„căderea” Lui Lucifer |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Mesajele cu caracter ateist sau care au ca scop denigrarea unei religii sunt interzise in cadrul acestui forum.
„căderea” Lui Lucifer |
20 Jul 2009, 04:46 PM
Mesaj
#1
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
Vă invit la o dezbatere aprinsă pe marginea a ceea ce este Lucifer şi ceea ce se numeşte popular „Căderea” sa...
Aveţi cuvântul... -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
24 Jul 2009, 10:26 PM
Mesaj
#2
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.771 Inscris: 17 March 05 Din: Alba Forumist Nr.: 5.950 |
Iar te dai mare Shape! Cred ca abia ai tradus un text si nu stii pe unde sa il plasezi. Ok, da-i drumul... Dar sa stii ca mie imi plac mai mult informatiile de la sursa, "necuvintele", decit cele preluate ad literam de la altii.
-------------------- Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online! |
|
|
26 Jul 2009, 11:06 PM
Mesaj
#3
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
sunt dispus la lămuri pe acest topic... nu am tradus nimic nu am nimic... ai cuvântul...
şi uite: te rog să explici simbolismul avatarului tău... hai ştii care... ăla cu Fiinţa şi posibilităţile de manifestare (ne)manifestate... Acest topic a fost editat de shapeshifter: 26 Jul 2009, 11:17 PM -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
Promo Contextual |
26 Jul 2009, 11:06 PM
Mesaj
#
|
ContextuALL |
|
|
|
27 Jul 2009, 09:39 PM
Mesaj
#4
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.771 Inscris: 17 March 05 Din: Alba Forumist Nr.: 5.950 |
Shape, sunt si fizician, imi place dispersia luminii, pt.mine imaginea simbolizeaza intr-adevar posibilitati multiple ale omului dar mai putin constientizate. Pentru multi omul e precum raza din stinga, "incolor, inodor", pt. mine e precum cele din dreapta, multiplu colorat, frumos, indiferent de "ignoranta" in care "zace".
Daca esti dispus la lamuriri, lamureste ce-i cu caderea... -------------------- Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online! |
|
|
27 Jul 2009, 09:43 PM
Mesaj
#5
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
Shape, sunt si fizician, imi place dispersia luminii, pt.mine imaginea simbolizeaza intr-adevar posibilitati multiple ale omului dar mai putin constientizate. Pentru multi omul e precum raza din stinga, "incolor, inodor", pt. mine e precum cele din dreapta, multiplu colorat, frumos, indiferent de "ignoranta" in care "zace". Daca esti dispus la lamuriri, lamureste ce-i cu caderea... offf... eram tare la fizică! aşea... zici că ţine de om prisma aceea? Nu de Fiinţă? ia mai gândeşte-te... Fiinţa este ca o prismă care răsfrânge posibilităţile de manifestare nemanifestate... dar cum rămâne atunci cu cele de nemanifestare care nu se vor manifesta niciodată prin Fiinţă? “Iar tu, Hyperion, rămâi Oriunde ai apune” Acest topic a fost editat de shapeshifter: 27 Jul 2009, 09:49 PM -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
27 Jul 2009, 10:18 PM
Mesaj
#6
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.771 Inscris: 17 March 05 Din: Alba Forumist Nr.: 5.950 |
Da, de persoana tine prisma... Fara ea nu vad nimic din Fiinta. Prisma e persoana, lumina e viata. Nu fiinta actualizeaza, produce persoana ci persoana actualizeaza Fiinta.
-------------------- Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online! |
|
|
27 Jul 2009, 10:20 PM
Mesaj
#7
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
- dedu-mi Fiinţa
- defineşte PERSOANA este Fiinţa principiu absolut? dacă da, din ce punct de vedere, dacă nu iar din ce punct de vedere... ai cuvântul... Acest topic a fost editat de shapeshifter: 27 Jul 2009, 10:22 PM -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
27 Jul 2009, 10:27 PM
Mesaj
#8
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.771 Inscris: 17 March 05 Din: Alba Forumist Nr.: 5.950 |
Nu sunt adeptul explicatiilor, deci nu o sa-ti dovedesc/explic nimic. Prefer sa ma rog, sa ma gindesc la cei dragi in loc sa explic. Prefer comuniunea cu oamenii nu jocul cu ideile...
-------------------- Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online! |
|
|
27 Jul 2009, 10:30 PM
Mesaj
#9
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
Nu sunt adeptul explicatiilor, deci nu o sa-ti dovedesc/explic nimic. Prefer sa ma rog, sa ma gindesc la cei dragi in loc sa explic. Prefer comuniunea cu oamenii nu jocul cu ideile... atunci rămâi cu oamenii, la idei vei ajunge poate altădată... --------- Nu sunt adeptul explicatiilor, deci nu o sa-ti dovedesc/explic nimic. ---------- stadiul de adept presupune pe cel de neofit... Acest topic a fost editat de shapeshifter: 27 Jul 2009, 10:31 PM -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
27 Jul 2009, 10:37 PM
Mesaj
#10
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.771 Inscris: 17 March 05 Din: Alba Forumist Nr.: 5.950 |
Shape, pe scara ta se urca in fruntea maselor. Pe a mea se coboara la oamenii care au nevoie de mine... Eu nu mai vreau sa urc... M-am „timpit”, asta e....
-------------------- Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online! |
|
|
27 Jul 2009, 10:40 PM
Mesaj
#11
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
Shape, pe scara ta se urca in fruntea maselor. Pe a mea se coboara la oamenii care au nevoie de mine... Eu nu mai vreau sa urc... M-am „timpit”, asta e.... mai bine răscumpără Creaţia... oamenii se urcă singuri care cum poate.. dar pe Dzeul care s-a pus în spuma Creaţiei trebuie să-l răscumperi, acum e neputincios, dar El te va elibera, eliberându-L.... -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
27 Jul 2009, 10:49 PM
Mesaj
#12
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.771 Inscris: 17 March 05 Din: Alba Forumist Nr.: 5.950 |
Mie nu imi place nici viziunea asta individualista... Eu fara ceilalti, in afara bisericii adevarate, sunt nimic.
Care cum poate sau dupa cum le "da suturi" Shape . Eu nu sunt exilat in creatie ci caut ceva bine definit, nu fuga rapida inapoi din ea. -------------------- Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online! |
|
|
27 Jul 2009, 11:15 PM
Mesaj
#13
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
Mie nu imi place nici viziunea asta individualista... Eu fara ceilalti, in afara bisericii adevarate, sunt nimic. Care cum poate sau dupa cum le "da suturi" Shape . Eu nu sunt exilat in creatie ci caut ceva bine definit, nu fuga rapida inapoi din ea. ba eşti în exil mă pt. că omul nu e o esenţă ci o formă... eşti făcut din lut şi duh nu doar din duh... aşa că mucles aleşii lu peşţe prăjit de creştini ce vă credeţi! Până şi IH a venit să răscumpere Creaţia şi omul căzut prin ridicarea la ipostaza de Om Universal... nu doar că omul e căzut (omul căzut nu e tot ce este omul, deci noi u depindem în totalitate de Creator, vezi de exemplu justeţea buddhismului din acest punct de vedere care nu consideră omul un handicapat), dar şi Creaţia, ba şi Dzeu... Acest topic a fost editat de shapeshifter: 27 Jul 2009, 11:17 PM -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
27 Jul 2009, 11:33 PM
Mesaj
#14
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.771 Inscris: 17 March 05 Din: Alba Forumist Nr.: 5.950 |
Intr-adevar, habar n-ai de crestinism... Il vezi prin lentile proaste si oglinzi murdare... Toti "e prosti" daca nu au regasit revelatiile tale de la altii... Ti-am dat un link la o carte ce se numeste abecedar.... Se pare ca nu ai trecut de abecedar... Ce crezi tu, dupa cum ai auzit de la alti 'initiati' = 0. Eu, crestin, marturisec ca tot ce spui tu despre credinta mea sunt prostii... Nu esti obligat sa ma crezi, poti persevera in eroare...
-------------------- Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online! |
|
|
27 Jul 2009, 11:35 PM
Mesaj
#15
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
Intr-adevar, habar n-ai de crestinism... Il vezi prin lentile proaste si oglinzi murdare... Toti "e prosti" daca nu au regasit revelatiile tale de la altii... Ti-am dat un link la o carte ce se numeste abecedar.... Se pare ca nu ai trecut de abecedar... Ce crezi tu, dupa cum ai auzit de la alti 'initiati' = 0. Eu, crestin, marturisec ca tot ce spui tu despre credinta mea sunt prostii... Nu esti obligat sa ma crezi, poti persevera in eroare... bă ioane nu fi...fudul pe deasupra! În ce constă CĂDEREA omului? Acest topic a fost editat de andra_v: 29 Jul 2009, 10:45 AM -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
27 Jul 2009, 11:49 PM
Mesaj
#16
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
Ce descrie Biblia ca şi cădere a omului sau pierdere a paradisului coincide cu separaţia noastră de inteligenţa totală; de aceea se spune că „împărăţia lui Dumnezeu este în tine”, şi „Bateţi, şi vi se va deschide” bă ioane...
-------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
27 Jul 2009, 11:55 PM
Mesaj
#17
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.771 Inscris: 17 March 05 Din: Alba Forumist Nr.: 5.950 |
i-auzi frate, "inteligenta totala"...La cite totaluri d-astea exista, nu ma mir ca metafizica le stie pe toate...
