Versiunea pentru tiparit a acestui topic

Trimis de: Sushi pe 7 Nov 2005, 12:14 PM

Imaginati-va un scenariu cu o mama care plinge intinsa pe pat in dormitor. In aceeasi incapere este si copilul ei in virsta de trei ani. Situatia i se pare copilului atit de tragica de parca mama ar muri. Plin de frica el spune: "Mami, eu te iubesc!". Mama se uita la el. Ochii i se umplu de dragoste si pe buze ii apare un zimbet in timp ce spune: "Of comoara, si eu te iubesc tare tare. Hai da-mi un pupic si-mi trece."

O scena induiosatoare? Nu. Abuz emotional. Copilului tocmai i s-a transmis mesajul ca el/ea are puterea sa salveze viata mamicii. Ca el/ea are puterea si, implicit, si responsabilitatea, de a alina durerea mamei. Acesta este un abuz emotional si creaza o relatie emotional incestuoasa in care copilul se simte responsabil pentru nevoile emotionale ale parintelui.
Un parinte "sanatos" i-ar explica faptul ca este ok ca mami plinge, ca asa procedeaza oamenii cind se simt suparati sau cind ii doare ceva. Un parinte "sanatos" emotional l-ar invata pe copil ca este normal sa ai sentimente, senzatii si sa le exprimi.

Traducere din Codependenta, dansul sufletelor ranite, de Robert Burney

Trimis de: contraste pe 7 Nov 2005, 01:08 PM

Un parinte sanatos emotional....
Datorita conjuncturii - servici, etc.,- eu am intalnit parinti care realmente traiau din lacrimile si durerea propriilor lor copii.
Se simteau satisfacuti de ele...
Plansul copilului - eventual de ziua lui - sau atunci cand avea acesta o mica bucurioara, sa ii faca ceva sa il vada plangand....
Ce sa spun? O fi ce-am postat eu chiar on-topic? Spune tu daca sunt off topic....

Trimis de: mutulica pe 7 Nov 2005, 01:27 PM

cred ca pot s-o dau pe maica-mea in judecata pentru abuz

Trimis de: Michelle pe 7 Nov 2005, 01:42 PM

eu am o problema...daca asta e incest emotional cind te pupa sotul e abuz emotional?adica i-am transmis si lui responsabilitatea ca daca sunt suparata e obligat sa-mi aline durerea?...sau mai bine ca sa evite abuzul imi da cardul si codul pin si se rezolva orice durere si nici incest nu e ?

Trimis de: Sushi pe 7 Nov 2005, 01:48 PM

Trimis de: Dark Angel pe 7 Nov 2005, 01:55 PM

Mda...nu e un subiect nostim, cu siguranta.

Imi amintesc scena descrisa in primul post...la mine in dormitor. Eram obosita si stresata si multe altele...plangeam...n-am sa uit niciodata figura puiului meu care are doar doi ani si jumatate...care abnuiesc ca nu intelegea ce se intampla.

A venit langa mine si mi-a spus: Mami, te ubec. Am incercat sa zambesc si i-am spus ca mami e suparata si ca o sa-mi treaca...si a trebuit sa-mi adun puterile astfel incat sa pot face lucrul acesta...nu suportam sa-i vad figura mica asa de trista si descumpanita si...disperata, cred. M-am vazut pe mine, la o scara redusa, atunci cand intru in panica si nu gasesc iesire...

Ce trist...

Trimis de: mutulica pe 7 Nov 2005, 02:10 PM

Trimis de: calfa pe 7 Nov 2005, 02:19 PM

In capitolele 13 (Relatiile) si 14 (Cercul vietii) din cartea http://www.hanuancutei.com/forum/show.php/act/ST/t/5672 sunt descrise codependentele cu partenerii si respectiv cu parintii si copiii. Voi reveni pe acel subiect cu cateva idei interesante din carte.

Cat despre ideea din titlu, "Incest emotional", da, poate fi vazuta si asa o astfel de situatie. Dar cred ca e o anumita exagerare, daca vedem acest "Incest emotional" ca o eticheta pe care trebuie sa o punem comportamentului unei mame anume. La cat sunt in general de pregatiti parintii (in mod institutionalizat) sub aspect emotional pentru cresterea copiilor, e greu sa ii acuzi pe cei ce gresesc de "incest emotional". Mi se pare o formulare de evitat in cartile de popularizare. Insa, in limbaj de specialitate, si intre specialisti, e posibil sa folosesti o astfel de eticheta.

Eticheta "abuz emotional" pare totusi mai usor de acceptat decat "incest emotional" (care e pomenit in citatul initial sub forma "relatie emotional incestuoasa").

