Versiunea pentru tiparit a acestui topic

Click aici pentru a vizualiza acest topic in formatul original

HanuAncutei.com - ARTA de a conversa _ Politica Interna _ Premierul Ideal

Trimis de: nefertiti-old pe 12 Nov 2003, 04:38 PM

Nominalizati trei personalitati pe care le considerati potrivite pentru functia de premier al Romaniei. Argumentati.

Trimis de: talusa pe 12 Nov 2003, 06:37 PM

Sincer,nu stiu!

Dar cred ca mi-ar fi destul de greu sa argumentez pentru "DA,Nastase":


"Cand a fost acuzat de afaceri mafiote si de coruptie, Adrian Nastase a avut o iesire de neuitat. S-a repezit la gatul ziaristilor sa-i convinga cu vorba si cu fapta ca este un om delicat si pur, un sfant al posttranzitiei. Cum as mai putea vorbi eu despre anticoruptie, daca la randul meu sunt considerat corupt? Cum ma mai pot arata in lume, spunea premierul cu un puseu vizionar? Nu este patriotic sa-l acuzi pe premier de coruptie. De atunci, multe i-au auzit urechile. Si nu de la ziaristi, ci de la demnitari, ambasadori sau investitori straini. Ei au alte definitii ale coruptiei. In vreme ce ei il critica pentru deturnarea banilor straini, Adrian Nastase cere implicarea guvernului in gestionarea ajutoarelor, in vreme ce ei arata cu degetul coruptia la nivel inalt, contrasemneaza scutirea de taxe, impozite si datorii pentru clientii partidului. Pentru Adrian Nastase publicarea unei carti cu bani de la secretariatul general al guvernului se numeste imprumut, in vreme ce dictionarul o denumeste deturnare de fonduri. La fel folosirea fondurilor publice pentru a finanta excursia delegatiei PSD in Brazilia, la Congresul Internationalei Socialiste.

Adrian Nastase s-a spalat de coruptie intr-un ocean de vorbe. Videoconferintele cu prefectii sunt cuvantari fluviu despre starea politica a tarii si a lumii. Apare si la televizor unde are, de asemenea, ceva important de spus, un adversar de sufocat sub mareea sintactica. Are pe o hartie nu numai raspunsurile, ci si intrebarile. Un ocean de vorbe din care premierul sare din cand in cand la tarm cu morfologia in gura. Romaneasca lui din lemn de trandafir nu-i este suficienta. Nici microfoanele unidirectionale de la guvern. Cand simte nevoia sa convinga, umbla la pusculita secreta a guvernului si aranjeaza cu protocolul ambasadelor sa-i deschida usile prin Europa. Acolo, pe covorul rosu, face exercitii de respiratie democratica cu presa si diplomatii care-l intreaba verde in fata cum sta cu coruptia. Ii place sa imbrace cu o sintaxa sumara engleza lui saraca, il tenteaza si franceza careia ii da un aer usor functionaresc.

Dupa criza din timpul afacerii Armaghedon, a invatat sa se controleze. Structura si mai ales stilistica discursului sunt mult imbunatatite. Lupta impotriva coruptiei apare pe prim-plan. Evoca reforma institutiilor, eradicarea birocratiei. Daca i se cere sa fie exact in raspunsuri, incepe sa aproximeze. Spune comision (in loc de mita), concediat (in loc de suspendat din functie) si ajutoare de la guvern (in loc de deturnare de fonduri). Cand e citat, pretinde ca traducerea nu respecta spiritul limbii romane. A invatat de la Ion Iliescu sa puna defectiunile si gafele pe seama traducatorului.

E imaginea vie a omului care nu tace si face. Nu stim ce face, ca nu despre asta vorbeste. Daca ar fi sa ne luam dupa presa, e de presupus ca fac altii suficient de mult pentru el ca sa-i lase timp sa vorbeasca. Cand isi cheama adversarii sa-i numere ouale, e sigur ca nu e vorba despre cele de aur. Acestea sunt ascunse bine, sub oceanul de discursuri. Adrian Nastase stie ca pentru a face o aritmetica a coruptiei, ii trebuie corupti. De cand a inteles ca e mai bine sa numere el, decat sa-l numere altii, premierul sta toata ziua cu anticoruptia in gura. E drept ca in tara vede mai bine coruptia din ochii celuilalt decat anticoruptia din propriii ochi. Ionel Blanculescu si robotii sai de la Autoritatea pentru Control scurma adanc in gunoiul tranzitiei, pentru a cerceta greaua mostenire primita de la fosta guvernare. Potera lui Nastase ii alearga si azi pe fostii guvernanti de la care spera sa scoata bani sa plateasca datoriile lui Iacubov, Gheorghe Savu sau Culita Tarata.

