Versiunea pentru tiparit a acestui topic

Trimis de: Mistinguett pe 24 Nov 2003, 08:43 PM

Cred ca e foarte important sa stim sa ne controlam temerile cu care ne luptam atat de des. Cred ca numai lucruri bune se vor intampla atunci cand reusim. Si nu e greu. Hai sa ne dam o sansa.

Se spune ca la baza oricarei negativitati sta teama. Zi de zi, ne infruntam cu temeri care ne influenteaza viata la nivele nebanuite. Teama poate duce la anxietati, ne poate face sa renuntam inainte de a incerca, ne paralizeaza uneori (de multe ori...), ne face sa ne pierdem increderea in noi si in altii...
Teama de esec, de "ce zice lumea", teama ca vom fi respinsi, teama ca nu suntem suficient de buni, teama ca vom fi inselati/raniti...
Nu mai continui lista, va las pe voi sa va scrieti aici temerile cu care va confruntati zilnic, si poate reusim sa le spulberam.

Trimis de: cameron pe 24 Nov 2003, 08:52 PM

Chiar daca ma grabesc sa incui biroul si sa plec..am vazut tema deschisa de Misti..si nu pot pleca fara sa scriu cateva cuvinte..
Da. Am temeri. Imi este mai usor sa nu am temeri cand am greutati. Atunci le anihilez si ma oblig sa merg mai departe.
Uneori insa..ma simt pe nisipuri miscatoare si devin victima loc.
Mai ales a temerilor la nivel emotional.
Cand totul devine luminos..eu incep sa adun norii ..
Ma infasor in temeri pana la paralizie.
Poate sa fie insuficienta incredere in mine,..poate fi orice .
Temerile isi gasesc radacini..si cresc..si cresc..si cresc..
Stiu ca sunt un pic paranoica ..si ca ar trebui sa gandesc pozitiv.
Stiu ca totul va fi bine.
Atunci de ce imi fac scut din orice si nu-mi permit sa fiu fericita?
Este doar instinctul de autoconservare?
Cam prea multe semne de intrebare..

Trimis de: Nana Floare pe 24 Nov 2003, 09:08 PM

Bun topic, Misti...

Pai ce as adauga este ca:
a) s-a dovedit ca anxietatea prelungita da in cele din urma in ...depresie (lasand ulcerele la o parte);
b. patternul mental de a vedea partea negativa a lucrurilor pare a fi mai "omenesc"/"natural" decat cel al celor putini dar fericiti, care vad partea pozitiva a lucrurilor...prin urmare trebuie sa interveniti activ, sa va fortati spre dezvoltarea unui pattern mental axat pe latura pozitiva...;
c) eu lunile astea le-am pierdut dezvoltandu-mi un fel de strategie de lupta contra cinismului crunt care pusese stapanire pe mine in ultimii ani...parte din strategie implica focusarea incrancenata pe latura pozitiva a lucrurilor...
d) participarea pe Han...face bine la cerebel...
e) sa-nchei cu citatul pe care l-am gasit aseara:
Most negative or self-defeating thoughts are related to things that are either beyond our control at that moment or are not worth our energy.
Terry Orlick

Trimis de: Tudy pe 24 Nov 2003, 09:17 PM

Unul din citatele mele preferate din Dune (e in engleza, deoarece o traducere ar fi inexacta):

"I must not fear. Fear is the mind-killer. Fear is the little-death that brings total obliteration. I will face my fear. I will permit it to pass over me and through me. And when it has gone past, I will turn the inner eye to see its path. Where the fear has gone there will be nothing. Only I will remain." (Paul Atreides)

Totul se reduce de fapt la teama fiintei umane de necunoscut. "Necunoscutul" cauzeaza tensiune, tensiunea provoaca dificultati in relaxare, iar dificultatile de relaxare sunt cauza durerii si a suferintei. Solutia ar fi sa transformam "necunoscutul" in ceva cunoscut. Sa cunoastem. Sa nu ne impunem limite, si sa le depasim pe cere pe care deja ni le-am impus, indiferent daca am facut lucrul acesta constient sau nu... Sa cautam Esenta. Sa descoperim Adevarul. Sa evoluam. Sa traim. Sa fim.

Trimis de: Mistinguett pe 24 Nov 2003, 09:34 PM

Trimis de: persephona pe 24 Nov 2003, 10:18 PM

Teama? O consider un fel de mesaj primitiv inscris in subconstientul nostru. Poate fi rezultatul unei experiente ancestrale a speciei, transmisa din generatie in generatie si transformata in functie de diversi factori : mediu social, educatie, etc.
Este un fel de "calcai al lui Achile" al rasei umane. Toti ne temem de cite ceva, fara a avea intotdeauna o explicatie pentru reactia noastra. Teama este o caracteristica general valabila, ce poate fi utilizata drept mijloc redutabil de manipulare de catre aceia ce doresc sa domine.
Nu suntem perfecti tocmai pentru ca ne temem...

Trimis de: OMU'BUN pe 24 Nov 2003, 10:52 PM

persephona bine-ai venit printre noi. Imi place raspunsul tau!
Misti, foarte inspirata ideea topicului. Poate ca ne vom ajuta reciproc sa devenim din pesimisti...incurabili, in optimisti notorii
Nu stiu daca eu personal m-am temut vreodata de necunoscut. As zice dimpotriva, parca il scormon in fiecare zi. Temerile mele sunt de natura unor complexe. Degeaba-mi spune unul sau altul ca eu as fi bun intr-o directie, daca eu vad pe cel de laga mine cu mult mai bun. Poate ca nu este, dar el nu are complexe, deci nu ezita. Ezitarea, inseamna nesiguranta. Cand in joc nu-i cine stie ce in afara unei imagini la care tu tii, poate nu-i intotdeauna foarte important, dar daca ceea ce urmeaza sa faci implica riscul ca o eventuala greseala sa te puna in conflict cu legile sau, mai rau, ca cineva sa ajunga in spital, cimitir, inchisoare,disperare etc, atunci ne cuprinde o teama imensa, si ne tremura genunchii. Ce s-ar intampla daca unui medic i-ar tremura mana de teama ca pacientul caruia ar trebui sa-i scoata apendicul, da ortul in urma operatiei? Ce se intampla cand, desi ai permisul de conducator auto in buzunar, sa te apuce o emotie teribila inainte de a urca la volan si a intra in trafic, unde esti raspunzator de viata ta, dar mai ales a celor din jurul tau?
Sunt multe exemple asemenea. Rutina nu vine peste noapte. Este nevoie de multe momente de teama, pana sa nu-ti mai tremure genunchii cand te apuci sa faci ceva, fara sa mai consideri riscurile ca fiind posibile decat in caz de hazard!!!
Intotdeauna teama dispare cand intervine stapanirea de sine. Dar cine poate avea o asemenea putere incat sa schimbe emotia (dinainte de examen, urcarea in avion, etc) in... stapanire de sine?
Cat despre cealalta temere, aceea de a nu fi inselat, de a nu fi parasit, de a nu pierde cand inca mai ai lozul castigator in mana, eu cred ca tocmai aceasta temere ne poate juca farse uneori. Iar daca, in ciuda incercarilor noastre de buna intentie, a constiintei si a intelepciunii noastre, ajungem totusi in situatia inevitabilului esec, asta deja nu mai tine de puterea omului de intelegere, iar soarta se razbuna intr-o zi!...

Trimis de: persephona pe 24 Nov 2003, 11:06 PM

@ OMU' BUN: hm... ma bucur ca-ti place raspunsul meu.
Ce am scris anterior e usor tehnic. Lucrurile pot fi privite si altfel (usor xtrem): drept antidot contra teama unii au inventat ruleta ruseasca.
Intrebare: mai tine cineva minte filmul "Fight Club" ? Exista o secventa privind teama: daca ai curaj, pune piciorul pe acceleratie si ia mainile de pe volan; vezi unde te poarta bolidul. Si... Destinul. Poate ca asta e o idee a unor teribilisti. Poate.
Imi doresc doar sa am taria, atunci cind va veni momentul, sa merg acolo unde ma poarta sansa, fara sa intervin. Sa am taria sa merg mai departe, desi n-am fost niciodata pe un asemenea drum...

Trimis de: unul pe 25 Nov 2003, 06:45 AM

Teama. Uuh!! mi-e teamasa vorbesc despre teama. Un simplu cuvant, o greutate imensa. Am citit intr-o postare anterioara ca ne este teama de necunoscut, ca asa se comporta psihicul nostru in fata unei provocari....
Pot sa spun ca nu mi-e frica de acea putere divina, pe care uneori o neg cu vehementa, alteori ii cer ajutorul. De regula plec de la idee: de ce sa-mi fie frica de cineva? Are doua maini, doua picioare si un cap. La fel ca mine. Inainte ma aruncam cu capul inainte in fata unei provocari, si de multe ori ma adunam de pe jos, invins si plin de angoase. Cred ca varsta m-a mai temperat, si acum incerc mai intaoi sa prind ideea, incerc sa o analizez la rece, si abia dupa aceea plec la atac.
Pot sa spun ca nu mi-e frica de nimeni si de nimic. Cu rabdare pot sa demolez pe oricine si orice. Mitul fricii nu exista decat in mintea mea. Orice linie de aparare are o bresa.
Am citi intr-o carte de razboi despre un colonel neamt. A fost decorat si paradecorat. La sfarsitul razboiuluoi, cand a fost intrebat de unde a avut atat curaj sa se arunce in luptele cele mai crancene si sa execute operatiuni care mai de care mai periculoase, a raspuns simplu: DE FRICA!!!

Trimis de: Afrodita pe 25 Nov 2003, 10:00 AM

Da domnule Unul, de frica de a nu pierde, de frica de a nu muri, eventual de a nu fi prins ca prizonier sau de a nu muri in dizgratie...
Frica uneori paralizeaza , alteori da puteri nebanuite...La mine, mai nou, frica imi da forta sa merg mai departe, sa iau taurul de coarne...
In general mi-e frica de ceea ce nu cunosc, de viitor, mai exact.Si cum am o imaginatie bogata acel viitor se intuneca rau...Si atunci vine autosugestia care ma face sa visez frumos si-mi revin...Am inceput sa fiu constienta ca nu pot controla chiar totul, ca nu totul ar sa iasa cum vreau eu si ca e bine uneori sa lasi timpul sa-si faca treaba...
Mi-e frica de mor sa ma mut singura la Bucuresti, am senzatia ca va fi un total esec...Insa pe de alta parte imi spun ca, daca gandesc asa, atunci esecul sigur va veni, deci trebuie sa gandesc pozitiv...Si uite-asa oscilez cat e ziua de lunga
Si am mai invatat ceva: daca mi-e frica de o chestie, imi este pt ca nu am incredere ca voi reusi..De aceea de cate ori mi se face teama de ceva incerc sa iau taurul de coarne si sa fac exact lucrul de care mi-e frica...Ah si cand imi reuseste tare bine e!!!

