Scrieri, ganduri, amintiri din viata Carmelitei veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

Cartea galbena

azi pentru cina: bavette in sos de gorgonzolla

cred ca am avut o cadere nervoasa mai devreme. Hmmm... sa vedem care e lectia, s-o invatam, sa merem mai departe. Unele persoane stiu foarte bine cum sa push my buttons ca doar ele le-o instalat!

Pe langa geanta de pantofi vara-mea mai capata si toate ojele mele de unghii. Imi pastrez 2. Oricum o sa-mi ajunga 1 an de zile. Intru la bijuterii. Imi pastrez 2-3 si restul merg unde merg pantofii si ojele.

Ce greu trec zilele... mai este-un pic...

You are reading from the book The Language of Letting Go
Awareness

When we first become aware of a problem, a situation, or a feeling, we may react with anxiety or fear. There is no need to fear awareness. No need.

Awareness is the first step toward positive change and growth. It's the first step toward solving the problem, or getting the need met, the first step toward the future. It's how we focus on the next lesson.

Awareness is how life, the Universe, and our Higher Power get our attention and prepare us for change. The process of becoming changed begins with awareness. Awareness, acceptance, and change - that's the cycle. We can accept the temporary discomfort from awareness because that's how we're moved to a better place. We can accept the temporary discomfort because we can trust God, and ourselves.

Today, I will be grateful for any awareness I encounter. I will display gratitude, peace, and dignity when life gets my attention. I will remember that it's okay to accept the temporary discomfort from awareness because I can trust that it's my Higher Power moving me forward.

http://www.flylady.net/pages/control_journals.asp

curand o sa-nfloreasca frumoasele craciunitze. Am cumparat un amarilys alb pe jumatate mort, acuma sta sa infloreasca. Pana plec n-o sa apuc sa-i vad florile. O sa ma astepte cand ma intorc.
Am aranjat si restul plantelor de la serviciu, sa le fie bine pana la intoarcerea mea.
Sambata am avut o zi deosebit de lunga si de grea la serviciu. Duminica la fel, dar acuma vrea sa vorbesc despre sambata. La 11 m-am dusat, m-am bagat in pat. L dormea. La 11 jumate mi-a venit un sms, in engleza: You come for a drink oposite the road? Stiam ca Peter are ceva party dar habar n-am avut cine ma cheama la un drink. Cumva numarul nu-mi era necunoscut, cu 3 de 1 unul dupa altul. Am scris inapoi in germana "Wer bist du?!" (Cine esti?). Dupa cateva minute mi-o venit raspunsul: "Überraschung!" (Surpriza). Am scris ca nu-mi plac surprizele si ca oricum is in pijama deja si ma culc. "Noapte buna, Gernot" mi-o scris. Noa deci l-am lasat pe L dormind, m-am imbracat si am trecut strada. Pe Gernot nu l-am vazut de vreo 3 ani! El o fost sprijinul meu la inceputul meu dificil aici. Am povestit cam vreun ceas langa un Aperol Spritz eu si el langa de-ale lui. Are un baietel, mi l-a aratat in poze, cu parul alb ca neaua
M-a intrebat ce-am facut in ultimii trei ani. Noah! Am facut scoala de soferi. M-am lasat de fumat (cu toate astea am iesit de doua ori la fumat cu el, el o fumat eu am vorbit sau l-am ascultat). Am terminat primul an de facultate. Am renuntat la purtat tocuri pe ideea ca "Cine vrea sa vorbeasca cu mine sa faca bine sa se aplece!" . Am renuntat sa-mi mai vopsesc parul. Mi-am gasit iubirea perechea.
Intoarsa acasa l-am trezit pe L ca voiam musai sa-i povestesc. M-a ascultat tot deschizand un ochi (unul singur!) si inchizandu-l la loc. L-am lasat sa doarma ca n-avea rost sa-l ametesc la gradul de oboseala ce-l avea in oase. M-am dus in bucatarie si am mancat salam.
A doua zi L nu si-a amintit nimic din noaptea precedenta. Cand a pus salamul pe masa ma intreaba "Da' cand ai mancat din el??!"

orasul doarme sub o patura groasa de zapada. Foyerul hostelului miroase frumos de la o lampitza cu ulei parfumat de zitronengras (nu stiu ce e aia pe romaneste). Peste cateva minute ma duc acasa si ma cuibaresc in patuc. Cumva mi groaza sa merg la drum asa de lung pe vreme de asta. Azi o venit un oaspete - o facut cinci ore de la Graz

ca sa urmez exemplul leirnei: mailurile mi le verific de 5-6 ori pe zi. 2 boarduri le verific zilnic, la diferite intervale, cam de 4-5 ori pe zi. Siteurile cu meditatii si inspiratii o data pe zi, dimineata.
E mult, e putin, cine stie? La serviciu imi alung plictiseala cu netul in orele moarte. Daca n-ar fi net as tricota. Chiar si asa tricotez

Mah, daca esti la serviciu, ai voie sa verifici ce vrei, cand vrei, e dezlegare.
Baiu' e cand simti ca tre sa intri in meditatie, da' continui sa citesti pe forumuri - io mai fac asa cateodata. Asa m-am prins ca tre sa analizez fenomenul.

