Sfantul Ierarh Nicolae Velimirovici a trait intre anii 1880- 1956 si a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori din istoria Bisericii Ortodoxe sarbe.
In acest topic, doresc sa va prezint, cu dragoste frateasca, cateva rugaciuni ale acestui mare sfant ierarh ortodox. Aceste rugaciuni sunt pietre pretioase, meditatii care licaresc cu straluciri diamantine, asa cum le caracterizeaza traducatorii editiei engleze. Ele pot schimba si imbogati viata omului credincios intru Domnul...
Va rog sa cugetati la cele ce veti citi... Reflectati adanc la intelesul acestor rugaciuni si ele va vor lumina mintea, inima si sufletul...
Doamne ajuta!

Deoarece in prefata lucrarii se reda si o frumoasa rugaciune a Sfantului Sava al Serbiei, o sa o reproduc si eu aici:
Deci o scurta rugaciune a Sfantului Sava
" O, slavite Doamne, daruieste-mi ca sa pot merge pe urmele Tale!
Daruieste-mi ca Duhul Tau Cel Sfant sa-mi fie calauza!
Lumineaza-mi sufletul cu razele cele vesnice ale iubirii!
Vino cu bunatatea Ta, sa-mi incalzesti sufletul!
Fie ca dreptatea Ta sa patrunda in sufletele tuturor oamenilor!
Fie ca Imparatia Ta sa fie casa noastra!
Fie ca slava Ta sa straluceasca peste omenire pentru ca ea sa Te poata cunoaste pe Tine si vesnica Ta iubire!
Fie ca imnul bucuriei Tale sa susure pururea in inimile noastre!
Tie ma rog, o, Dumnezeule Atotputernic, pleaca-Ti urechea spre smerita mea ruga!
Amin!"

Ma simt mut si fara grai. Domnul meu Cel Preafrumos, atunci cand vreau sa-ti exprim neclintirea si toata plinatatea Ta. De aceea, implor intregul univers sa ingenuncheze alaturi de mine si sa graiasca in locul meu, fiindca eu sunt neputincios si fara grai.
Eu zidesc altare de piatra pentru Tine, o, Temelie de piatra a nadejdii mele. Iar fiii cei trufasi ai lumii, care se pretind a fi mai apropiati de Tine decat sfintii Tai, ma batjocoresc: "Priviti-l pe pagan, care mai degraba s-ar inchina la pietre decat la Domnul!".
Cu adevarat, eu nu ma inchin la pietre, ci mai degraba eu, dimpreuna cu pietrele ma inchin la Domnul Cel viu. Caci piatra este si ea departe de Domnul si are trebuinta de mantuire. Pacatul m-a facut mai necurat decat piatra inaintea fetei Cerului. Fie ca piatra sa fie mantuita laolalta cu mine si fie ca ea, ca simbol al trainiciei sa-mi ajute slabele mele cuvinte sa exprime trainicia dreptatii lui Dumnezeu. De aceea eu imbratisez piatra ca pe un tovaras in Cadere (Facerea cap. 2 si 3) si ca pe un tovaras in rugaciune si mantuire.
Eu aprind candela si lumanarea pe altarul de piatra, o, Lumina Inepuizabila. Iar cei trufasi gafaie si exclama: "Priviti la omul cel superstitios care nu stie ca Dumnezeu este duh!".
Robul Tau, o, Doamne, stie ca Tu esti duh, dar el cunoaste si milostivire, Ta fata de tot trupul. Si asa vazand untdelemnul stralucitor si ceara inmiresmata, imi spun: "Oare esti tu mai bun decat uleiul sau ceara? Untdelemnul si ceara la miez de noapte, ca soarele la amiaza, infatiseaza slava Domnului mai limpede decat limba ta. Ingaduie-le sa-ti fie ajutor la rugaciune. Ingaduie-le sa-fi fie tovarasi in rugaciune si mantuire".
Iti impodobesc altarul cu icoane de lemn, cruci de aur, serafimi de argint, acoperaminte de matase si cu carti de mantuire legate in piele. Iar eu ma inchin pana la pamant dinaintea altarelor Tale impodobite si infrumusetate. Dar cei trufasi rad de mine si spun:
"Priviti la inchinatorul la idoli, care nu-L preamareste pe Domnul, ci obiecte mute!".
Totusi, Tu stii, singurul Idol, ca eu Te venerez doar pe Tine. Dar intrucat trufia nu-mi poate cuprinde inima si nici intarzia mantuirea, ma adresez copacilor si plantelor, pietrelor si animalelor sa-ti strige tie dimpreuna cu mine, fiecare in propria sa limba. Cu adevarat, toate creaturile si intreaga creatie au trebuinta de izbavire si de aceea, toate au nevoie sa se uneasca in rugaciune cu omul, care a dus creatia in pacat si o conduce acum spre izbavire.
Sfintesc painea si vinul pe altarul Tau, si imi hranesc sufletul cu ele. Sa-i lasam pe cei trufasi sa ma batjocoreasca pana la capat, iar eu nu ma voi rusina de dorinta mea de a Te avea pe Tine drept hrana si bautura mea, o, Hrana mea de Viata-datatoare.
Eu ma inchin dinaintea unui altar de piatra, ca astfel sa pot invata a socoti intregul univers drept altarul Celui Preainalt.
Eu ma hranesc cu paine si vin sfintit la altarul Tau, asa incat sa pot invata a socoti tot ceea ce mananc drept Sfantul Tau Trup, iar tot ceea ce beau drept Sfantul Tau sange.
Eu ma rog cu toata zidirea si pentru intreaga zidire, spre a putea invata smerenia inaintea Ta si spre a-mi putea exprima intreaga taina a iubirii mele fata de Tine, o, Atotcuprinzatoare Dragoste.

