Versiunea pentru tiparit a acestui topic

Trimis de: Nana Floare pe 2 Dec 2003, 08:34 PM

Un numar de postari pe Han mi-au dat impresia ca deschiderea unui topic despre depresie & ganduri negative & nemultumire fata de noi insine e destul de oportuna...Voi incepe sa postez cateva chestii in limba engleza despre diagnosticarea depresiei si tratamentul depresiei, urmand ca dup'aia sa las deschisa discutia/ dezbaterea cazurilor individuale...

Trimis de: Nana Floare pe 2 Dec 2003, 08:37 PM

material preluat de la Depression Alliance, UK


What are the typical symptoms of depression?


A depressive disorder is a "whole-body" illness, involving your body, mood, and thoughts. It affects the way you eat and sleep, the way you feel about yourself, and the way you think about things. A depressive disorder is not a passing blue mood. It is not a sign of personal weakness or a condition that can be willed or wished away. People with a depressive illness cannot merely "pull themselves together" and get better. Without treatment, symptoms can last for weeks, months, or years. Appropriate treatment, however, can help over 80% of those who suffer from depression. Bipolar depression includes periods of high or mania. Not everyone who is depressed or manic experiences every symptom. Some people experience a few symptoms, some many. Also, severity of symptoms varies with individuals.

Symptoms of Depression:

Persistent sad, anxious, or "empty" mood
Feelings of hopelessness, pessimism
Feelings of guilt, worthlessness, helplessness
Loss of interest or pleasure in hobbies and activities that you once enjoyed, including sex
Insomnia, early-morning awakening, or oversleeping.
Appetite and/or weight loss or overeating and weight gain
Decreased energy. fatigue, being "slowed down"
Thoughts of death or suicide, suicide attempts
Restlessness, irritability
Difficulty concentrating, remembering, making decisions
Persistent physical symptoms that do not respond to treatment, such as headaches, digestive disorders, and chronic pain

Symptoms of Mania:

Inappropriate elation
Inappropriate irritability
Severe insomnia
Grandiose notions
Increased talking
Disconnected and racing thoughts
Increased sexual desire
Markedly increased energy
Poor judgment
Inappropriate social behavior



What are the diagnostic criteria for depression?

Depression comes in many forms and in many degrees. Below, you will find some of the most common depressive types, along with some of the diagnostic criteria from the DSM-III-R (the official diagnostic and statistical manual for psychiatric illnesses).

Major Depression:
This is a most serious type of depression. Many people with a major depression can not continue to function normally. The treatments for this are medication, psychotherapy and, in extreme cases, electroconvulsive therapy (ECT).

Diagnostic criteria:

At least five of the following symptoms have been present during the same two-week period and represent a change from previous functioning; at least one of the symptoms is either (1) depressed mood, or (2) loss of interest or pleasure (do not include symptoms that are clearly due to a physical condition, mood- incongruent delusions or hallucinations, incoherence, or marked loosening of associations).
depressed mood most of the day, nearly every day, as indicated either by subjective account or observation by others
markedly diminished interest or pleasure in all, or almost all, activities most of the day, nearly every day (as indicated either by subjective account or observation by others of apathy most of the time)
significant weight loss or weight gain when not dieting (e.g. more than 5% of body weight in a month), or decrease or increase in appetite nearly every day
insomnia or hypersomnia nearly every day
psychomotor agitation or retardation nearly every day (observable by others, not merely subjective feelings of restlessness or being slowed down)
fatigue or loss of energy nearly every day
feelings of worthlessness or excessive or inappropriate guilt (which may be delusional) nearly every day (not merely self- reproach or guilt about being sick)
diminished ability to think or concentrate, or indecisiveness nearly every day (either by subjective account or as observed by others)
recurrent thoughts of death (not just fear of dying), recurrent suicidal ideation without a specific plan, or a suicide attempt or a specific plan for committing suicide


1. It cannot be established that an organic factor initiated and maintained the disturbance
2. The disturbance is not a normal reaction to the death of a loved one


At no time during the disturbance have there been delusions or hallucinations for as long as two weeks in the absence of prominent mood symptoms (i.e..- before the mood symptoms developed or after they have remitted).


Not superimposed on Schizophrenia, Schizophreniform Disorder, Delusional Disorder, or Psychotic Disorder

Dysthymia:
This is a mild, chronic depression which lasts for two years or longer. Most people with this disorder continue to function at work or school but often with the feeling that they are "just going through the motions." The person may not realize that they are depressed. Anti-depressants or psychotherapy can help.

Diagnostic criteria:

Depressed mood (or can be irritable mood in children and adolescents) for most of the day, more days than not, as indicated either by subjective account or observation by others, for at least two years (one year for children and adolescents)


Presence, while depressed, of at least two of the following:
poor appetite or overeating
insomnia or hypersomnia
low energy or fatigue
low self-esteem
poor concentration or difficult making decisions
feelings of hopelessness


During a two-year period (one-year for children and adolescents) of the disturbance, never without the symptoms in A for more than two months at a time.


No evidence of an unequivocal Major Depressive Episode during the first two years (one year for children and adolescents) of the disturbance.


Has never had a Manic Episode or an unequivocal Hypo manic Episode.


Not superimposed on a chronic psychotic disorder, such as Schizophrenia or Delusional Disorder.


It cannot be established that an organic factor initiated or maintained the disturbance, e.g., prolonged administration of an antihypertensive medication.

Adjustment Disorder with Depressed Mood:
This is the type of depression that results when a person has something bad happen to them that depresses them. For example, loss of one's job can cause this type of depression. It generally fades as time passes and the person gets over what ever it was that happened.

Diagnostic criteria:

A reaction to an identifiable psycho social stressor (or multiple stressors) that occurs within three months of onset of the stressor(s).


The maladaptive nature of the reaction is indicated by either of the following:
impairment in occupational (including school) functioning or in usual social activities or relationships with others

symptoms that are in excess of a normal and expectable reaction to the stressor(s)


The disturbance is not merely one instance of a pattern of overreaction to stress or an exacerbation of one of the mental disorders previously described (in the entire DSM).


The maladaptive reaction has persisted for no longer than six months.


The disturbance does not meet criteria for any specific mental disorder and does nor represent Uncomplicated Bereavement.

Trimis de: Nana Floare pe 2 Dec 2003, 08:42 PM

CAUZELE DEPRESIEI (aceeasi sursa citata)


What causes depression?


The group of symptoms which doctors and therapists use to diagnose depression ("depressive symptoms"), which includes the important proviso that the symptoms have manifested for more than a few weeks and that they are interfering with normal life, are the result of an alteration in brain chemistry. This alteration is similar to temporary, normal variations in brain chemistry which can be triggered by illness, stress, frustration, or grief, but it differs in that it is self-sustaining and does not resolve itself upon removal of such triggering events (if any such trigger can be found at all, which is not always the case.)

Instead, the alteration continues, producing depressive symptoms and through those symptoms, enormous new stresses on the person: unhappiness, sleep disorders, lack of concentration, difficulty in doing one's job, inability to care for one's physical and emotional needs, strain on existing relationships with friends and family. These new stresses may be sufficient to act as triggers for continuing brain chemistry alteration, or they may simply prevent the resolution of the difficulties which may have triggered the initial alteration, or both.

The depressive brain chemistry alteration seems to be self-limiting in most cases: after one to three years, a more normal chemistry reappears, even without medical treatment. However, if the alteration is profound enough to cause suicidal impulses, a majority of untreated depressed people will in fact attempt suicide, and as many as 17% will eventually succeed. Therefore, depression must be thought of as a potentially fatal illness. Friends and relatives may be deceived by the casual way that profoundly depressed people speak of suicide or self-mutilation. They are not casual because they "don't really mean it"; they are casual because these things seem no worse than the mental pain they are already suffering. Any comment such as, "You'd be better off if I were gone," or "I wish I could just jump out a window," is the equivalent of a sudden high fever; the depressed person must be taken to a professional who can monitor their danger. A formulated plan, such as, "I'm going to jump in front of the next car that comes by," is the equivalent of sudden unconsciousness: an immediate medical emergency which may require hospitalization.

Depression can shut down the survival instinct or temporarily suppress it. Therefore, depressed suicidal thinking is not the same as the suicidal thinking of normal people who have reached a crisis point in their lives. Depressive suicides give less warning, need less time to plan, and are willing to attempt more painful and immediate means, such as jumping out of a moving car. They may also fight the impulse to suicide by compromising on self-injury -- cutting themselves with knives, for example, in an attempt to distract themselves from severe mental pain. Again, relatives and friends are likely to be astonished by how quickly such an impulse can appear and be acted upon.




What initiates the alteration in brain chemistry?


It can be either a psychological or a physical event. On the physical side, a hormonal change may provide the initial trigger: some women dip into depression briefly each month during their premenstrual phase; some find that the hormone balance created by oral contraceptives disposes them to depression; pregnancy, the end of pregnancy, and menopause have also been cited. Men's hormone levels fluctuate as deeply but less obviously.

It is well known that certain chronic illnesses have depression as a frequent consequence: some forms of heart disease, for example, and Parkinsonism. This seems to be the result of a chemical effect rather than a purely psychological one, since other, equally traumatic and serious illnesses don't show the same high risk of depression.




Is a tendency to depression inherited?


It seems there are some people whose brain chemistry is predisposed to the depressive response, and others who are at much lower risk of depression even if exposed to the same physical or psychological triggers. The genetic relations of manic-depressives are at a higher risk for unipolar depression than the population at large or their adopted/by marriage relations. There seems to be a link between high creativity and the gene for manic-depression: artists and writers often are not manic-depressive themselves, but have a family member who is. Studies of families in which members of each generation develop manic-depressive illness found that those with the illness have a somewhat different genetic make-up than those who do not get ill. However, the reverse is not true: not everybody with the genetic make-up that causes vulnerability to manic-depressive illness has the disorder. Apparently additional factors, possibly a stressful environment, are involved in its onset.

Major depression also seems to occur, generation after generation, in some families. However, depression can occur in people with no family history of any form of mental illness. And I would be reluctant to suggest that there is any human who is entirely immune to depression under all possible conditions.

Psychological triggers: many, if not most, people with depression can point to some incident or condition which they believe is responsible for their unhappiness. Of course, people with severe depression are prone to astonishingly virulent and inappropriate guilt and self-hatred.

The (genuine) life events that most often appear in connection with depression are various, but there is one distinguishing feature that appears in many cases, over and over: loss of self-determination, of empowerment, of self-confidence. More profoundly: a loss of self, of the abilities or activities that a person identifies with herself. Stereotypically: a man loses the job that had defined him to himself and others, whether that definition was "executive" or "breadwinner"; a woman who had spent her whole life preparing for and living the role of wife, supporter, caretaker, is suddenly left alone by divorce or death. In general, any life change, often caused by events beyond one's control, which damages the structure that gave life meaning.

The ability of a person to respond to such an event will depend on many factors, including genetic predisposition, support from friends, physical health, even the weather. It can also depend on internal psychological factors which may best be explored in talk therapy: why is the person's self-esteem so bound up in the position or state that has been lost? Can she find a new source of self-esteem? Therapy can be immensely helpful here.

Obviously, not everyone to whom this sort of event happens becomes depressed, and not every person who becomes depressed has had this sort of catastrophe befall them. In fact, if a person suffers a loss and then becomes depressed, it may well be that they weathered the loss in fine style and then succumbed to a much less obvious trigger, psychological or physical.

Some depressions may well be caused by a spontaneous aberration in brain chemistry, with no trigger that we can currently identify, just as a seizure or migraine may have an obvious trigger or be apparently spontaneous.

However, once the depressive state has set in, both physical and psychological problems will be generated in abundance. What faster way to lose a job or a spouse than to be too depressed to work or to communicate? What worse psychological state for coping with a blow to identity can there be than a chemically promoted, pathological self-hatred? And what can be worse for self-esteem than watching one's appearance and household disintegrate as one loses the motivation to shower, straighten up, wash dishes or laundry, or choose attractive clothes? Health deteriorates as well: some depressed people can't sleep or eat, others sleep constantly (a real help on the job!) and eat incessantly, sometimes in order to stay awake, sometimes because it's the only thing that gives a little pleasure or comfort. (Carbohydrates induce production of serotonin, so there may be an element of self-medication here); almost no one has the impulse to exercise or get fresh air and sunshine. Most if not all of these effects form feedback loops, increasing in magnitude and becoming triggers for further depression.

The question, "Is depression mostly physical or psychological," is rather beside the point. Depression may be triggered by either physical or psychological events. Most commonly, both seem to be involved, though it is often difficult to separate the two when one is talking about psychology and neurochemistry. But however it begins, depression quickly develops into a set of physical and psychological problems which feed on each other and grow. This is why a combination of physical and psychological intervention has been shown to give the best results for most patients, regardless of any classifications that doctors may have tried to impose on their depression and its cause.

Trimis de: Nana Floare pe 2 Dec 2003, 08:46 PM

CE POTI FACE TU, ZI DE ZI, PENTRU A LUPTA CONTRA DEPRESIEI??? (aceeasi sursa citata)


On a day-to-day basis, separate from, or concurrently with therapy or medication, we all have our own methods for getting through the worst times as best we can. The following comments and ideas on what to do during depression were solicited from people in the alt.support.depression newsgroup. Sometimes these things work, sometimes they don't. Just keep trying them until you find some techniques that work for you.

* Write. Keep a journal. Somehow writing everything down helps keep the misery from running around in circles.

* Listen to your favorite "help" songs (a bunch of songs that have strong positive meaning for you)

* Read (anything and everything) Go to the library and check out fiction you've wanted to read for a long time; books about depression, spirituality, morality; biographies about people who suffered from depression but still did well with their lives (Winston Churchill and Martin Luther, to name two;).

* Sleep for a while

* Even when busy, remember to sleep. Notice if what you do before sleeping changes how you sleep.

* If you might be a danger to yourself, don't be alone. Find people. If that is not practical, call them up on the phone. If there is no one you feel you can call, suicide hotlines can be helpful, even if you're not quite that badly off yet.

* Hug someone or have someone hug you.

* Remember to eat. Notice if eating certain things (e.g. sugar or coffee) changes how you feel.

