Glasul Sf. Parinti, pentru imbunatatire duhovniceasca Optiuni

[Clopotel]

Lecturand diferite scrieri, am descoperit aceste daruri nepretuite, si doresc si le traim impreuna spre folosul sufletelor noastre. De asemenea, daca ati descoperit ceva de folos, va rog sa nu ezitati sa le postati ...
Doamne ajuta!

Omilie despre Cruce, rostită în Sfânta si Marea Vineri; si despre mărturisirea tâlharului
Sf. loan Gură de Aur

1. Prăznuire să aducem şi sărbătoare, iubiţilor, căci Stăpânul nostru pe Cruce Se află, cu cuie fiind ţintuit. Şi să nu te înstrăinezi dacă, atunci când se petrece un lucru întristător, noi prăznuim; căci acestea toate sunt duhovniceşti, împotriva obiceiului omenesc. Şi, ca să te înveţi aceasta cu de-amănuntul, Crucea a fost mai întâi numire de osândă şi de pedeapsă, iar acum s-a făcut lucru cinstit şi iubit; crucea era mai întâi pricină de ruşine şi de pedeapsă, iar acum s-a făcut prilej de slavă şi cinste. Şi că slavă este crucea ascultă pe Hristos spunând: «Părinte, slăveşte-Mă cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea»(In. 17:5)! Slavă a bunătăţilor este Crucea. Crucea este capul mântuirii noastre; Crucea e temei a mii de bunuri. Pentru aceasta cei ce întâi am fost necinstiţi şi lepădaţi acum am fost primiţi în rânduiala fiilor; pentru aceasta nu mai rătăcim, ci am cunoscut adevărul; pentru aceasta cei ce ne închinam întâi lemnelor şi pietrelor acum am cunoscut pe Creatorul a toate; pentru aceasta noi, robii păcatului, am fost scoşi la libertatea dreptăţii; pentru aceasta pământul cer de acum s-a făcut. Aceasta ne-a eliberat din amăgire, aceasta la adevăr ne-a mânat, aceasta a lucrat întoarcerile lui Dumnezeu către oameni, aceasta ne-a tras din adâncul răutăţii, la înseşi culmea virtutii ne-a suit, aceasta a stins amăgirea demonilor, aceasta a nimicit înşelăciunea. Pentru aceasta nu mai este fum şi fumegare şi vărsare de sânge de necuvântătoare, ci slujiri în duh şi imne şi rugăciuni; pentru aceasta demonii fug, pentru aceasta diavolul este alungat, pentru aceasta firea omenească se sârguieşte spre vieţuirea îngerească, pentru aceasta fecioria pe pământ petrece. Căci de la Cel ce a venit din Fecioară firea omenească a cunoscut calea acestei virtuţi. Acesta ne-a luminat pe noi, care şedeam întru întuneric,. Acesta ne-a împăcat pe noi, care eram porniţi spre război, Acesta ne-a făcut să fim aproape, departe fiind noi, Acesta, înstrăinaţi fiind, ne-a făcut casnici, Acesta, străini făcându-ne noi, cetăţeni ai cerului ne-a întocmit, Acesta S-a făcut nouă încetare a războaielor. Acesta neclintire a păcii ni S-a aşezat. Pentru aceasta nu ne mai temem de săgeţile cele aprinse ale diavolului, căci am aflat izvorul vieţii; pentru aceasta nu mai suntem în văduvie, căci am primit înapoi pe Mire; pentru aceasta nu ne mai este frică de lup, căci am cunoscut pe Păstorul cel bun. Căci «Eu, zice, sunt Păstorul cel bun»(In. 10:11). Pentru aceasta nu ne mai înfricoşăm de tiran, căci am alergat la Împăratul.