Acea carte e de popularizare sau pentru specialisti ? Dupa metafora din titlu, pare de popularizare.

Trimis de: Tear pe 7 Nov 2005, 02:32 PM

Sunt situatii cand cu greu te abtii din plans in fata copiilor, sau cand ei te surprind intr-o asemenea ipostaza, in conditiile in care incerci sa te feresti tocmai pentru a nu abuza in acest fel asupra sensibilitatii lor. Un parinte responsabil cred ca procedeaza cum a spus flori : incearca sa-si revina imediat, isi sterge lacrimile si-l linisteste pe micut, chiar daca lacrimile vor continua sa curga in suflet. Un copil martor al numeroaselor crize de acest gen asimileaza un handicap emotional puternic, cu riscul sa-l perpetueze pe tot parcursul vietii sale, devenind un inadapatat si avand tendinta alegerii cailor extreme in viata. Deci, chiar daca se intampla, e bine sa nu se faca o regula si sa nu se speculeze de catre parinte sensibilitatea copilului. Si asta pentru ca el sa aiba o viata normala.

Trimis de: calfa pe 7 Nov 2005, 02:36 PM

Trimis de: Ovidius pe 7 Nov 2005, 02:54 PM

Trimis de: Sushi pe 7 Nov 2005, 03:45 PM

Trimis de: mutulica pe 7 Nov 2005, 04:00 PM

Trimis de: Felina pe 7 Nov 2005, 04:02 PM

Dagii mei, sincer acum, cine nu cunoaste macar un 'caz'?

Trimis de: aburelius pe 9 Nov 2005, 07:16 PM

da, cu toţii cunoastem cazuri de asemenea abuz. e firesc să apară în frecvenţă destul de mare, greşelile, devenite deja traditionale, din educaţia şi îngrijirea copiilor sunt azi mult mai evidente datorită progresului social care, oricât s-ar specula că nu exista, mie mi se pare evident.

dar am impresia că problema este cu două taişuri. dacă părintele îşi face un obicei din a-şi ascunde emoţia în faţa copilului, (chipurile) pentru a-l proteja, relaţia parinte-copil, care este modelul pe care copilul va clădi viitoarele lui relaţii capătă mult artificial, nesinceritate.
eu cred că raspunsul nu e deloc simplu, în exemplul de mai sus, soluţia "trebuia să-si şteargă lacrimile şi să afişeze calm" e numai aparent bună. mie mi se pare că e nevoie de mult tact, de fapt de abilitatea de a interacţiona emotional cu copilul într-o manieră potrivită cu puterea lui de "a duce". asta ţine până la urmă de EQ-ul părintelui.
creşterea copiilor este o artă şi mult mai mult decât atât

Trimis de: Sushi pe 9 Nov 2005, 09:49 PM

Trimis de: aburelius pe 10 Nov 2005, 12:15 AM

Carmelita
cele cinci(5) semne de întrebare pe care le-am citit în încheierea mesajului precedent îmi sugerează faptul că nu m-am facut înţeles.
probabil că am formulat cam criptic, adică s-a auzit ca din criptă...
spui "Un parinte "sanatos" emotional l-ar invata pe copil..."
ei bine, eu văd aici o greşeală. eu susţin că un părinte sănătos emoţional va fi capabil să transmită (să afişeze în mod cinstit) o parte a emoţiilor, un fragment potrivit cu puterea de reacţiune emoţională a copilului. altfel, oricât i-ar explica faptul că "mami e suparată" copilul nu va avea acces la interiorul emoţional al părintelui.
am cunoscut oameni care au fost crescuţi "impecabil". părinţii i-au protejat de orice "efervescenţă". reguli de genul "părinţii nu se contrazic niciodată în faţa copilului", etc, erau respectate cu stricteţe. ei bine, acei oameni sunt reci, lipsiţi de spontaneitate, empatie, umor

sigur, între sinceritate şi abuz emoţional, graniţa e foarte strânsă

la o extremă sunt cei abuzaţi emoţional. într-adevăr, în viaţa lor poartă acest semn, senzaţia exagerată că cei din jur depind de ei, ca le sunt mereu datori
dar la polul opus sunt cei care rămân la distanţă, reci, politicoşi, impenetrabili.
nu ştiu zău care sunt mai fericiţi

