Versiunea pentru tiparit a acestui topic

Trimis de: Mihai pe 20 Feb 2008, 12:18 PM

Scrieri, ganduri, amintiri din viata lui Nero veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

Trimis de: Nero pe 20 Feb 2008, 01:29 PM

Ma trezesc in toiul noptii speriat. Jumatatea de Luna care patroneaza pe bolta instelata isi trimite raze iscoditoare in mijlocul camarii mele.
Este o liniste de mormant in odaita, nu se mai aude decat rasuflarea-mi gafaita datorita cosmarului nocturn...
Pupilele mi se dilata incercand cu disperare sa se agate de un punct fix din jurul meu...
In minte inca salastuieste ultima noastra discutie care dupa obisnuinta se incheie cu o mica disputa. Ma gandesc la noi, prin ochii unui inchizitor care este vesnic flamand sa gaseasca vinovatul in toata povestea asta...
Sictirit, ma ridic din pat... scot o sticla de tarie din dulap, de la pastrare... imi torn mie, ii torn si Lui...
Dar... toata initiativa imi dispare deodata, discursul care se anunta emotionant... pregatit din vreme, ramane prins parca cu o agrafa de birou undeva in spatele unui neuron si refuza cu desavarsire sa iasa la iveala...
Apoi imi spun...Ce rost au vorbele cand e iubire? ele nu pot cuprinde doua orizonturi.... sa imbratiseze un infinit...
Dar eu nu! iau repede un burete si sterg grabit gandul acesta din minte...
Apoi privesc spre prietenul meu de pahar care in tot acest timp imi aruncase priviri cercetatoare, apoi un suras ii se schiteaza vag in coltul gurii. Dar avea dreptate...imi aprobase gandul proaspat incoltit in minte. Cum putea sa stie?! Pacatuisem.... M-am mintit singur!
Tacut isi indreapta aratatorul spre mine... mirat de gest, ma privesc... dar nu vad nimic! Speriat ma iau cu mainile de cap si zbier singur in noapte... EU nu mai am nimic!?

Trimis de: Nero pe 2 Mar 2008, 12:24 AM

Ma trezesc buimac in mijlocul noptii... caut telefonul pe sub perna, iritat de melodia stresanta care ma adus inapoi din lumea viselor...
Privesc somnoros ecranul multicolor care indica ora 3:10... apoi raspund....
Am auzit ca te-ai intors acasa? Aud o voce in capatul cealalt al firului...
Inca buimac... resusesc sa inteleg cuvintele si constat cu cine vorbesc...
Fata incepe sa imi toarne un amalgam de cuvinte... pe care creierul meu inca sub vraja somnului cu greu le gasea intelesul...
Ea imi explica ca a asteptat cu nerabdare sa ma intorc acasa... ca inchirease o camera si... daca nu am nimic impotriva sa ii fac un pictorial fotografic...Apoi cu o graba in glas, de parca s-ar fi terminat bateria, imi explica cum sa mai lasat pozata de amatori, dar acum ca "m-am incalzit cu chestiile astea" ar vrea sa mearga si mai departe...
Ii cer politicos sa vorbeasca mai rar si mai explicit; fatuca imi spune ca ar vrea sa fie pozata nud, stiind ca asta este deliciul meu.
Cad putin pe ganduri stiind foarte bine din propria-mi experienta ca un asemenea pictorial nu se termina decat intr-un anumit fel, si anume; foarte prost pentru mine!
Sunt readus la viata de glasul pitigaiat al fetei... Hei deci... ce spui? Te rog, mi-ai promis! Vrei? Nu stiu la cine altcineva sa apelez...
Raspunsul meu vine aproape masinal... OK, ne vedem maine dupamasa!
Ii inchid telefonul si imi las capul greu pe perna; Nu am pic de coloana vertebrala

Trimis de: Nero pe 7 Mar 2008, 01:41 AM

Imi suna telefonul....il iau de pe masa si raspund. Prietena mea ma intreaba ce planuri am pentru weekendul care urmeaza.
Oftez, trist; nu aveam nici un plan, eram total liber, dar aveam o mica retinere parca rau prevestitoare... stiam ca daca voi accepta intalnirea va fi din nou un prilej de tristete cearta si incompatibilitate...

Gandul ma duce in trecut... la serile de vara, cand ma plimbam cu ea de mana prin parc; ne opream visatori pe banca in locuri intunecate si priveam stelele. Au trecut 4 ani de atunci si Doamne, cat de platonic mai puteam gandi... cum ma hraneam in fiecare zi cu "vorbe romantice"-(asa le numeam pe atunci), si nu-mi mai trebuia nimic altceva...
Pentru astfel de momente, sunt invidiat de colege, care tin sa-mi aduca aminte ca ele nu au avut o copilarie atat de roz; dar eu.. nu vedeam atunci nimic roz in ea si nici acum,cand stau si privesc in oglinda trecutului
Un sir de dorinte neimplinite...sau adunat una dupa alta precum margelele pe o ata; visuri nerealizate, mofturi nesatisfacute- sau primeam dupa lungi dezbateri, in care imi expuneam nemultumirile.
Ei erau capabili sa vada doar exteriorul, nu puteau sa prinda astfel de fineturi... cei din jur vad doar o relatie perfecta; doua suflete menite sa fie impreuna... Dar poate de multe ori lucrurile nu sunt ce par a fi.
Dar cu toate astea am luptat pt ceea ce aveam; din motiv ca o iubeam, asa in felul ei... si in plus nu vroiam sa fiu un dezertor, ca tatal meu, si sa-mi parasesc responsabilitatile. Stiam eu ca intr-o buna zi lucrul asta va avea o influenta urata asupra mea...dar totusi, nu m-am asteptat sa fie atat de subtil.

Ticaitul ceasornicului care patroneaza linistit intr-un colt de birou, ma opreste din visare, este o ora tarzie iar eu stau pironit in fata laptopului, pe cand ea, se tot roteste in pat(o deranjeaza tastele) incercand sa adoarma... cu toate ca nu ii este somn; oricum nu are altceva mai bun de facut doar este prima seara la mine, si cred ca ii face o placere nemarginita sa o strice... dar deja o vad plictisita.

Ma duc pe balcon sa trag dintr-o tigara si sa privesc linistit trecatorii pe strada... Dar am uitat; eu nu fumez!!!

Trimis de: Nero pe 20 Mar 2008, 08:12 PM

Si totusi… speri…

Si eu ma numar printre cei entuziasmati care vin in capitala cu idei de realizare profesionala… La inceput am fost socat, nu am putut intelege cum pot trai oameni in atata indiferenta… merg cu tramvaiul la servici… o carte pe care mi-o da viata sa o citesc, in fiecare zi cate un capitol si pe masura ce rasfoiesc foile sale galbejite raman tot mai uimit, tot mai contrariat de ceea ce este in jurul meu. Deodata strigatul meu isi domoleste intensitatea, devine din ce in ce mai surd, o iau si eu la vale cu turma, incet dar sigur; Oare mi-am acceptat destinul? Cum se face ca dupa numai 4 ani am ajuns sa ma complac in mizeria asta… am inceput sa inchid ochii devenind un bucurestean(unii o spun cu atata fala..). pe cand eu as da zece Bucurestiuri pentru un petic din “provincia voastra”!
Zilele trecute a urcat in tramvai un om caruia ii curgea sange din cap, si i se prelungea printr-o dara subtire pe obraz, toti cei din tramvai il priveau dar nici unul nu iar fi intins vreun servetel, nu l-ar fi intrebat daca se simte bine; toti, dintre care cel dintai eram eu, doar ne uitam, ca niste gura casca- atunci cand se produce un accident auto pe strada.
Am venit, momit de ideea de a continua traditia familiei, de a invata aceeasi meserie, ca unchii si matusile mele iar mai tarziu sa lucram in aceeasi breasla. Dar la ce bun, daca nu mai ai pic de timp liber pentru tine? Sa mananci o inghetata intr-o zi insorita in parc, apoi sa te plimbi prin ploaie sa razi, sa privesti norii; sunt patetic?! Eu nu cred… Atunci cand singurul timp dedicate tie, este cand te intorci seara de la munca sau cursuri, faci in fuga un dus, butonezi de cateva ori telecomanda si te arunci in pat. Am devenit simpli robotei, care ajung la 35-40 de ani realizand ca singurii prieteni sunt cei de la servici, ca acasa ne intoarcem la o sotie, pe care nici macar nu o cunostem prea bine, pe care probabil am cunoscut-o pe la vreo betie… Dar bine ca sunt doar student si am toata viata inainte, sau poate nu! Oricum gandurile astea ma fac sa-mi aduc prietenii copilariei si prietena din adolescenta cu mine in calvarul asta de oras, dar ma candesc ca le-as face rau, asa ca ma sacrific eu pentru ei…

Trimis de: N.V. pe 20 Mar 2008, 09:32 PM

Nici eu...