Trimis de: Mistinguett pe 25 Nov 2003, 08:05 PM

Trimis de: Afrodita pe 25 Nov 2003, 08:25 PM

Pai io ce ziceam, iubita? Ca ma chinui sa gandesc pozitiv Ma chinui, nu prea reusesc, da' ma chinui in continuare

Trimis de: Rose pe 25 Nov 2003, 10:55 PM

Teama...hm...cred ca cel mai mult mi-e teama de mine...mi-e frica sa nu dezamagesc si de sentimentul ca niciodata nu sunt suficient de buna...mi-e teama sa ma pierd pe mine...sa ajung intr-un punct in care sa ma schimb complet si tot ce inca-mi mai place la mine sa dispara...sau sa ajung sa uit tot ce inseamna pentru mine 'sistem de valori'. Mi-e frica sa ma maturizez daca asta inseamna sa trec peste tot ce e important pentru mine si sa ma supun regulilor impuse de societate. Mi-e frica de viitor, de ce alegeri trebuie sa fac mai departe, in special in ceea ce priveste facultatea...in alta ordine de idei...cred ca sunt destul de...sperioasa de felul meu

Trimis de: Mistinguett pe 25 Nov 2003, 11:25 PM

Toti avem temeri, Rose, si cred ca toti gandim asa la un moment sau altul. Eu gasesc folositor in asemenea momente sa-mi pun intrebarea de ce m-as indoi de deciziile mele. Si altceva care ma ajuta pe mine mult este sa-mi imaginez care este raul cel mai mare care ar deriva din situatia respectiva. Nu e niciodata atat de grav sau iremediabil, si asta imi da curaj.

Trimis de: cameron pe 25 Nov 2003, 11:49 PM

Misti..am incercat sa ocolesc topicul acesta astazi..
Acum am prins pc-ul liber putin timp si nici somn nu prea am..
As fi vrut sa scriu ceva despre teama cea de toate zilele..dar am sa scriu despre teama de toate noptile.
Teama care ani in sir nu m-a lasat sa dorm in liniste.
Teama care ma facea sa ma simt ca o frunza purtata de ape.
Teama fata de ziua de maine.
Ziua totul era bine..intotdeauna multe de facut. Ei seara..cand incercam sa adorm..incepea cosmarul. Au fost momente cand am crezut ca sunt la un pas de a-mi pierde mintile..de teama si anxietate.
Incetul cu incetul..am scapat de ea..am invatat sa am incredere in mine. Dar foarte greu.
Si acum pot spune ca mai am cateodata o senzatie stranie..de disperare muta...dar realizez ca este doar in somn...
As vrea tare mult sa imi educ si sa imi dresez subconstintul.

Trimis de: Rose pe 28 Nov 2003, 08:45 AM

Misti, stiu ca tuturor ne este teama la un moment dat...la mine problema este ca uneori frica asta pur si simplu ma paralizeaza...pentru ca nu am incredere in puterile mele...si ceea ce este mai rau, uneori nu sunt nici macar sigura de ce vreau Astea probabil vor trece...cand o sa mai cresc si eu
Si apoi...cand toate merg bine, iar intru in panica...precum cameron...ma gandesc ca ceva trebuie sa se intample si trebuie sa evit sa fiu dezamagita...asa ca ma dezamagesc singura
Si, uneori, din tot haosul asta iese alta teama...aceea de a-mi pierde mintile

Trimis de: unul pe 28 Nov 2003, 09:16 PM

@afrodita

Trimis de: Afrodita pe 28 Nov 2003, 09:33 PM

Well, mi se parea ciudat sa-ti spun "unule" asa ca am zis "Domnul" , sorry daca te-am deranjat cu ceva

Trimis de: Chase pe 28 Nov 2003, 10:11 PM

Teama si temeri...Mi-e teama ca trece viata prea repede pe langa mine. Mi-e teama ca nu fac ceea ce-mi place, ci doar ceea ce trebuie. Mi-e teama ca sunt slaba, ca nu am putere sa ascult vocea launtrica. Am preferat sa simt pamantul de sub picioare, adica siguranta...decat sa fiu fericita. Daca continui, plang ...

Trimis de: Mistinguett pe 28 Nov 2003, 11:59 PM

Trimis de: Rose pe 30 Nov 2003, 07:54 PM

Misti, ai dreptate Nu am facut nici o greseala atat de mare in viata...lucruri pe care poate ar fi fost mai bine sa nu le fac, dar nimic care acum sa constituie vreun mare regret...nu am motive concrete pentru a nu avea incredere in mine, dar am tendinta de a ma subaprecia...si...intr-un fel, uneori ii dezamagesc intentionat pe cei din jur din prima, pentru a sti la ce se pot astepta din partea mea... rationament stupid, stiu...dar uneori, cand oamenii au o parere buna despre mine, ma simt ca o impostoare, pentru ca stiu ca va exista un punct in care o voi da in bara...acum imi amintesc de ceva...'daca vei trai cu frica de a gresi, sigur vei gresi'...incerc sa retin asta...
Si eu cred ca viata e mult mai usoara decat o vedem noi...de fapt, cred ca viata in sine este foarta simpla, dar noi, oamenii, o complicam inutil...pentru ca, ai dreptate, daca ar fi liniara, usoara, ar fi plictisitoare...

Chase, tot timpul am crezut ca as vrea sa fiu sigura de ceva, vorba ta, 'sa simt pamantul de sub picioare'...apoi, daca te ridici doar putin, vezi cat de simplu e sa mai pierzi controlul uneori...fericirea nu iti da certitudine, nu e ceva ce ni se cuvine doar pentru ca existam, altfel nu ar fi atat de greu de gasit...daca pana acum n-ai gasit fericire in ceea ce te inconjoara, nu o vei gasi nici de-acum incolo...nu esti slaba pentru ca nu ti-ai ascultat vocea launtrica, doar tu stii ce te-a impiedicat s-o faci si nu este nimeni in masura sa te judece sau asa ceva

Trimis de: Afrodita pe 1 Dec 2003, 05:57 AM

Rose, chiar daca vei dezamagi in viata (e imposibil sa nu o faci, ca doar esti om, nu sfant), prietenii adevarati vor sti sa ierte de asta sunt prieteni adevarati.Cine nu stie sa ierte unele mici dezamagiri, inseamna ca nu ti-e prieten sau cel putin nu vrea sa te inteleaga Asa ca...Capul sus!!

Trimis de: EndLess_Point pe 1 Dec 2003, 11:33 AM

conteaza foarte mult si autosugestia, indiferent de frica, teama, sau oricum vreti sa numiti chestia aia care ne incaleca la un moment dat.

Este ESENTIAL, sa ganditi pozitiv, mai ales atunci cand NU aveti probleme, ca un soi de antrenament pentru evenimentele care vor veni.

Eu de exemplu, nu scap nici un moment in care m-as putea lauda, atunci cand imi iese ceva, si exista background-ul pentru lauda. Bine, suna putin egoist, dar ajuta .... imi iese cate ceva la care am muncit, cand ma bucur ca s-a terminat si s-a rezolvat, incep sa-mi "cant" .... "bai ce bun sunt, stiam, stiam de la inceput ca o sa reusesc ..etc"

In momentul in care incep altceva sau o noua problema se contureaza la orizont, imi spun plin de mine, ca o sa o rezolv, ca am mai facut de-astea, si chiar daca va fi sa esuez, nu-i nici o chestie, om sunt, la cate mi-au iesit, mai merge si un esec, da in principiu, 90% este rezolvat, pentru ca asa vreau

Trimis de: YsyNebuna pe 10 Dec 2003, 09:02 PM

Trimis de: Mistinguett pe 10 Dec 2003, 09:24 PM

Ysy, in primul rand: Bine-ai venit la Han!

Trimis de: Tudy pe 10 Dec 2003, 09:34 PM

Bine-ai venit la Han, Ysy!

Atitudinea ta e una interesanta: simti Lumina, sesizezi Viata, si totusi te lovesti de absurdul Existentei. Invata sa traiesti in clipa prezenta, fara sa te raportezi la trecut sau la viitor, fara sa imparti lumea in "eu si ceilalti". Traieste doar prin raportarea la Sine. Cunoaste-te. Cauta Adevarul. Daca vrei cu adevarat, il vei gasi...

P.S. In acel moment, n-o sa mai ai absolut nici un motiv sa simti Teama...

Trimis de: Afrodita pe 17 Dec 2003, 06:18 PM

Bine ai venit la Han Ysy!! Sincera sa fiu habar nu am ce sa-ti zic, cred ca Misti si Tudy ti-au raspuns foarte bine...

Acum, ca mi-am amintit ce zicea Misti, sa ne scriem temerile.Am observat zilele astea, cand am asistat la o incaierare, sa-i zic asa, ca mi-e foarte frica de violenta, in general...De lovituri, de violenta verbala...Stiu ca e o frica intiparita foarte bine in mintea mea de acum 4 ani(o, doamne, ce trece timpul!!), dar pur si simplu nu pot scapa de ea...Ce e ciudat e ca tocmai in acea seara, o anumita persoana a scapat de aceasta frica, ce alte dati il oprea in loc...Deci mi-a demonstrat ca se poate sa ai si curaj, chiar daca nu a iesit chiar bine Insa eu pur si simplu paralizez, nu mai vad, nu mai aud, nu mai judec nimic...Eu una si acum sunt socata de acea intamplare si ma gandesc neincetat la ea...Si mi-e ciuda pe mine ca nu am avut curajul sa fac absolut nimic(nu ca as fi schimbat eu situatia cumva, dar macar asa, sa-mi demonstrez ca nu stau degeaba cand un prieten e in necaz)...Deci, Misti, ca tot esti tu mai "in tema" sa zic asa: cum dracu' scap de paralizia ce ma apuca? Ah, ca sa nu mai zic ce frica am in mine: tot timpul ma gandesc la o chestie:"singura in Bucuresti" si imediat ma apuca groaza, mai ales noaptea...Ba chiar azi noapte am dormit cu veioza aprinsa si m-am trezit de vreo 4 ori Sunt "dusa" , irecuperabila

Trimis de: Moira pe 3 Jan 2004, 11:00 PM

Teama mi se pare nu numai necesara, dar chiar o chestie super!
Mda.
In conditii de stress, se descarca hormonii de stress, care au rolul de a ne facilita o reactie adecvata in situatia data. In caz contrar, am fi pusi in situatia de a trata agresiunea externa ca pe o ipostaza ca oricare alta. Deci am avea o reactie inadecvata.
Inchipuiti-va o viata lipsita de frica: am fi mereu calmi, fericiti, fara griji. Si, atunci cand am fi in fatza pericolului real, am fi niste placintzi inerte. Scuzati exprimarea profana, insa mizez pe putearea de sugestie a imaginii mai degraba decat pe rigurozitate.
Concluzie: rolul fricii este mentinerea unui tonus necesar supravietuirii. Deci ar trebui s-o folosim constructiv mai degraba decat sa incercam sa o minimalizam sau s-o negam.

Trimis de: Diana C. pe 13 Jan 2004, 04:56 PM

hmmmm, nu am avut timpul necesar pentru a citi tot ce s-a scris, dar din primele vizualizari rezulta ca nu va bucura sa aveti temeri...mi se spune ca imi place sa fiu asa, tematoare, sa simt ca traiesc, ca doar suntem oameni, iar eroii au avut cu siguranta temerile lor, mai mult sau mai putin dezvaluite...

