Versiunea pentru tiparit a acestui topic

Trimis de: IoanV pe 23 Feb 2006, 05:31 AM

La prima vedere toti stim ce este iubirea. La o analiza atenta insa se poate observa ca ideile noastre sunt foarte impartite si traim in ceata. In Drumul catre tine insuti de M. Scott Peck in jur de 100 de pagini sunt dedicate acestui subiect si se arata ce este si ce nu este iubirea, din perspectiva unui psihoterapeut cu o vasta experienta.

Iata deci definitia propusa: Vointa de a-ti extinde sinele in scopul de a nutri cresterea spirituala proprie sau a celorlalti .

Credeam si eu ca aceasta este un sentiment, dar el argumenteaza ca iubirea nu este sentiment ci un act voluntar de vointa, o actiune. Aceasta perspectiva este foarte asemanatoare cu ceea ce Iisus propune ca o noua lege ucenicilor Sai.
Astept sa mai citeasca si altii si sa dezbatem impreuna subiectul.

Trimis de: Titus Herbert pe 23 Feb 2006, 09:17 AM

Daca iubirea este un act voluntar, atunci nu exista "dragoste la prima vedere" nu? E doar atractie fizica, feromoni.

"iubeste--ti aproapele" oricare ar fi acesta, un act de vointa in mod sigur, mai ales ca aproapele nu iti e intotdeauna amic. Daca ma gandesc din punctul asta de vedere asupra credintei o vad ca pe o mare iubire de semeni, pe care ti-o cultivi in timp.
Eu nu am citit cartea, am scris pe marginea celor postate de tine, dar in mod sigur o voi gasi.

Trimis de: IoanV pe 23 Feb 2006, 10:10 AM

Editat de calfa: nu mai este de actualitate]

Axel ... spune ce crezi tu ca este iubirea si apoi iti voi analiza eu opinia din perspectiva lui. Daca ai curajul....

Trimis de: actionmedia pe 23 Feb 2006, 10:31 AM

Daca inlocuiesti "vointa" cu "dorinta" sau cu "nevoie", iese cu totul si cu totul altceva. Nu este un act voluntar ci un simplu act reflex, o dorinta sau o nevoie derivata din felul de a fi al omului.

Nu stiu daca exista "vointa de a exitinde sinele" dar "dorinta de a exstinde sinele" sau chiar "nevoia de a extinde sinele" sunt usor de observat.

Chiar vroiam sa deschid o dezbatere pe aceasta tema aici la psihologie si poate ca am sa o fac.

Ma gandeam ca tendinta aceasta umana (de multe ori inconstienta) "de a te duplica", de a te regasi in toti oamenii pe care ii intalnesti. Daca nu te regasesti, cauti sa ii "vuirusezi", sa te duplici in ei, sa ii trasnformi pentru a arata la fel ca tine. Asta as numi eu duplicare.

Fenomenul invers acela in care lasi pe altii sa se duplice in tine l-as numi "diluare".
Evident aici vorbim de tendinte nu de lucruri concrete. Tendintele astea sunt cvasi inconstiente si se desfasoara in timp. Nu au legatura cu vointa.

E posibil ca iubirea sa fie concomitent un fenomen de duplicare si de diluare.

Trimis de: IoanV pe 23 Feb 2006, 10:59 AM

Trimis de: Titus Herbert pe 23 Feb 2006, 11:27 AM

Si eu care credeam ca oamenii cauta total opusul...sau deja nu mai vorbim de iubire?
Chestia asta cu duplicatul seamana mai mult a narcisism dus la extreme in opinia mea

Trimis de: actionmedia pe 23 Feb 2006, 12:12 PM

Trimis de: Titus Herbert pe 23 Feb 2006, 12:37 PM

Dar diluarea asta nu se poate intampla si cu doi prieteni foarte buni? si la gemeni diluarea asta e genetica?
Daca ne opunem mai putin acestor tendinte suntem intr-un moment de slabiciune? Atunci apare iubirea sau acest moment se creaza pentru ca noi ii permitem?
Fara a dori sa fac o generalizare a "iubirii" in esenta este aceeasi chiar daca se petrece intre doi iubiti, doi frati, mama si copil, fan si idol.

Trimis de: actionmedia pe 23 Feb 2006, 01:00 PM

Trimis de: Titus Herbert pe 23 Feb 2006, 01:11 PM

Pai de aceea nu am vrut sa o exprim ca pe o generalizare. Esenta adica ceea ce simti in linii largi, fara a intra in detalii, fara a particulariza, dependenta, dorinta de a vedea persoana mereu, dorinta de a o auzi vorbind, de a o simtii aproape si mai multe care sunt comune in toate cazurile. Ca dupa aceea apar anumite diversificari, in functie persoanele care se iubesc, de mediul din care provin, de perceptia pe care o au despre fenomen (multi nici macar nu il identifica in prima faza), asta e un fel de raportare a fenomenului la propria persoana.
Apoi iubirea de la o cultura la alta si de la o zona la alta, are deja prea multe influente si tendinte, pentru ca e aproape imposibil sa nu se regasesca si in iubire atunci cand se regasesc in persoana respectiva (cum a fost crescuta, traditii, concepte).

Trimis de: IoanV pe 23 Feb 2006, 01:55 PM

Trimis de: actionmedia pe 23 Feb 2006, 03:13 PM

Trimis de: exergy33 pe 23 Feb 2006, 03:52 PM

Ioan V

Trimis de: calfa pe 23 Feb 2006, 04:44 PM

Mi se pare interesant felul in care pui problema, actionmedia.

Cele doua tendinte pe care le vezi, "duplicarea" si "diluarea", tin de proiectarea noastra in ceilalti, de nevoia de a fi recunoscuti, de introiectia celorlalti, etc., toate legate de nevoia noastra de ... re-unire (pur si simplu prin reunire am aparut, ca o reunire am aparut, prin reunire a fost creata creata comunicarea, prin reunire comunicam). Le putem gasi si in prietenie, cum s-a spus deja, le putem gasi in iubiri de tot felul.

De multe ori am regasit, pe diferite forumuri, subforumuri, subiecte, ideea iubirii-legatura. O legatura poate insemna si schimb: a da - a lua. Aceasta "duplicare", un fel de a te da, de a te insinua in celalalt, ca si "diluarea", un fel de a-l lua, de a-l lasa sa se insinueze in tine pe celalalt, sunt o parte a schimbului. Rezultatul ar fi mai multe in comun. In tot cazul, prealabil schimburilor sau ca efect al lor, legatura presupune lucruri in comun. Atunci, iubirea vazuta ca legatura ar insemna sentimentul de puternica comuniune (in doi sau mai multi).

Intr-un fel, ne ducem viata intre a cauta sa obtinem ceva in comun, luand sau dand, sa iesim din comun, pentru a avea ce lua sau ce da, sa pastram ce avem in comun, sa pastram ce avem iesit din comun ... si tot asa.

Sigur, putem merge catre etichetari, categorisiri. De exemplu, putem spune ca a lua e "egoism", a da e "altruism", etc. Dar astfel putem "pica" in a situatia de a da "altruist" pentru a obtine ceva in comun, ceea ce revine la a da pentru a obtine ceva, iubirea. Sau putem lua "egoist", facand astfel posibil ceva in comun si astfel a oferi, iubirea.

Realitatea ? O intreaga retea de schimburi, parte din ele din nevoia de iubire ?

Trimis de: axel pe 23 Feb 2006, 05:03 PM

IoanV, mi-am aruncat privirea prin carte (la Amazon, poti sa o rasfoiesti. Iti da aleator cate un set de 5 pagini din carte, si daca ceri de mai multe ori, poate pici si la paginile care te intereseaza). Si m-am convins de ce poate omul in domeniu de psihologie a iubirii Pagina 98 este de-a dreptul Omul se pare ca nici macar nu stie ce inseamna parazit.

Oricum, cartea este pe 2/5 carte de self-help, 1/5 carte de psihologie si 2/5 carte religioasa (cartea am gasit ca se numeste "The Road Less Traveled, 25th Anniversary Edition : A New Psychology of Love, Traditional Values and Spiritual Growth". Asa ca nu-i de mirare ca definitia iubirii lui Scott se impaca atat de bine cu "iubeste-ti aproapele"

Trimis de: calfa pe 23 Feb 2006, 05:28 PM

Bun, axel, si unde ar fi problema ?

Stii, de multe ori cele mai spectaculoase realizari ale omenirii au venit din combinarea mai multor abordari traditional incompatibile. Traim intr-un secol al interdisciplinaritailor. Progresele reale de acolo vin. Sigur, poti trata lucrurile simplist, poti spune, psihologia daca se vrea stiinta trebuie sa se tina deoparte de religii. Din contra, as spune eu, stiintele in mod traditional au aparut ca emulatie a cautarilor religioase si spirituale. Mai mult chiar, in secolul trecut multe mari nume in psihologie au fost impinse spre ea de experiente religioase, de atmosfera religioasa. Dorinta psihologilor de a fi recunoscuta disciplina lor drept stiinta ar putea explica (psihologic ) fuga multora dintre ei de religii, in special a celor care le-au denuntat (ca fiind simple efecte ale unor probleme psihice si psihologice, intretinute de ierarhiile religioase, etc.).

Interesant e faptul ca acum nu putem analiza decat post-factum marile religii. Poti spune ca analizand aparitia a noi secte, etc., poti descrie cu certitudine aparitia religiilor, din punct de vedere psihologic. Ceea ce rezulta sunt insa noi controverse.

De ce nu am da mai mult credit celor care incearca sa explice si fenomenele religioase din punct de vedere psihologic, si fenomenele psihologic din punct de vedere religios, in acelasi timp ? De ce nu am crede ca exclusivitatea psihologica, la fel cu cea religioasa, au dezavantaje in a gasi explicatii general valabile ?

De ce sa fugim de o cautare a iubirii in registrul comun al religiei si al psihologiei ?

Trimis de: actionmedia pe 23 Feb 2006, 05:38 PM

Trimis de: calfa pe 23 Feb 2006, 06:08 PM

[Editat de calfa: nu mai este de actualitate]

actionmedia, e posibil ca centrul de greutate "real" sa fie pe dorinta / nevoie, nu pe vointa, care ar putea fi un efect, uneori. E posibil si sa fie perspective diferite ale aceluiasi proces complex, iar cauzalitatea sa depinda de perspectiva sau de situatiile particulare discutate, de noi si de autor.