Pentru toate pacatele oamenilor eu ma caiesc inaintea Ta, Prea Milostive Doamne. Cu adevarat, samanta tuturor pacatelor curge prin sangele meu! Cu eforturile mele si cu mila Ta eu inabus acest manunchi viclean de buruieni zi si noapte, asa incat nici o neghina sa nu poata rasari in tarina Domnului, ci numai grau curat (Matei 13, 24-30).
Ma caiesc pentru toti cei ce sunt necajiti, care se clatina sub povara grijilor si nu stiu ca trebuie sa-ti incredinteze tie toate grijile si necazurile lor.
Pentru cel slab chiar si cea mai neinsemnata grija este insuportabila, dar pentru Tine un munte de griji este ca un bulgare de zapada aruncat intr-un cuptor incins.
Ma pocaiesc pentru toti bolnavii, fiindca boala este rodul pacatului. Cand sufletul este curatit prin pocainta, boala dispare odata cu pacatul, iar Tu, Vesnica mea sanatate, fa-ti salas in suflelul meu.
Ma pocaiesc pentru necredinciosi, care prin necredinta lor aduna necazuri si boli atat asupra lor, cat si asupra prietenilor lor.
Ma pocaiesc pentru toti cei ce-L hulesc pe Dumnezeu, care hulesc impotriva Ta, fara sa stie ca ei hulesc impotriva Stapanului Care-i imbraca si-i hraneste.
Ma pocaiesc pentru toti ucigasii de oameni care iau viata altora spre a si-o pastra pe a lor. Iarta-i, Mult Milostive Doamne, fiindca nu stiu ce fac (Luca 25, 34). Fiindca ei nu stiu ca nu exista doua vieti la fel in univers, ci una, si ca nu exista doi oameni la fel in univers, ci unul.
Ma pocaiesc pentru toti cei ce depun marturie mincinoasa, fiindca in realitate ei suni ucigasi de oameni si sinucigasi.
Pentru toti fratii mei care sunt hoti si care sunt lacomi dupa avutii inutile eu plang si suspin, fiindca acestia si-au ingropat sufletul lor si n-au nimic cu care sa vina inaintea Ta.
Pentru cei trufasi si laudarosi plang si suspin, fiindca dinaintea Ta ei sunt precum cersetorii cu buzunare goale.
Pentru toti betivii si mancaii plang si suspin, fiindca ei au devenit robi ai robilor lor.
Pentru toti adulterinii ma pocaiesc fiindca ei au tradat increderea Duhului Sfant, care i-a ales spre a forma o noua viata printr-insii. in schimb, ei au preschimbat viata de slujire intr-o viata de distrugere.
Pentru toti clevetitorii ma pocaiesc, fiindca ei au transformat prea pretiosul Tau dar, cel al vorbirii, in nisip ieftin.
Pentru toti cei ce distrug caminul si casa aproapelui si pacea acestuia eu ma caiesc si suspin, fiindca ei isi agonisesc blestem asupra lor si a poporului lor.
Pentru toate limbile mincinoase, pentru toti ochii plini de suspiciune, pentru toate inimile furioase, pentru toate stomacurile nesatule, Pentru toate mintile intunecate, pentru toata reaua vointa, pentru toate cugetele necurate, pentru toate simtamintele ucigase, ma pocaiesc, plang si suspin.
Pentru intreaga istorie a omenirii de la Adam si pana la mine, pacatosul, ma pocaiesc; fiindca toata istoria este in sangele meu. Fiindca eu sunt in Adam si Adam este in mine.
Pentru toate lumile, mari si mici, care nu se cutremura dinaintea infricosatei Tale prezente, eu plang si strig: O, Stapane Multmilostive, ai mila de mine si ma mantuieste.

