Versiunea pentru tiparit a acestui topic

Trimis de: Mihai pe 9 Mar 2006, 12:06 PM

Scrieri, ganduri, amintiri din viata Tyrei veti putea citi in cadrul acestui nou Jurnal.

Lectura placuta!

Trimis de: Tyra pe 9 Mar 2006, 07:59 PM

Bine ati venit in lumea mea!

O lume a minciunilor.
O lumea a pagubei.
O lume a jalei.
O lume a mea.

Mereu consider ca am inceput un nou capitol al vietii mele. De fiecare data viata imi demonstreaza contrariul. Ce va mai fi acum? In aceste momente nu sunt curioasa; dar daca voi fi?

Bine ati venit in jungla!

Trimis de: Tyra pe 9 Mar 2006, 10:19 PM

Tocmai am iesit din baie. Ar trebui sa ma pregatesc pt singura distractie de azi. Am devenit atat de plictisitoare si comuna incat uneori imi vine sa vomit. Sunt veche.

Sunt atat de superficiala si totusi de cele mai multe ori cand scriu si apoi recitesc mi se pare ca am fost extraordinar de profunda. Totusi... nu mi amintesc sa fi scris unele cuvinte, ma simt alta persoana si nu scriu decat niste ganduri care... nu sunt profunde. Nici macar nu mi par ale mele uneori.

Minciuni...

Mda... o sa ies iar azi cu prietenele mele, bem un ceai, ne plangem fiecare ca nu mai avem unde sa iesim, ca ne plictisim fiecare pe unde si face veacul... la scoala, la serviciu, ca avem 21 de ani si degeaba... aceleasi discutii din fiecare seara. Apoi vin acasa si intru pe net.

Si maine la fel.

Nu ma grabesc desi am parul ud si in 17 minute trebuie sa fiu la S sa o iau.

Trimis de: fusion pe 10 Mar 2006, 07:30 AM

Trimis de: Tyra pe 10 Mar 2006, 10:46 AM

M am saturat. Am fost in toate discotecile posibile mai rasarite din Bucuresti. Mi e sila. Stiu muzica pe dinafara, in masina aceeasi muzica, acasa la fel, in club... M am plictisit de Bucuresti. E prea mic.

Aceleasi masini pe Magheru, aceiasi oameni care de bine de rau nu par suparati.

Aseara am fost cu gasca la un biliard. Noi fetele ne am uitat si am ras. Parca a fost mai bine decat in alte zile.

Nici nu mai tin minte de cand nu m a mai invitat un baiat in oras... doar eu cu el. Mi ar placea. Parca mi e dor de senzatia aia de gol in stomac si culcat cu cineva in gand.

Mda...

Trimis de: fusion pe 10 Mar 2006, 06:16 PM

Trimis de: Tyra pe 11 Mar 2006, 12:51 AM

Piata Romana... atat de cunoscuta... Magheru... atat de bine stiut... Desi incerc pe cat posibil sa evit Centrul pt ca imi aduce amintiri neplacute, e practic imposibil, avand in vedere ca invat in acea zona si locuiesc foarte aproape.

Azi m am plimbat mult pe jos. A fost o vreme atat de frumoasa, masina e in service asa ca am luat o usurel la pas. Am mers mult, ne am plimbat, ne am oprit la un suc... m am simtit foarte bine.

Seara am luat masina mamei si am revazut scena pe care o vad an de an cand vine primavara... numai ca masinile se schimba cu unele si mai frumoase, mai noi. Primavara reapar cabrioleturile, cupeurile parca de inmultesc... ah ce priveliste... imi incanta ochii de fiecare data.

Iar mi a batut inima tare cand mi am amintit cat de mult imi doresc. Mai am la dispozitie un an sa mi indeplinesc visul. Atat mi am acordat.

Am fost in multe tari insa tot la mine e cel mai bine si cel mai frumos. Ador Romania. Romania mea.

Azi am avut o zi cu Soare.

Trimis de: Tyra pe 11 Mar 2006, 03:34 PM

Desi e innorat, azi ma simt bine. M am trezit cam prost dispusa pt ca am visat si nu prea mi place sa visez. Urasc cosmarurile insa nu mi plac nici visele frumoase pt ca nu sunt decat o minciuna a subconstientului, minciuna care te amaraste pt ca... n a fost decat un vis frumos.

