Ce Parere Aveti Despre Fideism? Optiuni

[ioana1]

Inca din anii de liceu,orientarile mele au fost in "n" directii,ce sa inclin sa cred?

Se poate accepta si creatia lui Dumnezeu,si demonstratia stiintei?Pot coexista?

Atei sau nu,credinciosi sau nu,toti simtim puterea unei forte nebanuite care ne impinge de la spate.E Dumnezeu,e forta centrifuga,are stiinta o explicatie a lucrurilor existente pe pamant,sau supusi ,de voie,de nevoie,acceptam tacit,impunerea unei forte supranaturale:Dumnezeu.

Inclin sa deschid acest subiect de la premisa ca fiecare ,la urma urmei,crede in ceva.Te bazezi pe rigiditatea stiintei,sau pe elasticitatea credintei?

Te poate face stiinta sa-ti depasesti orizonturile,sau doar puterea lui Dumnezeu te poate ajuta sa depasesti marginile cunoasterii?

Un simplu exemplu:poate stiinta sa creeze ceea ce a creat Dumnezeu,poate stiinta sa demonstreze intensitatea emotiilor unei persoane(exceptand testul poligraf),se pot compara sentimentele umane (iubirea ,par exemple),cu studiul de o viata a vreunei axiome(tot iubire,dar pentru stiinta,nu omenire)?

Trec incontestabil uneori anii pe langa noi,incercand sa demonstram ceea ce nici predecesorii nostri n-au reusit,sau incercam sa fim mai maleabili,mai dispusi la umanism?

[denise]

Stiinta sau religie ?
Nu inteleg de ce una trebuie sa se excluda pe alta. Dumnezeu ne-a daruit un lucru unic- puterea de a gandi, de a rationa, de a cerceta, de a scormoni in universul asta plin de taine care, atunci cand le vine ceasul, se lasa dezvaluite. Au fost vremuri cand bisericile erau singurele centre culturale, primele texte tiparite au fost cele biblice…
Din fericire si pentru credinciosi si pentru necredinciosi au existat « eretici » (de fapt nu se indoiau de existenta lui Dumnezeu) care au avut curajul sa sustina ca pamantul e rotund, ca un obiect mai greu decat aerul poate zbura, desi nu i-a dat Dumnezeu aripi pentru asta… Stiinta este un dar, cata vreme este folosita cu intelepciune (din pacate povestea ucenicului vrajitor devine uneori realitate).
Pe de alta parte cei care se incred exclusiv in stiinta si isi fac din aceasta o religie arata un fanatism greu de inteles. Teorii stiintifice au existat si au dominat timp de secole pentru a fi infirmate si desfiintate ulterior. Nu-ti poti face din stiinta un idol. Greseala celor mai multi atei « stiintifici » este de a respinge fara drept de apel posibilitatea existentei lui Dumnezeu. De ce ? Pentru ca nu il pot vedea cu ochii lor. Nici aerul nu poate fi vazut. Pentru ca nimeni nu le poate demonstra ca Dumnezeu exista. Dar nici un savant din lume nu poate demonstra ca NU exista – ei totusi cred asta desi NU este demonstrat siintific – e alegerea lor, la fel de indreptatita cu a celor care aleg sa creada.
A-i trata cu dispret pe cei care cred pentru ca au optat alfel decat ei arata o logica schioapa a celor liber-cugetatori, care refuza libertatea de a crede semenilor sai. Un bigotism inversat. Iar crestinii care uita de porunca « nu judeca » si ii judeca pe atei ….cad in greseala. In opinia mea fiecare crede atunci cand ii vine ceasul. Toti sunt “chemati” dar fiecare la timpul sau. Si cat de credincios este cel care nu a avut indoieli niciodata ? Un crestin care nu a cunoscut ispita ? Caruia nu i-a fost incercata credinta niciodata ? Inca nu este crestin adevarat, dacat daca a trecut cu bine peste asta, altfel, pluteste intr-un norisor roz… Nu sunt de acord ca intre naivitate si credinta sa se puna semnul egalitatii.
Cred ca ar trebui sa ne respectam reciproc convingerile … iar daca ne doare capul sa luam o aspirina, chiar daca ne si rugam. Dumnezeu iti da , dar nu-ti baga in sac. Poate a “baga in sac” este si a cerceta , a cauta, a gasi, cu toate mijoacele, inclusiv (sau mai ales) cu ajutorul stiintei. Stiinta este un mijloc, nu ar trebui sa fie o religie. Iar cata vreme credinta are o latura importanta strict personala si intima – nu se poate supune unor legi universal - valabile, nu exista experimente de laborator pentru ea.

Acest topic a fost editat de denise_d: 15 May 2004, 03:31 PM