Ai văzut a câtor bunătăţi este pricinuitoare Crucea? Deci cu cuviinţă mergem la praznic. Aşa şi Pavel se laudă că prăznuieşte,spunând: «pentru ca să nu mai prăznuim cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimele c*răţiei şi ale adevărului»(l Cor. 5:8). Şi pentru care pricină ne porunceşti să prăznuim, o, fericite Pavele? Spune pricina! «Pentru că Pastile nostru, Hristos Dumnezeu, pentru noi, zice, S-a jertfit»(l Cor. 5:7). Ai văzut cum praznic este Crucea? Te-ai învăţat că pentru Cruce porunceşte să prăznuieşti? Căci prin Cruce S-a jertfit, iar unde este jertfă, acolo este nimicire a păcatelor, acolo e împăcare a Stăpânului, acolo e praznic şi bucurie. «Pastile nostru, Hristos, zice, pentru noi S-a jertfit». Unde S-a jertfit, zi! Pe înălţimea Crucii. Nou şi străin jertfelnic, deoarece străină şi schimbată este jertfa. Căci Acelaşi este şi jertfă, şi preot; jertfa după trup, iar preot după duh; Acelaşi a adus şi S-a adus. Ascultă iarăşi pe Pavel spunând: «Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, e pus în cele către Dumnezeu»(Evr. 5:1). «De unde de nevoie este să aibă şi Acesta ceva ce să aducă»(Evr. 8:3). Iată unde aduce. Iar în altă parte iarăşi zice: «Aşa şi Hristos, aducându-Se o dată pentru ridicarea păcatelor multora»(Evr. 9: 28). Iată că aici a fost adus, iar acolo S-a adus pe Sine. Ai văzut cum S-a făcut şi jertfa, şi preot şi jertfelnic era Crucea? însă de nevoie este să te înveţi pentru care pricină nu e adusă în templu jertfa, zic în templul iudaic, ci afară de cetate, în afara zidurilor. Căci în afara cetăţii a fost răstignit, ca un osândit, ca să se împlinească ceea ce s-a grăit de proorocul: «Şi între cei fărădelege a fost socotit»(Is. 53:12). Deci pentru care pricină a fost în afara cetăţii, pe loc înalt, şi nu sub un acoperiş? Nu e nici aceasta în chip simplu, ci ca să cureţe firea văzduhului. Pentru aceasta este pe loc înalt şi nu este pus acoperiş, ci în loc de acoperiş e aşezat cerul, ca să cureţe cerul o dată, pe loc înalt fiind junghiată Oaia. S-a c*răţit, deci, cerul, s-a c*răţit şi pământul. Căci a picurat sângele din coastă pe pământ şi toată spurcăciunea lui a c*răţit-o. Din această pricină nu se aduce sub acoperiş jertfa. Dar pentru care pricină nu e în acelaşi templu iudaic? Şi aceasta iarăşi nu simplu, ci ca să nu facă iudeii a lor jertfa, ca să nu socoteşti că numai pentru neamul acela s-a adus jertfa, pentru aceasta este afară din cetate, în afara zidurilor, ca să înveţi că jertfa este universală (atotcuprinzătoare), ca să înveţi că pentru tot pământul este prinosul şi că de obşte este c*răţirea pentru toată firea noastră. Căci iudeilor pentru aceasta le-a poruncit Dumnezeu să lase tot pământul şi într-un loc să aducă prinos, deoarece tot pământul era atunci necurat de fumul şi de fumegarea şi de sângele idolilor şi de celelalte spurcăciuni ale elinilor; pentru aceasta le-a poruncit lor un loc. însă, venind Hristos şi pătimind afară din cetate, a c*răţat tot pământul, a lucrat tot locul să fie potrivit pentru rugăciune. Vrei să înveţi cum s-a făcut de acum tot pământul templu şi cum a fost aşezat tot locul ca potrivit pentru rugăciune? Ascultă iarăşi pe fericitul Pavel care spune: «în tot locul ridicând mâini cuvioase, fără de mânie şi fără de gând»(l Tim. 2:8). Ai văzut cum a c*răţit ceea ce a rămas din casă? Ai văzut cum putem ridica pretutindeni mâini cuvioase? Căci tot pământul s-a făcut de acum sfânt, dar mai degrabă şi mai sfânt decât sfintele de la iudei. Cum? Când acolo e adusă o oaie necuvântătoare, iar aici una cuvântătoare. Aşadar pe cât este mai bună cea cuvântătoare decât cea necuvântătoare, pe atât mai multă este şi aici sfinţenia. Aşadar cu adevărat praznic este Crucea.