Sculati-va voi toate creaturile si slujiti-L pe Domnul Cel Viu Care are grija de voi. Inchinati-va Lui si slujiti-I Lui, fiindca nimeni mai mare decat El nu v-a cercetat in aceasta vale a temerii si a lacrimilor.
Slujitorii vin si se fac pe sine domni. Domnul a venit si S-a facut pe Sine slujitor si rob. Domnii slugarnici se straduiesc sa carmuiasca peste cat mai multi oameni si creaturi cu putinta, in timp ce Robul Cel domnesc se straduieste sa slujeasca cat mai multi oameni si creaturi cu putinta (Matei 20,25-28).
Rasariti, o, voi crini ai campului si imprastiati-va mireasma, fiindca sfanta Sa gura v-a pomenit numele (Mt. 6 28-29).
Ridicati-va, o, piatra si stanca si inchinati-va Lui, caci sfintele Sale picioare au calcat peste voi.
Desteapta te, o, pustie si bucura-te, caci El te-a sfintit cu cele mai lungi si mai tainice rugaciuni ale Sale (Mt. 4, 1-11).
Desteapta te, o, graule si vila de vie, fiindca El v-a binecuvantat pe voi, mai ales, intre toate lucrurile create. Desteptati-va si binecuvantati-L.
Sculati-va, voi, pesti si slaviti pe Domnul, fiindca El a infometat iar voi L-ati hranit (Lc. 24,36,43;Ioan 21, 1-14)
Desteptati-va, o, apa si vazduhuri si slujiti-I Lui, fiindca cu puterea Sa El va curatit si v-a potolit (Mt. 14, 22-33).
Inalta-te, o, sicomorule si imbraca-te in matase, caci in tine El a vazut un pacatos, si l-a mantuit(Lc. 19,1-10).
Sculati-va, o, voi oitelor si vitelor si umpleti-va de uimire, caci in staulul vostru El S-a nascut umil in staulul vostru cel smerit.
Desteptati-va, o, pasari si cantati, fiindca El v-a dat drept pilda pentru oameni (Mt. 6,26;Lc. 12,24).
Ridica-te, o, mirule si arzi dinaintea tronului slavei Sale, fiindca atunci cand El a fost uns cu tine El S-a bucurat cu Duhul si a mantuit o femeie pacatoasa(Lc. 7, 36-56).
Ridicati-va, o, spini si trestie si rusinati-va, caci voi I-ati pricinuit durere (Mc. 15, 16-20).
Desteptati-va, o, fier si lemn si caiti-va, fiindca chiar si fara voie I-ati pricinuit chinuri pe Cruce(Mc. 15,21-32).
Sculati-va, locuitori ai cetatilor si tanguiti-va, fiindca voi n-ati crezut in El(Mt. 11,20-24;23,37-39).
Desteptati-va, voi carmuitori ai poporului si imbracati-va in sac si cenusa fiindca ati indraznit sa-L judecati si sa-L osanditi(Mt. 26,1-5;Lc. 4,18).
Sculati-va, voi, saracilor si imbratisati-L, caci El este avutia voastra(Mt 5,3;Lc. 4,18).
Desteptati-va, voi, imparati si puneti-va coroanele la picioarele Sale, fiindca doar El singur v-a invatat adevarata intelepciune cu privire la intaietate si dreapta carmuire.
Sculati-va, o, pacatosilor si incepeti a suspina dinaintea Lui, fiindca doar mana Sa nu arunca cu pietre in voi(Ioan 8,1-11).
Treziti-va, o, dreptilor si fiti plini de trezvie caci Stapanul vostru vine la voi.
Inaltati-va, voi, toate stelele si incepeti a dantui, fiindca Luminatorul vostru merge sa va cerceteze.
Desteapta-te, o, universule, si incepe sa canti imnul Domnului, caci Domnul Cel viu, Care are grija de tine, a intrat in tine.