Trimis de: Tear pe 10 Nov 2005, 08:29 AM

off topic:
aburelius, intotdeauna am considerat calea de mijloc, ca fiind cea mai buna. Am fost si sunt adepta ei pentru ca nu-mi plac extremele. Nu pentru ca as fi avut parte de ele, dar am incercat pe tot parcursul vietii sa invat din tot si toate. Am vazut ca extremele provoaca sau demonstreaza suferinta. Stiu ca suferinta face parte din karma omului, dar si capacitatea lui de a se autodepasi, si liberul arbitru ii sunt date prin destin. Totul este sa vrea, sa aiba dorinta de evolutie.
on-topic:
In functie de situatie, reactionez sau nu emotional in fata copilului. Daca motivul reactiei mele este el, ii explic de ce, cu tact si exprimandu-mi dorinta de a-l vedea mai bun, in speranta ca si el va dori acest lucru. Daca nu este el, iarasi ii explic, dar cu mai putine amanunte si cu grija de a-i gasi circumstante atenuante celui care mi-a provocat reactia (indeobste taica-sau), pentru ca sa nu-si formeze o imagine denaturata asupra tatalui sau si asupra relatiei dintre mama si tata.
Este nevoie de mult tact in relatia cu copiii tai.
aburelius, ai copii ?

Trimis de: Oiski-Poiski pe 10 Nov 2005, 10:29 AM

Trimis de: mutulica pe 10 Nov 2005, 11:01 AM

stiu doi frati gemeni, care au fost crescuti in exact aceleasi conditii, au avut cumparate aceleasi haine, aceleasi jucarii... in primii doi ani de facultate ne-a fost greu sa ii deosebim... si totusi mersul lor in viata, precum si comportamentul fiecaruia este atit de diferit
am inceput sa ii deosebim mai ales dupa comportament... unul se ocupa de scoala, era exact fiul pe care parintii si-l doreau, in timp ce al doilea era o pramatie
nu cred ca era vorba de educatie, pentru ca cei doi au avut parte de aceeasi educatie, aceeasi implicare emotionala, etc.

Trimis de: calfa pe 10 Nov 2005, 11:10 AM

mutulica, "aceeasi educatie, aceeasi implicare emotionala, etc." e destul de relativ.

Cine garanteaza, de exemplu, ca au avut aceleasi experiente de viata (erau permanent impreuna ?) care i-au marcat ? Cine garanteaza ca aveau aceleasi nevoi ? Si, daca au fost tratati la fel, dar aveau nevoie diferite, nu e firesc ca macar unul sa fi fost afectat de asta ? Poate asa au ajuns sa se diferentieze.

Trimis de: Tear pe 10 Nov 2005, 11:18 AM

E vorba si de disponibilitatea de implicare emotionala a fiecarui copil, de reactia fiecaruia la mediul inconjurator (familial, social, etc), de puterea cu care s-a nascut. Fiecare e unic.

Trimis de: Tinkerbell pe 10 Nov 2005, 11:25 AM

Mie personal mi se pare fortata expresia "incest emotional", e cam prea de tot, chiar daca e doar o expresie. Autorii de carti de psihologie si licentele lor poetice...
Aspectul tratat nu e de neglijat insa, e subtil si usor de scapat din vedere, mai ales cand suntem coplesiti de emotii.
Ochisorii copiilor insa ne privesc si mintea lor lucreaza...

Trimis de: mutulica pe 10 Nov 2005, 11:33 AM

Trimis de: calfa pe 10 Nov 2005, 11:57 AM

De acord, mutulica. Atunci sa clasificam comportamentele parentale in adecvate si inadecvate (ansamblului copil + situatie), sau in formatoare si deformatoare, etc.

Desigur, si aici e ceva relativitate. Depinde din ce perspectiva privesti lucrurile, depinde ce intelegi prin copil bine dezvoltat, tanar bine format, etc.

Iar parintii, desigur, nu pot fi (toti) sfinti.

Trimis de: Sushi pe 10 Nov 2005, 12:18 PM

Ce sa faci cind dragostea parintelui iti conduce viata

Vreuna din frazele urmatoare iti suna familiar?

"Dintre toti copiii mei, in tine imi pun speranta."
Traducere: Te-am selctionat pe tine sa fi cel ce da un scop vietii mele.

"Tu nu mi-ai facut niciodata probleme"
Traducere: Ignora-ti propriile nevoi, nu ma descurc cu ele.

"Tu esti singurul/a care ma intelege."
Traducere: Daca n-ai fi tu as fi absolut singur/a / n-as avea pe nimeni.

Daca da, atunci s-ar putea sa fi unul dintre cei "alesi" ca centru al atentiei parintilor tai care te iubesc si iti sint devotati dar, in realitate, esti un copil care psihicmerge pe sirma - invatind foarte devreme sa-ti renegi propriile nevoi ca sa satisfaci nevoile emotionale ale parintilor. Azi exista un nume pentru aceasta devastatoare forma de abuz: incest emotional.

