Imperiul nu se sfarsaste niciodata este o nuvela-roman fantasy conceputa in intregime de catre mine, cu exceptia titlului, imprumutat de la Phillip K.Dick. E structurata pe capitole, pe care o sa le postez pe masura ce le scriu. Orice sugestii, critici sau pareri sunt binevenite!

Acest roman este dedicat lui Jasmine.

The Empire never ends

1.
Pustnicul se trezi odata cu primele raze de soare. Se ridica in capul oaselor, apoi dadu la o parte pielea de urs cu care era acoperit. O aranja in coltul pe care il folosea drept pat si iesi din mica deschizatura pe care altii ar fi denumit-o grota. Se duse la paraul de munte si se spala constiincios pe fata, pe maini si pe picioare, apoi bau putina apa. Era rece ca gheata, si proaspata, venita din inima muntelui. Isi lua cartile de rugaciune si merse in luminisul care era locul lui de meditatie preferat. Pasarea sosi, ca in fiecare zi, cu o bucata de cuminecatura in cioc. O aseza pe o piatra, dupa care isi lua zborul. Pustnicul facu trei metanii, se inchina, multuminu-i lui Dumnezeu pentru mila pe care o dovedea fata de el, apoi manca impartasania.
Razele calde ale soarelui abia rasarit il mangaiara pe fata. Iubea acest loc, acest regat plin de verdeata si lume buna la suflet. Isi aducea inca aminte cu drag anii copilariei, petrecuti in satul sau natal, alaturi de parintii lui si de ceilalti copii. Totul se sfarsise intr-o zi, cand venisera drozii, teribilii magicieni. Atunci promisese ca daca avea sa scape cu viata se va face pustnic. Poate ca asta ii salvase viata. Adevarul este ca dupa batalie, purtata fara nici o sansa de izbanda, fusese singurul supravietuitor. Pierdut printre ruinele in flacari ale caselor, nu mai asteptase ajutoarele celorlalti oameni. Stia ca pe timp de razboi acestea apareau arareori. Fugise in munti, unde isi gasise linistea sufleteasca. Acum se ruga pentru oameni, implorandu-l pe Dumnezeu sa ii ajute in lupta continua cu drozii si cu gregonii. Nu ii ura pe acestia, ar fi fost cu neputinta in religia lui. Chiar ii iubea, insa stia ca acestia nu aveau dreptul sa conduca peste frumusetea nemarginita a firii omenesti, iar a o distruge era intolerabil. Insa oamenii aveau slabe sanse de supravietuire, si se pare ca destinul le jucase o carte neagra. Nu stia daca mai exista vreo speranta. De asta se ruga neincetat, uneori uitand chiar sa mai doarma.
Rotile destinului se invarteau neincetat.

2.
Se trezi cu capul greu. Probabil ca de-abia dormise vreo trei ore. Se scula grabit din pat, insa nu pentru ca ar fi avut vreo treaba urgenta, ci datorita responsabilitatii uriase care ii apasa umerii. Se duse la fereastra uriasa a dormitorului sau. Privind pe fereastra, vazu iar fumul inaltandu-se din ruinele marelui oras Algon. Fusese o pierdere teribila. Soldatii se retrasesera cu lacrimi in ochi, nevenindu-le sa creada se intampla cu adevarat. Mandria regatului fusese cucerita si avea sa fie arsa pana in temelii. Gregonii erau neinduratori.
Ii admira pe gregoni. Niste fapturi maiestuoase, cu o statura mai inalta cu un cap decat un om obisnuit. Aveau corpuri bine cladite, dar in acelasi timp suple, cu muschi puternici care se conturau pe sub pielea cafenie. Erau politicosi si manierati, blanzi ca niste domnisoare. Erau aproape adorabili, fapturi uriase care se comportau ca niste copilasi. Nu stia ca ei sa bea bauturi alcoolice precum oamenii, insa erau mari iubitori ai dragostei. Haremurile regelui lor erau adevarate oaze de desfrau, la care visau marea majoritate a gregonilor. Acesta era singurul punct negru din societatea lor pe care o admira atat de mult. Isi respectau copii, pe care ii ingrijeau cu o atentie apropiata de adoratie. Nu se certau niciodata, legile existau doar ca puncte de reper, deoarece erau rareori incalcate. Insa in razboi, deveneau cei mai de temut dusmani. Nu iertau nimic, nu luau niciodata ostateci, ardeau totul in calea lor. Erau aproape lipsiti de ratiune. Cu toate acestea, ii admira atat de mult incat cu usurinta ar fi schimbat inalta lui pozitie din societatea oamenilor cu cea mai joasa functie in statul gregorian. Insa stia ca exista un lucru putred pe care nu era destul de perspicace ca sa il observe. O fisura in aceasta perfectiune demna de invidiat care ii facea mai josnici decat animalele. Si nu era razboiul cel care il facuse sa gandeasca astfel, nu, era altceva. Nu stia ce, insa stia ca trebuie sa lupte alaturi de semenii lui pana la ultima sa rasuflare, chiar daca nu mai existau sorti de izbanda.