Insa, de la o vreme, Adrian Nastase se incurca in vorbe. Sau are doua fete. Si un discurs dublu. Unul agresiv si arogant, pentru uz intern, altul pentru uz extern, de politician responsabil, cand iritat, cand glumet, dar mereu imbracat in zale de Sfantu Gheorghe in lupta cu balaurul coruptiei. Intrebat la BBC cum lupta cu coruptia cel numit "Nastase-sase case", dupa ce a batut campii cu gratie si fara sa roseasca, vorbind despre inapoierea proprietatilor ("95% din populatie si-a primit inapoi terenurile, casele, proprietatile"!!) si despre privatizare ("93% din industrie a fost privatizata"!!), copilul minune al lui Ion Iliescu a adaugat ca "Nastase-sase case a fost o gluma care se referea la faptul ca in 53 de ani de viata m-am mutat dintr-un apartament intr-altul, lucrurile au fost lamurite". Lamurite si nu prea. Conform propriei declaratii de avere are numai cinci case, una pe numele sau, celelalte patru pe cel al sotiei!!!

In vreme ce in tara deplange si ia in brate colegii nevoiti sa-si dea demisiile pentru a clarifica furtisagurile descoperite de presa, acelasi Adrian Nastase scrie cu manuta lui in The Washington Post: "chiar saptamana trecuta am concediat trei membri de frunte ai Guvernului, suspectati de coruptie"!!! Si asta dupa ce afirmase cu gurita lui: "Vreau sa insist asupra modalitatii de schimbare a celor trei ministri, pentru simplul motiv ca s-a incercat in mod voit sau poate din necunoastere sa se rastalmaceasca o serie de declaratii si s-a incercat sa se imprime deciziilor noastre alte conotatii. (...) Nu a fost vorba de demiteri, cu atat mai putin de combinatii la o masa de noapte"!!!
Limba romana cat o fi ea de dulce nu poate substitui faptele. Un politician cu doua discursuri, unul pentru uz intern si cu totul altul pentru export, risca sa fie luat drept mincinos. Nu poti pacali tot timpul pe toata lumea."


Trimis de: Petru pe 13 Nov 2003, 10:36 AM

Inca nu sunt sigur ca este cel potrivit pentru functia de premier al Romaniei dar as incerca sa-l nominalizez pe Stolojan... desi mai curand l-as vedea in functia de presendinte.

Trimis de: talusa pe 13 Nov 2003, 02:38 PM

Vezi ca se cer si argumentari!

Sau pentru ca stii ca a fost o data premier(si stii ce-i "poate osul") zici acum sa-l incercati ca presedinte! laugh.gif

Vezi ca de data asta "semnati un contract" pe 5 ani! wink.gif

Trimis de: nefertiti-old pe 2 Mar 2004, 12:49 PM

Se pot face nominalizari si din afara actualei sfere politice. Ideea era pe cine vedeti voi ca premier, nu pe cine vad ei, adica politicienii.

Trimis de: Petru pe 2 Mar 2004, 03:16 PM

Acum ca apele politice s-au mai asezat, poate mai mult ca sigur in caz ca PSD-ul va castiga alegerile, vom avea un premier din randul unora din actualul Guvern, unde un Dan Ioan Popescu sau altcineva ar putea "candida" cu brio la aceasta functie.

Trimis de: nefertiti-old pe 2 Mar 2004, 03:20 PM

Iaaar PSD? M-am saturat de ei! Mai sunt si alti oameni in tara asta. mad.gif

Trimis de: Petru pe 2 Mar 2004, 03:22 PM

Ne-am cam saturat cu totii, dar nu vad o alternativa in aceste momente, cel putin daca incercam sa aruncam o privire asupra sondajelor facute.

Trimis de: nefertiti-old pe 2 Mar 2004, 03:26 PM

Sondaje? Sa fim seriosi. Niciodata nu am crezut in ele. Iar cand e vorba despre PSD, cu atat mai putin.