Din "What to Do When a P arent's Love Rules Your Life" de Patricia Love.
http://www.webheights.net/GrowingbeyondEmotionalAbuse/plove/plei.htm

(cu traducerile ma straduiesc. Daca gasiti neconformitati puteti corecta)

Trimis de: aburelius pe 10 Nov 2005, 12:36 PM

Trimis de: Tear pe 10 Nov 2005, 12:48 PM

"am observat diferenţele între ei, în funcţie de situaţia materială, echilibrul emotional, etc, ale familiei în primii 5-7 ani ai fiecăruia."

Si, cu siguranta, ai constatat ce spuneam mai sus : disponibilitatea de implicare emotionala a fiecarui copil, puterea cu care s-a nascut. Fiecare e unic. Nu poate exista o reteta pentru educatia copiilor general valabila. Poate doar foarte-foarte generala, referitoare la valorile de baza in viata : cinstea, moralitatea, curatenia, etc. In rest, educatia fiecarui copil trebuie adaptata sensibilitatii sale, inclinarii sale fata de anumite aspecte ale vietii. Sunt atat de multe de spus...
Sa-ti traiasca, sa ajunga cu bine pe lume !

Trimis de: Felina pe 10 Nov 2005, 01:01 PM

Trimis de: calfa pe 10 Nov 2005, 01:10 PM

Conteaza si in ce situatie ti se spun astfel de vorbe. Daca te uiti la TV, asculti muzica, sau esti surescitat de o petrecere care va veni, astfel de vorbe pot trece pe langa tine foarte usor. Mai depinde si de cat "pui la inima" (de temperamentul innascut), dar si de multe alte elemente de context.

Trimis de: mutulica pe 10 Nov 2005, 01:13 PM

@carmelita - in fond si la urma urmei, vorbim de management, de management familial
practic tu descrii aici contractul psihologic dintre parinti si copii
toate acele expresii parintesti pot avea efectul scontat, manipulator in cazul unor copii... si efect advers in alte cazuri...
depinde enorm de situatie, moment, stare de spirit, etc... o gramada de variabile care se pot indeplini sau nu la un moment dat

sa-ti spun ca toate mieroseniile maica-mi au avut efect invers decit cel scontat? si ca oricat s-a straduit sa faca din mine baiatul mamii.. to ce a obtinut e o fire seaca, independenta... care desi locuieste la 100km de parinti, i-a vizitat anul asta de vreo 3 ori doar?
si asta ... doar pentru ca intimplator casa lor e in drumul spre munte, ca altfel...

Trimis de: Oiski-Poiski pe 10 Nov 2005, 02:31 PM

Trimis de: elina pe 3 Apr 2008, 09:42 AM

Buna,reiau acest topic deoarece subiectul ma intereseaza mult.
cartea lui Robert Burney se gaseste in traducere?deoarece cu engleza nu ma descurc prea grozav.
In ceea ce priveste "Alchimia emotionala",ma gindeam sa o comand,dar am vazut referiri si la "Inteligenta emotionala"de aceeasi autori.care dintre ele considerati ca merita mai mult?

Trimis de: annacrin pe 3 Apr 2008, 11:28 AM

Interesant moment sa citesc despre acest subiect. Am vazut relativ de curand un film numit La sconosciuta, in care sunt doua scene extrem de dure, dar la fel de educative. Datorita unei afectiuni neurologice, fetita nu avea instincte de aparare. De exemplu, nu stia sa se apere, sa intinda mainile in cadere sau cand era lovita de catre ceilalti copii. In scena de mai jos este redata prima incercare de a o invata pe fetita acest lucru (probabil pentru a crea legaturile neuronale). Desi femeia constientizeaza tratamentul dureros, deopotriva pentru fetita si ea, partea a doua devine necesar mai dura.

http://www.youtube.com/watch?v=cPoFrxPOg0E&feature=related

In final copilul invata sa se apere.
Mentionez ca boala fetitei se manifesta pe fondul credintei religioase ("... când te-a lovit peste obrazul drept, întoarce şi celălalt obraz").

Copilul se naste liber. Pe de o parte, el trebuie sa infrunte provocarile, inerente intr-o viata. Prin urmare sa i se arate. Pe de alta parte, reactia parintelui in fata acestor provocari il va ghida. Sa te folosesti de copil pentru a-ti alina propriile dureri este mai mult decat o cale gresita. E un abuz. Se nasc dependentele, slabiciunile, nicidecum increderea in sine, demnitatea, curajul. Mersul ii va fi apoi dupa stelele de sus.
Inteligenta emotionala inseamna sa-ti privesti parintele si intr-o singura secunda sa vezi, sa gandesti si sa simti ceea ce este el. Ca si cum ai privi un copac secular. Atingerea, plansul sunt instincte de prim nivel.

