Versiunea pentru tiparit a acestui topic

Click aici pentru a vizualiza acest topic in formatul original

HanuAncutei.com - ARTA de a conversa _ Psihologie - Teorii si Aplicatii. Dezvoltare personala _ Astept. Astepti ?! Asteapta !

Trimis de: calfa pe 15 Nov 2006, 09:39 PM

Cred ca subiectul "asteptarea" e de pe "prima lista" de posibile subiecte de pe acest subforum, trimisa lui Mihai chiar inainte de a aparea subforumul.

Mare parte din viata noastra ... asteptam. Am intalnit diverse explicatii ale proceselor emotionale sau mentale care fie pornesc de la "asteptari", fie le considera foarte importante.

In ce masura asteptarile sunt parte a naturii umane, si cat sunt ele instincte asemanatoare celor animale ? In ce masura suntem conditionati de asteptarile pe care le avem ? Mai mult ne limiteaza sau ne dinamizeaza ?

Gandim cumva "prin asteptare", incercand permanent sa testam propriile asteptari ? Neasteptatul ne "trezeste" sau doar ne face un pic mai constienti ?

Suntem oare constienti doar de o foarte mica parte din asteptari, sau din contra, putem spune oricand care sunt asteptarile noastre ?

Ar mai fi intrebari ...

Trimis de: tikky pe 15 Nov 2006, 11:06 PM

nu cred ca asteptarea sa faca parte din natura mea atat de umana
de exemplu, mie nu-mi place sa astept la intalniri, de aceea ajung intotdeauna in intarziere

Trimis de: Titus Herbert pe 15 Nov 2006, 11:18 PM

Dar te astepti ca cei cu care te intalnesti sa vina la timp?

Trimis de: tikky pe 15 Nov 2006, 11:59 PM

Trimis de: actionmedia pe 16 Nov 2006, 11:00 AM

Asteptarea face intr-adevar parte din natura umana, daca ne referim la asteptare ca o proiectie a viitorului, ca un soi de prognoza. Ne intrebam "ce ne asteapta maine" si ne planificam ziua urmatoarea "asteptandu-ne" sa se intample cutare si cutare lucru.
De exemplu maine ne asteptam sa fie timp frumos, prin urmare ne planificam garderoba, activitatile, poate chiar si dieta in functie de aceasta asteptare.

Uneori asteptarile sunt confirmate si atunci suntem fericiti, alteori sunt infirmate si suntem dezamagiti. Este foarte simplu.

Exista insa tendinta de a trece cu vederea unele asteptari, desi ele exista. Probabil tocmai ca reactie de aparare la o eventuala dezamagire. Daca exista o oarecare doza de incertitudine cu privire la o anumita asteptare, cred ca insitnctiv refuzam sa recunoastem (fata de noi insine) ca avem acea asteptare, cautam sa o ascundem undeva in cotloanele constiintei, iar daca asteptarea respectiva nu se confirma preferam sa uitam ca ne-am asteptat la asa ceva, dar daca se confirma, o scoatem la iveala si spunem din tot sufletul: "ma asteptam sa se intample asa".

Ce ti-e si cu oamenii astia...

Trimis de: Kristin pe 16 Nov 2006, 11:33 AM

QUOTE (calfa @ 15 Nov 2006, 08:31 PM)

1.In ce masura asteptarile sunt parte a naturii umane, si cat sunt ele instincte asemanatoare celor animale ?

2.In ce masura suntem conditionati de asteptarile pe care le avem ? Mai mult ne limiteaza sau ne dinamizeaza ?

3.Gandim cumva "prin asteptare", incercand permanent sa testam propriile asteptari ? Neasteptatul ne "trezeste" sau doar ne face un pic mai constienti ?

4.Suntem oare constienti doar de o foarte mica parte din asteptari, sau din contra, putem spune oricand care sunt asteptarile noastre ?

5.Ar mai fi intrebari ...

Cool subiect.

Felul cum ne comportam ca indivizi este determinat, cred, nu de realitatea din jur, ci de modul cum noi o percepem. Mod care trece dincolo de instincte primare, chiar daca, poate, acestea stau la baza.