Trimis de: Petru pe 2 Mar 2004, 03:37 PM

Sondajele in cele mai fericite cazuri reflecta o stare de fapt si nu cred ca avem suficiente motive sa fim sceptici in privinta lor... cel putin a unora!

Trimis de: Mihai pe 2 Mar 2004, 04:58 PM

Ion Tiriac - experienta vasta in afaceri, un bun diplomat si o persoana foarte echilibrata.

I-am facut si campanie... laugh.gif

Trimis de: bunicu'Gilbert pe 2 Mar 2004, 06:05 PM

Traian Basescu, din urmatoarele motive:
- detine experienta de conducator al unei echipe;
- poate fi considerat un om de incredere in a respecta un program:
- nu au putut fi aduse probe la procuratura care sa-l acuze de vanzarea flotei;
- faptul ca a ramas presedintele partidului sau denota diplomatie, chiar clarviziune;
- este politicianul care pare sa asculte de consilieri, pentru a nu intra in fundaturi;
- se bucura de trecere la bucuresteni, care isi doresc drept conducator al executivului un tip ferm, care se tine de cuvant (de comparat cu Stolojan).

Trimis de: Petru pe 3 Mar 2004, 10:14 AM

Traian Basescu nu are cum sa fie nominalizat la functia de premier, avand in vedere ca va candida la alegerile pentru primaria Bucurestiului.
Ion Tiriac probabil ar fi un bun premier, desi nu stiu cat de mult iar conveni o asemenea functie si mai ales avand in vedere ca inca nu este angajat politic in vreun fel.

Trimis de: calfa pe 3 Mar 2004, 10:18 AM

QUOTE (Mihai @ 2 Mar 2004, 04:58 PM)
Ion Tiriac - experienta vasta in afaceri, un bun diplomat si o persoana foarte echilibrata.

Cam pentru aceleasi motive il vad si eu un bun premier. Dar, in Romania de azi ?

Trimis de: nefertiti-old pe 3 Mar 2004, 02:27 PM

Petru, e vorba de situatii ipotetice, nu te mai crampona de realitatea actuala.

Trimis de: gio19ro pe 3 Mar 2004, 03:42 PM

In acest moment nu exista nici un lider al vreunui partid politic care sa-mi transpara ca fiind ideal pt functia de premier.
Dintre oamenii politici mai cunoscuti, incredere imi inspira Dan Liga care insa nu stiu ce viitor politic va avea pt ca a intrat la cutite si furculite cu Basescu.

Populatia urbana a devenit ceva mai rationala in acordarea simpatiei politice.
S-au dus si vremurile cand muncitoarele de la APACA tineau calendare cu poza lu' Roman in chiloti si aveau ca lozinca: "Nu vrem bani, nu vrem valuta, vrem ca Roman sa ne **** !"

P.S. Isarescu a fost un tip de bun simt!

Trimis de: Mihai pe 3 Mar 2004, 03:50 PM

QUOTE (calfa)
Cam pentru aceleasi motive il vad si eu un bun premier. Dar, in Romania de azi ?


Nu, in Romania politica de azi nu. Pentru ca probabil nici nu ar accepta...

QUOTE (gio19ro)
In acest moment nu exista nici un lider al vreunui partid politic care sa-mi transpara ca fiind ideal pt functia de premier.


Nu trebuie neaparat sa fie persoana politica. rolleyes.gif

Trimis de: nefertiti-old pe 3 Mar 2004, 04:27 PM

Mie Daniel Daianu mi se pare un tip echilibrat si potrivit pentru asta.

Trimis de: Petru pe 3 Mar 2004, 04:39 PM

E un tip echilibrat dar nu stiu cate ar reusi sa faca din aceasta postura...
Poate mai potrivit ar fi ca ministru de finante, asa cum a mai fost.

Trimis de: jet li pe 11 Mar 2004, 10:07 AM

Un profesor de-al meu de la facultate. Eu il cunosc si voi nu, sigur nu candideaza dar altul nu stiu sa fie potrivit.

Trimis de: abis pe 12 Mar 2004, 03:43 PM

1. Isarescu - a mai fost premier, stim ce-i poate pielea (a oprit caderea economica si, pe vremea lui, s-au pus bazele cresterii PIB)
2. Mona Musca - de ce nu o femeie? Este bataioasa, documentata, pare potrivita pentru o sarcina de acest fel
3. Eu. Sunt incoruptibil!!!!!