2. Voieşti să înveţi şi altă prea mare faptă a Lui, care covârşeşte toată înţelegerea omenească? Raiul cel încuiat astăzi s-a deschis; căci astăzi pe tâlhar l-a băgat în el. Două mari fapte: şi raiul l-a deschis, şi pe tâlhar l-a băgat în el; i-a dat înapoi patria cea veche, l-a adus la cetatea părintească. «Astăzi vei fi, zice, cu Mine în rai»(Lc. 23:43). Ce spui? Eşti răstignit şi ţintuit pe Cruce cu cuie şi fagăduieşti raiul? Cum vei dărui, deci, aceasta? Chiar Pavel spune: «S-a răstignit din slăbiciune», însă ascultă cele ce urmează: «dar viază din puterea lui Dumnezeu»(2 Cor. 13:4). Şi iarăşi în altă parte «căci puterea Mea în neputinţă se desăvârşeşte»(2 Cor. 12:9). „Pentru aceasta, zice, făgăduiesc acum pe Cruce, ca să înveţi puterea Mea". Căci, pentru că fapta este întristătoare, ca să nu te faci posomorât cu firea, luând aminte la Cruce, ci, privind la puterea Celui Răstignit, să fii luminos şi vesel, pentru aceasta îţi arată acolo tăria Lui. Căci nu sculând vreun mort, nu poruncind mării, nu certând demonii, ci fiind răstignit, străin, batjocorit, scuipat, defăimat, luat în râs, tras dintr-o parte într-alta de toţi, a izbutit să tragă la Sine mintea cea rea a tâlharului. Vezi puterea Lui care luminează din fiecare parte! Zidirea a răvăşit-o, stâncile le-a despicat, sufletul tâlharului cel mai nesimţitor ca stânca mai moale ca ceara l-a lucrat. «Astăzi vei fi cu Mine în rai». Ce spui? Heruvimii păzesc raiul şi sabia de văpaie şi Tu fagăduieşti intrare acolo tâlharului? Da, zice, căci Eu sunt Stăpân şi al heruvimilor şi am stăpânirea văpăii, şi a gheenei, şi a vieţii, şi a morţii. Pentru aceasta şi spune: «Astăzi vei fi cu Mine în rai». De-ar vedea pe Stăpânul puterile acelea, îndată ar face loc şi s-ar da la o parte. Cu toate că nici un împărat n-ar suporta să bage aşa pe vreun tâlhar în cetate sau să facă să şadă cu sine pe vreun altul dintre cei împreună-robi, totuşi Stăpânul cel iubitor de oameni a făcut aceasta. Căci, intrând în patria cea sfinţită, aduce cu Sine pe tâlhar, nu necinstind raiul, să nu fie, prin picioarele tâlharului, ci prin aceasta mai degrabă cinstindu-l. Căci cinste este pentru rai a avea un asemenea Stăpân, aşa de puternic şi iubitor de oameni, că şi pe tâlhar poate să-l facă vrednic de desfătarea cea din rai. Căci şi când cheamă pe vameşi şi pe desfrânate nu face aceasta ruşinând împărăţia, ci mai degrabă cinstind-o şi arătând că de acest fel este Domnul împărăţiei cerurilor, că şi pe desfrânate şi pe vameşi aşa îi lucrează de lămuriţi, încât să-i arate vrednici de cinstea şi de darul de acolo. Deci, precum ne mirăm de un medic când vedem că a adus la sănătate curată oameni ce aveau boli de nevindecat, schimbând slăbiciunea, aşa să te miri şi de Hristos, iubitule, şi să te uimeşti, că, luând oameni ce au boli ale sufletului de nevindecat, a izbutit să schimbe răutatea şi să arate vrednici de împărăţia cerurilor pe cei ce au ajuns până la răutatea cea de pe urmă. «Astăzi vei fi cu Mine în rai». Mare cinste, multă e măreţia iubirii de oameni, nespusă covârşirea bunătăţii, căci mai mare decât a intra în rai este cinstea de a intra cu Stăpânul. Ce s-a