Sincer, nu judeca crestinismul superficial.... Sunt destui care o fac.... -------------------- Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online! |
|
|
27 Jul 2009, 11:59 PM
Mesaj
#18
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
i-auzi frate, "inteligenta totala"...La cite totaluri d-astea exista, nu ma mir ca metafizica le stie pe toate... Sincer, nu judeca crestinismul superficial.... Sunt destui care o fac.... da. inteligenţă totală ioane... LOGOSUL... chiar Biblia însăşi este obiectivarea misterioasă şi multiplă a acestui intelect sau LOGOS. total aici e „opusul” lui fragmentar... offf. Acest topic a fost editat de andra_v: 29 Jul 2009, 10:47 AM -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
29 Jul 2009, 04:57 AM
Mesaj
#19
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.771 Inscris: 17 March 05 Din: Alba Forumist Nr.: 5.950 |
Poate nu ai sesizat, dar iar treci atributele persoanei mai presus de persoana... Asa nu mai e sfint Dumnezeu ci se sfintesc inteligenta - totala, bunatatea, dreptatea, etc...
Acest topic a fost editat de andra_v: 29 Jul 2009, 10:47 AM -------------------- Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online! |
|
|
29 Jul 2009, 12:01 PM
Mesaj
#20
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
Poate nu ai sesizat, dar iar treci atributele persoanei mai presus de persoana... Asa nu mai e sfint Dumnezeu ci se sfintesc inteligenta - totala, bunatatea, dreptatea, etc... ţi-am explicat demult aşa: Dimensiunile, modurile şi gradele Principiului Suprem Cel mai sintetic: Principiul Suprem este: - Realitate Absolută - Posibilitate Infinită Mai puţin sintetic (adică mai apropiat de Maya): Principiul Suprem este: - Realitate Absolută - Posibilitate Infinită - Calitate Perfectă Principiul fiind absolut în mod necesar este Infinit şi Perfect „Dimensiunile iniţiale” ale Ordinului Divin: - Absolitudinea Realului - Infinitudinea Posibilului - Perfecţiunea Binelui Modurile Ordinului Divin: - Înţelepciune - Putere - Bunătate Aceste 3 moduri sunt conţinutul substanţei Principiului Suprem. Fiecare dintre aceste 3 moduri este Absolut, Infinit, Perfect. Fiecare dintre aceste 3 moduri participă prin definiţie în natura Substanţei Divine şi deci comportă Realitate absolută, Posibilitate infinită şi Calitate perfectă. În cele 3 moduri (Înţelepciune, Putere, Bunătate) nu există nicio contingenţă, nicio limitare sau nicio imperfecţiune. Fiind Absolute, aceste 3 moduri nu pot să nu fie, şi fiind infinite, ele sunt inexhaustibile, fiind Perfecte, nu le lipseşte nimic. Gradele Principiului Suprem În virtutea Infinităţii sale, are loc proiecţia Principiul în Relativitate şi astefel se produce acest „spaţiu” metacosmic care se numeşte Ordinul Divin. Cele 3 grade ale Principiului Suprem sunt: - Esenţa divină (Dincolo-de-Fiinţă) - Potenţialitatea divină (Fiinţa, Creatorul) - Manifestările divine (Spiritul, Logosul existenţiatic care constituie Centrul divin al cosmosului total) În Esenţă – în „Absolutul pur” – Inteligenţa, Puterea şi Bunătatea sunt de asemenea situate, nu alături una de alta, ci una în alta[, astfel că se poate spune ori că Absolutul – sau Absolutul-Infinitul-Bine – este Inteligenţă, ori că este Putere, ori că este Bunătate, întotdeauna în realitatea pur principială şi intrinsecă. În relaţie cu primul termen (Inteligenţa) se poate spune că Absolutul este Sinele, care este, pe lângă asta, ceea ce este exprimat prin termenul Atma; astfel văzut, Absolutul este Subiectul ca atare, realul şi unicul Subiect; în mod extrinsec şi combinat cu Maya, acest Subiect va fi rădăcina tuturor subiectivităţilor posibile, va fi imanentul „Eu” divin. În relaţie cu al doilea termen (Puterea), se poate spune că Absolutul este „în mod absolut Celălalt”, Transcendentul precum şi Omnipotentul principial; extrinsec şi combinat cu Maya, va fi Agentul de fundal al tuturor actelor ca atare, nu în măsura în care ele sunt intenţii şi forme. În relaţie cu cel de-al treilea termen (Bunătatea sau Frumosul), se poate spune că Absolutul coincide cu Beatitudinea supremă, şi că extrinsec şi combinat cu Maya, va fi generosul „Tată”, dar şi milostiva „Mamă”: infinit beatitudine în ea însăşi ea dă existenţă şi bine-urile existenţei; oferă tot ceea ce este în Esenţa sa. Infinitul, prin radiaţia sa dată de „presiunea” – sau revărsarea – nenumăratelor posibilităţi, transpune substanţa Absolutului, adică Binele Suveran, în relativitate; această transpoziţie dă naştere a priori imaginii reflectate a lui Dumnezeu, adică Fiinţei care creează. Binele, care coincide cu Absolutul, este astfel prelungit în direcţia relativităţii şi face să apară mai întâi de toate Fiinţa, care conţine arhetipurile, şi apoi dă naştere Existenţei, care le manifestă în moduri variate indefinite şi conform cu ritmurile ciclurilor cosmice diverse. Acest topic a fost editat de shapeshifter: 29 Jul 2009, 12:06 PM -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
29 Jul 2009, 03:50 PM
Mesaj
#21
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
A fost odata ca-n povesti,
A fost ca niciodata, Din rude mari imparatesti, O prea frumoasa fata. Si era una la părinti Si mindra-n toate cele, Cum e Fecioara intre sfinti Si luna intre stele. Din umbra falnicelor bolti Ea pasul si-l indreapta Linga fereastra, unde-n colt Luceafarul asteapta. Privea în zare cum pe mari Rasare si straluce, Pe miscatoarele carari Corabii negre duce. Il vede azi, il vede mini, Astfel dorinta-i gata; El iar, privind de saptamini, Ii cade draga fata. Cum ea pe coate-si razima Visind ale ei timple De dorul lui si inima Si sufletu-i se imple. Si cât de viu s-aprinde el In orisicare sara, Spre umbra negrului castel Când ea o să-i apara. * Si pas cu pas pe urma ei Aluneca-n odaie, Tesind cu recile-i scântei O mreaja de vapaie. Si când în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge miinile pe piept, I-nchide geana dulce; Si din oglinda luminis Pe trupu-i se revarsa, Pe ochii mari, batind inchisi Pe fata ei intoarsa. Ea il privea cu un suris, El tremura-n oglinda, Căci o urma adânc în vis De suflet să se prinda. Iar ea vorbind cu el în somn, Oftind din greu suspina: - "O, dulce-al noptii mele domn, De ce nu vii tu? Vina! Cobori în jos, luceafar blind, Alunecind pe-o raza, Patrunde-n casa si în gând Si viata-mi lumineaza!" El asculta tremurator, Se aprindea mai tare Si s-arunca fulgerator, Se cufunda în mare; Si apa unde-au fost cazut In cercuri se roteste, Si din adânc necunoscut Un mândru tinar creste. Usor el trece ca pe prag Pe marginea ferestrei Si tine-n mâna un toiag Incununat cu trestii. Parea un tinar voievod Cu par de aur moale, Un vinat giulgi se-ncheie nod Pe umerele goale. Iar umbra fetei stravezii E alba ca de ceara - Un mort frumos cu ochii vii Ce scânteie-n afara. - "Din sfera mea venii cu greu Ca să-ti urmez chemarea, Iar cerul este tatal meu Si muma-mea e marea. Ca în camara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborit cu-al meu senin Si m-am născut din ape. O, vin'! odorul meu nespus, Si lumea ta o lasa; Eu sunt luceafarul de sus, Iar tu să-mi fii mireasa. Colo-n palate de margean Te-oi duce veacuri multe, Si toata lumea-n ocean De tine o s-asculte." - "O, esti frumos, cum numa-n vis Un inger se arata, Dara pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodata; Strain la vorba si la port, Lucesti fără de viata, Căci eu sunt vie, tu esti mort, Si ochiul tau mă-ngheata." * Trecu o zi, trecura trei Si iarasi, noaptea, vine Luceafarul deasupra ei Cu razele-i senine. Ea trebui de el în somn Aminte să-si aduca Si dor de-al valurilor domn De inim-o apuca: - "Cobori în jos, luceafar blind, Alunecind pe-o raza, Patrunde-n casa si în gând Si viata-mi lumineaza!" Cum el din cer o auzi, Se stinse cu durere, Iar ceru-ncepe a roti In locul unde piere; In aer rumene vapai Se-ntind pe lumea-ntreaga, Si din a chaosului vai Un mândru chip se-ncheaga; Pe negre vitele-i de par Coroana-i arde pare, Venea plutind în adevar Scaldat în foc de soare. Din negru giulgi se desfasor Marmoreele brate, El vine trist si ginditor Si palid e la fata; Dar ochii mari si minunati Lucesc adânc himeric, Ca doua patimi fără sat Si pline de-ntuneric. - "Din sfera mea venii cu greu Ca să te-ascult s-acuma, Si soarele e tatal meu, Iar noaptea-mi este muma; O, vin', odorul meu nespus, Si