Şi totuşi... sper... că nu deranjez cu comentariul meu, iar dacă deranjez, îmi voi pune căluş la tastatură.

Trimis de: Nero pe 21 Mar 2008, 11:41 AM

Esti binevenit!

Trimis de: Nero pe 14 May 2008, 11:35 AM

Ma intorc in camera goala, deschid trist usa, iar narile imi sunt inundate de placutul parfumul emanat de corpul ei, care inca mai persista intre peretii camerei mele.
Nu reusesc sa imi revin, doar in urma cu cateva clipe zacea intinsa goala in cearceaful meu. Se juca lenes cu degetele pe pieptul meu in timp ce mi se plangea copilareste ca ii este frig.
Iar eu, o sarut parinteste pe frunte.

Trimis de: Nero pe 18 Jun 2008, 03:02 AM

Ploaia rece imi ingheata sangele in vine, sunt ud pana la piele, ma ghemuiesc intr-un ungher precum un caine in noptile friguroase de iarna, imi trag patura peste mine parca in incercarea disperata de a supravietuii. Incerc sa ma refugiez, sa visez ceva frumos, dar temperatura scazuta ingheata hainele imbibate cu apa pe care le port.
Ti-am spus eu ca toate astea ti se trag de la fumat! Aud undeva o voce in dreapta mea.
Imi amintesc de zilele in care decizia era in mainile mele… ce ipocrit! Ma completeaza vocea.
Cum am dat cu piciorul sansei care mi s-a oferit de fiecare data… cat m-am complacut..
Dar realizezi ca nu este vorba despre fumatul propiu-zis aici? insista vocea din spate, nu… este vorba despre viciul in sine… tu nici macar nu fumezi, este un simplu lait-motiv.
Da, asa este, in negura minti mele patrunde un firicel de lumina. Parca incep sa imi amintesc, chipul baietelului meu… cum ma priveste invinuitor. Acea privire staruitoare care imi patrunde pana in oase.
Din vina ta am patit asta tati, e numai vina ta, ca eu sunt asa… daca te-ai fi lasat la timp de fumat!
Ma chircesc, imi trag patura pana sub barbie, parca incercand sa ma protejez cu ea, precum o imensa carapace, incerc sa scap de intunericul constiintei care ma inconjoara…
Trebuie sa renunt la toate viicile pentru ei, da, trebuie sa imi doresc mai mult, am nevoie de un tel! Oamenii sunt mici Dumnezei inchisi in crisalide! sta scris undeva pe spatele usii din odaia copilariei mele.

Ploaia rece imi ingheata sangele in vine, sunt ud pana la piele…

Trimis de: Nero pe 24 Sep 2008, 09:49 PM

Dragi mei, am o intrebare la care ii caut cu disperare un raspuns... Cum se trateaza gelozia?

Trimis de: Serenity pe 24 Sep 2008, 10:01 PM

Hey Nero! Acum am dat de jurnalul tau, asa ca iti urez si eu .... inteleg ca despre gelozia ta e vorba, nu?

Nu stiu daca intrebarea ta cauta si un raspuns de la noi sau era o intrebare lansata in eter dar eu o sa-mi spun pararea oricum Cu gelozia cam asa sta treaba (zic eu): e ori intemeiata, ori neintemeiata. Daca e neintemeiata, e clar ca problema e la tine si acolo tre' sa lucrezi. Daca e intemeiata atunci problema e la ea si tre' sa te hotarasti daca poti accepta si trece peste sau daca e cazul sa pui punct.

Trimis de: Aramis pe 27 Sep 2008, 11:54 AM

Nero, Sere are dreptate (nu degeaba e psiholog). Fa un pas inapoi si incearca sa privesti problema in ansamblu si sa decizi daca ai de ce sa fii gelos au ba...

Trimis de: leirn pe 27 Sep 2008, 02:17 PM

Eu zic ca e necesar intai sa fie intelese cauzele geloziei. Daca tu suferi de gelozie, intreaba-te de unde vine asta. Din teama de a nu ramane singur? Din atasament fata de persoana iubita? Din neincredere in tine insuti? Din egoism? Dupa ce ai descoperit cauzele, va fi mult mai usor sa gasesti o solutie.
Gelozia, indiferent ca e intemeiata sau nu, este o boala a sufletului si trebuie tratata ca atare. Radacinile ei sunt, de obicei, adanc infipte in fiinta umana si sunt produse de alte probleme mai profunde.
In primul rand, intelege faptul ca partenera ta este o persoana diferita de tine, cu vointa si dorinte proprii, ca nu este proprietatea ta indiferent cat de mare e iubirea dintre voi, daca sunteti casatoriti sau nu. In al doilea rand, interactiunea cu alte persoane(nu ma refer neaparat la sex) este fireasca(traim intre oameni, nu in padure), dar asta nu inseamna ca iubirea fata de tine scade. De fapt, sentimentul de posesie(nu de iubire!) e cel care te face sa suferi daca iubita ta, de exemplu, iese la un suc cu un amic(eu am amici barbati, ma intalnesc cu ei, povestim, dar atat.). In al treilea rand, e necesar sa realizezi ca iubirea adevarata trece peste orice, dar uneori e mai bine ca iubitii sa se desparta pentru a isi duce la bun sfarsit scopurile din aceasta viata.
Bucura-te de faptul ca esti langa ea, iubeste-o, dar in asa fel incat sa nu te atasezi de relatia voastra, in asa fel incat nu frica de singuratate sau egoismul sa te tina langa ea, ci iubirea pura. O relatie bazata pe frica de singuratate, fie ea si la nivel subtil, nu face decat sa dauneze ambilor parteneri. Cum sa nu te atasezi? Asta e alta poveste. Detasarea nu e nici pe departe sinonima cu nepasarea....
Nu te cunosc, nu stiu cauzele geloziei tale, am scris ideea ca poate ceva din ce am spus te va ajuta.