Trimis de: IoanV pe 3 Apr 2008, 12:49 PM

Nu inteleg aceasta asociere. De unde provine explicatia? Ca nici crestinii nu prea ajung la inaltimea morala de a o pricepe si pune in practica. Totusi, boala e una si modificarea comportamentului moral e alta...

Trimis de: annacrin pe 3 Apr 2008, 01:57 PM

fetita reducea apararea la pasivitate (indeosebi fata de cei care o loveau), invocand aceasta credinta.

Trimis de: IoanV pe 3 Apr 2008, 05:34 PM

Atunci e boala sau doar o aplicare "stricto-sensu" a unei anumite reguli?

Trimis de: annacrin pe 3 Apr 2008, 09:45 PM

Este o boala.

Si ideea de a nu ne autoflagela mai mult decat este cazul, atunci cand vina se afla in alta parte.

Trimis de: IoanV pe 3 Apr 2008, 10:16 PM

Eu tot nu inteleg. O idee acceptata este o boala? Sau adoptarea unei ideii e o consecinta a bolii? Care e legatura intre boala si idee? Eu nu le asimilez, suprapun asa usor... Asa cum ai dat explicatia pot intelege ca adoptarea unei idei din religie te imbolnaveste.

Trimis de: Sushi pe 3 Apr 2008, 10:25 PM

IoanV cu tot respectul pentru cineva care-o sa ajunga in rai desi cred ca e cam plictisitor pe-acolo, eu am inteles ca boala fetei o facea sa ia ad literam ceea ce scrie in biblie vizavi de a intoarce si obrazul celalalt. Annacrin a scris "Mentionez ca boala fetitei se manifesta pe fondul credintei religioase".
Biblia ne invata sa nu ne aparam, sa plecam capul, sa intoarcem obrazul pentru ca numai asa o sa ajungem in rai. Corect?
Atrofierea instinctului de protectie a propriei persoane, a reflexelor de auto-aparare este o boala neurologica sau, la nivel spiritual vorbind, dovada ca suntem credinciosi si supusi bisericii, credintei etc etc etc

Trimis de: annacrin pe 4 Apr 2008, 12:04 PM

As vrea doar sa nu deviem prea mult de la subiectul deschis aici. Filmul este interesant si complex. Din el am selectat si am adus in atentie necesitatea de a fi puternici in prezenta celor mici, de cele mai multe ori pentru binele lor. Si nu invers.

Despre boala respectiva, credinta religioasa sau alte elemente cadru aparute, putem discuta separat.

Trimis de: freeman pe 4 Apr 2008, 01:08 PM

Incestul emotional e un termen tembel gasit pentru a soca.
Mai degraba cred ca era vorba de un santaj emotional.

Trimis de: elina pe 4 Apr 2008, 03:17 PM

desigur,termenul este pote prea tare,dar daca ne gindim ca se refera la relatiile dintre parinti si copii realizam ca este ceva mai mult decit "santaj sentimental".este ceva imoral .
am readus discutia in atentie intrebind despre cartea de la care a pornit discutia.eu in adincul sufletului meu sunt suparata pe parintii mei-tatal neglijent si nepasator,iar mama"cea mai buna prietena".de mica am stiut toate detaliile sordide ale unei proaste casnicii,am stiut toate abaterile lor(probleme cu bautura,relatii extraconjugale si de o parte si de alta,probleme cu banii..)eu mereu trebuia sa fiu alaturi de mama,sa o ajut(sa scape de creditori,de scandalurile cu tata...)pe de cealalta parte tatal meu imi vorbea urit si ma considera "vinovata"doar pentru ca eram fata.
mai tirziu am fost cea care mi-am ajutat mama sa treaca peste multe necazuri,sa-l creasca si tina in facultate pe fratele meu mai mic.in acelasi timp ea se intreba despre mine de ce nu reusesc sa ma inalt la nivelul asteptarilor si dorintelor ei(ca fratele meu).fara sa realizeze ca a fost mereu o frina in calea mea,ca nu m-a ajutat sa-mi intind aripile,ci din contra.tin minte cind i-am spus ca vreau sa dau la facultate (eram deja incadrata in munca si vajnica aparatoare finanaciara a casei)ca a inceput sa plinga intrebindu-se cum va reusi ea sa se descurce cu doi copii la facultate.(fratele meu era in clasa a 12-a);o fire mai independenta nu ar fi tinut cont de aceasta reactie,dar pe mine m-a marcat.fusesem invatata sa stau de fustele ei.
nu neg ca ma iubeste,ca m-a ajutat cu bani de cite ori a putut...dar si nevoita fiind pentru ca m-a tinut mereu in umbra ei si mi-a frinat dezvoltarea normala.nu vreau sa par o persoana care arunca toate frustarile si nerealizarile pe seama parintilor,dar cele mai multe frine in viata de acolo ne vin.