Noa acuma chiar nu stiu cu ce sa-mi ocup orele moarte de la serviciu. Mai imi rezolv si cate un studiu individual pentru scoala dar e mai greu, pot face munca de cantitate dar nu e calitate pentru ca din cand in cand suna telefonul, vine cineva etc etc deci firul concentratiei se pierde...
E cumva aiurea pentru ca stiu ca am mult potential de care firma nu profita dar ma rog, asta e situatia deocamdata, de aia m-am apucat de scoala, sa nu-mi putregaiasca cerebelul ) cuvantul ala l-o descoperit vara-mea cand era mica, o combinat putrezeasca si mucegaiasca...
Proiectul lunii ianuarie este: un rag quilt! O parte din procesul tehnologic pot sa-l rezolv si in receptie.

Azi sunt recunoscatoare Cerului pentru zapada. Pentru plimbarea prin zapada si pentru aerul rece, proaspat. Sunt recunoscatoare pentru somnul adanc si fara vise. Pentru prieteni. Pentru o orhidee alba. Pentru ceaiul de fructe.

Mi s-a confirmat ca plec miercuri. Joi o sa ajung, dupa 5 ani de absenta, iar in urbea natala. Sa vedem ce impresii o sa-mi provoace. Sora-mea zice ca e totul altfel, au mai ramas doar cate-o idee asa din ceea ce cunosteam noi.
Nu am asteptari mari. Ma bucur ca si-a rezolvat tata situatia sentimentala care sunt convinsa ca l-a lasat mai lefter decat recunoaste el acuma la telefon. O sa vedem...
Mi-am facut un CJ de calatorie. Mai am de cumparat niste ciocolata ca altceva nu stiu ce sa duc ca si atentie de aici, eu dupa cadouri nu umblu ca nu am cand. Miercuri plec dupa amiaza, la amiaza am un examen intermediar.
Doamne ajuta!

Cat stai si pe ce meleaguri?

pana pe 10 ca pe 11 deja lucru. O sa fiu mai mult prin Satu Mare, 2-3 zile o sa stau in Ardud, depinde cat dureaza pana se refac cainii lui tata pentru ca ma duc pregatita sa-i duc la castrat pe amandoi. Apoi o sa merg in Salaj unde e ingropata mama, unde mai am niste neamuri, o sa ma duc la centrul de asistenta unde e fratele mamei si vreau sa il caut pe fratele dupa tata al mamei mele, pe care nu l-am vazut niciodata. Stiu ca este de-odata cu mine sau cu sora-mea, deci ori din '74 ori din '75. Nu stiu cum o sa dau de el ca am doar numele lui care este cam comun prin partile respective, si o zona aproximativa pe unde (poate) ca traieste. Sa vedem daca apuc sa dau de un var al mamei mele... cine stie? Poate are el vreo adresa...

Transcriu niste texte de la niste chestii de hipnoza pentru psiholoaga mea, daca intr-un transa sper sa ma trezesc pana la 11 si sa merg acasa

niste frustrari mai vechi m-au muscat de cur. Incerc sa le privesc detasata. Incerc.

frunzaresc facebookul si citesc statutul cuiva "... absolutely everything happens for a reason ..." Rezonul celor intamplate este poate faptul ca am invatat o lectie importanta si POATE asta ma va face sa nu cad in alte capcane? Cred ca da. In orice caz trebuie sa incetez sa ma mai invinovatesc pentru cele intamplate. Am avut partea mea sigur, ar fi trebuit sa stiu mai bine - detasare, distanta de oamenii disfunctionali. Poate lectia este ca cineva care nu este in recovery nu are resursele necesare ca sa fie un preten bun. Da, asa e! Nu e vina nimanui. Adica hai sa dam vina pe comunism, pe disfunctionalitata familiilor de origine si pe etc etc doar ca n-am vreme sa dau vina pe nimeni si nimic. Ma ridic sa ma pregatesc pentru examenul de azi. Dixit!