lumea ta o lasa; Eu sunt luceafarul de sus, Iar tu să-mi fii mireasa. O, vin', în parul tau balai S-anin cununi de stele, Pe-a mele ceruri să rasai Mai mindra decât ele." - "O, esti frumos cum numa-n vis Un demon se arata, Dara pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodata! Mă dor de crudul tau amor A pieptului meu coarde, Si ochii mari si grei mă dor, Privirea ta mă arde." - "Dar cum ai vrea să mă cobor? Au nu-ntelegi tu oare, Cum ca eu sunt nemuritor, Si tu esti muritoare?" - "Nu caut vorbe pe ales, Nici stiu cum as incepe - Desi vorbesti pe inteles, Eu nu te pot pricepe; Dar daca vrei cu crezamint Să te-ndragesc pe tine, Tu te coboara pe pământ, Fii muritor ca mine." - "Tu-mi cei chiar nemurirea mea In schimb pe-o sarutare, Dar voi să stii asemenea Cât te iubesc de tare; Da, mă voi naste din pacat, Primind o alta lege; Cu vecinicia sunt legat, Ci voi să mă dezlege." Si se tot duce... S-a tot dus. De dragu-unei copile, S-a rupt din locul lui de sus, Pierind mai multe zile. * In vremea asta Catalin, Viclean copil de casa, Ce imple cupele cu vin Mesenilor la masa, Un paj ce poarta pas cu pas A-mparatesii rochii, Baiat din flori si de pripas, Dar indraznet cu ochii, Cu obrajei ca doi bujori De rumeni, bata-i vina, Se furiseaza pinditor Privind la Catalina. Dar ce frumoasa se facu Si mindra, arz-o focul; Ei Catalin, acu-i acu Ca să-ti incerci norocul. Si-n treacat o cuprinse lin Intr-un ungher degraba. - "Da' ce vrei, mari Catalin? Ia du-t' de-ti vei de treaba." - "Ce voi? As vrea să nu mai stai Pe ginduri totdeuna, Să rizi mai bine si să-mi dai O gura, numai una." - "Dar nici nu stiu macar ce-mi ceri, Da-mi pace, fugi departe - O, de luceafarul din cer M-a prins un dor de moarte." - "Daca nu stii, ti-as arata Din bob în bob amorul, Ci numai nu te minia, Ci stai cu binisorul. Cum vinatoru-ntinde-n cring La pasarele latul, Când ti-oi intinde bratul sting Să mă cuprinzi cu bratul; Si ochii tai nemiscatori Sub ochii mei ramiie... De te inalt de subtiori Te-nalta din calciie; Când fata mea se pleaca-n jos, In sus ramii cu fata, Să ne privim nesatios Si dulce toata viata; Si ca să-ti fie pe deplin Iubirea cunoscuta, Când sarutindu-te mă-nclin, Tu iarasi mă saruta." Ea-l asculta pe copilas Uimita si distrasa, Si rusinos si dragalas, Mai nu vrea, mai se lasa, Si-i zise-ncet: - "Inca de mic Te cunosteam pe tine, Si guraliv si de nimic, Te-ai potrivi cu mine... Dar un luceafar, răsărit Din linistea uitarii, Da orizon nemarginit Singuratatii marii; Si tainic genele le plec, Căci mi le imple plinsul Când ale apei valuri trec Calatorind spre dinsul; Luceste c-un amor nespus, Durerea să-mi alunge, Dar se inalta tot mai sus, Ca să nu-l pot ajunge. Patrunde trist cu raze reci Din lumea ce-l desparte... In veci il voi iubi si-n veci Va raminea departe... De-aceea zilele îmi sunt Pustii ca niste stepe, Dar noptile-s de-un farmec sfânt Ce-l nu mai pot pricepe." - "Tu esti copila, asta e... Hai s-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele Si nu ne-or sti de nume. Căci amindoi vom fi cuminti, Vom fi voiosi si teferi, Vei pierde dorul de părinti Si visul de luceferi." * Porni luceafarul. Cresteau In cer a lui aripe, Si cai de mii de ani treceau In tot atitea clipe. Un cer de stele dedesupt, Deasupra-i cer de stele - Parea un fulger nentrerupt Ratacitor prin ele. Si din a chaosului vai, Jur imprejur de sine, Vedea, ca-n ziua cea dentii, Cum izvorau lumine; Cum izvorind il inconjor Ca niste mari, de-a-notul... El zboara, gând purtat de dor, Pin' piere totul, totul; Căci unde-ajunge nu-i hotar, Nici ochi spre a cunoaste, Si vremea-ncearca în zadar Din goluri a se naste. Nu e nimic si totusi e O sete care-l soarbe, E un adânc asemene Uitarii celei oarbe. - "De greul negrei vecinicii, Parinte, mă dezleaga Si laudat pe veci să fii Pe-a lumii scara-ntreaga; O, cere-mi, Doamne, orice pret, Dar da-mi o alta soarte, Căci tu izvor esti de vieti Si datator de moarte; Reia-mi al nemuririi nimb Si focul din privire, Si pentru toate da-mi în schimb O ora de iubire... Din chaos, Doamne,-am aparut Si m-as intoarce-n chaos... Si din repaos m-am născut. Mi-e sete de repaos." - "Hyperion, ce din genuni Rasai c-o-ntreaga lume, Nu cere semne si minuni Care n-au chip si nume; Tu vrei un om să te socoti, Cu ei să te asameni? Dar piara oamenii cu toti, S-ar naste iarasi oameni. Ei numai doar dureaza-n vint Deserte idealuri - Când valuri afla un mormânt, Rasar în urma valuri; Ei doar au stele cu noroc Si prigoniri de soarte, Noi nu avem nici timp, nici loc, Si nu cunoastem moarte. Din sinul vecinicului ieri Traieste azi ce moare, Un soare de s-ar stinge-n cer S-aprinde iarasi soare; Parind pe veci a rasari, Din urma moartea-l paste, Căci toti se nasc spre a muri Si mor spre a se naste. Iar tu, Hyperion, ramii Oriunde ai apune... Cere-mi cuvintul meu dentii - Să-ti dau intelepciune? Vrei să dau glas acelei guri, Ca dup-a ei cântare Să se ia muntii cu paduri Si insulele-n mare? Vrei poate-n fapta să arati Dreptate si tarie? Ti-as da pamintul în bucati Să-l faci imparatie. Iti dau catarg lângă catarg, Ostiri spre a strabate Pamintu-n lung si marea-n larg, Dar moartea nu se poate... Si pentru cine vrei să mori? Intoarce-te, te-ndreapta Spre-acel pământ ratacitor Si vezi ce te asteapta." * In locul lui menit din cer Hyperion se-ntoarse Si, ca si-n ziua cea de ieri, Lumina si-o revarsa. Căci este sara-n asfintit Si noaptea o să-nceapa; Rasare luna linistit Si tremurind din apa. Si imple cu-ale ei scântei Cararile din cringuri. Sub sirul lung de mindri tei Sedeau doi tineri singuri: - "O, lasa-mi capul meu pe sin, Iubito, să se culce Sub raza ochiului senin Si negrait de dulce; Cu farmecul luminii reci Gindirile strabate-mi, Revarsa liniste de veci Pe noaptea mea de patimi. Si de asupra mea ramii Durerea mea de-o curma, Căci esti iubirea mea dentii Si visul meu din urma." Hyperion vedea de sus Uimirea-n a lor fata; Abia un brat pe git i-a pus Si ea l-a prins în brate... Miroase florile-argintii Si cad, o dulce ploaie, Pe crestetele-a doi copii Cu plete lungi, balaie. Ea, imbatata de amor, Ridica ochii. Vede Luceafarul. Si-ncetisor Dorintele-i increde: - "Cobori în jos, luceafar blind, Alunecind pe-o raza, Patrunde-n codru si în gând, Norocu-mi lumineaza!" El tremura ca alte dati In codri si pe dealuri, Calauzind singuratati De miscatoare valuri; Dar nu mai cade ca-n trecut In mari din tot inaltul: - "Ce-ti pasa tie, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul? Traind în cercul vostru strimt Norocul va petrece, Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor si rece." -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
29 Jul 2009, 04:20 PM
Mesaj
#22
|
|
Ex-Merlina Grup: Membri Mesaje: 3.045 Inscris: 2 December 05 Din: Iasi Forumist Nr.: 7.384 |
Adica daca exista complexul lui Oedip, de ce n-ar exista si cel al Luceafarului...
-------------------- |
|
|
29 Jul 2009, 04:25 PM
Mesaj
#23
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 17.291 Inscris: 9 December 06 Din: Din acest univers. Forumist Nr.: 9.062 |
Adica daca exista complexul lui Oedip, de ce n-ar exista si cel al Luceafarului... Nu cred ca exista legatura intre complexul Oedip si Lucefarul, cu exceptia destinului Acest topic a fost editat de marduk: 29 Jul 2009, 04:26 PM -------------------- "Problema cu lumea este că proștii și fanaticii sunt întotdeauna așa de siguri pe ei, în timp ce oamenii înțelepți sunt atât de plini de îndoieli." (Bertrand Russell)
"A fi tolerant nu inseamnă a tolera intoleranţa altora" (Jules Romains) LINEDRONE |
|
|
29 Jul 2009, 04:56 PM
Mesaj
#24
|
|
Ex-Merlina Grup: Membri Mesaje: 3.045 Inscris: 2 December 05 Din: Iasi Forumist Nr.: 7.384 |
Pai nici nu cred ca mai e cineva inafara de tine care sa fi presupus ca ar fi fost vorba de vreo astfel de legatura... Vezi sa nu faci basici pe buze...
-------------------- |
|
|
29 Jul 2009, 06:30 PM
Mesaj
#25
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
Suntem într-o lume în care toate complementarele apar ca opoziţii. De aici, caracterul de ,vrăjmaş” al lui Satan, de care trebuie să ne păzim în măsura în care suntem fiii acestei lumi; dar aceasta nu trebuie să ne ia dreptul de a-l vedea în Universal ca fiind un element complementar al unor anumite atribute divine. Totul e să nu facem confuzie de planuri.
