Credinta Nu Se Poate Argumenta Optiuni

[Vlad-Ioan]

Multi incearca sa atace sau sa apere RATIONAL credinta, uitand ca aceasta este prin definitie deasupra ratiunii, inaintea ei.

Greseala eretica de a amesteca genurile a fost facuta de catolicism prin scolasticismul care recupera rationalismul aristotelic pe filiera iudeo-araba (Averoes si Maimonide). Aici a inceput prabusirea - pierderea credintei. Si continua si astazi.

Nu ai nevoie de ratiune sau cunoastere pentru a crede.

In schimb, credinta nu exclude rationamentele logice. Asta o face superioara umanismului modern, inchistat intre propriile limite, la care s-a redus singur. G. K. Chesterton, in cartea lui, "Orthodoxy", scria in primul capitol ca auto-limitarea atee sau agnostica este o forma de nebunie, pe cand credinciosul are parte de o viziune mai larga asupra lumii, care include si ratiunea - in limitele genului, bineinteles.

Nu doresc sa jignesc pe cineva. Sunt convins ca bune intentii exista de ambele parti, si la credinciosi, si la ceilalti. Eu insumi am gresit in amandoua felurile, in timp, D-zeu sa ma ierte!

Incerc doar sa atrag atentia asupra unor evidente care se uita.

[OMU'BUN]

A devenit o obisnuinta ca de fiecare data cand cineva incearca sa deschida un subiect pe tema credintei, sa apara altcineva care sa se simta lezat si indreptatit sa scoata in evidenta toate greselile lumesti, pe care sa le puna pe seama credintei si nu a dogmelor pe care oamenii le interpreteaza si respecta dupa propriile lor perceptii sau... interese. Credinta argumentata de interese mi se pare falsa pentru ca singurul argument in favoarea credintei este propria ta pace interioara. In momentul in care aceasta pace nu iti mai este de ajuns, si ti se pare ca esti mai important, mai STAPAN, mai drept decat altii, incepi sa aluneci in nebunie, iar asta nu pentru ca dogma este gresita, ci fiindca tu ii dai o interpretare exagerata, fie ca e vorba de filosofie, yoga sau convingeri religioase. A invinovati credinta de pierderea echilibrului mental este ca si cum ar trebui sa acceptam ca alcoolul este doar nociv si dauneaza grav sanatatii. Din pacate n-am prea intalnit atei anti-alcool!
Pentru fiecare credincios in parte exista un argument sanatos in sustinerea credintei lui, pe care nu va dori niciodata sa si-l trambiteze, tocmai fiindca e o taina pe care poate ca nici el n-o prea intelege. Spuneam in mai multe randuri ca am avut parte in viata de multe, foarte multe miracole, in ciuda faptului ca eu nu m-am considerat demn de vreunul dintre ele. Nu mi s-a intamplat niciodata, dar niciodata, sa-I cer ceva lui Dumnezeu si sa nu-mi daruiasca. Doar ca eu cer mult prea rar, inchipuindu-mi ca sunt altii in jurul meu care merita mai mult decat mine. Cu ceva timp in urma mi-am luat inima-n dinti si am mai indraznit la un... monolog... Despre ce mi-ar place si cat de frumos ar fi daca... Si am ramas uimit cand, "din senin", sotiei mele i-a venit brusc sa-si ia concediu si sa-mi faca o vizita cu copii in Londra. Pentru mine a fost un miracol si nu trebuie sa argumentez nimanui de ce il consider eu asa. Au fost 10 zile de mare bucurie si recunosc ca nici in concediul meu petrecut de Craciun in Romania nu m-am simtit atat de bine. De ce s-a intamplat asa? Eu doar exprimasem in fata lui Dumnezeu o dorinta pe care n-o mai spusesem nimanui. Aici este diferenta intre cel care crede si cel care nu crede. Pe langa faptul ca primesti ceea ce ceri, mai ai si o mare multumire si pace sufleteasca. Eu gasesc ca realizarile fara credinta sunt ca sexul fara iubire. Cum ar putea intelege cineva cum e sa iubesti, daca nu a daruit si nu i s-a daruit iubirea niciodata? E ca un handicap...