Depresia, diagnostic, tratament, istorii personale |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Va invitam la dezbateri pe teme diverse, avand in centrul lor Omul. Domeniu umanist complex, relativ greu de surprins in ecuatii sau teorii unice, psihologia va fi si un pretext pentru a discuta despre emotii, minte si suflet.
Depresia, diagnostic, tratament, istorii personale |
2 Dec 2003, 08:34 PM
Mesaj
#1
|
|
Debutul Fulminant Grup: EmailInvalid Mesaje: 2.165 Inscris: 12 September 03 Forumist Nr.: 757 |
Un numar de postari pe Han mi-au dat impresia ca deschiderea unui topic despre depresie & ganduri negative & nemultumire fata de noi insine e destul de oportuna...Voi incepe sa postez cateva chestii in limba engleza despre diagnosticarea depresiei si tratamentul depresiei, urmand ca dup'aia sa las deschisa discutia/ dezbaterea cazurilor individuale...
|
|
|
18 May 2004, 12:04 PM
Mesaj
#2
|
|
Musteriu Grup: Musterii Mesaje: 21 Inscris: 17 May 04 Din: Prea departe Forumist Nr.: 3.528 |
Dupa ce s-au jeluit toti aici, hai sa va zic si eu povestea mea
Acum vreo sapte ani aproape, am avut o depresie destul de serioasa, nici nu mai stiu foarte bine cum/de la ce a inceput,dar stiu cum s-a terminat..Cea mai mare prostie a fost sa nu vorbesc cu nimeni, sa incerc sa ma izolez de toti(nimic nou sub soare, nu?)..Am inceput sa nu mai dorm noptile, traiam un adevarat cosmar.Am inceput sa iau si somnifere, la inceput cate unul, 2,seara inainte de culcare.. apoi luam cu pumnul..Dar nu m-am oprit aici, cand nu mai aveam somnifere, apelam la tranchilizante puternice, pe care de asemeni le luam cu pumnul..(Si acum ma intreb cum de mi le dadeau la farmacie, fara nici o reteta).Si totul ca sa scap de starea aia, fara sa imi dau seama ca de fapt ma afundam din ce in ce mai mult. Ce sa mai, eram varza cu carne, nici nu stiam pe ce lume ma aflu, cum ma cheama..Curios e ca nimeni din cei din jurul meu nu a observat ceva in neregula, sau daca au observat ceva nu au facut nimic sa afle ce se intampla cu mine. Totul a culminat intr-o zi cand m-am certat cu mama(aveam si eu 19 ani, deh..) si am luat un pumn de medicamente cu vodca si cafea..Desi nu mi-aduc aminte de multe din perioada aia, ziua respectiva mi-a ramas f bine intiparita in minte..cel putin pana la un moment dat, cand s-a rupt filmul de tot, si m-am trezit a2a zi la urgenta, statusem in coma vreo zi juma, cu un picior in groapa cum se spune.. A fost perioada cea mai neagra din viata mea, ma simteam ca si cand as fi orbecait intr-un intuneric total. Dar nu invinuiesc pe nimeni pt ce s-a intamplat, in afara de mine bine-nteles.A fost o mare prostie, dovada de imaturitate, slabiciune, lasitate, necredinta,etc.. In schimb nici nu imi place sa fiu judecata de unii si altii(ma refer la cunoscuti). In afara de Cel de Sus, un singur om are dreptul sa faca asta. Ai mei parinti au fost o mare dezamagire pt mine. Cand eram la urgenta si nici nu se stia daca o sa mai fiu sau nu, ei se intrebau ce vor zice vecinii despre ce am facut. Si cand mi-am revenit cat de cat, nu au avut taria nici macar o data sa vorbeasca despre asta, au ignorat total subiectul. Singura lor solutie era sa ma la psihiatru, dar nu au reusit. Asta a durut destul de rau. De atunci m-am schimbat f mult, cel putin asa ma simt eu.(si e ironic, pt ca odata tocmai eu eram cea care sustinea ca omul nu poate sa se schimbe).De atunci am inceput sa cred in Dumnezeu, fara sa devin fanatica. Cred ca asta te poate ajuta mult in perioadele gri-negre.. Sa nu iti pierzi increderea in El, si nici in tine. Dar daca totusi, ai o perioada mai grea, si ajungi in pragul unei depresii, cel mai important e sa incerci sa comunici cu cei din jur, sa nu te izolezi. Afrodita, cand simti ca iti fuge pamantul de sub picioare si nu mai poti, da-mi un mesaj pe PM si vorbim Sa auzim si de bine! -------------------- Viata e frumoasa, de ce s-o traim urat?
|
|
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 17 June 2024 - 04:53 PM |