Vederea La Distanta |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Ideea acestui forum nu este de a starni polemici intre cei ce cred si cei ce nu cred in astre, in Dumnezeu, in terapii naturiste, in miracole sau in ghicitul in palma.
Pragul acestui forum poate fi pasit de oricine, fara nici o exceptie, dar cei care nu sunt de acord cu ideile sau marturisirile celor care posteaza aici, sunt rugati sa se abtina in a face comentarii malitioase, sau contradictorii. Aici ne dorim sa avem coltisorul lipsit de orice stres, iar scopul real ar fi acela de a-i ajuta pe cei din jurul nostru sa se simta bine, ba chiar sa gaseasca solutii catre iesirea din situatii disperate - de ce nu?
Vederea La Distanta |
9 Feb 2005, 01:17 AM
Mesaj
#1
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 1.196 Inscris: 31 January 04 Din: ae Forumist Nr.: 2.045 |
Sunt interesat de perceptia asta la distanta, am vazut pe Discovery un film unde niste americani ii spionau pe rusi doar stand intr-o camera si desenand ce vedeau in Rusia, tot ce stiau erau coordonatele punctului unde trebuiau sa observe. Faceau asta pentru ca erau instalatii ascunse ,care nu se puteau vedea din satelit.
Sa stii ce se afla undeva doar gandindu-te, pare simplu ? M-am gandit sa scriu la Telepatie, dar e altceva, propun niste incercari de vedere la distanta, cine scrie aici sa spuna daca vrea cartierul sau orasul de unde posteaza aici,si apoi cineva sa incerce sa descrie exact locul. Nu e o gluma, va rog sa nu radeti, sunt chiar interesat de lucrul asta, daca descrierile o sa fie total aiurea , asta e ne mai antrenam . Eu scriu acum din Bucuresti, cine incearca sa descrie ? Acest topic a fost editat de Jack: 9 Feb 2005, 01:43 AM -------------------- |
|
|
15 Apr 2005, 04:48 AM
Mesaj
#2
|
|||
Vataf Grup: Membri Mesaje: 134 Inscris: 10 April 05 Forumist Nr.: 6.102 |
"Cine salveaza un suflet e ca si cum ar salva o lume intreaga." Referitor la observatiile mele care nu ma asteptam sa fie asa de luate in seama, dar daca tot "s-a varsat paharul" , am curajul sa povestesc unul din episoadele "anormale" din viata mea, ca sa nu le numesc altfel si sa sper ca nu o sa ma credeti mincinos: Aveam 10 ani si deci eram in clasa a 3-a. Nu stiu cum erau alti baieti, dar eu eram mai precoce cred si inca doi din clasa mea, pe nume Dan si Oleg. Impreuna "infiintasem" A.S.U. (Agentia Secreta de Urmarire) , care consta in ... a urmari fetele sa vedem "cu care umbla". Era o intriga "totala" cu biletele prin clasa, ale noastre erau codificate etc. Evident m-am convins ca Dan mintea si Mirela nu era cu Razvan etc... oricum la varsta aceea "a fi cu cineva" se rezuma la plimbat de mana, un pupic, "declaratii de dragoste si de gelozie" care imitau pe cei mari, filme etc. Toti eram pionieri, aveam lectii, ieseam la joaca serile pe strazi... De multe ori m-am certat cu Dan pentru ca el era gelos pe mine. Nu era din cauza fetelor, era din cauza rezultatelor la invatatura, ne cam concuram la premii. In clasa mai era o fata foarte silitoare, Marina. Ea era si un pic mai dezvoltata si ii placea de mine, pentru ca in pauzele cand nu ieseam in curte, mereu venea sa glumeasca cu mine. Faptul nu a scapat lui Dan. S-a separat din "A.S.U." , asa ca ramasem doar cu Oleg. Eu nu am fost bucuros, pentru ca il considerasem prieten. In ziua aceea Marina a fost mai insistenta ca de obicei. A venit in pauza la mine sa ma roage sa o conduc acasa "pentru ca vrea sa imi spuna ceva secret". I-am spus ca poate nu a observat ca sunt destule conflicte (in certurile dintre mine si Dan se baga mereu Marina de partea mea si asta il facea si mai nervos pe Dan). Ca daca o sa ne vada ca plecam impreuna spre casa (directia opusa locuintei mele) o sa fie iarasi scandal a doua zi. Dar Marina a insistat. Era frumusica fata. Cu ochii mari si negri. Canta frumos. Imi daduse cadou de ziua mea o carte si un fular... si un pupic... Dar eu nu aveam in cap idei de continuare, mai mult ma speria ideea sa imi urmez imaginatia asupra ceea oricum parea un teritoriu rezervat celor mari. Mai mult m-a intrigat misterul din spatele cuvintelor ei, asa ca i-am raspuns: "Bine, ramanem ultimii, mergi tu inainte spre casa un pic si eu vin dupa tine si ne intalnim dincolo de gardul scolii." Ne-am intalnit la locul stabilit, urma clipa mult asteptata de mine. Imi spune: "Vreau sa iti spun la ureche... " Mi se parea ciudat, nu era nimeni in jur sa auda. Ea se apropie ca si cum ar fi vrut sa imi spuna acel secret la ureche si... ma saruta apasat... mai adauga ca ma iubeste... Eu am ramas impietrit, cred ca eram rosu sau cine stie ce culori...era primul