Trimis de: leirn pe 29 Sep 2008, 08:33 PM

Calea iubirii, Calea fricii


Intreaga noastra viata este un vis. Noi traim intr-o fantezie si tot ceea ce stim despre noi insine nu reprezinta altceva decat propriul nostru adevar. Adevarul nostru personal nu este si adevarul altor persoane, lucru valabil inclusiv pentru copiii sau parintii nostri. Ganditi-va de pilda ce credeti dumneavoastra despre sine si ce crede mama dumneavoastra. Ea afirma ca va cunoaste foarte bine, dar de fapt nu are nici cea mai mica idee cine sunteti. Stiti foarte bine acest lucru. La fel, oricat e bine v-ati cunoaste mama nu aveti nici cea mai mica idee cine este ea de fapt. Ea are tot felul de fantezii interioare, pe care nu le-a impartasit niciodata nimanui. Dumneavoastra nu aveti de unde sa stiti ce-i trece prin minte.
Daca va examinati viata si incercati sa va amintiti ce faceati la varsta de 12 sau 13 ani, veti constata ca nu va puteti aduce aminte de mai mult de 5% din propria dumneavoastra viata. Evident, va veti aminti de lucrurile cele mai importante, cum ar fi numele pe care il aveti, caci acesta este unul din lucrurile pe care l-ati repetat cel mai des. Sunt momente cand uitati insa numele propriilor dumneavoastra copii, sau pe cel al prietenilor apropriati. Acest lucru se explica prin faptul ca viata este alcatuita din vise – un numar nesfarsit de vise care se schimba la infinit. Visele au tendinta de a se dizolva, ceea ce explica de ce uitam atat de usor.
Orice om are un vis personal al vietii, care difera complet de visul altor oameni. Noi visam in functie de convingerile pe care le avem si ne modificam visul in functie de felul in care judecam sau in care suntem victimizati. De aceea, visele unui om nu seamana niciodata cu visele altcuiva. Intr-o relatie, noi putem pretinde ca suntem la fel, ca gandim la fel, ca simtim la fel, ca visam la fel, dar acest lucru este absolut imposibil. Orice relatie este alcatuita din doi visatori care au vise diferite. Fiecare visator isi viseaza visul in felul sau propriu. De aceea, este important sa acceptam diferentele care exista intre doi visatori, sa ne respectam reciproc visele.
Noi putem avea mii de relatii simultan, dar fiecare dintre ele se stabileste intre doua persoane, si numai intre doua. Eu am o relatie cu fiecare din prietenii mei, dar cu fiecare in parte, nu cu mai multi simultan.
Am o relatie cu fiecare din copiii mei, dar fiecare asemenea relatie este diferita de celelalte. In functie de felul in care viseaza doi oameni, ei creeaza directia acelui vis comun pe care il numim relatie. Orice relatie pe care o avem – cu mama, cu tata, cu fratii, cu prietenii – este unica, intrucat noi visam astfel cate un mic vis comun cu fiecare dintre acestia. Orice relatie capata viata din cauza celor doi parteneri.
La fel cum corpul este alcatuit din celule, visele sunt alcatuite din emotii. Exista doua surse principale din care provin aceste emotii: una este teama si toate emotiile care se nasc din teama, iar cealalta este iubirea si toate emotiile care se nasc din iubire. Noi experimentam ambele tipuri de emotii, dar cele care predomina de regula sunt cele izvorate din teama. In lumea in care traim, relatiile normale se bazeaza intr-o proportie de 95% pe teama si 5% pe iubire. Evident, acest procent mediu variaza de la un om la altul, daca chiar teama nu depaseste 60%, iar iubirea 40%, tot putem spune ca avem de-a face cu o relatie bazata pe teama.
Pentru a intelege mai bine aceste emotii, vom descrie anumite caracteristici ale fricii si ale iubirii, pe care le-am numit “calea fricii” si “calea iubirii”. Cele doua cai sunt puncte de referinta pentru a intelege mai bine felul in care traim. Ele reprezinta delimitari facute pentru ca mintea logica sa inteleaga si sa poata controla deciziile pe care le luam. Sa vedem asadar care sunt caracteristicile fricii si ale iubirii.
Iubirea nu presupune nici un fel de obligatii. Teama este caracterizata in primul rand de obligatii. Atunci cand mergem pe calea fricii, facem tot ceea ce facem pentru ca trebuie sa facem acest lucru, si ne asteptam ca si ceilalti oameni sa faca anumite lucruri pentru ca trebuie sa le faca. Noi avem obligatii, iar atunci cand avem posibilitatea, ne opunem lor. Cu cat le opunem mai multa rezistenta, cu atat mai mult suferim. Mai devreme sau mai tarziu, noi incercam sa scapam de aceste obligatii. Pe de alta parte, iubirea nu opune nici un fel de rezistenta. Atunci cand iubim, noi facem tot ceea ce facem pentru ca dorim sa facem acest lucru. Orice actiune a noastra devine o placere; este ca un joc care ne amuza.
Iubirea nu are asteptari. Teama este plina de asteptari. Atunci cand te temi, faci tot ceea ce faci pentru ca te astepti sa fii nevoit, dar te astepti ca si ceilalti sa faca acelasi lucru. Asa se explica de ce teama raneste atat de usor, in timp ce iubirea nu raneste pe nimeni. Noi avem asteptari, iar daca acestea nu se implinesc, ne simtim raniti – nu ni se pare drept. Ii condamnam pe cei din jur pentru ca nu ne-au implinit asteptarile. Cine iubeste nu are asteptari. El face ceea ce face pentru ca doreste si nu este deranjat daca alti oameni nu doresc sa faca la fel, caci el nu interpreteaza faptele altora la modul personal. Intrucat nu se asteapta sa se intample ceva anume, daca lucrul respectiv nu se intampla, el nu sufera, caci tot ceea ce se intampla este in regula pentru el. Asa se explica de ce indragostitilor viata li se pare in roz; ei nu se asteapta ca partenerii lor sa faca ceva anume si nu simt obligatii fata de acestia.
Iubirea este bazata pe respectul reciproc. Teama nu respecta pe nimeni, nici macar pe sine. Daca imi pare rau pentru tine inseamna ca nu te respect, ca nu te las sa iei propriile tale decizii. Cand eu iau deciziile in locul tau, inseamna in mod evident ca nu am incredere in tine. Lipsa respectului conduce automat la tentativa de a controla viata celuilalt. In marea majoritate a cazurilor, atunci cand le spunem copiilor nostri cum sa-si duca viata, noi facem acest lucru pentru ca nu ii respectam. Ne pare rau pentru ei si incercam sa facem in locul lor ceea ce ar trebui sa faca ei insisi. Daca nu ne respectam pe noi insine ne va parea rau pentru noi, ne va parea rau pentru noi, ni se va parea rau ca nu suntem destul de buni ca sa reusim in aceasta lume. Cum ne-ar putea respecta altii in aceste conditii? Atunci cand spunem: “Bietul de mine, nu sunt suficient de inteligent, nu am cum sa reusesc”, inseamna ca nu avem nici un pic de respect pentru propria noastra fiinta. Autocompatimirea se naste din lipsa respectului de sine.
Iubirea este nemiloasa, ei nu-i pare rau pentru nimeni; in schimb, este plina de compasiune. Teama este foarte nemiloasa; celui care se teme ii pare rau pentru toti cei din jur. Lui ii pare rau de altii pentru ca nu ii respecta, pentru ca nu ii crede suficient de puternici pentru a reusi. Pe de alta parte, iubirea respecta pe toata lumea. Cine iubeste pe altcineva crede ca acesta poate reusi prin propriile sale forte. El crede ca acesta este suficient de puternic, de inteligent, de bun pentru a-si stabili propriile sale decizii. Nu se grabeste in nici un caz sa ia decizii in locul celuilalt. Evident, daca acesta din urma da gres, el ii intinde mana, il ajuta sa se ridice si ii spune: “Continua. Mai devreme sau mai tarziu vei reusi, sunt convins de acest lucru”. Aceasta inseamna compasiune, care nu are nimic de-a face cu mila. Compasiunea se naste din respectul reciproc si din iubire; mila se naste din teama si din lipsa de respect.
Iubirea este complet responsabila. Teama evita responsabilitatea, dar asta nu inseamna ca ea nu este responsabila pentru faptele ei. Incercarea de a evita responsabilitatea este una din cele mai mari greseli pe care le facem, caci orice actiune are anumite consectinte. Daca facem o anumita optiune, noi vom obtine un anumit rezultat sau o reactie. Chiar daca nu luam o decizie, tot vom obtine un rezultat sau o reactie. Intr-un fel sau altul, noi vom ajunge sa experimentam toate consectintele propriilor noastre actiuni si decizii. De aceea, oamenii sunt complet responsabili pentru actiunile lor, chiar daca nu doresc sa fie. Chiar si atunci cand alti oameni incearca sa plateasca in locul nostru, tot vom ajunge sa platim si noi, dar atunci vom plati dublu. Cand altcineva incearca sa fie responsabil in locul nostru, el nu face altceva decat sa amplifice drama.
Iubirea este intotdeauna amabila. Teama este intotdeauna lipsita de amabilitate. Ea ne umple de obligatii, de asteptari, ne invata sa nu ii respectam pe cei din jur, sa evitam asumarea responsabilitatii si sa ne para rau pentru altii. Cine s-ar putea simti bine in asemenea conditii? Tot ceea ce se petrece in jurul nostru ne agreseaza, ne infurie, ne intristeaza, ne face sa ne simtim gelosi sau tradati.
Mânia nu este altceva decat o alta masca a fricii. La fel si tristetea, gelozia si celelalte emotii care se nasc din teama si care creeaza suferinta. Cine sufera de aceste boli nu poate fi amabil, nu poate decat cel mult sa pretinda ca este bun. Cand nu esti fericit nu ai cum sa te simti bine, deci sa fii bun cu altii. In schimb, atunci cand te afli pe calea iubirii nu ai obligatii sau asteptari, nu-ti pare rau pentru tine sau pentru partenerul tau, totul iti merge bine, iar zambetul tau nu te paraseste nici o clipa. Esti fericit, deci te simti bine, iar aceasta stare se revarsa in mod natural asupra celor din jur. Iubirea este intotdeauna amabila, iar bunatatea ei conduce la generozitate si ajunge sa deschida toate usile. Da, iubirea este generoasa. In schimb, teama este egoista. Cine se teme se gandeste intotdeauna numai la el. Egoismul inchide toate usile.
