Povestiri, intamplari, ganduri din viata lui Cris veti citi in cadrul acestui Jurnal.
Vizionare placuta

Imi trec uneori prin minte tot felul de ganduri care, cel putin aparent, nu au nici o legatura cu intamplarile zilei. Desi am inceput o saptamana grea cu o zi urata, astazi m-am tot intrebat: poate pricepe cineva pe deplin singuratatea unui copac in campie ?
De foarte multe ori, pe soselele Baraganului, vara, cand aerul parca se lichefiaza de caldura, foarte departe de locurile umblate se deseneaza pe fundalul cerului silueta cate unui copac. De jur imprejur, nimeni si nimic nu tulbura linistea locului. Cat vezi cu ochii-campia. Imaginea acelor copaci imi umple inima de tristete si nu stiu de ce. Personalitatea coplesitoare a spatiului plan face si mai dramatica imaginea. Copacii acestia-cine stie cati or fi adunati laolalta, dar sigur nu sunt de-o padure!-imi pun imaginatia la incercare asa cum nici o imagine dinamica n-o poate face. Oare cum o fi noaptea sub coroana lor ?! Sau cum o fi in zori ?! Ce mana binevoitoare i-a ocrotit pana au ajuns la varsta umbrei ?! Cu siguranta, exista un Dumnezeu al copacilor. Daca insa toate pe lumea asta au un scop, care este motivul existentei lor ?
De cele mai multe ori, sunt asa departe de sosea, ca abia se zaresc. Vara, frunzele lor sparg monotonia inspaimantatoare, iarna crengile lor deseneaza linii ciudate pe fundalul unui cer mai intotdeauna gri. Isi consuma ciclul existentei intr-un pustiu deplin.
Si ma intreb: sunt ei singuri sau sunt numai foarte liberi ?

La noi in oras incepe astazi un foarte mare concurs de canto. Toate viata solemn monotona a urbei s-a dat peste cap: publicitate, bannere, ziarele locale pline de informatii, evocari, rememorari, circulatia deviata pentru doua saptamani (Doamne!). Nu stiu daca e de bine, mi-e greu sa spun asta. Pana la urma, pe "gerul" asta din cultura, nu e rau. Dar e ciudat. Orasul mort va fi impaiat pentru 10 zile, gatit in frac si adus in loja, pentru ca apoi sa redevina un cadavru.
Comunitatea asta nu traieste decat din amintiri: candva eram inima Tarii Romanesti, candva hotaram pretul graului, candva... Toate s-au intamplat candva. Acum nu se mai intampla nimic pentru ca... si urmeaza explicatiile.
Din cand in cand, acest concurs, absolut insuficient pentru atat de multa glorie trecuta. Mi-e dor de un oras unde se traieste prezentul.

N-am mai "trecut" pe la Jurnal. Inainte de a-l deschide mi se parea ca sunt atatea lucruri de spus, iar acum toate sunt insignifiante. Semn de batranete ? Se poate.

Ieri am vazut la coltul strazii unde se strang de obicei mai multi vanzatori de ziare aglomeratie. Mai, sa fie ! S-a pus lumea pe citit presa, te pomenesti, dar asa, seara ?! Presa se cumpara la prima ora, ca la pranz deja stirile sunt "fumate". Ma apropii, vanzatorul era un baiat de vreo 8-9 ani si nu mai prididea impartind amatorilor o revista cu istorii, chipurile adevarate, pentru consumul damelor lacrimoase. Revista este prevazuta cu un supliment. Cine vinde cu suplimentul cere un pret, cine vinde numai revista-alt pret, ceva mai mic. Baiatul nu stia asta si vindea de zor revista, cu supliment cu tot, la pretul cel mic. Si se inghesuiau sa profite de nestiinta lui cu atata inversunare, incat am simtit ca mi se intoarce stomacul ! Am incercat sa-l lamuresc si era sa capat o poseta in plina figura de la o planturoasa care probabil ca altiminteri plange la toate prostiile telenovelistice. Adica ce m-a gasit pe mine sa destup mintea pustiului ?! N-am alta treaba ?! Si daca tot nu ma intereseaza revista, de ce ma bag ?!
Am ratat astfel, milimetric, sansa de a afla ce poti pati fizic daca iei cetateanului chilipirul de sub nas.
Dumnezeu stie ce-o fi patit amaratul ala mic cand s-a descoperit greseala.
"Neamul nevoii!" -vorba lui Eminescu.

Am retinut o replica dintr-un film: "Problema nu e sa obtii ce vrei, ci sa-l mai vrei dupa ce-l obtii !" Tare chestie. Eu chiar ma izbesc frecvent de problema in discutie. Si probabil, nu numai eu.
De exemplu, un procent constant din electorat vrea cu tarie un anume partid la guvernare si obtine asta la alegeri. Aproape imediat, ceea ce a dorit si obtinut ii repugna. Si uite asa, "din greseala in greseala/ spre victoria finala !"

Sal' Cris. Imi place jurnalul tau. L-am citit cu pasiune. Poseta era s-o iei peste cap pentru ca a actionat un teribil simtamant al proprietatii de conjunctura. Fara sa vrei ai atentat la propriietatea virtuala a aceli doamne.
Cu prietenie,
Ovidiu Bufnila
consilier de imagine