O sa ies in parc sa ma plimb. As merge in Cismigiu azi. N am mai fost de ani de zile sa ma plimb acolo.

Doamne ce bine e cand scap de starile de neagra depresie!

Trimis de: Tyra pe 13 Mar 2006, 12:57 AM

Am avut o zi normala. Am fost la plimbarica... in masina, normal, pe vremea asta, am baut suculet, ne am plimbat prin magazinele... n am cumparat nimic... d ale fetelor.

Seara ne am adunat la film, dar am ales unul atat de plictisitor incat pe la jumate am renuntat la a ne mai uita la el.

Ma simt ciudat sa tin un jurnal in felul asta...

Azi a fost o zi obisnuita de duminica.

Trimis de: punctt pe 13 Mar 2006, 12:14 PM

Buna, Tyra!
Vreau sa-ti zic doar atat:<< Nimic nu-i intamplator... ; Toate au un rost...; Timpul le rezolva pe toate...>>
Scuze pentru deranj.

Toate cele bune.

Trimis de: Tyra pe 13 Mar 2006, 02:34 PM

punctt, multumesc de interventie si ma bucur mult ca nu scriu doar pentru mine. Multumesc mult pt urari.
Asa mi am zis si eu candva, ca timpul le rezolva pe toate... insa nu m am convins de asta.

Tot ceea ce se precipita nu pare a fi intamplator atunci cand este vorba de evenimente mai deosebite. Insa cand intru intr o astare de plictiseala si de "n am chef" ma gandesc care i rostul?




Am dormit 12 ore. Asa, parca de a naibii. M am culcat la 2 am. M am trezit pe la 11 dar m am uitat la telefon, am vazut missed call, nu m a interesat prea tare si m am culcat la loc pana la 14.

Ma simt rau cand dorm foarte mult, ma doare capul, mi e somn toata ziua. Acum ma simt bine. Poate si pt ca nu mai ploua si abia astept sa merg afara.

La scoala bineinteles ca nu m am dus avand in vedere ca nu am masina si ca era urat afara. Asta i scuza. Ah, abia astept sa vina primavara, sa vad Soare, sa ma plimb, sa, sa, sa.............. Abia astept.

Trimis de: Ovidius pe 13 Mar 2006, 05:48 PM

Trimis de: Tyra pe 13 Mar 2006, 06:17 PM

Ovidius, multumesc pt sfat.
Ador sa fac sport si fac. Aerobic acasa, ma duc la piscina, alerg cand vremea imi permite... Nu e vorba de asta... Pur si simplu de cateva luni am intrat intr o stare de apatie si plictiseala.

Este pt prima oara cand n am pe cineva aproape, un baiat caruia sa i spun tot ce fac, la care sa ma plang, cu care sa impart totul. Nu stiu daca asta este cauza schimbarii mele si starii de apatie, dar cert este ca nu mi e nici foarte rau, dar nici bine.

Astept sa vina vara, abia astept sa plec in vacanta si astept cu nerabdare un raspuns care intarzie sa apara. Daca raspunsul va fi favoravil, voi pluti pe nori in mod sigur.

Ah cat de tare imi doresc ca acel raspuns sa fie "mergeti"... Sunt superstitioasa asa ca nu va spun inca despre ce e vorba. Dupa ce voi primi raspunsul si voi fi sigura 100% veti afla.

Trimis de: Ovidius pe 13 Mar 2006, 06:25 PM

Trimis de: Tyra pe 14 Mar 2006, 04:33 AM

Sunt trista...
Ar trebui sa fiu vesela, am vorbit cu o prietena pe care n am mai vazut o de 3 ani... si totusi sunt trista. Am o pietricica pe suflet.

Vreau sa vad America, New York ul... ma ia nostalgia cand imi dau seama ca anii trec peste mine si eu ii las sa treaca facand... nimic... plictisindu ma si lasandu i sa treaca.

Sunt atat de delasatoare... vreau sa fac atatea lucruri si nici macar nu incerc.