întâmplat? Spune-mi! Ce este aceasta ce a arătat tâlharul, ca să se arate fără tăgadă de pe Cruce vrednic de rai? Vrei să-ţi zic şi să-ţi arăt pe scurt buna-cunoştinţă a tâlharului? Când Petru, corifeul ucenicilor, s-a lepădat jos, acela, aflându-se sus, pe Cruce, L-a mărturisit. Şi aceasta am zis-o nu învinuind pe Petru, să nu fie. ci voind să arăt mărimea de suflet a tâlharului şi filosofia lui cea covârşitoare. Acela n-a suportat ameninţarea unei copile simple, iar acesta, văzând tot poporul înnebunit şi adunat împrejur şi strigând şi aducând mii de batjocuri, n-a privit la ocara Celui răstignit, ci, ignorând toate acestea cu ochii credinţei şi lăsând jos cele smerite şi de poticnire, a cunoscut pe Stăpânul cerurilor, zicând cuvintele acelea scurte care l-au arătat vrednic de rai: «Pomeneşte-mă întru împărăţia Ta!» Să nu trecem pe lângă cele spuse în mod simplu, nici să nu ne ruşinăm a lua pe tâlhar ca învăţător, de care nu S-a ruşinat Stăpânul nostru, băgându-l primul în rai. Să nu ne ruşinăm a lua ca învăţător un om care s-a arătat vrednic de petrecerea cea din rai înaintea a tot neamul omenesc. Să cercetăm, aşadar, fiecare din cuvinte ca să învăţăm şi de aici puterea Crucii! Căci n-a zis către el ca şi către Petru şi Andrei: «Veniţi şi vă voi face pe voi pescari de oameni»(Mt. 4:19), nici n-a zis către el ca celor doisprezece ucenici: «Veţi şedea pe doisprezece scaune judecând cele doisprezece seminţii ale lui Israel»(Mt. 19:28). Dar nici nu l-a învrednicit deloc de vreun cuvânt. Nici n-a văzut minuni, nici mort înviat, nici demoni alungaţi, nici mare care să asculte de El la poruncă, nici nu i-a vorbit despre împărăţie. Dar de unde ştia numele împărăţiei? Să vedem înţelegerea lui cea multă! „îl batjocorea pe El, zice, celălalt tâlhar", căci şi celălalt împreună răstignit era tâlhar, ca să se împlinească ceea ce s-a grăit prin proorocul, că «şi cu cei fărădelege a fost socotit»(ls. 53:12). Căci voiau, de fapt, iudeii cei necunoscători să arunce slava Lui şi de pretutindeni urgiseau cele ce se făceau, însă adevărul creştea prin toate şi prin înseşi cele ce împiedicau se făcea mai limpede, îl batjocorea, aşadar, celălalt tâlhar, iar unul din evanghelisti zice că amândoi îl batjocoreau pe lisus. Dar şi acesta e adevărul, care şi întinde(încordează) cel mai mult buna cunoştinţă a acestuia. Căci e cu cuviinţă să-L fi batjocorit la început, dar să arate o întoarcere ca aceasta cu totul, „îl batjocorea, aşadar, pe El, zice, celălalt tâlhar". Ai văzut tâlhar şi tâlhar? Amândoi pe Cruce, amândoi din răutate, amândoi din viaţă tâlhărească, însă nu amândoi întru aceleaşi, ci unul a moştenit împărăţia, iar altul în gheenă a fost trimis. Nu era şi ieri ucenic şi ucenici? însă unul spre vânzare s-a pregătit, iar ceilalţi spre slujire s-au gătit. Şi acela a zis fariseilor: «Ce voiţi să-mi daţi şi eu vi-L voi da vouă?»(Mt. 26:15) Dar aceştia s-au apropiat de lisus, spunând: «Unde vrei să-ţi gătim să mănânci Paştile?»(Mt. 26:17) Aşa şi aici, tâlhar şi tâlhar; însă unul batjocoreşte, iar altul tace, unul huleşte, iar altul se roagă, şi aceasta, văzându-L pe El răstignit, osândit, poporul de jos batjocorindu-L, strigând tare; ci, la fel, nimic din acestea nu I-a întors, nici nu I-a depărtat de la slava ce va să vină, ci şi pe celălalt tâlhar îl ceartă tare şi zice către el: «Nu te temi tu de Dumnezeu?»(Lc. 23:40)