Trimis de: Tudy pe 13 Jan 2004, 05:18 PM

Bine-ai venit la Han, Diana C.!


Ideal in viata e sa scapi de toate aceste temeri. Abia atunci vei putea trai cu adevarat!

Trimis de: willie pe 13 Jan 2004, 05:59 PM

Temeri nu prea am eu multe, dar si cand am scap repede de ele.Totusi ar fi una de care nu reusesc sa scap, desi ma lupt cu ea zi de zi... Imi e teama sa nu traiesc de geaba, ca nu sunt de nici un folos nimanui.

Trimis de: Tudy pe 13 Jan 2004, 06:22 PM

Ai putea pentru inceput sa iti fii de folos tie...

Trimis de: willie pe 13 Jan 2004, 09:16 PM

La ce bun sa iti fii de folos tie, dar sa nu poti face nimic pt ceilalti?De ce sa te mai nasti daca nu poti schimba macar cu un pic lumea?Nu poti trai pentru tine, nimeni nu se naste pentru asi servi siesi.

Trimis de: Diana C. pe 14 Jan 2004, 11:05 AM

buuuun.....sa presupunem ca aceste temeri sunt inexistente, in subconstientul nostru, evident....imaginati-va viata...bleah: boring!!! asta inseamna sa traiesti? nu, merci!

Trimis de: Tudy pe 14 Jan 2004, 11:23 AM

Trimis de: Diana C. pe 14 Jan 2004, 11:42 AM

a repeta este suficient pentru o sustinere?

Trimis de: Tudy pe 14 Jan 2004, 11:44 AM

Intai elimina acele temeri, sa vezi cum te simti, si apoi mai povestim...

Trimis de: Storm pe 14 Jan 2004, 03:33 PM

Teama exista pt ca noi credem in ea.
Fiti optimisti si aveti credinta, asa putem trata temerile de toate zilele.
Desigur, toti se pot teme, dar ce parere aveti despre fanaticii care sustin o cauza? Se tem ei de ceva?
Daca nu, cum ii putem face sa se teama pt ca teama e necesara dupa parerea mea.
Fara teama, lumea ar fi un haos apocaliptic. Nu credeti?

Trimis de: willie pe 14 Jan 2004, 05:42 PM

Tudy, cunoasterea de sine se face in timp, necesita un efort constant si nu se termina niciodata.Nu poti trai numai pentru cunoasterea de sine, caci daca ar fi astfel, nici nu cred ca ai avea mare lucru de cunoscut.Traind si fiind util pentru altii , esti in acelasi timp si pentru tine, te ajuta sa cresti spiritual.
Temerea mea, este oarecum neintemeiata, caci in fiecare zi poti face ceva util pentru ceilalti, doar ca uneori ma opresc si ma intreb"Oare am facut destul?Am facut tot ce puteam sa fac?"Sau uneori am trecut cu nepasare pe langa cineva care avea nevoie de ajutorul meu?"Din pacate raspunsul este mereu"Nu, nu am facut tot ce puteam sa fac.Da, am trecut cu nepasare pe langa multi oameni"Si atunci ma apuca teama asta ca nu sunt de folos nimanui.
Si ar mai fi si faptul ca uneori oricat de mult ai vrea si te-ai stradui, nu poti schimba nimic...

Trimis de: flu pe 14 Jan 2004, 06:01 PM

Chiar daca nu poti schimba nimic, conteaza sa incerci. Si aceasta incercare de a schimba ceva, te va invata sigur ceva, chiar daca nu vei reusi sa modifici ceva (aparent).
Ar trebui sa-ti fie teama de clipa cand nu vei mai fi deschisa spre exterior, si nu vei invata nimic dintr-un esec. Mie de asta mi-e frica.
Si ar mai trebui sa-ti fie frica de a nu-ti fie tie de folos. Pentru a ajunge la ceilalti, trebuie sa treci prin tine mai intai (eu n-am reusit inca, dar nu ma dau batut ), pentru ca daca ii pui pe ceilalti mai presus de tine, ajungi la un alt fel de suferinta.

Trimis de: willie pe 14 Jan 2004, 06:19 PM

Sigur Flu, dar nu exista nimic care te invata mai multe lucruri decat suferinta.Si cum adica trebuie sa treci mai intai prin tine pt a ajunge la ceilalti? Eu sunt cu mine mereu, cand sunt singura sau cand sunt cu altii, sunt intr-un continuu contact cu mine, nu ma pierd, nu imi pun masca.Eu sunt eu si nu e nevoie sa tec prin mine ca prin ceva strain.Cred ca sunt intr-o oarecare armonie cu mine insami, si ma pot deschide fara teama spre exterior.Nu imi este teama ca nu imi voi fi de folos mie, caci stiu ca atata timp cat voi trai imi voi permite sa invat din orice, fie ca este vorba de suferita sau de bucurie, esec sau victorie.Dar pentru ca sunt (fie ca vreau ori nu) inclinata spre umanism, simt nevoia de a fi de folos oamenilor. Si inca nu pot accepta ideea ca nu pot schimba nimic, si sper ca nu voi putea niciodata, caci pentru mine asta ar fi durerea cea mai mare si esecul cel mai crunt.
Cat despre teama ta, si eu m-am gandit intr-o anumita perioada ca vei alege sa te inchizi in turnul de fildes, si nu vei mai lasa pe nimeni sa vada ce suflet frumos esti( na, ca iti fac complimente, cine ar fi crezut? )dar din fericire ai trecut si peste asta.

Trimis de: flu pe 15 Jan 2004, 09:35 AM

Stii foarte bine ce vroiam sa zic, cu "a-i cunoste pe ceilalti prin tine" ... intai trebuie sa ajungi sa te cunosti pe tine mai bine (vorbesc pentru mine, daca tu te cunosti foarte bine ) iar dupa aceea ii vei intelege pe ceilalti atunci cand nu se poarta mereu asa cum te-ai astepta, cand dualitatea lor iti face surprize mai putin placute... oamenii nu sunt intotdeauna egali cu ei insisi, cateodata au plusuri, cateodata minusuri (poate sunt obositi, bolnavi, i-a stresat altcineva inainte, au o problema grava in familie sau aiurea)...

Suferinta poate cateodata sa fie atat de mare incat sa-ti intunece privirile si sa nu mai poti fi in starea de a observa/contempla/invata, si daca cei doi ochi vad doar negru sunt mici sansele sa se deshida al treilea ochi spre interior... cat despre umanism ... - "Fii capitanul nostru!"

Trimis de: SORIN pe 15 Jan 2004, 06:34 PM

Cel ce nu stie teama nu-i un om normal !!

Nu mi-e frica de aproape nimic ( deci nici prea normal nu sant ) inafara de cateva lucruri:

La boala sau batranete sa nu ajung neputincios si mai ales ca asa sa ma tina minte copiii....dar aici am gasit metoda preventiva.

Mi-e frica de mine insusi cand ma apuca damblalele.

Iar ca parinte e normal sa am grija ca popiilor sa nu li se intample ceva.

In rest nimic....pana si cu moartea am vorbit de la distanta albului ochilor.

Sorin.

Trimis de: YoyoMan pe 17 Jan 2004, 01:10 AM

Pai e normal sa iti fie teama! Asta ma duce cu gandul la o alta chestie pe care am auzit-o - si anume ca e mai importanta functia de "uitare" a creierului decat cea de memorare.
Daca nu ne-ar fi teama nu am avea instinct de conservare - de cate ori ne-ar iesi ceva prost ne-am pune franghia in jurul gatului.

Trimis de: Tudy pe 17 Jan 2004, 09:00 PM

Trimis de: Nana Floare pe 17 Jan 2004, 09:02 PM

CU ADEVARAT il vreau pe David Beckham in seara asta!!! Va voi spune maine daca Tudy are dreptate...

Trimis de: Mistinguett pe 17 Jan 2004, 10:01 PM

Sa nu uiti sa ne spui si ce ai facut ca sa-l capeti, ok?

Trimis de: Tudy pe 17 Jan 2004, 10:45 PM

Problema e daca vrei cu adevarat, sau doar crezi ca vrei, simti ca vrei, vrei sa vrei, incerci sa vrei sau poti sa vrei... E suficient doar sa vrei. Cu toata fiinta ta.

Trimis de: Victoria pe 19 Jan 2004, 01:30 AM

Ce inseamna "sa vrei cu adevarat"?Cum faci distinctia intre toate celelelte modalitati?

Trimis de: willie pe 19 Jan 2004, 06:30 PM

Tudy, ce frumos era cand puteam si eu sa cred ca e suficient sa vrei si poti avea orice Din pacate experienta m-a invatat altceva Dar poate ca fiecare are de invatat altceva de la viata.Probabil ca eu trebuie sa nu mai vreau ...dar asta este atat de greu sa inveti cand esti un om viu in toate sensurile cuvantului, si vrei sa ramai asa..

Trimis de: Nana Floare pe 19 Jan 2004, 10:13 PM

Da...am uitat sa va spun: n-am reusit sa-l am pe Bekham, desi mi-am dorit cu adevarat. Asa ca raman cu admiratulpozelor si cu imaginatia...e si asta un mod de a avea...

Trimis de: YoyoMan pe 20 Jan 2004, 12:32 AM

Trimis de: Tudy pe 20 Jan 2004, 02:42 AM

Existenta in orice fiinta umana in mod primar sub forma impulsului de a trai, de a accepta viata si de a lupta pentu ea, vointa este unul dintre principalii factori psihici caruia ii datoram cel putin 80% din activitatile interioare si/sau exterioare ale fiintei noastre. Mai mult decat atat, aptitudinea de a voi cu hotarare si in mod continuu (avand la baza sustinerea unei motivatii suficient de puternice si inradacinate in constiinta) creeaza premizele unei luciditati ale spiritului. Sustinand suprematia directa a gandirii deliberate (a discernamantului) asupra gandirii spontane - nesupuse rationamentului sau vreunui alt sistem de referinta superior - vointa, atunci cand este cultivata in mod constient si intr-un sens benefic, are in mod evident implicatii profunde asupra comportamentului uman.

Asa cum activitatea fizica mareste, atat ca durata cat si ca intensitate, capacitatea de efort muscular, facand posibila atingerea unor noi performante, tot asa si activitatea psihica constienta educa incetul cu incetul tensiunea energiei mentale, ceea ce conduce in timp la eliberarea gandirii si vointei de influente externe si interne. Fiinta umana care isi cultiva vointa ajunge sa devina propriul stapan al mintii sale si a lumii din care face parte componenta. Ideea de "nu pot" sau "este imposibil" dispare in urma acestei cultivari constiente a vointei, fiind inlocuita de o atitudine ferma care isi are sursa in ideea, cunoscuta, de altfel, de multa lume: "daca vreau, pot".