În planul nostru Satan e un vrăjmaş, dar anumite vrăjmăşii ne scot din promiscuitatea ambianţei şi provoacă eliberare, chiar când n-am voit-o. „Acela care vrând răul face totdeauna binele” ţine de un aspect foarte relativizat al lui Lucifer. -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
29 Jul 2009, 06:42 PM
Mesaj
#26
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 17.291 Inscris: 9 December 06 Din: Din acest univers. Forumist Nr.: 9.062 |
Pai nici nu cred ca mai e cineva inafara de tine care sa fi presupus ca ar fi fost vorba de vreo astfel de legatura... Vezi sa nu faci basici pe buze... Moncher, complexele sunt diferite, Oedip are o alta cale, Luceafarul o alta cale. Oedip intruchipeaza omul simplu, nascut dintr-o intamplare fericita sau nefericita, care cauta viitorul, adevarul, in oracole, Luceafarul intruchipeaza demiurgul, geniul, savantul, etc. Acest topic a fost editat de marduk: 29 Jul 2009, 06:49 PM -------------------- "Problema cu lumea este că proștii și fanaticii sunt întotdeauna așa de siguri pe ei, în timp ce oamenii înțelepți sunt atât de plini de îndoieli." (Bertrand Russell)
"A fi tolerant nu inseamnă a tolera intoleranţa altora" (Jules Romains) LINEDRONE |
|
|
29 Jul 2009, 08:23 PM
Mesaj
#27
|
|
Ex-Merlina Grup: Membri Mesaje: 3.045 Inscris: 2 December 05 Din: Iasi Forumist Nr.: 7.384 |
„Acela care vrând răul face totdeauna binele” ţine de un aspect foarte relativizat al lui Lucifer. De unde stii ca nu ajunge sa faca binele decat ca poate fi dirijat de cel impotriva caruia actioneaza? In ceea ce priveste relativizarea, asa ar arata scuza perfecta dupa care se poate ascunde si pe care o manifesta un spirit viclean. Exemplele se tin lant daca bagi seama, chiar la momentul prezent.... @marduk Multumim pentru explicatii, esti cum nu se poate de ... amabil, desigur..., se vede ca te-ai nascut cu acest scop anume pe lume. -------------------- |
|
|
30 Jul 2009, 12:30 PM
Mesaj
#28
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
Şehina cuprinde şi Binele şi Răul sau, cu alţi termeni, Pozitivul şi Negativul, dar Răul nu ca pe o substanţă de sine stătătoare, ci ca Tron al lui Dumnezeu. Acest „Tron”, în lumea noastră, nu este altceva decât Rădăcina lumilor sau, principiul de sesizabilitate care „fixează” pe Dumnezeu pe Tronul Său, dar asta cu o condiţie: să nu desparţi Tronul de Dumnezeu, căci abia atunci devine Răul, Diavolul. Trebuie să considerăm pe Dumnezeu ca o prelungire a Tronului, o continuitate a lui; ca tulpina, floarea şi fructul rădăcinii tenebroase; ca să aşezăm pe Dumnezeu pe tronul Lui în noi, e deajuns ca pe întunecimile noastre, pe părţile noastre opace, să suprapunem o dimensiune intelectuală; adică să suprapunem angoasei hudur-ul care o transformă în dragoste, căldură, lumină.
Satan a dat lui Adam iluzia a doi Dumnezeu egali. I-a dat această iluzie pentru că o avea şi el. Toată acţiunea lui Satan se explică aşa, căci sincer credea că Dumnezeu e numai o forţă antagonistă care numai prin împrejurări favorabile excepţionale a luat o preponderenţă abuzivă. Satan care apare în Biblie şi în celelalte tradiţii nu-I deloc, nu numai Demiurgul, dar nici măcar regentul lui Tamas. Lucifer, în sensul cel mai înalt este acela care dinamizează Fiat-ul divin, dându-I o stridenţă, o forţă explozivă, lucrând ca o dinamită în sânul lui Prakriti. El dă agenţilor cosmici iluzia de autonomie, care singură le dă virulenţa necesară pentru a produce lumea, muncă prin excelenţă, de sfâşiere, de exaltaţiune separatistă. Deci fără Lucifer no world! Lucifer a moşit lumea prin scoaterea din perfect echilibru a gunelor în Prakriti... Dacă situăm pe Lucifer înainte de Creaţiune, atunci el devine, în Intelectul Divin, intenţia lui Dumnezeu de a crea lumea, sinteza şi ansamblul posibilităţilor de manifestare din Principiu. Expresia „Îngerul Feţii” dată lui Metatron, se aplică părţii luminoase a acestuia. Dar Samael? Faţă tenebroasă. Dar printr-o inversare de raporturi, pur metafizică, faţa tenebroasă a lui Metatron este în Principiu ansamblul posibilităţilor de non-manifestare, iar Faţa luminoasă, Mikael („care e ca Dumnezeu”), posibilităţile de manifestare, manifestate. Căci negaţiunea radicală a lui Lucifer în lume devine cu totul altceva în Principiu. Devine o posibilitate de determinaţiune negativă. O determinaţiune negativă nu se manifestă, dar umbra ei în lume devine Satan. Chiar numele lui Mikael: „Care e ca Dumnezeu”, convine numai Fiinţei, din cauza lui „e”. Din cauza acestui „e”, Mikael e tot ce este pozitiv, constructiv în lume. Samael, care e un reflex al determinaţiunilor negative, nu are nici un loc în lume, cu care e incompatibil. De aceea o distruge, caută s-o pulverizeze, pentru că nu admite elementul limitativ din ea, element aflător din cauza caracterului ei de Fiinţă, adică de ceea ce este. De aici, anumite tradiţii din esoterismul musulman, în privinţa revoltei lui Iblis: „n-am ascultat pe Allah când a poruncit să ador pe Adam, pentru că nu admit limitaţiunea care a vrut să şi-o dea”. Dumnezeu, când poruncea îngerilor să se prosterneze în faţa lui Adam, vorbea ca Fiinţă, Iblis, când refuza vorbea în numele ei, ca Nefiinţă. Îngerul Feţii, ca atare, şi cum i-o arată şi numele, e un Intermediar (aşa i se şi spune) între Dumnezeu şi Creaţiune. Dar dacă e un intermediar e şi un barzach prin care se refractează în lume, odată cu crearea lumii, Principiul în Manifestare; or, sunt două lucruri de reţinut aici: Principiul e ansamblul posibilităţilor de Non-manifestare şi Manifestare; refractarea inversează raportul lucrurilor, inversează imaginea planului superior pe planul inferior. Această refractare e simplă la Fiinţă: posibilităţile ei nemanifestate, prin refractare, devin manifestate; dar posibilităţile de non-manifestare, prin definiţie, nu se pot manifesta, totuşi realitatea lor trebuie să se reflecteze, determinaţiunile negative trebuie să aibă un reflex pe planul inferior, şi acest reflex este forţa care neagă, adică forţa satanică; privită în Suprem, această forţă neagă limitaţiunile. Şi deci, cum spune Goethe: „şi totuşi face Binele”. Acest Bine trebuie luat ca o mărturisire prin determinaţiuni negative, a Supremului, a Absolutului, a Nelimitatului, indiferent de ce personificaţiuni secundare se detaşează din această manifestare fundamentală. Samael îl neagă pe Mikael ca Lumină, iar aceasta îl respinge la marginea Cosmosului, spre Materia Prima (Prakriti), în aspectul ei inferior (nediferenţiere) , dar realitatea îl „exilează” din nou în Suprem, spunându-i cu bună dreptate: „locul tău nu e în lume”. ps: btw Demiurgul e tot Fiinţa! Acest topic a fost editat de shapeshifter: 30 Jul 2009, 12:49 PM -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
30 Jul 2009, 02:15 PM
Mesaj
#29
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