Mi e dor de tine I... stiu ca viata ta nu mai e aici insa si noi suntem viata ta si noi am ramas... Ce dor imi e. Si cand te visez... de aceea nu mi plac visele... pt ca imi esti aproape si te simt calda langa mine, iar cand ma trezesc dispari si mi e atat de dor din nou.

Trimis de: Tyra pe 16 Mar 2006, 12:34 AM

Azi am avut o zi plina. Am cam alergat de colo-colo de dimineata pana pe la 12 seara. Am rezolvat cateva treburi importante, iar maine rezolv sper partea a 2 a.

E bine cand nu ai timp sa te simti inutil, cand suna telefonul in continuu. M am simtit bine. Parca atunci cand imi este bine stiu toti si am impresia ca ma suna special sa ma auda.

Ma uit la ce am scris si zambesc... cu o oarecare mandrie de sine. Ce bine e cand lucrurile merg in favoarea noastra.

Ah... numai daca as putea sa adorm linistita... Ultimele zile am dormit foarte putin si ma simt surmenata, nu mai pot sa adorm de oboseala. Stiti senzatia, nu?

Mai stau... maine ma trezesc "de voie".

Trimis de: Tyra pe 17 Mar 2006, 02:22 AM

Uneori imi pare rau ca nu pot scrie exact ceea ce gandesc aici... pt ca ii cunosc pe multi dintre forumisti si pt ca mi e teama de unele reactii. As spune multe. Dar ma rezum la banalitati.

Azi am avut o zi frumoasa, sfarsita superb in Piata Universitatii. Ah ce bine e sa ai prieteni si sa nu duci lipsa unui iubit... Ma simt bine cu mine si ma bucur in fiecare moment de oamenii din jurul meu.

Ole, ole, ole, oleeeeeeee

Trimis de: fusion pe 17 Mar 2006, 04:42 AM

Trimis de: Tyra pe 19 Mar 2006, 12:11 AM

Azi... sambata... tot ma resimt cu putina raceala de la seara petrecuta cu tipete, fluieraturi si capul pe geam, dar mai bine decat ieri. Azi am fost cu mama la cumparaturi.

Ciudat... inainte, cand eram mai mica, nu prea ma intelegeam cu ea. Ba chiar o evitam pe cat posibil si orice discutie sfarsea printr o cearta. Acum, cand am crescut, relatiile dintre noi sunt cu totul altele. De multe ori ma surprind sunand o sau dandu i cate un mesaj... asa... asa mi vine...

Sau uneori pur si simplu ma duc la ea la birou fara s o anunt, stau, mai fac cate ceva daca trebuie s o ajut, fumam, vorbim, si chiar imi face placere sa o iau cu mine si cu prietenele mele la suc. Am luat o si in club si as mai lua o.

Am o mama de super caterinca. Azi la cumparaturi am pus o sa probeze tot felul de chestii dragute. Pana la urma ne am luat fuste la fel si am convins o sa mi ia si o geanta... Mai vroiam eu ceva, dar n a tinut. Cam scump, asa ca trebuie sa apelez la tata.

Deocamdata sunt fetita mamii si a tatei... si nu mi e rusine cu asta. Ii ajut la firma cat si cum pot si nici nu vreau sa mi iau un serviciu stabil pana nu termin facultatea.

Cateodata mi e rusine ca vad fete de varsta mea zbatandu se si castigandu si banii singure, insa eu am mare noroc. Desi sunt calica si sunt convinsa ca oricat as avea tot as vrea mai mult, sunt foarte fericita ca cineva, undeva, are grija de mine si imi da tot ce am nevoie.

As mai cere... as mai cere niste fericire... Sau... ar trebui sa mi o iau singura insa am ochii inchisi?

Trimis de: Tyra pe 21 Mar 2006, 02:38 AM

In seara asta am purat o discutie lunga cu S. Mi am dat seama cat de multe am invatat eu si cat de tarfa este viata uneori. Imi doresc mult sa invete cei apropiati mie din propriile mi greseli. Mereu incerc sa ma dau exemplu insa stiu cum eram eu inainte sa ma ard... ascultam, intelegeam si tot ca mine faceam.

Poate ca asta e legea vietii si trebuie sa inveti din greselile tale chiar daca ai nenumarate alte exemple. Oare cei care au stat langa mine cand mi a fost mai rau au inteles? Oare ei au simtit catusi de putin ceea ce am simtit eu?

