Versiunea pentru tiparit a acestui topic

Trimis de: cipdecip pe 2 Sep 2004, 08:58 PM

Stau si privesc oamenii pe strada . Oameni pe care nu-i cunosc si totusi am impresiia ca traim aceleasi sentimente . Viata lor pare a fii stapanita de aceeasi monotonie . Poate si a ta e la fel.......... In lumea mea toti oamenii au aceeasi infatisare . Te intrebi cum arata . Frumoasa sau urata . Ce conteaza ? Atat timp cat toti suntem egali nu cred ca mai are vreo importanta . Oricum ambele sunt trecatoare . Si totusi cand vad acea tanti pe strada coplesita de necazuri , acel nene care se impiedica si-si pierde rabdarea . Toti sunt la fel au uitat ce este fericirea . Cine stie ... Sunt doar niste necunoscuti. Poate nici n-au aflat ce este acel sentiment . Sau poate l-au cunoscut si n-au stiut ce este . L-au negat si l-au pierdut .

Trimis de: black ice pe 2 Sep 2004, 11:30 PM

Consider ca scopul omului pe pamantul asta e gasirea fericirii. Fiecare intelege ce vrea prin fericire. Acea tanti de care ziceai s-ar putea sa gaseasca fericirea cand se uita seara la telenovele, cand barfeste cu prietenele ei de pe aceeasi scara de bloc sau din contra atunci cand isi vede copii/nepotii fericiti. Acel nene, asemenea, poate gasi fericirea in fata televizorului, la meciul de fotbal, cu berea Noroc in fata si prietenii alaturi.

Tu, sau eu, sau oricine altcineva poate gasi fericirea atunci cand sta pe munte cu persoana iubita in brate. Admiri maretia naturii, adulmeci parfumul parului ei, o saruti usor pe obraz, ii strangi mana intr-a ta si-ti spui in gand: sunt fericit.

Momente iluzorii sau din contra, cat se poate de reale. Nimeni n-a uitat ce e fericirea, desi totodata nimeni n-a trait toate stadiile ei. Totul e perceput relativ intru cat suntem unici - nu egali.

Trimis de: QuixoticWitchhunt pe 2 Sep 2004, 11:36 PM

Hmmm... "Fericire?" Ce poate sa fie mai mult decat o stare care te corupe dandu-ti totusi senzatia ca tu esti corupatorul, de care abuzezi, pe care o molestezi si pe care ajungi, intr-un sfarsit brutal, sa o haituiesti?
Pana la urma vorbe aiurea. Cine (mai) crede in "Euforia perpetua"?! Un "nene" e doar un "nene", nicidecum un etalon al fericirii. Ce-ar trebui sa faca?! Sa demonstreze lumii ca e fericit? Ete na! La ce bun?!

Trimis de: cips pe 3 Sep 2004, 12:20 AM

Da oare au stiut ei ce e fericirea?

Trimis de: caa pe 3 Sep 2004, 08:37 AM

Lumea are foarte multe treburi concrete, presante şi stresante de rezolvat, acum şi imediat. Nu prea este timp de altceva...

Trimis de: Nana Floare pe 3 Sep 2004, 04:14 PM

dom'le, io zic ca a cauta prea asiduu fericirea e una in sursele principale ale nefericirii. Pentru ca fericirea adevarata e cam legata de chestia cu gasitul jumatatii, chestie care e o fantezie regulatoare destul de sinistra de fapt. Asa ca lasati dreq cautatul fericirii si deschideti ochii la ce aveti in voi si in jur si o sa vedeti ca nu e dracu chiar asa de negru. Viata mea numa' monotona nu e, Doamne multam...

Trimis de: caa pe 3 Sep 2004, 04:26 PM

Aia e frate Nicodim! Da' ce combinaţie dreq-fericire-Doamne-dracu meseriaşă scoseşi că eu unu' mă trezii complet din mahmureală!!

