„Un teritoriu
care se cheamã Transilvania…“ (2)
=====

La 31 mai avea loc, la Paris, simpozionul cu tema „Maghiarii din România ºi problemele minoritãþilor din þãrile Europei de Est“; s-au sustinut teze ca: „Transilvania a fost luatã Ungariei“, „soluþia problemei minoritãþii maghiare din Transilvania este autodeterminarea, ºi în final, revizuirea graniþelor ºi alipirea la Ungaria“.
În iunie 1990 se „comemoreazã“, în Ungaria, „dictatul de la Trianon“, prilej de organizare a nenumãrate simpozioane, emisiuni la Radio si Televiziune în care se deplînge „pierderea Ardealului“; Raffay Ernö declara cã „Ungaria fãrã Ardeal nu e o þarã“.
În iulie se lansa, la Geneva si Budapesta, cartea în englezã a lui Zsilinski Endre, scrisã în 1944, reeditatã în 1990, intitulatã „Ardealul – trecut ºi viitor“. Teza de bazã: Transilvania este o parte a Ungariei, autodeterminarea Transilvaniei si alipirea la Ungaria.
Iulie – se editeazã, la Paris, revista „Géopolitique“, unde apare un articol amplu despre Ungaria, în care se deplînge soarta ungurilor din Transilvania, singura solutie fiind autonomia acestora.
În septembrie, la colegiul „Sf. Ecaterina“ din Cambridge, avea loc un simpozion international consacrat tot situatiei ungurilor din România. S-a arãtat cã „este primejdios ca majoritatea dominantã a românilor din România sã alcãtuiascã un stat omogen, naþional. În Transilvania multietnicã ºi multilingvã dominanþi sînt ungurii, ce numãrã peste 2 milioane. Autodeterminarea ºi revenirea la Ungaria este (sic!) inevitabilã“. Aceste elucubratii au fost stimulate si sustinute si de unii membri ai Congresului SUA, dacã n-am aminti decît pe senatorul Patrick Moyniban sau deputatul Guy Yatron, sau Alin Tyrell din Parlamentul European. Sînt încã vii în memorie interventiile congresmanului Tom Lantos, care vorbea de „persecutia si etnocidul“ maghiarilor din România. Baza de „argumente“ a tuturor acestor actiuni propagandistice a fost si este arhicunoscuta „Istorie a Transilvaniei“, elaboratã sub auspiciile Academiei ungare, exemplu elocvent a ceea ce se poate numi o „istorie a imaginarului“ – tradusã, însã, în limbi de circulatie internationalã, oferitã tuturor marilor biblioteci ale lumii, la îndemîna oricui doreste sã se „documenteze“ în domeniu. Din pãcate, nici atunci, si nici acum, istoricii din România nu îi opun o versiune corectã, bazatã pe documente; lipsa de bani, invocatã cu usurintã, chiar si în probleme de interes major ale Natiunii Române, nu dovedeste decît incompetenta, dezinteresul si, poate, reaua-vointã a celor care conduc destinele tãrii. În perioada urmãtoare anului 1990, actiunea pentru autonomie se continuã mai sistematic, mai organizat, luîndu-se în calcul si conjunctura politicã internã si internationalã. Mijloacele tactice s-au diversificat. Politica „pasilor mãrunti“, politica „aliantelor“, „etapizarea“ etc., n-au îndepãrtat în nici un fel preocupãrile de tinta finalã – secesiunea Ardealului. N-au lipsit accentele violente, amenintãrile si cererile imperative.

Revizionism si globalizare (1)
Emanuel Badescu

Sunt tot mai numeroase probele ca „anul 1989" nu semnifica doar renuntarea la experimentul comunist; el este si punctul de pornire a unei vaste miscari de reasezare teritoriala cu scopul formarii unor blocuri confesionale cat mai precis delimitate. URSS a suferit deja aceasta operatie fiind fragmentata in trei blocuri statale fundamentate pe criteriul confesional. La randul ei, fosta Europa comunista se afla in plin proces de reasezare statala in functie de criteriul confesional. Daca politica „marilor blocuri" (ideologice dupa 1947, confesionale dupa 1991) aminteste de rezultatele (sau de scopul) celui de-al doilea razboi mondial, retusurile zonelor limitrofe apeland la principiul autodeterminarii nationale, lansat de Lenin si de W. Wilson in ianuarie 1918, trimit indiscutabil la finele (si scopul) primului razboi mondial. Atragerea populatiei minoritare, dar majoritara in regiunea revendicata de unul dintre „marile blocuri confesionale", in acest proces si varsarea de sange sunt elementele care justifica nu numai interventia fortelor „de pacificare" ale ONU, institutia care gireaza Noua Ordine Mondiala. Sustinerea populara este paravanul scenariului reparatoriu si singura putere care il poate legitima. Iar varsarea de sange confera, conform mitului sacrificiului uman constructiv, durabilitate si absolut necesara omogenizare a regiunii, in acest sens folosindu-se cu succes experienta nazista, metoda epurarii etnice. La finele acestui prim stadiu, asemenea URSS, fosta Europa comunista va fi transata aproape perfect in trei falii confesionale, singurul lucru limpede fiind ingerarea de catre blocul catolico-protestant occidental a fostelor regiuni comuniste de traditie catolico-protestanta. Cine vor fi liderii ortodocsilor si musulmanilor europeni poate oricine sa presupuna: Rusia si Turcia. Dar sub ce forma politico-administrativa? Vom afla probabil dupa „Epoca Eltin"!

„Noi concepem fiinta etnica si psihologica a romanilor ca un gigant si secular copac ale carui radacini despica stancile, strabat Carpatii si se infig adanc de o parte si de alta. Insa de ce si in ce sens, nefericirile fratilor nostri de peste Carpati vor fi pururea nefericirile noastre, iata de ce sabia care spanzura deasupra capului lor, deasupra capului nostru se clatina."
Barbu Stefanescu-Delavrancea

„Romania nu poate fi intreaga fara Ardeal. Ardealul e leaganul care i-a ocrotit copilaria, e scoala care i-a faurit neamul, e vraja care i-a ocrotit viata. Ardealul e romanismul in restriste, e intarirea care indeparteaza vrajmasul, e viata care cheama viata. Ardealul nu e numai inima Romaniei politice, e inima Romaniei geografice."
Nicolae Filipescu

„Fie ca in aceste zile tulburi in care se framanta in uriase prefaceri ursita Europei si a lumii... invatamintele aspre ale trecutului sa nu fie date uitarii, nici de mostenitorii lui Mihai-Voda, nici de acei ai Sfantului Imperiu Germanic. Si fie ca ziua in care Regele Romanilor va intra calare in Alba-Iulia sa-si aseze pe frunte coroana Regelui Ferdinand sa fie zi de dreptate pentru neamul romanesc din intregul cuprins al hotarelor pe care, intaia oara in istorie, i le-a tras sabia lui Mihai Viteazul."
Gheorghe Bratianu