Iubirea este neconditionata. Teama impune o mie de conditii. Cine se afla pe calea fricii iubeste pe altcineva numai daca acesta il lasa sa ii controleze viata, daca se poarta bine cu el, daca se suprapune cu imaginea pe care si-a creat-o despre el. Si cum nimeni nu poate suprapune vreodata perfect peste imaginea creata de altcineva pentru el, acesta il judeca, iar el se va simti vinovat. Atunci cand ne cream o anumita imagine despre altii iar acestia nu corespund, noi ne simtim rusinati, stanjeniti, enervati, si nu avem deloc rabdare cu ei. Este imposibil sa te porti cu adevarat frumos cu altcineva in aceste conditii. Cine iubeste o face neconditionat, fara justificari. Noi iubim pe altcineva asa cum este si il lasam sa fie cel (sau cea) care este. Daca nu imi place cum este o femeie, nu are nici un rost sa stau alaturi de ea; cel mai bine este sa imi caut pe altcineva, care este asa cum imi doresc eu sa fie. Noi nu avem dreptul sa incercam sa schimbam pe nimeni, la fel cum nimeni nu are dreptul sa incerce sa ne schimbe pe noi. Daca ne vom schimba vreodata, o vom face pentru ca asa vom dori noi, pentru ca ne proprunem sa renuntam la suferinta.
Cei mai multi oameni isi traiesc intreaga viata pe calea fricii. Ei stabilesc relatii, dar numai pentru ca asa cred ei ca trebuie. Atunci cand intra intr-o relatie, ei au un milion de asteptari, deopotriva din partea partenerului/partenerei de cuplu si din partea lor. Toate dramele si toate suferintele relationale se nasc din cauza faptului ca oamenii folosesc canalele de comunicatie care existau deja inainte ca ei sa se nasca. Ei se judeca si se victimizeaza reciproc, se barfesc unii pe altii, cu prietenii sau cu alte persoane, de multe ori in locuri sordide, cum ar fi un bar. Ei isi invrajbesc propriile rude si chiar se bucura de acest lucru. Acumuleaza astfel otrava emotionala, pe care le-o transmit apoi copiilor lor. “Uite ce mi-a facut taica-tau. Sa nu te porti niciodata ca el. Toti barbatii sunt asa, toate femeile sunt pe dincolo”. Asta este educatia pe care o dam oamenilor pe care ar trebui sa-i iubim cel mai mult, propriilor nostri copii, prietenilor nostri, partenerilor nostri de viata.
Pe calea fricii exista atat de multe conditii, atatea asteptari si atatea obligatii incat noi ajungem sa cream o sumedenie de reguli numai pentru a ne proteja impotriva durerii emotionale. Adevarul este ca nu ar trebui sa existe nici un fel de reguli. Aceste reguli afecteaza calitatea canalelor de comunicatie dintre noi, caci cine se teme minte. Daca te astepti ca eu sa ma port intr-un anuem fel, eu ma voi simti obligat sa ma port in acest fel, dar eu nu sunt asa. Daca ma port asa cum sunt eu, tu te vei simti ranit, te vei infuria pe mine. De aceea prefer sa te mint, caci ma tem de judecata ta. Ma tem ca vei da vina pe mine, ca o sa ma condamni, ca o sa ma pedepsesti. Si de fiecare data cand iti vei reaminti, ma vei pedepsi din nou si din nou, pentru aceeasi greseala comisa candva.
Nu se poate vorbi de justitie decat pe calea iubirii. Daca faci o greseala, platesti o singura data pentru ea, si daca te iubesti cu adevarat, inveti ceva din greseala comisa. Pe calea fricii nu exista dreptate. Cine greseste plateste de o mie de ori pentru aceeasi greseala. El isi pune si partenerul/partenera de cuplu sa plateasca tot de o mie de ori pentru greseala comisa. Aceasta tactica da nastere unui sentiment de nedreptate si creeaza multe rani emotionale, care vor conduce mai devreme sau mai tarziu la esec. Oamenii fac o drama din orice, inclusiv din lucruri absolut minore. Aceste drame reprezinta esenta relatiilor specifice iadului, iar explicatia este ca ele au la baza teama.
۞
Orice relatie este alcatuita din doua jumatati. Jumatate sunteti chiar dumneavoastra, iar cealalta jumatate este fiul, fiica, tatal, mama, prietenul sau partenerul/partenera dumneavoastra de cuplu. Intr-o relatie, nimeni nu este responsabil decat pentru propria sa jumatate, nu si pentru cealalta. Nu conteaza cat de apropriati sunteti sau cat de puternica este iubirea pentru dumneavoastra pentru cealalta jumatate; cert este ca nu aevti cum sa fiti responsabil pentru felul in care gandeste celalalt. Nu puteti sti niciodata ce simte, ce crede, ce presupuneri face el. Practic, nu stiti nimic despre celalalt. Acesta este adevarul. Cum procedam insa noi? Noi ne asumam responsabilitatea pentru cealalta jumatate si asezam astfel relatia noastra pe bazele fricii, ale dramei, ale razboiului controlului, adica ale iadului.
Razboiul controlului, specific oamenilor, se datoreaza faptlui ca acestia nu se respecta reciproc. Adevarul este ca noi nu stim ce este iubirea. Relatiile dintre noi au la baza egoismul, nu iubirea. Singurul lucru de care avem nevoie sunt acele doze mici care ne fac sa ne simtim bine. Lipsa respectului conduce la razboiul controlului, caci fiecare partener se simte responsabil pentru celalalt. Eu nu te pot controla pentru ca nu te respect. Ma simt responsabil pentru tine, caci orice te afecteaza pe tine ma va rani si pe mine mai devreme sau mai tarziu, si doresc sa evit durerea. Daca vad ca tu nu esti responsabil la randul tau, te voi bate la cap in toate felurile posibile, astfel incat sa devii responsabil, dar “responsabil” din punctul meu personal de vedere. Asta nu inseamna ca punctul meu de vedere este corect.
Asta se intampla atunci cand mergem pe calea fricii. Lipsa respectului ne face sa ne comportam ca si cum celalalt nu ar fi suficient de bun sau de destept ca sa-si dea seama singur ce este bine si ce este rau pentru el. Pornim de la premisa ca celalalt nu este suficient de puternic pentru a-si asuma singur responsabilitatea pentru propria sa persoana. Noi preluam controlul si spunem: “Lasa-ma pe mine sa am grija de tine”, “Fa cutare lucru, sau nu fa cutare lucru”. Ne reprimam astfel jumatatea si incercam sa preluam controlul asupra intregii relatii. Daca eu preiau controlul asupra intregii relatii, care mai este rolul tau? Nici o relatie nu poate functiona in acest fel.
Daca acceptam rolul celeilalte jumatati, noi putem crea impreuna si ne putem bucura de cel mai frumos vis. Nu trebuie sa uitam insa ca cealalta parte are propriile ei vise, propria ei vointa, iar noi nu-i putem controla visele, oricat de mult am incerca. De aceea, avem o singura optiune: putem fie sa cream un conflict, adica un razboi al controlului, fie devenim un partener si sa formam impreuna o echipa. Partenerii de echipa joaca impreuna jocul, nu lupta unul impotriva celuilalt
Daca jucam tenis alaturi de un partener, noi ne alcatuim o echipa si nu jucam niciodata unul impotriva celuilalt. Chiar daca avem maniere diferite de a juca, scopul nostru este acelasi: acela de a ne amuza impreuna, de a juca si de a castiga meciul. Daca jucam cu un partener care ne spune: “Nu, nu juca asa, joaca cum iti spun eu, ceea ce faci tu este gresit”, va fi imposibil sa ne simtim bine. Mai devreme sau mai tarziu, vom renunta sa mai jucam cu acest partener. In loc sa fim o echipa, acesta doreste sa ne controleze jocul. Daca intre noi nu exista conceptul de echipa, conflictul este inevitabil. Daca veti privi relatia dumneavoastra de cuplu ca pe o echipa, ea se va imbunatati pe loc. La fel ca intr-un joc, relatia nu presupune neaparat un invingator si un invins. Adevaratul scop al jocului este distractia.
Cine merge pe calea iubirii daruieste mai mult decat primeste. Evident, el se iubeste suficient de mult pe sine pentru a nu le permite oamenilor egoisti sa profite de el. Asemenea oameni nu doresc sa se razbune, dar sunt suficient de fermi de la bun inceput. Ei ii spun partenerului lor: “Nu-mi place sa profiti de mine, nu suport lipsa de respect sau de amabilitate. Nu am nevoie sa fiu abuzat verbal, emotional sau fizic. Nu-mi place sa te ascult injurand tot timpul. Asta nu inseamna ca eu sunt mai bun decat tine, dar iubesc frumusetea, imi place sa rad, sa ma distrez, sa iubesc. Nu sunt egoist, dar nu-mi place sa am alaturi de mine o victima. Asta nu inseamna ca nu te iubesc, dar eu nu-mi pot asuma responsabilitatea pentru visele tale. Daca vrei sa ramai alaturi de mine, Parazitului tau ii va fi greu sa reziste, caci nu am de gand sa reactionez la necazurile tale inventate”. Aceasta atitudine nu are nimic de-a face cu egoismul, ci este consectinta fireasca a iubirii de sine. Egoismul, controlul si teama sunt capabile sa ruineze orice relatie. Generozitatea, libertatea si iubirea sunt capabile sa creeze cea mai frumoasa relatie intre toate: o relatie de iubire fara sfarsit.
۞
Arta iubirii incepe cu noi insine. Primul pas consta in a deveni constienti, in a intelege adevarul protrivit caruia fiecare om isi viseaza propriul vis. Cine intelege acest lucru, devine responsabil pentru partea sa din relatie, adica pentru el insusi. Stiind ca este responsabil pentru partea sa de relatie, el o poate controla cu usurinta. Nu are insa nici un rost sa incerce sa controleze si cealalta jumatate a relatiei. Daca il/o respectam cu adevarat, noi vom intelege ca partenerul nostru/partenera noastra, sau prietenul, fiul, mama toti sunt pe deplin responsabili pentru jumatatea lor de relatie. Daca vom sti sa respectam cealalta jumatate, relatia noastra nu va fi niciodata caracterizata de conflicte. Noi nu vom avea parte de un razboi in familie sau in cuplu.
Mai departe, daca intelegem ce inseamna iubirea si ce inseamna teama, putem deveni constienti de felul in care ne comunicam visul altor persoane. Calitatea comunicarii noastre depinde de optiunile pe care le facem in fiecare moment, de racordarea corpului nostru emotional la vibratia iubirii sau la vibratia fricii. Chiar daca ne aflam pe calea fricii, prin simpla constientizare a acestui lucru, noi putem sa schimbam vibratia pe cea a iubirii. Este o optiune personala. Constientizarea caii pe care ne aflam poate schimba totul.
In sfarsit, daca intelegem faptul ca nimeni altcineva nu ne poate face sa fim fericiti decat noi insine, si ca aceasta fericire este rezultatul iubirii care emana din fiinta noastra, vom putea atinge maiestria in cea mai mare arta a toltecilor, Arta Iubirii.
Noi putem vorbi despre iubire si putem scrie o mie de carti despre ea, dar iubirea difera pentru fiecare om in parte, caci ea trebuie mai intai experimentata. Iubirea nu este un concept, ci o stare de fapt, o modalitate de a actiona. Singura cale de a atinge starea de fericire este iubirea in actiune. Singura cale care conduce la suferinta este teama in actiune.
Singura cale prin care putem atinge maiestria in iubire este sa practicam iubirea. Nu este nevoie sa o justificam sau sa o explicam; este suficient doar sa o practicam. Practica este cea care creeaza maestrul.


