INCERCARE

Incerc sa patrund dincolo
de silabe si taceri
respirind sentimentele
pentru a nu muri
" de azi pe miine ".
Incerc sa masor trecerea
sentimentelor,
relativ la mine -
ca unic sistem de referinta
pe care-l cunosc.




(Pictura de van Gogh )

Numai astfel ...

Imi revin in minte anumite schimburi de cuvinte, ... si ce bine e ca eu nu m-am bazat niciodata numai pe cuvinte .
Am incercat sa trec dincolo de ele, dincolo de sensul si de non-sensul lor .
Intotdeauna am incercat sa-i intuiesc pe oameni ... sa le inteleg tacerile , sa le decodific gesturile marunte - prelungiri ale unor sentimente de moment , ... sa le inteleg zadarnicia zbaterii intre neputinta zilei de ieri si imposibilitatea visului zilei de miine .
[....]
[....]

Pe usa aceasta a iesit o iluzie . Nu te uita in urma ei ... chiar daca are chip feminin .
Prin spartura aceea cu geometrie placuta va intra o alta. Mult mai mare si mai frumoasa decit cea care tocmai a iesit .
Daca ai curajul uita-te in ochii ei.
Pierde-te in adincimea lor .
Lasa-te sa cazi , sa te zdrobesti de himere ... si apoi cu sufletul bulversat in minuscule cioburi de dorinta , sa alergi in urma ei ... sa o ajungi , sa-i cazi la picioare ..., iar umbra rece a acestei iluzii fierbinti sa te transforme pe tine in deziluzie .
Numai astfel vei intelege ce inseamna libertatea ... libertatea de a te lasa inlantuit.

Nu voi raspunde la nici o intrebare [...] azi ... dar sa stii ca sunt mult mai mult decit ceea ce poti tu vedea .



(Unexpected - Pictura de Rene Magritte )

exergy33,

foarte frumos jurnal ai, asa condimentat cu ganduri si culori.




Uite ce sfat mi-a dat mie un alt forumist privitor la o anume persoana ce oxideaza juranalul tau: ieezuse, cat va agitati cu p..personajul ala nociv !! Sterge si scuza-ma .

...

Va veni o clipa
cind el -
Trecatorul ,
isi va ascunde pasi-n nerostite cuvinte ,
si ranit de ascutite silabe
se va desprinde de tina ,
va inchide larg ochii
si va desface incet
cele doua aripi fragile ;
una de-ntuneric ,
cealalta de lumina .

Se va-nalta in albastru ,
va pluti in mirare ,
va fi fericit - pe vesnicia unei secunde ,
atit cit sa-si dea seama
ca fericirea
doare .



( Pictura de Claude Monet )

Am scris si am sters de citeva ori pina acum ... iarasi am scris , si iarasi am sters.
Ceva parca nu merge ... am vaga senzatie ca nu mai pot fi sincera ... ca mi-e teama sa recunosc ceva ... ceva care incearca sa-mi infiltreze si sa-mi filtreze gindurile .
Propozitiile scrise s-au transformat pe nesimtite in moloz, intr-un morman de cuvinte ... fara valoare .

Prin cenusiul ideilor aruncate la groapa indiferentei se zaresc totusi unele cuvinte stralucitoare , care-mi atrag atentia ... o adevarata simfonie in "D" major !

... dimineata, decizie, dorinta, discernamint, dincolo , deznadejde , deziluzie , detasare , directie , drum , destin , deriva , doi , dor , de ce ... de ce ?
Ritmul cuvintelor este intregit de ritmul de ghitara dezlantuita a lui Paco de Lucia . Le ascult simultan ... muzica, sentiment, resentiment, cuvint, avint...

Teama de a ramine deziluzionat poate afecta mai mult decit deziluzia in sine.

Acest topic a fost editat de exergy33: 8 Nov 2006, 02:59 PM

Buna seara, Exergy!