Acest topic a fost editat de wulfenia: 30 Nov 2010, 09:58 AM

am terminat de impachetat!! M-am ajutat de jurnalul de control si asa stiu ca am totul pregatit. Multumesc cerului pentru FlyLady ca am reusit sa ma organizez in minimum de timp, cu minimum de efort si stres.
Azi am mai simplificat ceva din programul meu, e mai bine asa, macar apuc sa ma odinesc si sa ma impachetez ca lumea.

ma delectez cu idei noi

Porodici

Canistre

Poprici

o plictiseala infioratoare la serviciu! Nici nu am chef sa fac nimic pen'ca cica n-are rost ca maine oricum plec si as lasa lucrurile de jumate, ohjej
Mi-am gasit o profa de franceza, prietena prietenei mele a fost profa de franceza inainte sa se pensioneze si o s-o rog de cate ori vine in K sa ma instruiasca cate-un ceas, la bani o sa ne intelegem...

Drum bun, wulfenia!

Mersi

imi place tot mai mult ideea de a cultiva legume cu capul in jos. Se numeste agricultura urbana

The Problem

Many of us found that we had several characteristics in common as a result of being brought up in an alcoholic household. We had come to feel isolated, uneasy with other people, and especially authority figures. To protect ourselves, we became people pleasers, even though we lost our own identities in the process. All the same, we would mistake any personal criticism as a threat. We either became alcoholics ourselves or married them or both. Failing that, we found another compulsive personality, such as a workaholic, to fulfill our sick need for abandonment. We lived life from the standpoint of victims. Having an over-developed sense of responsibility, we preferred to be concerned with others rather than ourselves. We somehow got guilt feelings when we stood up for ourselves rather than giving in to others. Thus, we became reactors, rather than actors, letting others take the initiative. We were dependent personalities -- terrified of abandonment -- willing to do almost anything to hold onto a relationship in order not to be abandoned emotionally. Yet we kept choosing insecure relationships because they matched our childhood relationship with alcoholic parents. These symptoms of the family disease of alcoholism made us "co-victims" -- those who take on the characteristics of the disease without necessarily ever taking a drink. We learned to keep our feelings down as children and kept them buried as adults. As a result of this conditioning, we confused love with pity, tending to love those we could rescue. Even more self defeating, we became addicted to excitement in all our affairs, preferring constant upset to workable relationships. This is a description, not an indictment.

The Solution



The Solution is to become your own loving parent. As ACA becomes a safe place for you, you will find the freedom to express all the hurts and fears you have kept inside and to free yourself from the shame and blame that are carryovers from the past. You will become an adult who is imprisoned no longer by childhood reactions. You will recover the child within you, learning to accept and love yourself. The healing begins when we risk moving out of isolation. Feelings and buried memories will return. By gradually releasing the burden of unexpressed grief, we slowly move out of the past. We learn to reparent ourselves with gentleness, humor, love and respect. This process allows us to see our biological parents as the instruments of our existence. Our actual parent is a Higher Power whom some of us choose to call God. Although we had alcoholic parents, our Higher Power gave us the 12 Steps of Recovery. This is the action and work that heals us; we use the Steps: we use the meetings; we use the telephone. We share our experience, strength and hope with each other. We learn to restructure our sick thinking one day at a time. When we release our parents from responsibility for our actions today, we become free to make healthier decisions as actors, not reactors. We progress from hurting to healing to helping. We awaken to a sense of wholeness we never knew was possible. By attending these meetings on a regular basis, you will come to see parental alcoholism for what it is: a disease that infected you as a child and continues to affect you as an adult. You will learn to keep the focus on yourself in the here and now. You will take responsibility for your own life and supply your own parenting. You will not do this alone. Look around you and you will see others who know how you feel. We will love and encourage you no matter what. We ask you to accept us just as we accept you. This is a spiritual program based on action coming from love. We are sure that as the love grows inside you, you will see beautiful changes in all your relationships, especially with God, yourself and your parents.

The Adult Children of Dysfunctional Families Laundry List

The ACOA Laundry List

These are some characteristics we seem to have in common due to being brought up in an dysfunctional household.

We became isolated and afraid of people and authority figures.
We became approval seekers and lost our identity in the process.
We are frightened by angry people and any personal criticism.
We either become dysfunctional, marry them, or both, or find another compulsive personality such as a workaholic to fulfill our sick abandonment needs.
We live life from the viewpoint of victims and are attracted by that weakness in our love and friendship relationships.
We have an overdeveloped sense of responsibility and it is easier for us to be concerned with others rather than ourselves. This enables us not to look too closely at our own faults.
We get guilt feelings when we stand up for ourselves instead of giving in to others.
We become addicted to excitement.
We confuse love with pity and tend to "love" people who we can "pity" and "rescue".
We have stuffed our feelings from our traumatic childhoods and have lost the ability to feel or express our feelings because it hurts so much (denial).
We judge ourselves harshly and have a very low sense of self-esteem.
We are dependent personalities who are terrified of abandonment and will do anything to hold on to a relationship in order not to experience painful abandonment feelings which we received from living with sick people who were never there emotionally for us.
Dysfunction is a family disease and we became para-dysfunctional and took on the characteristics of the disease even though we did not pick up the drink. Para-dysfunctionals are reactors rather than actors.

