Ganduri, scrieri amintiri din viata lui nkc veti putea citi in cadrul acestui jurnal.

Lectura placuta!

Multumesc, Mihai. Cred ca voi avea multe de insirat aici. Voi scrie o poveste ce, in mare parte, a fost scrisa deja. De mine, de oamenii care mi-au marcat viata. Impreuna, vom descoperi oameni noi ce-mi vor influenta destinul intr-un fel sau altul. Sper sa fie o poveste cu happy end, desi, deocamdata, nimic nu e happy in viata mea.

nkc lasa-ma te rog sa-ti spun intai de toate : ..sedere placuta..si sa te citim cat mai des....
sper ca nu te-ai suparat ca am dat buzna asa neinvitata aici..in locsorul tau...vreau sa nu mai spui ca nimic nu-i happy in viata ta ...viata este un vis ...si ea in sine este happy...tu esti un vis ..esti om..si esti binevenita aici..unde te vom citit cu drag...


PeSei imi place mult titlul jurnalului tau....

Acest topic a fost editat de iniya: 6 Mar 2005, 08:20 PM

Salutare, iniya. Mai, in primul rand, nu sunt binevenita, ci binevenit.
Cat despre tristete, mai vedem. Deocamdata, trebuie sa trag bine aer in piept, ca sa-mi fac curaj sa povestesc.

sorry ...am incurcat genurile ..dar sunt sigura ca nu te-ai suparat ..
cat despre scris...ce sa tragi in piept? ..ai multe de spus...abia astept sa te citesc ..go go go



un mic cadou ...sa-ti dea curaj

Bun... Pai sa le luam in ordinea in care au venit...

15 ani si trei luni... Eram cu niste baieti "din cartier", la balul bobocilor, parca la unul al "Liceului Energetic", daca mai tin eu bine minte. Oricum, asta e mai putin important. Stiu ca era in Preoteasa. O seara de noiembrie... 29 noiembrie. Am o memorie a datelor... ceva de speriat. Asta se intampla acum mai bine de 7 ani. Am vazut, la o masa, o fata frumoasa, zambeam ca vitelul la poarta noua si, spre uimirea mea, fata aceea mi-a raspuns cu un zambet superb. Am invitat-o sa vorbim, sa ne intelegem, la... buda. Era singurul loc in care se putea intelege om cu persoana. Mi-a spus ca o cheama Oana si ca e eleva in Scoala Centrala. Am facut schimb de numere de telefon (nu mai tin minte ce vrajeala am folosit, dar se pare ca a mers ).
Mi-a facut si onoarea de a dansa cu mine si, in timpul dansului, am inceput sa ne sarutam. Eram asa de absorbiti, incat nu ne-am dat seama ca s-a pus Prodigy si ca lumea a dat-o pe pogo. Noi am ramas imbratisati, dansam blues si ne sarutam. Altceva nu am facut pana nu s-a terminat programul cultural.
Am plecat, tinandu-ne de mana, in chicotele pline de invidie ale baietasilor cu care venisem si care nu se "cuplasera". Am condus-o pana acasa, dupa care m-am intors si eu in cartier, unde am rezistat cu stoicism mistourilor grosolane ale "tovarasilor".
Am sunat-o a doua zi si ne-am intalnit, dupa care am profitat de ziua de 1 decembrie, care nu insemna decat o binemeritata vacanta, dupa un weekend foarte obositor. Si ne-am plimbat, am ajuns in Cismigiu, ne-am pupat nonstop, dupa care ne-am dus in Gradina Icoanei, un parculet care a devenit, in timp, important pentru mine, pentru ca acolo nu te puteai plictisi, fiind populat la greu de fetele din Scoala Centrala, din Cantemir, din Spiru Haret si de cele din Economic 1. Acolo am devenit mai indraznet , dar m-a oprit cand am ajuns la sutien.
Am condus-o din nou acasa, dupa care am revenit acasa, convins ca era viitoarea mea sotie. Doar ca ea a avut alta parere, drept pentru care nu a mers. Dupa o saptamana in care am vorbit la telefon in fiecare seara (ceea ce mie mi se parea ceva semnificativ), pentru ca nu puteam iesi, doar eram in timpul scolii, a tinut sa-mi dea papucii vineri, cand trebuia sa ne intalnim.
Cat de mult am suferit... Numai eu stiu. Dar asta numai vreo doua ore, pentru ca mi-a trecut, datorita bunului meu prieten de atunci, un lungan pe nume Ionut, care a avut o idee geniala.
Despre cum s-a materializat ideea lui, veti putea citi in urmatoarea povestire din acest jurnal. Usor-usor, vom ajunge la prezent. Povestesc atatea despre trecutul meu indepartat pentru a fi mai usor de inteles prezentul meu. Poate ca si eu voi intelege mai usor, nu stiu, insa pot incerca. Pana data viitoare, somn usor !