Trimis de: LigiaB pe 3 Sep 2004, 05:17 PM

Cipdecip la han!

Sa stii ca am avut aceasi senzatie despre oameni cind mergeam pe strazi acum cind am fost in RO. Un nor de tristete invaluia capul tuturor, multi mergeau cu capul aplecat, umerii lasati, parca apasati fiind de o greutate, cu priviri sinistre isi vedeau de drum. Cersetorii (mai ales batrinii) adaugau si mai mult gri tabloului, nici soarele nu ii mai insenina...(probabil ar zice ca nu tine de foame?? )
E chestie de mentalitate, zic eu...lipsurile s-au inradacinat adinc in mintea lor, se traieste de pe o zi pe alta...altfel nu gasesc nici o explicatie...

Nu asa e in Spania, pe strada, metrou/tren se discuta, ride, lumea cu-adevarat se bucura de viata, din plin... terasele pline de oameni voiosi, degajati...Clar am vazut o deosebire, parca norul se ridicase... pe strada mai vedeam pe cineva cu cite "un nor" mic deasupra...oh...asta sigur e roman, ma gindeam....si asta, si asta...
Pina la urma iti vine sa zici ca e inascuta in noi deprimarea asta, parca e o legatura in jurul mintii...eu zic ca fericit e acel care reuseste sa o rupa, sa evadeze...

@Nicodim

Trimis de: caa pe 4 Sep 2004, 08:25 AM

Păi da' bineînţeles! Că dacă n-ai bani de unde să iei jumătatea ailaltă?! Şi uite aşa rămîi înjumătăţit şi nefericit!

Trimis de: contraste pe 4 Sep 2004, 12:43 PM

BINE AI VENIT LA HAN QuixoticWitchhunt !



Sa stii ca ai acelasi avatar ca si LOREDARIA si CACTUS.....

E motiv de fericire, oare?
@ MILIMETRU pai da si tu un extemporal la mama Omida ! Da unul luuuuung ca mai sunt si altii, adica unul colectiv, ca se mai plangeau si altii !
Si-atunci sa vezi fericire ! Hop si eu sa imi iau portia !

Trimis de: QuixoticWitchhunt pe 4 Sep 2004, 01:12 PM

Mersi, mersi!
Nu stiu daca e, totusi, un motiv de nefericire.

Trimis de: Justice pe 5 Sep 2004, 04:09 PM

"Daca esti fericit cu siguranta ai uitat ceva."
"Daca esti fericit nu-ti face griji, trece repede."

Doua pesimiste Legi ale lui Murphy.

Trimis de: caa pe 6 Sep 2004, 09:00 AM

Vorbind acum serios, fără a da la o parte vorbele lui Nicodim, fericirea cred că nu depinde numai de găsirea jumătăţii deşi şi aceasta este un factor de prim rang. Eu am auzit de persoane mulţumite (fericire mi se pare un cuvînt prea pretenţios) fără ca mulţumirea lor să aibă legătură cu jumătatea...

Şi, ca s-o parafrazez pe Ligia, şi-au dat seama de asta o dată cu trecerea anilor!

ps: @contraste
Îmi pare rău, dar nu înţeleg ce ai vrut să spui cu extemporalul la Omida...

Trimis de: contraste pe 7 Sep 2004, 02:18 PM

Adica subscriu, mai milimetrule !
Si mai sunt de acord cu ceva : cu incapacitatea romanilor de o anume generatie de a se adapta.
De fapt noi nu suntem un popor nici sportiv, nici versatil. A trece de la o munca la alta, de la o gandire la alte este ori sport, ori versatilitate...

Trimis de: cipdecip pe 9 Sep 2004, 12:01 AM

Dar oare cum ar arata societatea fara tristete ?