Gregonii, cei care faceau parte din cel dintai regat al Imperiului. Apoi erau oamenii si maleficii drozi. Avea sa fie greu, unul dintre regate trebuia sa le cucereasca pe celalalte si apoi sa se instaleze la conducerea imperiului. Iar oamenii deja pierdusera prea mult in fata gregonilor. Acestia se indreptau spre o victorie, platind cu vietile oamenilor si ale drozilor. Victoria absoluta avea sa insemne capatul existentei a doua civilizatii, fiecare cu frumusetile si rautatile ei. Era un pret prea scump, stia asta.
Se auzi o bataie in usa.
-Sire, ambasadorul Gred va asteapta in sala cea mare a regilor. A spus ca este urgent.
Sirul gandurilor i se intrerupse brusc, lasandu-l cu o durere de cap.
-Bine, o sa vin imediat.
Isi puse roba rosie, impodobita cu rubine. Era greu sa fii rege pe timp de razboi, mai ales atunci cand pierdeai.

3.
Gred ma astepta in mijlocul salii, in picioare. Niciodata nu renunta la formalitati, cu toate ca eram vechi amici.
-Da, ambasadorule Gred.
-Sire, imi pare nespus de rau, dar va aduc vesti neplacute.
-Stiu, acestea apar de peste tot in vremurile acestea malefice.
-Lordule Ennoch, intelepciunea dumneavoastra este nemarginita, si stiu ca veti face cele mai bune alegeri, pe care nu le-ar putea face niciunul dintre noi. Nu va fie teama.
-Dar imi este, Gred. Stii la fel de bine ca mine in ce situatie disperata ne aflam. Algon a fost ars pana in temelii. Si daca am supravietui in acest razboi, nu ne vom putea reface economia si armata in timp pentru a intampina urmatoarea invazie gregona.
-Stiu, sire. Ma simt oribil cand ma gandesc la asta.
Am simtit ca nu mai era nevoia sa spun nimic. Durerea i se citea pe fata. Pana la urma, toti ne aflam in pericol.
-Si, cu toate astea pe capul nostru, am alte vesti proaste. In est, dincolo de Padurea de Granit, au inceput miscari de trupe. Drozii se pregatesc sa intre in scena.
Am crezut ca o sa lesin. Drozii? Era deja prea mult. Intr-adevar, oamenii fusesera candva mai puternici decat drozii si gregonii la un loc, si atunci se nascusera multe intrigi, insa credeam ca acele vremuri apusesera de mult.
-Se vor alia din nou.
-Da, sire, credem ca asta vor face.
-Dar nu are nici un sens. Gregonii pot sa ne distruga si fara ajutorul lor.
-Nu uitati inscenarile pe care le-am facut pentru a-i face sa credem ca mai avem inca o armata puternica. Poate le este frica.
-Suntem morti. La sud si vest se afla gregonii, la est drozii se pregatesc sa ne atace. Suntem inconjurati. Marea Inghetata poate primi o expeditie, dar nu si un popor intreg. Marea Inghetata, in nord.
Mi-am adus aminte de expeditia lui Kerro. Teribil baiat. Numai el ar fi putut veni cu o idee asa nebuneasca. Sa exploreze un ocean in mare parte inghetat, in cautare de taramuri noi. Vremurile grele prin care treceam m-au facut sa ii aprob acea expeditie. Si eu speram ca va gasi ceva. Iata insa ca au trecut multi ani si nu s-a mai intors.
-Sire, motivul pentru care am venit a fost sa va cer permisiunea sa iau o echipa intreaga de spioni pentru a cerceta mai bine armata drozilor.
-Desigur, Gred. Ia cei mai buni oameni cu tine.