-

Acest topic a fost editat de wulfenia: 1 Dec 2010, 11:21 AM

O sa-mi fie dor de tine, sper ca esti ok in Ro.
Cred ca e interesant ce ai scris tu aici...pacat ca nu m-am tinut de cuvant si n-am inceput studierea limbii engleze!

Vacanta placuta

am trait ore/zile de cosmar. A inceput cu drumul, cand fiecare celula in mine urla sa NU ma pun la drum in conditiile alea meteo si sa fac bine sa/mi vad de viata, sa merg sa vad de viitor nu de trecut. Drumul a fost ok. O tipa fuma in masina, i-am zis ca-s gravida si a deschis geamul. Am ajuns pe la 2 noaptea "acasa" si de acolo a inceput calvarul, ultimele nopti le/am plans nu le-am dormit, tot gandindu-ma care muschii mei o fi lectia ce o am de invatat de la situatia asta... cred ca stiu...

acum sunt in salaj, la niste neamuri cica "vitrege". am decis sa raman aici peste noapte. Aici imi merge bine.

Of, te imbratisez sa-ti trimit din taria si intelepciunea pe care si tu ne-ai dat-o mereu!

wulfenia


... nimic nu-i intamplator...

Acest topic a fost editat de punctt: 4 Dec 2010, 11:37 PM

intamplare ce intareste ce ti-am scris in e-mail. probabil la unchiu' N ai fi avut nopti linistite . sper ca el e bine.

imi place mult cum pui problema: ce am de invatat din situatia asta? o sa incerc sa adopt si eu atitudinea asta

sa te intorci cu bine acasa!

m-am stabilizat cat de cat. Serile le/am petrecut citind Caragiale. Deocamdata nu mai analizez nimic, las totul sa se intample. O sa ma gandesc mai incolo ce si cum...

Experienta asta a mea mai ciudata nu are mai nimic a face cu Romania ci doar cu unele chestiuni referitoare la anumite actiuni ale membrilor familiei mele. Romania ca atare este foarte ok. Magazine multe, mari, semn ca putere de cumparare exista chiar daca oamenii se lamenteaza cam mult. Ma socheaza preturile la prestari servicii, o manichiura 3 euro...??! un masaj 7 euro ?!! m/am bucurat de ele! Maine am cosmetica.

N-am castrat cainii ca e prea rece afara si astia nu-s de apartament. Ramane pe primavara. Pana atunci o sa am grija sa le iau un sac mare de mancare si niste vitamine sa fie zdraveni in primavara cand le vine randul.

Am "reciclat" 12 grame de aur, le-am transformat in verighete. O iesit groase dar frumoase. Am platit cam 80 de euro. De le-am fi cumparat am fi dat pe ele cam 290 de euro. De cand cu accidentul celor 33 de mineri prinsi sub pamant am decis sa NU mai cumpar aur. Am si simplificat din posesiuni, am dat la schimb lanturi per care nu le purtam.

am revazut multi oameni ce/i stiam candva. Am aflat de decesul altora. Vecini, fosti colegi de serviciu. Dumnezeu sa/i ierte!

am binecuvantat apartamentul cat am putut mai bine.

mai stau 2 zile.

Hmmmm.
Dupa vizita mea in primavara la TM mi-as fi putut da singura niste palme de sa ma auda cainii in Giurgiu.
Insa mi-am invatat lectia cu varf si indesat.Uneori am nevoie de cateva cazaturi ca sa pricep o chestie.Insa si cand am priceput-o nu mi-o mai scoti din cap cu toata armata lui Osama.

Drum bun inapoi spre casa.Se anunta ba ninsoare ba ploaie.Asa ca tot asa de "placut" va fi si la intoarcere ca la dus.

Draga mea, ai facut ce trebuia daca tot ai ajuns acolo. Aveai alte asteptari? Nimeni nu putea binecuvanta apartamentul mai bine decat tine. Lasa resentimente deoparte. Unele lucruri nu sunt in puterea noastra si se vor schimba cand le va veni vremea. Ma mir catu-s de inteleapta cu altii!

Bun companion Caragiale, nu?

am schimbat cuvantul "probleme" in "situatii". Nu am probleme ci doar situatii de intampinat. Situatiile sunt lectii de viata pretioase. Oamenii ce mi le ofera sunt profesorii mei. Invat sa le multumesc.

... ai observat cand ai de invatat o lectie cum viata se incapataneaza sa ti/o tot ofere, iar si iar, pana o pricepi? In momentul in care ai invatat-o poti merge mai departe.



Am fost la cosmetica azi. La cosmeticiana mea dintotdeauna. Nu are salon privat ci lucreaza platind chirie la stat si mai stiu eu ce. E mega-profesionista. I-am zis sa se mute la mine. Sau macar sa ma viziteze o data pe luna.