Impresionante aceste ultime mesaje. Mi-au placut mult, n-am rezistat si m-am strecurat din nou aici. E loc de doi, trei alaturi, se merge in sir indian, nu stiu, dar e admirabil ce scrii. Imi pare rau pentru capitolul presarat cu carari spre nicaieri. Nu toata lumea a vazut ( inteles ) drumul pietruit de tine.

Permite-mi sa completez seria cuvintelor cu "d": distorsiunile ( iluziilor )

"Jocurile de cuvinte produc mai multa caldura decat lumina, si acelasi lucru e valabil si pentru explicatiile care doar inlocuiesc un mister cu altul."

Neda

Ieri m-a cautat la birou o fata . S-a prezentat simplu zicind : ma cheama Neda.
In acel moment gindurile mele s-au rasucit brusc cu un unghi de 180 de grade ducindu-ma intr-o directie inversa pe axa timpului ... pina in toamna anului 2000. Atunci cunoscusem o alta Neda.

Era sfirsitul unei saptamini de octombrie . O zi insorita cu un cer incredibil de albastru . Cineva deschisese incet usa intrebind : pot sa intru?
Am raspuns afirmativ si am asteptat sa vad ce treaba are cu mine fata inalta care tocmai intrase pe usa .
Mi-a zis cu o voce neutra ... eu sint Neda ... de parca ne-am fi cunoscut cindva .
Nu o cunosteam si nici nu stiam de ce venise la mine . Era imbracata cu un mantou lung din crep negru , mulat pe corp ,peste care-si pusese un pulover ciudat , in dungi negre si portocalii . Ma facea sa ma gindesc la o albina sau la o viespe ... din cauza alternantei dungilor verticale de pe pulover.
Venise sa o ajut sa traduca un text legat de termodinamica . Aveam suficient timp , asa ca am inceput pe loc sa verific ce tradusese ea acasa . In citeva minute am reusit sa-l corectam si sa punem toate propozitiile la punct .
Nu stiu cum s-a facut ca discutia a alunecat spre subiecte ca moartea termica a Universului , spre entropie si alte lucruri legate de latura filozofica a legilor termodinamicii . M-a intrebat daca ii citisem pe poetii sufisti persani , in speta pe Molawi - alias Rumi .
Am raspuns afirmativ. In acel moment am vazut ca fata ei impasibila , de un alb nefiresc se luminase intr-un zimbet cald.
Ceea ce m-a frapat la Neda era aerul ei nenatural . Fata prea alba , lipsa oricarei mimici , ochii de un gri inchis si metalic cu irizari vinetii , vocea neutra fara suisuri si coborisuri ... si felul in care se uita la mine ... ca prin lentila unui microscop.
Faptul ca macar pentru o secunda reusisem sa-i smulg un zimbet ma facuse sa ma bucur .
Neda vroia sa stiu ce inteleg eu din anumite versuri . Traia cu impresia ca europenii , si in general cei crescuti si educati in afara Iranului inteleg cu totul altceva din versurile lui Rumi .
Trecuse mai mult decit o ora de discutii ... fara sa ajungem la o concluzie finala .
Neda mi-a cerut voie sa mai vina , iar eu am acceptat cu placere.

Dupa 2-3 saptamini a revenit. Imbracata la fel si cu acelasi zimbet impasibil pe fata .
Mi-a zis ca e studenta in ultimul an la politehnica si ca e colega de grupa cu Leyla . In acel moment am inteles cum ma gasise pe mine . Leyla era fata medicului oftalmolog la care-mi faceam eu controalele medicale .
Si de data asta am discutat mult , in special despre moartea fizica, despre imortalitatea sufletului si despre imposibilitatea de a cunoaste aceste fenomene . Si de data aceasta discutia a ramas suspendata intre doua versuri ale lui Rumi si un catren scris de Khayyam .
Mi-a zis ca va reveni . si intr-adevar a revenit . Imbracata la fel si cu acelasi aer rupt de toate . Ma intrebam de ce vine imbracata mereu la fel stiind faptul ca iraniencele mai bine rabda de foame o saptamina , si cu banii economisti isi cumpara ceva nou de imbracat , decit sa apara cu aceleasi haine intr-o societate .