O scurta ezitare, apoi:
-Sire... nu stiu si nici nu cred ca ne vom mai vedea.
-Gred, mi-ai fost un bun sfatuitor si cel mai bun prieten. Sa stii ca intotdeauna imi voi aduce aminte de tine. Nu mai stiam ce sa zic. Ambasadorul mi-a strans mana, cu lacrimi in ochi. Nici el nu mai putea sa mai spuna nimic.

4.
Drozii sunt un popor de semi vii. Traiesc pe taramurile ce inconjoara vulcanul Tionigni, cunoscute sub denumirea de Regatul de Foc. Istoria nu stie cu certitudine cand si in ce imprejurari au aparut, insa aceasta s-a petrecut candva in timpul primului Mare Esec al oamenilor in lupta lor cu gregonii. Acestia se luptau de mult timp, iar oamenii, dupa zeci de ani de razboaie continue, se aflau intr-un avantaj enorm. Au reusit sa-i alunge pe gregoni de pe Campiile de Azur, insa s-au oprit acolo. Nici ei nu credeau ca vor reusi vreodata sa-i invinga pe gregoni si perspectiva aparuta brusc i-a naucit. S-au stabilit pe Campiile de Azur, unde aveau sa ramana definitiv. Gregonii au fost alungati spre sud si sud-vest, pe taramurile neprimitoare ale Mlastinilor. Acesta a fost motivul care a determinat ura lor pentru oameni.
La inceput, drozii au fost un popor linistit, care migrau odata cu cursurile de lava si care traiau din buruienile salbatice pe care le gaseau. Nu se stie ce anume i-a determinat pe oameni sa ii atace. Poate vanitatea, pentru ca nicidecum drozii nu detineau ceva care sa le poata fii folositor sau util. Drozii au reusit sa scape numai deoarece erau obisnuiti cu temperaturile mult mai ridicate ale muntilor vulcanici. Apoi au inceput sa practice magia neagra. La inceput doar ca experimente, apoi ca initiati iar in scurt timp devenisera adevarati maestri. Au invatat cum sa o foloseasca drept arma de lupta si de atunci au devenit luptatori redutabili.
Nu dispun de forta fizica, ci se bazeaza pe magie. Sunt aproximativ cu un cap mai scunzi ca un om obisnuit. Au pielea cenusie, scortoasa si foarte rece la atingere. Au voci moi, gangave, care ii fac sa para ca mormaie cand vorbesc. Sunt foarte inteligenti, desi uneori au accese de nebunie. Parul le acopera intregul corp, si ei il aranjeaza in anumite moduri. Este lipicios la atingere, foarte subtire si se rupe asemenea panzei de paianjen. Oamenii ii considera de-a dreptul dizgratiosi, iar gregonii insuportabili. Cei din urma si-au calcat insa peste mandrie cand au vazut puterea lor si s-au aliat cu ei impotriva oamenilor in vremurile de maretie ale acestora, in primele veacuri.
Desi putini le vad adevarata frumusete, drozii sunt apreciati. Sunt magicieni foarte talentati, si unii oameni chiar au calatorit in tinuturile lor pentru a se initia in tainele magiei negre.

5.
Legenda celor Trei Legatori (partea I)
Legenda celor Trei Legatori spune ca in vremurile primelor Razboaie Comune au aparut trei tineri curajosi, care impreuna s-au hotarat sa opreasca razboaiele dintre cele trei natiuni. Acestia erau D?Aramis, un conte din regatul oamenilor, h?Arass, un semi-viu din Ordinul Coltului Negru si Xenon, un gregon din inalta societate.
Toti trei erau tineri si ambitiosi si credeau ca lumea se va pleca in fata lor. Au avut dreptate, insa nu au stiut ce surprize le va rezerva destinul.