* Make yourself a fancy dinner, maybe invite someone over.

* Take a bath or a perfumed bubble bath.

* Mess around on the computer.

* Rent comedy videos.

* Go for a long walk

* Dancing. Alone in my house or out with a friend.

* Eat well. Try to alternate foods you like ( Maybe junk foods) with the stuff you know you should be eating.

* Spend some time playing with a child

* Buy yourself a gift

* Phone a friend

* Read the newspaper comics page

* Do something unexpectedly nice for someone

* Do something unexpectedly nice for yourself.

* Go outside and look at the sky.

* Get some exercise while you're out, but don't take it too seriously.

* Pulling weeds is nice, and so is digging in the dirt.

* Sing. If you are worried about responses from critical neighbors, go for a drive and sing as loud as you want in the car. There's something about the physical act of singing old favorites that's very soothing. Maybe the rhythmic breathing that singing enforces does something for you too. Lullabies are especially good.

* Pick a small easy task, like sweeping the floor, and do it.

* If you can meditate, it's really helpful. But when you're really down you may not be able to meditate. Your ability to meditate will return when the depression lifts. If you are unable to meditate, find some comforting reading and read it out loud.

* Feed yourself nourishing food.

* Bring in some flowers and look at them.

* Exercise, Sports. It is amazing how well some people can play sports even when feeling very miserable.

* Pick some action that is so small and specific you know you can do it in the present. This helps you feel better because you actually accomplish something, instead of getting caught up in abstract worries and huge ideas for change. For example say "hi" to someone new if you are trying to be more sociable. Or, clean up one side of a room if you are trying to regain control over your home.

* If you're anxious about something you're avoiding, try to get some support to face it.

* Getting Up. Many depressions are characterized by guilt, and lots of it. Many of the things that depressed people want to do because of their depressions (staying in bed, not going out) wind up making the depression worse because they end up causing depressed people to feel like they are screwing things up more and more. So if you've had six or seven hours of sleep, try to make yourself get out of bed the moment you wake up...you may not always succeed, but when you do, it's nice to have gotten a head start on the day.

* Cleaning the house. This worked for some people me in a big way. When depressions are at their worst, you may find yourself unable to do brain work, but you probably can do body things. One depressed person wrote, "So I spent two weeks cleaning my house, and I mean CLEANING: cupboards scrubbed, walls washed, stuff given away... throughout the two weeks, I kept on thinking "I'm not cleaning it right, this looks terrible, I don't even know how to clean properly", but at the end, I had this sparkling beautiful house!"

* Volunteer work. Doing volunteer work on a regular basis seems to keep the demons at bay, somewhat... it can help take the focus off of yourself and put it on people who may have larger problems (even though it doesn't always feel that way).

* In general, It is extremely important to try to understand if something you can't seem to accomplish is something you simply CAN'T do because you're depressed (write a computer program, be charming on a date), or whether its something you CAN do, but it's going to be hell (cleaning the house, going for a walk with a friend, getting out of bed). If it turns out to be something you can do, but don't want to, try to do it anyway. You will not always succeed, but try. And when you succeed, it will always amaze you to look back on it afterwards and say "I felt like such shit, but look how well I managed to...!" This last technique, by the way, usually works for body stuff only (cleaning, cooking, etc.). The brain stuff often winds up getting put off until after the depression lifts.

* Do not set yourself difficult goals or take on a great deal of responsibility.

* Break large tasks into many smaller ones, set some priorities, and do what you can, as you can.

* Do not expect too much from yourself. Unrealistic expectations will only increase feelings of failure, as they are impossible to meet. Perfectionism leads to increased depression.

* Try to be with other people, it is usually better than being alone.

* Participate in activities that may make you feel better. You might try mild exercise, going to a movie, a ball game, or participating in religious or social activities. Don't overdo it or get upset if your mood does not greatly improve right away. Feeling better takes time.

* Do not make any major life decisions, such as quitting your job or getting married or separated while depressed. The negative thinking that accompanies depression may lead to horribly wrong decisions. If pressured to make such a decision, explain that you will make the decision as soon as possible after the depression lifts. Remember you are not seeing yourself, the world, or the future in an objective way when you are depressed.

* While people may tell you to "snap out" of your depression, that is not possible. The recovery from depression usually requires antidepressant therapy and/or psychotherapy. You cannot simple make yourself "snap out" of the depression. Asking you to "snap out" of a depression makes as much sense as asking someone to "snap out" of diabetes or an under-active thyroid gland.

* Remember: Depression makes you have negative thoughts about yourself, about the world, the people in your life, and about the future. Remember that your negative thoughts are not a rational way to think of things. It is as if you are seeing yourself, the world, and the future through a fog of negativity. Do not accept your negative thinking as being true. It is part of the depression and will disappear as your depression responds to treatment. If your negative (hopeless) view of the future leads you to seriously consider suicide, be sure to tell your doctor about this and ask for help. Suicide would be an irreversible act based on your unrealistically hopeless thoughts.

* Remember that the feeling that nothing can make depression better is part of the illness of depression. Things are probably not nearly as hopeless as you think they are.

* If you are on medication:
a. Take the medication as directed. Keep taking it as directed for as long as directed.
b. Discuss with the doctor ahead of time what happens in case of unacceptable side-effects.
c. Don't stop taking medication or change dosage without discussing it with your doctor, unless you discussed it ahead of time.
d. Remember to check about mixing other things with medication. Ask the prescribing doctor, and/or the pharmacist and/or look it up in the Physician's Desk Reference. Redundancy is good.
e. Except in emergencies, it is a good idea to check what your insurance covers before receiving treatment.


* Do not rely on your doctor or therapist to know everything. Do some reading yourself. Some of what is available to read yourself may be wrong, but much of it will shed light on your disorder.

* Talk to your doctor if you think your medication is giving undesirable side-effects.

* Do ask them if you think an alternative treatment might be more appropriate for you.

* Do tell them anything you think it is important to know.

* Do feel free to seek out a second opinion from a different qualified medical professional if you feel that you cannot get what you need from the one you have.

* Skipping appointments, because you are "too sick to go to the doctor" is generally a bad idea..

* If you procrastinate, don't try to get everything done. Start by getting one thing done. Then get the next thing done. Handle one crisis at a time.

* If you are trying to remember too many things to do, it is okay to write them down. If you make lists of tasks, work on only one task at a time. Trying to do too many things can be too much. It can be helpful to have a short list of things to do "now" and a longer list of things you have decided not to worry about just yet. When you finish writing the long list, try to forget about it for a while.

* If you have a list of things to do, also keep a list of what you have accomplished too, and congratulate yourself each time you get something done. Don't take completed tasks off your to-do list. If you do, you will only have a list of uncompleted tasks. It's useful to have the crossed-off items visible so you can see what you have accomplished

* In general, drinking alcohol makes depression worse. Many cold remedies contain alcohol. Read the label. Being on medication may change how alcohol affects you.

* Books on the topic of "What to do during Depression": "A Reason to Live," Melody Beattie, Tyndale House Publishers, Wheaton, IL. 167 pages. This book focuses on reasons to choose life over suicide, but is still useful even if suicide isn't on your mind. In fact, it reads a lot like this portion of the FAQ. An excerpt:

* Do two things each day. In times of severe crisis, when you don't want to do anything, do two things each day. Depending on your physical and emotional condition, the two things could be taking a shower and making a phone call, or writing a letter and painting a room.

* Get a cat. Cats are clean and quiet, they are often permitted by landlords who won't allow dogs, they are warm and furry.

Trimis de: Nana Floare pe 2 Dec 2003, 08:51 PM

LISTA DEPRESIVILOR CELEBRI (aceeasi sursa citata)


Much of this list is taken from the book by Kay Redfield Jamison, "Touched With Fire; Manic-Depressive Illness and the Artistic Temperament." The Free Press (Macmillan), New York, 1993.

"This is meant to be an illustrative rather than a comprehensive list... Most of the writers, composers, and artists are American, British, European, Irish, or Russian; all are deceased... Many if not most of these writers, artists, and composers had other major problems as well, such as medical illnesses, alcoholism or drug addiction, or exceptionally difficult life circumstances. They are listed here as having suffered from a mood disorder because their mood symptoms predated their other conditions, because the nature and course of their mood and behavior symptoms were consistent with a diagnosis of an independently existing affective illness, and/or because their family histories of depression, manic-depressive illness, and suicide--coupled with their own symptoms--were sufficiently strong to warrant their inclusion." (from Touched With Fire...)

KEY:
H = Asylum or psychiatric hospital
S = Suicide
SA = Suicide Attempt

**WRITERS:** Hans Christian Andersen, Honore de Balzac, James Barrie, William Faulkner (H), F. Scott Fitzgerald (H), Ernest Hemingway (H, S), Hermann Hesse (H, SA), Henrik Ibsen, Henry James, William James, Samuel Clemens (Mark Twain), Joseph Conrad (SA), Charles Dickens, Isak Dinesen (SA), Ralph Waldo Emerson, Herman Melville, Eugene O'Neill (H, SA), Mary Shelley, Robert Louis Stevenson, Leo Tolstoy, Tennessee Williams (H), Mary Wollstonecraft (SA), Virginia Woolf (H, S)

**COMPOSERS:** Hector Berlioz (SA), Anton Bruckner (H), George Frederic Handel, Gustav Holst, Charles Ives, Gustav Mahler, Modest Mussorgsky, Sergey Rachmaninoff, Giocchino Rossini, Robert Schumann (H, SA), Alexander Scriabin, Peter Tchaikovsky

**NONCLASSICAL COMPOSERS AND MUSICIANS:** Irving Berlin (H), Noel Coward, Stephen Foster, Charles Mingus (H), Charles Parker (H, SA), Cole Porter (H)

**POETS:** William Blake, Robert Burns, George Gordon, Lord Byron, Samuel Taylor Coleridge, Hart Crane (S) , Emily Dickinson, T.S. Eliot (H), Oliver Goldsmith, Gerard Manley Hopkins, Victor Hugo, Samuel Johnson, John Keats, Vachel Lindsay (S), James Russell Lowell, Robert Lowell (H), Edna St. Vincent Millay (H), Boris Pasternak (H), Sylvia Plath (H, S), Edgar Allan Poe (SA), Ezra Pound (H), Anne Sexton (H, S), Percy Bysshe Shelley (SA), Alfred, Lord Tennyson, Dylan Thomas, Walt Whitman

**ARTISTS:** Richard Dadd (H), Thomas Eakins, Paul Gauguin (SA), Vincent van Gogh (H, S), Ernst Ludwig Kirchner (H, S), Edward Lear, Michelangelo, Edvard Meunch (H), Georgia O'Keeffe (H), George Romney, Dante Gabriel Rossetti (SA)

**Confirmed Bipolars (still living):** Idi Amin, former dictator; Patty Duke (Anna Pearce), actor, writer; Connie Francis, actor, musician; Peter Gabriel, musician; Charles Haley, athlete (Dallas Cowboys); Kristy McNichols, actor; Spike Mulligan, comic actor; Abigail Padgett, mystery writer; Murray Pezim, financier (Canada); Charley Pride, musician; Axl Rose, musician; Ted Turner, entrepreneur, media giant (U.S.); Robin Williams, actor, comedian

**Confirmed Unipolars (still living):** Roseanne Arnold, actor, writer, comedienne (also has Multiple personality disorder and obsessive compulsive disorder); Dick Cavett, writer, media personality; Tony Dow, actor, director; Kitty Dukakis, Massachusetts first lady; William Styron, writer; James Taylor, musician; Mike Wallace, news anchor.

Trimis de: Nana Floare pe 2 Dec 2003, 08:56 PM

http://menanddepression.nimh.nih.gov/

Trimis de: Nana Floare pe 2 Dec 2003, 09:09 PM

Cazul meu l-am prezentat in http://www.hanuancutei.com/forum/index.php?act=ST&t=1386&. Multa vreme m-am suspectat de depresie, asa ca m-am documentat in detaliu in legatura cu problema asta si mi-am dat seama ca nu sufar...Era mai degraba vorba de o stare de nemultumire si ingrijorare cauzata de: a. adancirea mea in cinism vreme de doi ani (i.e. axare pe vazutul laturii negative a lucrurilor) si b. un sentiment de secatuire a resurselor de energie (legat de stresul si munca enorme de peste primavara-vara).

Acu' am cam iesit din prapastia energetica si imi incarc bateriile sa incep in forta 2004...

Care e povestea voastra?

Trimis de: TriRegnum pe 2 Dec 2003, 09:19 PM

Si eu sunt depresiv cateodata, chiar perioade mai lungi de 2 saptamani(se vede ca ma barbieresc mai rar nu zilnic), dar un rozar o rezolva partial. Meditatia e buna, vezi ce anume il doare pe suflet in acele momente si indeparteaza cauza. Iar daca nu ia litiu, rezolva destul de bine problema, insa nu trebuie abuzat caci poate produce moartea o doza prea mare. (1 tableta zilnic, desi nu recomand, psihiatrul o face, stiu la o prietena a ajutat)
Desi recomand meditatia si rugaciunea.
Daca citesti foarte multe despre o boala, atunci ajungi sa crezi ca o ai (se intampla adesea cu studentii de la medicina), cauta sa fii indiferent si va trece de la sine.

Trimis de: Nana Floare pe 2 Dec 2003, 09:35 PM

Trimis de: Nana Floare pe 2 Dec 2003, 09:41 PM

- am uitat sa zic ca terapia ortomoleculara a pornit de la laureatul Nobel Linus Pauling...si se refera la a lua diverse substante care sa aduca creierul in stare neurochimica mai decenta...
E riscant sa iei chestii de-astea...totul tre' facut la sfatul medicului...Cred ca cel mai bine e sa te axezi pe chestii naturale...multivitamine + multiminerale + pilule pe baza de ulei de peste + energizante naturale gen Ginseng...+ renuntat la cafea, alcohol + consum masiv de apa si proteine + somn decent (peste 6 ore, dar sub 9 ore...)