Discutiile au continuat in acelasi ritm . Imi facea placere sa discut cu ea pentru ca avea o luciditate prea taioasa pentru virsta ei, dar mai ales pentru modul ei direct de a spune lucrurile .

Cred ca numarul intilnirilor noastre ajunsese undeva la cifra de 7-8 .
Ma obisnuisem cu acea Neda , cu puloverul ei de albina si cu mantoul lung si negru pe care il imbraca ... desi in acel an incepuse moda mantourilor scurte , aemanatoare cu niste tunici .
Poate tocmai de aceea am fost luata prin surprindere cind am vazut-o imbracata in chador, val care acopera femeia din cap si pina in picioare .
Purta un chador negru din matase artificiala care ii scotea si mai mult in evidenta albul nefiresc al fetei si impasibilitatea ochilor gri-vinetii.
Mi-am inchipuit ca se casatorise cu un tip religios care probabil ii ceruse sa se imbrace asa cind iese pe strada . Nu am intrebat nimic pentru ca nu am vrut sa o fac sa se simta prost .
Am discutat cu precadere despre Khayyam . Aici ma simteam pe tarimul meu .
M-a rugat sa vorbim si miine ,...o rugaminte , citeva cuvinte rostite cu o anume modulatie a vocii . Era ceva neobisnuit pentru Neda .
Am aceptat, iar a doua zi Neda a venit exact la timp . Nu ma puteam obisnui cu chadorul pe care il imbracase ... mi se parea maturizata si obosita . Incepuse sa-mi fie dor de puloverul acela in dungi negre si portocalii .
I-am zis ca voi pleca in concediu , insa peste 3-4 saptamini poate sa revina ... daca a mai ramas ceva de discutat .
M-a privit lung ... iar in acel moment am fost convinsa ca vrea sa-mi spuna ceva important . Am asteptat citeva secunde . Plutea o tensiune in aer . Eram perfect constienta de asta . Niciodata simturile nu m-au inselat . Tacerea prelungita a fost sparta de vocea ei ... mi-a zis ...v-am adus un semn de carte . Intotdeauna imi vorbise cu pronumele de politete , si eu ii raspunsesem la fel .
Era un semn de carte tesut manual din fire de matase pe care era reprezentat un motiv comun de pe covoarelor persane .
Gestul ei mi-a facut placere ... era pentru prima data cind primeam in dar un semn de carte .

Dupa ce m-am intors din concediu am asteptat ca Neda sa revina . Au trecut citeva saptamini ... nimic.
Intr-un final m-am decis sa o sun pe Leyla .
Am avut noroc ca am putut sa-i prind din prima numarul de mobil ...
Mi-a zis foarte mirata ... cum nu stiti ? Neda a murit .
Cum adica sa stiu ?... a fost prima mea intrebare . Ce anume era de stiut ... si eu nu am stiut?
Ascultam ce-mi zicea Leyla in receptor insa gindul imi alerga in directii opuse , de la o zi la alta, de la o fraza la alta .
...Leyla era grav bolnava cu inima ... numai un transplant de inima ar fi putut sa o ajute ... de patru ani astepta un donator ... nu se gasise nimeni compatibil ... anterior fusese la o clinica in Olanda ... nici acolo nu a putut nimeni sa o ajute ... singura ei sansa era un transplant de inima .
Norocul nu i-a suris.

Vorbele spuse de Leyla imi reverberau in creier , la fel cum undele sonore reverbereaza in spatii inchise .
Brusc in mintea mea ingusta se facuse lumina . O vedeam pe Neda cu totul alti ochi.
Fata ei nefiresc de alba - rezultatul bolii fizice , impasibilitatea fetei - lipsa de speranta , predilectia de a vorbi despre moarte - rezultatul bolii psihice a celei care este obligata sa-si astepte propriul sfirsit , cautarea ei ... undeva la granita dintre filozofie , fizica si literatura ... luciditatea ei ... chadorul pe care il imbracase , adica alunecarea pe panta religiozitatii a celei care vedea pe zi ce trece cum se miscoreaza distanta care o duce spre riul Hades , semnul de carte facut cadou la ultima intilnire ... faptul ca ea luase in considerare faptul ca poate nu ne vom mai intilni niciodata .

