Povestiri, povestiri scurte culese sau scrise de vo Optiuni

[side_story]

Un topic pe care postati povestiri scurte care v-au placut. Subiectul acestora nu conteaza.
Ceva dragut:
Toti oamenii de stiinta si savantii din lume s-au adunat sa construiasca un super-calculator, cu inteligenta artificiala, tot ce se poate. Super- fonduri stranse de la toate guvernele lumii, cel mai mare proiect lansat vreodata. Il construiesc ei, inglobeaza toate datele si cunostintele pe care le detinea omenirea in momentul acela. Entuziasmati, se aduna... prima intrebare:
-Exista Dumnezeu?
Raspunsul nu se lasa asteptat:
-Acum, da!

[side_story]

Existenta
Trecusem prin prea multa suferinta pentru a ma lasa batut chiar acum. Stiam ca omul cu un ochi imi va raspunde la intrebare, insa pisicile erau foarte agresive. Dupa ce o parasisem pe Vishnu, ea isi chemase tot clanul ca sa ma vaneze. Oare ea nu intelegea ca ceea ce faceam eu era de o importanta mai presus de capacitatea de intelegere a muritorilor? Numai el, omul cu un singur ochi, vazuse Inceputurile, numai el stia ceea ce altii doar viseaza. Colindasem sute de planete, mii de ani....ah, multumesc si acum omului copac de pe Anera care mi-a dat acea potiune. Fara ea, idealurile mele ar fi fost pierdute in intunericul de dincolo de ratiune, unde nimeni nu le-ar mai fi atins, asemenea visurilor tuturor muritorilor.
M-am ridicat in picioare, hotarat ca o lovitura bine ochita cu sulita sa nu imi opreasca avantul. Turnul se ridica maret in fata mea, pisicile erau mult in urma. Sangele imi curgea acum suvoi. Incepusem deja sa am goluri in vedere. Mi se mai intamplase si pe Ganimede, cand oamenii-roti imi atacasera cortul in noapte. Alerg cat ma tin puterile. Ma apas cu mana pe rana. Stiu ca astfel, durerea ma va tine constient. Ajung la usa cea mare. O sageata vajaie pe langa urechea stanga, insa sunt prea amortit sa mai reactionez. Bat cu tocul de fier. Usa se deschide incet, nepasatoare de pericolul care ma pandeste. Intru si urc repede pe scari. Stiu ca nu voi mai trai mult. Omul cu un ochi se holbeaza impasibil la semineu.
-Stiam ca vei veni.
-...
-Stiu si ce vrei sa ma inrebi. Nu doresti un pahar de vin ca sa iti mai uiti durerea?
-Sunt prea obosit. De ce nu m-ai ajutat?
-Stiam ca vei reusi.
Sorbi zgomotos vinul din cupa, dupa care continua:
-Esti foarte nefericit.
-Vai, raspunde-mi, Doamne, pentru ce exista acest univers plin de durere? De ce atata suferinta? Copii flamanzi si chinuiti, razboaie, foamete. Cat am calatorit in toti acesti ani am vazut multe chipuri de suferinta.
Ochii imi erau deja inecati in lacrimi.
-Te rog, ia un loc.
M-am asezat. Fotoliul era comod. Caldura, aerul curat. Totul ascundea intrebarile care parca ingreunau atmosfera.
-Inainte sa iti raspund, sa stii ca acest Univers a fost creat de marele Titan, care umbla din existenta in existenta si creaza lumile. Nu face asta decat pentru a nu se plictisi. Noi suntem jucariile lui. Candva, am fost cel mai bun prieten al lui. Imi amintesc si acum cum ne plimbam pe dealurile Atenei si priveam marea...Mai tarziu a inteles imaginea mea si a plecat. Insa pe tine nu te intereseaza aceste lucruri.
-Nu, Doamne. De ce toate acestea? Miile de guri care rad justifica milioanele de ochi care plang?
-De ce nu?
Am simtit ca il urasc.

Acest topic a fost editat de side_story: 31 Mar 2004, 06:22 PM