„Cu pretul celor mai mari sacrificii, Romania a indeplinit la Sud misiunea traditionala, care mai la Nord a fost intotdeauna aceea a Poloniei; ea a fost bariera Europei impotriva invaziei tatare si a pus sfarsit unei dezordini ce ameninta sa intinda puterea bolsevica pana la portile Vienei. Ea insasi s-a salvat; dar a eliberat in acelasi timp Ungaria de odioasa dominatie care, catva timp, a apasat asupra Regatului Sfantului Stefan. Acesta a fost, de altfel, si sentimentul autoritatilor ungare, caci, atunci cand armata romana se pregatea sa evacueze teritoriul lor, prefectul ungur al Judetului Szabolcz intervenea pe langa comandantul roman ca sa mentina ocupatia ce apara tara impotriva Armatei Rosii. Dupa putina vreme, o cerere asemanatoare i-a fost adresata de teama reactiunii albe.
Poate ca amintirea acestor servicii e astazi stearsa, dar e bine sa fie reinviata. Romania a fost instrumentul acestei solidaritati europene ce se afirma in toti anii la Geneva, si aceasta, chiar atunci cand Societatea Natiunilor inca nu exista."
Jules Cambon
Roumanie et Transylvanie,
in „Revue des deux Mondes", 1927
In contextul prefacerilor geopolitice proprii acestui prim stadiu al Noii Ordini Mondiale, Romania complica enorm calculele, cu tot efortul „fostilor" comunisti de a o mentine economic si legislativ cat mai departe de standardele occidentale si, implicit, cat mai aproape de salbaticia ruseasca. Le complica din doua motive: Transilvania si situatia ei demografica, inca net favorabila romanilor. Ca forma de civilizatie, Transilvania apartine sferei germanice: consecinta a lungii stapaniri habsburgice. Pe de alta parte, ea este inima istorica a natiunii romane. Din Transilvania au pornit primii voievozi descalecatori spre Tara Romaneasca si Moldova. In Transilvania s-a nascut mirajul Regatului Dac! - aici au aparut primele observatii stiintifice privind originea si continuitatea populatiei autohtone; ea a fost etapa esentiala, datorita complexei incarcaturi simbolice, spre infaptuirea primei Mari Uniri sub sceptrul lui Mihai Viteazul; in fine, recuperarea ei a motivat intrarea Romaniei Mici in prima conflagratie mondiala. Tinand seama de acest continut istoric, premisele unei rezistente acerbe a Romaniei sunt in afara de orice discutie. Acesta este motivul ce a determinat amanarea revendicarii Transilvaniei de catre blocul european occidental dupa tentativa separatista din martie 1990. Ungaria singura nu ar fi obtinut nimic. Insa o data cu extinderea frontierelor UE si NATO pana la hotarul vestic al Romaniei orice este posibil. Daca nu se va modifica planul initial si Romania nu va fi acceptata in UE sau in NATO. Obiectiv vorbind, nici imaginea tarii, nici situatia ei social-economica nu permit atare perspective; doar o minune...
Nu ar fi catusi de putin surprinzator ca in perioada amanarii sine die a accesului Romaniei in structurile euro-atlantice sa se inmulteasca vocile si provocarile revizioniste. Precedentul horthyst impune precautie. Desi fortele care insufla astazi putere Ungariei nu au absolut nici un punct de tangenta cu idealurile istorice ale maghiarimii. Dimpotriva. Uniunea Europeana este etapa premergatoare a proclamarii Statelor Unite ale Europei. Modelul fiind cel american, tarile actuale vor fi conduse de cate un guvernator; vor fi implicit republici. Prin urmare, „Coroana Sfantului Stefan" nu are nici un viitor. Nu are viitor nici o eventuala Ungarie Mare republicana, intrucat, pe de o parte, drepturile istorice vor fi considerate caduce si, pe de alta parte, relatiile interstatale vor fi de pace si de perfecta armonie - scopul esential al Uniunii.
Intr-un asemenea tip de reorganizare a Europei, care va tinde sa se identifice cu un imperiu, natiunea, aria ei de cultura, limba (dominanta va fi engleza!) vor fi notiuni inutile, chiar periculoase pentru potentialul lor secesionist. Deja forurile suprastatale europene au un discurs destul de radical la adresa conceptelor de „natiune" si de „suveranitate" sub pretextul ca drepturile individului prevaleaza in raport cu drepturile natiunii si ale statului. In ciuda acestei perspective atat de indepartate pana si de cele mai banale precepte patriotice, posibila revendicare a Transilvaniei de catre blocul occidental va apela invariabil la discursul nationalist-revizionist maghiar. Insa, daca discursul nationalist este in perspectiva un tragic paradox, tema revizionista este o sfidare flagranta a realitatii istorice: Romania - Regatul Romaniei Mari! - nu a fost „o creatie a Pacii de la Paris" din 1919-1920. A fost o refacere moderna etapizata a Regatului Dac, a Daciei Felix, a statului de la 1600, gandita si realizata de oamenii de stat romani, de fiecare data cu sustinere nationala. O sustinere care a implicat direct, pe fata, si populatia romaneasca din provincia sortita recuperarii. Mitul lui Mihai Viteazul Unificatorul a functionat impecabil (astazi, in pragul Noii Ordini Mondiale, este caduc si subversiv!). Oamenii de stat romani care in 1918-1919 au edificat Tara (Romania Mare) sub sceptrul Regelui Ferdinand sunt: Ion I.C. Bratianu, Alexandru Marghiloman, Ion Inculet, Iancu de Flondor si Iuliu Maniu. I-am enumerat pentru ca, dupa 50 de ani de interdictie moscovita, a urmat, fara pauza, cenzura „noilor concepte". Un tip de slugarnicie a substituit alt tip de slugarnicie. In dauna sintagmei constructive fundamentale: „Prin noi insine!"
Ionel Bratianu a refuzat cu indarjire vreme de doi ani intrarea Romaniei Mici in razboi pana nu a obtinut in scris, prin Tratatul de alianta franco-anglo-ruso-italo-roman din 4/17 august 1916, recunoasterea de catre puterile semnatare a dreptului de revendicare a Transilvaniei cu intregul Banat si a Bucovinei. Prin acelasi Tratat se recunostea Romaniei dreptul de participare la Conferinta Pacii, o participare cu drepturi egale cu ale celorlalti aliati. Marele om de stat actiona in conformitate cu principiul „prin noi insine!" Acelasi principiu anima pe orice roman rational. Intr-o sedinta a studentimii romane din Budapesta, tinuta in ziua de 22 octombrie 1918, studentul Ion Chinezu sublinia raspicat ca: „Lozinca noastra trebuie sa fie <<Prin noi insine>>. Puterea de viata a poporului roman trebuie sa iasa triumfatoare prin sine insasi, fara ajutor strain!" Ecoul acestei cuvantari lucide s-a transfigurat intr-un „apel catre poporul roman din Imperiul Habsburgic" in care se arata ca a venit momentul sa „rupem orice forma comuna de vietuire intre noi, romanii, si vechii stapanitori, declarand cu totii in masa ca ne consideram dezrobiti si ca, dobandind drept de dispunere libera asupra noastra, vrem sa ne unim cu toti cei care sunt de un neam si de o limba cu noi". La sfatul lui Vasile Goldis s-au constituit echipe de actiune care au strabatut in lung si-n lat Transilvania, Banatul si Bucovina, incunostintand poporul de cele cuprinse in Apel si procedand la organizarea si inarmarea maselor. Ca urmare a aceluiasi principiu, in 3 octombrie 1918 majoritatea gruparilor unioniste din diaspora s-au contopit intr-un singur organism: Consiliul National al Unitatii Romane, in fruntea caruia a fost ales Take Ionescu. „Consiliul" a fost recunoscut in mod oficial de Franta (la 12 octombrie), de catre SUA (la 6 noiembrie), de Anglia (la 11 noiembrie) si Italia (la 22 noiembrie). Activizarea nationalista produsa de principiul „prin noi insine" a facut ca statutul Transilvaniei in momentul sosirii delegatiei romane la Paris sa poata fi definit pe textul unui numar important de documente: Tratatul din 4/17 august 1916; Hotararea Consiliului National Roman Central din 10 noiembrie 1918 transmisa guvernelor roman, maghiar si aliate; Hotararea Adunarii Nationale de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918. In perioada premergatoare semnarii Tratatului de la Trianon (la 4 iunie 1920) sunt de semnalat si alte „amanunte" care, fara exceptie, sunt omise de revizionistii maghiari. In sedinta „Comisiei pentru studiul problemelor teritoriale relative la Romania" din 8 februarie 1919, expertii englezi, francezi, americani si italieni au prezentat patru proiecte privind frontiera de vest a Romaniei. Delegatia britanica a propus o linie, in mare, asemanatoare cu linia acceptata de semnatarii Tratatului din 4/17 august 1916. Cea mai defavorabila, propusa de expertii italo-americani, trecea putin spre est de Satu Mare, Oradea, Arad si Timisoara - deci foarte aproape, circa 30-40 km de linia stabilita de Trianon. Mai este de precizat ca la discutii delegatia romana nu a avut dreptul de participare... Totusi Romania fusese aliata Antantei si luptase contra lui Franz Iosef, Regele Ungariei. Luptase si contra lui Franz Iosef, stapanul legitim al Transilvaniei. In contrapartida, s-a invocat Tratatul de pace de la Bucuresti, incheiat intre Romania Mica (Vechiul Regat) si Puterile Centrale. Insa, asemenea tratatelor perdante, incheiate mai tarziu, in vara lui 1940, Tratatul de la Bucuresti a fost nul din punct de vedere juridic, nefiind semnat de Rege, de seful statului. In ciuda eforturilor delegatiei americane, alcatuita aproape integral din camatari, Tratatul incriminat a fost scos din discutie. Asadar, ungurii nu au fost tocmai singuri. De fapt, nu drepturile ungurilor aparau americanii, ci succesul revolutiei bolsevice, in particular succesul lui Bela Kuhn. Reprosand lui Clemenceau ca Romania nu este lasata sa lupte contra bandelor comuniste, Al. Vaida-Voievod a primit acest raspuns uluitor: „Noi, francezii, v-am sustinut si in Consiliul Militar, si in Consiliul Conferintei. S-au opus insa domnul Lloyd George si domnul Wilson". De asemenea, intr-o discutie cu generalul Maurice Pellé, generalul Presan isi exprima uimirea fireasca: „Nu cunosc motivele pentru care Aliatii ne-au lasat singuri, cand neindoios era un interes al Europei de a starpi bolsevismul din centrul ei". Neajutata nici politic, nici militar de Aliati, ba dimpotriva, Romania, la indemnul lui Ionel Bratianu, va porni razboiul antibolsevic contra lui Bela Kuhn, care se va incheia la 4 august 1919. Rupand cordonul ombilical care lega noile state bolsevice din Germania si fostul Imperiu Habsburgic de Ucraina rosie, Romania a stopat pentru trei decenii exportul de revolutie. Interventia armata pe cont propriu a Romaniei a infuriat intr-o asemenea masura delegatia americana, incat aceasta a pus conditii care, de regula, se pun invinsilor si pe care nu are sens sa le amintesc aici. Ceea ce vreau sa subliniez este ca Tratatul de la Trianon, semnat dupa zece luni de la incheierea aventurii bolsevice in Transilvania si Ungaria, semnifica o victorie dubla: asupra Ungariei habsburgice si, in subsidiar, asupra Ungariei comuniste. Cat priveste recuperarea Transilvaniei, Bucovinei si, in parte, a Banatului de catre Romania, aceasta s-a datorat oamenilor de stat romani si sprijinului popular, respectivul Tratat, de voie, de nevoie, nefacand altceva decat sa constate si sa consfinteasca victoria unei natiuni animate de principiul „prin noi insine"!
Restul e minciuna.