Stiu sigur ca R a invatat ceva. Dintre toti prietenii mei, ea este cea mai calculata, mai rece si care judeca obiectiv ceea ce se intampla. Da sfaturi rar. Insa, am invatat cu timpul ca atunci cand ea imi spune ce trebuie sa fac trebuie sa o ascult pt ca e bine. Mereu mi a fost bine atunci cand am facut ceea ce mi a spus ea, desi poate ca de cele mai multe ori eu as fi facut altfel.

Sunt putini cei care iti vor ramane aproape mereu. Dar de aceia trebuie sa ai cea mai mare grija si trebuie sa i pretuiesti mai mult decat orice. Cand spun asta ma gandesc la D. Cat de mult mi a fost aproape, cum a fost mereu acolo atunci cand am avut nevoie, cum este si acum chiar daca vorbim mai rar.

Desi D evita... mereu a evitat sa mi dea un sfat chiar daca l am cerut cu disperare, a fost acolo, m a ascultat, m a alinat, m a lasat sa fiu eu si nu m a impins, nu m a presat, nu m a judecat. Multumesc. Desi situatia s a schimbat, desi locuieste acum cu iubita lui, simt ca l voi gasi acolo intr o noapte cand imi va fi greu, simt ca nu m a vazut ca pe o povara desi poate i am umbrit uneori fericirea cu tristetea mea... simt ca mi este cu adevarat prieten.

Ce greu e sa zici asa ceva despre o persoana... Ce greu e sa ai cu adevarat un prieten...

Poate ca am invatat cea mai importanta lectie de viata insa cate si cate vor mai veni in viitor... Nu vreau sa ma gandesc.

Am trecut prin anii de liceu ca si cand mi s ar fi cuvenit acei ani. Nici macar nu mi dadeam seama ca sunt cu adevarat fericita. As da ani multi acum sa mai am un an de liceu.

Cu prietenii din liceu am ramas in primul rand si nu stiu de ce, dar am impresia ca cei cativa pe care ii stimez, apreciez si... da... iubesc... ei vor ramane cu mine si vor arunca pamant peste sicriul meu.

Poate ca ar trebui sa le spun cat de mult inseamna pt mine, asa cum poate ar trebui sa i spun si mamei. Insa... raman rece si pastrez o distanta pt ca asa am fost mereu. Rece si nepasatoare? Nu! Calda si prefacuta. Mi e teama sa mi arat sentimentele tocmai fata de cei in care am incredere deplina si care stiu si simt ca ma iubesc la randul lor.

Trimis de: Tyra pe 23 Mar 2006, 01:41 AM

Traiesc in minciuna pt ca probabil ca asa am ales sa traiesc si nu mi dau seama cand am apucat o pe drumul asta si de ce. Nu am ce sa caut aici. Aici nu ma disting cu nimic de multime si nu pot sa fac nici ceea ce imi place, nici sa merg unde vreau, aici sunt libera si in acelasi timp prizoniera.

Traiesc clipe... numai clipe de aparenta fericire.

Trimis de: Tyra pe 23 Mar 2006, 04:36 PM

Cand Doamne am devenit atat de cinica si rea cu lumea din jurul meu?

Azi nu vreau sa ies din casa. Azi nu vreau sa ma caute nimeni. Azi nu vreau sa sune telefonul. Azi nu mi e bine. Vreau sa stau si sa citesc.

Nici macar asta nu mai pot face... m au cam lasat ochii... vad in ceata din ce in ce mai des si tot aman vizita la oftalmolog. Ma simt ca in "Liceenii" atunci cand ea vedea in ceata tabla de sah.

Mereu am crezut ca sunt tare. Si m am ascuns mereu de oameni. N am vrut sa stie ca sufar. Rar, foarte rar m am indreptat catre cate o prietena si am plans. E adevarat ca cine se aseamana se aduna. E bine ca ai langa tine persoane care inteleg ca nu trebuie sa ti spuna sa nu mai plangi, ci trebuie numai sa te asculte la un moment dat si atat.

Uneori plang si nici macar nu stiu de ce. Uneori sunt atat de nefericita incat ma descarc... si plang... si conduc... si plang... si ajung la cineva... la una din ele 2 si ele inteleg fara ca eu macar sa le zic ceva.