Trimis de: LINICA pe 4 Apr 2008, 03:44 PM

Pot accepta acest titlu doar ca fiind o metafora( chiar o metafora alunecoasa). Altminteri mi se pare o exagerare fara niciun beneficiu.

Sunt copii care isi petrec copilaria alaturi de cei suferinzi(frati, parinti, bunici etc). Cred ca aceasta este soarta lor la urma urmei si mai cred ca astfel de prezente ii va ajuta, sau nu, sa inteleaga situatiile delicate( intelegere de care va depinde personalitatea lor) doar in functie de temperamentul/inclinatiile fiecaruia.
Inca nu am intalnit pe nimeni care sa stie ce e in mintea unui copil, astfel incat sa putem generaliza. De spus, spun multe multi. Atat copiii, cat si adultii sunt inzestrati cu uitare si cat despre subconstient / subconstientul colectiv sau cum il mai numesc psihologii, putem discuta, dar nu stiu daca ajungem la o concluzie care sa ii ajute pe parinti, sau pe copii.

Cand ai un parinte care se zvarcoleste in chinurile groaznice ale unei boli care cauzeaza durere, nu stiu daca puterea psihica a parintelui (sau a celor maturi din jur)de a-si acoperi aceasta durere in fata copilului e mai puternica decat ce se intampla la nivel organic. Perceptiile copiilor sunt unice si personale- vezi evolutia a doi frati care traiesc in acelasi mediu. De aici afirmatiile, "parerile" si "credintele" de mai sus.

elina, imi pare rau. Stiu insa ca in tine/ in noi sta si restul de putere care sa ne faca sa intelegem ce se intampla. Nu ne permitem in astfel de situatii luxul de a pierde timpul pentru a cauta Vinovatul. Mereu va fi unul, si mereu poate altul... Tarie!

Trimis de: Ovidius pe 4 Apr 2008, 05:20 PM

Nu neaparat frane. Parintii au drumul lor in viata ca si orice alti oameni. Unii dintre ei au drumuri mai bune, altii mai rele, unii merg cu voiosie pe drumul vietii, altii merg cu suparare, unii au parte de piedici, altii nu. Noi, ca si copii ai parintilor, nu avem ce face si trebuie sa mergem o perioada pe drumul lor, indiferent cum e, si ca urmare avem parte de tot ce au si ei parte chiar daca initial pare ceva diferit. (de ex. daca tata e alcoolic, nu ma refer la faptul ca si noi vom fi, ci la faptul ca suferim impreuna cu el, el de alcoolism cu toate implicatiile de rigoare, iar noi de traumele provocate de el. Sau, daca tata e un om vesel din fire si iubaret, ne va transmite si noua starea respectiva.) Abia in momentul in care constientizezi ca suferi, si mai apoi ca suferinta vine din cauza parintilor, poti sa-ti faci drumul tau in viata, drum de la care speri sa fie mai bine (si probabil ca asa va fi, ca doar cine incearca si reuseste). Acum, se pune problema daca sa iti acuzi sau nu parintii ca te-au "tarat" pe un drum "murdar". Probabil ca si ei la randul lor, au intampinat exact aceeasi problema ca si tine si nu au fost capabili sa isi faca propriul drum ci l-au urmat din inertie pe cel pe care s-au nascut.


Discutia nu era despre cum iti acoperi durerea ci despre faptul ca te folosesti de propria durere pentru a-ti apropia copilul. De fapt chestia asta e valabila si in alte relatii, nu doar in relatia parinte-copil. Sunt unii oameni care au probleme de comunicare si atunci se ajuta de tot felul de tertipuri prin care atrag altora atentia. Unul din tertipuri e chiar folosirea momentului unei suferinte in scopul de a primi afectiune.

Trimis de: elina pe 4 Apr 2008, 10:58 PM

Ovidius,iti dau dreptate in ceea ce spui.sper ca nu s-a inteles ca-mi acuz parintii ca m-au "tirit" pe un "drum murdar".brrrr!doar am realizat -cum spuneai tu -ca sufar,si de acolo imi porneste suferinta.de acum trebuie sa intru pe teritoriul vindecarii.
Linica-sigur,nu este mereu cazul sa cautam vinovati.eu am reusit sa-mi asum raspunderea greselilor pe care le-am facut in viata si faptul ca am fost confuza atitia ani.cele doua opinii sunt complementare:realizezi ca nu stii ce vrei de la viata,intelegi de unde porneste suferinta....incerci sa rezolvi problemele.
sper doar sa ma descurc mai bine cu propriul meu copil,pentru ca uneori ma descopar spunind lucruri pe care am jurat ca nu le voi spune niciodata copilului meu. ca parinti trebuie sa nu uitam niciodata ca am dat viata acestor copii sa se bucure de ea,sa o traiasca pentru ei,nu i-am adus pe lume pentru a ne agata de ei.