1. Cred ca asteptarile sunt, totusi, parte a naturii umane, pentru ca ele sunt interiorizari de experiente, de modele, implica gandire, limbaj, motivatie, educatie. Ceea ce depaseste sfera instinctelor animale.

Poate ca am putea vorbi, insa, de altceva: de reflexe conditionate (desi poate ca e putin exagerat..). Imitarea comportamentelor celor din jur, in copilarie, corelata cu raspunsul la interdictiile parintilor determina conturarea primelor modele de "asteptari". Daca i se spune unui copil, in mod repetat, ca "asta nu e bine", fara a i se da explicatii, el va actiona in cele din urma asa cum vor parintii, insa la randul lui va avea asteptari de la ceilalti sa reactioneze la fel intr-o situatie asemanatoare, fara a sti sa explice de ce. Daca, insa, i se explica unui copil de ce nu e bine sa faca un anumit lucru, el va accepta si va putea explica in viitor altora, asteptand de la ei un comportament identic si fiind, cu ajutorul argumentelor, mult mai credibil.
Eu cred in teoria social-cognitiva, asa ca eu cred ca, in timp, asteptarile se interiorizeaza si se rafineaza, un rol foarte important avandu-l, cred, educatia si mediul. Mai putin ereditatea.

2. Desigur ca suntem conditionati de asteptarile noastre. In general, ne dinamizeaza. Se spune ca o "asteptare" cu o motivatie foarte puternica poate creste foarte mult doza de efort pentru indeplinirea acelei asteptari. Insa, de multe ori, ne limiteaza, in sensul rigidizarii care poate duce la conflicte cu cei din jur, caci, nu-i asa, suntem fiinte sociale.

Niste asteptari realiste, in acord cu coeziunea externa,

vor fi mereu dinamizatoare.

De asemenea, asteptarile nerealiste pot sa ne demoralizeze intr-atat, incat sa nu putem sa indeplinim nici 1% din acea asteptare. Asta eu o numesc tot limitare.

3. Hm. Greu de raspuns. Sunt oameni care cred in controlul lor (nu total, dar intr-o mare masura) asupra evenimentelor, lucru care le da incredere in ei insisi si nu resimt "neasteptatul" ca pe un stres enorm. Se adapteaza din mers la schimbari, sunt flexibili si isi pot stabili alte asteptari cu usurinta.
Sunt, insa, si oamenii resemnati, care cred ca evenimentele sunt determinate de destin sau de puterea altora. Acestia vor avea asteptari reduse ca insemnatate si orice lucru neasteptat le va provoca mari probleme.
Sunt si oameni care incep prin a fi resemnati si ajung sa devina increzatori in controlul lor, prin "neasteptari repetate" socante. Insa e nevoie de un mare echilibru emotional si afectiv pentru asta.

4. Putem spune oricand care sunt asteptarile noastre "constiente"

. Daca refularile sunt asteptari nerealizate, atunci am putea vorbi si de asteptari de care nu (mai) suntem constienti sau le negam.
Aici e iarasi, foarte important, termenul de "asteptare realista", care, pana la urma, inseamna raportare la mediu, la social.

5.Am si eu doua intrebari, pe langa comentariile pe care le ASTEPT

de la voi in legatura cu ce am scris:

Cum vedeti posibila rezolvarea de conflicte intre doi (mai multi) oameni care au asteptari diferite unul de la celalalt, dar care sunt obligati de circumstante sa traiasca /lucreze impreuna ?

Cum comentati proiectiile asteptarilor cuiva in cei din jur ? Sau, mai pe romaneste: parintii nu si-au implinit asteptarile proprii (si tin mortis ca al lor copil sa faca gimnastica, pentru ca ei nu au putut sa faca asta), insa copilul TREBUIE sa faca ce ei nu au reusit ?

Sper ca nu m-am exprimat prea aiurea, inca nu am baut cafeaua.

Trimis de: Kristin pe 16 Nov 2006, 11:36 AM

QUOTE (actionmedia @ 16 Nov 2006, 09:52 AM)

Exista insa tendinta de a trece cu vederea unele asteptari, desi ele exista. Probabil tocmai ca reactie de aparare la o eventuala dezamagire. Daca exista o oarecare doza de incertitudine cu privire la o anumita asteptare, cred ca insitnctiv refuzam sa recunoastem (fata de noi insine) ca avem acea asteptare, cautam sa o ascundem undeva in cotloanele constiintei, iar daca asteptarea respectiva nu se confirma preferam sa uitam ca ne-am asteptat la asa ceva, dar daca se confirma, o scoatem la iveala si spunem din tot sufletul: "ma asteptam sa se intample asa".