[Clopotel]

Să ne sârguim dar, fraţilor, îmbărbătaţi de aceste mărturii. Poate Dumnezeiasca bunătate va avea milă de noi şi ne va da putere să ne dezbrăcăm de povara acestei lumi necurate. Vrăjmaşul nu stă degeaba, ci în to.ată clipa caută să ne robească sufletele (I Petru 5, 8); dar Domnul nostru lisus Hristos este cu noi şi îl ruşinează cu sfintele Sale cuvinte, dacă şi noi le păzim. Noi cum ne-am putea împotrivi vrăjmaşului şi cine are putere asupra lui, fără numai cuvintele pe care Dumnezeu le-a rostit împotriva lui? Ele îi stau împotrivă şi-l izgonesc cu puterea lor, fără ştirea omului. Apostolul Petru ne învaţă şi ne arată că faptele mântuiesc pe om, prin aceste cuvinte: „ Adăugaţi la credinţa voastră, virtutea; la virtute, ştiinţa; la ştiinţă, înfrânarea; la înfrănare, răbdare; la răbdare, evlavie; la evlavie, iubirea frăţească; la iubirea frăţească, dragostea. Căci dacă aveţi aceste virtuţi şi sporesc în voi, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici sterpi în cunoaşterea Domnului nostru lisus Hristos. Cel ce nu le are pe acestea este orb, nevăzănd departe şi uită că a fost c*răţit de păcatele sale de demult" (II Petru l, 5-9). Sfântul loan Botezătorul zice de asemenea: „ Faceţi roade vrednice de pocăinţă, căci securea se află la rădăcina copacului şi tot pomul care nu aduce rod va fi tăiat şi aruncat în foc" (Luca 3, 8-9).
Şi iarăşi, Stăpânul nostru lisus Hristos zice: ,, Tot pomul se cunoaşte după roadă (Matei 12, 33). Au doar se culeg struguri din spini şi smochine din ciulini?" (Matei 7, 16). Sau: „Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri" (Matei 7, 21). Pe de altă parte, Sfântul Apostol lacov zice: „ Credinţa fără fapte este moartă; şi dracii cred şi se cutremură; şi după cum trupul, fără suflet, este mort, tot aşa şi credinţa, fără fapte, este moartă" (lacov 2, 17, 19 şi 26). Apostolul Pavel, arătând fiilor săi că credinţa are nevoie de fapte, îi îndeamnă hotărât: „Desfrâul şi orice lăcomie sau necurăţie, nici să nu se pomenească între voi, aşa cum se cuvine Sfinţilor, ci mai degrabă mulţumire. Căci aceasta să o ştiţi bine: că nici un desfrânat sau necurat sau lacom, care este un închinător la idoli, nu va avea moştenire întru împărăţia cerurilor" (Efeseni 5, 3-5). Şi stăruie, zicând: „Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deşarte, că pentru aceasta vine mânia lui Dumnezeu, peste fiii neascultării. Deci, să nu vă faceţi părtaşi cu ei. Căci oarecând eraţi în întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul. Să umblaţi ca fii ai luminii, căci roadă Duhului este întru toată bunătatea şi dreptatea şi adevărul" (Efeseni 5, 6-9). Şi iarăşi: „Toată amărăciunea, aprinderea şi mânia şi strigarea să se lepede de la voi împreună cu toată răutatea" (Efeseni 4, 31). Căci zice: „Fiţi următori mie, precum şi eu lui Hristos" (I Corinteni 11, 1) şi: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat" (Galateni 3, 27).