LUMEA

Geografia i-a apropiat,
destinul i-a indepartat (2)

Dan A. LAZARESCU

Se stie ca principele Otto von Bismarck - fara indoiala cel mai mare diplomat si om de stat pe care l-a avut lumea in ultimele doua veacuri - obisnuia sa spuna ca, dintre toate elementele pe care se vede obligat sa le puna in ecuatie un om politic, elementul imuabil ramane acela geografic.
Pentru un anumit numar de popoare, la fel de trainica si de anevoie de modificat ni se pare etnopsihologia, ca si imaginile faurite de unele pe seama altor popoare.

In dupa-amiaza de marti 16 februarie curent, dupa votarea bugetului la Camera Deputatilor - gen "Pupat toti piata endependansei!" -, m-am dus numaidecat la Senatul Romaniei, pentru a lua parte la receptia unei stralucite delegatii parlamentare italiene, printre membrii careia se afla binecunoscutul senator inamovibil Giulio Andreotti, de mai multe ori presedinte de consiliu. Am ascultat un dialog extrem de lucid intre acesta din urma si fostul presedinte Ion Iliescu, care a formulat intrebarea retorica: de ce poporul roman si cel maghiar nu au ajuns sa se inteleaga, dupa pilda popoarelor francez si german, multa vreme dusmane de moarte si astazi infratite, pentru a facilita cristalizarea ideii unitatii europene in jurul acesteia.
Raspunsul la aceasta intrebare-cheie nu poate fi gasit decat in obarsia si in imagologia fiecaruia dintre aceste popoare. Si in datele istoriei europene.