Imi amintesc acum cand plangeam si ma duceam la Ramurica. Si am ajuns la ea sfarsita. Si eu stateam pe pat, si ea pe scaun, si se uita la mine cu tristete si nu stia ce ar fi bine sa mi spuna. Eu nu stiu daca vroiam sa mi spuna ceva, vroiam doar sa fie acolo langa mine cand plangeam.

Sunt egoista? Eu fericirea vreau sa o impart cu toti prietenii mei insa tristetea o impart numai cu doua persoane: cu R si cu Ramurica. Tristetea n ar trebui s o impart. Acum am inceput sa n o mai impart deloc. Aseara am plans... inainte sa ma culc am plans si m am eliberat. Si m am oprit pe la 4 si ceva...

Si asa cum stiam, mama a simtit. Desi am plans singura, in perna, ea s a trezit si m a intrebat ce fac... i am zis ca ma uit la televizor... dar ea a simtit... ea stie... si probabil ca a stiut si ca nu vreau pe nimeni cu mine... a inchis usa si probabil ca s a gandit la mine inainte sa se culce...

Acum am o tristete ciudata. Azi e o zi proasta. Azi chiar nu vreau sa se intample nimic. Nu vreau sa ies in casa. Singurul lucru pe care l as face ar fi sa plec la mare... Ma intreb de ce n o fac... De ce n o fac?

Hai la mare... Ramurica mea draga, hai la mare... noi care o iubim atat de mult... ce facem noi aici?

Nu e lumea mea aici...

Trimis de: Tyra pe 26 Mar 2006, 03:35 AM

Azi m am simtit bine si ca de obicei nu mi vine sa scriu atunci cand nu sunt trista... ce pacat. Tocmai de zilele de care ar trebui sa mi amintesc nu am grija, nu le insemnez decat in minte si rareori le mai pun in fata subconstientului, si asta de obicei inainte de culcare, atunci cand gandurile mai negre decat noaptea nu mi dau pace.

Azi am stat cu M, am ras, m a scos in oras... ieri mi a spus pt prima oara in 8 luni ca ma iubeste... Eu care nici macar nu ma asteptam sa ma mai sune dupa ce 3 saptamani n a dat nici un semn... Eu nu i am spus... nici nu i spun pana cand n o voi simti cu adevarat... Dar oare el chiar ma iubeste?

Azi a fost o zi frumoasa. Putin cam frig, dar Soare.

Marea... ea m a ajutat. Ea ma ajuta. Marea este cea care imi da speranta, putere, liniste, incredere. Dupa ce am vazut o parca toate merg mai bine...

Ce bine mi a parut sa te vad marea mea iubita!

Trimis de: Tyra pe 26 Mar 2006, 10:55 PM

Ma simt mai implinita... Desi il cunosc in amanunt, tot zambesc atunci cand ma suna si am un sentiment de... copil. Ma simt protejata cand sunt cu el, ma simt ca un copil rasfatat.

Ma bucur cand il vad si simt ceva ca un val de caldura cand vorbesc cu el...

Tocmai m a sunat acum, in timp ce scriam.

Nu vreau sa ma duc cu gandul la viitor. Mereu am mers pe principiul "traieste clipa"... Sper sa mai dureze.

Trimis de: Falanstera pe 27 Mar 2006, 01:07 AM

"Mi e dor de tine I... stiu ca viata ta nu mai e aici insa si noi suntem viata ta si noi am ramas... Ce dor imi e. Si cand te visez... de aceea nu mi plac visele... pt ca imi esti aproape si te simt calda langa mine, iar cand ma trezesc dispari si mi e atat de dor din nou."

aici pari foarte umana, fara nimic cinic. e mai bine, nu? dar cine este acest I? de ce iti ciuntesti descrierile? hai, nu-ti mai fie teama, doar e jurnalu' tau !

Trimis de: Ovidius pe 27 Mar 2006, 09:59 AM

Trimis de: Tyra pe 27 Mar 2006, 06:04 PM

Multumesc. Par umana si sunt. Slabiciunile mele includ pe primele locuri familia si prietenii.