Trimis de: Rose pe 2 Dec 2003, 09:45 PM

Hm...ciudat...ma batea gandul sa pun si eu niste intrebari asemantoare zilele trecute ...la fel ca Nicodim, si eu m-am suspectat de depresie, anul trecut...si tot asa, am inceput sa ma documentez. La un moment dat, am gasit ceva...cred ca testul Hamilton se numea...desi trebuia completat de un cadru medical, l-am facut singura si in urma lui a reiesit ca aveam o depresie moderata, pasul urmator fiind cea severa. Si asta se intampla intr-o perioada in care deja ma simteam mai bine Pana la urma, daca lucrurile nu sunt grave, depinde doar de noi sa ne revenim si sa trecem peste formele usoare ale depresiei, pana aceasta nu se agraveaza...pentru ca dincolo de un punct, nu cred ca e prea usor sa te descurci fara ajutor specializat Asta am simtit-o la un punct pe pielea mea

Trimis de: Nana Floare pe 2 Dec 2003, 10:00 PM

http://www.dol.ro/produse/CAR3FB228354EC75/Terapii%20cognitive%20%20Cum%20sa%20actionam%20asupra%20propriilor%20ganduri%20%20Cottraux%20Jean.htm?cuprins_complet=1

@Rose: eu sunt de principiu ca daca te asiguri ca ai un nivel energetic bun si daca lucrezi psihologic cu tine insuti (terapie cognitiva sa te axezi pe chestii pozitive) poti sa iesi din depresii medii si usoare...

Pentru a lucra cu tine insuti, carti utile ar fi cea de mai sus, dar si:
- Inteligenta Emotionala de Daniel Goleman
- Eficienta in sapte trepte de Steven Covey sau asa ceva

Trimis de: Rose pe 2 Dec 2003, 10:14 PM

Pai...depinde de fiecare Eu nici acum nu stiu prea bine cum am iesit din starea aceea...pentru ca nu faceam nimic s-o combat, ba din contra...pe langa lipsa de vitamine, nopti nedormite, petrecute cu tigari si cola si multe alte obiceiuri proaste, nu lasam pe nimeni macar sa incerce sa m-ajute...chiar incercam din rasputeri sa ma izolez si sa-mi mentin doar gandurile negative...pana cand am zis ca pur si simplu nu se poate asa...
Daca vrei cu adevarat, treci peste asta...e o problema de auto-sugestie pana la urma...

Trimis de: TriRegnum pe 2 Dec 2003, 10:24 PM

Depresia, la persoanele depresive nu trebuie lasata.Ma refeream la cei cu depresie normala in conditii de stres, asa o depresie usoara endogena(parca asa-i zice la cea cauzata de timp)...
Depresia e cauzata in general de continutul scazut de Litiu din creier, dar mai mult din cauza scaderii accentuate a neurotransmitatorului 5-hidroxitriptamina(serotonina).

Testul Hamilton nu e relevant, cel mai bine e sa meregi la psihiatru si la psiholog.

Trimis de: Nana Floare pe 2 Dec 2003, 10:28 PM

...cu observatia ca multi medici psihiatri...sunt cam dusi pe aratura...si sunt educati pe stil vechi (supradopaj cu pastile care te intoxica si dau dependenta...). Eu as verifica ceea ce ar recomanda ei cu alte surse de informatii, din Vest, unde exista cercetari masive in domeniul depresiei...

Trimis de: TriRegnum pe 2 Dec 2003, 10:52 PM

Nu ma referam la psihiatrii din Vest, ca cei din Romania sunt jale.

Trimis de: Afrodita pe 3 Dec 2003, 02:19 AM

Eu traiesc intr-o depresie continua de vreo cativa ani incoace...M-am regasit in multe din simtomele de mai sus, mai ales in cele ce erau trecute la depresia grava...Am fost o perioada la o psihologa foarte buna...M-a ajutat un pic..Insa , din pacate, nu a mai avut timp si de mine...Am mai incercat eu fo 2 doctori, dar nu m-am putut apropia de ei, exact asa cum ma apropiasem de ea...Ciudat...Singurul care a intuit chestia asta a fost Endless_Point ....El si-a dat seama ca mai aveam un pic si ma prabuseam...
Cert e ca intr-adevar e nevoie de ajutor din afara...Nu trece de la sine oricat te-ai chinui si oricat de mult ai vrea...Si te 'paleste' exact cand ti-e lumea mai draga...Si e tare ciudat ce ganduri trec prin cap atunci...Si cum nu te poti impotrivi lor....
Dar, ma scuzati, aici nu sunt la terapie

Trimis de: SIAB 2003 pe 3 Dec 2003, 03:03 AM

Worst Things to Say to Someone Who Is Depressed


http://www.wingofmadness.com/information/worst_things.htm

Version 1.7 April 29, 1995

Some people trivialize depression (often unintentionally) by dropping a platitude on a depressed person as if that is the one thing they needed to hear. While some of these thoughts have been helpful to some people (for example, some find that praying is very helpful), the context in which they are often said mitigates any intended benefit to the hearer. Platitudes don't cure depression.

Here is the list from contributors to a.s.d.:

0. "What's *your* problem?"

1. "Will you stop that constant whining? What makes you think that anyone cares?"

2. "Have you gotten tired yet of all this me-me-me stuff?"

3. "You just need to give yourself a kick in the rear."

4. "But it's all in your mind."

5. "I thought you were stronger than that."

6. "No one ever said life was fair."

7. "As you get stronger you won't have to wallow in it as much."

8. "Pull yourself up by your bootstraps."

9. "Do you feel better now?" (Usually said following a five minute conversation in which the speaker has asked me "what's wrong?" and "would you like to talk about it?" with the best of intentions, but absolutely no under- standing of depression as anything but an irrational sadness.)

10. "Why don't you just grow up?"

11. "Stop feeling sorry for yourself."

12. "There are a lot of people worse off than you?"

13. "You have it so good, why aren't you happy?"

14. "It's a beautiful day!"

15. "You have so many things to be thankful for, why are you depressed!"

16. "What do you have to be depressed about".

17. "Happiness is a choice"

18. "You think *you've* got problems..."

19. "Well at least it's not that bad."

20. "Maybe you should take vitamins for your stress."

21. "There is always somebody worse off than you are."

22. "Lighten up!"

23. "You should get off all those pills."

24. "You are what you think."

25. "Cheer up!"

26. "You're always feeling sorry for yourself."

27. "Why can't you just be normal?"

28. "Things aren't *that* bad, are they?"

29. "Have you been praying/reading the Bible?"

30. "You need to get out more."

31. "We have to get together some time." [Yeah, right!]

32. "Get a grip!"

33. "Most folks are about as happy as they make up their minds to be."

34. "Take a hot bath. That's what I always do when I'm upset."

35. "Well, everyone gets depressed sometimes!"

36. "Get a job!"

37. "Smile and the world smiles with you, cry and you cry alone."

38. "You don't *look* depressed!"

39. "You're so selfish!"

40. "You never think of anyone but yourself."

41. "You're just looking for attention."

42. "Have you got PMS?"

43. "You'll be a better person because of it!"

44. "Everybody has a bad day now and then."

45. "You should buy nicer clothes to wear."

46. "You catch more flies with honey than with vinegar."

47. "Why don't you smile more?"

48. "A person your age should be having the time of your life."

49. "The only one you're hurting is yourself."

50. "You can do anything you want if you just set your mind to it."

51. "This is a place of BUSINESS, not a HOSPITAL" --> after confiding to supervisor about my depression

52. "Depression is a symptom of your sin against God."

53. "You brought it on yourself"

54. "You can make the choice for depression and its effects, or against depression, it's all in YOUR hands."

55. "Get off your rear and do something." -or- "Just do it!"

56. "Why should I care?"

57. "Snap out of it, will you?"

58. "You *want* to feel this way."

59. "You have no reason to feel this way."

60. "Its your own fault."

61. "That which does not kill us makes us stronger."

62. "You're always worried about *your* problems."

63. "Your problems aren't that big."

64. "What are you worried about? You should be fine."

65. "Just don't think about it."

66. "Go Away."

67. "You don't have the ability to do it."

68. "Just wait a few weeks, it'll be over soon."

69. "Go out and have some fun!"

70. "You're making me depressed as well..."

71. "I just want to help you."

72. "The world out there is not that bad..."

73. "Just try a little harder!"

74. "Believe me, I know how you feel. I was depressed once for several days."

75. "You need a boy/girl-friend."

76. "You need a hobby."

77. "Just pull yourself together"

78. "You'd feel better if you went to church"

79. "I think your depression is a way of punishing us." ---My mother

80. "Sh*t or get off the pot."

81. "So, you're depressed. Aren't you always?"

82. "What you need is some real tragedy in your life to give you perspective."

83. "You're a writer, aren't you? Just think of all the good material you're getting out of this."

84. This one is best executed with an evangelical-style handshake,i.e. one of my hands is imprisoned by two belonging to a beefy person who thinks he has a lot more charisma than I do: "Our thoughts and prayers are with you." This has actually happened to me. Bitten-back response: "Who are 'our'? And don't do me any favors, schmuck."

85. "Have you tried camomile tea?"

86. "So, you're depressed. Aren't you always?"

87. "You will be ok, just hang in there, it will pass." "This too shall pass." - Ann Landers

88. "Oh, perk up!"

89. "Try not being so depressed."

90. "Quit whining. Go out and help people and you won't have time to brood..."

91. "Go out and get some fresh air... that always makes me feel better."

92. "You have to take up your bed and carry on."

93. "Why don't you give up going to these quacks (ie doctors) and throw out those pills, then you'll feel better."

94. "Well, we all have our cross to bear."

95. "You should join band or chorus or something. That way you won't be thinking about yourself so much."

96. "You change your mind."

97. "You're useless."

98. "Nobody is responsible for your depression."

99. "You don't like feeling that way? So, change it."

Trimis de: SIAB 2003 pe 3 Dec 2003, 03:05 AM

Best Things to Say To Someone Who is Depressed

http://www.wingofmadness.com/information/best_things.htm

Version 1.2 (April 29, 1995)

It is most tempting, when you find out someone is depressed, to attempt to immediately fix the problem. However, until the depressed person has given you permission to be their therapist (as a friend or professional), the following responses are more likely to help.

The things that didn't make me feel worse are words which
1) acknowledge my depression for what it is (No 'it's just a phase')
2) give me permission to feel depressed (No 'but why should you be sad?')

Here is the list from contributors to a.s.d.:

1. "I love you!"

2. "I Care"

3. "You're not alone in this"

4. "I'm not going to leave/abandon you"

5. "Do you want a hug?"

6. "I love you (if you mean it)."

7. "It will pass, we can ride it out together."

8. "When all this is over, I'll still be here (if you mean it) and so will you."

9. "Don't say anything, just hold my hand and listen while I cry."

10. "All I want to do know is give you a hug and a shoulder to cry on.."

11. "Hey, you're not crazy!"

12. "May the strength of the past reflect in your future."

13. "God does not play dice with the universe." - A. Einstein

14. "A miracle is simply a do-it-yourself project." - S. Leek

15. "We are not primarily on earth to see through one another, but to see one another through" - (from someone's sig)

16. "If the human brain were simple enough to understand, we'd be too simple to understand it." - a codeveloper of Prozac, quoted from "Listening to Prozac"

17. "You have so many extraordinary gifts--how can you expect to live an ordinary life?" - from the movie "Little Women" (Marmee to Jo)

18. "I understand your pain and I empathize"

19. "I'm sorry you're in so much pain. I am not going to leave you. I am going to take care of myself so you don't need to worry that your pain might hurt me."

20. "I listen to you talk about it, and I can't imagine what it's like for you. I just can't imagine how hard it must be."

21. "I can't really fully understand what you are feeling, but I can offer my compassion."

22. "You are important to me."

23. "If you need a friend..... (and mean it)"

Trimis de: oaspetele pe 28 Dec 2003, 09:45 PM

ma, era sa ma ia cu depresia cand am vazut canatzu ala de posturi in limba engleza.

io zic ca diagnosticarea si tratarea unei astfel de stari apartine exclusivi specialistilor, si anume psihiatri, psihologi, etc.
accept si tratamentele alternative, gen hipnoza, homeopatie, cristaloterapie, cu conditie prezentei unei forme subacute, nicidecum acute.

Trimis de: fiatlux pe 29 Dec 2003, 01:17 AM

Combinind doua ziceri din batrani (adaptate putin):"peshtele de la ..cap(psihic) se strica" si "pana la ...psiholog te manaca ..oamenii", as concluziona ca autoeducatia gandirii personale in sensul "inhibitiei de protectie" te poate ajuta sa depasesti singur starile de alunecare in depresie. Sa tii cont de gandirea ta, pozitiva, sa dai la spate tot balastul de intrigi,mizerii ,barfe cu care esti inconjurat si care nu iti apartin ci cad in responsabilitatea celor care le practica; sa nu pici in plasa orgoliului marunt care sa-ti intunece judecata; sa-ti urmezi calea ignorind pe cei care-ti intind nada; sa traiesti sub deviza "ajuta-te singur", pana la proba unui "umar" loaial alaturi !Nimic nu este nerezolvabil,cat de grave ni s-ar parea anumite situatii ! Si mai este ceva, consider ineficiente lamentarile ca si laudele fata de ceilalti! Marile dureri sunt mute, se zice !Cam asta,in mare ! Nu este greu, dar necesita exercitiu si vointa !

Trimis de: gypsyhart pe 12 Mar 2004, 02:44 PM

Pentru Afrodita...
Ai spus la un moment dat ca mai aveai putin si te prabuseai.
Si ce e rau in a te prabusi? DAca e sa fii trist, negru, uracios, plin de draci pe tine si pe ceilalti, fii pana la capat.
Daca iti spui ca "nu e bine", "nu e momentul", "ce o sa zica colegul, mama, prietenul....?", doar amani deznodamantul, si iti mai faci si iluzii ca "esti rezolvat"....
Cusatura nu se poate face pana nu iese tot puroiul.
De exemplu eu mai am puroi in mine. Stiu ca nu sunt vindecat. Am trait la un moment dat insa o chestie uimitoare. Eram singur acasa, si ma simteam foarte prost, psihic mai ales. Nu aveam chef de nimic. Imi venea sa urlu pur si simplu. Si la un moment dat mi'am zis: ok, nu pot face nimic, nu stiu de ce ma simt asa, atunci o sa stau si o sa privesc spectacolul!. In cateva minute imi venea sa rad. A fost ceva incredibil. MAgic as putea spune. Asa ca acum nu ma tem sa ma prabusesc. Cu cat ma prabusesc mai repede cu atat mai bine....