Nu se stie exact cum s-au intalnit. Unii zic ca la vanatoare, pe Tinuturile Dragonilor. Altii zic ca au avut o revelatie comuna. Adevarul este ca ei au pornit impreuna in cea mai mare aventura a tuturor timpurilor, care avea sa-i poarte peste noua tinuturi si avea sa-i puna in primejdii de neinchipuit inainte ca ei sa poata realiza ceea ce-si propusesera. Ei au reusit totusi sa aduca pacea pe o mare parte din fronturile comune, unde toate cele trei natiuni se luptau pentru suprematie. Cativa ani le-ar fi fost de ajuns sa termine de unificat toate principatele si sa cladeasca o pace care ar fi durat multi ani. Insa nu au putut. Dupa ce reusisera in infruntrea impotriva dragonilor si teribililor goblini, ei s-au oprit. Ultima data au fost vazuti impreuna in comitatul Harding. Nimeni nu stie de ce, Xenon a fost ucis miseleste iar D?Aramis a disparut fara urma. H?Arass s-a intors in tinuturile sale, insa nu stia cauza disparitiei camarazilor sai. Sunt multe ipoteze, insa nici una nu pare plauzibila. Oamenii sperau ca in cele din urma adevarul va iesi la iveala, insa nu a fost asa. Tot ceea ce implinisera ei s-a naruit in cateva saptamani. Numai legenda aventurilor lor tinea totul legat. Cand aceasta a disparut, razboiul a coborat iar cu trambite asupra celor trei regate.

6.
Legenda celor Trei Legatori (partea II)
-Ambasadorule, sa inteleg ca prietenii mei vor fi eliberati.
-Da, conte D?Aramis.
-Va multumesc.
-Conte, nu v-am facut o favoare personala. Numai intentiile cu care ati venit dumneavoastra aici v-au salvat viata.
Nu stiam cat de mult era adevarat, dar eram bucuros ca tovarasii mei aveau sa fie eliberati din inchisoare si inca un comitat avea sa semneze pacea cu gregonii. Acum, mai ramasesera numai doua comitate omenesti si o singura factiune a gregonilor care se mai luptau. Era de necrezut. Nici macar noi nu visaseram sa ajungem asa departe. Pacea domnea acum aproape in tot Imperiul.
Un zgomot sec m-a trezit din reverie. Mi-am dat seama ca ambasadorul se ridicase in picioare si ma privea incruntat. Mi-am dat seama de gafa pe care o facusem si am sarit in picioare. S-a intors spre usa si a chemat un soldat, caruia i-a poruncit sa imi elibereze camarazii. Am plecat bucuros alaturi de soldat. Cand i-am vazut din nou pe h?Arass si Xenon, acestia aveau o umbra de ingrijorare pe fata. Mai trecusera ei prin inchisori si in alte comitate, deoarece oamenii aveau legi foarte dure, dar niciodata nu statusera asa mult. Si stiau ca Harding fusese cel mai indarjit comitat in razboiul care pustiise taramurile de multi ani. M-au imbratisat calduros, apoi am urca pe cai si am pornit spre urmatoarea noastra destinatie, dupa ce am luat ceva provizii de drum. Satenii se dovedeau intotdeauna a fii foarte binevoitori in tinuturile oamenilor. La gregoni, probabil ca acestia erau prea mandri ca sa primeasca straini in casele lor, iar drozii erau prea singurateci.
Am mers pana aproape de apusul soarelui, sperand sa gasim o cabana in padurea deasa. Deja se facea intuneric, iar noi ne gandeam unde sa amplasam corturile. Totusi, Xenon ne anunta ca vedea o luminita in departare. Stiam ca gregonii aveau o vedere fantastica, iar Xenon o dovedea din plin. Abia dupa cateva minute de mers am putut si noi sa o vedem. S-a dovedit a fi exact ceea ce speraseram noi. O cabana micuta, cu un padurar constiincios. Am batut umil la usa. A deschis o femeie, imbracata in pelerina si cu capul acoperit de o gluga. Nu puteam sa-i vad fata. A intrebat cine suntem, insa nu a asteptat un raspuns si ne-a poftit inauntru, recunoscand diferentele de infatisare dintre cele trei rase. Inauntru era o caldura placuta, care de amortea. Ne-a invitat la masa si a inceput sa aseze tacamurile. Atunci si-a dat gluga jos. Observasem ca are trasaturi dulci, insa abia acum am fost izbit de frumusetea fetei ei. Am simtit cum inima incepe sa imi bata din ce in ce mai repede. Avea ochi mici si jucausi, o gura frumos curbata, cu buze plinute. Pielea era usor aramie, si lucea in jocul de lumini al sobei. Am stiut ca sunt indragostit. Acum urmaream miscarile maiestuoase, dar in acelasi timp modeste, pe care le facea. Vorbea putin, si numai atunci cand era necesar.

7.