Cat despre "duplicare" si "diluare", ca si in cazul "iubirii egoiste" si al "iubirii altruiste", daca te concentrezi doar pe unul dintre cazuri nu e o problema, atata timp cat se poate gasi o echivalenta a lor. "Duplicandu-te" il "diluezi" pe celalalt, "iubind altruist" ai un "castig" din iubire, etc. Deci poti vorbi despre unilateralism, ceea ce nu e un pacat atat de mare.

Grea tema ... morala asta. Poate ca la modul general poti spune ca poti sa iubesti fara sa fii moral, daca te referi la a fi moral in orice situatie. Insa in momentul in care discuti moralitatea asociata relatiei de iubire, cred ca masura in care acea relatie e ... completa ... tine de masura in care e ... morala, nu ?

Trimis de: actionmedia pe 23 Feb 2006, 06:21 PM

Trimis de: IoanV pe 23 Feb 2006, 09:01 PM

Trimis de: exergy33 pe 23 Feb 2006, 09:23 PM

Ioan V

Trimis de: IoanV pe 23 Feb 2006, 10:19 PM

@ Axel
Scott nu vine cu o teorie stiintifica ci cu o incercare de a defini o notiune f. confuza - iubirea.

@ exergy33

Din iubirea nu este sentiment citeva rinduri:
pg. 104.. "Sentimentul iubirii este emotia care acompanieaza experienta investirii. Investirea, ne amintim este procesul prin care un obiect devine important pentru noi. Odata ce investim in el, obiectul, la care in mod normal ne referim ca "obiect al iubirii", este investit cu energia noastra ca si cum ar fi parte din noi insine ....
Conceptia gresita dupa care iubirea este un ssentiment se datoreaza confuziei pe care o facem intre iubire si investire. Acestea sunt procese similare dar exista si diferente semnificative:... putem investi in orice obiect, animat sau inanimat, posedind sau nu spirit. ... Iubirea sincera implica angajare si exercitiu al intelepciunii...."

Sa dau doar subtitlurile acestui capitol:"Indragostirea", mitul iubirii romantice, mai multe despre granitele eului, dependenta, investire fara iubire, "Sacrificiul de sine", iubirea nu este un sentiment, munca atentiei, riscul pierderii, riscul independentei, riscul angajarii, riscul confruntarii, iubirea este disciplinata, iubirea inseamna separare, iubire si psihoterapie, misterul iubirii. Cum as putea eu sa argumentez si sa prezint in citeva rinduri toate acestea? De acee speram sa mai citeasca si altii si apoi sa discutam.

Trimis de: IoanV pe 23 Feb 2006, 11:15 PM

[Editat de calfa: nu mai este de actualitate]

La fel ca si altii, Scott sintetizeaza experienta sa de psihoterapeut si propune o viziune asupra a ceea ce ar putea fi iubirea. Nu vine cu pretentia de a impune ceva in psihologie ci ofera concluziile sale oamenilor care sunt liberi sa le accepte sau nu. Vezi ca nici titlul nu are pretentii academice ci se adreseaza direct "beneficiarului", nu comunitatii stiintifice. In capitolul 2 propune o viziune asupra iubirii deoarece aceasta este o tema importanta a existentei si in nici un caz nu poate fi ignorata de om pe drumul catre sine.

Trimis de: Mihai pe 24 Feb 2006, 10:08 AM

Un articol interesant referitor la iubire poate fi citit de cunosctatorii de limba engleza la adresa http://women.timesonline.co.uk/article/0,,17909-2032519,00.html - What makes Cupid's arrows stick?

Trimis de: actionmedia pe 24 Feb 2006, 11:01 AM

Trimis de: LINICA pe 24 Feb 2006, 12:45 PM

Ma chinui de aseara sa scriu aici, la particica de han ingrijita de tine, IoanV. Dar mereu intervenea cate ceva. Asa cum mereu intervine ceva in iubirile si "dragostile" noastre, asa cum intervine ceva cand ajungem sa vorbim despre ele (arunc o privire mai jos)... de parca toate astea ne tipa: Iubirea vorbeste, se vorbeste pe ea insasi; nu se vorbeste despre ea ci se traieste cu ea, prin ea, pentru ea.

Nu am cunostinta de cartea la care faci referire, dar imi spun si eu parerea, ca doar iubirea este o indeletnicire a noastra, a oamenilor, nu!?
Se poate spune ca este acea traire care te face sa zici/iti zici: Acum pot sa mor. Am facut atatea in viata! (e sentimentul de implinire care aluneca in eternitate), sau: Doamne, nu vreau sa se sfarseasca viata asta minunata! (ma duc cu gandul la cel la a carui moarte se spune: pacat, ii placea mult viata!) Dar e mai mult decat atat.
Iubirea, bulgarele acesta de Fericire, trebuie intretinuta, hranita. Daca Iubirea Agape, iubirea neconditionata, dorita in orice societate, este cultivata in cantitati suficiente in personalitatea fiecaruia dintre noi, Eros va fi imbratisat in cantitati potrivite. Acel Eros care poate veni si in forma dragostei la prima vedere- de ce nu!?. Si cu cele doua se ajunge la un gen de Iubire despre care se spune ca "este o prietenie care a luat foc"!
Iubirea pentru mine este motorul bunatatii, al dreptatii, al adevarului, al respectului, sursa de speranta mai ales in momentele de absurditate ale vietii. Cum se ajunge la ea? Hm, asta tine de intamplare, de coincidente, dar si de cunostintele, vointa si motivatia fiecaruia dintre noi.

In fine, acum imi trec prin cap si situatii, in fapt penibil de reale, cand oamenii spun ca iubirea duce la distrugere. Si din pacate, da, uneori asa pare. Dar am amintit si de ce. Pentru ca lipseste cultura de Agape. Un Eros singur duce doar la ceva egoit, si ca tot ce este egoist, formal. La gelozie, la ...multe care cladesc scara spre cealalta parte a prapastiei, numita ura, sau mai stiu eu cum...
Cam asta despre iubesc pe cineva. Cat despre iubesc ceva... cred ca mai degraba e imi place ceva. (Hm, uite ca mi-au fugit ochii imaginatiei pe iubirea confundata cu placere(placere vizuala (hm, ce bine arata!), senzoriala (Hm, da, uau, ce bine e!)).
Si iata ce usor transformam pe cineva in ceva...

Bine spunea cineva ca iubirea se construieste. Dar iubirea te construieste. Bun, frumos si etern (imi vine mie acum )

Trimis de: exergy33 pe 24 Feb 2006, 12:46 PM

@actionmedia

Trimis de: IoanV pe 24 Feb 2006, 01:03 PM

Nu am putut raspunde intrebarilor de aceea am scanat capitolul si il pun pe rapidshare (faceti click pe butonul Free si va da linkul dupa ce scrieti cele 3 litere).

Cei interesati il gasesc acum pe net, http://rapidshare.de/files/14010771/iubirea.pdf.html.

Asadar, cei care vor sa discute la subiect sa-l citeasca dupa ce il iau de aici:. Apoi sa vedem impreuna ce mai ramine in picioare din credintele noastre legate de acest subiect.

Trimis de: actionmedia pe 24 Feb 2006, 01:40 PM

Trimis de: exergy33 pe 24 Feb 2006, 02:01 PM

@actionmedia

Trimis de: actionmedia pe 24 Feb 2006, 03:37 PM

Trimis de: Titus Herbert pe 24 Feb 2006, 03:38 PM

Desi nu doresc sa sustin faptul ca am putea sa ne obligam sa iubim sau sa uram, eu cred ca autosugestia este mult mai puternica decat ne imaginam, de fapt multa lumea nici nu realizeaza cate lucruri s-ar putea face prin autosugestie.
Desi suna cam trist sa folosesti autosugestia pentru a iubi...
Cred ca in genul de "emisiuni" de care vorbeste actionmedia deja vorbim mai mult de manipulare si de slabiciune.
Totusi poate exista autosugestie involuntara? un fel de "simpathy pain" ati auzit de asa ceva?

Trimis de: actionmedia pe 24 Feb 2006, 03:43 PM

Trimis de: exergy33 pe 24 Feb 2006, 04:13 PM

Titus Herbert

Trimis de: actionmedia pe 24 Feb 2006, 04:25 PM

Trimis de: Titus Herbert pe 24 Feb 2006, 04:53 PM

omule ce spui tu aici este greu de suportat pentru multi.
Iti autosugestionezi autosugestia. Imi place partea asta, eu nu am reusit constient sa ajung pana la mometul asta.

Trimis de: actionmedia pe 24 Feb 2006, 05:00 PM

Trimis de: Titus Herbert pe 24 Feb 2006, 05:09 PM

Trimis de: actionmedia pe 24 Feb 2006, 05:13 PM

Trimis de: Titus Herbert pe 24 Feb 2006, 05:18 PM

aham pai in cazul asta cred ca am mers prea departe cu anticiparea

Mergand totusi pe firul autosugestiei

Esti intr-o relatie si incerci sa te gandesti cum ai reactiona daca ai afla ca iubita/iubitul vrea sa te paraseasca si cand se intampla esti varza. Eh, uite aici chiar nu mai functioneaza autosugestia
Desi ti-ai facut datoria, ma urmaresti?

Trimis de: actionmedia pe 24 Feb 2006, 05:24 PM

Trimis de: exergy33 pe 24 Feb 2006, 05:26 PM

@Titus Herbert

Trimis de: Titus Herbert pe 24 Feb 2006, 05:26 PM

De ce nu? pai asta e intrebarea zilei, iti spun eu ca oricat te-ai autosugestiona, nu are cum sa-ti iasa pentru ca in realitate se pot intampla lucrurile cu oarecare variatii pe care nu poti sa le anticipezi in intregime.
Da si partea cu ganditul peste tot este extrem de valabila cel putin la mine. Dar se lucreaza la concentrare

Trimis de: exergy33 pe 24 Feb 2006, 05:34 PM

@ Titus Herbet

Trimis de: actionmedia pe 24 Feb 2006, 05:37 PM

Hai sa va zic ceva. Autosugestia nu este obligatoriu sa fie ceva controlabil. Uneori poti sa o controlezi (sau ai impresia ca o controlezi) alteori nu.
Intr-un fel sau altul tot te autosugestionezi. Chiar daca tu vrei sa ajungi beton si incerci sa te autosugestionezi sa ajungi beton, e posibil sa te autosugestionezi sa ajungi varza. Exista un moment de echilibru pe care daca l-ai depasit este mult mai greu sa te intorci.
Daca ar fi sa vizualizam asta sa ne imaginam un drum care se bifurca si ocoleste o culme. Ambele drumuri pe langa culme merg la vale. Sa spunem ca mergi cu bicicleta. Daca ai apucat pe drumul din dreapta, cu cat te indepartezi de locul de bifurcatie, cu atat devine mai greu sa treci pe drumul din stanga.