DON MIGUEL RUIZ - ARTA DE A IUBI

Trimis de: marduk pe 29 Sep 2008, 10:05 PM

Am citit cu atentie tot ce ai scris, surprinzator sau nu, concluzia finala este cea mai interesanta. As adauga, daca imi permiti, CREDINTA, nu neaparat religioasa. Felicitari.

Trimis de: Nero pe 24 Oct 2008, 11:54 PM

Va multumesc dragii mei pentru frumoasele voastre sfaturi.
Sunt momente in viata cand o parere total obiectiva asupra propriei tale persoane este ca un leac mult ravnit.

Trimis de: Nero pe 2 Nov 2008, 08:25 PM

In primul rand draga cititorule, inainte de a incepe sa te ingrijorezi pentru mine, te anunt ca o duc foarte bine, de fapt… de mult timp nu am experimentat o asemenea liniste interioara si cum spune un mare filozof, atunci cand ai ceva important de spus, incepe intotdeauna cu “deci”! Si cine sunt eu, inafara de un biet muritor sa ma abat de la aceasta regula haioasa…

Deci, este o joi seara, imprejurarile anunta o noapte placuta si linistitoare, am revenit in odaita copilariei mele, fiind singurul loc unde as acepta sa adorm din intregul meu oras natal.
Sunt presat de o lucrare care trebuie predata asa ca am luat laptop-ul iubitei mele intentionand sa lucrez pe timpul sederii mele acasa.
Ma apuc de lucru, dar dupa o ora de munca... atentia imi este atrasa de stropii de ploaie care se izbeau violent de geam… o noapte de octombrie pe placul meu. In mica mea pauza de la lucru, imi amintesc ca din pura curiozitate vroiam cu tot dinadinsul sa aflu parola prietenei de email, nu din gelozie, cum s-ar intelege ci doar din curiozitate. Astfel cu putina dibacie,laptopul se indura de mine si imi afiseaza pe frumosul lui widescreen un fapt care m-a lasat intr-o stare de uimire de nedescris.
Dupa cum vedeti nu prea reusesc sa exprim indeajuns de bine, starea de disperare in care m-am afundat.
Am gasit conversatia pe internet dintre prietena mea si doi tipi, care m-ai tarziu am realizat ca sunt una si aceeasi persoana. Conversatie pe care prietena mea, intr-un excces de precautie a sters-o din arhiva messenger-ului.
Ma rog, nu am sa intru aici in detaliile conversatiei, unde ea i se plangea cat este de nefericita... bla bla bla... Ma rog, m-au deranjat doua lucruri, si numai doua lucruri;
In primul rand modul in care se comporta, am ramas stupefiat, fatuca era o plastelina in mainile lui, isi cerea scuze in repetate randuri spunand ca nu el este problema, ca ea este, oricum, ma deranja ca fata practic saruta pamantul pe care calca concurentul meu (spun concurentul meu din dorinta de a ma amuza), care in urma conversatiei imi pare ca isi bate joc de ea si o joaca pe degete in cel mai barbar mod... anyway, cine sunt eu sa-i judec... Al doilea lucru care ma deranjat este... volevo fare amore con te perche cuando sto con te io perdo la ragione normale,non dico queste cose a un ragazao siamo insieme, se non e mio ragazzo...
Da, dragi mei, prietena mea, este una din multele fraiere care viziteaza Italia si se indragostesc lulea de italieni care le jura amore eterno.(Chiar nu credeam ca o sa ma amuz atat de tare scriind randurile astea)
Oricum, dupa o noapte intreaga petrecuta intr-o agonie crunta in care singurul acompaniator era ticaitul ritmic al unui ceas de pe masa care se straduia cu indarjire sa castige titlul de sacaitor, realizez ca in toata povestea asta nu este vorba despre fatuca asta cu care mi-am petrecut ultimii 5 ani, ci este vorba despre mine; da eu sunt personajul principal din propriul meu roman, modul in care stiu sa privesc viata face din romanul meu o comedie sau o drama...
Asta a fost punctul de maxima intensitate, cand de odata am simtit a doua oara in viata mea acea liniste interioara care imi spunea “lasa totul va fi bine”- si oricat ar parea de bizar se implinesc doua zile de cand molipsesc cu buna mea dispozitie pe toti cei care ma inconjoara. Doua zile petrecuta in clubul pe care il frecventam pe vremea liceului, unde mi-am reintalnit prietenii adolescentei, doua zile in care am sarutat fete pe care in liceu doar intrazneam sa le privesc .

Dar probabil va intrebati cum a ramas cu prietena mea, am parasit-o cu cruzime, pe o banca in parc, intr-o dupamiaza de toamna, asa cum mi-am inchipuit mereu; sau continui sa fiu cu ea ca un las, fara tarie de caracter.
Pai, asta o veti afla alta data...

Trimis de: Serenity pe 3 Nov 2008, 03:51 PM

Nu incerca sa sari peste perioada de 'doliu'. E foarte bine ca esti linistit, ca iesi in oras, ca te intalnesti cu prietenii. Dar ca sa treci peste chestia asta curat si sanatos, perioada de 'doliu' trebuie sa existe, mai devreme sau mai tarziu.

Trimis de: leirn pe 3 Nov 2008, 09:23 PM

Uneori, aparentele inseala...nu le lasa sa deformeze adevarul. Totusi, sunt cazuri in care aparentele nu sunt doar aparente, ci realitate.
Daca realitatea e ca iubita ta e amorezata de italiano ala, intreaba-te de ce te desparti de ea. Din gelozie? Din orgoliu? Sau pentru ca, in sinea, ta, stiai mai demult ca iti e mai bine fara ea si asta e doar un pretext? Motivele sunt importante...intelegerea lor ajuta la diminuarea efectelor negative.
Daca simti ca drumul tau nu mai coincide cu al ei, indifrent de motiv, pleaca. Sau poate ai plecat deja. Eu, in situatia ta(chiar sunt in situatia ta, intr-o oarecare masura) nu as regreta nimic, nu as spera nimic. Doar as trai clipa prezenta, fara sa-mi fac planuri, fara sa ma invinovatesc pe mine sau pe celalalt. What's done is done.