Trimis de: Afrodita pe 13 Mar 2004, 06:04 AM

Pai daca e pt mine sa-ti raspund Nu la prabusirea asta ma refeream...Ci la cea definitiva...Cand simteam ca nebunia se imbina cu realitatea...Realitate ce era tot mai deformata...Si din ce in ce mai putina...Eram la limita dintre normalitate si nebunie...Si stiu ca pot cade iar...Dar sper ca nu voi mai fi atat de low ca alte dati...Si oricum mereu ma ridic...

Trimis de: Turcoaz pe 5 Apr 2004, 12:55 PM

Eu am observat ca iesind in parcuri, in afara oraselor,unde totul e verde acum, iti bucura privirea culorile, pomii infloriti, ... a practica jocuri usoare, copilaresti, a lasa toata munca si grijile de-o parte face minuni.
Cateva ore sa poti sa te desprinzi de gri-ul zilnic e mai mult decat benefic. Iar daca te incarci energetic si te intorci cu gandul la clipele pe care le-ai trait poti prelungi starea de bine pana la o noua evadare.

Trimis de: Ovidius pe 5 Apr 2004, 03:04 PM

Tot ce nu ne omoara ne intareste....
Ca tot omul normal am fost si eu deprimat, si mi se mai intampla si acum din cand in cand. Am descoperit insa cateva chestii care m-au ajutat si care inca ma mai ajuta sa ma mentin. Per ansamblu ar fi cam 3 obiective de atins:
1. Mentinerea ceasului biologic
2. Mentinerea unui nivel normal de serotonina
3. Limpezirea gandurilor

Sa incepem cu primul punct:
1. Dupa cum se stie fiecare are un ceas biologic, care ne da tactul dupa care corpul nostru functioneaza. Daca se deregleaza...stie toata lumea ce se intampla. Cum putem sa-l reglam? Foarte simplu: prin culcatul, trezitul si mancatul la ore fixe. Astfel corpul nu mai trebuie sa ghiceasca ora de culcare si de mancare, si va fi intotdeauna pregatit pentru "actiunea" respectiva. In plus, un somn bun de 7-8 ore pe noapte cred ca e mai mult decat binevenit.

2. Serotonina mai este numita si hormonul fericirii, iar daca nu se secreta in cantitati suficiente apar gandurile negre, starile de anxietate samd. Plimbarile si sportul favorizeaza secretia de serotonina, asa ca nu vad ce ne-ar impiedica sa le facem. Pe mine m-au ajutat foarte foarte mult in episodul numit strainatate, cand eram la pamant cu psihicul.
Nu tine de punctul 2. dar acum mi-am amintit ca magneziul face si el bine la creier. Se poate face si o cura de pastile (magne B6), dar eu prefer sa mananc curmale, alune si nuci care au cel mai mare continut de magneziu dintre toate alimentele.

3. Limpezirea gandurilor...usor de spus, greu de facut, dar nimic nu este imposibil pe lumea asta
Deprimarea poate sa vina de multe ori, daca nu de cele mai multe ori din cauza unor ganduri care ne macina zile, saptamani sau luni in sir. Eu unul incerc sa discut cu nevasta si/sau prietenii despre problemele pe care le am, si de cele mai multe ori am depasit situatia. Daca te inchizi in tine nu faci altceva decat sa intri intr-un cerc vicios... Daca totusi nu te ajuta, incearca un psiholog. E greu de gasit un psiholog bun, de aceea cred ca e bine sa se incerce vreo 2-3, iar apoi sa alegi pe cel care ti se potriveste cel mai bine.
Daca gandurile negre si anxietatea dureaza cateva luni, ar fi bine de consultat un psihiatru, pentru ca stiti vorba aia: e mult mai usor sa previi decat sa vindeci. In plus, trebuie sa cautati motivul care v-a adus in starea asta si sa-l indepartati. O sa fie greu, dar o data descoperit, problema e pe jumate rezolvata.

Tot ce v-am spus mai sus e probat pe propria piele! Dupa cum v-am spus am avut o perioada in viata mea in care am fost foarte deprimat dar am sperat si m-am uitat si la altii sa vad ce-au facut. Ca exemplu il am pe bunicul nevesti-mi care la un moment dat era sa dea coltul. Pentru el un moment de cotitura si de atunci s-a pus batranul pe treaba. Acum e cel mai sanatos om din casa si omul cu mintea cea mai matura si clara. Eu unul il invidiez!

dar hai ca v-am plictisit destul....

Trimis de: dsrk3r pe 6 Apr 2004, 12:06 AM

Best Thing to Do When You Are Depressed

Eu am incercat acupunctura. Acum cativa ani aveam nevoie de o rezolvare rapida si fara efort, eram deprimat si aveam si ceva probleme cu somnul. Citisem undeva ca acupunctura rezolva d'astea si m-am dus fara prea mare incredere. Dupa prima sedinta am dormit cu nu am dormit vreodata in viata mea de cand am pus capul pe perna pana dimineata, a doua zi aveam deja zambetul pe buze si ma amuzam cat de bine dispus sunt. Am urmat tratamentul vreo 2 saptamani, daca imi aduc bine aminte, si mi-am revenit complet.

Trimis de: calfa pe 6 Apr 2004, 12:24 PM

Bun venit la Han, amenophis !

Intr-adevar, prin acupunctura poti rezolva in mod surprinzator diferite probleme ... medicale. Despre depresie inca nu stiam. Multumesc pentru idee, in numele celor ce poate vor afla in pagina asta o cale de a scapa de ea.

Trimis de: dsrk3r pe 6 Apr 2004, 12:51 PM

Salut calfa !

Trimis de: Scarlet pe 16 Apr 2004, 10:44 AM

Buna, dragilor!!

Am citit multe informatii despre depresie, dar cel mai bine va povestesc despre mine insami......

Am avut multe probleme in viata, de la intreruperea facultatii din motive materiale, pana la pierderea bunicii si a matusii in 6 luni, care au culminat cu un divort din motive de infidelitate - el. Am avut puterea sa merg mai departe, sa ma ridic de unde cazusem, sa fiu eu cea de odinioara - vesela, exuberanta, fericita. Poate ca va intrebati cum am reusit? simplu..... prin rugaciuni, prin citirea Psalmilor, mers la biserica si vorbit cu Divinitatea; plimbari cu prietenele care m-au inconjurat de afectiune si fericire, sau prin a face lucruri zilnice care, poate sunt marunte, dar pot insemna mult.... sa-ti oferi o mica bucurie (o carte buna, un film de colectie, un CD cu muzica ambientala, horticultura etc.etc.etc).

Va dau un sfat: NU apelati la ajutorul antidepresivelor, caci creeaza dependenta, sau in cel mai bun caz mergeti la un psihiatru, care oricum tot cu antidepresive sau tranchilizante trateaza aceasta boala, care nu doare. Se instaleaza lent, dar sigur.....mai degraba apelati cu incredere la un psiholog, caci el vorbeste sufletului nostru, el este cel care e trist, si nu organismul. In aceste boli ale sistemului nervos, de fapt simptome mai mult sau mai putin vizibile - tristete exagerata, anxietate (teama fara motiv), angoase, agorafobie (teama de societate), depresie etc. cea mai importanta forma de terapie o constituie comunicarea (cu psihologul, prietenii, rudele, oricine pe care-l putem considera prieten...).

Va mai scriu cand voi avea timp,

Sanatate si multe bucurii, ah: sa fiti iubiti, iubind - daruiti, daruind - primiti....

Cu bine

Trimis de: Afrodita pe 16 Apr 2004, 03:57 PM

Ei bine, eu am invatat pe propria piele o lectie: in momentul in care apar, atunci trebuiesc rezolvate problemele...In special cele ale sufletului...Daca unele probleme materiale mai sufera amanare , sufletul nu o poate suferi...

Se fac 5 ani acusi de cand au inceput problemele cele mari in viata mea...Nu am avut cu cine le discuta,nu a fost nimeni langa mine care sa ma invete ce sa fac cu sufletul meu...Pana si mama imi era prea departe pt astfel de probleme,pt ca ea nici pe ale ei nu le rezolvase, darmite pe ale mele?! Acum, nici o plimbare si nici o chestie simpla si buna pt suflet nu ma mai poate scoate din starea asta...In momentele astea as avea nevoie de o pauza...Lunga...Si de un psiholog bun..Desi,mai nou am descoperit ca si eu imi pot fi un psiholog bun..Eu si cu jurnalul de-acasa,plus iubitul ce ma sustine si ma intelege...

Depresia trebuie recunoscuta si acceptata ca boala a sufletului inca din primele ei faze..Altfel,daca iti reprimi sentimentele si durerile, vor veni peste tine cand te astepti mai putin si viata intr-adevar ti se va para un iad...Nu e nici o rusine sa fii depresiv,mai ales in zilele noastre..unele statistici spun ca 3 din 5 femei sufera de depresie in forma medie sau usoara, asa ca..Asta e..Viata e grea, necazurile nu vin niciodata singure....

Sincer,nu stiu cum am sa imi rezolv problemele astea singura...In Bucuresti nu am dat nici macar peste un cabinet de cosmetica bun,darmite un psiholog! Si decat sa tot aman rezolvarea,mai bine incerc singura...Incetul cu incetul ceva ceva reusesc...Poate daca as avea timp numai pt mine sa fac plimbarile si alte dragalasenii necesare , poate mi-ar fi mai usor..De asta zic:cand simtiti ca ceva nu e in ordine,seara,tarziu (sau,ma rog,cand va simtiti voi bine) luati-va un ragaz de 30 minute de vorbit cu sufletul vostru..Vedeti ce-l doare,de ce si cum poate fi rezolvat...O depresie trece mult mai usor cand e in faza incipienta decat dupa ce-a stat atata la "copt"

Nu stiu daca v-am ajutat cu ceva sau v-am incurcat..Dar am simtit ca trebuie sa va zic si din experienta mea cate ceva...Mai ales ca la mine toata treaba e inca "fierbinte"

Trimis de: YoyoMan pe 19 Apr 2004, 10:46 PM

Afro - ne-ai ajutat nu ne-ai incurcat. Pe mine cel putin m-ai ajutat. M-ai ajutat pentru ca mi-am dat seama mai bine despre ce urmeaza sa scriu. Stiu cat e de important pentru tine ca sufletelul sa fie fara nori pe cer Mi-a soptit mie o viorea
Acuma: am avut si eu o depresie serioasa in urma cu un an si ceva. Deci "ma laud" ca stiu despre ce se vorbeste in propozitie. Si a mea a fost nasoala rau de tot. Nu am fost bun de nimic 2 saptamani - am rusit sa bag groaza in toata lumea din jurul meu. Problema mea cea mai mare a fost ca nu am vrut sa discut cu cei care voiau sa ma aculte. Iar cei care voiam eu sa ma asculte - nu prea erau dispusi sa ma asculte. Am facut o depresie si dintr-o cauza despre care vorbea asa de la fix Afro mai sus - mi-am reprimat sentimente si trairi foarte profunde si am crezut ca am rezulvat problemele in felul asta. Si m-am simtit excelent chiar pentru cateva luni de zile (!!!!!) Dupa aceea m-a lovit - si cand m-a lovit m-a lovit asa de tare ca m-a doborat. Nu am mai putut iesi din starea asta si am avut cele mai negre ganduri din viata mea atunci. Am crezut literalmente ca nu mai ies din cacao. Cum am iesit? Cum am reusit? Nu stiu. Singur - fara sa-mi dau seama. Am avut noroc - cred. Mi-am invinuit toti prietenii apropiati atunci - intr-o oarecare masura aveam si dreptate. Eu nu as fi lasat pe nimeni in starea in care eram eu atunci fara sa incerc sa-l ajut.

Nu prea stiu daca cel mai bine e sa mergi la un psiholog bun sau la un preot cand ai de-astea. Mai ales daca e vorba de o imbolnavire a sufletului. Fiecare cum simte. Insa ma gandesc ca sunt unii care merg mai usor la un preot decat la psiholog. E clar ca in Romania mai exista idei dupa care daca mergi la psiholog esti damnat - esti deja terminat si orice ai face - si orice ti-ar zice psihologul - ti s-a pus deja eticheta de catre societate. Din pacate asa e la noi. Insa daca sunteti careva intr-o situatie similara celei in care am fost eu - cereti ajutor - nu va lasati - nu faceti cum am facut eu. Cred ca am avut bafta mare. Puteam ajunge foarte rau si sunt perfect constient de asta.
Cred ca a fost o scurta perioada in care mi-am pierdut speranta.....

Trimis de: Ovidius pe 20 Apr 2004, 09:01 AM

Cu siguranta, fiecare dintre noi a avut momente grele in viata, asa ca nu disperati pentru ca e o chestie normala pana la un anumit punct, si vorba "tot ce nu ne omoara ne-ntareste" cred ca e binevenita. Deci nu va speriati de depresii, incercati sa vedeti de unde vin ele, si daca este descoperita cauza, imposibil sa nu scapati de ele.

Trimis de: YoyoMan pe 20 Apr 2004, 12:21 PM

Absolut ca tot ce nu ne omoara ne intareste. Dar e foarte greu cateodata sa treci de acea perioada. Si prapastia e foarte aproape cateodata.


PS era sa scriu "tot ce ne omoara ne intareste"

Trimis de: Ovidius pe 20 Apr 2004, 12:32 PM

Trimis de: YoyoMan pe 20 Apr 2004, 02:15 PM

Ce bine suna - "Trebuie sa ne luptam tot timpul si sa nu ne dam batuti". Doamne de-as putea tine minte tot timpul chestia asta si sa ma gandesc la ea cand nu iese ceva. As fi un optimist atunci?

Trimis de: Ovidius pe 20 Apr 2004, 02:23 PM

Trimis de: calfa pe 20 Apr 2004, 02:46 PM

Zorro

Optimismul creste dupa lupta cu pesimismul.