Luând în considerare analogia între Trinitatea: Fiinţă-Putere, Voinţă/Iubire; Inteligenţă/Cunoaştere, şi Ternarul vedantic: „Sat, Chit, Ananda” adică „Fiinţă, Conştiinţă, Beatitudine” – se poate pune întrebarea care este relaţia între Bine şi Conştiinţă (Chit); acum Binele, din momentul în care „răsare” ca atare din Absolut – care-l conţine într-o manieră nediferenţiată şi nedeterminată – coincide cu conştiinţa distinctivă pe care Absolutul o are despre el însuşi; Cuvântul Divin, care este „Cunoaşterea” pe care Dumnezeu o are despre El Însuşi, nu poate fi decât Binele, Dumnezeu fiind capabil să se cunoască pe Sine doar ca Bine. Arhetipul divin al tuturor ternarilor pozitivi, este trinitatea vedantică: Sat, Chit, Ananda: Dumnezeu din punctul de început al Esenţei Sale supraontologice, este „Fiinţă” pură, „Spirit” pur, „Fericire” pură. La fel ca binarul, ternarul prezintă două aspecte diferite în funcţie de poziţia triunghiului (geometric vorbind). În partea dreapta sus, dualitatea bazei este contemplativă în sensul că ea indică, prin vârf, o întoarcere către unitate; ternarul aici reprezintă ţelul relativităţii de a se conforma absoluitudinii şi refuzul de a se depărta de ea; aduce către sfârşit mişcarea către multiplu. În cazul triunghiului răsturnat, dualitatea este operativă în sensul că ea tinde, prin vârful răsturnat, către radiaţia extrinsecă sau producere. Asta înseamnă că elementul Ananda, pe de-o parte, constituie radiaţia intrinsecă şi internă a lui Atma, care doreşte nimic altceva decât să se bucure de propria Posibilitate infinită, şi pe de altă parte tinde către manifestarea acestei Posibilităţi - care se revarsă acum – prin refracţii fără număr. Mai există un alt tip de ternar, exemplu imediat – ierarhia elementelor constituente ale microcosmului: corpus, anima, spiritus sau soma, psyche, pneuma; ternarul vedantic al calităţilor cosmice: tamas, rajas, sattva, este de acelaşi ordin. Acest ternar este fondat, nu pe uniunea a doi poli complementari cu privire la un al treilea element, fie superior fie inferior, interior sau exterior, ci pe aspectele calitative ale spaţiului măsurat din punctul de pornire al unei conştiinţe care este situată în interiorul acesteia: dimensiunea ascendentă sau uşorul; dimensiune descendentă sau greul, fiind deci o dimensiune orizontală deschisă ambelor influenţe (ascendentă şi descendentă). Ternarul considerat anterior – Sat-Chit-Ananda – are de asemenea un fundament spaţial, dar în acest caz pur obiectiv, şi anume cele trei dimensiuni ale spaţiului: înălţimea, lărgimea, adâncimea; prima corespunde principiului masculin, a doua principiului feminin, şi a treia fructului, care este ori intrinsec ori extrinsec; această ultimă distincţie este precis exprimată prin poziţia triunghiului. Noul ternar tocmai menţionat – corp, suflet, spirit sau întuneric, căldură, lumină – este de asemenea de găsit în triunghi, în două feluri: în primă instanţă, spiritul este văzut ca fiind situat în vârful triunghiului, şi în acest caz imaginea triunghiului exprimă transcendenţa intelectului în ceea ce priveşte sufletul sentient şi corpul, care sunt plasate în acest caz la acelaşi nivel (cel al bazei), cu diferenţa totuşi că sufletul este situat în dreapta, partea activă sau pozitivă. În mod alternativ, corpul este situat în vârful triunghiului răsturnat, şi în acest caz imaginea exprimă superioritatea sufletului cu privire la corp. Şi aceasta indică două aspecte ale ternarului divin corespunzător: într-un sens, lumea este „Corpul” lui Dumnezeu, pe când Fiinţa, ca matrice a arhetipurilor, este „Sufletul” Său iar Esenţa, „Spiritul” Său; în alt sens – Esenţa, sau Dincolo-de-Fiinţa este „Spiritul” lui Dumnezeu, pe când subordonarea Maya-ei sau a Relativităţii este exprimată prin juxtapunerea, pe baza triunghiului, a Fiinţei şi Existenţei, şi astfel a „Sufletului” şi „Corpului”. Prin inversarea triunghiului, vârful, care este Fiinţa şi Puterea radiantă (partea dreaptă a triunghiului corespunde polilor Fiinţă (Sat) şi Beatitudine (Ananda), devine putere separantă şi coagulantă, şi deci subversivă; în triunghiului inversat, aceasta este imaginea căderii lui Lucifer, în care cel mai înalt punct devine cel mai de jos, o imagine care explică relaţia paradoxală şi misterioasă dintre puternica, dar imutabila Fiinţă şi puterea de manifestare a sa care se separă de Fiinţă până când în final se ridică împotriva sa (Răul fiind personificarea umanizată – umanizată în contact cu omul – a aspectului subversiv al puterii existenţiale; şi nu personificarea acestei puteri, misiunea acestei puteri fiind să manifeste pozitiv Posibilitatea Divină). Pozitiva şi inocenta putere cosmogonică se termină în punctul căderii care este materia, pe când puterea centrifugală subversivă se termină în rău. Acest două aspecte nu trebuie confundate. Acest topic a fost editat de shapeshifter: 30 Jul 2009, 02:22 PM -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
30 Jul 2009, 02:31 PM
Mesaj
#30
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
Tot în tradiţiile musulmane, Iblis spune lui Moise: „Când Allah ţi-a spus: „nu mă vei privi”, pe Muntele Sinai, „ci priveşte Muntele”, şi când Moise a privit Muntele, acesta s-a pulverizat”. Perfect, trebuia să se pulverizeze, pentru că era lume. Dar trebuie să închizi ochii şi apoi să-l priveşti, şi atunci l-ai fi văzut. Ce înseamnă asta? Că Allah îi spune lui Moise: „nu mă limita; nu mă privi ca Fiinţă; ci priveşte cum pulverizez Muntele, adică priveşte-mă ca Nefiinţă care reduce în cenuşă Manifestarea”. Şi trebuie să închizi ochii, adică intrând în Non-Manifestare, s-o contempli direct, nu într-atât cât desfiinţează lumea.
Satan a dat cu atât mai uşor lui Adam iluzia că există doi Dumnezei, cu cât aparenţa e adevărată la nivelul cosmic. Trebuie să depăşeşti cosmosul pentru ca Unitatea Divină să devie evidentă. Fapt elementar. Cel dintâi pogorământ (Kenosis) al lui Dumnezeu a fost când a consimţit ca Metatron să se polarizeze în Mikael şi Samael. Aceştia doi, pe nivelul lor, sunt pe plan de egalitate, şi de aici vicisitudinile luptei lor. De ce a vrut Dumnezeu asta? Pentru că Universul nu putea ieşi decât dintr-o ordalie. Ca un complementarism să dea nota lui justă, trebuie să fie mai întâi un antagonism. Numai o luptă teribilă între doi termeni opuşi poate crea limita suavă, inefabilă dintre opoziţii, acea limită care este Unicitatea, Sutratma („firul” spiritual care leagă lumile), şi ţese toate Universurile între ele. Lupta între forţele antagoniste poate fi cu atât mai sălbatică, fără cruţare, cu cât în fundal este Dumnezeu, cuprinzând în El eminamente toţi termenii luptei; nu e risc niciodată ca unul din antagonişti să învingă total, definitiv, pe bunul motiv că partea nu poate fi totul. Dar primejdia ca omul şi celelalte ale Naturii să considere ca egali cei doi termeni e firească şi ea, atâta vreme cât prin Cunoaştere nu s-a realizat rezolvarea opoziţiei în complementar mai întâi, apoi în Unitate. Cea mai mare primejdie de prăbuşire a omului e aceea de a extinde adevărul unui plan, nu numai la un plan superior, dar şi la unul inferior, adică e fatală nu numai confundarea unui relativ cu Adevărul Absolut, dar şi inversul. Este strict interzis, e mortal să confunzi pe Fiinţă cu Mikael sau chiar cu Metatron. Trebuie văzut în ei numai anumite Atribute Divine, delegate unor reprezentanţi. Abilitatea lui Satan a fost că în acelaşi timp cu faptul că l-a făcut să creadă că există doi dumnezei, i-a sugerat lui Adam convingerea ditheistă şi dorinţa de a apuca funcţiunile creatoare, ceea ce e o contradictio in terminis, un cuplu complementar necreând ca atare, ci prin Principiul Unitar în care se rezolvă şi din care proced prin polarizare. Acest topic a fost editat de shapeshifter: 30 Jul 2009, 02:33 PM -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
30 Jul 2009, 02:40 PM
Mesaj
#31
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
Când se spune că Lucifer se complăcea în frumuseţea şi puterea lui, pe care le primise de la Dumnezeu, asta înseamnă cu alte cuvinte că „tăiase rădăcinile”, căci a te complace în tine şi a tăia rădăcinile din Principiu sunt sinonime. Dar ca să facă asta, înseanmă că avea această putere în el. Şi această putere nu este altceva decât principiul de individuaţiune, care e formula care-l cuprinde cel mai mult pe Lucifer. Dar acest principiu de individuaţiune este un principiu de separaţiune, deci de negaţiune. Şi prin analogie în sens invers, ceea ce e negaţiune pe planul imediat devine determinaţiune negativă pe planul superior. Pe scurt, Lucifer în sensul cel mai înalt, însumează în lumea noastră ansamblul determinaţiunilor negative. Formulată astfel, fraza conţine o absurditate, căci o determinaţiune negativă nu se poate manifesta, dar poate crea „vestigii” în ea. Şi aceste vestigii sunt pozitive şi negative. Sunt pozitive când sunt determinaţiuni negative care desemnează Supremul, ca Tăcerea, Vidul, Tenebrele, dar sunt vestigii şi în sensul rezidual, şi atunci devin „sinistre”.