Trimis de: nefertiti-old pe 12 Mar 2004, 04:16 PM

Mona Musca, mie chiar imi place.

Pe tine nu te cunosc, trebuie sa dovedesti ca esti incoruptibil. tongue.gif

Trimis de: Ares pe 12 Mar 2004, 04:34 PM

Desi o admir pe Mona Musca (de exemplu, am fost placut surprins sa descopar azi la stiri ca doamna Musca se deplasa in teritoriu cu autoturismul personal, nu cu masina de la Parlament, chestie devenita obisnuita pe la noi...) nu cred ca Romania este gata pentru un prim-ministru femeie. Pentru asa ceva e nevoie de o tara cu vederi mai "avansate"... sau cel putin asa mi se pare mie. Oricum, mi-ar place ca prim-ministru mai ales ca am o vaga impresie ca femeile ar conduce mai bine biggrin.gif
Totusi, daca as putea alege un prim-ministru, Isarescu ar fi acela. Argumentele mele ar fi urmatoarele - In primul rand pentru ca este un om de o abilitate extraordinara (lucru demonstrat de longevitatea sa in functia de Guvernator al BNR). Se bucura de sprijin si simpatie din occident exact in domeniile in care trebuie (daca ai cucerit bancherii unei tari, altceva nu-ti mai trebuie). Este specialist exact in domeniul care sufera cel mai mult in tara - economia (desi tovarashu' Nastase, mare jurist, nu a fost in stare sa faca curat nici macar in aria lui de expertiza). Isarescu a demonstrat ca se poate face treaba si in alt mod dar o conditie esentiala a reusitei lui intr-un asemenea post ar fi un guvern de specialisti...
Dar m-am lungit... Lista mea ar arata cam asa...
1. Isarescu (pentru gramada de motive enumerate mai sus si pentru ca bilele sale negre sunt contrabalansate foarte bine de cele albe) cu un cabinet in care sa se afle specialisti (macar marea lor majoritate)
2. Un tandem Stolojan - Basescu (prim-ministru / vice-prim-ministru) - pentru ca amandoi sunt meseriasi si unul e capos si altul e calm. Intr-o lume ideala i-as vedea pe cei doi ocupandu-se unul de economie altul de integrare cu Isarescu ministru de finante.
3. Ion Tiriac (foarte interesanta propunerea!) pentru ca ar aduce o rigurozitate nemteasca atat de necesara spiritului nostru latin, dar numai daca ar putea sa aiba o echipa aleasa de el... Eu nu cred in puterea absoluta a unui singur om, fara o echipa care sa-l sustina...

Si intr-o situatie foarte ipotetica (daca mi-e permisa exprimarea asta) - Iuliu Maniu...

Trimis de: nefertiti-old pe 14 Mar 2004, 11:23 AM

Eu raman la ideea ca Daianu ar fi doarte potrivit ca premier. E stilat, destept, nu a fost implicat in scandaluri, ba chiar s-a retras cand era cat pe ce sa fie tarat intr-unul, poate fi catalogat si drept tehnocrat., inca unul foarte bun... deci conditiile principale le indeplineste.

La Basescu, pentru ca s-a pomenit aici de el, am unele rezerve, nu prea e diplomat, iar pentru un premier acesta este un aspect foarte important.

Si poate nu ar fi rau de luat in calcul varianta unui premier mult mai tanar decat cei care sunt in actuala clasa politica. Nu am un nume la indeamana acum, vorbesc de idee doar. Ar trebui promovat mai mult tineret in politica. Dar nu genul de smecherasi cum e Ponta.


Trimis de: Ares pe 14 Mar 2004, 12:26 PM

Tot citesc in ultimele zile de primarul Timisoarei si de ce se intampla pe acolo... Vazut asa de la distanta, l-as "propune" pe Gheorghe Ciuhandu... asta pentru ca nu e nevoie numai de un om "specialist" ci si de unu tip integru, puternic si cu vointa de lupta...
Daianu este un specialist, bun in domeniul lui, dar pentru a fi prim-ministru trebuie sa fii mai mult decat specialist... trebuie sa mergi bine de tot pe o sfoara "politica" la 1000m inaltime. Tocmai de aia cred ca oamenii ar trebui pusi / lasati sa lucreze unde sunt ei cel mai bine pregatiti...