Trimis de: cameron pe 20 Apr 2004, 03:42 PM

Depresia...
Intotdeauna am negat-o chiar daca era apasatoare si sufocanta.
Nu stiu de unde vine si cum se amplifica depresia. Am incercat sa o ignor chiar daca imi provoca nopti albe si cosmaruri. Probabil era rezultatul prea multor probleme ce intarziau sa aiba o rezolvare.
Nu am incetat niciodata sa am convingerea ca nu imi pot permite sa ma las coplesita de ceva negativ..asa ca incet incet am scapat de gandurile intunecate.
Am incercat sa pun in balanta tot ceea ce este bun in viata mea.. si m-am gandit ca raul (sub orice forma) poate fi indepartat.
Se pare ca am reusit..

Trimis de: Nico pe 20 Apr 2004, 08:49 PM

Cred ca sunt o specialista in materie de depresie, mi se intampla atat de des in ultimul timp incat am invatat sa o ignor. Adica ma implic imediat in alta activitate, fie ca ies din casa, ascult muzica, ideea e sa nu accepti faptul ca esti suparat si sa te zbati sa depasesti situatia. E adevarat ca iti trebuie exercitiu si in nici un caz nu inlatura cauza, dar te ajuta sa te concentrezi asupra solutiilor.

Trimis de: Ovidius pe 21 Apr 2004, 09:05 AM

Trimis de: Predatoru pe 7 May 2004, 12:22 PM

Ma bag si eu in discutie ca dor suntem pe un forum. Sper ca nu se supara nimeni ca schim putin subiectul. Acum vreo 2 saptamani mi s-a intamplat si mie sa pic intr-o pardalnica de depresie. Am fost socat.Hai sa spun cum. Am intrebat o fata asa:
"Daca sunt indragostit de tine,sa iti spun?". Asta a fost inceputul. Un sentiment unic.Trebuie sa precizez ca nu mai facusem niciodata asa ceva, si ca toate sperantele pe care mi le facusem in legatura cu iubirea le pusesem in ziua aia.M-a refuzat cu tact (e o fata extraordinara si am ramas prieteni) si atunci mi s-a parut ca nu e mare lucru.Stiam ca ma gandisem la refuz(aveam sa aflu mai tarziu ca nu destul) si parea ca acceptasem bine ideea.M-am despartit de ea si am luat-o inspre casa.Si atunci am realizat ce mi-a spus.Parca imi cazuse o caramida in cap.S-a facut noapte in fata ochilor mei si zau daca stiu la ce m-am gandit pana acasa.Si am simtit ATATA durere, incat nu am mai putut sa fac nimic in ziua aia,si nici cateva zile mai tarziu. Dar oricum, cand am ajuns acasa, pentru a ma calma(aveam cu siguranta tensiunea la maxim, nu eram furios, doar extrem de dezamagit) am facut 50 de flotari.A fost mai bine dupa aceea.Eu atunci nu reusisem sa fac mai mult de 45 si a fost o performanta si pentru mine.Apoi am inceput sa imi fac tema la mate, sa imi invat la Psihologie, sa cant cu voce tare.Au fost idei tare inspirate.Probabil inconstient, stiam ca voi lucra la informatiile primite cu nici o ora in urma,si le voi depasi.Acum sunt un alt om.M-am schimbat enorm,dar totusi nimeni nu vede nici o diferenta.Ma simt mai bine, si daca as fi avut ocazia sa o iau de la inceput, as fi facut la fel, pentru ca e un pas indispensabil.Nici macar nu stiu daca aia a fost o depresie.Dar m-am simtit groaznic o vreme dupa aceea,si tot fata care mi-a provocat depresia m-a ajutat sa trec peste.Sfat: vorbiti cu cineva.Ajuta.Desi nu as fi crezut, ajuta.
Va multumesc pentru spatiul acordat.Sper ca nu v-am plictisit.

Trimis de: Inceputul Vietii pe 8 May 2004, 09:58 PM

Ce tare...
Sentimentele cele mai puternice sunt cele de tristete... si de dragoste...
Stiu eu ce spun...

Trimis de: Nico pe 18 May 2004, 10:53 AM

Multumesc Zorro , s-ar putea sa ai dreptate, inca ma mai evaluez.
Ce inspirat ai fost Predatoru, si in nici un caz nu ne plictisesti

Trimis de: Dark Angel pe 18 May 2004, 11:12 AM

Eu am avut de multe ori depresii( am incercat si sa ma sinucid), citeam numai Cioran, ma confundam cu el...am depasit faza asta, viata mea a luat un alt sens, am alte valori la care ma raportez.
Cred ca este in primul rand chestie de vointa sa depasesti astfel de momente, si nimeni nu te poate ajuta asa de bine cum tu insuti poti, dac-ti doresti cu adevarat.

Am avut si eu depresii in care raul fizic era asa de puternic, cum cineva care n-a trecut prin asa ceva nici nu-si poate imagina...aveam o reactie neuro-vegetativa( imi clantaneau dintii in gura de frig, si ma tinea uneori o noapte intreaga), ma durea tot corpul de parca m-ar fi batut cineva.

Trimis de: calfa pe 18 May 2004, 11:55 AM

Bun venit la Han, flower !

Trimis de: Andromeda pe 18 May 2004, 12:04 PM

Dupa ce s-au jeluit toti aici, hai sa va zic si eu povestea mea
Acum vreo sapte ani aproape, am avut o depresie destul de serioasa, nici nu mai stiu foarte bine cum/de la ce a inceput,dar stiu cum s-a terminat..Cea mai mare prostie a fost sa nu vorbesc cu nimeni, sa incerc sa ma izolez de toti(nimic nou sub soare, nu?)..Am inceput sa nu mai dorm noptile, traiam un adevarat cosmar.Am inceput sa iau si somnifere, la inceput cate unul, 2,seara inainte de culcare.. apoi luam cu pumnul..Dar nu m-am oprit aici, cand nu mai aveam somnifere, apelam la tranchilizante puternice, pe care de asemeni le luam cu pumnul..(Si acum ma intreb cum de mi le dadeau la farmacie, fara nici o reteta).Si totul ca sa scap de starea aia, fara sa imi dau seama ca de fapt ma afundam din ce in ce mai mult. Ce sa mai, eram varza cu carne, nici nu stiam pe ce lume ma aflu, cum ma cheama..Curios e ca nimeni din cei din jurul meu nu a observat ceva in neregula, sau daca au observat ceva nu au facut nimic sa afle ce se intampla cu mine. Totul a culminat intr-o zi cand m-am certat cu mama(aveam si eu 19 ani, deh..) si am luat un pumn de medicamente cu vodca si cafea..Desi nu mi-aduc aminte de multe din perioada aia, ziua respectiva mi-a ramas f bine intiparita in minte..cel putin pana la un moment dat, cand s-a rupt filmul de tot, si m-am trezit a2a zi la urgenta, statusem in coma vreo zi juma, cu un picior in groapa cum se spune..
A fost perioada cea mai neagra din viata mea, ma simteam ca si cand as fi orbecait intr-un intuneric total. Dar nu invinuiesc pe nimeni pt ce s-a intamplat, in afara de mine bine-nteles.A fost o mare prostie, dovada de imaturitate, slabiciune, lasitate, necredinta,etc.. In schimb nici nu imi place sa fiu judecata de unii si altii(ma refer la cunoscuti). In afara de Cel de Sus, un singur om are dreptul sa faca asta.
Ai mei parinti au fost o mare dezamagire pt mine. Cand eram la urgenta si nici nu se stia daca o sa mai fiu sau nu, ei se intrebau ce vor zice vecinii despre ce am facut. Si cand mi-am revenit cat de cat, nu au avut taria nici macar o data sa vorbeasca despre asta, au ignorat total subiectul. Singura lor solutie era sa ma la psihiatru, dar nu au reusit. Asta a durut destul de rau.
De atunci m-am schimbat f mult, cel putin asa ma simt eu.(si e ironic, pt ca odata tocmai eu eram cea care sustinea ca omul nu poate sa se schimbe).De atunci am inceput sa cred in Dumnezeu, fara sa devin fanatica. Cred ca asta te poate ajuta mult in perioadele gri-negre.. Sa nu iti pierzi increderea in El, si nici in tine. Dar daca totusi, ai o perioada mai grea, si ajungi in pragul unei depresii, cel mai important e sa incerci sa comunici cu cei din jur, sa nu te izolezi.
Afrodita, cand simti ca iti fuge pamantul de sub picioare si nu mai poti, da-mi un mesaj pe PM si vorbim
Sa auzim si de bine!

Trimis de: Dark Angel pe 18 May 2004, 12:17 PM

Reactia parintilor tai e reactia majoritatii.

Trimis de: Nico pe 18 May 2004, 12:43 PM

Mi se par cumplit de triste experientele voastre si nu pot sa spun decat ca pe mine nu m-au etichetat, din fericire, dar mi-au cerut explicatii. Oare nu era mai simplu sa fie langa mine cand am avut nevoie. Cei mai multi nu te observa decat atunci cand faci un gest disperat si sunt foarte putini cei care ti-ar da o mana de ajutor.
De aceea cu depresia prefer sa lupt singura caci stiu ca nu intereseaza pe nimeni ce simt eu, iar daca le-as spune celor pe care ii cunosc, ar gasi motive sa ma dezaprobe si nici nu m-ar intelege. Deja m-am obisnuit cu ideea asta.

Trimis de: Ovidius pe 18 May 2004, 12:49 PM

Trimis de: Dark Angel pe 18 May 2004, 12:56 PM

Cred ca ar trebui sa-ti alegi cu mai multa rigurozitate si exigenta prietenii, in acest caz...

Trimis de: Ovidiu Bufnila pe 18 May 2004, 01:24 PM

Trimis de: Ovidiu Bufnila pe 18 May 2004, 01:27 PM

Trimis de: Ovidiu Bufnila pe 18 May 2004, 01:51 PM

Trimis de: Dark Angel pe 18 May 2004, 01:56 PM

Credeam ca sunt niste termeni uzuali...da' cauta-n DEX daca intampini probleme in a-i intelege, eu zic c-am fost destul de explicita.

Trimis de: calfa pe 18 May 2004, 02:47 PM

flower, Ovidiu nu cere definitii din dictionar. E un mai vechi oaspete al Hanului, care lanseaza invitatii ... la reflectie. De tot felul ... O face in felul lui original, si uneori cam off topic ( ), dar doar pentru ca noi discutam lucruri legate de mesajul pe care incearca sa ni-l transmita.

Trimis de: Nana Floare pe 18 May 2004, 05:59 PM

sper ca nu o sa-l lasati sa strice threadul asta cu chestiile lui de imagine...

Trimis de: calfa pe 18 May 2004, 06:16 PM

Nicodim, de ce sa te lasi deprimat de ceea ce nu iti e tie pe plac ? Unde vezi tu ceva distructiv in ce spune Ovidiu ?

Subiectul tau era asa:

Trimis de: Nana Floare pe 18 May 2004, 06:25 PM

Chestia e ca are un thread special unde sa ii vindece prin terapia imaginii pe cei care cred in asa ceva...un link catre threadul respectiv ar fi binevenit. Dar asta e una...a incerca sa "corupi" un thread cu demersul tau specific (imagine & stuff) mi se pare nepotrivit, din moment ce ai threadul special unde sa faci asta. Iar pe threadul respectiv mi-am exprimat parerea despre ce face O.B., chiar pe la inceput.

Lumea medicala e destul de convinsa ca depresia adevarata tine de niste dezechilibre neurochimice specifice si ca nu poate fi tratata doar prin psihoterapie...cred ca threadul asta ar fi trebuit sa ramana unde a fost lansat. Da'n fine.

Trimis de: Jubi pe 18 May 2004, 08:01 PM

Planuisem de fff mult timp sa trec si eu pe aici pt ca zic eu am ce povesti,insa am amanat, temandu-ma ca voi scrie alandala si de neinteles patania mea cu depresia...