Trimis de: Bonsai pe 7 Nov 2008, 10:59 AM

eu ma intreb ( mai pragmatica din fire) cum s-a indurat dragutul de laeptop si ti-a aratat frumoasa conversatie . Daca te lasa inima povesteste putin cum poti dupa cinci ani petrecuti langa cineva sa pleci fara nici o explicatie.
Draga scriitorule sper ca esti bine si astept cu nerabdare sa aflu raspunsuri.

Trimis de: Nero pe 3 Mar 2009, 12:55 AM

Adevarul suprem pe care l-am aflat este ca in fiecare zi mai trece o zi, adesea pe langa mine, traind satul sa tin numaratoarea inversa a zilelor ramase. Si ca un facut nu reusesc sa mai ating concluzii, ci doar pareri de rau. inca o lupta pierduta zi dupa zi... o adevarata tristete cand soseste momentul sa trag linie, sa analizez ziua care mi sa scurs printre degete, precum nisipul marii...
O frmoasa rugaciune spunea "uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impiedicand in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, asa risipiti in desert zilele noastre, umbriti si osanditi pana la pamant"
Intr-o zi voi fi om, pana atunci mai am de pierdut. Zi dupa zi, lupta dupa lupta... "caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti"

Trimis de: Bonsai pe 3 Mar 2009, 10:33 AM

In rest esti bine?

Trimis de: Nero pe 14 May 2010, 09:08 PM

Romanie afara, Romanie in casa...
Sunt scarbit de ce se intampla in tara asta;
de emisiuni de 2 lei, de cainii bagabonzi de la Obor, de cacaturile care se baga in paine, de bataia de joc cu care ne tratam zi de zi semenii nostri... cica este rechineala, trebuie sa fi un luptator...ptiuf! Sictir!
Va intreb, cum sa aduc un copil intr-o lume in care daca il inveti ce inseamna bunul simt si respectul, l-ai facut handicapat si l-ai exclus din societate?!

M-am saturat de tot ce este afara... se face ora 18. plec grabit de la servici, parca sa ma refugiez intre cei 4 pereti ai casutei mele; Poate am tinut geamul prea mult timp deschis, sau am fost prea lent cand am pasit in casa; Caci Romania mi-a invadat caminul; Platesc de 3 ori mai scump un lucru.... Cersesc dragoste de la femeia cu care impart acelasi pat, mult prea mult si primesc mult prea putin; Ii ofer un suras si sunt tratat cu vorbe taioase; Vin istovit dupa 10 ore de munca dar o ascult tacut zi de zi cand imi spune cat de obosita si terminata este ea...
Of Romanie, tu cu egoismul tau, tot de iubesc...

Trimis de: Nero pe 14 May 2010, 09:12 PM

Imi cer scuze kikki dee nu am vazut postul tau; instalasem cu cateva saptamani inainte pe laptopul ei un program numit 007, care inregistreaza conversatiile de mess yep i know, i'm ashame.

Trimis de: kikki dee pe 16 May 2010, 06:35 AM

Inca o intrebare ( pot sa astept raspunsul doi ani ) Ai parasit-o pe doamna aceea sau este inca langa tine?

Trimis de: leirn pe 16 May 2010, 07:38 PM

Acum vad ca am scris aci' acu' 2 ani. Si io-s curioasa...

Trimis de: Nero pe 20 May 2010, 08:48 PM

DA... scuze pentru intarzierea de 2 ani dar chiar am uitat de jurnalul asta
but i'm back again
Ca sa va raspund la intrebare: NU nu m-am despartit, sunt tot cu ea.

Trimis de: Nero pe 28 May 2010, 09:22 PM

"I`m falling high off the ground
I`m speeding round can`t slow me down
I`m falling at the speed of sound
And nothing`s gonna save me now
I`m falling high
"
Se aude undeva in fundal... melodia se muleaza perfect pe silueta negricioasa lasata in urma de gandurile-mi tulburi care-mi cutreiera mintea.
Tocmai ce-am terminat o tigara Carpati; nu am reusit sa o savurez deloc. Iar acum sunt in plina agonie... imi torn un pahar de vin si revin la calculator; Imi iau capul in maini.. si incep sa numar...2,3,.. Doamne doar 3 zile de la ultima tigara! Oare incotro ma indrept!? Ma aflu in acele momente din viata cand te trezesti cu ambele picioare intr-o groapa de nisip miscator... cu cat te zbati mai mult cu atat te afunzi.
Ea zace alene dupa 20 de cm de beton si armatura, in camera cealalta, si probabil ca de obicei habar nu are ce se petrece cu mine; Astazi cand ne certam; ea zambea; mai bine ma injura decat sa imi arunce in fata acel zambet sfidator.
Vinul imi provoaca caldura; caldura imi aduce aminte de arsita in care trebuie sa stau la munca; Munca imi aduce aminte de soarele arzator de 35 de grade; de telefonul dat azi dimineata, in care o avertizam ca sunt nebun dupa ea si o sfatuiam sa se tina bine cand ajung acasa; si s-a tinut bine!... departe de mine!
Eh, oricum trebuia sa fiu pedepsit... imi aminteste ecranul de start al mobilului meu "orice fapta se plateste"

Trimis de: kikki dee pe 30 May 2010, 05:18 PM

hm, din cate povestesti te afli cumva intr-o relatie bolnava. Mesajul ala de la telefonul tau trebuie schimbat cu " pleaca cat mai departede de tot ceea ce-ti provoaca suferinta(gratuita)" - nu cred ca este posibil sa afiseze un mesaj atat de lung dar cred ca ai inteles ideea .
De ce trebuie sa stai la munca la o temperatura de 35 de grade ?

Trimis de: Nero pe 31 May 2010, 04:18 PM

Sunt inginer constructor, lucrez pe santier, in soare, ploaie, zapada ... cu cainii si muncitorii

Trimis de: Nero pe 12 Dec 2010, 02:37 PM

Geamurile sunt aburite, probabil a fost o noapte de decembrie geroasa. Imi trag pana sub barbie plapuma pufoasa, apoi deschid lenes ochii, tu dormi adanc langa mine iubito, fara nici o grija, cu o fata senina, parca putin gelos ca pe tine nu se incrusteaza grijile zilei... iubito esti de neatins!
Imi infasor bratele in jurul mijlocului tau si te trag langa mine, esti o mini- sobita, caldura corpului tau imi creeaza o placere de nedescris... De 2 luni ma gandesc sa cumpar un inel de logodna. Mi-am batut capul, m-am documentat, am invatat, atat de multe posibilitati... cu aur alb, galben, si-si... cu zirconiu, cu diamant. Ciudat! oamenii cu cat ajung sa traiasca in bunastare cu atat devin mai goi pe dinauntru. La ce bun un inel cu diamant daca nu mai are ce sa simbolizeze? Acea legatura sacra intre 2 jumatati... Iubito te pierd, ma pierzi... ne-am racit precum 2 cadavre in acelasi mormant, se lasa noaptea rece a uitarii si nepasarii peste cimitirul nostru. O cioara neagra crancane nepasatoare pe crucea de lemn de la capul meu parca continuand sa rosteasca la nesfarsit blestemul care m-a urmarit toata viata, incercand sa ma blesteme si dupa moarte. "Copchilul asta s-a nascut in Vinerea Patimilor, vai ce o sa mai sufere" Imi rasuna in ureche cuvintele dragii mele strabunici la doar cateva oare dupa nasterea mea.
Este toamna tarzie si bruma s-a lasat peste mormantul nostru iubito, la picioarele noastre un manunchi de hortensii inghetate ne scoate din anonimat. Restul este neingrijit; buruieni si iarba peste tot. Nu a mai trecut de mult cineva pe la noi.Sa smulga iarba care creste langa flori, sa indrepte crucea de lemn. Daca tu nu ti-ai dorit o familie, copii care sa aiba grija de noi la batranete.
Suntem doar noi doi singuri in cimitirul care inconjoara bisericuta mica in care m-au botezat, mi-au dat un nume si un rost in viata. Zidul imprejmuitor de piatra al cimitirului pe care ma cataram cand eram mici sa ajungem in corcodusi si duzi, acuma de-abea se mai zareste din iarba.
Oamenii au uitat de mine!!! Striga cu amaraciune zidul... Au uitat de Dumnezeu si de inaintasii lor! Acuma cauta bucuria si implinirea in multinationale. Se imbolnavesc de cancer si stres. Alearga ca niste bezmetici dupa niste iluzii toata viata, imbogatesc manageri si patroni straini, si uita cu desavarsire de bunicii care iau crescut, de Grivei cel vesel din cusca, de serile senine de vara, de cerul instelat.... Cati dintre noi mai privim cerul noaptea? Suntem prea ocupati sa ne imbulzim in tramvai si metrou seara dupa o zi intreaga de sclavie.
Alung repede gandurile din minte, ma infasor in plapuma si adorm la loc. Afara primele raze ale zilei isi fac aparitia.