Daca insa inteligenta nu primeste impulsul unui psihic suficient de activ, ea ramane sterila si pasiva, oricat de vasta si de profunda ar fi capacitatea de cunoastere, intrucat inteligenta si organismul primesc din sfera mentalului impulsurile dinamizante si datatoare de viata. Mentalul sustinut de aceasta forta interioara a fiintei care este vointa devine astfel un instrument care poate face chiar si minuni. In acest sens, nu putine sunt exemplele in care diverse persoane aflate fata in fata cu moartea s-au mobilizat din punct de vedere volitiv, mental si emotional si au reusit sa deturneze cursul lucrurilor care la o prima, dar superficiala, vedere parea a fi implacabil.

Cresterea nivelului resurselor fizice si concentrarea voluntara permanenta asupra activitatilor desfasurate sunt echivalente cu o largire a ariei posibilitatilor normale, avand ca rezultate o capacitate de control (interior si exterior) a nenumaratelor fenomene generatoare de distorsiuni, a rezistentelor intampinate, cat si a obstacolelor in aparenta insurmontabile.

Suprematia mentalului asupra conditionarilor fiziologice explica printre altele si faptul ca o emotie intensa poate cupla sau decupla forta fizica. De asemenea, mentalul, sustinut de o vointa puternica, poate actiona asupra anumitor slabiciuni organice, putand de exemplu, sa favorizeze in mod activ vindecarea. In sfarsit, se poate sublinia faptul ca cel mai inert individ poate efectua uneori sub imboldul entuziasmului sau al pasiunii, acte a caror initiativa sau realizare nu le-ar fi banuit pana atunci.

Sursa: http://www.yogaesoteric.net



@willie: Acea "experienta" pe care ai mentionat-o poate fi si o tentativa a Ego-ului de a "limita" abilitatile naturale ale fiintei... Sa nu pierzi din vedere lucrul asta...

@Nicodim: Pana una alta, si admiratul pozelor si imaginatia merg... Asta probabil si din cauza bagajului karmic pe care l-ai acumulat, si care nu-ti permite sa ajungi in preajma lui Beckham...

Trimis de: Afrodita pe 20 Jan 2004, 10:48 AM

Nicodime, Tudy zice ca daca vrei ceva cu adevarat si te axezi pe ideea aia , incetu' cu incetu' mintea ta va functiona din ce in ce mai bine si-ti va da o caruta de solutii pt a reusi ceea ce-ti doresti. Hai sa-ti dau un exemplu:
Eu am zis anu' trecut, pe 30-31 decembrie ca anu' asta ma las de fumat.Am incercat sa ma las, insa mi-am dat seama ca nu am cum sa ma las pana cand nu voi fi convinsa ca asta vreau cu adevarat.Inca mai am timp sa renunt la fumat
Geez, voiam sa zic mult mai multe, da' am mancat o prajitura si am uitat ce voiam sa spun
P.S. Nico, stiu ca ai inteles ce-a zis Tudy, da' voiam sa iti arat ca si io am inteles

Trimis de: gypsyhart pe 20 Jan 2004, 04:02 PM

Trimis de: YoyoMan pe 20 Jan 2004, 11:16 PM

Pai asa am inteles si eu. Mercic de raspuns - credeam ca e ceva mult mai "cu talc" decat mi-ai raspuns dar ma bucur ca ai facut-o. Desi exemplificarea din Matrix nu mi se pare o idee f buna - sa nu te superi pe mine.
Ooooook - eu stiu ce vreau cu adevarat! Nu mi-as da viata pt ceea ce imi doresc - dar cred ca sunt lucruri mult mai precise si mai la obiect pe care sa le faci decat sa iti dai viata pt ceva sau cineva.... parerea mea

Trimis de: gypsyhart pe 21 Jan 2004, 12:36 PM

YoyoMan
DAca nu ai fi dispus sa iti dai viata pentru ceva inseamna ca poti trai si fara el. Efortul de a gasi acel lucru pentru care ai fi dispus sa faci totul te ajuta sa iti creezi un centru interior. Te cristalizeaza. Te maturizeaza. Vei sti cand sa faci un pas in fata, cand sa fii activ, si cand sa astepti, sa stai in banca ta....

Trimis de: YoyoMan pe 21 Jan 2004, 11:42 PM

Ok - inteleg demersul tau - in parte - ceea ce nu inteleg e de ce trebuie sa privesi atat de absolut si de "fara drept de tagada" unele lucruri? Adica trebuie chiar sa mergi pana la capat intr-o chestie sau trebuie sa ti-o doresti fanatic pt ca sa simti ca o ai cu adevarat sau pt ca sa simti ca o meriti pe deplin? Stiu ca tu vb pur ideatic - si eu vorbesc ideatic - chiar daca la mine se citeste mai greu printre randuri asta, dar pe bune ca inteleg ce zici. Acuma nu o sa am o disputa de zece mii de mesaje cu tine pe chestia asta - dar vreau sa spun ca mie ce zici tu aici imi suna putin a lucru impins pana in panzele albe. Si nu sunt deloc de acord cu ideea ca te maturizeaza decat in ideea ca incepi sa percepi lucrurile altfel - adica prin alta prisma - dar iarasi - asta nu stiu daca e maturizare. Si acel fel diferit in care privesti tu lucrurile te face altfel dar nu te ridica intotdeauna pe o treapta superioara. Ar mai fi de discutat.
Dimpotriva - cred ca gesturile extreme sunt dovada de imaturitate..... Dar - poate ca nu am inteles eu f bine ce vrei tu sa spui - mai spune daca crezi ca mai am o sansa....

Trimis de: gypsyhart pe 22 Jan 2004, 10:10 AM

Pentru YoYoMan
Hey, nu trebuie sa fii dispus sa mori pentru orice lucru pe care ti'l pui in cap. Eu nu am spus asta. Spun insa ca e important pentru bunastarea ta interioara sa ai un tel unic pentru care ai fi dispus sa renunti la viata trupeasca.
Nu stiu daca ai citit cartile lui don Miguel Ruiz in limba romana. Acest om propune 4 legaminte cu tine insuti ca sa te ajute sa te simti mai bine in pielea ta, sa fii mai fericit etc...Unul din aceste legaminte este "Fa tot ce poti! Nici mai mult nici mai putin". DAca vrei acest gen de legamant poate fi aplicat in viata cotidiana fara sa insemne (cel putin la inceput) ca esti dispus sa mori pentru cutare sau cutare obiectiv pe care ti l'ai propus. Insa fiind un efort constient te va ajuta sa te maturizezi. DE fapt asta este si ideea de baza: cum sa devii constient de ceea ce faci, de ceea ce esti, de ceea ce simti....

Trimis de: Crisse pe 22 Jan 2004, 01:51 PM

Trimis de: gypsyhart pe 22 Jan 2004, 02:04 PM

Pentru Crisse...
Am dat exemplul cu filmul ca sa ilustrez ce am vrut sa spun stiind ca Matrix este un film vazut de multa lume.
Ideea de baza ar fi urmatoarea: Daca tot vei muri la un moment dat, de ce sa nu ALEGI tu in prealabil pentru ce sa mori?

Trimis de: Crisse pe 23 Jan 2004, 04:04 PM

Nu as vrea sub nici o forma sa te contrazic, DAR sunt de genul feminin si trebuie s-o fac
Sa alegem ptr ce sa murim? La o anumita varsta e un gest eroic si cred ca suntem asa cam pana pe la 25 maxim. Mai tarziu avem alte valori in viata si desigur ca gandim diferit. Ce zici?

Trimis de: YoyoMan pe 25 Jan 2004, 10:54 PM

Crisse stiiiiiie! Eu fac 26 peste cateva zile - de aia ne-am kontrazis....

Trimis de: gypsyhart pe 26 Jan 2004, 09:50 AM

Pentru Crisse...
Sunt de acord cu tine ca odata cu inaintarea in varsta devine tot mai greu sa faci salturi in necunoscut (indiferent cat de adanc este acest necunoscut...). Insa nu accept factorul "varsta" ca pe o scuza. DE fapt nu accept nici un fel de scuze

Trimis de: Crisse pe 27 Jan 2004, 01:52 PM

Trimis de: Crisse pe 27 Jan 2004, 01:55 PM

Trimis de: YoyoMan pe 27 Jan 2004, 11:06 PM

Multzam fain Crisse! La Multi Ani si tie!

Trimis de: Crisse pe 28 Jan 2004, 10:08 AM

mercic fain

Trimis de: gypsyhart pe 28 Jan 2004, 10:11 AM

Pentru Crisse...
Nu, eu nu am o cauza pentru care sa mor.
Asa este, e mai greu de trait decat de murit:). De asta am si chemat moartea. SA ne ajute sa traim mai cu foc.
SA traiesti!

Trimis de: Crisse pe 29 Jan 2004, 09:20 AM

Glumetzule/tzo
Intre noi fie asta...hai spune care ti-e cauza mare???

Trimis de: gypsyhart pe 29 Jan 2004, 10:24 AM

Trimis de: Crisse pe 29 Jan 2004, 10:32 AM

ptiu..minunat raspuns

Trimis de: YoyoMan pe 30 Jan 2004, 02:17 AM

Pai Crisse! Cum sa vrea el/ea sa moara? Uite ce avatar si-a tras - pai ala e avatar de fiinta gata de sacrificiul suprem mah?
PS
Glumesc - sa nu te supi pe mine

Trimis de: gypsyhart pe 30 Jan 2004, 09:37 AM

Trimis de: Crisse pe 30 Jan 2004, 09:37 AM

Crezi tu cu adevarat ca este GATA ptr asa ceva? Eheee....de ce nu mai spune nimic? Vreau dovezi...papucii ei de viata minunata

Trimis de: Crisse pe 30 Jan 2004, 09:38 AM

Mai..asta INIMA SIMPATICA...DOVEZI

Trimis de: gypsyhart pe 30 Jan 2004, 09:42 AM

Dovezi ca...?


Eu m'am intors inapoi si nu am inteles la ce dovezi te referi.

Trimis de: Crisse pe 30 Jan 2004, 10:23 AM

Ahh, tu ma pui sa ma intorc de unde am inceput. Cam greu asta. Ai uitat ca sunt de genul feminin?

Trimis de: denise pe 31 Jan 2004, 08:42 PM

La multi ani, la multi ani, copii!
Doar ca am mers trei pagini in urma si tot nu am dat de subiect! Puteti sa ramaneti in cadrul lui, va rog?
Sau va e teama ca nu mai adunati puncte?
Ma intorc la primul post al lui Misti...
Sper sa nu repet ce au spus deja altii, dar mi-a fost greu sa gasesc mesajele bune intre cele off-topic!
Intr-adevar teama de esec este cea mai des intalnita. Teama de necunoscut..
Cred insa ca ea este necesara. Ca si durerea. Sunt un semnal de avertizare ca ceva nu este in ordine. Ce alta senzatie ar putea ilustra cel mai bine primejdia? Teama este indispensabila, merge mana in mana cu istinctul de conservare.
Modul in care ti-o stapanesti este de fapt cheia. Presupun ca s-a amintit deja clasicul: curaj nu inseamna sa nu-ti fie frica, ci sa-ti fie , dar sa o invingi. Altfel ar fi nebunie.
Ca sa nu mai amintesc ca unii o cauta cu lumanarea - riscul gratuit, goana dupa adrenalina... Pentru unii este chiar placuta.