Isi are radacinile fixate undeva prin copilarie unde eram terorizata de mama.Acum am aflat ca multi copii mai primeau batalii din partea parintilor,insa se pare ca unii chiar aveau motive pt a-si pedespi copii prin acest mod.Se pare ca repulsia mea in fata nedereptatii si a judecarii gresite incepe tot atunci...Ma intrebam mereu "de ce?!?!" trebuia sa inep ziua cu frica,pt ca stiam ca intr-un final tot o inacasam...DE CE?Dupa ani,am realizat ca si mama-mea avea ceva probleme psihice...Am crescut si incepusem sa-mi formulez in cap idei de salvare,ma gandeam sa fac CEVA ca s-o opresc...Ma tenta fereastra balconului,sa ma arunc si sicer daca aveam vreun dram de frica la gandul ca ma va durea ce voi face,ca voi suferi.Ideea ca am sa scap de teroare si o voi face sa inceteze mi se parea mai tentanta
Eram un copil normal,cu note bune la scoala,insa mereu eram numita in fel si chip,rezultatele imi erau luate in ras,sau subapreciate incat m-am trezit la adolescenta un copil inferiorizat si extrem de complexat din fff multe puncte de vedere.Intre prieteni de asemenea eram luata drept "prostuta grupului" care primea toate jignirile si bataile...Nu ma-r fi deranjat atat de tare,daca nu era o continuare sau un preludiu la ce se intmapla in casa.La 13 ani mama a murit.Alcoolica,eu-personajul care-i procura bautura, sub amenintarile ca o voi incasa iar si sub interdicitia de a sufla cuiva acest amanunt...Tata n-a stiut nimic,pana in clipa in care i-a descoperit sticlele ascunse prin casa.Perioada dinaintea mortii si-a petrecut-o ca bolnava,tintuita la pat..Cei ce a-ti avut rude care au murit de ciroza,stiu cum se manifesta boala in ultima instanta...Versi sange in cantitati industriale pe unde apuci...Eu si fratele meu a trebuit sa fim martori la aceste scene...In seara cand a murit,a venit si luat-o salvarea,cand a iesit pe usa mi-a zis mie si fratelui meu Daniel "vedeti unde am ajuns daca nu m-a ascultat?".
In aceeasi seara la 1 noaptea a murit...N-am plans...nu mi-a curs nici o lacrima...stiu ca-mi tremura carnea pe mine,pt ca nu prea stiam ce inseamna asta,sa nu mai am mama...era ceva bun sau rau in cazul meu?In prima faza m-am invinovatiti ca a murit din cauza mea pt ca stiam ca-mi doream uneori sa moara.Aici isi are inceputul ocupatiile mele de self-injury:intr-o seara,stateam in camera la mine si stiam ca va muri,era o certitudine desi ratiunea mea nega asta...Mi-am mazgalit ambele mainii si palmele si podurile palmelor cu pix rosu.(documantandu-ma acum am aflat ca si asta e un fel de auto-ranire,intra in clasa tatuajelor,pierceurilor ,taieturilor,etc)Mi-am reprimat suferinta asta cum am situt mai bine...de fapt n-a fost un gest voit de a o disimula...La scoala profesori si copii se mirau cat de normal ma comport.Am locuit in trei randuri cu niste rude...Experienta neplacuta,prima familie fiind o companie imposibila,a doua placuta,insa e atat de trist sa te simti singur...ma simteam a nimanui...tata era departe,iar atentia persoanelor cu care locuiam nu inlocuiau afecrtiunea parinteasca...
In anul 2000 am aflta ca fratele meu are Sida...A fost unul din copii infestati la `88 prin trasnfuzii de sange icu virusul HIV.I-am urmarit si lui evolutia de la om intreg si sanatos, la o umbra a ceea ce a fost vreodata.Avea 12 ani,iar in februarie 2001 a murit...aici in casa.A stat internat in spital 1 luna,nu m-am dus decat o data sa-l vizitez...M-am invinovatit si pt asta,m-am invinovatit si pe modul in care ma purtam cu el...Probabil educatia primita de la mama,ca totul se rezolva prin violenta si crize de isterii m-a facut sa ma comport atat de aiurea cu el..il bruscam,il bateam si imi varsam dracii pe el...il faceam des sa planga.Si acum ca mi-am adus aminte de asta,mi-am adus aminte ca inca t ma urasc pt gesturile astea...
Intr-o zi,intr-o miercuri, m-am intors acasa de la scoala,pe la 4...la ora 1 Dani murise...Am intrat in casa si in diagonala usii,intr-un colt,un deja-vu mizerabil cu un suport de lumanari care sa aduce la mortii pt a pune lumanarile in el.Mintea mea a facut o conexiune rapida intre boala lui,starea in care se afla(nu mai vorbea,nu mai manca,era piele si os,avea toate organele facute praf,respira greu),scopul obiectului si ideea ca a murit.Am fost intampinata cu calmante...Am plans cat pt toti anii in care nu am plans vreodata(am uitat sa zic ca eram un om f rece care nu planega niciodata pana atunci...De la moartea fratelui si depresia inevitabila plang de ma prapadesc cand se intampla ceva rau cu mine si mai sufar).Am plans un an de zile pt ceea ce s-a intamplat,zi de zi,noapte de nopate adormeam cu lacrimi pe obraji si cu rugamintea la el sa ma ierte.Stiu ca am respins starea depresiva si atunci...M-am ascuns in carti,am devenit un om tacut,aproape anti-social.Mi se zice des ca din persoana rea si sociabila,am devenit opusul.Am citit mult,un an doi...Incepusem sa ma tai din cand in cand, cand se intampla ceva ce era prea mult ca sa mai suport.Insa taieturile erau rare si doar cate una,facute la diferenta de luni de zile.M-am imprietenit cu cineva,care avea o dereglare psihica (borderline disorder) si mi-a spus mai multe despre ce inseamna sa fii trist si ce face un om prea trist.Atunci m-am recunoscut...Dorinta mea spre auto-distrugere era rezultatul suferintelor reprimate.Devensie interesant sa beau ,sa fumez...Asta la inceputul clasei a11a...Incepand cu al doilea semnestru aveam deja in actiune o relatie homosexuala cu o fata,depresie,dorinte nesanatoase de a -mi face cat mai mult rau.Probabil in sufeltul meu revensie tot trecutul si ma acuzam pt faptul ca iubeam o fata...Pt faptul ca ma impingea cineva pe corodorul scolii,sau ca un profesor imi zicea ceva aiurea ma duceam prin baile scolii si ma taiam.Ma imbracam numai in negru.Ma mutasem singura intr-o banca,nu mai vorbeam cu nimeni,ma trezeam dimineata f devreme si in perioada asta a zilei eram cel mai la pamant.Veneam acasa de la scoala si stateam in pat pana seara.Ma uitam numai la filem triste(damn "Boys don`t cry" si "Girl,interrupted").Nu aveam chef de nimic,eram groaznic de trista si ma uitam cu tristete la tot ce ma inconjura...Daca nu ati fost niciodata in asa hal de tristi nu aveti de unde sa stiti ca suferinta sufeletasca o resimiti ca pe una fizica...e insuportabila intr-un anumit prag...Plangeam din nimicuri...Acasa ma taiam...aveam antebratele varza.Pt fiecare lucuru care ma facea sa sufar,imi faceam o taietura...Totul a culminat cu cea mai oribila zi in care bausem cam mult,eam in casa,ascultam muzica nicidecum happy si m-am taiat fff rau...Adoua zi nu-mi mai simteam mainile,amortisera de durere...Manecile bluzelor imi erau mereu pline de sange pt ca ranile sangereau des,cand se rupeau cojile...A trebuit sa stau cand era caldura mai insuportabila cu bluze cu maneci lungi ca sa ascund semnele...Le mai am si acum si pe parcurs mi-am imbunatatit motivele pt care se afla ele acolo...Curiosii sunt multi...
Prietena mea zicea ca nu mai suporta sa vada cum ma disitrug singura si ea nu poate face nimic,plangea mereu din cauza mea...ma comportam anormal.Totul a culminat cu un majorat unde am fost in paragul unei come alcoolice,am vrut sa vad cat pot sa beau,cat de rau imi pot face.A trebuit sa vina tata sa ma ia...
M-a intrebat mult timp ce am si l-am pus pe ganduri intr-o zi in care i-am zis ca nu vad rostul oamenilor pe lume...A incercat saracul sa-mi explice...Insa eu eram in lumea mea de und trebuia sa dispar...Pana intr-o zi in care i-am aratat mainile si i-am zis ca am nevoie de psiholog.Cum zice asi Afro,daca NOi nu facem ceva,nimeni nu ne poate ajuta...Am inceput terapia...Zilele astea a inflorit salcamul din fata ferestrei mele...e ascoiata cu sendintele la psiholog..Am facut tratament cu antidepresive :Xanax si Seroxat...Intr-o luna am devenit cel mai fericit om...
Acum simtit aerul primavaratic de afara,mirosul de salcam,verdele crud si tristetea ce m-a incercat de curand mi-am dat seama ca mi-e dor de Xanax...Deci e mai bine sa nu faceti tratamente medicoamentoase...Le veti dori toata viata...Fac bine in prima faza,insa dupa un tratament indelungat cele mai neplacute side-effects pot aparea...Daca la inceputul tratamentului cu Seroxat dormeam cate 16 ore pe zi,dormeam si pe la scoala,dupa ce le-am terminat devenisem insomniaca nu mai dormemam nici 2-3 pore pe noapte...plus ca luate un timp mai indelungat adanceste depresia.
Cel mai eficient am scapat ducandu-ma intr-o tabara,discutand cu o persoana minunata,o fosta profa de pictura din generala,cititnd,pictand si mirosind florile de tei...Am scapat definitv de depresie din vara...
In timp mi-am dat seama ca nu sunt nici cea mai urata,nici cea mai proasta,ca pot fii iubita,ca am calitati,insa sunt si o mare putaore si din cauza asta vegetez.Cu o minte limpede si o ratiune rece iti dai seama ca dracul nu e asa negru si ca suntem oamenii si le avem si bune si rele pe ale noastre...Ca ar trebui sa ne distantam din cand in cand de probleme si sa le primivim obiectiv.Insa trebuie sa treci prin Iad ca sa te bucuri si de viata apreciind adevaratele nimicuri si fericiri.
Ah,nu incercati sa povestiti problemele voastre,sau nu va asteptati sa va inteleaga cineva care nu a suferit niciodata...Va veti trezi cu replicii dubioase si simtindu-va aiurea si mai singur decat ati fost vreodata.

Trimis de: Blakut pe 18 May 2004, 08:10 PM

Vad ca problemele mele nu sunt nici pe departe la fel de serioase cum au fost ale tale, m-as face de ras sa-mi vars 'amarul' acum aici...

Trimis de: Nana Floare pe 18 May 2004, 08:49 PM

Trimis de: Jubi pe 18 May 2004, 09:14 PM

Se gaseste in farmacii sub forma de pilule 5-HTP-ul acela?Eu acum fac tratament cu o combinatie intre magneziu si vitamina B6,am auzit ca si asta e buna...Oricum ORICE e mai bun ca antidepresivele...

Trimis de: Nana Floare pe 18 May 2004, 09:26 PM

Jubilee...mare grija cu vit. B6: o sa incerc sa gasesc un link al unui specialist in depresii...tipul are experienta de decenii ca practician in clinica...si am citit ce spunea: desi pare o singura boala, "depresia" e un nume generic pentru un manunchi de conditii, cauzate de factori diferiti. Tipul avea o clasificare a depresiei in vreo 5 tipuri majore si imi aduc aminte ca insista ca pentru unele persoane depresive B6 e un adevarat miracol, pentru altele un adevarat dezastru.
5-HTP e destul de usor de gasit in vest - se da fara prescriptie medicala. Cred ca e si in Romania pe la farmaciile mai bine dotate. Stai sa gasesc niste linkuri despre chestiile astea, sa fiu mai exact.

Trimis de: Nana Floare pe 18 May 2004, 09:35 PM

http://www.acu-cell.com/dis.html

O persoana depresiva e caracterizata neurochimic prin urmatoarea semnatura: e deficitara in unele substante (cele indicate LOW), are in exces unele substante (cele ind. HIGH), si are nivele fie prea mari fie prea mici de alte substante (cele indicate HIGH/LOW). Daca vrei sa fii sigura, tre' sa-ti faci o analiza a mineralelor din par si sange, sa aflii exact cazul tau. Daca preferi sa te tratezi sigura, poti sa-ti concentrezi atentia pe a lua tablete cu chestiile care sunt LOW si a evita mancarurile care contin chestii HIGH (de exemplu ciocolata contine cupru, care e HIGH in depresivi, deci trebuie evitata, etc).

Iata lista

Depression (general):

Low tin,
high/low magnesium,
high/low calcium,
high/low manganese,
low sodium,
low iron,
low nickel,
low iodine,
low protein,
low phosphorus,
high copper,
low Vitamin C,
low Vit B1,
low Vit B12,
high Vit B5,
high Vit E,
high Vit B2,
high/low Vit B6,
heavy metal toxicity.

[recomandate: tryptophan / 5-hydroxytryptophan (5-HTP), St. John's Wort, EFAs, EPA].

PS: EPA si EFA se refera la uleiurile de peste - ajuta la depresie

.......................................................................................................................................................
http://www.doctor.3x.ro/html/serotonina.html
...............................................................
Deci Jubilee - vezi ca pastilele tale de B6& Magneziu s-ar putea sa-ti faca mai mult rau decat bine...Ambele substante sunt in categoria low/high...nu ai de unde sa stii daca sunt rele sau bune in cazul tau decat daca iti faci o analiza a mineralelor. Mult mai sigur e sa iei pastile cu chestiile listate LOW (de ex. vit. C - toti depresivii sunt deficitari in vit. C; in vest dozele terapeutice pot merge pana la 10 g/zi!!!)

Trimis de: Jubi pe 18 May 2004, 10:17 PM

Cica triptofanul asta e intrezis in comert:


- Triptofanul

Consumat inainte de a merge la culcare, seara tarziu, provoaca o imbunatatire a somnului.Traversand barierele creierului se ataseaza de serotonina, un puternic neuro-transmitator care produce somnul. Fiind interzis din comert pentru toxicitatea sa, in present multe personae suferinde de insomnie au inceput sa recurga la melatonina. In alimentatie, triptofanul se regaseste in cantitati reduse in banane si in lapte. Anumite experimente au demonstrat ca triptofanul reduce cererea organica de carbohidrati.


Incerc uleiul de peste...mi-e teama sa iau de una singura vitaminele si mineralele alea...Multumesc de sfaturi .

Trimis de: YoyoMan pe 18 May 2004, 10:42 PM

Extraordinare chestii ati bagat aici mai! Super!


Multumesc de sfaturi

Trimis de: FBOJI pe 19 May 2004, 03:24 PM

Sunt cea mai noua pe forum. Am dat intamplator peste subiectul acesta si va rog sa-mi dati un sfat. Am un baiat student in ultimul an si nu s-a mai prezentat la examene ( este la o facultate de varf si specialitatea il pasioneaza). Spune ca este inutila diploma ( dupa 4 ani), ca nu-l intereseaza ce o sa faca in viata. Ar putea fi depresie dar nu-mi spune ce probleme are. Oricum comunicarea e partea lui cea mai proasta ( nu exagerez, chiar nu comunica cu cei care nu-i sunt prieteni deja). Credeti ca pot sa-l ajut? As mai avea multe de zis dar nu vreau sa va plictisesc.

Trimis de: dsrk3r pe 19 May 2004, 03:40 PM

Poti sa-l ajuti daca te lasa. Dar vrea sa fie ajutat ? Sau vrea sa fie inteles ? Daca vrea sa fie inteles si ati intrat intr-un cerc vicios de tipul: ar trebui (mama) sa-si dea seama singura - nu-mi dau seama daca nu spune - trebuie sa spargi cercul. Fa altceva decat faci de obicei ca sa iesi din cerc.

Trimis de: Ovidius pe 19 May 2004, 03:41 PM

@fboji
Nu am inteles exact daca esti mama lui sau baiatul iti este student...
Cred ca ai putea sa incerci sa gasesti niste persoane din anturajul lui in care are incredere sau care au putere de convingere asupra lui, sa le povestesti situatia, si eventual sa-l convinga sa mearga mai departe. Sau ai putea sa consulti un psiholog si sa-i ceri sa te invete cum ai putea sa-l convingi. Deoarece are probleme de comunicare ma gandesc ca este o persoana dificila, dar asta nu inseamna ca nu poate fi convins...