Satan neagă lumea; trebuie să-i opui o afirmaţiune, care o salvează în sensul religios al cuvântului; cu alte cuvinte, nu putem mântui lumea de negaţiunea lui Satan decât adăugându-i o dimensiune metafizică, prin contemplaţie şi prin rit; acesta este un proces catafatic. Satan neagă lumea: trebuie să-l supralicităm, să împingem negaţiunea la superlativ şi atunci dispare şi Lumea şi Satan; rămâne din el ceva care se transformă în determinaţie negativă; procesul e apofatic. Lucifer complăcându-se în frumuseţea şi puterea sa, ipso facto, a tăiat rădăcina plantelor prin actul lui de narcisism. Dar o suprimare reală a lui faţă de ceea ce este Principiul oricărei făpturi e o pură imposibilitate. De aici, următoarele: Lucifer taie rădăcina plantelor fără să-şi poată tăia raţiunea suficientă ontologică ce-l leagă de Creatorul său. Dumnezeu poate fi negat printr-o formulaţiune, dar nu existenţial, pentru că Verbul şi Existenţa nu coincid decât atunci când se exprimă unul prin altul. Neantul nu există, ori negaţiunea lui Lucifer are în mod necesar ca ultimă concluzie Neantul, căci numai Neantul stă în afara Posibilităţii Totale, şi tocmai asta e imposibil. Deci Infernul nu e Neantul, ci afirmaţia Neantului, care în timpul vieţii se face verbal, prin gând, prin fapte, dar nu poate cuprinde toată fiinţa omului, căci existenţa e pozitivă şi condamnă mut pe cel care-o neagă. Dar după moarte, negaţiunea devine existenţială, din cauză că, postum, toate vorbele, gândurile, actele omului devin fiinţe obiective, care încolăcesc pe autorul lor, ca şerpii lui Laocoon, şi-l integrează într-o completă pasivitate, într-un sistem vegetal sau mineral de negaţiune. Deci Lucifer, afirmându-se îşi neagă Autorul, care, la rândul lui, îi neagă negaţiunea, şi asta îi pricinuieşte căderea în centrul tuturor lucrurilor. Dumnezeu neagă negaţiunea lui Lucifer, dar nu-i poate nega existenţa, şi de aceea e nevoit să-l situeze undeva unde şi existenţa şi negaţiunea lui să-şi aibă locul adecvat, dharmic; cu alte cuvinte, Dumnezeu nu-l poate aşeza pe Lucifer decât în Ininteligibil, la rădăcina oricărei manifestări. Dacă Lucifer se află la rădăcina Infernului, nu-i ca într-o închisoare în care a fost băgat cu de-a sila, ci pentru că, exact, Dumnezeu nu-l poate pune în altă parte. Prin această cădere a fost produs Haosul din care fu creată lumea, în al cărei centru este exilat Lucifer. Mai exact, Lucifer a produs Haosul, carne din carnea lui, substanţă din substanţa lui. Prin revolta lui, optând pentru ininteligibil, creează ininteligibilul şi-l regenerează, şi orice tendinţă de narcisism a noastră ne pune în umbra Satelitului Sumbru. Orice veleitate de autonomie, orice iluzie de existenţă independentă ne pune în realitatea lui, care e cu atât mai insidioasă, mai greu de detectat, cu cât măguleşte ininteligibilul din noi, elementele instinctuale, existenţiale. Primejdia de moarte a ispitei diavoleşti este că îmbracă un neant cu o haină de fiinţă, deci pozitivă prin natura ei. Negativul se altoieşte pe pozitiv, îi devine parazitar, nu-l poate transforma în Neant, pentru că neantul nu există, dar îl poate disocia în componenţa lui atomică, şi astfel se întâmplă acea tragedie divină, la capătul procesului, când Dumnezeu e nevoit să constituie o nouă fiinţă din materialele astfel disociate. Forţa lui Lucifer este teribilă şi nimeni nu i se poate sustrage prin mijloace voluntare sau prin constrângeri morale, căci în constrângerea morală cea mai riguroasă se află Lucifer. Se face negat pentru că ştie că negarea lui atinge şi pe aceea a Făcătorului său, care l-a exilat într-un just exil. Acest topic a fost editat de shapeshifter: 30 Jul 2009, 02:45 PM -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
30 Jul 2009, 02:49 PM
Mesaj
#32
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
Nu există decât un singur mijloc de a-i scăpa, dar un mijloc suveran; adăugarea peste deficitele, păcatele, prostiile noastre, a unei dimensiuni intelectuale în care, în mod necesar, totul, inclusiv Lucifer, îşi reia locul, îşi recapătă dharma (legea perenă, ordinea universală), deci pozitivitatea; căci ce putere, ce mai poate avea un Demon pe care-l cunoşti în rostul lui cel mai adânc?
Dimensiunea intelectuală adăugată, suprapusă de noi lui Lucifer, îi ia ininteligibilitatea, prin urmare îl răscumpără, pentru că Lucifer plus Intelectul nu mai e Satan. Compătimirea, comiseraţiunea, pentru Lucifer căzut duce direct în ghiarele lui, dar înţelegerea lui îi topeşte toate elementele nocive, aspectul negativ. Nu poate să existe caritate cosmică mai mare şi care răscumpără nu numai pe om, dar făptura întreagă. Sentimentul de prezenţă este semnul cel mai bun că Intelecţiunea e adevărată. Numai la o prezenţă Lucifer este reductibil; raţionamentul, demonstraţia sunt fără eficacitate. Intelecţiunea adevărată este rezultatul unei intuiţiuni directe, informale, susţinută, având drept temelii elemente existenţaile, adică acele elemente abscure din noi care sunt reflexul invers a Supremului în fiinţa noastră; aceste elemente devin un suport, un tron pentru hudur (arb. Prezenţa reală a divinităţii) şi numai din cauza suportului Lucifer e accesibil, vulnerabil, căci e o afinitate între el şi aceste suporturi; şi este un suport în calitate de rădăcină tenebroasă a întregii manifestaţiuni. Satan e dezarmat prin similitudini, un suport se infuzează în alt suport care crede că asimilează, devorează suportul superior şi se trezeşte tras în sus ca şi cu o undiţă; şi atunci ce a mai rămas din el? -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
30 Jul 2009, 03:00 PM
Mesaj
#33
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
Lucifer, Îngerul rebel, nu este numai puterea care operează crearea lumii. Însăşi concepţia căderii lui Lucifer e limitată, pentru că face din creaţiune o operă de revoltă, contrarie voinţei lui Dumnezeu. Or, Lucifer însumează o tendinţă voit descendentă care evertuează posibilităţile de creaţie din indistincţiunea lor, voinţă care poate fi aceea a unui Principiu luminos, lucrând din voinţa lui Dumnezeu şi privită, numai foarte din afară, din perspectivă religioasă, misiunea sa apare ca o revoltă. Şi e drept ca toată drama să apară ca o revoltă în religie, care e făcută absolut pentru toţi oamenii, căci realitatea faptului e incomprehensibilă pentru ei; ar trebui să se ajungă din explicaţie în explicaţie la concepţia apofatică a lui Dumnezeu, a Principiului nelimitat, care se neagă pe el însuşi ca urmare a Infinităţii lui şi pentru asta creează Lumea, dând misiune lui Lucifer „s-o moşească” printr-o aşa-zisă revoltă care e de fapt o ruptură de echilibru.
Lucifer are şi un caracter metafizic nu doar cosmologic, în plan cosmologic Lucifer ia o altă înfăţişare decât în cel metafizic, căci, existenţial, reflexul obiectului pe un plan inferior nu e aidoma cu obiectul în realitate. Prea ar fi simplu. Imaginea obiectului pe alt plan intră în alt sistem de coordonate decât acela ale planului principial şi, în speţă, în lumea noastră intervine legea dualităţilor care complică problema. Lucifer nu este numai imanent lumii noastre. Or, nu e posibil Imanent fără Transcendent, a cărui oglindire este. Lucifer e primul din spiritele interioare şi cel mai absolut necesar operei de creaţiune. Lucifer e principiul care produce ruptura echilibrului celor trei gune în Prakriti, deci e deasupra nu numai a lui Tamas, dar şi a lui Rajas şi a lui Sattva. Fiat-ul care produce această ruptură de echilibru e un Verb divin, e o Apofază, care numai în reflexele ei periferice are un aspect de negaţiune. Una e negaţiunea lui Dumnezeu de către un agent subaltern şi alta e negaţiunea oricărei limitaţiuni care ar părea să se prindă ca o pojghiţă pe Faţa divină, negaţiune care salvagardează Absoluitatea divină. Lucifer nu e numai Şarpele, care e o specificaţie cosmică a lui, o ardoare cupidă, invidioasă, interesată, egoistă, care şerpuieşte în inima omului şi o învăluie în reţeaua ei. Lucifer, tăiat de rădăcinile lui cereşti, de lumină, rămâne numai foc, care nemaifiind solicitat de o atractivitate de sus, se roade pe el însuşi, se hrăneşte din propria lui substanţă; dar chiar faptul că e numai şarpele, că şerpuieşte în inima omului, arată că tot pe spirala Vortex-ului Sferic Universal se înscrie; care conţine în ţesutul lui totul, inclusiv pe Adversar; numai că în cazul Şarpelui, aceste spire, văduvite de lumină, desţesute s-ar putea spune, cad cao pulbere radioactivă pe ele însele şi pe lume, maleficiind-o. Şarpele cere identitatea; lipsit de ea, sustras din căile ei, se devorează pe el, îşi devorează coada, devine Uroboros; căci ste şi un aspect sinistru al acestuia: în sensul pozitiv, Uroboros-ul care-şi muşcă coada arată că purcede din Principiu şi se întoarce în el; în lume, cercul pe care-l formează e o spiră a Vortexului şi, ca atare, revine la punctul de plecare cu un pas de elice mai sus, sfârşitul unei spire fiind punctul de plecare al spirei imediat superioare. Dar în cazul aspectului negativ, lipsind „Atracţia Cerului”, aceea care face ca spirele să fie în realitate paşi de elice spre Zenith – şarpele îşi muşcă realmente coada, se face un scurtcircuit, şi planul pe care-l delimitează se preface în cenuşă. Nu mai rămâne, în adevăr, decât o ardoare cupidă, pentru că e nepotolită, o conflagraţiune, o explozie neputând fi un aliment, invidioasă pe tot ce e în afară de ea, şerpuind în inima omului ca în jurul oricărei conştiinţe care crede că-şi are raţiunea suficientă în ea însăşi, în care se manifestă Principium Individuationis. -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