Legenda celor Trei Legatori (partea III)
Nu puteam sa adorm. Ma gandeam de mult timp la Dina, gazda noastra din seara aceea si asta imi furase somnul. Ma indragostisem de ea aproape imediat ce o vazusem. Si, se pare ca si gregonul la fel. Nu stiu ce anume i-a placut asa mult la ea. Poate ca nu mai vazuse prea multe femei ale oamenilor pana atunci, dar totusi se comportase inexplicabil. El le considera albicioase si fragile, insa despre Dina nu zisese nimic rau. Cat timp am stat singuri in camera care ne fusese oferita, numai a laudat-o neincetat. Eu am preferat sa imi tin gura, deoarece riscam sa il enervez. Gregonii sunt foarte agitati cand sunt indragostiti. Poate din cauza ca asta li se intampla foarte rar si dragostea conteaza foarte mult pentru ei. Iar Xenon era indragostit pana peste cap. Vedeam asta numai din comportamentul lui. Se pare insa ca drodul nu observase nimic. El nu vorbea niciodata pe nimeni nici de bine, nici de rau, ceea ce era anormal pentru rasa lui. Cred ca asta fusese si motivul pentru cae ne inteleseseram cu el asa bine. In general, drozii barfeau fara oprire, cu toate ca nu erau buni psihologi si nu puteau interpreta nici macar cele mai evidente semne din comportamentul unui individ. Aceasta era cauza datorita careia el nu observase ca eu si Xenon ne indragostisem.
Ma gandeam numai la un lucru. Mai exact, la o persoana. O fiinta maiestuoasa, plina de splendoare si lumina, asa cum rar gasesti. Si avea sa imi fie furata de catre gregon. Vazusem ce avansuri si gesturi curtenitoare ii facuse Dinei. Si, ceea ce era mai rau, aceasta raspunsese. Dar nu aveam de gand sa las o simpla dezamagire in dragoste sa ne strice prietenia care devenise legendara. O prietenie pe care zeci, poate chiar sute de generatii, o visasera de-a lungul a sute si mii de ani, sa fie distrusa de o femeie? Era inacceptabil. O iubeam pe Drina, dar nu puteam sa o las sa ne stea in cale. Ma durea numai gandul sa o las sa se casatoreasca cu Xenon. Cu toate ca le-ar fi fost foarte greu la inceput, deoarece casatorie intre doua rase diferite nu mai existase niciodata, ei aveau sa se descurce. Eram sigur de asta. Dar si mai sigur eram de durerea pe care aveau sa mi-o provoace. Era prima data cand ma indragostisem cu adevarat, stiam asta dupa strangerea pe care o simteam in inima in momentul in care o vedeam. De cate ori intra in camera, universul meu se focaliza in acea sfera minuscula reprezentata de prezenta ei. O adoram.
Si iarasi ma gandeam. Ce era de facut? Nu puteam sa fug. Legenda ar fi fost distrusa si intreaga lume s-ar fi intors in haos. Oamenii ar fi pornit imediat la atac, acuzandu-i pe drozi si pe gregoni ca m-ar fi ucis. Iar daca ma intorceam in regat, avea sa fie si mai rau. Indiferent cat as fi incercat sa le explic ca numai eu am fost de vina pentru ruperea legaturii noastre, oamenii nu m-ar fi inteles si ar fi plecat la razboi, crezand ca ignorarea mea de catre cei doi era o provocare. Sau poate ca nici macar nu m-ar fi bagat cineva in seama. Poate fara gregon si drod de-a stanga si de-a dreapta mea eram un nimeni. Poate numai juramantul care ne lega ne facea un mit.
Nu, nu era nici o cale de iesire.
Si, totusi, daca puteam gasi o portita de scapare? Nu puteam sa ii las pe cei doi impreuna, asta m-ar fi distrus...
Da? Chiar m-ar fi distrus? Nu cumva iarasi sunt un nemernic egoist? Cum stiam ce avea sa se intample? Cum eram asa de sigur ca nu as fi rezistat? Aveam de gand sa stric cea mai frumoasa iubire pe care avea sa o cunoasca vreodata Imperiul din orgoliul meu nemarginit?
Simteam o durere insuportabila in cap. Prea multe intrebari, prea putine raspunsuri.
Meritam eu toate acestea? Cu ce gresisem in fata destinului? Sa ma indragostesc de aceeasi femeie ca si gregonul? Si sa fiu nevoit sa aleg intre suferinta mea si suferinta intregului Imperiu?