Trimis de: Ovidius pe 7 Apr 2008, 09:02 AM

Sa nu spui niciodata niciodata


Ce bine ar fi de-ar ajunge la concluzia asta, macar jumatate din parinti.

Trimis de: andra_v pe 7 Apr 2008, 01:25 PM

A da vina pe parinti pentru esecurile personale, suferinta mi se pare doar lipsa de maturitate.
Elina, fara sa dau in boala autoflagelarii, culpabilizarii in exces, dar 99% din problemele emotionale ni le facem cu mana noastra.
Desigur, primim un "dat" de la mama natura/Dumnezeu, educatie, contextul social, insa nu trebuie sa traim in trecut. O persoana puternica depaseste aceste momente, nu mai priveste mereu si mereu si mereu inapoi. Si nu pricep nici sa ma tai cum se intampla de luam mereu numai exemplele negative de la parinti/bunici? Oare acestia n-au avut si lucruri bune?
In alta ordine de idei, oamenii obisnuiti, indiferent ce copilarie au avut, isi aduc aminte preponderent de lucrurile bune din trecut, mai ales din primii 12 ani de viata.
Abia acum inteleg de ce nu e recomandabil sa ne judecam parintii: a vedea paiul din ochii tatalui/mamei nu face decat sa ne de peste cap afectiv; in schimb, daca ramanem cu o imagine pozitiva despre parinti, n0 m ce au facut la viata lor, cum s-au purtat cu noi nu avem decat de castigat.
In nici un caz suferinta nu porneste de la parinti, trebuie sa-i privim ca pe niste oameni, care au avut slabiciuni ca toata lumea, dar si parti pozitive. In eventualitatea in care ti se pare (pentru ca de multe ori ti se PARE, distorsionam realitatea, sau facem din tantar armasar) e sanatos sa gandesti ca parintii au foarte multa iubire, dar nu stiu sa si-o exprime. La fel si tu: ai o mare disponibilitate afectiva, un potential de a iubi imens, dar trebuie sa stii sa ti-l canalizezi oferind iubire, ganduri bune, vorbe frumoase, compasiune copiilor abandonati, prietenilor, chiar si strainilor care sufera. Nu in ultimul rand parintilor. Este optiunea noastra daca ne plangem de mila, sau, dimpotriva, oferim ceva pribegilor acestei lumi...In fond, ne nastem si dobandim atata frumusete sufleteasca, sensibilitate, oare de ce nu vedem comorile care sunt atat de aproape de noi?

Trimis de: Ovidius pe 7 Apr 2008, 03:34 PM

Nope. 99% din ele pleaca de la primii 5 ani de acasa


Cum devenim puternici? Nu cumva si asta se invata tot de la parinti? Sau poate e mostenita in gene de la nus' ce bunic haiduc?


Nu vad care ar fi problema sa vezi unde au gresit parintii nostri. Pur si simplu judeci la rece educatia ce ti-au dat-o, vezi greselile lor, incerci sa nu le repeti cu proprii copii si eventual, daca ai asa ceva, iti rezolvi anumite conflicte interioare care isi au originea in copilarie.

Interdictia judecarii parintilor, vine, dupa parerea mea, dintr-un principiu de care noi romanii nu ne putem scapa: "daca cineva ti-a gresit, trebuie neaparat pedepsit!". Gandind in felul asta, nu ai cum sa iti judeci parintii pentru ca automat te gandesti la pedeapsa asupra lor, ceea ce contravine legilor religioase creandu-se in felul acesta un conflict intern. Eliberarea de acest conflict se poate face prin renuntarea la pedeapsa, intelegerea ca oricine poate gresi si, daca e posibil (in cazul parintilor nu e), incercarea de indreptare a celui care a gresit.

Trimis de: IoanV pe 8 Apr 2008, 01:28 PM

Am solicitat corectie sau lamurire pt. ca era acuzata religia de un lucru care nu ii apartinea. O convingere sa puternica la un copil nu e rezultatul unei credinte intelese si acceptate ci a unei neintelegeri.
Nu stiu pe care rai il stii, dar sa de-a Dumnezeu sa ne intilim in raiul pe care il stiu eu. SUnt convins ca acolo nu e loc nici pentru dezamagire, nici pentru plictiseala.
Biblia ne invata sa vedem dincolo de agresiuni un om cu probleme, neintelegeri. Si Dupa povestea parintelui Porfirie, daca pe un om il necajeste ceva, nu adaugi necazuri suplimentare. Deci nu ne invata sa nu ne aparam ci sa fim intelepti, sa nu adaugam un necaz in plus pe capul omului. Daca i-am privi pe ceilalti ca si pe copii sau fratii nostri, nu ne-am speria asa tare de o palma ci am incerca sa intelegem de ce a venit si sa ajutam omul care nu intelege ca nu astfel se rezolva problemele.