Acest topic a fost editat de Clopotel: 29 Apr 2006, 12:02 PM

Tu reversi lumina in intuneric, Doamne si atunci form esi culori rasar. Tu Iti apleci chipul deasupra prapastiei al carei nume este Nimicnicia, iar prapastia incearca sa infatiseze frumusetea chipului Tau in umbre. Intreaga creatie Iti arata felul in care prapastia viseaza la Tine.
Lacul meu este, de asemenea, frumos in vreme ce chipul plin de pace al soarelui ramane aplecat asupra sa. Iar toti cei care trec pe acolo lauda frumusetea lacului meu. Dar de indata ce soarele isi ascunde chipul, lacul meu devine intunecos si fara fund. Si nici un trecator nu aduce vreodata lauda lacului decat in prezenta soarelui sau a tovarasilor stralucitori ai soarelui.
Chipul prapastiei ii imbata pe cei care nu vad soarele aplecat deasupra prapastiei. Frumusetea lucrurilor incepe atunci cand un privitor isi pleaca chipul asupra lor. Nu exista oglinda daca nu exista chip care sa se oglindeasca intr-insa. Dar chiar si un chip aflat in fata oglinzii nu inseamna nimic daca nu exista lumina.
In lumina chipului Tau nu dau atentie vreunei creaturi. Fara de Tine, creaturile si cu mine n-am fi oglinzi una fata de alta, ci mai degraba intuneric si prapastie si o raceala opaca.
Creatia iti deformeaza frumusetea intocmai precum un vis deformeaza realitatea. Creatia ma tulbura intocmai precum visele. Caci ce este creatia inafara unor vise ale realitatii Tale negraite?
Apropiatii imi spun: "Am visat vise frumoase". Universul imi e martor cand va spun ca voi sunteti mai frumosi decat visele voastre. Universul viseaza si el, si nu poate visa suficient despre propria sa frumusete. O, universul meu somnoros: atata vreme cat un vis viseaza un vis, acel vis se teme de altul, chiar daca un vis isi cauta un interpret si un mangaietor intr-altul. Cine cui ii prooroceste: visul realitatii sau realitatea visului?
O, frumosul meu univers: viseaza la Realitate, iar Realitatea iti va spune totul. Accepta Realitatea pentru care tu esti un vis si te vei trezi, iar atunci nu vei mai umbla dupa frumusete, ci vei fi Frumusetea insasi. Exista doar o Realitate si doar o Frumusete si ea este ratiunea visului tau.
Sa nu-mi spuneti, copii, despre frumusetea stelelor. Daca Domnul S-ar retrage pe Sine de la stele, gurile voastre ar ramane mute. Stati in intunericul gros de pe langa lacul meu si incercati sa-i cantati. Cu adevarat veti amuti si veti tacea pana cand soarele va rasari, pana cand soarele isi va revarsa frumusetea sa peste lac si-i va reda gatului tau lipsit de grai, glasul sau.
Chipul Tau revarsa frumusete peste intreaga creatie. Universul inoata in frumusetea Ta precum un vas pluteste pe mare.
Iar cand Tu Te pleci peste cenusa rece, cenusa se transfigureaza si primeste un chip.
Fa ca inima mea sa-si revina la simtirile ei. Domnul meu, astfel incat ea sa nu poata fi atrasa de frumusetea pieritoare, ci de Tine, Frumusetea mea nemuritoare.
O, singura mea Frumusete!
Ingaduie-mi sa-Ti vad Chipul, din ce in ce mai mult - doar Chipul Tau.