Trimis de: punctt pe 13 Dec 2010, 10:11 AM

Nero



Devii ceea ce gandesti.



_______

Poate n-ai auzit bine! Eu cred ca strabunica ta a zis: "Copchilul asta s-a nascut in Vinerea Patimilor, va fi sanatos si fericit toata viata."

_______



http://www.andyszekely.ro/de-la-dreptul-la-ajutor-la-dreptul-de-autor/



_______







_______



edit:

Ma bucur ca ai alungat repede gandurile din minte.

(si eu tot la trei dimineata am adormit )

Trimis de: Nero pe 14 Dec 2010, 06:05 PM

Interesant articolul, multumesc!

Trimis de: Nero pe 21 Dec 2010, 01:02 PM

Ador atmosfera de sarbatoare care o intalnesti peste tot prin oras; beculeteLE, zapada si mai ales frig!
Cred ca astazi dupa ce voi pleca de la munca imi voi inchide telefonul si voi da o raita prin oras, prefer strazile cu case vechi din centru. Sa ma plimb halan-dala sa uit de mine, caci a trecut cam mult de cand nu am mai stat de vorba cu mine insumi. Sa hoinaresc fara o tinta precisa, apoi sa caut chestii nefolositoare prin tarabele de vechituri ale batraneilor... Of! si acum regret ca nu am cumparat asta vara un ceainic de espresso foarte vechi, cred ca din 1930. Imi amintesc cum il tineam in mana, parca vrajit de noul obiect, admiram cum trecerea timpului a lasat o amprenta galbuie pe alama ceainicului, si chipul mosneagului care ma indemna sa il cumpar. Oare la cate discutii dintre precupete a asistat... gandul ma duce spre casele in stil Baroc din perioada interbelica... la Micul Paris, la felinarele cu petrol agatate pe stalpi...
Of... Ce nu as da pentru o intoarcere in timp de numai cateva ore. O hoinareala pe strazile Parisului prin 1800 .
Curios este faptul ca as cauta cartierele sarace care erau situate pe marginea Senei pline cu talhari, curve, studenti beti. Cu siguranta as servi un vitel si niste vin intr-un han mediocru, servit de o hangita care filtreaza cu clientii.
eh... dar sa ne intoarcem in timpuri mai recente....
Astazi facem gratar la munca! si pe deasupra mai este si penultima zi de munca.

Trimis de: Nero pe 3 Jan 2011, 06:28 PM

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?
- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei

Trimis de: leirn pe 3 Jan 2011, 08:13 PM

Trimis de: tikky pe 9 Jan 2011, 12:55 PM

Eu stau si ma gandesc la ce nu ar da cei de prin 2200 pentru o plimbare prin Parisul anilor 2000.
Ceainicul tau este un fel de cafetiera italiana http://www.machine-expresso.net/images/photos/cafetiere%20italiene_Marysia.jpg ?

Trimis de: Nero pe 11 Jan 2011, 08:14 AM

Eu sunt un disperat si un fan al espresso-ului italian. Cafetiera pe care mi-ai aratat-o o am deja.
Espressorul pe care l-am gasit la tarabele de lucruri vechi seamna cu acesta:

http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://www.fast-autos.net/diecast-cars-models/diecast-car-image-large/antique-nos-brevettata-stella-alcohol-espresso-maker_230519345435.jpg&imgrefurl=http://www.shoponline2011.com/m~c-calculator~b-209~f-294299-9299_296935-18893_259-336873.aspx&usg=__kmM4eDy8o8r6_SbUSmBWuHfoq9E=&h=300&w=400&sz=16&hl=ro&start=58&sig2=lfFGUTNAQl3XWa-WZ0XBVw&zoom=1&tbnid=16J8NdLeZcYdjM:&tbnh=168&tbnw=214&ei=EPIrTY2fKIjj4waS3NjCCw&prev=/images%3Fq%3Dold%2Bespresso%2Bmaker%26um%3D1%26hl%3Dro%26sa%3DN%26biw%3D1360%26bih%3D653%26tbs%3Disch:1&um=1&itbs=1&iact=hc&vpx=437&vpy=368&dur=6818&hovh=194&hovw=259&tx=139&ty=100&oei=dfErTb2jAcWCswazpcHOBw&esq=13&page=4&ndsp=19&ved=1t:429,r:14,s:58

Trimis de: Nero pe 8 Mar 2011, 09:23 PM

8 martie. Ce frumos! Centrul este plin de florarese; peste tot barbati cu flori in mana si cu un zambet de primavara pe buze. Iubirea pluteste in aer!
I-am cumparat si eu prietenei mele un buchetel de flori, ce este drept ceva mai modest.
Ajung acasa, ea suparata si imbufnata toata! Dupa ce trag de ea, imi explica ca si-ar fi dorit ziua asta sa fie altfel; sa o scot si eu undeva, dar imi explica ca nu este neaparat suparata, pt ca intelege, eu i-am luat flori tot timpul, dar si-ar fi dorit altceva, imi explica ca uite ar fi putut sa iasa cu colegele de munca, dar a decis sa petreaca 8 martie cu mine, in speranta ca poate facem ceva mai deosebit astazi.

Eu tac! Pe moment sunt stupefiat de ce-mi aud urechile! Apoi nervos !
Imi aduc aminte ca de Valentine's anul acesta i-am cumparat un bambus frumos; ea nimic! De Craciun in 2010; ea nimic "scuza-ma iubitule nu am avut timp sa iti cumpar cadoul de Craciun dar iti promit ca iti iau dupa Craciun ceva"- dupa Craciun s-a facut ca ploua.
De ziua mea din aprilie anul trecut intradevar mi-a luat un tort.
de Valentine's anul trecut- ioc!
Fac eu calculul asta in capusor in timp ce ea imi arunca priviri de dezamagita, ma intorc la 180 pe calcaie si plec!

Trimis de: Nero pe 20 Mar 2011, 03:58 PM

A murit!
Cum? Nu se poate! As vrea sa nu fie adevarat! De ce mi se intampla tocmai mie?
Ce o sa ma fac eu acuma? Raman singur? Unde este centrul meu de greutate?
Disperarea ma cuprinde incet, imi intra in oase, precum frigul necrutator in noptile de iarna.
Iti vad parintii plangand, mama ta se sprijina istovita pe tatal tau.
Ma sufoc! Parca sunt prins intr-o fasa, asemeni unui copil mic, ma simt claustrofob, am o nevoie bolnava de spatiu.
Dau din maini, si te gasesc langa mine, la locul tau. Ma ridic in capul oaselor, imi sterg broboadele de sudoare de pe frunte si surad usurat.
La naiba a fost doar un vis, unul incredibil de real!
Recunoscator cerului pentru asta, te strang puternic in brate si iti sarut obrazul cu sete soptindu-ti in ureche iubirea ce ti-o poarta sufletelul meu.
Tu gafai lenesa, usor agasata de deranjul nocturn, si imi spui somnoroasa ca si tu ma iubesti la fel de mult.
Ce bine este cand totul este un vis, cand poti da un simplu “undo”. Cand mi se intampla ceva mai grav si sunt cuprins de dipserare tot timpul ma gandesc cat de bine mi-ar prinde un “undo”, o intoarcere in timp de o zi, as face in asa fel sa evit intamplarea cu pricina.
Dar poate in asta consta toata frumusetea de a trai!


“O mâna-ascunsa scrie si trece mai departe.
Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte
Nu vor îndupleca-o sa stearga vreun cuvânt ;
Nici lacrimile tale nu pot sa stearga-un rân” Omar Khayyam

Trimis de: Nero pe 24 Mar 2011, 03:21 PM

Uf!
Munca munca si iar munca.
Dar lasa, nu face nimic, maine sunt liber de Buna Vestire! Hehehe, astea sunt avantajele unui sef credincios! Dar sambata sunt din nou in transee
Maine finally imi comand Carcassonne, un joc de societate. Sunt satul de calculator si televizor, si am realizat ca jocurile de societate jucate in compania iubitei, a unui pahar de vin rosu dupa o zi lunga si interminabila de munca sunt o adevarata bucurie si relaxare, o mica oaza de buna dispozitie, apropiere intre noi.
In ceea ce priveste viata mea, pot spune ca sunt intr-un moment de rascruce; am stat de vorba cu prietena mea, si ne-am dat seama ca suntem destul de scarbiti de Romanica noastra. Asa ca am intocmit o mica listuta cu tari eligibile. Apoi urmeaza o perioada de documentare, urmata de 2-3 zile in care incerc sa ma conving, sa imi fac curaj sa pasesc mai departe.
Sau, fac cum fac intotdeauna, inchid ochii si fac primul pas. Ups!