Trimis de: March pe 14 Mar 2004, 12:41 PM

Dar pe CV Tudor de ce il ocoliti ? El n-ar fi bun ca premier ? Chiar acum a semnat contractul cu Arad , pentru o suma de $3 milioane. (dupa cum spune Nea Tache)

Trimis de: nefertiti-old pe 14 Mar 2004, 12:50 PM

Tu chiar iti doresti un premier extremist? Nu cred ca e o solutie.

Trimis de: March pe 14 Mar 2004, 12:52 PM

QUOTE (nefertiti @ 14 Mar 2004, 01:50 PM)
Tu chiar iti doresti un premier extremist? Nu cred ca e o solutie.

Ei, n-am zis asa ceva ! Dar "boborul" poate produce o surpriza la vot ! sad.gif

Trimis de: nefertiti-old pe 14 Mar 2004, 12:59 PM

E drept ca "boborul" i-a acordat o gramada de voturi si la alegerile anterioare, dar eu tot mai sper sa se trezeasca si sa nu mai faca prostia asta. Zau ca nu mai imi doresc un ultim tur in care sa ajunga Vadim cu Nastase, de exemplu, iar acesta din urma sa castige doar pentru ca trebuia sa alegem pe oricine altcineva doar ca sa nu iasa Vadim. Iar Nastase sa profite, evident, si sa apara ca salvatourl natiunii. 50.gif

Trimis de: March pe 14 Mar 2004, 01:23 PM

E frumos, arogant, distept, colectionar, vinator, are voce... intr-un cuvint e Bombonel ! rolleyes.gif biggrin.gif

Trimis de: Achernar pe 15 Mar 2004, 11:15 AM

Conditia nr. 1 pentru ca cineva sa poata fi eficient ca prim ministru e existenta unui sprijin parlamentar (si nu numai) serios. Altfel, indiferent ce va face respectivul, toate initiativele sale vor fi automat respinse sau aplicate 'invers', pentru a demonstra astfel ca sunt gresite.

Trimis de: nefertiti-old pe 15 Mar 2004, 11:19 AM

E vorba de situatii ipotetice, de persoane pe care le vedeti voi "apti" pentru aceasta pozitie. Daca gandim asa, ramanem cu Nastase pana la adanci batranete si basta!

Trimis de: Achernar pe 15 Mar 2004, 11:29 AM

OK, scuze. Mai greseste omul.

Trimis de: nefertiti-old pe 15 Mar 2004, 11:35 AM

Nu e nevoie de scuze si nu e musai o greseala. Am vrut sa spun doar ca prea suntem incorsetati in realitatea pe care unii ne-o servesc si incetam sa mai gandim singuri. wink.gif

Trimis de: Achernar pe 15 Mar 2004, 11:58 AM

OK. Atunci sa explic de ce am pus problema altfel. Principalul aspect care ingreuneaza numirea unei anumite persoane ca fiind 'potrivita in opinia mea' pentru aceasta pozitie e data de imposibilitatea de a aprecia posibilitatile unei persoane doar pe baza unui numar redus de aspecte, cum ar fi faptul ca 'a facut' cutare lucru, 'n-a facut' alt lucru, sau 'a afirmat nu-stiu-ce' in mass media. De unde pot sa stiu care e conjunctura care a determinat respectiva persoana sa actioneze astfel ? Poate intr-o alta conjunctura reactia sa va fi complet opusa celei care m-a 'impresionat' initial. De aceea ma intereseaza sistemul, nu persoana. Daca sistemul construit in jurul respectivei persoane e solid si are actiuni care (consider eu) sunt benefice, atunci totul e OK. Un sistem e mult mai putin predispus sa-si modifice atitudinea in functie de conjunctura in comparatie cu o anumita persoana "X".

Trimis de: nefertiti-old pe 15 Mar 2004, 12:42 PM

Ok, construieste tu o conjunctura (tu ii spui sistem) si vezi ce personaj se potriveste. Nu pot sa cred ca nu gasesti asta si in realitate, daca tot te cramponezi de asta.

Tehnic:Invision Power Board (http://www.invisionboard.com)
© Invision Power Services (http://www.invisionpower.com)