Epr, Bell, Aspect, despre non-localitate si alte chestiuni |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Epr, Bell, Aspect, despre non-localitate si alte chestiuni |
23 Jul 2004, 02:27 PM
Mesaj
#1
|
|||
Dregator Grup: Membri Mesaje: 535 Inscris: 17 February 04 Forumist Nr.: 2.256 |
Wluiki despre inegaliăţile lui Bell Eu cred ca, din contra, inegalitatile lui Bell pledeaza pentru lipsa de aleator. "Hidden variables", "spooky action at distance" sau principiul de non-localitate. Ele sunt o continuare a obiectiei lui Einstein fata de cuantica (paradoxul EPR). Pentru un set mare de observabili (perechi de fotoni a la EPR in experimentul Bell) daca ar exista un asa mare grad de aleatoriu, masurarea unei proprietati (spin) ar trebui sa dea rezultate aleatoare. Insa uimitor, in experimentul Bell, oricate masuratori s-ar efectua, intre masuratorile care au ca rezultat diferite valori se poate scrie o inegalitate. ' Amenhotep Experimentul lui Aspect confirmă valabilitatea inegalităţilor lui Bell, care la rândul lor demonstrează că nu există "hidden variables". Dacă pe undeva printr-un text despre mecanică cuantică relativ modernă întâlneşti cuvintele "hidden variables", caută predicatul acelei propoziţii şi vei vedea că este fie "do not exist", fie "are impossible", fie ceva de genul ăsta. Simpla prezenţă a cuvintelor "hidden variables" într-un text nu trebuie să conducă la concluzia că acel text afirmă existenţa unor variabile ascunse. Acţiunea la distanţă, indiferent de epitetele cu care au însoţit-o unii fizicieni, nu are nici o legătură cu aleatoriul. E vorba de violarea principiului localităţii. Actualmente se acceptă că acţiunea la distanţă există şi principiul localităţii invocat de Einstein nu este valabil. El credea că refuzul principiului localităţii intră în contradicţie cu existenţa unei viteze limită în Univers şi de aceea se opunea renunţării la acel principiu. Dar acum s-a dovedit că acţiunea la distanţă (violarea localităţii) nu conduce la transmisie instantanee de informaţie, deci nimic nu depăşeşte viteza luminii. Mă rog, mie mi se pare totuşi că aceste chestiuni tehnice nu-şi au locul aici, ci eventual pe un topic de mecanica cuantică, relativitate etc. Am ajuns să vorbim de inegalităţile lui Bell şi experimentele lui Aspect pornind de la "există hazard la nivel ontologic, sau este vorba doar de o etichetă pusă 'necunoscutului', 'neînţelesului de către mintea noastră'?". Eu propun ca în topicul de faţă să luăm de bun ce zice toată Fizica actuală, anume că hazardul este ontologic, nu doar epistemic. Dar n-am nici o problemă dacă nu veţi fi de acord. Aşa cum arătam mai demult, evoluţionismul spune ceva de genul "chiar şi în cazul când variaţiile sunt complet aleatoare, selecţia naturală tot va conduce la evoluţie". Caracterul aleatoriu "curat" al variaţiei nu este esenţial. Cea mai bună dovadă sunt toate programele actuale de Artificial Life, care folosesc diverse generatoare de numere pseudo-aleatoare. Evident, din punctul de vedere al acelor "lumi artificiale" create pe computer, aleatoriul pe care-l simt ele este doar epistemic (în sensul că nimeni din sistem nu ştie regula), nu ontologic (de fapt numerele nu sunt deloc aleatoare, ci sunt produse de o regulă destul de simplă). Mai mult chiar, regula poate fi nu doar simplă, ci simplissimă: în orice program pentru studiul evoluţiei, pe post de generator de numere pseudo-aleatoare se poate lua un simplu numărător: 1, 2, 3, 4, 5, ... (modulo N) Aceasta înseamnă o explorare sistematică a variantelor de organisme. No problemo, evoluţia tot va avea loc (poate puţin întârziată, poate puţin mai greu, dar în esenţă se vor constata exact aceleaşi fenomene evolutive, similare celor din natură). Aşadar, eu propun să lăsăm deoparte problema existenţei