Chiar ma gandeam azi cand veneam de la scoala ca am vazut oameni care spun ca au prieteni... prieteni virtuali... si spun despre ei ca sunt prieteni adevarati.
Oameni pe care nu i au vazut, nu i au auzit, nu i au atins si probabil ca nu o vor face niciodata. Poate e trist sau poate ca este inca o lume pe care eu n o voi atinge sau intelege. Din pacate eu nu pot intelege astfel de prietenii.

Prietenii mei sunt langa mine sau departe numai fizic. Insa cand mi e dor de ei ii pot atinge, lua in brate, le sunt si imi sunt alaturi, am crescut impreuna chiar daca poate nu i stiu inca din copilarie pe toti. Inca crestem si eu si ei, alaturi. Invatam unii de la altii si suntem ca o familie. De fapt... sunt eu, cea care si a creat inca o familie.

I este o draga prietena pe care nu am vazut o dupa cum spuneam de 3 ani. Probabil ca nici n o sa o vad prea curand. Din cauza fusului orar foarte diferit si din cauza preturilor mari la telefonie, vorbim rar. Insa atunci cand o facem, ne spunem de toate, si bune si rele, si ne intelegem sentimentele de parca am fi trait alaturi acele momente, de parca am trai in continuare in acelasi cartier.

Cenzurez numele pt ca... aici sunt o anonima... aici sunt Tyra si poate ca asta ma descrie cel mai bine. Si prietenii mei vreau sa ramana tot sub anonimat aici, in jurnalul meu public... De fapt, nici nu stiu daca este un jurnal. Este pur si simplu o adunatura de ganduri si sentimente pe care vreau sa le las undeva. Si aici imi e cel mai usor sa le las.

Ce tristi sunt oamenii singuri... Numai bolnavii psihic de care vorbeam odata pot fi fericiti singuri... si asta numai pt ca de fapt ei nu sunt singuri. In lumea lor ei sunt impliniti, fericiti. Poate ca ei sunt singurii care ating cu adevarat o fericire suprema, pe care noi, muritorii de rand, sanatosi, nu o vom simti in lumea asta... cea reala.

Nici macar nu stim sa definim o lume reala. Nici macar nu stiu daca ceea ce traiesc eu acum este realitate sau poate doar o perioada intermediara, un vis... altceva... ceva ce nu poate fi definit.

As mai scrie multe insa ma rezum la a spune ca ma bucur ca sunt oameni care citesc ceea ce scriu si care poate la un anumit moment dat se identifica cu mine, asa cum de multe ori ne identificam cu un personaj al unui roman, al unei povestiri... E frumos ca fiecare avem povestea noastra si ca fiecare poate crea o lume reala sau nu, un personaj real sau imaginar care poate aduce asemanare, tristete, bucurie in alte vieti.

Si acum imi vine in minte "Marele Singuratic" al lui Preda... si acolo eu eram marele singuratic al vietii... Si cati dintre noi n au fost?

Si as scrie, si as tot scrie... dar ma opresc. De ce? Nu stiu. Asa simt. Ca trebuie sa ma opresc acum. Si principiul asta... sa te opresti atunci cand simti ca asta ar trebui sa faci este unul care s a dovedit a fi folositor in viata mi, si dupa care incerc sa ma ghidez mereu.

Va multumesc... si va parasesc acum.

Trimis de: Falanstera pe 29 Mar 2006, 09:59 PM

Tyra, de ce spui ca muritorii de rand nu pot atinge fericirea. spui ca ai 2 slabiciuni: familia si prietenii. dupa cum vb, se vede ca pui suflet, ca daruiesti sentimente acestor... 2 slabiciuni -sa le zicem asa. atunci, ce te nemultumeste? de ce mie mi se pare ca ai un ton apatic -poate gresesc si a propos, nici macar nu esti nevoita sa-mi raspunzi; aici e visul tau, jurnalul tau public, da, dar, totusi, visul tau .

Trimis de: Tyra pe 8 Apr 2006, 07:28 PM

Ce zi urata... azi nu mi place vremea deloc. Desi ploaia este adorabila uneori, desii norii tin cu mine cateodata, azi nu mi place de vremea asta.