Ce am observat in exemplul tau titus este ca nu ai introdus in exemplu un obiectiv. Obiectivul am incercat sa il deduc eu. Adica daca crezi ca a te autosugestiona in vreun fel inseamna sa te gandesti "cum ar fi daca..." te inseli. De asemenea, autosugestia nu are legatura cu anticiparea si nu inseamna anticipare. Autosugestia constienta se bazeaza pe consecventa in gandire si pe un obiectiv clar. Autosugestia inconstienta este rezultatul celor mai frecvente ganduri. In exemplul tau, daca cele mai frecvente ganduri referitoare la despartire erau "varza" e normal sa ajungi la "varza".

Trimis de: IoanV pe 24 Feb 2006, 05:39 PM

Autosugestia nu prea are mare lucru in comun cu iubirea, purificata de dependenta (atasament) si investire (daca e depasita faza indragostirii). Te poti autosugestiona sa mentii ce: Indragostirea, dependenta, investirea?
Daca investirea este puternica atunci suferi mult, daca insa stii ce e iubirea sincera si astfel o traiesti, atunci intelegi ca relatia de comunicare si dezvoltare reciroca oricum nu exista si nu dramatizezi in cazul despartirilor.

Trimis de: Titus Herbert pe 24 Feb 2006, 05:42 PM

da domne cred ca ne trebuie un topic separat. Desi e atinsa si iubirea prin niste puncte.

Da vorbesc din experienta, nu ti-am zis exergy ca sunt "la inceput" cu chestia asta (psiho)?
Sa lasam trecutul unde ii este locul

Trimis de: actionmedia pe 24 Feb 2006, 05:45 PM

Trimis de: Titus Herbert pe 24 Feb 2006, 05:49 PM

iubire pura...exsista oare sau e doar o utopie?

Trimis de: IoanV pe 24 Feb 2006, 05:50 PM

Ma gindeam eu ca nu ati observat ca am pus pe net intregul capitol despre iubire din carte, http://rapidshare.de/files/14010771/iubirea.pdf.html de aceea pescuiti cu bita'n balta. Notiunile folosite de mine le gasesti explicate f. bine acolo.

Trimis de: actionmedia pe 24 Feb 2006, 05:52 PM

Trimis de: IoanV pe 24 Feb 2006, 05:57 PM

Asta face si autorul, mai intii arata ce nu e iubirea, apoi ce presupune iubirea. Dar pt. ca are peste 90 pagini, mi-am zis sa il ofer pt. download decit sa citez la nesfirsit din el.

Trimis de: exergy33 pe 24 Feb 2006, 06:00 PM

@Titus Herbert

Scuze T.H , nu am vrut sa te necajesc cu trecutul.

In legatura cu iubirea pura...
Pe un alt forum se discuta urmatorul subiect :"Este iubirea justa ?" .
De citeva zile urmaresc si acolo discutiile ... si ma minunez ce poate trece prin capul unora .

Trimis de: Titus Herbert pe 24 Feb 2006, 06:02 PM

he he, exergy nu m-ai necajit, e mai bine sa nu regreti nimic
Omul este o masinarie complexa si nu am zis nimic de minte inca


Trebuie sa existe mereu si corespondent nu? pura-impura Sa descoperim iubirea prin eliminare. Nu ar fi si asta o metoda?

Trimis de: IoanV pe 25 Feb 2006, 09:46 AM

Citeva date despre cartea in care am gasit analiza iubirii si autorul ei la http://www.curteaveche.ro/bookdescription.php?book=11.
Despre autor si ideile sale http://en.wikipedia.org/wiki/M._Scott_Peck

Topicul nu este deschis pt. a discuta strict pozitia lui M. Scott. Pt. o discutie constructiva si cit de cit avansata ideile lui legate de iubire mi se par un bun punct de plecare.

Trimis de: IoanV pe 25 Feb 2006, 10:36 AM

Axel, am mai spus. Daca ai mai multa experienta lumineaza-ne.
Oricum, credeam ca The four stages (wikipedia) ai evolutiei spirituale propuse de Scott iti sunt pe plac, avind in vedere scepticismul stiintific de care dai dovada.
As prefera daca, avind la dispozitie textul capitolului (am pus linkul si in semnatura mea), ai spune f. concret cu ce nu esti de acord. Eu sunt de acord in cea mai mare parte cu ce se zice acolo, de aceea nu mai repet pe forum (desi poate ar trebui...unii nu citesc decit ce scrie aici...). Cu argumente poti f. bine propune o viziune mai corecta.

Trimis de: axel pe 25 Feb 2006, 11:46 AM

@IoanV:
Acolo se explica destul de clar cum vad anumiti oameni cu autoritate stiitnifica (psihologi, filozofi) conceptul de iubire. Si nu reusesc sa regasesc deloc viziunea lui Scott asupra iubirii acolo.

In plus, aruncandu-mi privirea pe cartea lui Scott (atat pe amazon cat si in capitolul care l-ai dat tu) am vazut ca el vorbeste despre iubirea dintre parteneri (vorbeste destul de mult despre acest tip de iubire).
Aruncandu-mi privirea asupra articolulul din Wikipedia legat de iubire, gasesc un pasaj despre viziunea crestina asupra iubirii:

Trimis de: IoanV pe 25 Feb 2006, 12:14 PM

Calfa are dreptate, nu joci prea cinstit Axel. Puteai sa-ti spui parerea la inceput fara sa astepti atitea invitatii. Dar din opinia ta inteleg si de ce ai rezerve. Nu ai citit nici versiunea in limba română, doar ai aruncat o privire. Pai aici nu exista spirit stiintific de investigare, cum au cei din stadiul III in ierarhia spirituala propusa de Scott. Dimpotriva pare a fi de nivelul II, obisnuinta a celor care i-au de-a gata si duc informatia dintr-un loc in altul fara a o prelucra.
Daca ai fi citit intreg ccapitolul nu ai fi spus ca Scott vorbeste despre iubirea de tip eros. Dimpotriva trece departe de aceasta prin determinarile pe care le gaseste pt. iubirea adevarata. In ceea ce priveste iubirea crestina, cel mai bine vorbeste despre ea Iisus in pildele sale, lasa grecii cu analizele lor.
edit

Trimis de: axel pe 25 Feb 2006, 12:29 PM

Trimis de: IoanV pe 25 Feb 2006, 12:50 PM

Trimis de: axel pe 25 Feb 2006, 12:56 PM

Trimis de: IoanV pe 25 Feb 2006, 01:08 PM

Trimis de: exergy33 pe 25 Feb 2006, 01:56 PM

Sa ne intoarcem la subiect ... adica la definitia iubirii .

Daca am face o analogie cu chimia am putea spune ca cele doua persoane implicate in aceasta stare , mai mult sau mai putin tranzitorie , actioneaza ca un dipol.
Mai simplu putem spune ca atractia este posibila atunci cind exista valente nesatisfacute ( ma refer la valente spirituale ).
O persoana are prea putin , deci poate dori , atrage ... o alta persoana are prea mult , deci poate darui , transfera ....
Modelul poate fi abstractizat si mai mult , si in final il putem reduce la relatia donor - acceptor.

Iubirea nu poate fi declansata decit in momentul in care atit donorul cit si acceptorul au presentimentul posibilitatii unui transfer .
Restul depinde de "N" factori ...

exergy33

Trimis de: Titus Herbert pe 25 Feb 2006, 02:01 PM

dar nu este nevoie neaparat ca "donorul"si "receptorul" sa intalneasca transferul in acelasi timp. La unul din cei doi poate veni mai pe urma...

Trimis de: exergy33 pe 25 Feb 2006, 02:16 PM

@Titus Herbert

Daca donarea si acceptarea nu se efectueaza sincron nu cred ca se poate vorbi de iubire.

M-am gindit ca nici modelul electronic al iubirii nu este atit de fantezist.
Deci o bobina si un capacitor/condensor , doua impedante , una capacitiva si alta inductiva.
Este necesara o anume frecventa pentru a se ajunge la rezonanta , insa pe de alta parte rezonanta implica egalitatea celor doua impedante .
Fiecare impedanta este dependenta de frecventa .

Folosind acest model ajungem la concluzia ca iubirea este o stare de rezonanta intre doua persoane , iar declansarea ei coincide cu atingerea frecventei de rezonanta ...spirituala si nu numai.

exergy33

Trimis de: IoanV pe 25 Feb 2006, 02:21 PM

Donor- acceptor inseamna relatie unidirectionala, ca legatura ionica. Daca doresti sa mentii analogia ar fi mai bine ilustrata de legatura covalenta, punerea in comun, pt. ca fiecare primeste si cedeaza. Si eu sunt convins ca amindoi (toti participantii) se imbogatesc intr-o relatie de iubire, chiar daca nu primesc acelasi lucru. De ex. unu primeste o cunoastere, celalalt o metacunoastere, adica o cunoastere a modului in care a fost posibil un transfer de cunoastere. Daca nu se imbogatesc cu adevarat amindoi, nu este o imbogatire prin iubire decit aparent.
edit
Daca informatia ar trece de la unul la altul precum curentul, la intensitate maxima in cazul rezonantei ar merge. Dar eu cred ca natura informatiei si a cunoasterii e altfel, imbogatirea este o modificare a unei viziuni, a starii in care se afla celalalt. Este mai degraba un proces care dureaza mai mult sau mai putin pina cind modificarea reciproca are loc.

Trimis de: Titus Herbert pe 25 Feb 2006, 02:25 PM

O analogie interesanta
Da se gasesc pe aceeasi frecventa dar unul dintre ai ajunge acolo mai repede. Nu generalizez, dar cred ca nu se intampla mereu sa fie atins punctul respectiv simultan. Poate unul dintre cei doi a atins punctul iar celalalt doar in subconstient...

Trimis de: exergy33 pe 25 Feb 2006, 02:37 PM

@T.H

Vrei sa ramii corigenta la fizica ?!

Rezonanta presupune ca cele doua impedante , masculina (capacitiva) si feminina (inductiva) , se afla in acelasi timp , adica sincron , pe o aceiasi frecventa ... implicit pe o aceiasi lungime de unda .