Istoria nu i-a apropiat

Intr-adevar, poporul german si poporul francez au cat se poate de multe trasaturi comune: etnicitatea rasiala, confesiunea (cel putin pana la Luther) - feudalismul, cultura. De altfel, initial, antagonismul franco-german a aparut ca antagonism politic intre regii Frantei si dinastia imperiala a Habsburgilor, de la Viena si, initial, de la Madrid. "Rasturnarea aliantelor" dintre casa de Habsburg si casa de Bourbon in 1756 a declansat razboiul franco-prusian de sapte ani. Au urmat pustiitoarele campanii napoleoniene pe teritoriul german si apoi tripla agresiune razboinica a Reich-ului german impotriva Frantei, in 1870, 1914 si 1940. Si prigoana francezilor, intre 1940 si 1944.
Nimic nu-i apropie, in peste 1100 de ani de istorie, pe romani de maghiari.
Nici obarsia rasiala: fino-ugrieni cu diferite alte amestecuri antropologice, lingvistice, culturale si confesionale, ungurii nu au nici un fel de legatura cu romanii de obarsie traco-latino-slava si de confesiune ortodoxa sau greco-catolica. Nici trecutul istoric: initial pradalnici, alternativ catre Europa centrala, apuseana sau bizantina, intre anii 899 si 955, ungurii s-au vazut siliti sa accepte, in anul 1000, coroana regala si confesiunea catolica de la marele papa Silvestru, devenind vreme de o jumatate de mileniu aparatori ai Europei romano-catolice impotriva navalirilor cumane, mongole sau otomane. Popor de calareti pradalnici si de stapani, maghiarii, cuceritori ai tuturor tinuturilor romanesti de peste Carpati, au impus supusilor lor romani - mai cu seama dupa stingerea dinastiei regale arpadiene, la inceputul secolului al XIV-lea - o stare juridico-sociala de capitis diminutio, intru totul asemanatoare celei sub care au zacut supusii crestini ai sultanilor otomani, cel putin cei din pasalacuri, cinci sute de ani.
Dupa nimicirea pasalacului otoman de la Buda, care, din 1541 pana in 1686, a cuprins aproape tot actualul teritoriu al republicii maghiare, ungurii reveniti in fostul lor regat si principat au fost siliti sa se inteleaga, in diferite epoci si dupa anumite criterii, cu eliberatorii lor, imparatii germani din casa de Habsburg. Numai in "primavara popoarelor", care a mijit in luna martie 1848, s-a pus o problema, fundamentala pentru elitele politice maghiare: pentru a inlatura suzeranitatea habsburgica, trebuie oare sa-i acceptam pe fostii nostri supusi, de alta obarsie etnica, de alta patura sociala, de alta cultura si chiar, intr-o anumita masura, de alta confesiune, ca aliati si concetateni cu drepturi egale? Sau sa ne mentinem, chiar luptand singuri impotriva Habsburgilor asupritori, stapanirea politica, sociala, administrativa si chiar juridica asupra supusilor nostri cuceriti in decursul istoriei in urma navalirilor noastre?
Pe aceasta tema, elitele maghiare s-au impartit in trei tabere inegale: a) cativa magnati nostalgici ai vremurilor de aur ale Mariei-Tereza optasera pentru Austria; cativa intelepti, ca patriotul conte Stefan Széchenyi, proclamat, pentru binefacerile sale, cel mai mare maghiar, si Deác Ferenc, viitorul inspirator al Ausgleich-ului din 1867, au avut atunci naivitatea sa preconizeze o apropiere organica, politica, juridica si sociala intre poporul-conducator - prin veacuri - maghiar si toate popoarele supuse lui; c) imensa majoritate a elitelor maghiare au preconizat mentinerea tuturor privilegiilor lor istorice asupra tuturor supusilor lor de alta obarsie si pozitie sociala, concomitent cu razboiul eroic declansat pentru propria libertate fata de casa de Habsburg.
Zecile de mii de jertfe care au cazut in lupta cauzata de aceasta optiune fatala nu au avut darul sa lumineze mintile oligarhiei maghiare, infranta - dupa o lupta eroica - de armatele tarului Nicolae I, in vara lui 1849. Dupa anumite legaturi superficiale intre emigratia maghiara si cea romana, dupa sinuciderea contelui Stefan Széchenyi in sanatoriul de la Döbling, in apropierea Vienei, in 1860, aberanta politica externa austriaca, dupa numeroase infrangeri, a adus probabil oligarhiei maghiare cel mai stralucit succes din intreaga ei istorie. Anume, asocierea, cu drepturi politice egale, la oligarhia austriaca reprezentand destinele imperiale europene mostenite de la Carol cel Mare si de la Otto I, prin acceptarea de catre vesnic nelamuritul imparat Franz-Iosef a Ausgleich-lui (acord politic egalitar negociat de un triumvirat de oameni politici maghiari exceptionali: Ferenc Deác, contele Gyula Andrássy si baronul Joszef Eötvös, in 1867). Conform formulei cinice a contelui Beust, "fiecare si-a pastrat dreptul sa-si stapaneasca hoardele": oligarhia austriaca, pe cehi, moravi, italieni si ruteni, cu sprijinul sleahticilor polonezi; oligarhia maghiara, pe slovaci, romani, sarbi, croati si chiar germani (sasi, svabi si numerosii germani din Ungaria).
Trufasa oligarhie maghiara a inteles sa-si exploateze pe toate planurile mandria de a-si vedea, pentru intaia oara in istoria ei, destinul impletit cu destinele imperiale ale succesorilor imparatilor romani de natiune germanica. Marele profesor de istoria dreptului Akos von Timon a devenit cel mai autentic propagator al acestor destine imperiale, ca succesor privilegiat al altui vestit jurisconsult maghiar, Stefan Verböczy, redactorul celebrului Codex verböczyanum din 1517. Printr-o dubla jonglerie, conceptuala si statistica, oligarhia maghiara, temeinic sprijinita de o presa alogena, cumparata cu titluri de noblete pana la rangul de baron, si de o birocratie slugarnica, a impartit cele 12 popoare conlocuitoare sub coroana sfantului Stefan in doua categorii distincte: o prima categorie, avand dreptul la titlul de natiune cu adaosul conducatoare nescris: si toate celelalte 11 popoare, degradate la rangul oficial conceptual si juridic de nationalitati, supuse la regimul social si juridic de capitis diminutio. Persecutarea, cu nuante tot mai deznationalizatoare, a tuturor popoarelor supuse oligarhiei maghiare, in ciuda Legii Nationalitatilor (nr. 46/1868) - subsecventa a Ausgleich-ului - a inceput sub lungul ministeriat (sub eticheta liberala) prezidat de catre Tisza Kálman (1875-1890) si s-a agravat necontenit, sub toate guvernele urmatoare, precumpanitor sub acelea conduse de baronul Bánffy, de contele Stefan Tisza (fiul lui Kálman) si de Sandor Wekerlé.
Recensamintele din 1880, 1890, 1900 si 1910 ca si reformele in invatamant, gradinte, scoli confesionale si universitati au slujit oligarhiei maghiare sa maghiarizeze oficial, pe langa tigani si evrei, pe toti supusii de alta origine etnica care vorbesc bine limba maghiara si se lasa indusi in eroare sau sunt de rea-credinta. In plin razboi mondial, cunoscutul om politic si publicist liberal german Friedrich Naumann a consemnat, in celebra lui lucrare Mitteleuropa, publicata in prima editie in 1915 si devenita un adevarat best-seller in anii de razboi, politica de depasire cu orice pret a nivelului de 50 de procente al maghiarilor fata de toti locuitorii regatului Sfantului Stefan.

Un stat format numai din maghiari

Silita sa impartaseasca soarta Germaniei imperiale si sa suporte patrunderea trupelor romane in Budapesta, in vara lui 1919, pentru a izgoni dictatura comunista, oligarhia maghiara s-a recules foarte repede sub forma monarhica a statului redus la o treime. Cu exceptionalul ei simt politic traditional, si-a mentinut toate prerogativele de elita carmuitoare, insa de data aceasta (pentru intaia oara in cei 1023 de ani de istorie a Ungariei) statul s-a format exclusiv din maghiari. Insusiri traditionale ale acestui popor sunt incontestabile: acceptarea si chiar exaltarea superioritatii si ierarhiilor sociale si intelectuale, patriotismul si darul sinergiei nationale; insusiri cat se poate de rare la popoarele europene (in afara germanilor, englezilor si, din afara Europei, a japonezilor). Insusiri nu prea intalnite la poporul roman.