Trimis de: Dark Angel pe 19 May 2004, 03:42 PM

Citesc si nu-mi vine sa cred: chiar sunt oameni care incearca automedicatia intr-un caz asa de delicat si grav cum e depresia??????

Eu va recomand analize complete si riguroase, vizita la un medic psiholog in prima instanta, poate psihiatru daca e nevoie.
Incetati sa va tratati singuri, psihicul uman e foarte delicat ca sa se incerce pe el reactia la diverse medicamente.
Ce, e vreo raceala?????

Trimis de: Ovidius pe 19 May 2004, 03:53 PM

@flower

Trimis de: Andromeda pe 19 May 2004, 04:28 PM

Citind toate experientele voastre, cunoscand si altele, stau si ma gandesc la un paradox: atatia oameni in jurul nostru, in lumea asta..si totusi unii dintre noi se simt atat de singuri...De ce?

Trimis de: Andromeda pe 19 May 2004, 04:32 PM

N-am avut intentia sa fiu patetica

Trimis de: Andromeda pe 19 May 2004, 04:47 PM

Ovidiu, nu stiu cat de impresionant e ce am spus, pentru o mine a fost doar o experienta..Nu incerc s-o minimalizez, dar nici nu am de gand sa ma cramponez de ea de acum incolo. Viata merge inainte(din fericire ..Am incercat sa trag cat mai multe invataminte din asta si mi-am promis ca nu o sa mai trec niciodata prin ce am trecut, pentru binele meu si al celor din jurul meu.
Pace in suflet si lumina in spirit!

Trimis de: Nana Floare pe 19 May 2004, 05:01 PM

Trimis de: Jubi pe 19 May 2004, 05:56 PM

@flower:daca ai fi fost mai atenta ai fi putut observa ca auto medicatia indicata de Nico si ce am zis eu ca am de gand sa iau,sau mai exact ce iau(Magnelact care e idicat pt o buna functionare a fluxului nervos si pe care eu il iau pt ca sunt in perioada examenelor si invat mult,intr-un timp scurt,fiind la mijloc cateva saptamani pana dau examenele nicidecum pt a-mi trata vreo depresie.Nu face confuzie intre mentionarea ca vitamnia B6 e buna pt unii depresivi si scopul cu care o iau eu).Persoanele cu probleme serioase psihice,sau cu depresii indiferent de stadiul lor, fii sigura ca au apelat/apeleaza la un specialist(citeste ce am scris eu despre experienta mea,sau daca nu ai timp si chef,iti spun aici ca am apelat la un psiholog care mi-a dat pe langa indicii terapeutice-ascultat muzica,sa fac lucurui care-mi plac,etc-mi-a presris si antidepresive usoare.S-a incercat sfaturiea unor persoane care au scapat de depresie,insa care au grija de sanatatea lor,si nu doresc o revenire a problemelor.Avand grija noi insine de nivelul de serotonina,acest hormon al fericirii,prin suplimente nutritive nu vad ce crima comitem.Sau probabil te afli in categoria celor ce nu fac un pas fara sfatul medicului...Uite:am avut ani la rand probleme cu amigdalele,am facut tratamente cu anitbiotice la care in timp am devenit imuna,sunt ok acum cat de cat,insa ar trebui sa ma duc din nou la medic sa-i cer Vitamina C si prescriptie ca sa beau iaurt pt refacerea florei bacteriene distrusa de aceste antibiotice si o perevnire a reaparitiei streptococului?Nu.Ar trebui sa ma duc din nou la psiholog sa-i cer tratament prevenitv pt situatiile in care voi fi iar cu moralul la pamant?Ermm...nu...
Prevenirea,prin natura ei,ne tine departe de anumite probleme ce stim ca le-am avut candva...Chiar am de gand sa previn decat sa tratez din nou o depresie...Ah si inca ceva...Tind sa primesc si sa iau in considerare orice sfat,cele cu buna intentie,ma voi informa si ma voi documenta asupra acestei "maladii a secolului 21" -depresia,cum o pot tine departe.Fiind recisiva daca ai avut-o o data,sigur la o anumita varsta va reveni.Insa pt asta nu-mi trebuie prea multe analize si vizite la medic,ci doar o atentie mai mare la ceea ce mananc si ...So...nu vad de ce mai aveai un pic si dadeai in noi...Ce crima s-a infaptuit pe aici?
Ah si inca ceva...ce reactii adverse au vitaminele,mineralele si oligoelementele preluate din surse naturale(fructe,legume,etc) asupra organismului nostru?Daca fac abuz de un complex de vitamine aflat sub forma de pastile...corect,ma risc sa-mi bat joc de organismul meu...insa...daca faci tratamentul asta o data pe an,sa zicem primavara cand organismul e mai sarac in bagajele nutritive...
Sper ca am lamurit problema

@FBOJI`:pai...cu riscul de a-mi atrage iar pumni in cap, iti zic ca e posibil o depresie ,insa numai un medic specialist poate stabili asta.Lipsa initiativei,sau lispa dorintei de viata si credinta ca totul e inutil,pana si viata sau orice actiune buna de intreprins e un siptom al acestei "boli".Daca spui ca are dificultati in comunicare,nu cred ca tu ai putea face ceva...trebuie dus la medic,cu voia sa,cu forta...insa si acolo o comnuicare va fi dificila si o expunere a problemelor sale...Uneori persoanele depresive n-au habar de ce se simt asa,nu au un motiv concret,depresia putand sa se instaleze treptat in urma un mici probleme ce sunt refulate,nerezolvate,deci nu vor stii care e marea problema,chiar nu vor recunoaste ca au ceva,intrebandu-se la ce bun un psiholog.Medici,norocul lor,au tot felul de tactici care pana la urma te fac sa vorbesti si-i vor descoperi problema.Eu zic sa nu disperi,daca la mijloc chiar e o depresie si daca e mai dificila,poate inghtea anul scolar si-si va lua diploma anul viitor...Toate problemele au solutii pe lumea asta si cu toti ne lovim intr-o zi piept in piept cu situatii in care nu credeam ca vom pica vreodata.Uite,mie mi-a fost foarte teama sa-i zic tatalui meu ca am o problema,stiindu-l foarte conservator si stiind ca la noi in familie nimeni nu a avut probleme de acest gen,sau ma rog,era considerat "intr-o ureche",insa sa te duci la un psiholog/psihiatru era deja o jena...
Sa ne spui ce s-a mai intamplat si daca mai puteam fi de folos...

Trimis de: Nana Floare pe 19 May 2004, 06:13 PM

Fac. de Medicina, New York University:

http://www.med.nyu.edu/Psych/screens/depres.html

Trimis de: YoyoMan pe 19 May 2004, 11:59 PM

Trimis de: contraste pe 3 Jun 2004, 05:13 PM

Multumesc pentru test, Nicodime!

Trimis de: Blakut pe 3 Jun 2004, 10:12 PM

@nicodim am facut testul

Trimis de: Mistinguett pe 3 Jun 2004, 11:11 PM

Nu prea, inseamna ca esti labil psihic.

Trimis de: dsrk3r pe 3 Jun 2004, 11:14 PM

M-am jucat si eu cu testul recomandat. Cred ca are doar 3 rezultate: lipsa simptome (posibil lipsa depresie), simptome semnificative (posibil depresie usoara) si proeminente (posibil depresie moderata). Mai exista si o depresie severa sau majora, dar cine are asa ceva nu cred ca e in stare sa-si faca testul (are idei delirante, halucinatii, etc.). Depresia majora se trateaza numai in spital. Depresia usoara este destul de frecventa, poate trece de la sine sau se poate agrava.

In mod normal se duce la shrink cel cu o depresie moderata, pentru ca asa ii spun cei din jur si pentru ca eficienta scade serios, suferinta e mare si nu mai e de glumit.

Diagnosticul are in general doua etape: pozitiv (se cauta simptomele specifice depresiei - vezi testul) si diferential (se compara cu simptomele din alte tulburari). In testul online sunt 10 simptome importante si destul de frecvente ale depresiei. Ele sunt de ajutor pentru un diagnostic pozitiv al depresiei usoare si moderate; testul nu prea e prost. Daca cineva simte ca trebuie sa mearga la psihiatru sau la psiholog eu zic sa nu ezite prea mult. Daca simte ca nu e grav si in cea mai mare parte a timpului acasa si la servici (scoala) e OK nu cred ca e nevoie.

Trimis de: valeria pe 25 Oct 2005, 09:13 PM

Iata-ma-s si pe mine pe acest subiect, numai cu cateva luni intarziere... Dar mai bine mai tarziu, decat niciodata. Desi sunt cam singura pe aici, o sa tin un mic monolog, sa-mi fac mana.
Stiu foarte bine cum e cu depresia... Ajungi la ea printr-o formula simpla: ceva predispozitie ereditara (zisa si "sensibilitate") + stres mai mult decat poti sa duci (necazuri, nefericire..., neimpliniri, etc.). Si intr-o buna zi nu mai stii ce e cu tine. Ii invidiez pe cei care te sfatuiesc sa faci aia sau aia, ca asa ies ei din depresie. Daca ai iesi asa usor din starea aceea nu s-ar mai numi asa. S-ar numi tristete, sau deprimare, sau suparare, oricum ceva ce poti ignora. Dar daca ai depasit deja pragul, nu prea te mai poti ajuta singur. E ca si cum ai pierdut telecomanda si totusi vrei sa schimbi postul din fotoliu... Dar exista solutii. Cat de buna, fiecare, depinde si de om, de simptomele lui, dar si de adancimea depresiei. La una usoara merge cu plante sau psihoterapie, dar la un episod sever nu mai ai puterea de a face mare lucru. Poate mai exista si alte solutii, dar aproape sigur "merge" cu antidepresive. Am trecut prin asta anul trecut. A durat luni pana mi-am revenit, dar mi-am revenit. La mine, mai pregnanta este anxietatea. Nu mai stiu in ce moment m-am pricopsit cu ea, dar acum e cu mine. Cu toate astea nu sunt o fricoasa, as zice chiar dimpotriva. Ce paradox, nu? M-am cam saturat si eu de pilule, cam de zece ani o trag, cu pauze mai mici sau mai mari. Vreau sa incerc sa fac ceva cu homeopatia. Poate mai exista minuni. Speranta moare ultima... Asa cum sper si ca ma va citi cineva si-mi va raspunde...

Trimis de: denise pe 25 Oct 2005, 09:36 PM

.... sau macar sa-ti ureze valeria.

Trimis de: Michelle pe 25 Oct 2005, 10:13 PM

Bun venit la han valeria!...daca vrei poti vorbi cu mine de anxietate.Intr-adevar depresia si anxietatea sunt afectiuni serioase si uneori merg mina-n mina.Am trecut prin asta si sper sa nu mai revina, desi nu-mi dau seama daca am reusit eu sa stapinesc fenomenul sau pur si simplu factorii generatori s-au mai estompat.Bineinteles cu ajutor specializat.Pe mine m-a ajutat foarte mult sa descarc "sacii din spinare" pe biroul psihologului iar el(ea) i-a luat ,i-a disecat pe fiecare in parte si mi-a prezentat lucrurile intr-o alta lumina.Asta te ajuta sa intelegi de ce reactionezi intr-un anume fel,intr-o anume situatie. Asta te ajuta sa gasesti alternative. Si mai e o chestie...incearca sa iesi putin din mediul in care te afli"prizoniera incoltita"...sa respiri in natura la fiecare sfarsit de saptamina ,sa faci sport- macar de 2 ori pe saptamina mergi la sala ,sa sofezi ajuta iarasi foarte mult pentru ca in clipele respective iti dovedesti tie "ca esti stapina pe situatie" si nu situatiile "te calaresc" pe tine,invata niste tehnici de relaxare,acorda-ti mai mult credit si mai multa atentie ,sau macar atentia pe care precis o meriti,nu te subestima niciodata,fa-ti planuri...pune-le in aplicare si premiaza-te!Cu siguranta te vei simti mai bine.Fa in asa fel sa descarci zilnic prin neuronii tai mediatorii placerii si fericirii.Chiar cu mijloace artificiale la inceput.Si, bineinteles, RAZI cit mai mult cu putinta. Mult succes si sanatate iti urez si nu ezita sa scrii chiar si aici.Si asta ajuta,cu siguranta!

Trimis de: mothman pe 25 Oct 2005, 11:34 PM

Cam nasol cu depresiile astea

Cateva sfaturi utile, zic eu, pentru cei predispusi la depresii.
Asadar :

Profitati cat mai mult de soare, acesta are o influenta pozitiva asupra pshicului, asupra bunei dispozitii.

Bineinteles, daca e de preferat soarele, atunci este de evitat intunericul. Mai dificil este iarna, cand ziua este foarte scurta si predomina acel cer plumburiu, care numai bucurie nu-ti aduce. Daca retina nu primeste lumina, glanda epifiza din creier secrea un hormon numit melatonina, care este responsabil si de reglarea somnului, contribuind intr-un fel la lipsa de energie/buna dispozitie.

Evitati sa stati prea mult in casa. Miscarea, iesirile in aer liber, sunt mici stimuli ce ajuta la o echilibrare a chimiei creierului.

Tineti-va mintea ocupata cu ceva, gasati-va o preocupare. Depresia merge mana in mana cu lipsa unei preucupari, pentru ca atunci "mintea" ta are sufiecit timp sa-si planga de mila.

Evitati insomniile. Cand nu poti dormi, n-ai altceva mai bun de facut decat sa te gandesti la cate in luna si in stele. Desigur, vei sfarsi prin a te culpabiliza si prin a contoriza esecurile. Deci, prin a-ti sifona si mai mult imaginea de sine. E de preferat sa adormi in scurt timp dupa ce te-ai bagat in pat.

Faceti miscare. Miscarea e cheia succesului. Incercati mici exercitii fizice zilnic. Ajuta la psihic mai mult decat pare la prima vedere.