Cine fusesem eu pentru Neda?
Un interlocutor care nu stia nimic despre boala ei si cu care ea putea discuta in voie , fara sa fie compatimita .
Cum spusese si ea la una dintre intilniri ... dumneavoastra sinteti o alta lume pentru ca nu limitati Orientul la ideile si mistica orientalilor , si nici Occidentul la ideile si pragmatismul occidentalilor .Pentru prima data mi-am dat seama ca fata aceasta de 22 de ani vazuse foarte clar o anume parte din mine .

In limba persana Neda inseamna chemare , vocea care te striga ...
Ce ar mai fi de spus aici , ca propozitie de final pentru povestea asta ?
Nu stiu . Nici eu nu stiu .

Acest topic a fost editat de exergy33: 9 Nov 2006, 05:35 PM

@Frisky

... completare binevenita , si o scapare de neiertat din partea mea.

Nu ti-am raspuns imediat pentru ca am vrut sa-mi dau seama cui apartine citatul :

...nu am reusit sa aflu.

Ma bucur ca ti-ai mai ratacit pasii pe aici.

Aceste rinduri sint prea frumos scrise ca sa fie trecute cu vederea.

Text scris de Mihaela - una din romancele de la Universitatea din Hamburg

CÎND MOARE UN VIS

Cînd moare un vis,
odată cu el mor
mii de nerostite cuvinte.

Iar pleoapele , ca două aripi frînte
se prăbuşesc în arşiţa nopţii ,
zăbovind o clipă doar ,
pe tăişul dintre real şi imaginar.




( Pictura de Rene Magritte )

Interesanta povestea Nedei, exergy33.
Oamenii care ştiu că mâine poate fi un cuvânt oarecare se poziţionează deasupra convenienţelor. Mai mult, copiii aflaţi în aceeaşi situaţie născocesc jocuri deosebite.
Păcat că oamenii nu devin conştienţi de sine decât sub ameninţarea timpului.

Fantasee ,
Presiunea timpului ii face pe oameni sa vada altfel realitatea, inclusiv realitatea lor interioara .

Am uitat sa spun ca Neda se pronunta cu accentul pe a.

Neda a fost o simpla cunostinta pentru mine ... la fel ca alte zeci de cunostinte pe care le-am facut aici.
Totusi sint zile in care ea imi apare in fata ochilor, secunde in care ea se materializeaza cu o intensitate careia nu pot sa-i gasesc o explicatie logica
... in acele flashuri ale memoriei eu intotdeauna o vad pe Neda zimbind .

Acest topic a fost editat de exergy33: 11 Nov 2006, 08:16 AM

Autoportret in silabe

E iarasi toamna [...]
E anotimpul meu preferat ; anotimpul in care m-am nascut si eu ... o data cu multe lucruri care si-au pus amprenta pe felul meu de a fi ... melancolia care plutea atunci in aer, tipetele ascutite care insoteau plecarea cocorilor, frunzele de arama scuturindu-se in nestire la picioarele trecatorilor grabiti , ciorchinii de struguri negri care se leganau grei si sfidatori in lumina soarelui, parfumul crizantemelor , ritmul ploilor de octombrie , ceata sidefata strecurindu-se prin parcuri pe jumatate desfrunzite , valurile neimblinzite si verzi care incercau sa cucereasca tarmul parasit, amalgamul de culori al dealurilor acoperite cu livezi , padurile de chihlimbar prin care de sute de ori mi-am ratacit pasii , fumul frunzelor arse , vagi acorduri de vioara , albastrul , uneori taios , al cerului, ... fosnetul complice al amintirilor , ... dar mai ales , puterea de a simti pe viu viata . [...]