Totusi in analiza fenomenului rezonantei intervine si un parametru numit factor de calitate .
Ma stresez sa extind acest model luind in considerare cele spuse de tine anterior.

exergy33

Trimis de: Titus Herbert pe 25 Feb 2006, 02:43 PM

Damn! si pe vremuri ma mai pricepeam si eu. In cazul asta nu sunt de acord cu modelul
Sa vorbesc pe graiul meu
Esti intr-o relatie cu o persoana, la inceput, persoana te iubste, tu nu si peste ceva timp incepi si tu sa o iubesti, te loveste asa...cam pe aici bateam eu
Si nu ma refer numai la respect si apreciere, vorbesc de iubire.
Apropos, de iubire vorbim noi aici nu?

Trimis de: exergy33 pe 25 Feb 2006, 02:50 PM

@T.H

Trimis de: Titus Herbert pe 25 Feb 2006, 02:52 PM

cam asa ceva. Te prinzi mai pe parcurs

asta ca sa vezi ce debiteaza...

Trimis de: exergy33 pe 25 Feb 2006, 04:54 PM

QUOTE (IOAN V @25 Feb 2006, 04:51 PM )

Trimis de: IoanV pe 25 Feb 2006, 05:52 PM

Trimis de: Erwin pe 25 Feb 2006, 11:14 PM

Ce este iubirea?

sa incerc o definitie simplificata mai intai, apoi o sa o detaliem.
IUBIREA este manifestarea unei FORTE de ATRACTIE intre indivizi, este o legatura SOCIALA, una dintre numeroasele legaturi sociale, cea mai disputata insa...

FORTA DE ATRACTIE este analoaga oricarei forte din fizica, comporta multe similitudini cu acestea dar NU se identifica cu ideea de FORTA la modul simplist. Mai intai, ce este o FORTA? Definitia din fizica e suficienta pentru inceput, la fel si abstractiunea matematica numita VECTOR. Dar, peste acest model minimal trebuie sa construim un alt model complex care sa includa proprietatile expuse de antevorbitorii mei si asupra carora suntem toti de acord. Mai intai se impune sa definim "punctele" intre care se manifesta forta. Introducem o constrangere asupra nivelului studiat, vorbim despre iubire intre indivizii speciei homo sapiens. Complexitatea intrinseca a indivizilor se rasfrange si asupra relatiilor lor. Totusi putem identifica un trend specific atunci cand apare aceasta forta de atractie. Comportamentul "punctelor" implicate se schimba, interactiunea se confirma prin micsorarea DISTANTEI (nu o simpla distanta spatiala, ci o distanta interpersonala). Asa cum bine s-a subliniat mai sus de ceilalti, exista etape si gradatii ale acestei interactiuni, sincronizarea nu este o conditie sine-qua-non, indivizii incompatibili pot RESPINGE forta provenita de la cei care i-ar putea dori, inainte de a se concretiza vreo interactiune se formeaza o IMAGINE POTENTIALA. Omul are aceasta capacitate, de a trai spiritual si exclusiv o quasi-iubire, fara ca "tinta" sa stie macar. Chiar daca tinta, subiectul atractiei este inaccesibil FORTA DE ATRACTIE exista. S-ar cuveni sa analizam in amanunt de ce, astfel am afla o multime de proprietati ale IUBIRII. Care sunt MOTIVATIILE ATRACTIEI?

Trimis de: Titus Herbert pe 26 Feb 2006, 09:34 AM

Erwin "forta de atractie" despre care vorbesti ar putea sa apara din dorinta de completare a sinelui. De aceea eu nu cred ca omul cauta intotdeauna pe cineva care sa i se asemene. Uneori cauti pe cineva care sa-ti ofere cea ce tie iti prisoseste.
Cred ca "forta de atractie" apare datorita acestei nevoi. Dar am impresia ca s-a mai discutat la inceput.
Poate la unele persoane iubirea nu se manifesta ca o nevoie de completare ci ca o nevoie de protectie care se poate datora pierderii unei fiinte dragi in copilarie a carei lipsa se manifesta de-a lungul vietii.

Trimis de: IoanV pe 26 Feb 2006, 10:28 AM

@Erwin
Ar fi mai multe motive de atractie:
-atractia sexuala, pusa in fiinta si motorul perpetuarii
-nevoia de a fi ingrijit, protejat, apreciat, etc. ne poate determina sa fim atrasi de cei care ofera ceea ce ne este necesar
-nevoia de a orienta capacitatile noastre de a darui spre alte fiinte, lucruri
-nevoia de a extinde granitele eului, sau de al face partas unei structuri mai bogate in interactiuni sau de a-l imbogati. Poate fi intilnita si in iubirea autentica si in indragostire partial.
Acestea sint citeva din cele enuntate de Peck Scott. Sigur mai sunt si altele, dar nu imi vin in minte acum.

Editat de calfa: nu mai este de actualitate]

Trimis de: Ovidiu Bufnila pe 26 Feb 2006, 11:16 AM

Iubirea este o Magnetica Magica.

Ovidiu Bufnila
consilier de imagine
ICAN searcher

Trimis de: Titus Herbert pe 26 Feb 2006, 11:19 AM

daca e magica mai are rost sa fie comentata si intoarsa pe toate partile? Sau o luam de buna? Nu vrei sa mai detaliezi?

Trimis de: Ovidiu Bufnila pe 26 Feb 2006, 11:29 AM

Trimis de: Titus Herbert pe 26 Feb 2006, 11:34 AM

Cand spui "sunt nebun dupa tine" chiar e un graunte de adevar acolo. Si sunt sigura ca oricine iubeste este putin nebun. Dar discutia incearca sa scoata si alte laturi ale acestui aspect in evidenta. Motivatii, nevoi, dorinte...

Trimis de: actionmedia pe 27 Feb 2006, 03:33 PM

Trimis de: IoanV pe 27 Feb 2006, 08:48 PM

Trimis de: Merlina pe 27 Feb 2006, 11:34 PM

Trimis de: Erwin pe 28 Feb 2006, 02:08 AM

Merlina:

Trimis de: abis pe 28 Feb 2006, 08:47 AM

Trimis de: IoanV pe 28 Feb 2006, 09:58 AM

Trimis de: Ovidiu Bufnila pe 28 Feb 2006, 10:08 AM

Trimis de: actionmedia pe 28 Feb 2006, 12:30 PM

Trimis de: IoanV pe 28 Feb 2006, 01:14 PM

Am inteles eu ce spui tu, dar cind spui despre cineva ca definitia propusa de el are la baza autosugestia, atunci nu dai citat din tine ca sa argumentezi. Asteptam un citat din carte sau o idee desprinsa dintr-un text concret.

Trimis de: Ovidiu Bufnila pe 28 Feb 2006, 01:37 PM

Iubire inteleaptaaaa?
Oauuuu!
Cand adaugam IUBIRII un determinant OMORAM Iubireaaaaaaaaaaaa!
Iubirea e Ipostaza Noastra e Dinamica Noastra, E Libertateaaaaa!
Nu ucideti Libertateaaa!
Nu va mai ghidati dupa mituri invechiteeee!
Sa intelegem ca nu putem elimina egoismul! E chiar bun uneori. Numai ca trebuie sa-l topim, sa-l valurim in iubireee!
Uuuups, am spus o prostie?

Trimis de: actionmedia pe 28 Feb 2006, 01:47 PM

Trimis de: Ovidiu Bufnila pe 28 Feb 2006, 01:53 PM

Trimis de: IoanV pe 28 Feb 2006, 02:19 PM

Trimis de: actionmedia pe 28 Feb 2006, 02:39 PM

Trimis de: IoanV pe 28 Feb 2006, 02:46 PM

In concluzie, un dialog relativ despre ceva relativ are rost?
Ce propui, sa nu ne intereseze, sa nu studiem deloc aspectele legate de "patologia (sau psihanaliza) iubirii", aceasta fiind o falsa problema?

Trimis de: actionmedia pe 28 Feb 2006, 02:52 PM

Trimis de: IoanV pe 28 Feb 2006, 03:15 PM

Trimis de: actionmedia pe 28 Feb 2006, 03:26 PM

Trimis de: IoanV pe 28 Feb 2006, 03:41 PM

Trimis de: actionmedia pe 28 Feb 2006, 04:01 PM

Trimis de: IoanV pe 28 Feb 2006, 04:39 PM

Acuzatii se pot aduce chiar si fara argumente sau cu argumente numeroase de tip generalizare pripita.
Faptul ca a stat atit in top poate fi o confirmare a valorii, a talentului acestui om de a spune in limbaj accesibil lucruri importante pentru oameni. Oricum asta nici nu ar trebui sa conteze ci doar valoarea in sine a cartii.
Cind combati o teorie nu spui ca e si buna si rea, arati ce e bun si ce e rau in ea. Asta nu am vazut, desi trebuie sa recunosti ca m-am straduit sa aflu. Dar intrucit discutia nici nu pare a se indrepta in aceasta directie, eu nu o sa mai insist.

Trimis de: abis pe 3 Mar 2006, 08:56 AM

Trimis de: exergy33 pe 3 Mar 2006, 09:09 AM

Ioan V

Trimis de: IoanV pe 3 Mar 2006, 10:04 AM

Trimis de: abis pe 3 Mar 2006, 10:53 AM

Trimis de: IoanV pe 3 Mar 2006, 11:24 AM

Eu nu sunt de acord cu definitia din dex pt. ca nu e clara, e prea generala. Nici nu corespunde opiniei mele despre subiect, si am mai vazut pe han definitii discutabile. Problema e ca eu am pus in discutie opiniile cuiva am dat si textul si nu vad unde nu esti de acord. Daca ai lua textul si ai arunca o privire peste el ai putea preciza clar ce nu iti convine. Sunt raspunsuri acolo la obiectiile tale.
Eu nu am facut un rezumat, e prea lung si prea bogat sa il reduc la citeva mesaje sau fraze. Poate nu ai rabdare sa il citesti si sa ne spui ce nu iti place. In acest caz crezi ca ar trebui probabil sa iti fac eu prezentarea daca vreau sa il sustin? Aceasta nu mi se pare insa corect, daca vrei sa discuti opinia cuiva informeaza-te. E usor de spus nu sunt de acord fara a da detalii.
In ceea ce priveste raspunsurile:
Discutii:
la 4 incearca sa sintetizezi ce e mai important
la 7 nu ai dat nici o diferenta
la 1 Daca nu a fost prima iubire, de ce ai parasit pe celelalte fete pe care le-ai iubit si te-ai oprit tocmai la actuala sotie? Ti s-a impus decizia in vreun fel sau ai hotarit tu insuti ca poti merge mai departe si te poti casatorii cu ea?
la 5 reduc exigenta, iubesti si alte persoane in afara de parinti si sotie? De ce, si cum e aceasta iubire in comparatie cu celelalte? Sau toate iubirile tale sunt la fel, sau au macar ceva in comun?