30 Jul 2009, 05:51 PM
Mesaj
#34
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
http://www.youtube.com/watch?v=J3eAzL6qsL4...ated&fmt=18
http://www.youtube.com/watch?v=T4G-8M_jutk...ated&fmt=18 Acest topic a fost editat de shapeshifter: 30 Jul 2009, 05:58 PM -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
10 Aug 2009, 12:36 PM
Mesaj
#35
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.491 Inscris: 6 November 05 Forumist Nr.: 7.211 |
ok... pt. că am postat şi Luceafărul lui Eminescu mai sus... urmează acum o exegeză:
Traseul hyperionic(“Porni luceafărul …”) este, de fapt, simularea traseului Spiritului, amprentator al haosului, întru expresia-Logos: depăşeşte vălurile Māyei (ciclicitatea) şi ajunge la punctul initium, când şi unde Ormuzd şi Ahriman (alternanţe-conflicte ale logicii sinelui prin Fiinţă) erau gemeni (şi consubstanţiali). Confruntarea dintre ei este o apocatastază mascată, dar şi o împăcare în esenţă. După modul cum şi locul unde îl numeşte Eminescu, în poemul său – dar şi după funcţia îndeplinită, Luceafărul (sinonimul Spiritului) are diverse ranguri de activitate sacră (sinonime cu transpunerea / vs/ refuzul transpunerii Spiritului în Logos): I. este Hyperion, ca deitate (Gottheit), identic cu Divinitatea Ademiurgică, Spirit Pur şi Impasibil (Neimplicat) – penultima parte, I-134: “Noi nu avem nici timp, nici loc / Şi nu cunoaştem moarte…”. Dincolo de sugestia sintezei contrariilor (coincidentia oppositorum), pluralul “noi” devine, în această ipostază mistică-sintetică (unde “E un adânc asemene / Uitării celei oarbe), pluralul majestăţii divine. “Iar tu, Hyperion*, rămâi / Oriunde ai apune” – adică esenţa ta, ca arhetip mistic al tuturor lumilor posibile (dar blocate în stadiul anterior Proiectului-de-Fiinţă), rămâne în afara frământării posibilităţilor de activare, în fenomenalitate, a lumilor. Spiritul Suprem şi Impasibil încă nu a propus nimic din Trinitatea Ideală a Logos-ului, ci o conţine în sine (ca puritate incoruptă şi incoruptibilă): Adevăr-Dreptate-Fire (Demonism, I-228 şi Andrei Mureşanu, I-206); II. este Hyperion-Luceafărul, din ultima parte poemului; ieşit din Gottheit (impasibilitate) şi tocmai devenind Gott (Proiectantul-Demiurg)**: El este Spiritul activ, dar supraveghind-dominând Proiectul, din “loja luciferică”: nemuritor şi rece. El, Spiritul Proiectant, tocmai a creat Edenul (căci ce este Edenul decât Proiectul, neazvârlit încă, în conflictualitatea-fiinţare?), tocmai a definit sferele edenice (re-contopite, gregar, în Sfera Edenică: rude mari împărăteşti devine sinonim cu doi copii cu plete lungi, bălaie şi cu impasibilitatea rece a Sferei Lucifer), şi, deci, s-a autodefinit: a) există un cerc strâmt, cel al sferei Eden-prin-Eros, şi b) există cercul fără margini, care tocmai s-a delimitat, la modul cel mai subtil-ideal, de cercul strâmt-proiectul proiectat: cercul fără margini mai păstrează, încă, pe Cel Neimplicat decât ca Arhitect Proiectant, Spirit cu atribute ideale: Amprente Arhetipale-Logos, trăsături ale Planului Divin, încă suspendat ca expresie. Această stare este de Lucifer-Demiurgos, stare de Logos Proiectat, Ideal, ca Trinitate: Adevăr-Dreptate-Fire; III – Luceafărul ca Gott neliniştit, implicat nu doar în creaţie cât, implicit creaţiei, în problematizarea naturii creaţiei, a moralei creaţiei, a logicii absurde a creaţiei; este Luceafărul din primele trei părţi (atât ca Luceafăr prins între propriile-i ipostaze contradictorii, cât şi ca Luceafăr descoperitor al resorturilor spiralei-eros, prin care se reface, ermetic, deci în afara contradictorialităţii, Sfera: cătaţii-căutaţii, Cătălin-Cătălina, îmbrăţişaţi-sărutaţi-uitaţi (cu urmele şi numele pierdute, cuminţiţi-fixaţi în nunta alchimică a esenţei, deposedaţi de dor şi vis, tocmai prin intrarea pe porţile deschise ale visului, voioşi şi teferi fiind doar zeii, Soarele-Luna fixaţi). Acest Luceafăr este un proteic şi capricios zeu-stea, neliniştit şi necunoscător al esenţei sale. În această ipostază, Luceafărul este Spiritul corupt în Logos activ, corupt tocmai prin misiunea sa de exprimare-amprentare concretă asuprea haosului; a fost Spirit Pur (ca niciodată înseamnă statutul de deitate), prin greagaritatea (rude mari împărăteşti) atotînglobatoare, dar perfect impasibilă faţă de voinţa de demiurgie; apoi s-a rupt, din el însuşi, haosul cu labilitatea-versatilitatea Mercurului în el (haosul pentru hermeneutică, haosul comentat în forme): Ea nu este decât reflexul Lui, El aflat în plină criză de identificare (identitate) a esenţei: Ea este simbolul neliniştii celui care nu se poate identifica, nefixat alchimic în esenţa pură. El pendulează, mereu, între Re-Ordonator (re-legiutor) şi Răzvrătit, între Ormund şi Ahriman, între Cel-care-Este şi Cel-care-Hotărăşte (nefiind, pentru că nu s-a transmutat în Arhitect Activ). Ce este altceva Logos-ul, decât război[1] împotriva Dumnezeului-Spirit? Războiul neclarităţilor expresiei, care voiesc a se clarifica: atât de clară să devină expresia-Logos încât să devină, de fapt, inutilă şi inutilizabilă; să nu mai simtă nevoia de sine-expresie, ci, pur şi simplu, să însemne iluminare-tăcere. Războiul Logos-ului-lume de a dispărea în Revelaţia-Spirit Impasibil. Stadiul sacral este de nenuntire-nefixare alchimică. Stadiul de Logos în dezvoltare – spre epuizarea-război, care duce la reconsiderarea-recuperarea, circulară, a Logos-ului ca Spirit. Sinele său (al Luceafărului) oscilează între faţa oglinzii şi adâncul (subconştient al) oglinzii redublatoare: “Şi din oglindă luminiş / Pe trupu-i se revarsă / Pe ochii mari, bătând închişi / Pe faţa ei întoarsă” (faţa întoarsă este cealaltă faţă a acestui Ianus bifrons, care este Luceafărul: faţa-haos, pe care lumina-luminiş urmează s-o fixeze, “De suflet să se prindă” – sufletul fiind osia fiinţei, punctul de întâlnire şi pacificare a vârtejurilor-vehemenţe ale cosmosului de forme); între cer şi mare, între soare şi noapte (subtil, oscilaţiile sunt tot mai reduse, căci Logos-ul dezvoltat se epuizează spre fixare: Luceafărul este identic cu Soarele Negru, deci soare şi noapte reprezintă nu părinţi adoptivi, ci Sinele Mistic al frământatului Luceafăr, limanul întoarcerii în Sinele-Esenţă); între voievod solar şi demon lunar – mereu între, deocamdată incapabil de voinţa demiurgică a sintezei, mereu capabil de a se război cu contrariile (şi totuşi, voievodul şi demonul sunt stăpâni asupra zonei de dedesubtul giulgiului, vânăt sau negru: mişcarea de auto-căutare sub giulgiul-văl-Māyā se întrerupe la nivelul demon cu ochii “ca două patimi fără saţ / Şi pline de-ntuneric” – şi se dezlănţuie energia potenţială, iniţiatică, a căutării, în ipostaza fulger: “Părea un fulger ne-ntrerupt / Rătăcitor prin ele” – fulgerul este ipostaza Revelării Sinelui, iar rătăcirea, încă, printre lumile-stele, este acel rest ademenitor al lumilor, îngânarea din Dintre sute de catarge, care sugerează inutilitatea Logos-ului, sau “suspinare-aeriană” a “arfei” lui Orfeu, în pierderea-regăsire de sine în “văi de chaos”). Aventura lui între nu se rezumă la atât. De aici, şi întrebările, din Demonism, asupra moralităţii celor două ipostaze divine (Ormuzd şi Ahriman), despre moralitatea creaţiei în sine (nu cumva Demonul-Satana-Ahriman, răzvrătit, îl corectează pe Dumnezeul-Ormuzd, revoltător de mulţumit de sine, egoist, egotist, cinic etc., despre necesitatea supunerii sau răzvrătirii (supunerea fiind intuită, în cele din urmă, drept singură cale iniţiatică-soteriologică valabilă: vehemenţa paroxistică a suferinţei, pentru epuizarea, de tip Cain, a formelor, deci pentru întoarcerea în Nirvana-Spirit Impasibil, din Rugăciunea unui dac, sau supunerea ascetică şi mistică a Călugărului faţă de Mag, în Povestea magului…), despre supremaţia-prioritatea întrebării sau răspunsului (finalul la Memento mori: însuşi drumul întrebărilor, drumul