Ce ti-e si cu oamenii astia...

Cam asta am vrut sa spun si eu cand am vorbit de "refulari".

Trimis de: calfa pe 16 Nov 2006, 12:50 PM

QUOTE (actionmedia @ 16 Nov 2006, 11:52 AM)

Legat de ceea ce ati scris mai sus, actionmedia si Kristin, iata ce spune Dr. C. George Boeree (Psychology Department, Shippensburg University, http://www.ship.edu/%7Ecgboeree/perscontents.html) in http://www.ship.edu/%7Ecgboeree/persptheory.html:

QUOTE

Consciousness

To be conscious, I must be separate from the world, yet open to it; I must be capable of changing the world and being changed by it, while maintaining a degree of integrity and continuity. And I must desire my integrity and continuity. Without desire, the qualities of the world merely pass through me, like information through a computer. It is desire that makes that information relevant, meaningful.

What do I desire? First, I desire to maintain myself. This means more than physical survival; It means maintaining the integrity and continuity of my differentiation from the world and other consciousnesses. That is, I desire to maintain my self.

The self is not a simple thing. It includes the ego, which is the point from which we experience the world, the limiting perspective, the "I." It also includes my body, the object "out there" in the world which "carries" the ego, and through which the ego relates to the world. And finally, it includes my mind, my skills and memories, the accumulated "residue" of my experiences, with which the ego relates to the world. We desire to maintain all three of these things -- ego, body, and mind -- even though doing so may conflict.

At least in higher animals, we can also speak of a self-consciousness, not just in the sense that an animal is aware of, say, its paw, but in the sense that we place ourselves in our perception of the world. It is as if we had to look at reality “through” the totality of who we are, mind and body.

Finally, I am capable of reflection. I can take as the object of my attention not only what is "out there," but the processes of my own mind. This double-mindedness -- i.e. having both "immediate consciousness" and "reflective consciousness" -- may be unique to human beings.

Concern for integrity and continuity requires that I be "in time," that is, that I perceive and affect the direction of events. This in turn requires that I be able to make use of past experience to anticipate possible futures. The ability to anticipate requires the ability to perceive something in its absence -- i.e. to imagine. This "second sight" is also the root of remembering and thinking, and it gives us a degree of freedom from the stream of events around us.

Being able to anticipate means anticipating threats to the maintenance of integrity and continuity, and effecting responses to those threats. I thereby come to desire not only maintenance but enhancement of my self. The desire to maintain and enhance the integrity and continuity of self is commonly called actualization.

As a desiring being, I cannot be indifferent to the world. I relate to it passionately. Interactions which prevent my actualization I experience negatively, as pain and distress. Those which promote my actualization I experience positively, as pleasure and delight. The intensity of the feeling is the measure of the degree of relevance or meaning the interaction has for me.

My understanding of the world and myself is continually tested through my anticipations and actions. When my understanding is inadequate, I feel distress, and I attempt to repair the inadequacy through further anticipation and action. As these responses return me to adequate understanding, I feel delight.

Physical pain and pleasure are cyclical breakdowns and restorations of integrity that mimic distress and delight. They do not in themselves improve understanding, but they can and do reinforce the impact of otherwise distressful or delightful events. Pain and pleasure are my experiences of maintenance and enhancement developed evolutionarily rather than through refinement of understanding.

Ironically, pain and distress are what we feel when our neediness is most evident and our awareness brightest. Pleasure and delight are what we feel as we move towards unconsciousness! When there are no problems or problems-being-solved, there is no emotion. Only in unconsciousness is the differentiation of self and world obliterated and we are, for a while, truly at peace. But then, we aren’t able to enjoy it! When there is no emotion, there is no consciousness.

My capacity for anticipation permits certain emotions that are at a remove from the immediate situation. Anxiety, for example, is the distressful anticipation of distress. I also experience the delightful anticipation of delight, which we could call hope or eagerness, depending on the details. Anger is distress tempered by the expectation that the distress may be lifted through action upon the world. Sadness is distress that acknowledges the need for continued efforts at changing myself. And so on.