Trimis de: IoanV pe 4 Mar 2006, 09:38 AM

Trimis de: Ovidiu Bufnila pe 4 Mar 2006, 01:24 PM

Iubirea nu a aparut nicicum. E una din instructiunile de taina ale Universului Valurit.

Ovidiu Bufnila
owner
http://finance.groups.yahoo.com/group/Codul_ICAN/

Trimis de: exergy33 pe 4 Mar 2006, 01:36 PM

Ioan V

Am descarcat fisierul pe care l-ai pus la rubrica de Cadouri , si pe baza lui voi incerca sa contrazic anumite afirmatii facute acolo.

Trimis de: Ovidiu Bufnila pe 4 Mar 2006, 01:39 PM

exergy33
oare nu vezi cumva Iubirea ca fiind doar si numai o calitate a SUPRAFETELOR?
Cu pupici metafizici,
o mica meduza ICAN
http://finance.groups.yahoo.com/group/Codul_ICAN/

Trimis de: exergy33 pe 4 Mar 2006, 01:43 PM

Iubirea nu se vede , se simte .

Trimis de: Ovidiu Bufnila pe 4 Mar 2006, 01:55 PM

exergy33, ghidusule, stii bine la ce ma refer, imi place cum il starnesti pe obraznicul Ovidiu Bufnilaaaaa! Interesanta ideea asta ca " se simte". Aproape ca intuiesc_ca nu te referi de fapt la simturi! Am dreptate?
Ov
http://finance.groups.yahoo.com/group/Codul_ICAN/

Trimis de: exergy33 pe 4 Mar 2006, 03:07 PM

@Ovidiu

Trimis de: Kyklos pe 4 Mar 2006, 05:06 PM

Iubirea , dragostea o simtim zi de zi sub mai multe forme , dragostea de tara , dragostea fata de o persoana apropiata , dragostea asupra unui lucru nesemnificativ .
Dar, nu suntem constienti de lumea in care traim , traim intr-o lume in care nu ne dam seama de realiate , suntem dusi de val , crezand ca am simtit adevarata dragoste , iubire , dar noi ne inselam .

Trimis de: IoanV pe 4 Mar 2006, 09:59 PM

Trimis de: Erwin pe 6 Mar 2006, 12:53 AM

Ce e iubirea?
Un sentiment.
Ce e un sentiment?
Un meta-gand.
Ce e un meta-gand?
Un gand peste toate gandurile, ca un dirijor care dirijeaza o orchestra din multe ganduri-instrumentisti.
Ce e un gand?
O colectie de procesari de informatie ce se petrece intr-o multime de neuroni ca o fraza muzicala cantata de un instrumentist.
Un gand e o fraza muzicala.
Un sentiment comun e o melodie.
Un sentiment ca iubirea e o simfonie.

Trimis de: Titus Herbert pe 6 Mar 2006, 03:35 PM

Si daca totusi iubirea nu ar fi acel "ceva" care sa ne "deschida" poarta catre o alta viata ci numai un pas mai aproape de dezamagire si suferinta?
Mamele isi iubesc odraslele si totusi sufera cand acestea pleaca pe drumul lor, oricat de fireasca ar fi despartirea. Iubirea intre o femeie si un barbat nu va fii mereu aceeasi, poate in cel mai "fericit" caz va ajunge la stadiul de "obisnuinta placuta".

Trimis de: IoanV pe 6 Mar 2006, 08:15 PM

Trimis de: Erwin pe 7 Mar 2006, 01:33 AM

IoanV:

Trimis de: actionmedia pe 7 Mar 2006, 10:53 AM

Trimis de: Felina pe 7 Mar 2006, 12:41 PM

Trimis de: actionmedia pe 7 Mar 2006, 12:47 PM

Iubirea permanenta este o raritate si un ideal. Majoritatea iubirilor sunt temporare si trecatoare.
Tot nu inteleg de ce trebuie ca iubirea sa fie permanenta. De ce nu putem discuta despre iubire ca despre ceva trecator? De ce vrem sa fie permanenta?

Trimis de: Felina pe 7 Mar 2006, 01:07 PM

Trimis de: IoanV pe 7 Mar 2006, 01:11 PM

Trimis de: Titus Herbert pe 7 Mar 2006, 03:09 PM

si daca ar fi permanenta am limita-o noi, oamenii, simpli muritori.

Trimis de: Erwin pe 7 Mar 2006, 11:02 PM

TH:

Trimis de: Titus Herbert pe 8 Mar 2006, 11:35 AM

uite ce am citit eu intr-un articol din National G din februarie. Ce e iubirea? se numea el si prezenta cum reactioneaza creierul la acest fenomen.
Un experiment prin care pacientilor li se arata o poza cu persoana iubita (precizez ca acestia se iubeau de peste 6 luni- citez din revista) si una cu o alta persoana. Rezultat: la vederea persoanei iubite nucleul caudat se lumineaza, nucleul caudat este aceea parte a creierului din cate am inteles unde se gasesc stimulii de placere sau obtinere a unei recompense. "luminarea" acestui nucleu este determinata de cresterea nivelului de dopamina un neurotransmitator.
O sa iau rev la mine sa va zic mai multe daca vi se pare interesant.

Erwin, relativitatea asta o sa ne omoare pe noi Iubirea este controversata, surpinzatoare, individuala si da pentru ca o relatam la propriile experiente este subiectiva si relativa si are mai multe fatete pe care fiecare om le percepe in felul sau. Cate bordeie atatea obiceie si totusi am putea sa vorbim, ma intreb eu, despre iubire obiectiv, stiintific? fara sa se strecoare si ceva personal?

Trimis de: IoanV pe 8 Mar 2006, 02:20 PM

Trimis de: Erwin pe 8 Mar 2006, 03:36 PM

[B]

Trimis de: Blakut pe 8 Mar 2006, 10:47 PM

100% reactii chimice. Asta nu o face mai putin frumoasa insa...

Trimis de: Erwin pe 8 Mar 2006, 11:52 PM

sorry, dar reductionismul nu prea cred ca ne poate ajuta sa intelegem mintea, omul, viul. Cand vorbim despre materia vie indiferent la ce nivel, fie ca e vorba de un simplu virus, fie ca e vorba de societate todeauna este mai mult decat chimie. daca totul ar fi 100% chimie, oricat de complexa ar fi aceasta chimie, atunci n-ar mai fi nici o diferenta calitativa intre viu si neviu, nu-i asa? eu cred ca prea multa vreme am incercat sa reducem totul la lucrurile cunoscute, sa simplificam si sa sintetizam in legi simple, matematice, fizice, chimice tot ce studiem... nu cred ca exista o adevarata teorie finala, ultima, capabila sa ne lamureasca in orice privinta... dar cred ca exista un gradient de certitudine in cunoastere care evolueaza permanent si abordarea problemelor trebuie facuta adecvat nivelului de dezvoltare al sistemelor cercetate. asa si cu iubirea, sunt mai multe puncte de vedere, unele divergente, fiecare cu dreptatea lui, dar adevarul este undeva la mijloc

Trimis de: IoanV pe 9 Mar 2006, 12:42 PM

Trimis de: abis pe 9 Mar 2006, 07:38 PM

Trimis de: IoanV pe 10 Mar 2006, 10:28 AM

Trimis de: abis pe 10 Mar 2006, 06:02 PM

Trimis de: IoanV pe 10 Mar 2006, 09:47 PM

Ok. Sa ne amintim:

Trimis de: Erwin pe 12 Mar 2006, 11:09 PM

@Titus Herbert:

Trimis de: Titus Herbert pe 13 Mar 2006, 02:07 PM

Erwin, eu cam asta am incercat sa fac. Dar sa stii ca e destul de dificil sa fii atat de subiectiv pe cat sugerezi tu, e vorba de sentimente aici, e rascolitor ca sa zic asa Nu stiu cati sunt dispusi sa spuna lucrurilor pe nume.

off. parca vrabia nu murea

Trimis de: Erwin pe 13 Mar 2006, 06:24 PM

TH:

Trimis de: Titus Herbert pe 14 Mar 2006, 09:31 AM

Obiectivi (si mai rau...)
Sa incerc eu sa fac o mica retrospectiva la ce am zis eu si ce s-a mai prins de mine
In primul rand cred ca suntem toti de acord ca este nevoie de 2 persoane(daca e una singura vorbim de obsesie )

-in primul rand cred ca este necesar un declansator la iubirii, oricat de loviti in cap ne-am simtii, iubirea nu vine pur si simplu cu sageata cu Cupidon Acest declansator in opinia mea poate fii: fie o atractie fizica, fie una mentala
- in functie de declansator cred ca iubirea se poate manifesta aproape simultan (atractia fizica) sau cu un anume decalaj (atractia mentala)
-in prima faza e indragosteala, un fel de nebunie, cand simti ca poti face orice, ti se ridica nivelul de dopamina numai cand te gandesti la persoana iubita si ai fluturasi in stomac..
-in cadrul fazei de indragosteala se manifesta afectiune, dorinta de a fii cu persoana iubita tot timpul (sufocare), uneori incercarea de imitare a comportamentului, fascinatia, descoperirea, partea fizica a relatiei (cred ca mai gasesc si altele daca ma mai gandesc...obiectiv)
-urmeaza o faza de acomodare, de oferirea unui loc in spatiul tau, persoanei iubite. Si in aceasta faza persista multe din caracteristicile primei faze, insa fara acel entuziasm debordant, fara 'nebunia' de la inceput.
Aceste faze pot dura in functie de persoane si de felul cum se desfasoara relatia pe parcursul mai multor luni sau chiar ani.
- pe parcurs iubirea evolueaza cu partenerii, uneori se poate aplatiza pana la indiferenta, alteori se poate transforma in comoditatea si confortul unei familii, sau poate nici nu trece de prima faza.
Acum daca ma gandesc mai bine, cred ca pe langa declansatorul acela trebuie sa existe si o disponibilitate a persoanei pentru acest fenomen

Trimis de: Erwin pe 14 Mar 2006, 10:32 PM

TH:

Trimis de: Data'q pe 14 Mar 2006, 11:15 PM

Sa te careti dupa o para si apoi s-o savurezi si sa vezi ca nu se mai termina, decat daca ai dat de un viermisor...Asta-i iubirea pentru mine...O metafora...