Un Ausgleich spre rasarit

Lipsita - pentru intaia oara in istoria ei - de orice sprijin politic din afara granitelor Ungariei, (definite in urma tratatului de la Trianon din 1920), oligarhia maghiara si-a orientat strategia in functie de evolutia conjuncturii politice europene. Vreme de aproape un sfert de secol, programul acestei oligarhii a fost elaborat de contele Stefan Bethlen, unul dintre cei mai lucizi oameni de stat ai Europei intre 1919 si 1944, primul-ministru al regentului Miklos Horthy.
Intr-o prima etapa (1920-1931), dupa retragerea trupelor romanesti din Budapesta, unde poporului maghiar i se facuse marele serviciu, uitat intre timp, de a distruge in fasa comunismul, contele Bethlen ar fi trebuit sa tina seama de noul si puternicul regat roman, solidarizat cu semnatarii tratatului de pace de la Versailles. Si de marii lui oameni de stat, Ion I.C. Bratianu si Iuliu Maniu (admirabil cunoscator al limbii si valorilor maghiare), care s-au straduit sa asigure continuitatea minoritatii maghiare din Romania. Aceasta nu avusese niciodata prilejul sa-si dezvolte atat de temeinic cultura si presa intr-o tara straina, ca in Romania.
Prin fratele sau, contele György Bethlen (cetatean roman si presedinte al partidului maghiar din tara noastra), activitatea politica a acestui partid a fost orientata intr-un mod cat se poate de practic si uneori chiar colaborationist - prin exploatarea inteligenta a legii electorale romane; mai ales a legii cu prima majoritara, votata de parlamentul liberal la sfarsitul lunii martie 1926, la propunerea ministrului de domenii, Alecu Constantinescu. Sugestiile facute nobilimii maghiare ramase in Romania de acest ministru liberal au fost incurajate in sensul de a se incheia o uniune personala intre regatele roman si maghiar, prin regele Ferdinand I. Folosind exceptionala cultura si marele talent oratoric al contelui Albert Apponyi - la vremea lui, cel mai mare dintre maghiari -, contele Bethlen a izbutit sa obtina, in cadrul Ligii Natiunilor, in urma unui duel oratoric celebru al acestuia cu Nicolae Titulescu, substantiale despagubiri pentru oligarhia maghiara din Romania deposedata de proprietatile ei si care optase pentru cetatenia maghiara. Apoi, la 6 iunie 1930, dupa neasteptata revenire din exil la Bucuresti a principelui mostenitor Carol si proclamarea lui de catre Parlamentul National-Taranist ca rege al Romaniei, contele Stefan Bethlen s-a dus, in mare taina, la sfarsitul aceluiasi an, la castelul de vanatoare Savarsin, unde a solicitat regelui Romaniei o audienta pentru a-i propune acel Ausgleich spre rasarit sub forma unei uniuni personale intre coroana sfantului rege Stefan si coroana de otel a regilor Romaniei.
Extrem de vanitos si vizibil magulit de o asemenea oferta si fara sa i-o dezvaluie primului-ministru, profesorul Nicolae Iorga, regele Carol al II-lea l-a trimis pe Constantin Argetoianu, adevaratul sef al guvernului, sa obtina un raspuns de la cele trei capitale ale fostei Antante: Roma, Paris si Londra, daca Ausgleich-ul spre rasarit reprezinta o solutie care sa nu ingreuneze un eventual Anschluss intre Germania si Austria.
Argetoianu nu ne dezvaluie aceste discutii si nici argumentele invocate intr-un sens sau altul. De la inceput insa, Mussolini, care avea propriile sale interese in Austria si in Ungaria, a blocat orice perspectiva, astfel incat guvernele francez si britanic n-au putut da decat raspunsuri foarte reticente.
In urma esecului propunerii sale in extremis, contele Stefan Bethlen a pregatit pana in cele mai mici detalii ofensiva lui revizionista impotriva Tratatului de la Trianon. Aceasta politica a fost inaugurata prin cele trei conferinte celebre rostite la Londra si una la Universitatea Oxford, unde si-a expus, intr-o limba engleza impecabila, argumentele esentiale justificand iredentismul maghiar fata de tinuturile dintre Carpati si Tisa, recuperate de Regatul Romaniei dupa primul razboi mondial.
In acelasi timp, in Anglia, se dezlantuise o campanie revizionista de presa condusa de trustul controlat de lordul Rothermere, fratele celebrului lord Northcliffe. In Italia se ducea o politica de tot mai stransa apropiere fata de noul prim-ministru maghiar, generalul Gyula Gömbös. Contele Bethlen vedea in Adolf Hitler „un mitocan austriac exaltat pana la dementa de teoria rasista". Fapt ce i-a ingaduit Romaniei, initial prin Atta Constantinescu (prieten personal cu Göring) si apoi prin Gheorghe I.I.C. Bratianu, sa discute cu cancelarul Hitler posibilitatea unui acord romano-german, eventual cu garantarea frontierelor Romaniei de la rasarit si de la apus, in schimbul repudierii politicii lui Nicolae Titulescu de deschidere a granitelor de pe Nistru pentru a ingadui armatelor sovietice sa treaca pe teritoriul regatului, pentru o eventuala aparare a Cehoslovaciei. Dupa un prim succes al acestei politici, prin demiterea lui Titulescu la 29 august 1936, totul s-a oprit.
Intre timp insa, contele Bethlen obtinuse infiintarea, la Budapesta, a unui important institut pentru cercetarea istoriei tarilor din sud-estul Europei, sub presedintia istoricului si academicianului E. Lukinich. Cu mari cheltuieli, acest institut a publicat, in patru ani (1936-1940), patruzeci de volume de lucrari istorice privind statele si popoarele din Europa centrala, in engleza, franceza, germana si italiana. In 1940, institutul si-a incheiat activitatea publicistica, deosebit de rodnica, intrucat lucrarile publicate contribuisera din plin la recuperarea de catre regatul maghiar (prin dublul Diktat succesiv de la Viena) a unor tinuturi din Slovacia, Rusia subcarpatica si a 43 500 km din teritoriul Romaniei.
Ca si numerosi magnati maghiari, contele István Bethlen se temea cumplit de Germania hitlerista. Formula unui mare numar de aristocrati maghiari era pe-atunci: „Daca ne infrang rusii, s-ar mai putea sa scapam candva, cu fata curata. Daca insa biruim alaturi de armatele hitleriste, soarta Ungariei este pecetluita pe veci!". Regentul Horthy a fost arestat in Schloss-ul de la Buda, la 15 octombrie 1944, din porunca lui Hitler, intr-o oarecare masura la sfatul contelui Bethlen.
Beneficiind de anumite reticente sau de scrupulele de constiinta ale lui Winston Churchill, din timpul convorbirilor sale cu Stalin (de la Moscova, din octombrie 1944), Ungaria a fost supusa procesului de comunizare mai tarziu si mai superficial decat fusesera supuse Romania, Bulgaria si Albania. Revolutia patriotica din octombrie si noiembrie 1956 (chiar daca se va dovedi ca fusese pusa la cale de catre ambasadorul sovietic Andropov) a avut darul sa aduca poporului maghiar admiratia lumii intregi. In 1989, dupa ce Ungaria alaturi de Polonia vor face prima bresa in Pactul de la Varsovia, sute de agenti maghiari au participat, intre 16 si 22 decembrie, la revolutia eliberatoare de la Timisoara, contribuind astfel la prabusirea ultimului ramas intre cei patru supravietuitori ai comunismului totalitar: Honecker, Hussak, Jivkov si Ceausescu.



LUMEA

„In materie de minoritati
nu se poate aplica trocul"(3)

Interviu cu Ion Pascu
director general in MAE

Oficialitati ungare au declarat recent ca, dupa admiterea tarii lor in NATO, politica Ungariei privind minoritatile maghiare din statele vecine va comporta modificari. Va rugam sa comentati aceasta declaratie.
Se cunoaste preocuparea Ungariei fata de minoritatile maghiare din afara granitelor sale. A existat dintotdeauna si exista si acum consensul tuturor fortelor politice de la Budapesta in aceasta privinta. In Constitutia ungara exista prevederi explicite in acest sens, iar in programele de guvernare ale tuturor guvernelor ungare de dupa 1990 problema minoritatilor maghiare din exterior a figurat ca prioritate a politicii externe. Ungaria si-a modelat abordarea acestei probleme in functie de situatia interna si internationala. In prima faza, s-a facut simtita o oarecare rigiditate, Budapesta tensionandu-si relatiile cu vecinii, apoi, intelegand ca nu acesta este cursul pe care trebuie sa-l urmeze, si-a flexibilizat pozitiile si astfel s-a putut ajunge la normalizarea raporturilor cu tarile din jurul ei.
Desigur, aderarea Ungariei la NATO creeaza o situatie noua in Europa Centrala si „sfidari" carora Ungaria se straduieste sa le faca fata in viitor si pentru care cauta solutii, mai ales pentru ca urmeaza si integrarea in Uniunea Europeana care ii pune probleme si mai complicate. Pe de alta parte, ca membru al Aliantei, poate fi tentata ca, in interiorul clubului, sa determine initiative pe care tarile vecine le-ar putea considera inamicale.
Convingerea noastra insa, in urma repetatelor asigurari date de Ungaria, este ca Budapesta se va situa de partea sustinatorilor extinderii Aliantei.
Apartenenta la NATO nu confera unei tari mai multe drepturi in privinta protejarii minoritatilor nationale din alta tara si, ca argument, gasim suficiente exemple in Europa. Si nimeni nu poate fi interesat in inflamarea artificiala a unor raporturi interstatale din motive de minoritati si ca s-ar gasi foarte putini sustinatori ai unei asemenea politici. Esential este ca Budapesta, care foloseste deseori unele notiuni inca insuficient cristalizate, cum ar fi „natiune in sens cultural", „granitele de stat nu coincid cu cele ale natiunii ungare", sa evite subordonarea raporturilor cu tarile vecine problemei minoritatilor si sa-si foloseasca autoritatea pentru ca minoritatile maghiare sa se simta responsabile pentru viata intregii societati in care convietuiesc.
Revenind la subiect, se poate pune intrebarea daca institutionalizarea intalnirii ungaro-maghiare face parte din reconsiderarea abordarii de catre Budapesta a politicii fata de minoritatile din afara. Urmeaza ca evolutiile sa confirme sau sa infirme acest lucru. Depinde de valentele ce vor fi conferite Conferintei Permanente Ungare. In relatiile internationale notiunea de suspiciune nu-si gaseste locul. De aceea, noi avem incredere ca ceea ce au convenit primii-ministri roman si ungar, cu prilejul vizitei in Ungaria a domnului Radu Vasile, si anume ca orice problema, oricat de spinoasa, sa fie discutata mai intai deschis, in cadrul dialogului bilateral, va constitui esenta raporturilor de buna vecinatate dintre tarile noastre.