aleatoriului veritabil în Univers, pentru că ea este până la urmă irelevantă în discuţia de faţă. a Wluiki Amenhotep, eu nu as fi asa de sigur. Dupa experimentul lui Aspect, a urmat la cativa ani un articol al lui Franson aratand ca experimentul lui Aspect nu a fost chiar concludent, articol care nu a primit o contraargumentatie substantiala din cate stiu eu. Din cate stiu (grupurile usenet adica ) subiectul este inca deschis. Ca exista un mainstream care acorda a priori credit abordarii cuantice, si ca atare prefera concluzia comoda a lui Aspect cred ca este o alta discutie. Referitor la aleator, mai citeste ce am scris. Principiul non-localitatii in exprienta lui Bell se traduce ca niste masuratori care trebuie sa aiba rezultate aleatoare le pot ordona (printr-o inegalitate). Mie asta mi se pare o infirmare a aleatoriului! Iar daca-l citesti mai bine pe Einstein (multe din lucrarile lui extra-"curiculare" au aparut in "Asa vad eu lumea" la Humanitas) ai sa vezi ca refuzul cuanticii avea o motivatie nitel mai profunda decat apararea unei teorii. La Einstein aproape ca putem vorbi de un weltenschauung - si nu la multi fizicieni putem vorbi de asa ceva Amenhotep
Wluiki, într-un şir de N experienţe de dat cu banul putem scrie următoarea inegalitate: P("număr egal de stemă, respectiv ban") > P("toate stemă") (pentru N par, evident) Faptul că e valabilă această inegalitate nu infirmă în nici un fel ipoteza aleatoriului în datul cu banul. Inegalităţile lui Bell (care, apropo, n-a făcut nici un experiment, ci a demonstrat "Dacă ar exista variabile ascunse, ar trebui să constatăm următoarele inegalităţi") sunt foarte asemănătoare cu acest exemplu. Aspect a făcut experimentul şi a văzut că inegalităţile nu sunt satisfăcute, deci variabile ascunse nu există. Oricum, "raţionamentul" inegalitate, deci ordonare, deci non-aleatoriu ţine mai mult de domeniul... liricului, poeticului. Nu este în nici un caz un raţionament valid. În final, repet rugămintea: dacă doreşti să continuăm această discuţie, hai s-o trecem pe alt topic. Eu nu ştiu unde, dar dacă eşti mai "versat" decât mine pe-aicea, propune te rog tu un loc potrivit. a |
||
|
|||
3 Aug 2004, 11:11 AM
Mesaj
#2
|
|||||||||||||
Cronicar Grup: Moderator Mesaje: 2.132 Inscris: 16 June 04 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 3.862 |
Dar nu Inorog, nu asta e ideea. Ăsta e modul vechi de gândire (adică în acord cu fizica "clasică"). În fizica modernă se spune că există "ceva" care nu este nici particulă-cu-undă-asociată şi nici undă-cu-particulă-asociată, ci este... "ceva". Iar acest ceva are caracteristici duale, de undă şi de particulă. Nu este una primordială în raport cu cealaltă, care-i vine apoi "asociată". Încerc o metaforă: un cilindru privit dintr-un anume unghi arată ca un dreptunghi, iar privit din alt unghi arată ca un cerc. Cilindrul nu este nici cerc-având-un-dreptunghi-asociat şi nici dreptunghi-având-un-cerc-asociat, ci este... cilindru. Cam aşa ne obligă să gândim mecanica cuantică. Obiectele sunt descrise de nişte ecuaţii matematice abstracte şi din jocul acestor ecuaţii reies exact proprietăţile uneori "particle-like" şi alteori "wave-like" ale obiectului (depinde de context, de experiment). De fapt, mai clar: mecanica cuantică zice că obiectul există sub forma unei unde de probabilitate care conţine toate variantele posibile (superpoziţia de stări cuantice), iar anumiţi operatori (care corespund faptului fizic de măsurare a unei mărimi) produc "colapsarea" acestei unde, adică reducerea ei la un "pachet de unde" din care au dispărut o mulţime de stări cuantice; "pachetul de unde" acţionează ca un fel de "tsunami" restrâns spaţial, adică poartă energie localizată şi se manifestă ca o "izbitură", acest aspect fiind ceea ce noi numim "particulă".