Trimis de: abis pe 15 Mar 2006, 08:47 AM

Trimis de: Titus Herbert pe 15 Mar 2006, 08:57 AM

Uf se pare ca fraza : 'It takes two to tango' (si nu ma refer la dans) a devenit cam desueta
Da Erwin am zis si de iubirea de fan pe undeva mai la inceput, pe cea de animale se pare ca am omis-o, insa in mod cert e si reciproca aici, adica animalul ala te iubeste si el in felul sau.
Si cand persoana se complace, nu e iubire, insa o face voluntar, asa ca iarasi sunt doi, fie ca unul vrea si celalalt vrea doar de 'forma'.
Faza cu oPsedatul era asa, un fel de glumita

Si cand zici, hai sa spunem lucrurilor pe nume, zici de fapt, hai sa spuna TH lucrurilor pe numa ha?

Sa le iau de la coada la cap: scopul, iata ca nu m-am gandit niciodata care ar putea fi scopul iubirii, asa ca dau cu presupusul: procreerea in subconstient, dorinta de a fii alaturi de cineva care te apreciaza, dorinta de a da iubire, dorinta de a scapa de singuratate, in fine.. dorinta de a primi iubire.

Nu pot sa-ti explic de ce simti.

Ce simti? Te simti bine
apreciere, caldura, simpatie, dorinta, cateodata le simti pe toate deodata, atracie, dor, mai zi si tu.

Trimis de: IoanV pe 15 Mar 2006, 10:59 AM

Trimis de: Erwin pe 15 Mar 2006, 09:43 PM

IoanV:

Trimis de: dannst pe 15 Mar 2006, 10:06 PM

Opinie: iubirea nu este un act voluntar. Actul voluntar este altruism, un set de principii. Forma avansata/ultima a oricarei invatari este instinctul de conservare- program de adaptare- care la nivel de confort/ disconfort fiziologic- senzatie ori psihic- sentiment impune reflex atitudinea de urmat, reactia. Deci, din motive de adaptabilitate, actiunile (cindva) voluntare importante fie prin gravitate, fie prin repetitie devin reflexe la nivel individual- afectivitate, intuitie- avind ca suport instinctul de conservare. Instinctele deci (forme derivate ale conservarii), ca programe, servesc evolutia. Exista doua clase de sentimente corespunzatoare instinctelor: de atractie (atasament afectiv: dragostea) si de repulsie (reject afectiv: ura, frica). Atasamentul afectiv este un sentiment, se simte si dincolo de fiziologie. In ce-l priveste, inceputul este curiozitatea- atractia, subrutina a instinctului de conservare- dupa care vine dragostea- fixatia pe obiect prin repetitie- care, maturizindu-se, ajunge la iubire. Maturizarea e drumul spre autonomie. S-au exclus* fiziologia (foamea, etc) care genereaza senzatii, instinctul matern si intuitia, discutia limitindu-se la relatia intersex.

Exergy33:
Donor – acceptor e un model bun, covalentul e insuficient. Aparent asa functioneaza viata, unul ofera, celalalt primeste. Si asta s-ar intimpla constant- ar trebui- dat fiind ca biologic nu apar oscilatii de apartenenta sexuala. Adevar ca in societatea moderna, efeminarea ocazionala a purtatorilor traditionali de pantaloni mai duce la compromisuri.

Actionmedia:
1. Vointa, nevoia, dorinta nu sint de aceeasi categorie, dar actioneaza in aceeasi directie. In ideea ca vointa dispune actiunea in sensul implinirii unei motivatii, observam ca devine nesemnificativa, fiind doar un instrument subordonat. Cauza pe care exergy33 o afirma necognoscibila este motivatia (nevoia, dorinta).
Pt definirea cauzei este necesara tratarea in cele doua sisteme de referinta: ateist si teist. Starea de atasament e limitata inferior de dragoste si superior de iubire (cristica). Am exclus forma primitiva a starii de atractie erotica, caracteristica perceptiilor grosiere, in care obiectul trebuie sa faca doar dovada unor calitati minime- de ex ca e de sex opus- si care nu implica diferentiere in sensul personalizarii spre unicitate. Atractia e promovata de instinct, angajarea unui conflict (interactiuni), ca motor al evolutiei. Ca rezultat se obtine: ateist, adaptabilitate; teist, constiinta. Teist: la polul inferior- dat fiind excluderea* anterioara- dragostea e o cauza (mijloc) pt formarea constiintei, ca efect (scop); la polul superior iubirea nu mai e o cauza pt constiinta, ci un efect. Asadar, atractia este:
a. in referinta ateista – rutina de asigurare a unor parametrii mai buni in evolutie, fiind subordonata acesteia. Generind, de ex, inteligenta prin interactie, o mai buna viziune si implicit o mai buna reactie la stimul a individului, deci o mai mare adaptabilitate individuala. Sau in alta dimensiune, asigurind formarea cuplurilor- deci procreerea- si o sansa mai mare progeniturilor prin prelungirea relatiei de cuplu, oferind deci o mai mare adaptabilitate speciei. Se ating asadar cele doua dimensiuni ale evolutiei, individul si specia. Aparent (?), aici cauza este adaptarea.
b. in referinta teista – rutina de asimilatie rezultind plusul de inteligenta in procesul de formare al constiintei. Rezultatul se considera a fi scopul final, motivatia (cauza) fiind deci constiinta (nevoia de…).
Oricum am lua-o, partea comuna celor doua interpretari este ca atractia e un program de asimilatie (dezvoltare) prin metoda “cresterii spirituale”, fixatia subiectului pe un obiect conducind la “extinderea sinelui”, asa cum cred ca ar trebui sa spuna autorul pus in discutie de IoanV. Culminind cu constiinta – sistem teist, fiind deci un scop in sine – sau cu adaptarea perfecta – referinta ateista, fara scop identificat. In ambele deci fiind vizat sinele, in referinta teista nivelul tintind catre absolut. Stadiile de manifestare se includ intre poli- dragostea si iubirea (cristica)- asa cum s-a discutat pe alt forum: dragostea e atractia contrariilor, deci 'razboi' pina la convergenta/asimilare- atractia misterului, iar iubirea e afinitatea intre cei asemenea (convergenta in aspiratii, eventual preocupari, comuniunea spirituala)- atractia spre ceea ce cunoastem, nu spre ceea ce nu cunoastem. Astea sint extremele, dorinta absoluta de posesie, cererea absoluta, egoismul pur- dragostea- si dorinta absoluta de daruire, oferta absoluta, altruismul pur (de ex sacrificiul)- iubirea, asa cum apare in "nimeni n-are o iubire mai mare decit cel ce-si da viata pt prietenii sai”. Noi traind ceva-ntre ele, un mix. Teist, chiar si forma altruista se suspecteaza dependenta, gen „am nevoie ca cineva sa aiba nevoie de mine” asa cum ar reiesi din „doctore, vindeca-te intii pe tine insuti”. Exista si o presupunere contrara, in sensul independentei, asa cum ar reiesi din stadiul ultim caracterizat prin „fiece fiinta isi ajunge siesi”. N-am ajuns insa acolo ca sa putem spune.
2. Starea de atractie nu e neaparat autosugestie. Sint si cazuri de acest fel, nu se contesta. Imagineaza-ti dragostea la prima vedere. Contraex: autosugestia nu functioneaza in anumite cazuri, cred ca-ti imaginezi. Deci, cind e prezenta, nu e doar ea implicata.

Felina:

Trimis de: Blakut pe 15 Mar 2006, 11:41 PM

Trimis de: abis pe 16 Mar 2006, 08:52 AM

Trimis de: IoanV pe 16 Mar 2006, 10:31 AM

Trimis de: abis pe 16 Mar 2006, 07:17 PM

Trimis de: IoanV pe 16 Mar 2006, 09:13 PM

Trimis de: abis pe 17 Mar 2006, 08:54 AM

Trimis de: IoanV pe 17 Mar 2006, 09:19 AM

Despre sentimente putem discuta pe topicul infiintat. Tu consideri sa sustii ca iubirea e un sentiment eu am ales alta varianta, imi pare a fi mai mult decit asta.
Sentimentele nu apar brusc din neant, sunt o serie de factori care contribuie la aparitia lor intre care si relatiile pe care le poti stabili cu cineva.

Trimis de: mothman pe 17 Mar 2006, 10:43 AM

Trimis de: abis pe 17 Mar 2006, 02:43 PM

Trimis de: dannst pe 17 Mar 2006, 05:50 PM

abis:

Trimis de: IoanV pe 17 Mar 2006, 11:08 PM

Trimis de: abis pe 20 Mar 2006, 09:03 AM

Trimis de: IoanV pe 20 Mar 2006, 09:33 AM

http://www.stilus.ro/librarie/product_info.php/products_id/2394 este o carte care ne ajuta sa ne descoperim sentimentele si sa le transformam. Oare cine trebuie sa intervina pt. a avea loc aceste lucruri?

Trimis de: abis pe 20 Mar 2006, 03:22 PM

Nu i-am intrebat daca pot pe moment, ci doar daca este posibil. Iar imi atribui lucruri pe care nu le-am spus si incepe sa ma oboseasca sa te tot corectez.

Trimis de: Ovidius pe 20 Mar 2006, 04:24 PM

Trimis de: gypsyhart pe 20 Mar 2006, 05:02 PM

Trimis de: IoanV pe 20 Mar 2006, 11:45 PM

Trimis de: Zeratul pe 21 Mar 2006, 12:44 AM

Trimis de: Ovidius pe 21 Mar 2006, 08:36 AM

Trimis de: Titus Herbert pe 21 Mar 2006, 12:29 PM

Pai stai daca poti convinge constientul, sinele nu e convins si el? Sinele e subconstientul? Explica te rog.

Trimis de: Ovidius pe 21 Mar 2006, 01:46 PM

Trimis de: Titus Herbert pe 21 Mar 2006, 01:57 PM

Adica primul impuls pe care il simti vis a vis de o persoana il 'comanda' sinele. (atractie/respingere/interes/etc)

Trimis de: Ovidius pe 21 Mar 2006, 02:09 PM

Exact.

Trimis de: Titus Herbert pe 22 Mar 2006, 01:02 PM

Daca impulsul este de repulsie (fata de o persoana) sunt convinsa ca este practic imposibil sa te convingi sa il/o iubesti. Insa daca este de apreciere, cred ca se poate lucra in timp, pentru ca prima oara nu iti faci o imagine completa a respectivului/respectivei. Nu cred ca e posibil sa nu ai nici o reactie cand cunosti pe cineva.