meu sarut de la o fata... si tot ce am reusit sa ingaim a fost o prostie, a fost exact opusul a ceea ce simteam, dar imi era frica, rusine.... "Nu stiu, mi se pare ca e prea devreme pentru asa ceva... suntem copii... ". Am observat cum Marina dintr-o data din zambete devine trista si incepe sa planga... "Am cumparat doua bilete la film, pentru noi doi..." "Nu pot, nu stiu... stai, unde pleci... mai discutam maine... "Nu exista maine... te iubesc azi... si nu mai vreau sa te vad niciodata... " A plecat plangand si fara sa intoarca capul. Eu ramasesem uitandu-ma lung cum ea se departa si nu puteam sa ma urnesc. As fi vrut sa alerg dupa ea si sa o consolez. Simteam ca facusem o mare prostie. Daca ar fi intors capul o singura data, as fi avut poate curajul sa fug dupa ea si cine stie ce ar fi urmat... Dar ea s-a departat si eu am ramas privind in gol multe minute dupa aceea, inca neintelegand ce mi se intamplase de fapt... Am plecat spre casa mea, ingandurat, trist si confuz... Am vrut sa raman singur in camera mea, nici nu am mai mancat. Am raspuns lapidar intrebarilor parintilor de genul "cum a fost la scoala" si am turnat o minciuna pentru a scuza intarzierea... apoi am ramas in camera mea cu ochii pe fereastra inspre directia unde nu vedeam blocul ei, dar stiam ca se afla Marina. S-a inserat, s-a intunecat... priveam peste biserica din fata blocului meu si timpul trecea pe nesimtite. Deodata am simtit CEVA. Era un sentiment de trezire, ca si cum deodata ALTCEVA devenise mai important decat drama acelei zile. Am simtit frica... am simtit o frica ca de o amenintare foarte mare care nu stiam de unde vine sau ce este. Am remarcat o tacere imensa... Si m-am dus in camera parintilor unde se uitau la televizor si bunica motaia pe un fotoliu si am spus cu ton ridicat ceea ce niciodata nu o sa uit: "Afara ceva nu e in regula. Simt linistea ca dinaintea unei mari furtuni. Nu stiu ce e asta. ", dar nu am asteptat vreo reactie la cuvintele mele si am revenit in camera mea. Linistea era tot acolo si parca era si o vibratie surda... a mai durat cateva minute si s-a pornit cutremur... Era 4 Martie 1977... Am vrut sa fug in strada, dar m-a prins tata... nu m-a lasat sa plec deloc in seara aia... si eu simteam ca vroiam sa fiu cu Marina... Dimineata am zbughit-o... era ingrozitor ceea ce vedeam... nu era pentru ochii unui copil... blocul de mai incolo pe strada Cazarmii, bloc nou nout si inalt, se daramase ca un castel de carti de joc... se lucra cu escavatorul incet incet si era multa lume... cel mai mult m-a impresionat o mana care se vedea nemiscata la un etaj superior din ceea ce mai ramasese din cladire neprabusit. Am fugit la casa Marinei, prin spate unde era Opereta... era un bloc micut chiar pe colt... Se daramase pe jumate... nimeni nu stia sa spuna nimic, dar aveam o presimtire. Am fugit la scoala si am gasit-o pe diriginta plansa toata. Ea mi-a confirmat temerile. Marina era moarta. Depusa la capela la Belu. A urmat a doua zi ca toata clasa sa mergem sa "ne luam la revedere" de la Marina. Ni s-au impartit garoafe si urma sa trecem fiecare pe la corpul neinsufletit sa punem floarea pe el. Am vazut o femeie care plangea foarte tare. Am intrebat pe diriginta cine e acea femeie. Mi-a spus ca e mama Marinei. Eu nu o stiam. Mi-a spus ca si tata ei e acolo... Am intrebat cum de ei au ramas in viata. Mi-a spus ca au scapat ca au fost la cinema... Am trecut sa pun floarea... era desfigurata, cusuta... si m-am aplecat si am sarutat-o pe buze si... am fugit si m-am ascuns plangand toata ziua aceea prin spatele unor copaci din cimitir... Apoi cand mi-am revenit si m-am gandit mai bine... am inteles... Marina avusese numai doua bilete la cinema si ea le daduse parintilor ei... .......................................................................... A urmat dupa multi ani un cutremur de 5 grade in Israel... am simtit si atunci CEVA inainte, dar nu m-am speriat... nici cand am vazut ca pisoiul se ascunsese mic in coltul camerei... acel cutremur nu a facut nici un fel de ravagii. Apoi am fost in Romania anul trecut in Octombrie si seara a fost iar cutremur taricel. De data asta nu am avut nici cea mai mica idee... am vazut ca se misca totul si m-am speriat... dar alaturi era sotia mea... asa ca a trebuit sa fiu calm pentru a o calma pe ea... desi tremuram... Concluziile va las pe voi si sa ma scuzati pentru lungimea mesajului. -------------------- 24. "Lumina se află înăuntrul unei fiinţe luminoase
şi ea luminează lumea toată." Nag Hammadi- Evanghelia dupa Toma |
||
|
|||
Versiune Text-Only | Data este acum: 2 June 2024 - 03:49 AM |