Trimis de: LigiaB pe 9 Sep 2004, 07:18 AM

Trimis de: caa pe 9 Sep 2004, 08:04 AM

Eu cred că societatea fără tristeţe nu ar arăta prea bine. Ar fi o adunătură de indivizi imbecili. Eu cred că tristeţea e un... rău necesar. Necesar pt. a diminua mîndria noastră nativă şi dăunătoare. Cam ăsta e punctul meu de vedere şi chiar mi-ar conveni să văd şi altul. Poate îmi schimb percepţia...

@ Ligia
Ei, dacă ştiam nu mi-aş mai fi schimbat nick-ul!

Trimis de: LigiaB pe 9 Sep 2004, 08:41 AM

Milimetru, apoi in Eden era tristete? Tristetea nu a venit in urma savirsirii pacatului? Dar stai ca nu sint la subforumul Credintei...

Trimis de: caa pe 9 Sep 2004, 09:02 AM

Ei, dacă tristeţea vine în urma săvîrşirii păcatului atunci nu e cumva normal să o avem... tovarăşă de viaţă? Că la capitolul "păcate" ne pricepem...

Trimis de: LigiaB pe 9 Sep 2004, 09:10 AM

O masura in toate si un strop de bunavointa, inlocuieste tristetea cu multumire sa nu zic fericire.

Trimis de: caa pe 9 Sep 2004, 09:18 AM

Bineînţeles!

Şi să nu uităm şi o altă cale bună: Laughter is the closest distance between two people!

Trimis de: LigiaB pe 9 Sep 2004, 09:44 AM

Deci e clar ca sint cai de a alunga tristetea, vezi?

(am zis asta sa nu fim atentionati ca sintem off-topic, )

Trimis de: Hampu The Great pe 9 Sep 2004, 11:56 AM

Am mai spus-o undeva...In cazul adevaratelor tristeti, a celor vecine cu depresia, muntele si padurea sunt doi mari medici !!

Trimis de: carpatic pe 9 Sep 2004, 01:31 PM

Mai vedem uneori la TV emisiuni de 'farse' preluate de pe posturi de afara (de tipul 'candid camera', etc.) Tot felul de farse li se fac trecatorilor, una mai stupida ca alta, si ei (victimele) se amuza copios... Ma puneam in situatia victimei, sau imi imaginam o punere in scena de acel tip undeva in centrul unui oras din Ro. Pai organizatorii unei astfel de farsa ar fi batuti mar in primele 5 minute !! Chiar reactia mea instinctiva (desi sunt un om bland ) ar fi violenta... Suntem muult prea crispati (romanii in general), mult prea rigizi, ne asumam mult prea usor stressul si il constientizam probabil prea pregnant, permanent. Dar vor mai trece cred ani buni pana cand aceasta stare de lucruri se poate schimba.
Omul in societatea romaneasca (desigur, nu numai) poarta ochelari de cal, se afunda fara putinta de scapare in propriile probleme (meschine de multe ori). Si eu imi spun adesea ca afundat in activitatea (sau "stressul") imediat nu mai pot vedea ... the big picture. Nu mai vedem padurea din cauza copacilor.
In 2000 am fost in Bosnia, deci la cativa ani dupa terminarea razboiului. Totusi, urmele lui erau pretutindeni, distrugere, ruine, cimitire in loc de parcuri, cladiri ciuruite, minarete retezate, poduri distruse... Multa ura intre membrii comunitatilor diferite, segregatie etnico-religioasa peste tot. Dar oamenii radeau, sareau sa te ajute, erau calzi, prietenosi cum nu am vazut in alta parte in Europa (la nivel macro, ca populatie ma refer). Nu au uitat nici razboiul, nu si-au uitat nici dusmanii, foarte multi au pierdut cel putin pe cineva drag, dar ei insisi spuneau ca razboiul, distrugerea si moartea i-a facut sa vada dincolo de meschinaria cotidiana, dincolo de problemele marunte, dincolo de lipsa banilor, i-a facut sa aprecieze viata, sa aprecieze o zi frumoasa sau verdele ierbii, i-a facut sa VADA pe omul de langa ei.
Cand uitam sa vedem lumea minunata si complexa in care traim, natura si mai ales oamenii, cand uitam sa ne bucuram de lucruri simple, cand nu avem timp sa zambim pentru o raza de soare, nu avem dreptul sa ne plangem ca nu suntem ... Fericiti.