Trimis de: Crisse pe 1 Feb 2004, 11:37 AM

Copiii? Uh, ce bine ma simt

Ai dreptate in ceea ce spui. Aduci subiectul din nou la zi. Sunt sigura ca toti care scriem aici avem o teama de ceva. In mare am sa spun si eu ceva. Am de mult timp un vis mare. Ca orice vis implica riscuri, schimbari si multi bani . Deseori sunt data inapoi de la indeplinirea visului asta insa in acelasi timp STIU ca o sa-mi reuseasca ce mi-am propus, asa ca merg mai departe.

Teama exista, dar daca nu ar fi teama toti am fi in top

Trimis de: saldora pe 4 Feb 2005, 04:29 PM

Trimis de: iniya pe 4 Feb 2005, 05:04 PM

daca spun ca mi-e teama de un singur lucru este absurd?; pt ca desi nu o sa ma credeti asa si este; (am frica de inaltime; de tigaie ; mi-e frica de caini ;...si lista poate continua;) Consider insa ca nu sunt temeri pe care le-as lua in calcul pt ca oricand mi le pot controla si trece daca nu bine... usurel peste ele;deci imi este frica de 1 sg lucru; fenomen(nu stiu cum sa-l numesc);sunt o fire independenta deloc timida si totusi mi-e groaznic de frica de singuratate; cand sunt parasita de o persoana(aici nu ma refer numai la o pers de sex opus-iubit-) tind sa intru in panica; mi-e teama de a-mi relua viatza fara 'el'/'ea';poate si pt ca stau singura de ceva timp; nu stiu dar este o teama fantastica care ma schimba intr-o mare masura la primele zile dupa despartire dupa care revin insa fara a claca; este o teama de care sincer nici nu-mi doresc sa scap(aiurea nu-i asa?...) si asta pt ca imi ofera posibiltatea de a ma cunoaste mai bine pe mine si de a atinge (daca nu pot cuceri) varful piramidei (al autorealizarii)-piramida lui Maslow

Trimis de: Ovidius pe 4 Feb 2005, 05:55 PM

Trimis de: iniya pe 4 Feb 2005, 06:01 PM

cand i-am spus unei pers din viata mea care tzine mult la mine de ce mi-e frica acelasi rasp mi l-a dat; stiu care e lucrul care imi ofera discomfort dar mie foarte greu sa scap de aceasta pata neagra care-mi mananca din copilarie
iti multumesc mult zorro si sper sa nu fi fost offtopic

Trimis de: Ovidius pe 4 Feb 2005, 06:16 PM

Cu multa placere zambareatza dulce...

Trimis de: little1 pe 5 Feb 2005, 12:00 PM

Trimis de: saldora pe 5 Feb 2005, 05:27 PM

Trimis de: little1 pe 6 Feb 2005, 11:29 AM

Saldora,

exista multe tipuri de ape, si multe tipuri de pahare

dar cate moduri de a turna apa in pahar sunt ?

Trimis de: saldora pe 6 Feb 2005, 12:36 PM

@little1... daca am o sticla cu gatul stramt cel mai bine folosesc o palnie!

Trimis de: little1 pe 10 Feb 2005, 05:21 PM

Trimis de: framboise pe 8 Apr 2005, 03:55 AM

Imi este teama de fericire...

Trimis de: Mrs. Rogers pe 8 Apr 2005, 04:15 AM

Trimis de: YoyoMan pe 8 Apr 2005, 09:25 AM

Trimis de: framboise pe 9 Apr 2005, 02:22 AM

Am facut o afirmatie mai sus, am sa incerc sa dezvolt subiectul.
Cand starea de fapt este alta, numai fericirea nu, atunci incepi sa te obisnuiesti cu acea stare. Te invaluie, te cuprinde, te acopera, este mai presus de tine...de puterea ta. Acea stare intra in viata ta, iti este atat de familiara incat ajungi la un moment dat sa o consideri ca facand parte din tine. La inceput te lupti, opui rezistenta, vrei altceva, o refuzi, incerci s-o respingi...dar, cu timpul renunti, obosit, si o accepti si ajungi si-ti imbraca universul tau interior. In fine, vine "fericirea". Atunci intri in panica, se intampla "ceva" care-ti perturba universul, chiar daca acest "ceva" este frumos...Ti-e teama de el, ti-e teama sa te bucuri. Te gandesti ca nu-l meriti. Te gandesti ca primesti prea mult deodata si ca inevitabil urmeaza ceva rau. Cu alte cuvinte, te gandesti ca trebuie la un moment dat sa platesti cu ceva pentru fericirea care-o traiesti.
Cam asta e. Nu stiu cat de coerenta am fost in exprimare...dar sper sa inteleaga cineva ceva.

Trimis de: OMU'BUN pe 9 Apr 2005, 07:34 PM

Trimis de: Mrs. Rogers pe 9 Apr 2005, 09:17 PM

Trimis de: jet li pe 10 Apr 2005, 12:53 AM

! omu bun scrii mult, am citit 3 randuri si nu am citit mai mult ! )
si mai departe toxic mai mult de 3 randuri e mult pentru eu sa citesc ...
Dar scriu si eu, mult, daca nu cititi mai mult de un rand,atunci raman eu care am citit ce scriu
Asa : teama, omul curajos, nu i este frica de moarte, se poate obisnui cu ideea. Dar cand pericolul apare brusc si iminent chiar acel om obisnuit cu ideea de a muri simte frica. Un om super puternic, sau super ..., nu stiu ce sa i zic, nu va fi surprins niciodata

Trimis de: OMU'BUN pe 10 Apr 2005, 01:32 AM

jet li, intotdeauna citim numai daca simtim nevoia si daca mesajele respective reusesc sa ne transmita ceva. Alteori n-avem dispozitia necesara, alteori suntem iritati din cine stie ce motiv, iar alteori suntem pur si simplu obositi. Nu vad nici un motiv pentru care cineva s-ar supara. Da, ne face placere sa descoperim ca cineva a raspuns mesajului nostru si ca poate chiar doreste sa intre intr-un dialog decent legat de o idee sau alta...

Teama? Oare de ce mi-e mie teama?
Sunt un om singur si solitar dar cu toate astea mi-e teama de... singuratate. Ma simt bine sa stiu ca am o familie undeva care ma iubeste si pentru care merita sa-mi urmez visul, sa am pentru cine lupta. Lipsa acestui suport moral probabil m-ar distruge total.
Altfel sunt o fire optimista dar cu toate astea sunt coplesit de emotie atunci cand urmeaza sa fac un lucru pentru prima data, cand constientizez faptul ca exista riscuri majore si cand toata responsabilitatea cade pe umerii mei. Dar odata activitatea inceputa, reusesc sa ma concentrez fara probleme si toate emotiile dispar pana in momentul in care se termina cu bine. Atunci mi se cam moaie genunchii!...
Teama de moarte? As minti spunand ca nu-mi pasa, chiar daca am acceptat-o cu mult timp in urma ca pe ceva ce va trebui sa se intample intr-o zi... Stiu ca n-o sa pot lipsi de la acel... eveniment!... Dar cred ca cea mai mare teama o are un parinte cand isi vede in pericol real viata copilului lui! E o panica in care parca nu stii ce sa faci mai repede, fiindca e vorba de minute (sau poate secunde) pretioase, pe care daca nu le folosesti cu inspiratie, ai putea sa pierzi. Cred ca orice parinte pune viata copilului lui mai presus decat propria viata!

Trimis de: bufnitza pe 21 Apr 2005, 05:44 AM

Mi-e teama sa fiu inselata/ranita ... si cred ca mi-e teama si de fericire . Cind am fost fericita , chiar am crezut ca trebuie sa platesc pentru ea . De platit , am platit cu virf si indesat ... am suferit cumplit . Dar a fost , intra la categoria "trecut" ...
Mi-e teama sa nu o patesc inca o data , cu toate ca am cascat ochii si mai mari .
Si mi-este teama de mine , ca nu voi putea sa decid corect la un anumit moment (important) din viata mea .
Dar ramine de trait pina acolo ...

Trimis de: Thelma pe 23 Apr 2005, 12:02 PM

teme-te de omul care nu mai are nimic de pierdut...el nu se teme de nimic.

Trimis de: YoyoMan pe 25 Apr 2005, 10:05 AM

Thelma si klaar ai dreptate!

Trimis de: gypsyhart pe 25 Apr 2005, 10:06 AM

Thelma si bine ai venit la subforumul "Dincolo de ratiune"

Daca stau sa ma gandesc mai bine.....exact in omul care nu mai are nimic de pierdut pot avea incredere cu adevarat....De ce? Pentru ca el este cu adevarat "dezinteresat".....

Trimis de: Thelma pe 25 Apr 2005, 10:13 AM

YoYoMan si Gypsyhart, va multumesc pentru primire

Trimis de: Ovidius pe 25 Apr 2005, 02:47 PM

Trimis de: caa pe 25 Apr 2005, 03:05 PM

Eii, părerea mea este aceea că omul care nu mai are nimic de pierdut e cam... imprevizibil. Oricum e de aşteptat ca el să nu mai reacţioneze aşa cum ne-am obişnuit să reacţioneze în conjuncturi anumite. Nu ştiu dacă "teamă" e cuvîntul potrivit, dar cred că o oarecare prudenţă în relaţia cu el nu strică...

Trimis de: Thelma pe 25 Apr 2005, 04:46 PM

milimetru

desigur ca ai dreptate, n-avem de ce sa ne temem de toti care sunt intr-o astfel de stare de..."gratie", doar nu toti sunt niste kamikaze ; era vorba de o idee cuprinsa in jocul de cuvinte.

Trimis de: Oiski-Poiski pe 25 Apr 2005, 08:10 PM

Mi-e teama ca nu voi putea sa-mi apar copilul nici macar de jumatate din mizeriile acestei lumi .

Trimis de: caa pe 26 Apr 2005, 11:53 AM

Foarte frumos spus Oiski! Din nefericire aşa este, mizeria penetrează uşor. Din fericire pe lumea asta e o gamă atît de variată şi de bogată de... mizerie încît cu siguranţă nimeni nu poate avea parte de tot ce se poate... în domeniu! Hai să fim, de aceea, optimişti, ce zici, poate scăpăm?!

Trimis de: Thelma pe 2 Jul 2005, 08:32 PM

Teama ucide dragostea. E buturuga mica ce rastoarna carul mare. Indiferent ca este vorba de o relatie, de un gest sau de un simplu gand, cand e prezenta, teama alunga dragostea.