(...cam atat pentru astazi... )

" O, slavite Doamne, daruieste-mi ca sa pot merge pe urmele Tale!
Daruieste-mi ca Duhul Tau Cel Sfant sa-mi fie calauza!
Lumineaza-mi sufletul cu razele cele vesnice ale iubirii!
Vino cu bunatatea Ta, sa-mi incalzesti sufletul!
Fie ca dreptatea Ta sa patrunda in sufletele tuturor oamenilor!
Fie ca Imparatia Ta sa fie casa noastra!
Fie ca slava Ta sa straluceasca peste omenire pentru ca ea sa Te poata cunoaste pe Tine si vesnica Ta iubire!
Fie ca imnul bucuriei Tale sa susure pururea in inimile noastre!
Tie ma rog, o, Dumnezeule Atotputernic, pleaca-Ti urechea spre smerita mea ruga!
Amin!"



superb....


Intreaga creatie Iti arata felul in care prapastia viseaza la Tine

.......................................................

Acest topic a fost editat de roua: 29 Apr 2006, 12:47 PM

Credinta mea Te vede, Doamne.
Ea este lumina si vederea departe vazatoare a ochilor mei.
Ea este simtirea omniprezentei Tale. Ea imi trage genunchii l apamant si imi inalta bratele spre cer.
Credinta mea este legatura sufletului meu cu Tine. Ea imi face inima sa dantuiasca si limba mea sa cante.
Când rândunica se apropie, puii de rândunică se agită în cuib. Fiindcă încă de la distantă ei simt sosirea mamei lor.
Credinţa mea este bucuria mea, căci Tu vii, Maica mea.
Dacă prietenul meu se gândeşte la mine în timp ce scrie o scrisoare într-un oraş îndepărtat şi eu alung alte gânduri şi mă gândesc la prietenul meu.
Credinţa mea este gândirea mea la Tine care Te face, o, Atotştiitorule Doamne, să te gândeşti la mine.
Când un leu e despărţit de leoaica sa, ochii leului sunt cuprinşi de dor după leoaica sa.
Credinţa mea este dorul meu după Tine, când Tu eşti departe de mine, Frumusetea mea.
Când nu e soare, cele mai grozave furtuni bântuie marea.
Credinţa mea este potolirea furtunii din sufletul meu, fiindcă lumina Ta se revarsă în mine şi mă linişteşte.
Ochii mei mi-au spus: "Noi nu-L vedem pe El". Dar eu i-am liniştit cu cuvintele: 'Adevărul este că voi n-afi fost creaţi să-L vedeţi pe El, ci sa vedeţi ceea ce este al Său".
Urechile mele mi-au spus: "Noi nu-L auzim pe El". Dar eu le-am adus la ordine cu cuvintele: "Adevărul este că voi n-ati fost create sa-L auziti pe El, ci să auziţi ceea ce este al Lui".
Nimic din ceea ce este creat nu-L, poate vedea sau auzi pe El, ci doar ceea ce este al Lui. Ceea ce este creat vede şi aude ceea ce este creat. Doar ceea ce este născut dintr-însul îl poate vedea. Şi doar ceea ce este născut dintr-însul îl poate auzi. O pictură nu-l poate vedea pe pictor, dar fiul pictorului îl poate vedea pe pictor. Un clopot nu-l poate auzi pe clopotar, dar fiica clopotarului îl poate auzi pe tatăl ei.
Ochiul nu-L poate vedea fiindcă el n-a fost creat cu scopul de a-L vedea. Urechea nu-L poate auzi, fiindcă ea n-a fost creată cu scopul de a-L putea auzi.
Credinţa mea Te vede, Doamne, întocmai precum ceea ce este născut îl aude pe cel ce l-a născut.
Dumnezeul din mine Il vede şi-L aude pe Dumnezeul din Tine. Iar Dumnezeu nu este creat, ci născut.
Credinţa mea este ca o cufundare în străfundurile sufletului meu şi ieşirea la suprafaţă dimpreună cu Tine.
Credinţa mea este singura mea cunoaştere veritabilă. Orice altceva este asemănător copiilor care strâng pietricele colorate pe lângă lac.
Credinţa mea este singurul interes veritabil al vieţii mele. Cu adevărat orice altceva este o comedie a simţurilor.
Atunci când spun: "Dă-mi mai multă credinţă" - mă gândesc: "Dă-mi mai mult din Tine, o, Tatăl meu şi Dumnezeul meu".