Da, este o posibilitate. Şi exact această posibilitate este aceea acceptată de mecanica cuantică "oficială", de peste 70 de ani încoace (interpretarea de la Copenhaga). Nu este deloc adevărat că fizica şi mecanica cuantică consideră particula primordială în sens ontic, ei asociindu-i "din burtă" o undă. Unda este singura considerată ca având existenţă, iar particula este doar o manifestare a undei după măsurătoare.
Wow, da, e o chestie formidabilă, nu-i aşa? Este... o nebunie! Partea interesantă e că adepţii acestei interpretări au reuşit să facă nişte experimente care nu se pot explica decât dacă luăm de bună interpretarea Many-Worlds! În esenţă, treaba vine cam aşa: Să considerăm că într-unul din nodurile unei reţele pătrate se află o bombă. Bomb are un declanşator atât de sensibil, încât e suficient să pice un singur foton pe el pentru a ca bomba să explodeze. Deci dacă ăncercăm să ne uităm la bombă, ea explodează. Dar noi nu ştim iniţial în care nod se află bomba. Se pune întrebarea: Putem afla localizarea bombei fără ca ea să explodeze? Pare evident că nu. Totuşi, interpetarea Many-Worlds permite proiectarea unei metode prin care putem face oricât de mică probabilitatea să declanşăm bomba. Nu mai ştiu exact, dar parcă era legată de selectarea, dintre toate universurile posibile, a aceluia care conţine bomba ne-explodată. Dacă interesează pe cineva, o să caut linkuri şi-o să le dau aici (spuneţi-mi).
Aşa e, nu înseamnă automat. Raţionamentul NU este "noi acum nu putem măsura, deci deducem că măsurătoarea este imposibilă". Raţionamentul este altul: "dacă ar exista ceva ce în principiu ar fi măsurabil cândva, cumva, atunci... <consecinţe observabile demonstrate de Bell>". Valoarea teoremei lui Bell este că ne arată că putem discerne între cazurile 1. există ceva ce noi nu ştim acum, dar care în principiu ar putea fi cunoscut şi măsurat cândva 2. nu există "variabile ascunse" pe care să sperăm că le-am putea descoperi cândva; aleatoriul este fundamental. Deci, teorema lui Bell arată că putem discerne între aceste cazuri chiar fără să ştim nimic acum despre eventualele "variabile ascunse". S-au făcut experimente (Aspect) şi s-a văzut că varianta 1 cade.
Nu prea am înţeles. Unda este o undă de probabilitate. Probabilitatea nu este cuantificată, poate lua orice valoare. Doar mărimile fizice sunt cuantificate (energie, impuls, moment cinetic etc.). Şi chiar dacă probabilitatea ar fi cuantificată, tot am putea aranja experimentul în aşa fel încât A1 = A2 (adică unda de probabilitate a unui electron să aibă aceeaşi valoare în dreptul celor două detectoare). Şi deci am avea o undă care are aceeaşi valoare în două locuri şi efectul ei (al undei, nimeni nu vorbeşte de vreo particulă!) este că se aprinde un singur detector din cele două. Şi când repet experimentul cu exact aceleaşi valori ale undei văd că se aprinde tot un singur detector, dar celălalt! Cum se poate explica aşa ceva fără ideea de aleatoriu? (Atenţie, subliniez încă o dată: nu vorbesc de nici o particulă! Accept că există unda şi nimic altceva -- cum explic că aceeaşi undă face să se aprindă ba un detector, ba celălalt?) a -------------------- Trebuie să facem ceea ce credem că e bine, dar nu trebuie să credem că ceea ce facem e bine.
|
||||||||||||
|
|||||||||||||
Versiune Text-Only | Data este acum: 1 June 2024 - 12:37 PM |