Nu stiu de ce, dar n am chef nici sa stau la caldurica tolanita in pat, nici sa citesc, nici sa ma uit la filme sau la desene animate... nici macar sa stau la gura sobei ascultand povesti. Nu mi e foame, nu mi e sete, nu mi e somn... nu mi e nimic. Ma doare putin capul, dar nimic deosebit... clar de la vreme.

Hmm... azi n am chef de nimic... ce ciudat... Nici de condus, nici de dansat, nici de vorbit la telefon...

Ma voi intalni cu cineva drag mie cu care ma vad prea rar. Initial nu vroiam sa merg nicaieri insa... asta e o ocazie atat de rara incat ar fi pacat sa o dau la o parte.

Ce ciudat e sa n ai chef de nimic... Adica nimic nu te poate multumi la un moment dat, adica traiesti o stare ciudata, o stare zero... asa as numi o... asa o simt eu... ca fiind pur si simplu starea zero.

As bea un fresh de mere cu morcovi... numai de asta am pofta.

Ma duc in viata... starea zero...

Trimis de: Tyra pe 9 Apr 2006, 12:02 AM

Ce frumos a fost, cat de bine m am simtit si cat de bine e sa te intalnesti cu persoane pe care chiar daca nu le ai vazut decat de cateva ori in viata, le simti aproape, simti ca le cunosti si poti sa le vorbesti deschis.

Desi n am avut chef de nimic azi, acum ma simt mai bine, mai implinita, mai sigura si multumesc unei persoane. Tu m ai facut sa ma simt asa, tu m ai adus pentru cateva momente acolo unde nici macar nu mi dadeam seama ca vroiam sa fiu...

Cat de mic e Bucurestiul si totusi prea mare uneori... iar eu sunt parte din categoria aia de 5% pe care si eu insami o urasc.

Trimis de: Socratel pe 14 Apr 2006, 03:04 PM

E pacat ca la varsta asta vezi atatea lucruri cu pesimism...cred ca e nevoie in viata ta de o iubire rapida si nebuna de cineva care sa-ti "rock your world" si sa-ti dea un reset la toate sentimentele negative care te-au napustit in ultima vreme. Cineva care sa te faca sa simti ca traiesti frumos, sa te "invete" sa zambesti din inima, caruia sa i te poti destainui fara teama si pe care sa-l simti aproape mereu....dar e musai sa aiba imaginatie, umor, inteligenta si energie ca-mi pari genul de tipa care se plictiseste relativ repede si are nevoie mereu de mult, nou si bun . Hai capul sus Tyra ca viata e frumoasa...sau mai bine spus poate fi frumoasa daca ne-o facem noi asa prin actiunile si mintea noastra.

Trimis de: Tyra pe 16 Apr 2006, 12:50 AM

Azi...
Acum... sunt singura la el acasa, il astept. Scriu in liniste si ma simt bine... putin obosita totusi. Mi e foame insa daca ma ridic de pe scaun sigur o sa mi piara cheful si ideile... care oricum imi vin pe moment.

Azi...
Simt ca Bucurestiul e din ce in ce mai mic si mai inghesuit si n am stare aici. Stiu in acelasi timp ca daca as pleca mi ar fi atat de dor...
Cand plec in alta tara chiar si numai pentru cateva zile, in ziua cand ajung acolo ma iau un dor si o depresie de nedescris. N am stare si ma simt ca in cursa, inchisa, prizoniera. A doua zi e ceva mai bine insa prima noapte petrecuta departe de Romania e foarte grea.

Azi...
Imi amintesc cand am fost ultima oara in Germania. Am vrut sa plecam cu masina, imi place sa calatoresc, sa vad muntii, peisajele, tot. Desi am condus mai mult de 1000 de kilometri si eram destul de obosita, cand am ajuns la destinatie ma simteam departe. N am putut sa adorm decat foarte greu.