Nădejdea mea Te aşteaptă, Doamne.
A Te aştepta pe Tine este singurul conţinut şi înţeles al zilei mele de Mâine şi a zilei mele de Poimâine.
Iarba aşteaptă rouă şi nu este dezamăgită. Muntele aşteaptă tunetul şi nu este dezamăgit. Cârtita din pământ îşi aşteaptă hrana şi nu este înşelată. Tu împlineşti dorinţele şi aşteptările tuturor fiinţelor.
Eu Te aştept pe Tine şi Tu vii să mă întâmpini. Cu aceeaşi grabă cu care eu mă apropii de Tine şi Tu vii către mine.
Ce este Mâine, copii ai pământului, înafară de nădejdea voastră. Dacă voi dezrădăcinaţi întreaga voastră nădejde, dorinţa voastră de a vedea zorile zilei de Mâine va muri.
Nu cârtiţi împotriva Cerului fiindcă El nu vă împlineşte toate nădejdile voastre. Bombăniţi împotriva voastră, fiindcă voi nu ştiti cum să nădăjduiţi. Cerul nu împlineşte nădejdi, ci nădejdea. Cea mai sublimă şi mai grabnică nădejde Cerul o împlineşte pururea. Nu cârtiţi împotriva Cerului fiindcă El nu se preocupă de treburile familiei voastre si nici nu se implică în intrigile ţesute de unii împotriva altora. Cerul discerne şi este milostiv. El discerne ceea ce e bun în fiecare lucru şi e milostiv fata de neputinţa voastră, doar dacă bunăvoinţa o insoteste.
Nădejdea mea nu este o bănuială, ci o nădejde sigură că Tu vei veni. Tu ai fagaduit, iar eu port pecetea făgăduinţei Tale in sufletul meu. Dacă Tu încă nu ai venit, nu este vina Ta, ci a mea. Tu eşti bun şi milostiv şi nu vrei să mă ruşinezi in nedestoinicia mea. De aceea, Tu te apropii încetişor şi mereu Iti anunţi venirea.
Lipsa nădejdii stă fara de treabă. Dar nădejdea mea curăţă şi spală încontinuu; ea aeriseşte şi tămâiază locurile unde ea Te va primi. Si ea se nelinişteşte zi şi noapte ca nu cumva sa uite ceva care sa fie bineplăcut Ţie. Şi ea pururea îi cerceteaza pe îngeri şi pe sfinţi, pe văzătorii de taine, pentru ca aceştia sa-i arate cum să-şi facă Cer din peşteră.
Nădejdea mea nu are alţi asociaţi. Am alungat de la mine orice alte nădejdi ca pe nişte impostori dovediţi. Şi acum în locul lor încolţeşte doar o nădejde, care Te aşteaptă pe Tine.
Când Tu vei veni îmi vei aduce cele mai bogate daruri. Cu Tine, o, Biruitorule, va veni biruinţa mea asupra tuturor plictiselilor şi necazurilor. Cu Tine va veni lumina şi sănătatea, tăria şi înţelepciunea şi împlinirea deplină a tuturor aşteptărilor omeneşti de la începutul până la sfârşitul vremii.
Cu adevărat, oamenii cu multe nădejdi, care Te îndepărtează, stau pe munte şi aşteaptă soarele să răsară de la Apus.
Dar eu stau cu faţa spre răsărit şi eu ştiu cu siguranţă că soarele se va naşte în curând. Fiindcă eu văd că zorile devin trandafirii.
Alţii plantează bete uscate în pământ şi nădăjduiesc la verdeaţă şi la roade. Dar pe ţarina mea eu am sădit sămânţă vie, care rodeşte fructe şi roade bogate.
Nădejdea mea în Tine nu este o poveste, ci o certitudine la fel de sigură ca faptul că soarele trebuie să răsară de la răsărit şi că sămânţa bună, atunci când e pusă în pământ bun, trebuie să încolţească.
Ţarina este a Ta şi Tu eşti semănătorul şi sămânţa.
Vino, o, Doamne, nădejdea mea Te aşteaptă!