Dar, daca exista o cale de iesire? Daca nu ma gandisem suficient?
In cel din urma am adormit. Nu stiu cat de tarziu, dar dimineata m-am trezit obosit de parca nu as fi dormit deloc. Eram transpirat si asternuturile mi se lipisera de spate. Imi aduceam aminte un vis. O revelatie a unui viitor in care toata lumea era fericita. Fericita? Si eu? Era imposibil. Si, totusi? Da, acum totul se clarifica. Stiam ce trebuia sa fac. In felul acesta prietenia noastra avea sa continue iar eu nu ramaneam cu inima distrusa. Cel putin, nu in intregime. Eu si gregonul aveam sa ne sacrificam pentru ca prietenia noastra sa dainuiasca. Da, era atat de simplu! Cum de nu ma gandisem mai devreme? Aveam sa ma duc la el, sa ii spun ce se intamplase in seara dinainte si sa ii cer ca s-o parasim cu totii pe Dina, fara a ne uita niciodata inapoi. Pentru binele Imperiului.

8.
Legenda celor Trei Legatori (partea IV)
Nu stiu ce nu a mers asa cum trebuia. Eram legati de un juramant, iar Xenon era un cavaler. Era posibil ca sa si-l incalce asa usor? Fusese intelegator cu mine cand ii explicasem ca si eu ma indragostisem de Dina. Apoi paruse ca nu intelege ce ii sugerez atunci cand am apelat la juramantul care ne lega. Dar, atunci cand i-am explicat ca trebuie sa o parasim, parca a innebunit. Nu aveam sa ii inteleg niciodata pe gregoni si felul lor de comportament. Cu atat mai putin pe drozi. Abia acum vedeam ce naiv fusesem cand plecasem in aceasta aventura. Eram tanar, credeam ca totul in viata este asa cum vrei tu sa fie. Si nu vedeam ce diferente existau intre cele trei rase. Era admirabil cum reusiseram sa ne intelegem pana in acest punct. De aici inainte, Dumnezeu sa ne aiba in paza Sa.
Gregonul statea in fata mea, balansandu-se de pe un picior pe celalalt, cu pumnalul de fildes indreptat amenintator spre mine. Avea o sclipire dementa in ochi. Numai anii de initiere in taina razboiului ma facusera sa parez acel prim atac fulgerator. O facusem aproape inconstient. Acum eram recunoscator anilor acelora de antrenament.
...
Totul a fost foarte usor. Gregonii sunt obisnuiti cu lupta nobila, fata in fata, imbracati in armuri si cu sabii in mana. Nu cu cea miseleasca, cu pumnale si lovituri fulgeratoare. Acum el statea in fata mea, intr-o balta de sange. Eram mohorat. Imi calcasem juramantul. O povara nemasurabila atarna acum asupra constiintei mele. Ma faceam vinovat de cel mai mare pacat pe care il poate savarsi un om. Imi trebuiau multi ani de rugaciuni pentru a ma mantui. Si, in adancul sufletului, stiam ca mai era necesar si altceva. Ceva care speram sa nu fiu niciodata nevoit sa fac. Xenon nu avusese ocazia sa o aiba pe Drina, iar eu eram condamnat la aceeasi soarta. Stiam ca nu va fi de ajuns sa parasesc acel loc blestemat. Dupa multi ani nu voi mai fi suportat suferinta si aveam sa ma intorc. Si poate atunci....
Nu. Era absolut necesar. Nu ma gandisem ca se va putea intampla asa ceva, iar acum era nevoie sa fortez lucrurile cu mana mea.
...
Nu a fost greu. Drodul s-a lasat convins foarte usor. Cred ca si lui ii placea de Drina. Ce absurditate. Toti trei. Nici Drina nu a avut prea multe retineri. Ma mir. Majoritatea oamenilor ii urasc pe drozi. Au plecat impreuna, pe calul negru al lui h’Arass.
...
Dupa multi ani am aflat soarta cruda pe care a avut-o saraca tanara. S-a transformat usor, mai intai pielea cenusie, apoi scortoasa si crapata, apoi parul. A devenit un drod. Atunci insa nu ma mai interesa. Anii de rugaciuni ma calisera.

9.