iniţiatic-Logos, este Răspunsul-Revelaţie, ieşire în afara Logos-ului: (I-285) “Tu nedând dezlegare, duci l-a dezlegărei uşi” – sau finalul poemului Dintre sute de catarge: “Nenţeles rămâne gândul / Ce-ţi străbate cânturile / Zboară vecinic, îngânându-l, / Valurile, vânturile” – gândul, ca Spirit explicitat în proiectarea-amprentarea-Logos, nu se mai înţelege pe sine, preocupat să împace contradicţiile pe care le naşte simpla clipă a naşterii-fiinţării: a fi-a nu fi intră în luptă semantică şi ontică: apare întrebarea dacă e drept să fii, eliminând pe a nu fi; dacă într-adevăr eşti, şi dacă nu cumva tocmai ce nu este, este cu adevărat; dacă se poate să fii şi să nu fii, în acelaşi timp etc. Încrederea salvării nu este străbaterea-Logos în Cânturi (“Ce-ţi străbate cânturile”) şi Cântul însuşi, ca stare de sinteză orfică, supremă, îngânând: de fapt, propunând alt Logos, cel Ne-Logos; promiţând, de fapt, după paroxismul vehemenţei, epuizant, a Logos-ului Manifestat – valurile-vânturile – tăcerea Sublimă. Încetarea războiului-Logos contra lui Dumnezeu, încetarea ispitirii epuizante – prin instituirea Logos-ului ca Dumnezeu Spirit. Îngânarea este atât sublinierea (prin neîncrederea în articularea clară, nouă, interesantă) derizoriului oricărui Logos, cât şi soluţia de depăşire a Logos-ului, prin negarea esenţialităţii sale ca Logos: nu înţelegi ce îngână, crezi că repetă ce spui tu (sau ce se spunea, oricând), de fapt, îţi resoarbe (sunt resorbite) incongruenţele-şiruri ale Logos-ului-lume, formă îngânată după formă îngânată – până se ajunge la dez-îngânare, le des-cântec: desfacerea Cântecului Logos în Simpla şi Suprema Tăcere: Logos reîntors în Spirit. Nirvana Sacră, după războiul necredinţei-Logos. Spargerea catargelor Logos-ului răzvrătit, pentru revărsarea, dinăuntrul lor, a potopului-elixir al mântuirii. Înecarea-contopire a zborurilor-păsări (care trec-străpung-străbat iniţiatic vălul pământului) cu Trinitatea Ideală a Spiritului: Fire-Dreptate-Adevăr. * * * Întregul demers al Logos-ului Luceafărului este unul de tip orfico-pitagoreic – ceea ce ne îndreptăţeşte credinţa că poemul Luceafărul a fost scris ca Mister, ca Ritual de recuperare a Spiritului (dintre feţele versatile ale Logos-ului), ca în-cântec şi des-cântec (retragere a Spiritului din starea de război, de vehemenţă-Logos, în starea hieratică: “nemuritor şi rece” – stare echivalentă cu deitatea, conceptul lui Meister Eckhart). Să încercăm să descifrăm, deocamdată, ceva din misterul pitagoreic, lăsând să se întrevadă, astfel, implicit, şi gestica Ritualui de renunţare şi întâlnire (renunţare la Fiinţă şi întâlnire a opoziţiilor, înapoi, în Creaţia-Mythos, Creaţia-Proiect Ideal): a) sub semnul mitic (a fost odată… ca niciodată) se află un personaj-divinitate (prea frumoasa fată), provenit dintr-o formaţiune luminoasă unică, de tip gregar-divin: “rude mari împărăteşti”. Prea frumoasa (deci, provenită dintr-o zonă exclusă normalităţii terestre) este echivalentă calitativ (dar, probabil, şi funcţional) cu Luna şi Sfânta Fecioară (intermediar al naşterii germenului divin; unică, pe de o parte; dar, prin singularizare, se creează premizele ieşirii din gregaritatea originară şi zămislirea involuntară, incidentală, a zonei divinului-esenţă pură); b) prin singularizare-separare (bolţi), prea frumoasa fată, provenită din rude mari împărăteşti, determină dublarea imaginii (apare Luceafărul în colţ – deci, într-o zonă de convergenţă-divergenţă, ca o jumătate vizibilă a crucii, făcând presiuni semantice pentru recuperarea celeilalte jumătăţi) – dublare şi a sensurilor spaţial-ontologice: sus-jos, alunecare-pas; c) de ce apare Luceafărul (Soarele Negru, în folclorul românesc[2]) pentru a dubla imaginea, singularizată dintru început, a prea frumoasei fete, provenit din rude mari împărăteşti (zona luminii originare)? Evident, din moment ce prea frumoasa fată-luna (între stele) şi-a părăsit originea, deci s-a autodegradat (din esenţialitate, devenind fenomenalitate) în zona lui azi-mâni (temporalitate istorică), în zona pas (spaţialitate frântă istoric) – e clar că funcţia Luceafărului este de recuperare a fetei-Lună (pentru că esenţialitatea ei originară nu poate fi pierdută, aşa cum nici o esenţă nu se poate pierde: singularizarea-separare nu este decât un accident, care trebuie repus sub semnul eternei Armonii orfice); Iubirea celor doi este, de fapt sentimentul solidarităţii oculte, originare, întru Armonie: aici este jocul Spiritului care porneşte drama cosmică (este forţa care [se] expulzează din zona impasibilităţii-gregarităţii, provocând “divorţul” iniţial), apoi ia seama şi se autolansează în recuperarea Lumii-Logos, pe care şi-a dorit-o, dar nu şi-o mai doreşte, decât ca fenomen narcisiac (reîntoarcere în Sinele Impasibil, Inexprimabil-Gottheit); d) sub semnul roţii-rotire, angelic-demonic, Luceafărul tentează (tutelat-renăscut de entităţi cosmico-divine, patru la număr, grupate în perechi yin-yang: cer-mare, soare-noapte) zadarnic recuperarea; o zădărnicie relativă, căci e) din două personaje, apar patru, prin redublare reciprocă, iar numele celor patru nu mai este ascuns. Avem de a face cu nume-funcţiuni: Luceafărul devine Hyperion (hiper = peste, deasupra, în exces, iar eon = spirit emanat dintr-o inteligenţă divină; eion-eternitate) şi determină relevanţa Logos Pur (Spirit Pur) = Demiurgos (plăsmuitorul, gânditorul şi făuritorul de lumi-proiecte) – iar Cătălin determină onomastica-ecou a prea frumoasei fete: Cătălina (de la a căta): sunt căutătorii de sine, pentru fixarea alchimică. Cei doi reînvie mitul platonician despre fiinţele sferice, androgine-secţionate, împrăştiate şi pierdute de o divinitate irascibilă şi capricioasă – şi, apoi, prin miracolul fundamental (Eros), regăsindu-se şi refăcând sfera-sinele divin. Cătălin “împle cupele cu vin / Mesenilor la masă” şi provoacă râsul (“să râzi mai bine”), făureşte dublul laţ al amorului (îmbrăţişare-sărut) şi produce uitarea şi re-armonizarea (“Vom fi voioşi şi teferi / Vei pierde dorul de părinţi / Şi visul de luceferi”). Este Cătălin-Hephaistos, cel care toarnă zeilor olimpieni certăreţi, în cupe, apa Lethei (uitării), re-creând Armonia divină. Cătălin-Cătălina sunt cuplul edenic-divin: ei regresează temporal, dinspre anonimitatea doi tineri singuri, spre anonimitatea originară, absolută, doi copii cu plete lungi, bălaie (sunt Gemenii Solari, feţi cu stea în frunte, androginii-esenţă); f) în cuplul doi tineri singuri (Adam şi Eva) se face evidentă contaminarea Ei cu funcţia hyperionică: Logosul-expresie(Ea trăieşte criza de identitate şi de reconversiune la esenţa originară: Eden, rude mari împărăteşti etc.) – Spirit. Funcţia hyperionică este aceea de a re-uni ocult în nunta astrologico-alchimică, faţa impasibilă (Spirit) cu faţa expresivă (Logos): “O, lasă-mi capul meu pe sân [n.n.: coasta re-devine emi-sferă] / Iubito, să se culce [n.n.: cap culcat pe sân înseamnă, simbolic, unire-nuntă a emis-sferelor, a culca marcând transcenderea], / Sub raza ochiului senin / Şi negrăit de dulce [n.n.: Logos-ul, prin regăsirea plenarităţii esenţiale, devine ne-grai, lăsând prioritate razei-Spirit-Revelaţie şi ochiului-sferă]… / căci eşti iubirea mea dentâi / Şi visul meu din urmă”: erosul celor doi are caracteristici divine: alfa şi omega, situare sub semnul demoniacului fascinant şi veşnic, nocturn şi hipnotic-transcens (resurecţional: prin moartea iniţiatică-culcare); g) Hyperion şi-a regăsit esenţa pură neînjosită: ca Spirit activ, a recuperat sferele: edenică (a celor două emisfere căutătoare, prin regăsirea cărora Pământul re-transcende în Eden) şi demoniacă (Sfera ante-proiectului Eden: e cuplul de forţe, latente la modul absolut: nemuritor-rece). De fapt, şi-a recuperat Sinele Impasibil, căci cele două tipuri de sfere, Sfera Proiect şi Sfera Ante-Proiect, sunt concentrice – şi astfel, “reîncep-eterna pace” (I-102, Scrisoarea I); h) mai mult, în ultima parte, reapare Luna (“Răsare luna liniştit / Şi tremurând din apă”), care o înlocuieşte, la modul transcens-divin, pe prea frumoasa fată (de fapt 1 – o repetă pe prea frumoasa fată, în alt plan, 2 – desparte cercurile coaxiale ale spiralei, în două ranguri suprapuse şi coaxiale, reciproc generatoare: rangul expresiv-Logos-Eden şi rangul non-expresiv-spiritualizat-uranic). În felul acesta, traseul spiritual-hyperionic trebuie să fie reluat la nesfârşit, pe căile iniţiatice ale Logos-ului-Mythos (după finalul poemului, cuplul Luceafărul (Soarele Negru)-Luna va declanşa, din nou, Logos-ul pentru Mythos: “A fost odată ca-n poveşti, / A fost ca niciodată…”). -------------------- Keep calm and host yourself.
|
|
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 6 June 2024 - 08:07 AM |