Dragostea ma face Dumnezeu, si Tu, o , Dumnezeule te faci om.
Acolo unde exista unul, nu exista iubire. Acolo unde sunt doi uniti exista doar un simulacru de iubire. Acolo unde trei sunt uniti, exista dragoste. Numele Tau este Iubire fiindca numele Tau este treime in Unitate.
Dacă Tu ai fi fost singuratic, Tu n-ai mai fi dragoste, ci ură.
Dacă Tu ai fi doime, ai fi o alternare de dragoste şi ură. Dar Tu eşti o treime şi, de aceea, Tu eşti iubire şi întru Tine nu există nici întuneric şi nici alternare.
Dragostea nu cunoaşte nici timp şi nici spaţiu. Ea este înafara timpului şi a spaţiului. Pentru iubire o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi.
Când sunt unit cu Tine în iubire, nu există nici cer şi nici pământ - doar Dumnezeu există. Nu există nici "eu", nici "tu" - doar Dumnezeu există.
Dragostea are trei ipostasuri: curăţie, cunoştinţă şi lumină. Fără curăţie dragostea nu este afecţiune, ci egoism şi patimă. Fără cunoştinţă dragostea nu este înţelepciune, ci prostie. Fără lumină dragostea nu e putere, ci slăbiciune.
Când patima, prostia şi slăbiciunea se împletesc, ele devin iad, ceea ce satanei îi place să numească 'iubire".
Când sufletul meu este o preacurată fecioară, conştiinţa mea este înţelepciune pătrunzătoare, iar duhul meu este lumină de viaţă dătătoare, eu sunt o iubire care coincide cu iubirea Ta. Prin dragoste eu Te văd pe Tine în mine, şi Tu mă vezi în Tine.
Prin iubire eu nu mă văd pe mine, ci doar pe Tine. Prin dragoste Tu nu Te vezi pe Tine, ci doar pe mine. Dragostea se jertfeşte pe sine si nu simte că jertfa înseamnă nu a primi, ci mai degrabă a oferi.
Copiii mei lumeşti: cuvântul "dragoste" este cea mai profundă rugăciune dintre toate.
"Nu există dragoste lumească?", mă întreabă cei apropiaţi mie. "In aceeaşi măsură în care există un Dumnezeu lumesc",
le răspund eu. "Dragostea lumească arde şi se mistuie, dragostea cerească arde fără să mistuie". Dragostea lumească, ca
tot ce e lumesc, este doar un vis şi un simulacru de Iubire. Dragostea ta se aseamănă iubirii dumnezeieşti în felul în care fumul se aseamănă flăcărilor.
"Când preschimbi o monedă de aur pentru câţiva bănuţi de aramă, nu-i numeşti pe acei bănuţi monedă de aur, ci doar
nişte bănuţi de aramă. De ce numiţi voi oare dragostea dumnezeiască care a fost ruptă, sfărâmată şi prefăcută în cenuşă
de timp şi spaţiu "iubire" şi nu "cenuşă"?
O, Doamne, învredniceşte-mă de iubirea prin care Tu vieţuieşti şi dai viaţă.
Fă-mă vrednic de dragostea Ta, o, Doamne, iar eu voi fi liber de toate legile.
Intră cu Dragostea Ta întru mine, iar dragostea mă va purta întru Tine.