Trimis de: YoyoMan pe 3 Jul 2005, 10:48 AM

Absolut de acord Thelma... asa e - teama ucide dragostea. Mai ales in combinatie cu neincrederea - cocktail letal

Trimis de: Oiski-Poiski pe 3 Jul 2005, 09:54 PM

Trimis de: Ovidius pe 4 Jul 2005, 09:17 AM

Trimis de: Oiski-Poiski pe 4 Jul 2005, 10:08 AM

Ce are de a face neincrederea cu teama mea de nu i se intampla ceva rau copilului ??
Neincrederea in mine ca nu voi putea fi omniprezenta , ca nu voi putea dinainte sti unde se ascunde un pericol ?
Sau ce fel de neincredere ?
De aceea spuneam ca neincrederea si gelozia sunt la un alt nivel, cel al indragostitilor de exemplu insa nu al relatiei copil-parinte.
M-am facut acum inteleasa mai bine ?

Trimis de: gypsyhart pe 4 Jul 2005, 10:50 AM

@Oiski-Poiski
Cand iubesti nu te temi....Mie mi se pare o contradictie in termeni. Teama inseamna incordare, tensiune, inchidere. Iubirea inseamna relaxare, deschidere. Cand sentimentul ca iubesti te paraseste apare teama, gelozia, neincrederea si toate cele....
De dragul "continuitatii" insa spunem ca "e normal sa te temi pentru cei dragi"....De fapt te temi pentru tine, ca vei suferi mai mult decat ai putea duce.....

Trimis de: Oiski-Poiski pe 4 Jul 2005, 11:02 AM

Daca as fi stiut dinainte ce inseamna sa fii mama nu as mai fi fost niciodata.
Banuiesc ca Thelma vede problema din punct de vedere religios si banuiesc ca nici nu are copii iar restul de mai sus sunt barbati.
Si nu veti pricepe niciodata ce inseamna legatura aceasta dintre mama si copil si ca dimpotriva cand iubesti e normal sa te temi.
Scuze daca par aroganta nu asta e scopul.

Trimis de: Ovidius pe 4 Jul 2005, 11:13 AM

Trimis de: Thelma pe 4 Jul 2005, 01:35 PM

Oiski-Poiski

Trimis de: punctt pe 4 Jul 2005, 01:54 PM

Eu am inteles din tot ce-ati discutat voi pe aici... ca... teama intretine iubirea...daca teama-i proportionala cu iubirea...

Trimis de: flori pe 13 Nov 2005, 03:27 PM

Frica e o jivina jilava si scirboasa
Ca o hiena hamesita cu blana rapanoasa
Care-si rinjeste coltii ce-i put de hameseala
Pindindu-te in noapte sa crapi de oboseala.

Frica nu-i solitara, ci ea traieste-n haita.
Te miriie, te-alearga, schelacaie, se vaita,
In noapte te priveste cu ochi palitzi de streche,
Te-adulmeca cu botul, iti horcaie-n ureche.

Transpiri, ti-e frig, te-acoperi, sub perna te ascunzi,
Nici sa respiri nu-ti vine, de parca te scufunzi...
Stringi pleopa peste pleopa sperind sa nu mai vezi
E vis, este aevea, nu stii ce sa mai crezi.

Ti-e frica de-ntuneric, ti-e teama de abis,
Realul te-nspaiminta, te sperii si in vis,
Si-asa din frica-n frica, ajungi un psihopat
Hrana pentru hiene, biet les paralizat.

Frica, e fructul acru rodit din ignoranta.
E lipsa de dorinta, de fapta, de speranta,
E abandonul luptei, e lipsa vitejiei,
E camuflajul lenii, izvorul isteriei.

Frica e o traire ca toate celelalte,
E doar o-nchipuire la ceas de zi sau noapte,
E lipsa de iubire, de-ncredere in Sine,
In Cel Atotputernic, in Cel de linga tine.

Trimis de: saldora pe 15 Nov 2005, 03:51 PM

Trimis de: gypsyhart pe 15 Nov 2005, 03:58 PM

Trimis de: saldora pe 15 Nov 2005, 04:05 PM

Trimis de: gypsyhart pe 15 Nov 2005, 04:19 PM

Pana si Soarele dispare...sau este acoperit de nori.....

Trimis de: saldora pe 15 Nov 2005, 04:29 PM

Trimis de: gypsyhart pe 15 Nov 2005, 05:29 PM

Trimis de: Fantasee pe 16 Nov 2005, 07:56 AM

Singurul lucru de care ma tem este teama insasi. Nu as mai avea putere sa lupt pentru ceea ce imi doresc daca m-as teme ca nu as reusi, ca nu ar merita sau ca ar rade ceilalti. Nu as mai putea spune povesti daca m-as teme ca sunt caraghioase.
Sper sa nu invat teama neuronala niciodata - sa triumfe speranta si curajul intotdeauna.

Trimis de: valeria pe 16 Nov 2005, 12:08 PM

Intr-adevar, cand teama de teama devine cronica e naspa. Mai poarta si un nume : anxietate. Daca ajungi pana acolo, drumul inapoi e greu si multi dintre noi nu-l gasim singuri. Dar gandind pozitiv si nelasand teama in forma ei simpla si chiar utila (creste vigilenta) sa ne conduca viata, totul e OK.

Trimis de: fis_tic pe 7 Jan 2006, 12:41 AM

Trimis de: Felina pe 9 Feb 2006, 05:32 PM

Mi-e frica de moarte. De fapt nu de momentul mortii ci de ce va fi dupa. De fapt mi-e teama ca nu va mai fi nimic. Stiu ca e o prostie, dar ma macina de mai mult de o saptamana. Nu pot munci, nu pot manca, nu ma pot bucura, nu pot dormi, ma strange de inima la interval de cateva minute, nu ma pot concentra. Azi ma simt mai bine, am si mancat putin, am si lucrat putin, am si ras, dar parca toate sunt departe de mine, sau de adevaratul EU, parca fac totul automat si asta ma enerveaza. O voce imi tot repeta in cap de cum ma trezesc ca o sa mor, de parca eu n-as sti. Sunt blocata si nu stiu cum sa ies din rahatu asta. Ceva idei?

Trimis de: actionmedia pe 9 Feb 2006, 05:43 PM

Trimis de: dannst pe 9 Feb 2006, 10:14 PM

solutia temerilor de orice fel n-o dau psihologii clasici, cunosterea lor are o baza eronata, promovarea ego-ul. ura fata de slabiciuni de orice fel- teama este una din ele, poate cea mai grava- este solutia. si o solutie 'recomandata' de ceva timp: "cine nu se uraste pe sine..., nu poate fi...". doar psihologie: slabirea egoului prin ignorare, respingindu-i 'cererile', cunoscind in consecinta sinele. din nefericire, teorie nevalidata din lipsa de probe. de ce? nu e experienta comuna, accesibila si prin urmare arhivabila. dar e un pointer info pt cine are curaj...

Trimis de: Blakut pe 9 Feb 2006, 11:14 PM

Coherent, aren't we?


Cred ca ar trebui sa te obisnuiesti cu ideea, pana la urma toti oamenii o fac.

Trimis de: Ovidius pe 10 Feb 2006, 04:35 PM

Trimis de: calfa pe 10 Feb 2006, 04:51 PM

Trimis de: Felina pe 15 Feb 2006, 08:02 PM

Multumesc tuturor pentru raspunsuri. Am incercat sa abordez problema din doua directii: religios si medical.

Medicul m-a diagnosticat cu depresie. Depresia se diagnosticheaza abia dupa trei saptamani de simptome pe care noi le denumim de obicei depresive. Si zice ca lipseste nivelul de serotonina din creierul meu nu e in regula. Nici n-are cum sa fie atata timp cat mie nu mi-a mai fost foame de trei saptamani. M-am hranit cu mult ceai de tei, ceva paine, ceva cartofi prajiti, putina supa, banana, dar f putin ca dupa cateva guri nu mai puteam sa suport gustul. ASTA nu e normal, adica sa zicem ca anumite ganduri vin din partea ganditoare a persoanei mele, dar refuzul mancarii e impotriva naturii, e un fel de autodistrugere. Prea rau nu-mi pare pt ca am slabit mult, desi pretul e mult prea mare.

Preotul mi-a spus deocamdata ca Dumnezeu le stie pe toate iar noi desi credem in mintea noastra ca sim mai bine ca oricine despre viata sau orice altceva, nu-i asa, suntem mici si stim prea putine.

Trimis de: Ovidius pe 16 Feb 2006, 08:40 AM

Trimis de: gypsyhart pe 16 Feb 2006, 10:23 AM

@Felina

Trimis de: actionmedia pe 16 Feb 2006, 10:33 AM

Trimis de: saldora pe 20 Feb 2006, 10:31 AM

Frica vine din ignoranta, din credintele preluate si acceptate. Cand iti este frica de ceva, poti fi sigur, ca ceea ce crezi despre acel lucru este fals. Frica este asemenea unui balon care, cu cat il alimentezi cu ganduri, creste...

Trimis de: Blakut pe 20 Feb 2006, 05:00 PM

"Fear leads to anger, angel leads to hate, hate leads to suffering..." - Yoda

Trimis de: Zenda pe 18 Mar 2006, 12:15 PM

intr-adevar sunt o groaza de lucruri care ma fac sa ma tem...mai ales in momentele cand pur si simplu nu vad nimic in jurul meu si stiu ca scrisul ma ajuta sa trec peste pentru ca it´s one of the few ways of expression I got,inafara de muzica.le combin si iese ceva mai frumos,in mare acelasi lucru

Trimis de: One_Last_Dance pe 18 Mar 2006, 06:27 PM

Ufff!...
Nu pot sa raspund, nu sunt pregatita sa-mi asum responsabilitatea de teama, nu pot sa mai zic nimic... ca mi-e si teama sa aflu ce inseamna sa-mi fie teama de...
Teama va disparea dupa ce voi afla... mai tarziu

P.S. Teama este inamicul iubirii?
~ ma joc ~

Trimis de: Ovidius pe 20 Mar 2006, 11:02 AM

Trimis de: One_Last_Dance pe 20 Mar 2006, 01:39 PM

Trimis de: Falanstera pe 25 Mar 2006, 11:44 AM

de la teama ca daca ma imbrac nu-stiu-cum rade lumea de mine -deci teama de penibil-, pana la teama incontrolabila -puls rapid, inima accelerata- cred ca le-am trait pe toate. si e normal sa fie asa. e un lucru mic, o chestie pe care o traim zi de zi; "teama cotidiana", cred ca ar trebui inventata expresia asta pentru ca e perfect plauzibila.
in general, trec prin temeri, mai curand decat o teama. dar sa le iau pe rand:
de la o vreme am temerea ca ceva din mine respinge, ca s-ar putea sa nu fiu placuta, mi-e teama, deci, ca intr-un colectiv, n-am sa fac fatza, am sa fiu respinsa. apoi, ma gandesc ca o sa vina o vreme cand n-o sa mai plac barbatilor, sau mi-e teama ca nu am sa imi gasesc fericirea alaturi de cineva. mi-e teama ca ochii barbatului cu care sunt isi vor hrani poftele alunecandu-i privirea pe alte trupuri de femeie; mi-e teama ca am sa ajung intr-un punct de unde nu am sa mai pot sa fiu fecunda, de unde nu am sa mai pot sa ma lafai in senzualitate. mi-e teama ca ar putea veni o zi cand nu am sa mai vad dorinta in ochii barbatului de langa mine. de fapt, teama nu e bine spus, e mai curand o temere, un gand trist...
cam in punctul asta ma situez cu temerile.