Să ne cercetăm dar, fraţilor: Ne-am îmbrăcat oare în Hristos sau nu? Pe Hristos îl cunoaştem după c*răţie, căci este Curat şi sălăşluieşte în cei curaţi. Dar cum să devenim curaţi, decât nemaifăcând relele pe care le-am făcut? Că aşa de mare este bunătatea lui Dumnezeu, încât din ceasul în care se întoarce omul de la păcatele sale, îl primeşte cu bucurie, fără să-i ceară socoteală de păcatele sale cele mai dinainte, precum este scris în Evanghelie despre fiul cel mic, care şi-a irosit partea sa de moştenire, într-o viaţă stricată, şi-a ajuns să păzească porcii, dorind să se hrănească cu mâncarea lor. Dar căindu-se, a înţeles că nu este saturare de păcate, ci cu cât le faci, cu atât arzi să le faci şi mai mult. Iar, când l-a ajuns căinţa, n-a mai zăbovit, ci s-a întors smerit la tatăl său, părăsind toată voia cea trupească. El a crezut că tatăl său este milostiv şi ca nu-i va cere socoteală de ceea ce făcuse. De aceea, tatăl său a poruncit să-i aducă degrabă haina c*răţiei şi arvuna moştenirii sale (Luca 15, 11-32).
Domnul nostru lisus Hristos ne-a spus aceasta pentru ca atunci, când ne întoarcem la El, să părăsim mai întâi hrana porcilor; numai aşa ne primeşte, dacă suntem curaţi. Şi pentru a ne învăţa să ne întoarcem la El, Domnul ne-a îmbărbătat, zicând: „într-o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina. Era şi o văduvă în cetatea aceea, care venea la el, zicându-i: «Scapă-mă de pârâşul meu!». Dar multă vreme n-a luat aminte de ea. După o vreme i-a împlinit cererea" (Luca 18, 2-5). Domnul a spus aceasta pentru ca sufletul să nu se deznădăjduiască şi să zică: „Când mă va asculta Dumnezeu?". El ştie când cel ce cere este vrednic de ajutorul Său, şi atunci îl ascultă degrab (Luca 18, 7).
Să ne întoarcem deci, din toată inima, şi să nu slăbim în cererea noastră (Luca 18, 1), şi El ne va asculta îndată, căci însuşi zice: „ Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide" (Luca 11, 10). Deci, fraţilor, dacă cerem, căutăm şi batem, să ştim ce se cuvine să căutăm şi să cerem. Căci, cel ce merge la prietenul său în miez de noapte, îl sileşte, zicându-i: „împrumută-mi trei pâini, că mi-a venit un prieten din călătorie" (Luca 11, 5). Şi, stăruind el să bată, acela îi va da ce cere. Să izgonim de la noi lenea, fraţilor, şi să deprindem această îndrăzneală şi El, văzând a noastră stăruinţă, ne va da ceea ce cerem, că este milostiv şi voieşte mântuirea oamenilor, precum este scris: „Amin, zic vouă, va fi mare bucurie în ceruri pentru un păcătos care se pocăieşte" (Luca 15, 7).