Tu esti singurul anotimp in care ma pot regasi , indiferent de apropierea care ne desparte .



( Pictura de Natalia Vitsovska )

Inseamna ca ai binecuvantarea toamnei si bucuria de a pastra tot ceea ce ea daruie implinit si disperat. Ce linistitor e ca stim ca mereu revine ( toamna ) la timpul ei.

Traseul pe care il parcurg zilnic de acasa la birou , si invers , reprezinta un prilej de meditatie, o cantitate de timp in care pot sa astern pe hirtie unele idei si cuvinte aproape fara sens, o sansa ca sa fac unele conexiuni intre oameni , evenimente si sentimente , sa fac mici planuri sau sa analizez retrospectiv anumite situatii in care am fost prinsa , cu sau fara voia mea.
Stau comod in taxi si pe parcursul a 20 - 40 de minute, functie de trafic, ma scufund intr-o alta lume , paralela dar in acelasi timp sincrona mie.

Atentia mi-a fost captata azi de o intrebare lansata in eter de Radio Javan/Geavan ... adica Radio Tineret.
O voce tinara de reportera lansa urmatoarea intrebare : Oare avem dreptul sa cerem ca viata noastra sa fie linistita ... netulburata de greutati si de evenimente neplacute ? ... oare aceasta dorinta a noastra este un lucru bun ? ... oare daca ea s-ar indeplini, vom avea de cistigat de pe urma ei?
Ascultatorii erau invitati ca pina la ora 9 dimineata sa-si spuna parerile , dupa care un psiholog invitat de acel post de radio urma sa comenteze mesajele primite .

Nu am urmarit continuarea discutiilor ... insa un lucru devenise evident :
sintem robii propriilor noastre dorinte absurde .

Cel mai frumos vis e visul care ramine in stadiul de dorinta .

Acest topic a fost editat de exergy33: 12 Nov 2006, 03:41 PM

@dificila

...ai spus atit de frumos incit nu are rost sa mai adaug ceva pentru a nu strica magia acestei propozitii.

SUBIECT DE DISCUTIE (1)



Sa vorbim despre amprentele sufletului
si despre amintiri
... cele pe care ni le lasam unii altora
ca pe niste dovezi ale crimelor comise
cu zimbetul pe buze ,
zi de zi.

Cum se poate vorbi despre asa ceva ?
Cu durere ?
Cu furie ?
Cu drag ?
Uneori aceste ramasa amprente sint singurele dovezi ale trecerii noatre prin viata cuiva.
Ramase definitiv ca un blestem sau ca o binecuvantare.
De ce ranim mai usor zambind ?
De ce iubim mai usor pangand ?

Dificila , multumesc pentru ingerul inlantuit.

...fara resentimente

Buna seara, Exergy!

Desi cred ca indemnul a fost retoric, vin si eu si spun: da, sa vorbim, da'n soapta, putin si, intr-adevar, fara resentimente. Se petrec zi de zi si le comitem cu zambetul pe buze. Tot zambetul le va vindeca. Cu o singura conditie: zambetul sa nu fie soare cu dinti.


Citatul din postarea anterioara era din "Cum gandeste creierul" de William Calvin.

Numai bine iti doresc!

@Frisky

... a fost mai mult un fel de invitatie la introspectie

Nu am citit cartea lui William Calvin, dar presupun ca trebuie sa contina lucruri inedite.

Hercules ... si trei iezi cucuieti

Astazi am sa vorbesc despre o statuie aflata pe inaltimile de la Bistoon/Bistun /Bisotun /Bisetoun/Bistoun/Behistoun in apropiere de orasul Kermanshah , in nord-vestul Iranului. Mai exact se poate spune ca ea se afla pe drumul care leaga orasele Kermanshah si Hamedan/Ecbatana .