Trimis de: caa pe 14 Sep 2004, 04:00 PM

Situaţia din Bosnia se repetă la indigo şi în alte părţi (Burundi, Africa de Sud...). După mari şi sîngeroase conflicte oamenii se întreabă "de ce oare am făcut-o?" şi au subite revelaţii, deşi cu relativ puţin timp în urmă aveau ochii injectaţi şi ură în loc de iubire. Şi se ghidau după nişte principii "extraordinare". Care s-au dus ca fumul după aceea...

Nu vedem pădurea din cauza copacilor. Foarte adevărat. Fericirea este peste tot în jurul nostru. Trebuie doar să întindem mîna şi să o luăm. De ce n-o facem? Pentru că sîntem proşti. Şi cel dintîi sînt eu...

Trimis de: gabitza ^ pe 26 Sep 2004, 11:02 AM

fericire poti sa gasesti in orice, daca vrei. nu ma refer la acea fericire mare care te loveste dintr-o data...gen "ai castigat la loto" ci de toate chestiile mici care ne pot lumina ziua, dar pe langa care trecem,ocupati fiind cu scopurile noastre maretze.
ieri am fost cu iubitul meu la zoo...si desi nu mai am de mult varsta sa merg la gradina zoologica m-am simtit asa de bine...eram cu el, ne uitam la animale, am facut poze...a fost o zi linistita si fericita, de completa relaxare care m-a lasat cu un zambet mare pe toata fata.
ma simt bine si atunci cand eforturile mele sunt apreciate, cand muncesti mult si la sfarsit vezi ca totul a iesit bine, cand pot sa imi iau ceva ce imi doresc...

din pacate ma uit la oamenii cu care interactionez, pe langa care trec pe strada, cum merg....aplecati de mijloc, incruntati, tristi...daca ai putea citi in mintea lor nu ai vedea decat griji, probleme...si asta e trist. foarte trist.
carpatic are dreptate...cred ca la noi de aia nu merg farse gen camera ascunsa...oamenii nu mai au simtul umorului...viata e prea grea ca sa ne mai arda sa glumim.
G.

Trimis de: eucumine pe 20 Oct 2004, 06:08 PM

fericirea, ca si iubirea, a devenit o notiune aproape golita de sens:o notiune
care isi pierde semnificatiile pentru ca s-a abuzat de ea...poate o auzim
rostita prea des si nu intotdeauna in contextele potrivite:"sunt fericit ca te-
am cunoscut", "sunt fericit ca am scapat de...", "sunt fericit ca am prins
trenul in ultimul moment...", sunt fericit ca ploua sau, ca nu ploua"...

sau poate fericirea e doar o problema de perceptie:aceeasi persoana, acelasi
obiect, aceeasi situatie, pot sa faca o persoana fericita si o alta,
nefericita...sau, chiar aceeasi persoana, in perioade de timp diferite, poate
sa fie fericita sau nefericita din pricina lor...

sau poate fericirea pare ceva indepartat si intangibil pentru ca nefericirea
este mai agresiva, mai stridenta, mai prezenta:frigul, foamea, saracia, boala,
seceta, inundatiile, accidentele, ura, intoleranta, ipocrizia fac parte din
cotidian:odata atinsi de ele, suntem nefericiti...dar nimeni nu se opreste o
clipa sa isi spuna siesi ca este fericit numai pentru ca nu le-a trait sau
simtit pe propria piele...