Trimis de: MsMilkyWay pe 24 Mar 2011, 03:41 PM

Pleci ?! Trebuie sa vorbim...

In schimb ma bucur sa aud vesti bune despre relatia ta si viata ta in general ! Puuuppp >:D<

Trimis de: Nero pe 4 Apr 2011, 03:36 PM

Uf! in sfarsit este seara!
A mai trecut o ziulica! Astazi am fost un pachet de nervi. Curios, eu nu ma enervez la munca, nu-mi permit mie sa ma las influentat de problemele de la munca, pentru mine munca este doar o sursa de venit, nimic mai mult. Imi place ce fac, am satisfactie in ceea ce fac, dar nu traiesc pentru a munci, muncesc pt a trai.
Cand intru pe usa casei incerc sa uit de griji, sa las totul in urma mea, sa nu imi mai pese de nimic legat de munca.
Cand ma relaxez, ma relaxez, cand muncesc, muncesc.
In minte imi vine o povestioara frumoasa zen pe care cu siguranta o cunoasteti:

Un calugar zen se pregatea sa vorbeasca in piata mare a satului. Isi compusese cu grija discursul si se pregatea sa citeasca, cand o pala brusca de vant a facut sa ii zboare foile in crengile unui lamai. Luat prin surprindere, incapabil sa-si gaseasca sirul predicii, a zis:
- Prieteni, iata in rezumat ceea ce voiam sa va spun. Cand mi-e foame, mananc; cand mi-e somn, dorm.
- Dar nu toata lumea face asa, maestre? A intrebat cineva din multime.
- Nu! Nu in acelasi fel…
- De ce, maestre?
- Cand oamenii mananca, se gandesc la o mie de lucruri; cand adorm, se gandesc la problemele lor. Iata de ce nu fac la fel ca mine!
Si calugarul a coborat in mijlocul lor, a primit darurile, iar celor care inca ii puneau intrebari, le raspundea:
- Detaliile le veti gasi in crengile lamaiului…

Mai stau uneori si ma uit la oameni in trafic, pe drumul spre casa. Ii vad in micile lor masinute seara, gesticuland, injurand la telefon; si incerc sa imi dau seama cati dintre acestia chiar daca sunt pe drumul spre casa, inca nu si-au lasat munca de la birou. Drumul spre casa… moment cand ar trebui sa se gandeasca ce frumos ar fi din partea lor daca si-ar surprinde sotia cu un buchet mare de flori de liliac de la florareasa cea grasa din colt; drumul spre casa, cand ar trebui sa se gandeasca la o surpriza pentru sotul lor, pentru un “esti special, sunt norocoasa ca te am” mai des spus.
Cati dintre noi ne mai aducem din cand in cand aminte sa mai si traim?
Referitor la asta, am avut anul trecut pe santier un zidar care cand pleca de la munca, spunea "in sfarsit ne dam si noi drumul la viata". Vorba asta o spunea sarmanul in fiecare seara, fara exceptie, mi sa parut interesanta asa ca am tinut-o minte.

Dar oare ce anume ne impiedica sa traim cu adevarat? Problemele!!! Ar striga cei mai multi in cor! Pai cand suntem in facultate suntem stresati de examene. Dar acuma, cand privesc in urma, viata din facultate si problemele cu care ma confruntam atunci mi se par o joaca de copil. Deci mergand pe aceeasi premisa la 40 de ani, mi se va parea viata pe care o am acum o joaca continua in gradina raiului. Ajungand la astfel de concluzii, indt-o dupa-masa atat de frumoasa, mi-am impus sa nu imi mai petrec timpul gandind negativ!
Astfel imi intorc privirea de la introspectia sufletului meu, lucru care recunosc ca il fac de 2 ani aproape zi de zi; si privesc pe geam, ca un copil mic, care prin fiecare privire a sa vede si cele mai banale lucruri incarcate de un farmec aparte. Este o seara frumoasa prima din aprilie, geamul de langa birou este deschis, iar camera este inundata de un ciripi placut. Stau descult si o adiere usoara ma face sa tresar, inspir- expir un aer caldut de primavera se simte. Ciudat pana acum zece minute nu sesizasem nimic din toate astea.

Trimis de: Nero pe 6 Apr 2011, 10:58 AM

Un frig tomnatic imi patrunde necrutator prin haine. Stiam eu ca astazi trebuia sa ma echipez mai bine
Pe ghete noroiul pamantiu mi s-a asezat de 3 degete; inaintez cu greu spre baraca, parca as pasii prin smoala. Injur in gand, ceasul care m-a trezit la 6, bucurestiul asta gri, arhitectii neglijenti, ghetele cu gaura in talpa!!
Foarte inospitalier mediul astazi; pesemne m-am trezit intr-o poezie de-a lui Bacovia; dar atunci unde naiba este iesirea? Ma scotocesc plin de speranta prin buzunare, le intorc pe dos unul cate unul, in cautarea unei pilule albastre; La naiba!
Doi muncitori pusi pe soti, isi fac de lucru pe langa baraca. La apropierea mea isi dau ghionturi si susotesc.
- Uite-l si pe domn' inginer cu papucii de clown in picioare!! Hihihihi
-
S'armana sefu! Greu, greu?
-

Trimis de: Nero pe 22 May 2011, 02:33 PM

2 pahare de vin in puterea noptii, 1 sezon din Californication, o noapte agitata, cel mai groaznic carcel, o zii incredibil de calda, inca cateva episoade din Californication, 2 prajituri incredibil de bune, si acu urmeaza cea mai importanta decizie pe care am luat-o pana acuma in viata mea.
Sunt pregatit? Hell no! But the boy must become a man.

Trimis de: tikky pe 25 May 2011, 10:38 AM

Ma intorc la ce ai spus pentru a-ti recomanda ultimul film al lui Woody Allen, in caz ca nu l-ai vazut deja : Midnight in Paris!!

Trimis de: tikky pe 25 May 2011, 10:51 AM

--

Trimis de: Nero pe 25 May 2011, 04:12 PM

Iti multumesc pentru recomandare, am cititi acuma review-ul, pare frumos.

Trimis de: Nero pe 28 Jun 2011, 04:00 PM

O durere de tampla se tine cu indarjire de mine de 3 zile pline si pe deasupra sunt satul al naibii de zilele astea interminabile de munca.
Din cauza dureri ma hotarasc sa stau mai mult prin birou astazi, privesc visitor pe geam la jocul vrabilor in soarele supa-amiezii pe pervazul casei vecine. Uneori ma cuprinde un sentiment de claustrofobie, asemeni unui copil mic care viseaza la dulcea libertate fiind silit de parinti sa isi faca temele de vacanta si sa citeasca romanele obligatorii de scoala in timp ce glasurile si tipetele prietenilor sai care sunt la joaca rasuna enervant prin geamul intredeschise ademenindul la joaca.
Ma cuprinde disperarea , daca mi-am gresit cariera? Nu ma intelegeti gresit, imi place ceea ce fac, dar nu al naibii de mult, incat timpul sa zboare cand sunt la munca, iar 58 de ore pe saptamana se incapataneaza uneori sa treaca cu foarte mare greutate.
Vad cum viitorul pe care mi l-am propus cand eram mic mi se scurge printe degete, ingropat in rutina si fara sa pot accepta ca aceste fleacuri reprezinta contributia mea la festinul vietii.
Cum o fi sa traiesti fara nici un scop, fara o tinta anume? Cum o fi sa traiesti stiind ca nu esti implinit?
Nu imi inchipui o nenorocire mai teribila ca aceea de a rataci prin viata in deriva, orb si nemultumit, cladindu-ti doar pe hazard si pe decizii pripite o existent anonima, lipsita de relevanta, ce poate fi confundata cu cea a vecinului, si nadajduind doar la o fericire boanta, subreda si inselatoare.
Poate bat campii, poate devina este faptul ca lucrez de 2 ani fara sa-mi iau concediu, poate ar fi mai bine sa ma potolesc…
A inceput sa ploua…

Trimis de: tikky pe 4 Sep 2011, 05:39 PM

Ti-ai luat concediu?

Trimis de: Nero pe 13 Sep 2011, 06:52 AM

Nu, inca nu. trebuie sa finalizez 8 vile pana la 15 octombrie.... apoi I'm freee!!!