Astfel, fraţilor, câtă vreme ne bucurăm de atâta milă şi de bogăţia milostivirii Sale, să ne ostenim din toată inima, cât mai suntem în trup, că scurtă este vremea vieţii noastre şi dacă ne vom lupta, vom moşteni bucuria cea veşnică şi negrăită. Dar, dacă ne vom întoarce, ne vom asemăna cu tânărul care a întrebat pe Domnul cum să se mântuiască şi care a auzit: „ Vinde tot ce ai, dă-le săracilor, ia-ţi crucea, şi vino după Mine", arătându-ne că mântuirea stă în tăierea voii; „iar el, auzind acestea, s-a întristat şi a plecat" (Luca 18, 22-23). El a înţeles că dăruirea averilor la săraci nu este acelaşi lucru cu purtarea crucii.
împărţirea averilor la săraci este o singură virtute şi omul o împlineşte când duce crucea; dar crucea este nimicirea a tot păcatul şi ea naşte dragostea, căci crucea fără dragoste nu există. Şi Apostolul, ştiind că există virtuţi, în care nu se află nici dragoste, nici desăvârşire, zice: „De aş grăi în limbi omeneşti şi îngereşti, iar dragoste nu am, m-am făcut aramă sunătoare şi chimval răsunător; şi de-aş împărţi toată averea mea şi de mi-aş da trupul meu să-l ardă, dacă nu am dragoste, nimic nu-mi foloseşte; dragostea nu pizmuieşte, nu se îngâmfă, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se întărâtă, nu gândeşte răul" (I Corinteni 13, 1-5).
Cel ce merge pe calea dragostei, nu trebuie să se îngrijească de nici un om, bun sau rău; astfel dorul de Dumnezeu se va sălăşlui în inima sa, şi acest dor va naşte în inimă mânia cea firească, care se împotriveste la tot ce seamănă vrăjmaşul (Matei 13, 39). In acest chip, el se va face vas ales al legii lui Dumnezeu, şi prin teamă de Dumnezeu se lucrează în el dragostea, şi poate zice cu îndrăzneală ca şi Apostolul: „Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci să şi mor pentru numele Domnului nostru lisus Hristos" (Fapte 21, 13).
Ferice de sufletul care a ajuns la această dragoste, căci el a devenit nepătimaş. Noi, fraţilor, am părăsit lumea; să ştim unde ne aflăm. Căci Domnul lisus este milostiv şi dă fiecărui odihnă, după faptele sale: celui mare, după mărirea lui, celui mic, după micimea lui, potrivit cuvântului: „în casa Tatălui Meu se află multe lăcaşuri" (loan 14, 2). Deşi împărăţia cerurilor este una singură, într-însa fiecare îşi găseşte loc şi rost potrivit. Să luptăm împotriva lenei noastre, fraţilor. Să rupem de la noi înfăşuraturile întunericului, adică uitarea, şi vom vedea lumina pocăinţei. Să ne agonisim pe Marta şi Măria, adică nevoinţa şi întristarea, care plâng înaintea Domnului, ca să învieze pe Lazăr, adică mintea, înfăşată cu multe legături ale voii proprii. Domnul S-a milostivit şi l-a înviat, dar ele trebuie să-l dezlege şi să-l elibereze. Când Lazăr a fost eliberat, atunci s-a văzut râvna Martei şi a Măriei, în sfârşit, Lazăr, fără grijă, stă cu lisus la masă, Marta slujeşte cu dragoste şi bucurie, iar Măria aduce alabastru cu mir şi unge picioarele Domnului (loan, cap. 11).
Să luptăm şi noi, fraţilor, din răsputeri, şi Dumnezeu ne va ajuta, ne va da din bogăţia milostivirii Sale. Şi dacă noi nu ne-am păzit inima ca Părinţii noştri, cel puţin să ne străduim să ne păzim trupurile de păcat, cum doreşte Dumnezeu; să credem că atunci, când ne va cuprinde foamea, va avea milă de noi ca şi de Sfinţii Săi. „ Că alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor, şi stea de stea se deosebeşte în strălucire" (I Corinteni 15, 41) şi totuşi, ele se află pe aceeaşi tărie şi strălucire.

Şi slava şi cinstea lor este a Lui de acum şi până în vecii vecilor. Amin.