Trimis de: exergy33 pe 25 Mar 2006, 12:49 PM

Teama ca voi face ceva impotriva propriei mele dorinte , fara sa stiu de ce o fac , pentru ce o fac ... si cui ii va fi de folos asta .

Trimis de: thunder pe 26 Mar 2006, 03:59 AM

Trimis de: Ovidius pe 27 Mar 2006, 09:30 AM

Trimis de: Olaf pe 31 Mar 2006, 10:31 AM

Ce mi se pare mie interesant este ca unii cauta teama.
De fapt, poate ca teama este un mecanism de supravietuire. Este un avertisment. Si este benefica in masura in care ramane in limite normale si nu ne "conduce".

Trimis de: bishop pe 1 Apr 2006, 12:26 AM

@thunder

Trimis de: saldora pe 3 Apr 2006, 10:53 AM

Trimis de: gypsyhart pe 3 Apr 2006, 12:36 PM

Ce se poate face cand apare teama? Sa fii atent la senzatiile corporale care apar, eventual sa cauti "epicentrul" tulburarii in corpul fizic (adica in ce zona/ organ se simte cel mai puternic). Adica sa ii cauti "urmele".

Trimis de: Olaf pe 3 Apr 2006, 01:54 PM

Heh, da, cu conditia sa ai in momentul ala luciditatea sa analizezi sursa si efectele. Cei mai multi oameni nu o au. E un exercitiu de autocontrol.

Trimis de: gypsyhart pe 3 Apr 2006, 02:19 PM

Olaf, nu e vorba de analiza, ci de observare. Observi ce simti pur si simplu (in corp).

Trimis de: saldora pe 3 Apr 2006, 02:48 PM

Teama ca energie nu este identificata ca teama decat intr-o forma mentala acceptata, supervizata de catre constient.
Cand apare ? Cand acea forma mentala este apelata sau tangentata. Unde este greseala? In acceptare.

Trimis de: Olaf pe 3 Apr 2006, 03:01 PM

Trimis de: gypsyhart pe 3 Apr 2006, 03:26 PM

Trimis de: Ovidius pe 3 Apr 2006, 04:23 PM

Trimis de: bishop pe 3 Apr 2006, 05:20 PM

@saldora

Trimis de: Olaf pe 3 Apr 2006, 05:52 PM

Trimis de: saldora pe 3 Apr 2006, 06:53 PM

Trimis de: Ovidius pe 4 Apr 2006, 07:47 AM

Trimis de: mothman pe 5 Apr 2006, 11:03 PM

Trimis de: flori pe 5 Apr 2006, 11:20 PM

Eu nu cred ca batranii ar fi mai impacati cu gindul mortii decit tinerii...Este vorba de calitatea vietii, indiferent de varsta, si cum de obicei cu cit inaintam in varsta calitatea vietii scade, deci incep suferintele, scade si pofta de viata, de fapt noua nu de moarte ne e teama, ca nimeni nu stie ce este, ci de durere si de necunoscut...

Trimis de: mothman pe 5 Apr 2006, 11:29 PM

Trimis de: bishop pe 6 Apr 2006, 12:51 AM

@Ovidius

Trimis de: Ovidius pe 6 Apr 2006, 08:08 AM

Trimis de: gypsyhart pe 6 Apr 2006, 11:12 AM

@bishop

Trimis de: saldora pe 6 Apr 2006, 01:17 PM

Trimis de: flori pe 6 Apr 2006, 04:22 PM

Trimis de: saldora pe 7 Apr 2006, 09:08 AM

Trimis de: dr. pe 7 Apr 2006, 08:19 PM

Oare de ce ne temem de fapt?Ne temem sa terminam ceva inceput de zeci de ani si cu care ne-am acomodat sau ne temem sa ,,incepem,, o noua existenta?
Oare multe temeri nu izvorasc din surse ce pot fi controlate, chiar daca nu toate?
Este teama un castig sau o pierdere pentru omenire?
Iata cateva intrebari pe care cei dornici as dori sa le dezvolte!

Trimis de: flori pe 9 Apr 2006, 11:07 AM

Citeodata (daca nu devine patologica) teama este un cistig...ne poate salva de la multe consecinte nefaste!

Trimis de: mothman pe 9 Apr 2006, 03:30 PM

Fireste. Asta este si scopul fricii, anxietatii. E vorba de o mai buna adaptare la mediu, de stat in garda, in stare de altera, pentru a nu ne aventura prea mult intr-un mediu potential ostil.

Trimis de: Falanstera pe 9 Apr 2006, 04:11 PM

o trasatura definitorie a criminalilor o reprezinta faptul ca ei nu resimt teama. s-au facut studii psihologice pe tema asta. s-a ajuns la concluzia ca acest sentiment este "dezvoltat", "invatat", "insusit" sau cum vreti sa-i mai ziceti in primii ani de viata. astia de-au facut studiu' au observat ca acei copii care nu resimteau sentimentu' de teama deveneau ori criminali ori variatiuni pe teme odioase... ma rog, nu tot ce spun marii cercetatori trebuie retinut, fireste; ca mai sunt si copii care nu resimt teama iar apoi n-au nici o dereglare mai incolo este perfect adevarat. dar un fapt clar este ca acesti criminali nu resimteau teama in copilarie. aflam deci ca aceasta teama, acest bau-bau de care discutam, tine, de fapt, de mecanismul nostru de aparare. eu cel putin asa vad. te duci in jungla, vezi un leu, esti singur, in fatza lui, iar tu nu simti teama. pai e normal, dom'le?! plecand de aici, bineinteles ca sentimentu' asta poate grada, poate capata diferite intensitati; teama paroxistica, paranoia, eu stiu. oricum, ceea ce vreau eu sa zic este ca e ceva normal. un rau necesar, daca vreti.

apoi, complacerea asta in temeri este atat de banala, fiecarui om ii e teama de un lucru. nu neaparat frica, dar are diverse temeri cu privire la anumite aspecte ale vietii lui... v-ati intreba oare cum am putea obtine raspunsuri daca nu ne-ar framanta ceva? iata si reversul medaliei, si partea buna -sa-i zicem asa- a temerii.

frica de moarte, frica de singuratate, frica de durere -mai mult sufleteasca cred desi intra aici si frica de "a pati ceva", de a te imbolnavi-, frica de penibil... nu cred ca exista om care sa nu se fi gandit macar o data la lucrurile astea... angoase, temeri, frici... welcome to the dark side of (our) moon .

Trimis de: mothman pe 9 Apr 2006, 04:44 PM

Trimis de: Sushi pe 9 Apr 2006, 04:49 PM

Cu asta ma confrunt in ultimul timp, o teama foarte intensa, aproape ma paralizeaza, ma stringe de git dimineata cind ma trezesc si imi amorteste picioarele seara cind ma bag in pat.
In stadiul asta deja cred ca am nevoie de un psiholog... desi nu ma las, imi gasesc tot felul de ocupatii care sa-mi distraga atentia de la TEAMA, ma lamuresc singura ca e ok, ca inca nimeni n-a murit de teama, decit de spaima...

Trimis de: Falanstera pe 9 Apr 2006, 05:15 PM

mothman, am spus ca in primii ani se "dobandeste" teama referindu-ma, de fapt, la procesul de sedimentare al temerii, dar proces care are la baza instinctul, ceva natural -care provine, zic eu, din instinctul de baza de convervare. nu ma refeream la dobandirea respectului fatza de norme prin aplicarea de corectii. oricum, ce corectii sa impui daca tu nu ai la baza instinctul de teama? in studiul pe care l-am dat exemplu psihologii respectivi nu se refereau la rebeliune, nepasare, avand ca fundament nerespectarea unor norme. ei observau un fapt mult mai interesant: ca instinctul de teama, chestai aia naturala, primara, cu care ne nastem si pe care ne-o insusim si o purtam cu noi tot restul vietii pentru a ne atentiona de anumite pericole, acest instinct de teama, deci natural, unii nu o au. e o anomalie, asta era ideea. si anomalia asta explica anomalia de mai tarziu: crima. era vorba de criminalii care oamoara asa, ca le vine lor pe chelie. fara nici un gand. patologie. anormalitate. explicata prin existenta unei alte anormalitati.

carmelita, si care-i cauza?

Trimis de: mothman pe 9 Apr 2006, 06:04 PM

Trimis de: Falanstera pe 9 Apr 2006, 08:32 PM

da, sunt interconectate frica instinctiva si stabilirea de norme sociale; de fapt, nu este un raport bilateral, deci pe acelasi palier ca valenta, ci mai curand un raport de ax si satelait. adica pe instinct se fundamenteaza si de la el decurge. mothman, tu ai spus ca s-ar putea ca educarea copilului, invatarea acestuia cu "asta ai voie" si "asta nu ai voie" sa fie cauza care declanseaza temerile. eu sunt insa adepta instinctului; cred cu tarie ca mai intai a fost oul, nu gaina , desi ambele ipoteze dau de gandit, recunosc!

da, am inteles, tu explici ce il face pe copil sa reactioneze -atat intern, adica afectiv-, cat si extern -factorul restrictiv, punitiv, cum o mai fi. sunt de acord cu tine. dar, vezi tu, aplicarea acestor deprinderi de socializare -cum le-ai denumit tu- prin intermediul factorului punitiv -deci din exterior- are eficienta daca declanseaza factorul intern, afectiv, adica instinctu'. iti dau 2 exemple:
1. iei un copil si il sperii. va incepe sa planga, se va speria. de ce?! simte ca e in pericol. ceva il ameninta.
2. un copil vede o flacara la aragaz. nu stie ce inseamna si baga mana acolo. se arde. il doare si plange. invata ca nu mai are voie sa se joace cu focul ca se arde.
daca in 1-u' exemplu e simplu ca e vorba de instinct pur si ca nu l-a invatat nimeni nimic, in al 2-lea e vorba de cum folosesti aceasta frica ca sa inveti. da, frica are aplicabilitate, cum ai spus si tu. este un mijloc de educare, da. dar se bazeaza pe instinct, asta spun. inaintea deprinderii sta instinctul. cred cu putere in chestia asta.
tortura ca mijloc de aflare de informatii pe ce oare se bazeaza? pe instinctul de conservare care se manifesta prin frica. frica il apara, in cazul asta, pe individ. si atunci spune ce trebuie spus ca sa nu pateasca ceva -nu vorbesc de exceptii; sunt stadii de depasire clara a instinctului de conservare iar eu doresc sa fiu on-topic .

exact, incapacitatea de empatizare, de a simti, cam la asta s-ar reduce si de-aici s-ar putea ajunge la crima. pot chiar sa extrapolez putin: frica vazuta ca empatie, adica preluare a mesajului clar trimis de un agresor. criminalii, fara aceasta nuanta de baza in perceperea vietii ar fi cumva idiotizati, ar fi cu un handicap. poata ca lipsa fricii atrage cu sine si alte lipsuri. si iarasi spun: explicarea unei anomalii prin alta anomalie. hai ca mai am putin si ajung sa fac elogii fricii si totusi n-o gasesc atat de pozitiva!!! [/B][B]

Trimis de: mothman pe 10 Apr 2006, 01:39 AM

Trimis de: exergy33 pe 10 Apr 2006, 07:41 AM

Mi-a placut acest citat pentru ca aici Frank Herbert vorbeste despre necesitatea de a invinge teama , frica , ca o posibilitate de a ajunge la tine insati , de a vedea cine esti cu adevarat.