Si nu are lagatura cu instinctul de protectie a persoanei ci a imaginii de sine. Noi asta protejam si incercam sa tinem deasupra tutror, de aici apar problemele, o prea mare iubire a imaginii de sine. De aceea ne si deranjeaza cind altii au pareri diferite.
Insa omul care invata pe tot parcursul vietii nu se poate opri la o imagine, stie ca e ceva mai mult decit asta..., cresterea de sine, apropierea de adevar.

A fi credincios si ascultator bisericii nu inseamna supusenie bolnavicioasa ci a fi convins ca nu esti cel mai intelept si ca ai ce invata de la altii, mai ales in privinta lucrurilor esentiale, ce tin de orientarea vietii.

Inchei aici raspunsul la acuzatii. As prefera nici sa nu continuam discutia aici.

In ceea ce priveste topicul, sunt de aord ca termenul incest este cam mult spus. Sunt de acord ca educatia si comportamentul parintilor pot avea un efect negativ greu de depasit asupra copilului daca sut lipsiti de intelepciune. Dar si cu faptul ca in cautarea adevarului te poti desprinde de educatia de acasa. Nu absolv de raspundere nici pe unii nici pe altii. Mai mare sarcina revine parintilor ca ei se ocupa de cei 7 ani de acasa. Nu poti aduce pe lume un copil apoi sa te folosesti de el ca de un mijloc. Trebuie sa il ajuti sa se implineasca ca scop in sine, care respecta la rindul sau pe ceilalti.

Trimis de: Afrodita pe 8 Apr 2008, 10:31 PM

IoanV - sunt sigura ca multi ar aprecia daca ti-ai pastra pentru forumul de religie parerile legate despre ea si ce ne sau ar trebui sa ne invete biblia si religia.

Aici nu acuzase nimeni religia, ci se spunea ca asta ar fi fost un mod de interpretare al ei si comportamentul aferent acestei viziuni asupra religiei. Cat despre a vedea omul cu probleme - pardon monsher, da' toti le-avem pe ale noastre, asta nu inseamna ca ne-apucam sa casapim oamenii pe strada, plus ca pana pricepe problematicul ca tu vrei sa-l intelegi si/sau eventual ajuti, te si injunghie sau impusca sau naiba mai stie ce.

Ovidius, cand problemele vietii vin peste tine ai doua optiuni: devii puternic, te intaresti si mergi mai departe, luptand "neinfricat" sau lasi totul balta si in voia sortii, ajungand un "nimeni". Parerea mea e ca in ambele situatii poti fii si fericit si nefericit, depinde ce personalitate, caracter, vise ai. Taria si puterea nu le inveti de la parinti. La parinti - de multe ori - vezi ce limitati au fost (pentru ca singuri si-au impus limite) sau ca le-a fost frica sa actioneze si tot asa...

Si-as spune mai multe, da' altadat'.

Trimis de: IoanV pe 9 Apr 2008, 12:35 PM

Nici nu am insinuat asta. Situatiile periculoase pe care le descrii nu sunt prea raspindite. Mult mai des ne intilnim cu situatii de agresivitate verbala aproape peste tot, sau cjhiar fizica conjugala, etc.. Mie aluzia mi s-a parut destul de evidenta si mi-a adus aminte de pisica aruncata in ograda vecinului... Ca de, religiei i se pot imputa toate de pe pozitiile rationalitatii stiintifice. Oricum, ideea de a vina pe religie pt. comportamentul unui copil mi se pare nefericita, o cautare de tap ispasitor, in alta parte. Un fel de izbucnire resentimentara a celor care au propus-o ca explicatie ...
Dealtfel nici acum nu am inteles daca era chiar o boala sau doar o neintelegere a copilului...

Trimis de: costelino1967 pe 17 Apr 2008, 02:32 PM

in cresterea si educatia unui copil sarcina revine parintilor, tu vrei sa mergi pe o discutie eliminand ereditarismul. Sunt de acord cu tine ca un caracter tare se poate forma din parinti care chiar sunt ei subnormal. Dar cine a putut stabili vreodata limitele normalitatii intr-o anumita societate, etc. ?

Trimis de: IoanV pe 17 Apr 2008, 10:24 PM

costelino1967 !

O sedere placuta si interesanta...!