Some inadequacies are actually included in understanding, and therefore cause no distress or effort at refinement. Others are dealt with through avoidance and other defensive maneuvers. However, actualization ultimately requires that I not avoid facing my inadequacies. In fact, I should actively seek them out. This requires a capacity for getting through pain, distress, and anxiety commonly called will. [...]

Sau ... http://www.ship.edu/%7Ecgboeree/emotions.html ...

QUOTE

Imagine this: In the middle of the night, you get a bad case of the mad munchies. So you leave your bed and head for the fridge. It's very dark, but you know your apartment like the back of your hand, so you don't bother with the lights. The coffee table is in the middle of the room and you anticipate its presence and maneuver around it. Perhaps you reach out your hand to touch the edge to confirm your anticipation. You're almost there -- five more feet to the fridge -- when WHAM! you walk into a solid six foot...something: The unanticipated!

What do you feel at that moment? Perhaps fear, surprise, perhaps sheer terror. Whatever it is, it is rather unpleasant. Let's call it distress.

You are, at the same time, busy "generating anticipations" -- making guesses about the nature of the beast, taking actions that might alleviate some of your fears, dashing for the light switch. The lights come on... you're expecting a sex-crazed psycho-killer....

And lo and behold, it's the fridge. You cleaned behind it for the first time in 30 years and left it pulled out. Now how do you feel?

Perhaps you feel relief, a sensation of pleasant resolution. You heave a great sigh, perhaps laugh. Things make sense again. Life is on the right path again. Let's call it delight.

Voi incerca sa revin cu traduceri sau macar sinteze in limba romana.

Deocamdata insa ... atat.

Trimis de: Mrs. Rogers pe 16 Nov 2006, 04:47 PM

Eu am o abordare mai simpla . Din pacate nu reusim sa ne bucuram de prezent din cauza sperantelor pe care ni le punem in asteptarile noastre . Ne imaginam ca atunci cand asteptarile noastre se vor implini, noi vom fi mai fericiti , ne va fi mai bine . Toti asteptam cate ceva , sa terminam facultatea , sa ne cumparam ceva, sa avem copii , sa ajungem undeva ...

Trimis de: Fantasee pe 16 Nov 2006, 06:25 PM

Despre aşteptare, într-o poveste frumoasă:

"Ar fi bine să revii la aceeaşi oră. Dacă vii, de exemplu, la ora patru după amiază, eu voi începe să fiu fericită de la ora trei. Cu cât va înainta ora, cu atât voi fi mai fericită. La ora patru mă voi agita şi mă voi nelinişti; voi descoperi preţul fericirii. Dar, dacă vei veni oricând, niciodată nu voi şti la ce oră să-mi împodobesc inima. Se cer rituri.
- Ce este un rit? întrebă micul prinţ.
- Este ceva uitat demult, răspunse vulpea. Este ceea ce face ca o zi să difere de alte zile, o oră de alte ore, un prieten de alţi prieteni. "
(Antoine de Saint-Exupery - "Micul prinţ")

Trimis de: calfa pe 18 Nov 2006, 06:57 PM

QUOTE (toxic @ 16 Nov 2006, 05:39 PM)

E un aspect.

Al vietii traite din asteptari.

Subiectul nostru are un nume format din 6 sectiuni ...
1. Astept.
2. Astepti ?!
3. Asteapta !
4. Ma astept.
5. Te astepti ?
6. Se asteapta !
... si ar mai putea fi formulate si alte variante (Asteptati ? Ne asteptam. Il asteapta. ...).

Sunt atat de multe aspecte ale asteptarii care corespund acelor variante.

Trimis de: Mrs. Rogers pe 18 Nov 2006, 07:44 PM

Aaaa, acum m-am prins...

Trimis de: Merlina pe 19 Nov 2006, 01:08 AM

Mie, cel mai interesant lucru legat de actiunea asteptarii, mi se pare ( hai sa-i zic ) incercarea omului de a-i acorda o dimensiune sublima. Ma refer aici la "Sfantul Asteapta" , cel care nu are zi de sarbatoare dar care, paradoxal, este adesea pomenit.