Statuia in cauza , descoperita de abia in 1958, il reprezinta pe Hercules si este fara indoiala opera grecilor care au ramas in Iran dupa moartea lui Alexandru Macedon.
O tableta scrisa in greaca veche spune ca statuia a fost construita in 168 IHh,adica in timpul regelui Mehrdad I, din dinastia partilor, rege care a domnit intre anii 136 - 174 IHr .
Pe tableta este mentionat numele unui comandant de osti, Kal Amen , care ar fi purtat niste razboaie impotriva regelui Mehrdad I .




Unul din cei mai reputati arheologi , francezul Girshman , a avansat ipoteza ca la Bistoon/Behistoun ar fi existat un templu inchinat lui Hercule , din care nu a mai ramas pina in zilele noastre decit aceasta statuie.
Aceasta ar presupune faptul ca in acea perioada in provincia Kermanshah s-ar fi aflat o comunitate destul de numeroasa de greci ...negustori , mestesugari , razboinici si chiar oameni cu carte ... care s-ar fi stabilit in zona impreuna cu familiile lor ... si de aici necesitatea construirii unui templu , a unui loc spiritual care sa le aminteasca de 'acasa'.
In fotografia de mai sus se poate vedea clar acel Hercule ... care ulterior a fost numit Hercule neputincios , sau Hercules - cel lipsit de aparare.

De ce acest nume bizar?

Niste traficanti de antichitati au suit in inima muntelui si l-au decapitat pe Hercules.
Capul de piatra a fost scos din Iran si apoi vindut unui colectionar particular .

Astazi pe plarforma de (1.5X2.2) m2 se poate vedea un trup de piatra lipsit de cap ... privindu-l capeti sentimentul propriei tale neputinte .

Locuitorii din Kermanshah au fost socati la vestea taierii capului lui Hercules . Oamenii simpli din zona au tinut zile de doliu ca semn de respect pentru unul din cei mai cunoscuti eroi ai mitologiei grecesti .

Ar mai fi de spus un lucru .
In comparatie cu locuitorii din toate celelalte provincii ale Iranului , constitutia fizica a locuitorilor din Kermanshah este de invidiat .
Inalti , bine facuti , albi la fata , cu trasaturi regulate si cu o putere fizica de invidiat.
Si mai au un atu ... sint foarte primitori si deschisi la suflet.
Atit iranienii cit si strainii au avut numai cuvinte de lauda pentru kurzii din aceasta provincie .

Am fost de multe ori acolo. Am vizitat locuri istorice ca Tak Bustan , la marginea orasului, pe malul unui lac ,.. templul Anahitei din Kangovar, la aprox 1 ora de Kermanshah ( mers cu automobilul ) ,... Hercule de la Bistoon, pe drumul spre fosta capitala Ecbatana , Qasr-e Shirin ...

Mi-a placut dialectul limbii kurde care se vorbeste in provincia Kermanshah si Elam/Ilam , si poate tocmai de aceea l-am invatat cu usurinta si pe nesimtite , de la o calatorie la alta .
Acum cind il pot vorbi in mod onorabil imi dau seama ce atinsi in suflet se simt acesti oameni ai muntilor cind aud cum o persoana straina le graieste pe limba lor .

... si mai este ceva , inexplicabil pentru mine .
Tot aici am auzit povestea celor trei iezi spusa in dialect kurd .
O femeie vroia sa-si adoarma fetita de 3-4 ani spunindu-i o poveste .
La inceput nu am fost atenta ... insa a urmat ceva asemanator unui cintec , un fel de lalaiala pe un ritm cunoscut parca :

... trei iezi
cucuieti
usa mamei descuieti
ca mama v-aduce voua..

... in acel moment am realizat ca este vorba de capra cu trei iezi .
Am intrebat-o pe Suraya de unde stie povestea asta .
Mi-a raspuns ca povestea caprei cu trei iezi si alupului cel rau se spune de la o generatie la alta si ca nu a fost scrisa nicaieri .
Cind m-am intors la Teheran am facut adevarate investigatii folclorice . Nimeni nu stia nimic de aceasta poveste .
Citiva ani mai tirziu am avut sansa sa cunosc un profesor universitar pasionat de legaturile dintre lumea balcanica si Persia .
El mi-a dat niste referinte despre elementele comune din folclorul kurzilor si folclorul valahilor/aromanilor si al romanilor .