Trimis de: Falanstera pe 10 Apr 2006, 12:21 PM

mothman, tu, practic, esti de parere ca frica se poate invata, nu? si e o granita usoara intre frica-instinct si frica-dobandita. eu zic instinctul e baza si doar pe el se poate fundamenta ce-a de-a 2 frica: frica intr-un fel constienta, datorata normelor sociale, instante punitive etc. da' aplicarea lor se face doar daca exista taramul numit instinct. in fine, nu vreau sa ma contrazic. spun doar ce cred si cred pentru ca e foarte simplu si logic.

exergy33, in afara de frica instinctiva, restul e doar o exagerare a acestui instinct de conservare. si poate aparea frica chiar daca nu exista nici un factor extern perturbator. poate ca ai sentimente de anxietate. probabil e pe fond nervos. cunosc 2 persoane care mi-au spus ca se confruntau cu asa ceva si era groaznic... fobii, anxietate, frica paroxistica...
in fine, astea sa zicem ca se inscriu la medicina, deci domeniu stiintific, de cercetare. dar frica cea de toate zilele, teama noastra izvorata din fel si fel de motive cine ne-o trateaza? de fapt, trebuie ea tratata sau e normala? bineinteles, e neplacut sa simti frica si de cele mai multe ori, constientizarea ei te obliga sa te linistesti, sa ti-o controlezi. daca te duci la un examen si esti blocat de frica, nu mai faci nimic. in fine, ce vreau eu sa zic este ca mie mi se pare cotidiana, normala, poate chiar ne complacem in sentimentul de teama, de frica de ceva, poate chiar ocupa locul de angoasa existentiala aceasta teama, dar in momentul in care le accepti ca fiind normale, le iei asa cum sunt, te linistesti pe tine, practic. mie mi-era frica sa nu innebunesc, pentru ca simteam foarte acut totul. mi-era frica de mine, nu ma cunosteam, nu stiam ce se intampla cu mine etc. si am lasat sa se decanteze totul. daca o lasi sa curga, curge aceasta frica. se duce... si poate cateodata ai si nevoie de ea, de aia si ziceam ca e normala, pe langa faptul ca mai toti oamenii resimt frica in fiecare zi, cum am mai spus.

Trimis de: dr. pe 10 Apr 2006, 01:05 PM

Dupa mine teama este un ,,rau necesar,,.Atata timp cat incerci sa o controlezi si reusesti acest lucru, poti face ca acest
,,rau,, sa lucreze in favoarea ta.In viata noastra sunt o multime de lucruri si sentimente negative, insa gradul sau concentratia lor in fiecare zi a vietii noastre le face sa ne fie utile sau daunatoare.Deci ceea ce conteaza este...gramajul!

Trimis de: Ovidius pe 10 Apr 2006, 01:30 PM

Trimis de: Falanstera pe 10 Apr 2006, 02:25 PM

ce bine-mi pare cand argumentez bine, lumea intelege si mai sunteti si de acord cu mine. hihi

Trimis de: flori pe 10 Apr 2006, 02:57 PM

De teama nu avem cum sa scapam e ceva normal, care ne insoteste zi de zi pe tot parcursul vietii noastre, in unele momente se manifesta mai puternic in altele mai slab! Nu exsista oameni fara acest sentiment si daca sint atunci ei nu sint normali! Bineinteles ca teama se poate educa, dar sa scapam de ea e imposibil, trebuie doar sa invatam sa traim cu ea! Intrebarea e cum ne manifestam cind ne e teama, reusim sa ne pastram singele rece sau intram in panica...Eu am fobie de inaltime si de cite ori sint nevoita sa zbor ma intreb ce as face in cazul unei avarii? Si simt ca ma sufoc numai la gindul acesta!

Trimis de: Falanstera pe 10 Apr 2006, 05:57 PM

si eu am rau de inaltime. cred ca temerile astea gen raul de inaltime sunt incontrolabile. si mi-ar fi groaznic de frica sa fac bungee-jumping!

Trimis de: Erwin pe 11 Apr 2006, 12:46 AM

Teama, frica sunt reactii naturale de aparare a organismului, nu trebuie inlaturate ci dominate, un soldat caruia nu-i este frica nu este bun in razboi de exemplu, la fel un pilot de curse dar si un banal sofer, nefiindu-i frica de viteza poate provoca accidente. Cred ca un echilibru bun intre teama si curaj este dat de antrenament si experienta. Jocurile copilariei ne pun in situatii in care trebuie sa ne dominam si controlam aceste reactii in mod gradat, unii prind gustul adrenalinei si sar de la inaltime sau escaladeaza muntii, in timp ce altii nu reusesc. Diversitatea genetica creaza sau nu predispozitie pentru aceasta, dar educatia are o mare influenta ulterior. Fobiile pot fi invinse chiar si dupa ani indelungati de suferinta.

Pana pe la douazeci si ceva de ani n-aveam nici o problema cu inaltimile, dar pe masura ce am inaintat in varsta a inceput sa-mi fie teama... de ce? pur si simplu n-am mai avut de-a face cu ele ani in sir... sau pentru ca in creier se petrec schimbari ireversibile in ceea ce priveste teama? ce suspectez eu este ca teama de inaltime are legatura cu simtul echilibrului si pe masura ce imbatranim acesta slabeste, odata cu auzul.

Trimis de: mothman pe 12 Apr 2006, 05:29 PM

Trimis de: dr. pe 12 Apr 2006, 06:21 PM

Cred ca instinctul este legat de ,,primitivul" din nou noi, in timp ce frica are o mare tangenta cu fantasticul, cu supranaturalul... Voi ce credeti?

Trimis de: Ovidius pe 13 Apr 2006, 08:51 AM

dr., ai putea sa detaliezi chestia cu supranaturalul?

Trimis de: dr. pe 13 Apr 2006, 09:45 AM

Salut Ovidius!

Cand am scris acele randuri m-am gandit la faptul ca o minte limpede, nealimentata cu fantezii si povesti sau evenimente supranaturale, nu cunoaste teama decat instinctiv.Oare de ce teama apare mai profund dupa ce vizionezi un film horror?
Cercetarile au demonstrat ca si ,,luptele" din vise cu entitati supranaturale, fantastice, ne consolideaza un sentiment de
punere in garda activand teama.La polul opus sunt indivizii care sunt privati de astfel de vise si care au un somn adanc,
linistit si care din acest punct de vedere sunt mult mai expusi, mai vulnerabili in fata pericolelor din lume...
Cam asta ar fi pe scurt...ma bucur ca m-ai intrebat!

Trimis de: Ovidius pe 13 Apr 2006, 10:18 AM

Trimis de: dr. pe 13 Apr 2006, 02:45 PM

Daca l-am priva pe om de imaginatie, teama, sentimente, umor etc. am obtine un ,,exemplar"care fizic ar semana cu un om, insa comportamental ar fi robot.Reperele enumerate mai sus sunt o parte din cele care ii dau omului farmec...chiar si imperfectiunile lui.Desi teoretic ar fi ideal, nu cred ca cineva si-ar dori alaturi un partener de viata perfect, robotizat, programat pana in cele mai intime detalii...ar fi parca ,,inuman"
Si totusi unii oameni cauta sa-si exerseze teama practicand diverse sporturi periculoase, privind filme, ascultand povesti etc.
Eu sunt adeptul unui trai cumpatat...din toate cate putin(adica cat trebuie)!

Trimis de: Don Quijote pe 14 Apr 2006, 07:57 AM

Mie mi-e teama permanent.Pentru cei apropiati mie, pentru mine si culmea sint o fire optimista. Fiecare are temerile personale in functie de interesele de zi cu zi. Asta e parerea mea. Mai sint si paranoicii care duc teama , o teama obsesiva la extrem. Si cel mai mult, mi-e teama sa nu-mi mai fie teama.

Trimis de: dr. pe 16 Apr 2006, 12:09 PM

Teama permanenta ,,dificila"? Cam cum vine asta mai ales ca mentionezi faptul ca esti optimista?

Trimis de: Titus Herbert pe 16 Apr 2006, 12:40 PM

culmea optimismului=teama permanenta Ma scuzati.

Trimis de: Erwin pe 17 Apr 2006, 02:27 AM

Trimis de: bishop pe 18 Apr 2006, 08:46 PM

@Ovidius

Trimis de: Ovidius pe 19 Apr 2006, 08:38 AM

Trimis de: Amon pe 24 Aug 2007, 08:50 PM

QUOTE(Felina @ 9 Feb 2006, 06:32 PM)

Trimis de: Sava pe 20 Oct 2007, 06:14 AM

QUOTE(Tudy @ 24 Nov 2003, 03:17 PM)

Unul din citatele mele preferate din Dune (e in engleza, deoarece o traducere ar fi inexacta):

"I must not fear. Fear is the mind-killer. Fear is the little-death that brings total obliteration. I will face my fear. I will permit it to pass over me and through me. And when it has gone past, I will turn the inner eye to see its path. Where the fear has gone there will be nothing. Only I will remain." (Paul Atreides)

Totul se reduce de fapt la teama fiintei umane de necunoscut. "Necunoscutul" cauzeaza tensiune, tensiunea provoaca dificultati in relaxare, iar dificultatile de relaxare sunt cauza durerii si a suferintei. Solutia ar fi sa transformam "necunoscutul" in ceva cunoscut. Sa cunoastem. Sa nu ne impunem limite, si sa le depasim pe cere pe care deja ni le-am impus, indiferent daca am facut lucrul acesta constient sau nu... Sa cautam Esenta. Sa descoperim Adevarul. Sa evoluam. Sa traim. Sa fim.

Trimis de: AngelOfJustice pe 11 Oct 2008, 12:02 AM

Off si eu sunt tare fricoasa in ultimul timp si urasc cand ma stiu atat de slaba... astazi am fost sa trag la xerox niste foi si persoana respectiva cand mi-a dat banii inapoi a bolmojit ceva ce nu am inteles... am intrebat-o si a doua oara si nici atunci nu am inteles decat ca m-a intrebat ceva de "cincizeci de mii"... am crezut ca mi-a dat toti banii si am zis un simplu "da" ca sa scap de o situatie cat de cat jenanta, sa nu fiu nevoita sa o intreb si a treia oara Apoi cand a trebuit sa ma intorc la birou ca sa returnez banii, mi-am dat seama ca aveam lipsa 5 lei
Am ajuns sa imi fie frica sa mai socializez iar cand incep sa vorbesc ma incurc in cuvinte rau de tot Nu stiu ce sa mai fac, sunt disperata... oare innebunesc?