Considerati ca, pornind de la criza din Kosovo, actuala conducere ungara extrapoleaza in mod arbitrar problematica minoritatilor, dat fiind ca premierul Viktor Orban s-a pronuntat pentru un nou statut al Voivodinei, fapt ce ar putea sa se extinda prin analogie si la zonele de concentratie maghiara din Romania?
Problematica minoritatilor este o chestiune sensibila, a carei abordare trebuie sa tina seama de situatia concreta in cauza. Exista experiente istorice, traditii si pozitionari geografice care deosebesc intre ele tarile, regiunile si insesi minoritatile nationale. Se constata ca forurile internationale nu sunt dispuse sa faca abstractie de aceste diferente, intrucat experienta a dovedit, cel putin in sud-estul Europei, ca solutiile globale sunt greu de implementat si pot conduce la situatii explozive, la adversitati greu de atenuat ulterior. Ramanand la Serbia si la minoritatile ei, intre Kosovo si Voivodina nu exista similitudini din punct de vedere al compozitiei etnice a celor doua provincii, ma refer la raportul majoritate-minoritati, singurul lucru care le aseamana fiind autonomia administrativa pe care au avut-o anterior, in cadrul Serbiei. Extrapolarea solutiilor in aceasta materie la alte zone, cu atat mai mult din alte tari cu realitati si repere istorice, geografice si de cultura politica diferite, constituie un exercitiu de retorica neinspirat.
Credeti ca recentele declaratii ale premierului Viktor Orban privind acordarea unor drepturi romanilor din Ungaria, inclusiv reprezentare in Parlament, sunt sincere sau traduc legitimarea unor noi revendicari pentru minoritatea maghiara din Romania?
Cred ca in materie de minoritati angajamentele nu pot fi decat sincere. Exista atatea instante interne si internationale care sunt preocupate de aceasta problema, evolutiile sunt, de asemenea, monitorizate in multiple forme, incat fariseismul nu isi gaseste locul. De plida, in Ungaria se parea ca prin prevederile din Constitutie si din Legea minoritatilor chestiunea a fost rezolvata. Timpul a dovedit insa ca formularile novatoare, cu sonoritati deosebite, cum ar fi „factori constitutivi de stat", „drepturi colective", „guvernari autonome minoritare" nu sunt suficiente, ele trebuie umplute cu continut. Desi nu a fost singulara, principala „defectiune" s-a produs tocmai la minoritatea romana din Ungaria, care nu a reusit, in urma alegerilor locale din toamna anului 1998, sa isi alcatuiasca „guvernarea autonoma pe tara". Aceasta, din cauza unor intrusi care, profitand de lipsa de precizie a legii, s-au declarat romani fara ca de fapt sa apartina acestei minoritati si au fost votati de oricine a fost dispus sa o faca. Mai mult chiar, unii dintre candidati au participat la alegerile anterioare (din 1994) ca reprezentanti ai altei minoritati. Este o situatie ingrijoratoare, care reclama corectii de fond ale dispozitiilor legale pentru a se evita anomaliile de acest gen. Avem convingerea ca guvernul ungar, asa cum a promis domnul Viktor Orban, prim-ministru, in convorbirile cu domnul Radu Vasile, va trage cat mai curand concluziile situatiei mentionate si va dispune luarea initiativelor necesare remedierii situatiei.
Dupa parerea noastra, in materie de minoritati, in relatiile bilaterale nu se poate aplica „trocul", fiecare guvern isi cunoaste mai bine posibilitatile - fie ele de natura politica sau financiara -, dupa cum fiecare guvern este chemat sa isi asume responsabilitatile firesti fata de societate, responsabilitati determinate de situatia concreta din tara. Consideram ca domnul Viktor Orban are dreptate cand afirma ca problema „guvernarii autonome" a romanilor din Ungaria nu trebuie legata de universitatea maghiara din Romania. Cred ca nu este bine sa accentuam sentimentul minoritatilor nationale ca sunt obiectul jocurilor politice si nu subiectul unor solutii democratice pe termen lung.

A consemnat Anca VOICAN





LUMEA

Un teritoriu care se cheamã Transilvania…“ (5)
Un moment de glorie a ideii autonomiste l-aU constituit anii ’50
În 20 august 1992, Congresul de la Budapesta al Uniunii Mondiale Ardelene a lansat o Declaratie în care se preciza: „Cerem exercitarea fãrã limitã a dreptului de autodeterminare a maghiarilor din Transilvania, cerem Uniunii Europene sã nu încheie nici un acord de asociere cu România fãrã includerea institutionalizatã a maghiarimii ardelene“. În completare, Uniunea Democraticã a Maghiarilor din România – organizatie etnicã dupã titulaturã – si membrii sãi au dat pe piatã, unul dupã altul, tot felul de proiecte de autonomie. Astfel, în 1993, UDMR a propus un proiect de autonomie, intitulat „Minoritãtile etnice si comunitãtile autonome“; în 1994, Joseph Csapo a prezentat proiectul Statutul autonomiei personale a comunitãtii etnice maghiare din România si, un an mai tîrziu, Proiectul de autonomie pentru secuii din Szkelyfold (Harghita si Covasna).
În 7 ianuarie 1995, UDMR a prezentat programul sãu de autonomie, în care se poate citi: „Solutia corespunzãtoare nouã este în contradictie flagrantã cu ideea de supravietuire, chiar de întãrire a Statului national-român, conceptie perimatã“ – sustin ideologii acestei organizatii. Prin urmare, România ar fi trebuit sã se desfacã în bucãti ca Iugoslavia sau Cehoslovacia, ca sã nu mai fie „perimatã“. Bucata cea mai mare, Transilvania, autonomã, independentã, ar fi fost înghititã de Ungaria-mamã, în cel mai pur spirit „european“, „modern“ si „neperimat“. Dar sã vedem ce mai putem citi în Programul UDMR. Incursiunea în istorie este frauduloasã. Aflãm cã Ardealul sub ocupatie ungarã, adicã „Ardealul de odinioarã“, a fost, nici mai mult, nici mai putin, „pãmîntul tolerantei“! Pentru cine? Pentru cei 3 milioane si jumãtate de români si biserica lor ortodoxã? Dacã n-ar fi tragic, ar fi de-a dreptul rizibil. Se pare cã UDMR-ul are o mare lipsã de istorici în rîndurile sale! Este de subliniat, asadar, cã autonomia Ardealului este un obiectiv de bazã al actiunii UDMR pe plan intern si extern, contrar Constitutiei si legilor tãrii. Sub oblãduirea acestei organizatii etnice – partid politic – orasele vizate de proiectele autonomiste – Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc – au gãzduit în 3 rînduri, 1994, 1995, 1997, 3 reuniuni ale Societãtii istoricilor unguri din Zürich (înfiintatã în 1985, cu 136 de membri din 18 tãri). Presedintele acestei societãti iredentiste, zise „stiintifice“, Csihac Gyorgy, si-a îngãduit, în mai 1997, la Miercurea Ciuc, sã profereze insulte si falsuri grosolane privind istoria Poporului Român, ridicînd osanale „tolerantei“ etnice din Transilvania ocupatã de Ungaria. Concluzia: „autonomia – singura modalitate de dãinuire a secuilor“, care ar fi devenit posibilã – dupã pãrerea sa – dupã 1989.
Prof. univ. dr. Viorica Moisuc



--------------------------------------------------------------------------------

Despre

Din păcate aici aveţi foooarte mare dreptate.