Trimis de: IoanV pe 22 Mar 2006, 01:59 PM

Trimis de: Titus Herbert pe 23 Mar 2006, 09:15 AM

Ioan, nu era vorba ca pe parcurs iti poti da seama si de anumite calitati pe care dintr-un motiv sau altul nu le-ai observat din prima, era vorba de primul impuls, prima impresie pe care ti-o lasa. Cred ca nu e persoana care sa nu reactioneze destul de puternic la aparente.
Si apoi mai e si problema de 'a vrea' pe langa 'a putea' . De ce ai vrea sa iubesti o persoana precum Bin Laden sa zicem? Oricum ca sa mearga cat de cat chestia cu vointa cred ca nu trebuie sa stii nimic despre persoana respectiva anterior cunoasterii 'face to face'. Adica sa elimini c pe cat posibil influente externe.

Trimis de: LINICA pe 23 Mar 2006, 09:33 AM

Ce fel de iubire este in cazul in care unul dintre parteneri descopera dupa cativa ani de fericire ca nu mai iubeste? Este vorba de iubire in acea relatie?

Trimis de: Titus Herbert pe 23 Mar 2006, 09:43 AM

Iubirea nu e vesnica. Evolueaza sa zicem mai frumos, se transorma in afectiune, caldura, obisnuinta, poate plictis sau rutina.
Cativa ani de fericire zic eu ca e multa fericire. Parerea mea e ca fericirea sau mai bine spus momentele de fericire adevarata sunt rare.
Isi da seama ca nu mai iubeste in sensul ca nu mai iubeste ca la inceput, nu? Daca da in mod sigur e vorba de iubire dar nu la fel de intensa, nici nu cred ca ar avea cum sa-si pastreze intensitatea atata timp. In plus cred ca ar fii extrem de solicitant.
Daca nu mai simte nimic pentru persoana respectiva, desi dupa 'ani de fericire' mi se pare nu prea plauzibil atunci nu mai e iubire.

Trimis de: IoanV pe 23 Mar 2006, 01:29 PM

Trimis de: exergy33 pe 23 Mar 2006, 02:22 PM

@Titus Herbert

Trimis de: Titus Herbert pe 23 Mar 2006, 02:32 PM

Ioan V
Pai eu am incercat sa elimin niste idei preconcepute care se formeaza anteriror cunosterii propriu zise. Adica, daca nu stiu nimic de BL si il cunosc s-ar putea sa fie altceva decat acum ca stiu, ce stiu
Evident ca daca auzi numai lucruri bune e mult mai usor. Si da am zis si eu, iubierea nu e vesnica.

Da am limitat raspunsul la un anume tip de 'iubire' Cantitatea se pare ca este uneori la fel de importanta ca si calitate

Eu ma multumesc si cu mai putin, dar sa fie consistent ca si manifestare Eu inteleg fericirea ca ceva mai mult decat o bucurie, o multumire, dar se poate extinde banuiesc, depinde cum percepi conceptul.

Exergy

nu stiu daca aia il iubesc sau sunt pur si simplu nebuni (dupa el )

Trimis de: Erwin pe 26 Mar 2006, 01:54 AM

Iubirea poate fi foarte ciudata uneori, sa contrazica sau sa transceada bunul simt, chimia, vointa, constrangerile sociale, distanta fizica, atributele persoanei fie ca sunt calitati sau defecte si cam tot ce s-a enumerat mai sus ca fiind lucruri de baza pentru iubire. Ideea e ca, daca doi oameni sunt suficient de atrasi unul de celalalt la un moment dat se poate vorbi de iubire si in functie de cresterea si evolutia relatiei iubirea cunoaste etapele descrise mai sus, cu toata diversitatea de posibilitati si cu toate incertitudinile, in ultima instanta e un liant intre doua parti ale unui sistem, este o lege de agregare a sistemului social astfel constituit. Si, daca vorbim de oameni esentialul mi se pare nivelul constient, acesta exprima si manifesta iubirea si doar atata vreme cat e constientizata si se actioneaza in cadrul sistemului respectand legile ei putem vorbi despre iubire adevarata. Desigur, aici trebuie sa-i dam dreptate si lui IoanV, cresterea si sustinerea unei relatii este si un act de vointa nu numai unul de biochimie, psihologie sau de alta natura... Pastrarea unei relatii dincolo de toate piedicile inerente, dincolo de toate motivele de respingere, existente sau aparute pe parcurs deja tine de vointa de a iubi, de atasament si de respect, lucruri care nu exista in faza initiala, de "aprindere a scanteii".

Trimis de: exergy33 pe 26 Mar 2006, 10:16 AM

@Erwin

Trimis de: Erwin pe 26 Mar 2006, 09:30 PM

@exergy33:

Trimis de: eu_si_tu pe 5 May 2006, 01:07 PM

erwin

Trimis de: iniya pe 5 May 2006, 01:33 PM

*eu_si_ tu
Semnatura ta imi place foarte mult. Nu crezi ca asta este raspunsul la intrebarea topicului>?