sau poate fericirea e perversa:ne ademeneste, ne orbeste, ne absoarbe toata
energia si, in clipa in care am atins-o, isi schimba chipul si infatisarea: nu
mai este ceea ce cautam...ma gandesc aici ca imaginea fericirii pentru sclav
are chipul libertatii...dar ce sa faca el cu libertatea sa, smuls din colivia
in care si-a dus viata pana in acel moment? incotro sa se indrepte, fara
bagaje, fara familie, fara un adapost, cu sufletul si mintea goale? odata
implinit visul lui de fericire, acesta se transforma intr-un cosmar, iar
fericirea dobandeste alte semnificatii...

incerc sa "vad" fericirea, asa cum incerc sa o fac mereu cu notiunile...si cred
ca, venind pe lume, avem cu totii in mana un fir de ata:un simplu fir, care, cu
trecerea timpului, devine un sirag:cu migala, cu rabdare, il umplem si lasam un
loc cat mai mare pentru ultima piesa, fericirea...le strangem pe celelalte, le
inghesuim, imaginandu-ne ca ea e un diamant, o perla rara...cautand cu
disperare fericirea, uitam siragul intr-un ungher, il lasam sa se destrame sau
sa se prafuiasca...
fericirea? e o margica de sticla pitita sub pragul casei:uneori nu o vedem,
alteori ne impiedicam de ea si, enervati, o aruncam la gunoi...

am invatat ca fericirea sta in lucrurile simple, pe care le doresti fara sa
stii ca le doresti si care se intampla, nu se implinesc:o aroma, o culoare, o
privire, un cuvant...

Trimis de: One_Last_Dance pe 28 Dec 2005, 09:37 PM

Cat de frumos e totusi__ un "coltisor de fericire" uitat__ AICI.

Trimis de: iniya pe 7 Jan 2006, 11:32 PM

Trimis de: framboise pe 8 Jan 2006, 06:00 AM

Oare de ce cand ma gandesc la fericire am in minte numai momente efemere, care nu tin mult, momente care tin atat de putin...iar cand zic tristete am momente care se intind pe o perioada lunga, pe o perioada care pot sa o denumesc (de atunci ...pana atunci...) Oricum ce am vrut sa zic este ca sunt asa de scurte momentele in care ne simtim cu adevarat fericiti...in comparatie cu celelalte, cand in permanenta ne lipseste ceva anume...Poate din cauza asta senzatia de fericire sa fie uitata undeva...

Trimis de: LINICA pe 20 Mar 2006, 02:53 PM

Nu cred ca fericirea este uitata. Poate doar ignorata uneori.

Trimis de: ZAMOLXE pe 24 Mar 2006, 08:32 PM

Trebuie sa ai dorinta si curaj sa fii fericit! Ba chiar, as putea sa afirm ca este una din indatoririle noastre. De ce romanii sunt asa de tristi? Noi am fost (sper sa mai fim, dar cu democratia asta...) un popor care se multumea cu putin pt. a fi fericit. Asta pt suntem situati intr-o zona benefica a lumii, pe de o parte, iar alta ar fi invataturile vechi ale stramosilor nostri care, peste timp, ne arata ce sa pretuim cu adevarat. Ca sa fi fericit ar trebui sa fim ...oameni: sa nu invidiem pe altii (mai ales din familie) pt. succesele obtinute, sa ne ajutam intre noi fara sa asteptam rasplata, sa ne facem timp pt. a-i asculta si pe altii. Si mai e ceva. zic eu f.important: cum au sa rada, cum sa fie fericiti copiii nostri daca noi nu VREM sa fim FERICITI?

Trimis de: Romelia pe 27 Oct 2007, 08:13 PM

Raman pe ganduri asupra acestei 'probleme', numita FERICIRE.

QUOTE(One_Last_Dance @ 28 Dec 2005, 10:37 PM)

Trimis de: Vladimir Pana pe 27 Dec 2007, 06:39 PM

Poate ca unii sunt fericiti in nefericirea lor...

Trimis de: exergy33 pe 21 Aug 2009, 06:16 PM

QUOTE(eucumine @ 20 Oct 2004, 07:08 PM)