Mucenici ai bunei nădejdi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Voi care v-aţi îngropat toate nădejdile, ca să vă puteţi bucura de o singură nădejde;
Care aţi aşteptat sfârşitul multor aspiraţii omeneşti şi aţi văzut cenuşa;
Care aţi văzut mulţi ochi înlăcrimaţi întorcându-şi privirile de la mormântul speranţelor lor;
Care aţi auzit multe mărturisiri cu privire la duhoarea nesuferită a fiecărei nădejdi lumeşti de pe lumea cealaltă;
Şi care v-ati dat trupul spre a fi răstignit (GAL 5,24) pentru o nădejde aparte, care nu sfârşeşte în cenuşă, nici la cimitir, nici într-o duhoare nesuferită.
Către voi ne plecăm şi ne rugăm: "Rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi".
Am văzut un copil alergând mult timp după o pasăre cu aripi pestriţe şi cioc de aur, iar când a prins-o, pasărea l-a lovit cu ciocul şi copilul a început să plângă.
Am spus: "Aşa se întâmpla cu nădejdile voastre, fii ai oamenilor şi cam acesta este sfârşitul vostru".
Din nou am văzut un copil alergând după un roi de fluturi de primăvară vreme îndelungată, iar când un fluture s-a aflat lângă el, copilul l-a părăsit şi a fugit după ceilalţi care i se păreau că sunt mai frumoşi.
Am spus: "Aşa sunt fiii oamenilor şi tot astfel este şi alergătura lor de-a lungul întregii vieţi după multe dorinţe".
Cu adevărat, alergătura voastră este obositoare şi inutilă. Dacă vine ceasul morţii asupra voastră, nu veţi putea spune
după ce alergaţi. Iar pe lumea cealaltă ei vor avea mâinile goale şi o inimă îndoită.
Alergarea fiilor cerului este şi ea obositoare, dar nu este inutilă. Iar când ceasul morţii vine asupra lor, ei vor
putea spune ceea ce urmăreau. Iar pe lumea cealaltă vor avea mâinile pline şi o inimă odihnită.
Un vultur de sub nori vede un miel pe câmp şi coboară peste el şi întreabă vrăbiile cocoţate pe spatele mielului: "Nu
vedeţi mielul?". Iar ele îi răspund: "Nu, nu-l vedem". La fel se întâmplă cu mucenicii bunei nădejdi. De la mare
distantă ei îşi ochesc hrana, în vreme ce aceia aflaţi lângă ea trec peste dânsa fără s-o vadă.
Alergătura după nădejdea cea bună este lungă. Dar campionul îşi concentrează mintea asupra alergării şi îşi aruncă toate nădejdile iluzorii sub picioare, călcând peste ele ca peste nişte frunze moarte. Sunt multe, foarte multe garduri între el şi nădejdea sa, iar moartea este unul dintre garduri. Dar el sare peste toate acestea; el sare chiar şi peste moarte şi îşi urmăreşte nădejdea sa.
Mucenici ai bunei nădejdi care fremătati în jurul Luminii Cerului ca un stol de porumbei albi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.