Evitati sa va asumati responsabilitati prea mari, fiind in acest fel mai putin deziluzionati in cazul unui esec.

De cele mai multe ori, "pastila" necesara scaparii din ghearele depresiei se afla chiar in noi, nefiind neaparat nevoie de psihoterapie sau, mai rau, de medicatie - antidepresive.

Fireste, exista depresii si depresii, unele putand lua forme mai severe, cum ar fi depresia bipolara (maniaco-depresiva). Cu episoade depresive severe, alternate cu cele de surpsus energic, eurofie, sentimentul ca le poti face pe toate - episodul maniacal. Cand e vorba de forme severe, este recomandata vizita la psiholog.

Trimis de: valeria pe 25 Oct 2005, 11:54 PM

Va multumesc mult, pentru urare Denise-i si pentru sfaturi Michelle-i!
Multe din cele recomandate le incerc si eu si merg, mai ales acum cand sunt intr-o perioada mai buna. Cand vorbeam de anxietate (eu urmez acum un tratament alopat, ce sa fac, asta e!) ca ma insoteste mereu, ma refeream nu chiar la forma aceea grava, din definitii, pentru ca pe aceea din fericire o mai rezolva doctoria, dar mai precis la un fond anxios, o lipsa de siguranta difuza, niste senzatii vagi, dar destul de suparatoare. Ma enerveaza ca nu se pot sterge cu totul nici macar cu doctoria starile astea. Eu nu eram asa... Eu ma stiam vesela, ma bucura orice fleac. Daca tot iau o pilula, mi-ar placea sa ma faca "nesimtita" macar o vreme. Dar nu e asa. Intr-adevar, exista si nesuferitele de efecte adverse. La mine factorul stresant e cvasi-permanent, asta e beleaua, suferinta mea a debutat cu forma "reactiva", reactie la un stres extern. Prefer sa nu vorbesc deocamdata despre factorul meu de stres, e cava cam prea personal. De asta cred eu ca mi s-a cronicizat si suferinta si trebuie sa-i dau la cap cu pilulica. Dar spuneam mai devreme ca sper sa ma ajute homeopatia, fiindca vreau si eu sa scap de asa numitele doze de intretinere, care ma ajuta sa nu am recaderi. Am intrat adineauri pe tema anxietate si o sa scotocesc dupa terapia cognitiv-comportamentala de care vorbeste toxic. S-ar putea aici sa fie raspunsul la preblema mea. Nu de alta, dar autosugestia asta nu e chiar ceva simplu. Subconstientul se poarta uneori ca un mic si nu-l poti convinge neam de veselia ta prefacuta. M-am chinuit zile intregi sa-i bag in cap cate ceva, dar subconstientul meu este o entitate separata de mine si foarte incapatanat. Reuseam numai sa obosesc de atata autosugestie si efectul era aproape nul. Serotonina aia care-mi cam lipseste mie e pana la urma ceva chimic, hormonul fericirii.
Ma bucur mult ca v-am gasit, aici, la han.
P.S. Am si simtit cum mi-a picat in ochi un strop de serotonina.

Trimis de: Ovidius pe 26 Oct 2005, 01:33 PM

Trimis de: Felina pe 26 Oct 2005, 02:17 PM

valeria

As vrea sa te sprijin putin in lupta ta cu depresia, asa ca o sa-ti spun parerea mea (neprofesionista). (Nu as intra in vorba pe un asemenea subiect sensibil, daca nu as fi trait la randul meu ani de zile de depresie.)

Orice tristete care ne macina sufletul are la baza o problema nerezolvata, o frustrare uitata. Spui ca nu vrei sa vorbesti depre cauzele stresului tau. E dreptul tau sa nu vorbesti. Dar ar fi indicat sa vorbesti cu cineva. S-ar putea sa ai probleme ramase undeva intr-un colt intinecat de suflet si sa nu stii de ele. Te-ar putea ajuta sa gasesti problema un jurnal in care sa scrii de cate ori simti neliniste sau bucurie, sau orice altceva. Pe mine personal jurnalul meu m-a ajutat enorm (jurnalul de pe han). Cred ca si medicamentele ajuta intr-un fel, probabil sa te mentii pe linia de plutire, dar medicamentele nu vor sterge problemele din sufletelul tau.

Trimis de: valeria pe 26 Oct 2005, 03:29 PM

Pentru Zorro: tipu' asta despre care vorbim, subconstientu' meu, cam stiu eu in mare ce vrea. Dar ce te faci daca ce vrea el nu se poate? El ar fi vrut probabil ca viata mea de pana acum sa fi fost un pic altfel, pe anumite planuri cam principale si acum se simte frustrat ca nu e totul cum ar dori el. De fapt pe mine, cand ma apuca, ma apuca, cam asa: ma gandesc la ce as fi putut avea si n-am, ma gandesc la ce am si nu-mi convine si ma pun pe plans... Gandire negativa, nu? Sau dupa cate o cearta cu "...", care ma afecteaza la fel de mult mereu. Eu incerc sa gandesc pozitiv, dar cand te simti "de raspunzi pozitiv la toate intrebarile din test" nu prea mai ai vointa si putere sa pui in practica ce ar trebui sa faci. Asta e!. Acum, de exemplu, am intrat pe testul cu depresia si raspunsurile mele sunt altele. Acum nu ma mai simt rau, deprimata. Acum pot sa gandesc si pozitiv. Dar tre sa fac rost de un instrument ca sa nu mai intru in vrie cand am necazuri. In fond necazuri avem toti, dar nu toti ne prabusim in halu' asta la greu. Nici eu nu eram asa inainte. Habar n-am ce s-a intamplat de fapt.
Si apropo, cum sa fac eu sa aflu exect cam ce vrea tipu' mai sus-amintit? Ca tin la el si l-as rasfata nitel...
Oricum, multumesc mult pentru implicare.

Pentru Felina: draga mea, ai mare dreptate cu ce spui, dar eu zic ca imi cam stiu problemele, ca m-am psihanalizat la greu. Daca am probleme nerezolvate, este pentru ca m-au depasit sau n-au depins de mine. In general eu sunt ambitioasa si perfectionasta, aceasta din urma nefiind tocmai o calitate, din cate am citit. Am incercat sa fac cum zice (am uitat cine...): ceea ce nu poti schimba invata sa accepti. Trag concluzia ca nu ma impac si pace cu niste stari de fapt. Dar beleaua este ca in timp chiar am avut nevoie de doctorii, ajungand la urgenta la psihiatrie dupa atacuri de panica. De-alea de zici ca in secunda urmatoare vei innebuni... Capatasem fobii de cutite, agorafobie, ameteli, nod in gat si ma strangea la ceafa de nu-mi puteam odihni capul nici pe perna. Si asta luni de zile... Aveam probleme la serviciu si mi-era frica de un sef cam afurisit. Stiam ca asta e, stiam ca nu-mi poate taia capul, dar stresul lucra... M-am mutat de acolo, dar starile proaste continuau. Uite asa am ajuns eu la medic, unde, desi ma consider destul de citita, credeam ca se duc numai nebunii. De fapt atunci eu credeam ca am innebunit intr-adevar. Mai tarziu am aflat ca nebunii pe bune n-au nici o treaba, pentru ei ceilalti sunt anormali. Cand m-am simtit mai bine, am renuntat la pilule, dar in cateva luni am avut iar nevoie. N-am mai asteptat sa ajung iar atat de rau. Dar sunt amarata ca nu mai pot fi cum ma stiam eu, nu luam nici o aspirina si aveam o liniste interioara, uau! Acum sunt extrem de rare momentele cand ma simt cu adevarat linistita. Poate doar seara, cand nu mai am nimic de facut decat sa ma uit la TV sau sa citesc.
Ce bine e sa poti exprima ce simti! De fapt eu am ceva prietene bunute cu care mai vorbesc, dar nu-mi place sa sacai oamenii cu problemele mele. Iar familia s-a obisnuit cu mine asa, dar asta nu inseamna ca ma cruta de socuri sau soculete, ci ca nu prea inteleg cand le explic ce am. Ei zic: "dar de fapt ce s-a intamplat?" Iar eu n-am intotdeauna un raspuns...
Cu bine...

Trimis de: Felina pe 26 Oct 2005, 03:52 PM

Ok, familia nu te intelege mereu, cauta persoane care te inteleg. O idee simpla: aici pe han esti sub protectia anonimatului atata timp cat vrei, deci poti vorbi linistita de ce te doare, asa ca poti sa-ti deschizi un jurnal la http://www.hanuancutei.com/forum/index.php?act=SF&f=74&. Vei afla pareri, daca doresti, de la alti forumisti. (Nu ai fi nici prima nici ultima persoana care face asta. )

Trimis de: Ovidius pe 26 Oct 2005, 04:07 PM

Trimis de: Mistinguett pe 26 Oct 2005, 08:10 PM

Trimis de: valeria pe 27 Oct 2005, 09:35 AM

Asa..., deci sa recapitulam:
In prezent eu nu sunt chinuita de depresie, doar un ghem in piept de anxietate vaga, dar relativ constanta ma face sa spun ca nu ma simt intr-adevar bine. Dar incerc sa o ignor, pana o sa gasesc ceva sa-i vina de hac, sa fiu eu cea de mai demult. Problema este ca am obtinut starea asta de "aproape bine" cu medicamente si mi s-a spus ca va trebui sa mentin mereu cel putin o doza asa-zisa de intretinere. Nu-mi place asta, nu iubesc doctoriile, asa ca voi continua sa caut solutii alternative. Intre timp, vreau sa va istorisesc ceva.
Acum doi ani am avut iar un necaz destul de mare. Imi picase in cont o suma frumusica, cam 150.000.000 lei. Mi-am deschis o mica afacere comerciala. Am facut prostia ca am angajat pe cineva din familie, care mi-a devalizat taman de sarbatorile de iarna cam jumatate din suma. Restul il investisem si cu greu am mai recuperat ceva. Partea proasta este ca supararea m-a aruncat iar in suferinta psihica.
Am auzit de o bioenergoterapeuta, la care am fost si care pe langa pasele energetice facea si putina sugestie terapeutica cu mine. Incepusem sa ma simt chiar excelent. Sa stiti, dragii mei, ca m-am convins ca bioenergia este o realitate, in cazul in care cel care ti-o transmite nu este un sarlatan. In prima saptamana am dormit cat cuprinde, apoi m-am simtit foarte in forma. Atat de in forma, incat am ajuns sa cred ca ma pot lipsi de medicatia mea de intretinere, la care am renuntat cat am crezut eu de "treptat".
Ce a urmat? Doua saptamani mi-a fost intr-adevar bine, apoi incet-incet suferinta s-a reinstalat, desi eu credeam ca sunt numai simptome de sevraj si vor trece. Dupa cam doua luni intrasem in cea mai urata depresie a mea. As fi stat numai in pat, cu ochii inhisi. Aveam membrele amortite la propriu si nu-mi trebuia TV sau altceva ce imi place de obicei, iar obligatiile mele zilnice abia le indeplineam. Sa nu mai spun de celelalte simptome. Asa ca am realizat ca nu mai e vorba de nici un sevraj, ci de boala curata si am fost iar la psihiatru. Am reinceput tratamentul si sa stiti ca de data asta foarte mult a durat sa-mi revin. Cateva luni...
Mi-a fost binisor cateva luni bune, apoi, la inceputul lui octombrie anu' asta iar isi arata coltii, asa ca iar doze mai mari. Mi-au cedat relativ repede simptomele, dar, cum v-am zis, iau mereu doctorii.
Ce vreau eu sa va povestesc si uite ca m-am lungit la vorba sunt niste metode de terapie psiho pe care mi le-a indicat bioterapeuta (ca meserie doctorita). Intr-adevar functioneaza.
1. Daca vrei sa-i transmiti un mesaj subconstientului, da-i un nume (sa-i zicem Mark) si vorbeste cu el, cu voce tare (daca esti singur) sau in gand, repetandu-i mesajul zilnic, cel putin vreo 40 zile. Pricepe destul de greu..., dar pricepe. Eu imi explic asta printr-un fel de rezonanta cu el in care intri mai greu.
2. Daca vrei sa scapi de niste ganduri negre, scrie-le pe o hartie si arde apoi hartia, ca pe un mic ritual, ca sa constientizezi ca distrugi supararea. Pe hartie scrii si daca te-a suparat cineva, il si injuri daca simti nevoia, iti versi deci of-ul. Facand mai multe zile in sir chestia asta, constati ca ai din ce in ce mai putine lucruri de scris pe hartie, deci mai putina suparare. E aproape spectaculos sa vezi cum anumite chestii te afecteaza din ce in ce mai putin. Chestiile astea nu iau prea mult timp, asa ca se pot aplica usor. Credeti-ma, cu metoda asta castigi liniste. Doar ca eu n-am mai aplicat-o de atunci. Bine ca mi-am amintit, o sa o fac iar.

V-am cam impuiat capul?

Trimis de: calfa pe 29 Oct 2005, 01:47 PM

Bun venit la Hanu Ancutei, valeria !
Dupa cum vezi, aici esti ascultata (poti vedea acest lucru din felul in care ti se raspunde) si sper ca macar asa te putem ajuta si noi.

Bun venit la "Psihologie - Omul, minte si suflet" celor ce nu au trecut pana acum pe aici !

Cred ca e bine sa subliniez parte din mesajul lui mothman.

Trimis de: valeria pe 29 Oct 2005, 06:11 PM

Apropo de adormit, mi-am cumparat de la "Prietenii cartii" niste CD-uri pentru relaxare foarte OK. Deoarece reusesc sa adorm inainte de sfarsitul CD-ului inseamna ca functioneaza. Oricat de tarziu m-as culca, imi place sa adorm cu muzica, uneori Holograf, Joe Dassin, alteori instrumentala. Iar muzica de care vorbesc are niste acorduri stelare...
O sa incerc si eu cu "scenariile" pentru visuri, nu cred ca poate avea reactii adverse

Trimis de: calfa pe 29 Oct 2005, 06:43 PM

La mine banuiesc ca a creat un efect lateral. De atunci (si sunt multi ani de atunci) nu imi mai amintesc visele decat foarte rar. Dar poate e o coincidenta.