Lobbyul românesc, cît există preferă să facă opoziţie ... "anti-comunistă" deja anacronică, să cînte ode de laudă salvatorului monarh Mihai I-ul sau, şi mai aiurea, să peroreze despre complotul iudeo-masono-bubulic la adresa României care, evident, e vinovat de majoritatea relelor - inclusiv necalificarea la ultimul Campionat European de Fotbal ...

Poate ca adevarul e mult mai simplu... ardelenii (harnici, dar fara simt al umorului prea dezvoltat, asa cum prea bine se stie...) s-au saturat pur si simplu sa vada "miticii" si "sarmele" ca le umbla la buzunare
Cit despre legaturi si afinitati, pana sa nu le deschida politicienii ochii, romanii si ungurii "normali" erau mai apropiati intre ei decit, de ex. un banatean (roman) si un moldovean (mde, tot roman )
Nu dati in mine, e o opinie personala

Geografic poate ...

Faptul ca romanii din Transilvania/ Banat sunt dezgustati de politicienii de la Bucuresti nu e un secret pentru nimeni.

Nu cred ca in actuala situatie s-ar pune in mod serios problema frontierelor.

Trebuie analizata situatia "Tarii secuilor" si a romanilor de acolo, romani care par sa fie "oaspeti" in tara lor.

De ce crezi asta?

Pentru ca sunt originar din Ardeal si , ori de cate ori ma intorc sa-mi vizitez rudeniile si prietenii, aud vorbindu-se despre aceste lucruri...Nu putini ardeleni ar fi favorabili unei largi autonomii dar se tem de Ungaria...Dezgustul fata de Bucuresti pare sa fie larg raspandit.

Pai stai ca nu inteleg. Tu vorbesti de secui sau de unguri? Si ce intelegi prin larga autonomie?

Multi romani vor autonomie mai larga:gestiunea autonoma a fondurilor in primul rand...

Inainte de a intra in NATO, fiecare tara trebuie sa semneze ca nu are absolut nici un fel de pretentii teritoriale, asa ca problema pusa este una falsa.

Viktor Orban iar ii instiga pe ungurii din Ardeal sa-si proclame autonomia!
Un terorist tot incearca sa dea foc la Transilvania
Bogdan Papadie





- Recentele iesiri la rampa ale revansardului Viktor Orban sint o continuare a vastului plan maghiar de recucerire a Transilvaniei - Este si motivul pentru care cotidianul “Tricolorul” publica date dintr-un document realizat de lucratori ai unui Serviciu Secret, informatii ce releva cum, in Transilvania, se desfasoara o abila ofensiva economica, in scopul sustinerii enclavizarii judetelor cu populatie preponderent de origine maghiara - Astfel, prin intermediul bisericilor, etnicii maghiari au fost dirijati sa-si preschimbe cupoanele in actiuni la anumite societati ce prezentau interes de complementaritate sau posibile concurente pentru industria usoara ungara - Este (si) cazul societatii “Armedica”, al carei pachet majoritar de actiuni a fost achizitionat de catre societatea “Gedeon-Richter”, cu capital majoritar maghiaro-german, urmind, apoi, aprobarea in functiile de conducere a personalului loial actionarului principal (maghiar), amplasarea, in interiorul intreprinderii, a drapelului Ungariei, impunerea folosirii limbii maghiare si orientarea productiei spre realizarea unor produse secundare care sa faciliteze importul de medicamente din Ungaria

http://www.ziarultricolorul.ro/?module=dis...l&edition_id=96

Viktor Orban iar ii instiga pe ungurii din Ardeal sa-si proclame autonomia! (II)
Un terorist tot incearca sa dea foc la Transilvania
Bogdan Papadie

- Ungaria a cistigat miliarde de dolari din falimentarea deliberata a numeroase obiective economice românesti

- Un document realizat de lucratori ai unui Serviciu Secret releva cum, in Transilvania, se desfasoara o abila ofensiva economica, in scopul sustinerii enclavizarii judetelor cu populatie preponderent de origine maghiara l Asta, in timp ce unele oficialitati maghiare declara ca, in tara noastra, sint mai multe probleme legate de autonomie decit in Ungaria

http://www.ziarultricolorul.ro/?module=dis...708&format=html

Asa le trebuie, talibanilor, daca in loc sa zboare la bulau pe cei care s-au ocupat cu treburi maurdare si sa lase pe ceilalti in pace, "revolutionarii de paie" din '89 au lasat RO fara serviciu de contraspionaj...
Doar daca& asta nu facea parte integranta din "maretul plan... "

Oricum, dupa intrarea Romaniei in UE, aceste probleme vor disparea (si vor aparea altele noi ).

Am auzit pe-aici vorbindu-se si despre economie. Credeti-ma, romanii au facut mai mult rau economiei romanesti decat ungurii. Sper ca ne va veni mintea la cap si vom invata un pic de seriozitate de la vecinii nostri apuseni.

Cu partea a doua, de acord, cu prima insa nu... EU nu e o "zana buna" sa iti rezolve problemele odata cu aderarea si, in plus... data nu e inca sigura...

Nu ai citit ce am scris in paranteza.

Dupa mine, data e sigura - 2007. Chiar, oare nu se fac pariuri pe undeva ?

De ce crezi ca data e sigura ? In asemenea probleme, nimic nu e sigur.
Nu au mai fost romanii siguri si inaintea summit-ului de la Madrid ca Romania va intra in NATO. Au mai avut de asteptat vreo 4 ani, pana ca minunea sa se intample.

Ptr. parpanghel postul tau din 6 Feb 2004, 01:57 PM

Ca azi e sambata si mi-am bagat nasul in chestia asta - la fel de spinoasa ca si temele religioase

In mare masura, ai dreptate, dar au dreptate si ceilalti - dupa data postarii tale, numai ca au dezvoltat subiectul si l-au adus la "contemporaneitate" (NU se vrea ironie). In fond, au dreptate fiindca - zic eu - istoria trebe sa invete si-i dezastruos pentru poporul care nu invata nimic din instorie (nu numai a lui). Iti amintesti, una din recomandarile imperative a lu`Napoleon era ca oamenii sa citeasca matematica si istorie (Baaaaaaaaaa-Napoleaon n-a fost un prost, numa`putin cam prea "avantat" - un biograf al lui spuna ca el -adica N- a sarit peste etape). Imi amintesc ca intr-o carte editie mai veche, dinainte de 23 august si ceva (vai ca vine si ziua asta si "ai nostri tineri" vor sa faca tambalau - chiar n-au invatat nimic din istorie?) l-am vazut pozat pe gen. Eremia Grigorescu pe Lanchid (sau Podul Margareta - ca nu mai tin minte) si textul era "Gen. E.G. in Budapesta eliberata" - era dupa chestia cu Bela Kun. Asta e o idee care ar merita discutata. Si, in spirit de gluma, e fapt s-a facut un schimb - bun, in epoci diferite; prima data au venit ei la noi, dupa aia le-am intors vizita Asta nu inseamna nici pe departe c-am facut pusi-pusi
Si un alt subiect, ar fi ca exista o carte scrisa de Lendvai Pal (Pavel) intitulata "Ungurii" - aparuta in R. dupa anul 2000. M-am dat de ceasul mortii s-o mai gasesc da`.....Oricum, am citit-o si mi s-a parut foarte echilibrata. Tipu`asta traieste in Viena. Da` n-am reusit sa-i gasesc cartea nici in lb. germ. N-o are nimeni in plus pe undeva ?