Trimis de: Erwin pe 6 May 2006, 01:05 AM

eu_si_tu:
~~~~~~

Trimis de: eu_si_tu pe 6 May 2006, 02:17 PM

Trimis de: Erwin pe 6 May 2006, 10:53 PM

Trimis de: mothman pe 6 May 2006, 11:03 PM

Trimis de: Ovidiu Bufnila pe 7 May 2006, 06:37 PM

Alooo, aloooo!
Iubirea e Valurirea Magica a Spatiului! E Ipostaza Spatiului Valurit. Caci Materia e Energie concentrata iar totul de la iubire la haleala, de la frica la tampeala e valurire energetica produse enigmatic de campurile magnetice. Nu mai fiti atat de poeti, fiti astronomi si astrofizivcieni!
Va iubesc neinchipuit de mult adica ma valuresc prin voi si voi prin mine si intreg universul se valureste caci n-a fost explozie primara ci frumoasa si maiestuasa spargere a unui VAL.


Ovidiu Bufnila
specialist ASA
specialist Dinamica Fluidelor

Trimis de: eu_si_tu pe 7 May 2006, 08:07 PM

Trimis de: Erwin pe 7 May 2006, 09:04 PM

@eu_si_tu:

inca n-ai facut cunostinta cu Ov, MEDUZA MAGICA? nu stii cine e FONDATOR ICAN? inca nu te-ai valurit destul pe la han!

@Ovidiu:

maestre, multumim pentru semnal, sa vedem ce invataminte vom trage din valurirea asta semantica, magica si cu voia dumitale, un picut lorenziana...

Trimis de: Kyklos pe 7 May 2006, 09:43 PM

O utopie e iubirea , nu o simtim , nu o vedem , traim intr-o lume in care iubirea e dusa la extrem si cand se lovesc de unele bariere ajung sa-si dea seama ca iubirea le-a pus pe ochi pecetea de iubire absoluta .

Trimis de: Titus Herbert pe 8 May 2006, 09:35 AM

Pai daca iubirea nu se vede, nu se simte de unde stim ca exista? Cred ca a fost inventata asa ca sa ne induca in eroare de niste conspirationisti valuriti

Trimis de: Ovidiu Bufnila pe 8 May 2006, 10:08 AM

Trimis de: eu_si_tu pe 8 May 2006, 10:26 AM

A inteles careva dintre voi , din explicatiile maestrului Bufnila , ce inseamna specialist ASA ?
Eu nu.

Trimis de: Tinkerbell pe 8 May 2006, 10:37 AM

Oh, las-o asa, eu_si_tu, sau da un search pe toate postarile lui Bufnila si te lamuresti tu cu cine ai de a face.

Trimis de: punctt pe 8 May 2006, 11:09 AM

Bine ai venit la HA, eu_si_tu!



p.s. HA = prescurtarea de la HanuAncutei.

Trimis de: Ovidiu Bufnila pe 8 May 2006, 03:04 PM

Trimis de: eu_si_tu pe 8 May 2006, 03:48 PM

Maestre Bufnila , ne-ai bagat cu totul in valuri.

Trimis de: iniya pe 8 May 2006, 04:15 PM

*o intrebare pt Maestrul Bufnila

Trimis de: eu_si_tu pe 9 May 2006, 01:28 PM

punctt
multumesc de primirea facuta .

iniya
Maestrul Bufnila iti va da un raspuns valuritor si invaluitor , asa cum mi-a dat si mie .
Tot n-am inteles ce iseamna specialist ASA !

Trimis de: Ovidiu Bufnila pe 9 May 2006, 02:14 PM

Trimis de: eu_si_tu pe 9 May 2006, 02:23 PM

Maestre Bufnila ~ cred ca azi ai avut o zi plina de inspiratie.

Trimis de: Ovidiu Bufnila pe 11 May 2006, 03:05 PM

Voi, navigatorii hanului sunteti extraordinari. Voi sunteti Necunoscutii Inspirati! Voi ma starniti sa pun la cale ghidusii. pana la urma Mihai o sa se sature de bufnilisme si, poate, pe buna dreptate, o sa ma bage in depou. Pana atunci, cu un deplin elan autoironic, nearogant si impotrivitor doar impotriva bufnilului, o sa incerc sa va mai bat la cap cu valurri despre Iubire. Sunt convins ca aveti noi adevaruri despre Iubire.
Cu prietenie,
un oarecare navigator

Trimis de: dr. pe 4 Sep 2006, 07:48 PM

IUBIREA...poate fi descrisa cel mai bine de cei care au intalnit-o...
...ma bucur ca vorbiti de lucruri realmente frumoase...

Trimis de: Blakut pe 4 Sep 2006, 10:58 PM

Trimis de: mothman pe 4 Sep 2006, 11:04 PM

Trimis de: Erwin pe 4 Sep 2006, 11:21 PM

mothman:

Trimis de: mothman pe 4 Sep 2006, 11:32 PM

Cam asa ceva. Dar oricum, faptul ca am ajuns sa cunoastem care este substratul iubirii, nu inseamna deloc ca nu ne mai putem bucura de ea. Cam tot invaluita in mister ramane, pana la noi descoperiri...

Trimis de: IoanV pe 5 Sep 2006, 06:28 AM

Trimis de: exergy33 pe 5 Sep 2006, 09:28 AM

Trimis de: Erwin pe 6 Sep 2006, 12:09 AM

Trimis de: mothman pe 6 Sep 2006, 12:47 AM

Trimis de: IoanV pe 6 Sep 2006, 06:51 AM

Substratul apei este format din 1 atom de O si 2 atomi de H. Iti spun ceva 2 gaze despre proprietatile apei? Si acesta e un caz banal. Sa vezi substantele organice cum arata! In plus functionarea in organism are un nivel de integrare cu citeva rdine de marime mai mare. E firesc sa aiba si un substrat material dar canalele, legaturile, etc., etc....Si nici nu sint sigur ca vorbim acum despre iubire in sensul profund al termenului sau despre acele miscarei datorate hormonilor si au ca finalitatea indragstirea, etc.

Trimis de: contraste pe 6 Sep 2006, 07:19 AM

Mă bag şi eu ca musca-n lapte ! Dar, asta este...
Pentru mine de câte ori mă îndrăgosteam, era catastrofă! Mă prosteam şi bolânzeam de creieri! Când mi-a mai venit mintea la cap, dacă îmi plăcea cineva, făceam mişto, îi evidenţiam trăsăturile negative, fie şi scama imaginară!
Pentru mine dragostea a fost prosteală de creieri! De fapt se urcau feromonii grup la mansardă! Nu zic că acum nu se mai ridică, numai că îi dirijez! Scurt şi la obiect.

Trimis de: mothman pe 6 Sep 2006, 04:57 PM

IoanV, Mi se pare chiar irelavant cat de complexe sunt chimicalele care alcatuiesc substratul afectivitatii, sau cat de complexa e componenta hard. Complexitatea nu schimba chiar cu nimic problema. Iubirea are un substrat material, asta e idea. Constiinta, afectivitatea, memoria, etc, sunt, pana la urma, rodul fenomenelor electrice si chimice din sistemul nervos central. Ca treaba se complica mult pe urma, ca depinde de atatea chestii, de atatia stimili, ca e conditionata de fenomenl X sau Y, e alta discutie...

Sa nu uitam ca au existat vremuri in care rolul creierului era total neglijat, pentru intreaga viata psihica fiind considerate responsabile : inima, arterele si chiar ficatul, prin cavitatile carora se presupunea ca circula un fluid de provenienta divina - pneuma. Renuntarea la aceasta credinta, acceptarea inimii drept o simpla pompa, precum si imbratisarea acestei perspective sistemice zic eu ca a insemnat ceva. Expresia a darui din "inima", isi are radacinile in vremurile de atunci, de exemplu.

Cel putin in teorie si sistem artificial ar putea avea trairi asemanatoare sau chiar identice cu cele ale indragostitului.

"Can we someday build intelligent machines? I take the answer to be yes in principle, because our brains themselves are machines" - Marvin Minsky (Mathematician and computer scientist. Toshiba Professor of Media Arts and Sciences at the Massachusetts Institute of Technology, and cofounder of MIT's Artificial Intelligence Laboratory - Major contributions to AI, cognitive psychology, mathematics, computational linguistics, robotics, and optics)

"The best reason for believing that robots might some day become conscious is that we human beings are conscious, and we are a sort of robot ourselves. That is, we are extraordinarily complex self-controlling, self-sustaining physical mechanisms, designed over the eons by natural selection, and operating according to the same well-understood principles that govern all the other physical processes in living things: digestive and metabolic processes, self-repair and reproductive processes, for instance" - Daniel C. Dennett (Prominent American philosopher - Philosophy of mind and philosophy of science - fields relate to evolutionary biology and cognitive science.

Asa cum am mai spus, faptul ca acum cunoastem aceste lucruri, ca nu mai e musai sa facem apel la ceva de natura transcendentala pentru a explica iubirea, nu inseamna ca ea nu mai e magica in felul ei si ca chiar nu ne mai putem bucura de ea. Daca un neurofiziolog imi explica cu foarte multe detalii cum se face ca eu simt placere atunci cand mananc o ciocolata, nu schimba cu nimic perceptia ghustului, sau atitudinea mea fata de placerea respectiva.

Trimis de: dannst pe 6 Sep 2006, 07:06 PM

sa fie chimia altceva decit un suport? sa nu aiba viata o tendinta- cum explicam autodeterminarea???- si suportul sa fie doar un mijloc, influentind doar din aceasta pozitie functionarea, dar nefiind determinantul absolut al acesteia?
tendinta... observ pe anumite subiecte termeni delicati: intentie- "la inceput era cuvintul...", semnificatie- "m-ai iubit inainte de intemeierea lumii"... pare ca ne-apropiem de intelesurile mai vechi, desi descoperim doar apa calda... iubirea ce sa fie???

Trimis de: IoanV pe 6 Sep 2006, 07:27 PM

Trimis de: Erwin pe 6 Sep 2006, 08:09 PM

De acord cu tine Ioan V! Si cu fiecare experienta noua ne dam seama ca s-ar putea ca inainte sa nu fi stiut ce inseamna cu adevarat iubirea!

Trimis de: exergy33 pe 6 Sep 2006, 09:01 PM

Trimis de: nefertiti-old pe 8 Sep 2006, 06:30 PM

Trimis de: freeman pe 9 Sep 2006, 09:15 AM

E o chestie extrem de simpla: e chimia aia speciala (emotia), care apare in principal la 15-20 de ani, mai rar dupa.

Trimis de: nefertiti-old pe 9 Sep 2006, 09:17 AM

Trimis de: Don Quijote pe 9 Sep 2006, 07:16 PM

Cred ca ar trebui sa fie bucuria de a ne bucura de celalalt fara a incerca sa ni-l insusim.

Trimis de: dr. pe 26 Sep 2006, 06:06 PM

Ceea ce poti gasi in IUBIRE nu poate fi uneori descris prin cuvinte.Sunt lucruri atat de frumoase incat expunerea lor nu poate fi facuta cu ajutorul dictionarului...a face pe cineva fericit iubindu-l este un lucru minunat!

Trimis de: Erwin pe 26 Sep 2006, 07:55 PM

ei bine, eu unul m-am convins că în viaţă trebuie să învăţăm mereu... inclusiv iubirea, trebuie (re)învăţată mereu...

Trimis de: IoanV pe 26 Sep 2006, 08:26 PM

Trimis de: OMU'BUN pe 26 Sep 2006, 08:48 PM

Imi cer scuze ca nu am avut rabdarea sa citesc in totalitate ce s-a scris anterior, iar daca s-a mai spus, subscriu si eu acelorasi idei.
Dupa parerea mea, iubirea are doua forme absolut distincte:
- iubirea subiectiva, atunci cand iubim cu toata fiinta noastra pe cineva care se incadreaza in idealurile noastre
- si iubirea altruista, care n-are nimic comun cu trasaturile noastre de caracter, cu idealurile noastre, cu slabiciunile noastre

Iubirea subiectiva, oricat ar fi de puternica, este relativa intrucat tine de moment. de stare, de imprejurari. Astazi poti iubi pana la adulatie un om, iar maine sa-l urasti sau sa-l dispretuiesti. Iubirea altruista tine de suflet efectiv si nu-ti pui niciodata problema "de ce iubesti?" O faci fiindca asa simti si nu astepti absolut nimic in schimb. Se pare ca singurele fiinte perfecte in acest sens sunt delfinii, fiindca nu se dau in laturi nici de la a se jertfi pentru a salva pe cineva in afara puilor sau a speciei lui.
Multi dintre noi, avem un sentiment aparte pentru tot ce inseamna vietate, mai ales cand e vorba de pui (chiar si puii de crocodil) Dar in general ne caracterizeaza un sentiment special cand e vorba de cai, caini, delfini... Ni se pare ca acestia au ajuns mai aproape de sufletul omului si desi nu sunt dotati cu ratiune, uneori par mai... inzestrati decat noi!

Sper sa nu fi ofensat pe nimeni parerea mea!...

Trimis de: Titus Herbert pe 26 Sep 2006, 09:09 PM

Omu' Bun, iubirea adevarata este altruista si are totul in comun cu fiecare ce o traieste. Pentru ca in momentul acela: idealuri, slabiciuni, caracter adera la ea. Tot ce tine de omul care iubeste, in prima faza este si al celuilalt, omul iubit. In timp se diminueaza forta ei si raman alte sentimente, se creeaza alte legaturi, de afectiune, obisnuinta, acceptare.
Iubirea pe care ai numit-o subiectiva cred ca e mai mult o faza a procesului si sunt rare cazurile in care cu adevarat gasim pe cineva care se incadreaza in idealurile noastre, pentru ca poate fi doar o parere indusa de moment. Cred ca e mai mult o atractie fizica, poate de aceea ai numit-o subiectiva.

Trimis de: Rex_Pelasgorum pe 30 Sep 2006, 12:30 PM

Spunea odata un poet arab, cum ca iubirea adevarata este numai suferinta....
Inclin sa ii dau dreptate.Viata mi-a dovedit-o pe deplin.

Trimis de: exergy33 pe 30 Sep 2006, 12:42 PM

Iti aduci aminte cum il chma pe acel poet arab ?

Trimis de: Rex_Pelasgorum pe 30 Sep 2006, 12:54 PM

Yusuf Hussein

Trimis de: Apple pe 14 Oct 2006, 04:22 PM

Iubirea este capacitatea unui persoane de a vedea perfecţiunea într-o persoană imperfectă.

Trimis de: Clopotel pe 14 Oct 2006, 04:41 PM

Draga Apple,


frumos spus...

Trimis de: Blakut pe 15 Oct 2006, 08:49 AM

Trimis de: contraste pe 15 Oct 2006, 09:28 AM

Trimis de: Frisky pe 8 Dec 2006, 12:37 PM

Iata ce crede un arbore despre iubire:

"Am citit o poveste frumoasă scrisă de Shel Silverstein şi intitulată Arborele care dăruieşte. Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.

Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. Egoul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie.

Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare.

Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.

Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil.

Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează..

Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”. Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare.

Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită.
Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?”

Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.

Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţi să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”. Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.

Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat.

„Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.

Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.

Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”.

Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire.

Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor.

Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie.

După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.

Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”.

Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.

Egoul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilărească.

Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.

Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?”

Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.

Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.

„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”.

Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime.

Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.

Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.

Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”.

Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”.

Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat.

Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câştigat.

Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj”.

Egoul nu înţelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbeşte limbajul dăruirii."

...oare cand o sa-nvatam limbajul asta? E universal, nu necesita traducere si cu toate astea...

Trimis de: Don Quijote pe 8 Dec 2006, 01:08 PM

...anarhia inimii...iubirea

Trimis de: yronick pe 31 Jan 2007, 03:12 PM

Concluzie trasa din experienta mea:

IUBIREA E PERICULOASA

Trimis de: Titus Herbert pe 31 Jan 2007, 03:44 PM

Asta ar raspunde mai repede la intrebarea: Cum este iubirea?

Trimis de: Erwin pe 7 Aug 2007, 03:17 AM

Egoul nu înţelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbeşte limbajul dăruirii."

...oare cand o sa-nvatam limbajul asta? E universal, nu necesita traducere si cu toate astea...