Trimis de: IoanV pe 20 Nov 2006, 11:43 AM

Goleman da in cartile sale un experiment ce denota ca un comportament mai bine controlat emotional vizavi de asteptare (atit ca perioada in timp cit si a rezultatelor din viitor) aduce succese ai mari.
Daca avem puterea sa asteptam avem mai multa putere asupra propriei fiinte...

Trimis de: calfa pe 20 Nov 2006, 01:19 PM

Exact, puterea de a astepta, puterea de a amana recompensele, etc., (atribute ce tin de inteligenta emotionala) in copilarie si adolescenta, spun multe despre sansele fiecarei persoane ...

... in multe cazuri mai multe decat inteligenta "academica".

Trimis de: andra_v pe 20 Nov 2006, 01:41 PM

QUOTE (toxic @ 16 Nov 2006, 04:39 PM)

De acord 100%. Nu ne bucuram de clipa, asteptam realizarile lu' peste, pe plan financiar, social, etc. Asta apropo si de subiectul fericirea.

Trimis de: Oiski-Poiski pe 20 Nov 2006, 01:43 PM

Dupa cum se vede eu "Astept".
Intre timp am mai crescut si am mai invatat cate ceva.Mai bine astept decat sa ma arunc cu capul inainte.Mai devreme sau mai tarziu sfarseste si asteptarea.Insa cand se va intampla acest lucru voi sti sa-l apreciez .

Trimis de: Fantasee pe 22 Nov 2006, 09:02 AM

Se pare că este bine ca omul să ştie să aştepte fără să se aştepte la mare lucru din partea altor oameni.
Oare cel are are aşteptări exagerate de la ceilalţi este şi manipulator, înafară de imatur? Se spune că nu, doar că acesta nu respectă timpul celorlalţi şi nici nu recunoaşte momentele optime, dacă obişnuieşte să devină imperativ.

Trimis de: Frisky pe 25 Nov 2006, 03:38 PM

QUOTE (Fantasee @ 22 Nov 2006, 08:54 AM)

Sa ai asteptari exagerate de la ceilalti este o dovada clara de egocentrism. Asteptarile noastre se implinesc in momentul in care dorintele sunt aceleasi ( ale noastre cu ale celorlalti).

- Ma astept?! inseamna ca fac o predictie, cunosc toate datele problemei si stiu ce va urma sau ma autoprogramez pentru o anumita consecinta ( in cazul in care asteptarile nu sunt pozitive).

- Astept ?! am adunat toate informatiile, sunt pregatita, dar nu este momentul propice pentru actiune. Atunci: astept!
- M-am asteptat?! nu, m-a surprins pe picior gresit sau nu, m-a surprins in mod placut.
- Te astept?! Sa te astept?! ar fi bine sa te grabesti sau sa respecti timpul meu caci, vorba acea " Punctualitatea este nobletea regilor.", asta daca luam ca referinta timpul, iar daca ne referim la dezvoltarea fiintei, eu zic ca-i mai bine "sa te astept" si sa te ajut daca-mi sta in putinta. Si eu ma astept la altii sa o faca...

Trimis de: calfa pe 25 Nov 2006, 04:50 PM

Bine ai trecut pragul acestui subforum, si acestui subiect, Frisky !

Te asteptam.

Trimis de: Fantasee pe 25 Nov 2006, 09:13 PM

Exact, Frisky.

Asta ne duce la şirul: "Eu să aştept? Tu să aştepţi! Ei să aştepte! "

Revenind la nota personală, mă aştept ca alţii să mă lase să-i ajut. Şi ... cam atât.

Trimis de: Frisky pe 28 Nov 2006, 06:35 PM

Multumiri pentru ingaduinta si iertata fie-mi intarzierea, intelepciunile voastre!

Nu m-asteptam sa fiu asteptata...voi mai intarzia pe aici, ori de cate ori o sa am ocazia.

Trimis de: Erwin pe 29 Nov 2006, 12:38 AM

aşteptarea devine:
chin când pierzi timpul aşteptând degeaba
răbdare când faci ca lucrurile să se întâmple, pas cu pas

la restul, cred că Frisky a răspuns mai bine decât mă/ne aşteptam...