Chestia ca Ungaria n-ar avea ce face cu noi ca nu dispune de forta ec. necesara a fost valabila pana cand s-au bagat in marea gsca. DAR - marea gasca nu permite modificari de frontiere si nici galcevi intre membrii ei. Asa ca ramane numai un serial pseudo-stiintifico-fantastic cum ca:
- exista o conjuratie internationala ( ) care a hotarat ca, cele vechi 2 provincii istorice romanesti M si TR sa ramana sub influenta Rusiei (cum a fost de pe vremea lu`Cantemir sau poate mai devreme?) si astalalta sa revina la "matca" si atunci Tr. ar avea sansa integrarii rapide si pe aialalti i-ar uit. Da` nici chestia asta nu mai tine fiindca si-a varat coada NATO care ne-a luat in brate ca pe un intreg. Sincer - subiectul mi se pare realmente simpatic ptr un roman (carte) si cineva cu talent l-ar putea dezvolta. (vezi Robin Moore sau altii de genul lui: conspiratii internationale, spionaj, gagici faine etc.)
- mai exista sit. (tot de aia pseudo---etc) in care rusii si americanii, oricum au cazut la pace - si nici nu poate fi altfel - si atunci au zis ca nu-i nici o scofala ca noi intram in NATO, fiindca la doi pasi, oricum, e Ucraina, dar sa nu intram in EU si au sa tandaleasca primirea noastra pana la calendele grecesti - motive si prtexte sunt cu carul
DECI - nicicum nu e bine si chestia ca daca arunci pisica pe fereastra ea cade totdeauna in picioare, aici n-o sa-si gaseasca aplicabilitatea; numa` daca nu-i legi o felie de paine unsa cu unt pe spate (legile lui Murpühy ne invata ca TOTDEAUNA felia cade pe covor pe partea unsa cu unt)
Hai c-am scris destul - e doar sambata - oricum, de sa nu privim "the bright side" ? si sa mai si radem. In fond, viata e o imensa gluma si toti ar trebui sa avem dreptul sa radem de ea nu numai unii, alesii.

Postez chestia asta aici ca sa nu mai deschid un nou topic :

Ungurii nu vor sa recunoasca statutul de minoritate : hunilor !

Parlamentul ungar s-a opus unei initiative care viza recunoasterea hunilor ca minoritate nationala, a declarat miercuri 13
aprilie o sursa parlamentara de la Budapesta, citata de AFP. Potrivit surselor citate, decizia a fost luata aproape in unanimitate de Comitetul parlamentar pentru drepturile omului, minoritatilor si religiilor si pare improbabil ca parlamentul
ungar va supune la vot acest subiect in sedinta plenara pina in luna mai, potrivit unui responsabil al comitetului mentionat. Imre Joshua Novak, un lider al hunilor din Ungaria, care s-a aratat totusi optimist, a declarat: ''Sintem la inceputul unui lung drum juridic''.La inceputul lunii ianuarie a acestui an, Comisia electorala centrala a recunoscut valabilitatea unei petitii semnate de 2.400 de persoane care viza recunoasterea unei minoritati hune. Initiatorii petitiei se refereau de asemenea si la o serie de date esoterice, afirmind ca formeaza o religie raspindita in intreaga lume. Potrivit doctrinei oficiale, efemerul ''imperiu'' hun, ai carui razboinici nomazi veneau de pe teritoriul Rusiei actuale, a decazut la mijlocul secolului al V-
lea, odata cu moartea capeteniei lor, Attila. Hunii ar fi fost apoi asimilati de-a lungul secolelor de diferitele populatii care ocupau bazinul Carpatilor, inainte de sosirea in podisul Panoniei a triburilor maghiare la sfirsitul secolului al IX-lea. ( Autor: DIVERS )

Acest topic a fost editat de March: 21 Apr 2005, 11:02 AM

Avem dovada ca eram in Ardeal inaintea ungurilor

Cei de la NatGeo sunt si ei pe acolo pentru filmari.


Cred ca acest topic n-are ce cauta aici. Ar trebui mutat la "Politica interna"

Clar... si inaintea finlandezilor



Cred si eu...

Acest topic a fost editat de Cla: 19 Sep 2007, 11:42 AM

http://www.evz.ro/article.php?artid=323254

...nu mi-e clar termenul de 'populatie slavo-romana', si nu am inteles pe ce baze s-a stabilit ca cei ingropati in cimitir erau vorbitori de o limba romanica ... urmasi ai romanilor? ... la fel de bine s-ar putea ca scheletele sa apartina unor populatii integral slave.
In lipsa unor 'insemne' si 'inscrisuri' nu vad cum s-ar putea trage o concluzie corecta.

Haine, obiecte, mancarea din stomac

Blakut, te ţii de şotii
... păi hainele cred ca au putrezit, dintre obiecte se specifică numai acei cercei stelaţi, nu e mare lucru, ... nimic altceva despre alte obiecte, ...

Apropos de scandalul "Kosovo" care a infierbantat mintile unor zanatici ( romani si unguri ) de la noi ,

"Transilvania are o populaţie majoritar ungurească, însumând 1,5 milioane locuitori", scrie un dobitoc de la o agenţie de presă occidentală. Îi atrag atenţia că populaţia majoritară în Ardeal e tot cea românească, de vreo patru ori mai mare decât cea ungurească. Nu ştiu cum s-ar spăla pe cap cu românii Ungaria, dacă prin absurd ar alipi partea transilvăneană a României! N-ar fi exclus ca Gheorghe Funar să fie ales, prin vot liber, preşedinte la Budapesta

Nu se poate face nici o analogie între Kosovo şi Harghita-Covasna
Iata sunt nevoit sa-i dau cuvantul in aceasta chestiune chiar lui Basescu : "Eu nu am constatat o opoziţie a UDMR în discuţie şi poate că ar fi bine să vă spun, deşi nu am niciodată obiceiul să vorbesc despre ce a spus un partid sau altul, chiar delegaţia UDMR a spus că nu poate fi făcută o comparaţie, o similitudine între Kosovo şi situaţia din România"



Acest topic a fost editat de March: 19 Feb 2008, 01:21 PM

Geniala imaginea mentala.
Totusi, l-am auzit aseara pe Basescu spunand ca niciun om de bunacredinta nu ar asemana Transilvania cu Kosovo. De acord cu el.

Acest topic a fost editat de Energie: 19 Feb 2008, 01:18 PM

Se pune intrebare: cui apartine un anumit teritoriu?
Care sunt criteriile de apartenenta statala?
Oare demografia, poate istoria, poate ultimele cuceriri teritoriale decurse din razboi?
Fara a avaea pretentie de mare exactitate, spun ca ca in Transi‏lvania traiesc 7,5 milioane de români si 1.5 milioane de unguri.
Logica mea spune ca pt. a atit de mare diferenta de populatie, Transilvania apartine Romaniei.
Sa spunem ca miine Guvernul Ungariei promite inlesniri economice cetatenilor din Transilvania care se vor declara maghiari, sau o migratie de populatie inverseaza balanta. Cui apartine in acest caz Transilvania?

eclectic zice adevarul.
si eu zic ca e delir colectiv,am ajuns sa dezgropam si pe cei neingropati.
stati mai fras' usor,la cite casatorii mixte,copchii diversi,pamint care nu mai stie nimeni cui apartine,povesti din primu' si din al doilea mondial...
separatiune?
in your dreams,perhaps...
o sa fim impreuna ca nora rea cu soacra pt inca 1000 de ani.
tribul meu e in ardeal,angajez banateni,asa ca stiu realitatea