Capra cu trei iezi nu este decit o picatura minuscula dintr-un ocean aflat mereu in miscare .

Acest topic a fost editat de exergy33: 15 Nov 2006, 05:21 AM

Ce coincidenta incredibila !!!
Chiar acum , la actualitatile de la ora 9 ,de pe canalul 5 al televiziunii iraniene, s-a anuntat ca situl arheologic de la Bistoon a fost trecut in patrimoniul UNESCO .

FLASH (5)




În cenuşiul vieţii ne căutăm printre tăceri ,
o lungă căutare , de mii de Azi şi Ieri ;
O vindecare lină , o aşteptare grea ...
o uşă zăvorîtă , un gînd , un gol , o stea .

Un vis - ce imposibil ,
un dar - ce inutil ,
un zîmbet - intangibil ,
un dor - naiv delir.

Acest topic a fost editat de exergy33: 15 Nov 2006, 04:43 PM

EFI ATHANASIOU - COGITO , ERGO SUM





Să fie , oare , adevărat că exist
şi sunt ale mele orele pe care fără pricepere
le măsoară respiraţia mea ?

Şi gândurile ce se destramă
pe scara logicii
să fie ale mele ?

Cogito ergo sum.
Da , gândesc , deci exist ,
singură în vid ,
ca o absenţă uitată .

(Efi Athanasiou - poeta si pictorita nascuta in 1936 in Grecia)

Acest topic a fost editat de exergy33: 16 Nov 2006, 04:01 PM

La mine a venit aseara zapada .
Pacat ca a fost putina si soarele a topit-o pina la prinz.

... si o alta poezie de Efi Athanasiou

FARA ILUZII




Dacă plângem
Aruncând pietre
Pe ţărmurile - ndepărtate
Nu-nseamnă că inimile noastre s-au pietrificat.
Înseamnă că am fost privaţi de iluzii ,
Înseamnă că viitorul
A apărut pe neaşteptate în faţa noastră
Şi ne-a făcut răzpunzători
Pentru trecut,
Pentru prezent,
Şi cu mâinile goale
Ne-am acoperit ochii
Să nu-l vedem.
Era lung drumul
Pentru a ne întoarce .
Am fi plătit cu viaţa şi tot nu ar fi fost de-ajuns.

Asa arata ieri dimineata,la ora sase si jumatate, cerul de deasupra capului meu





... si la doua ore dupa aceea ...




Acest topic a fost editat de exergy33: 20 Nov 2006, 01:51 PM

... la mine ninge ca-n Esenin, ninge ca-n poema rusa ... vorba cuiva .
Ce repede a plecat toamna in acest an.
Si totusi mirosul ei mai persista inca in aerul rece.

UNEORI , ALTEORI




Uneori am senzatia ca vrei sa mai vii,
Alteori am senzatia ca vrei sa mai pleci;
Uneori vreau ca aproape sa-mi fii,
Alteori vreau sa te pierd prin ploile reci .

Ratacesc de zor intre copertile sufletului tau
Fara sa stiu de ce caut , si ce caut in cuvintele tale,
Tu insuti un cuvint complicat si ciudat
Ce nu-si gaseste locul in fraze banale .

Uneori vreau sa-ti vorbesc neincetat,
Alteori vreau ca sa-mpart tacerea cu tine ;
Uneori inteleg tot ce inca nu ai rostit,
Alteori nu ma-nteleg nici macar pe mine.

Athanasiou scria frumos.

.... s-au terminat cuvintele.

@Fantasee

Ai folosit un verb la timpul trecut ... si pentru prima data m-am gindit ca s-ar putea ca Efi Atahanasiou sa nu mai fie in viata .

@TH
... nu stiu unde mi-am azvirlit tolba tacerii

reeditare ...

Acest topic a fost editat de exergy33: 22 Nov 2006, 02:00 PM