Avea sa fie greu. Zi de zi, gregonii inaintau din ce in ce mai mult. Ajunsesera la o zi de mers distanta pana la palat. O zi de mers distanta pana la capitala regatului omenesc. Drozii isi mobilizasera intreaga armata in vest. Pareau gata de atac de mult timp, insa nu facusera nici o miscare. Poate asteptau sa fim slabiti de catre gregoni, pentru a ne distruge definitiv cand aveau sa fie siguri de victorie. Simteam o ura care venea din adancul sufletului. O ura pentru meticulozitatea gregonilor. O ura pentru eficienta si frumusetea lor. O ura pentru lasitatea drozilor. O ura pentru uratenia si rautatea lor. O ura pentru tot ce se impotrivea oamenilor. Eram condamnati la moarte. Putini o stiau, insa, eu, in calitate de rege, aveam cea mai buna viziune a celor ce aveau sa se intample. O viziune oribila.
...
Merse la fereastra si isi miji ochii. Privi spre departare. Fumul inca se mai ridica dinspre ruinele orasului Algon. Arsese trei zile intregi. Se intoarse la masa. Mai arunca inca o privire peste planurile de lupta concepute de generalul sau. Mercenarii in centru, urmati indeaproape de spadasini. Acestia erau flancati de cavalerie, iar din spatele lor aveau sa vina taranii si toti luptatorii voluntari. Arcasii erau plasati pe zidurile palatului si in turnurile acestuia. Gropile cu ulei erau raspandite peste tot pe campul din fata palatului. Cateva sageti aprinse bine ochite puteau sa declanseze un adevarat infern in armatele invadatoare ale celor doua natiuni. Lancierii se aflau imprastiati prin toata armata. Acestiau aveau sa se dovedeasca inca o data mortali pentru cavaleria inamica. Iar tunurile cu ghiulele explozibile la fel pentru catapulte. Totul parea foarte simplu, insa numerele aduceau mari probleme. Armata omeneasca era minuscula pe langa cele ale gregonilor si drozilor.
Se intoarse. Merse pana la cabinetul cu bauturi si culese o sticla de vin vechi. Se uita pe eticheta. Mai bine de patruzeci de ani. Regele avea si avantajele sale, se gandi el. Scoase dopul si isi turna cu meticulozitate in cupa. Sorbi doua inghitituri. Gatul i se incalzi usor, apoi o senzatie placuta in stomac, urmata de o usoara stare de moleseala. Simti cum nervii i se destind. Nu avea obiceiul sa bea, insa cupa aceasta o savura cu placere.
...
Cobori de pe cal. Dealul acesta ii oferea o vedere excelenta asupra viitorului camp de batalie. Privi atent la dispunerea colinelor si a putinilor copaci din zona. Prea putini pentru a oferi o protectie impotriva ploii de sageti lansata de pe zidurile palatului. Se vedeau urme in pamant. Probabil erau legendarele gropi de ulei cu care oamenii rezistasera cu ani in urma la Prima Invazie. Insa in aceasta batalie nu cavaleria avea sa fie trimisa in fata, ci robusta infanterie. Cavalerii de Diamant trebuiau sa dea lovitura de gratie, sa nimiceasca armata mizerabililor oameni. Isi freca mainile de nerabdare, gandindu-se la soarta cruda care ii astepta. Gregonii asteptasera atatea veacuri sa isi recapete Campiile de Azur, iar oamenii aveau sa fie in sfarsit alungati, probabil definitiv.
...
Trase sabia din pieptul celui sacrificat. Privi sangele negru cum se scurge usor si simti energiile malefice cum ii umpleau intreaga faptura. Zeii intunericului erau multumiti. Anii de sacrificii si ritualuri ii facuse sa isi indrepte privirea spre poporul drod. Mare victorie se apropia. Lumile luminii aveau sa plateasca pentru tot. Planul era maiestuos. Toate ordinele erau bine pregatit, iar magicienii Coltului Negru stransesera energii inimaginabile. Cand aveau sa isi dezlantuie furia asupra armatelor inamice, acestea aveau sa isi iasa din minti. Teroare. Provenind din steaua magiei negre care inconjura acum Taramul Dragonilor. Oamenii nu isi dadusera seama la ce foloseau acele avanposturi ale drozilor situate pe perimetrul Taramului, iar gregonii fusesera prea mandri ca sa cerceteze. Acum drozii captasera toata energia dragonilor si aveau sa o foloseasca impotriva celorlalte armate. Dupa ce acestia se vor fi luptat destul, aveau sa isi vada moartea stand fata in fata cu ei.