In Romania, am condus eu. Drumul spre Ungaria e greu, sosele stramte, serpentine, camioane, TIRuri, insa peisajul, muntii, raurile nu se compara cu nimic din ce am vazut in alte tari. Poate sunt eu prea nationalista si poate iubesc prea mult Romania, insa e minunat. O zi cu Soare pe drumurile alea, toamna, rosul copacilor, verdele coniferelor, sclipirea pietrelor din rauri... iubesc Romania.
M am urcat la volan, am pus un cd si m am concentrat la depasiri si la drumul lung pe care l aveam in fata. La un moment dat tata m a intrebat daca vreau sa conduca el, daca n am obosit... "Nu, abia m am suit la volan... ce... n a trecut nici juma' de ora!" "Tata, conduci de 4 ore, hai sa schimbam!" M am uitat la ceas... trecusera 4 ore. Nu mi a venit sa cred... cum te fura drumul, privelistea, o masina mare care se aseaza bine pe drum.

Azi...
De ce am scris cele de mai sus? Nu stiu... asa mi a venit pe moment. Mi am amintit in timp ce scriam si am vrut sa ramana aici ziua in care am condus pt prima oara in acea parte a tarii.

Azi...
Mi e lene, mi e foame, mi e somn, mi e lehamite, m am plictisit.

Azi...
As citi ceva, in sfarsit am gasit "Rascoala" lui Liviu Rebreanu pe care am cautat o in casa, la biblioteca, la librarii si abia acum am gasit o la DD. Ce tare mi am dorit sa citesc cartea asta. In seara asta cred ca sunt prea obosita sa ma apuc de ea. O las pe maine.

Azi...
O zi ca oricare alta, o sambata seara in care n am avut chef sa ies (lucru care se intampla din ce in ce mai des), o zi obisnuita, de leneveala.

Azi...
Ca in fiecare zi ma gandesc departe. Nu voi fi implinita pana nu voi ajunge acolo. Ma leaga facultatea sau doar ma ascund dupa ea? De ce nu plec acum? Trebuie sa incerc. Dupa facultate...

Azi...

Trimis de: gio19ro pe 16 Apr 2006, 01:11 AM

Bre, bre, dar suparata mai esti. Uite ca te invit eu la o pizza sau la un suc, saptamana asta. Poate asa o sa rupi ritmul si cand o sa te intorci la gasca ta o s-o faci cu suflu nou.

Trimis de: Tyra pe 18 Apr 2006, 11:25 PM

Nu ma simt bine. Ma cam doare stomacul... am mancat numai junk food zilele astea. Umblu hai hui si mananc numai prostii. Nu duc dorul casei decat daca sunt departe de ea. Daca sunt in zona, pot sa nu dau cu saptamanile pe acasa, nu mi e dor... e pe psihic starea asta de dor.

Nici nu stiu de ce scriu acum. N am nimic de spus in mod special... ceva care as vrea sa ramana sau ceva important... Stau si ma gandesc ce sa mai scriu. Stupid.

Aseara am fost la restaurant cu el, doi prieteni ai lui, prietena unuia si sotia celuilalt. Eu eram cea mai mica. S a simtit probabil. Nu mi plac mesele intinse, cand uiti de tine la masa si tot mai bei ceva, mai ciugulesti... mi se par batranesti. Am avut o companie interesanta si nu m am plictisit prea tare, mai ales ca in timpul mesei a trebuit sa plec vreo 30 de minute intervenind ceva.

Ce sa mai zic azi... As scrie iar niste povesti vechi, niste continuari ale nebuniei... Deocamdata nu. Dar simt din ce in ce mai tare nevoia sa scriu despre nebunia din interior privita de afara... Ce ciudat...

Trimis de: Tyra pe 20 Apr 2006, 03:40 PM

Aseara m am intalnit cu Ramurica. Ne am oprit sa luam o pizza. Cat ea era la casa, m am uitat in jur la mesele de langa.

Am vazut o curva. Asa e ea catalogata... drept curva. O femeie care face sex pt bani, care "o suge". Era cu un baiat... sa zic ca avea vreo 25 de ani. De fiecare data cand am vazut o era cu el. Stau prin fast food urile din Bucuresti si asteapta clientii mai vechi sau mai noi. Stau ore intregi cu un singur suc in fata ei si sunt tristi.
Ea e blonda, se vede ca nu s a mai vopsit demult, are niste pungi mari sub ochi si e slaba, are pielea innegrita de la viata de noapte, de la multele tigari pe care le fumeaza in timpul asteptarii, de la viata asta de cacat pe care o duce.

Poate n ar trebui sa fiu atat de dura in exprimare, insa cum poti sa descrii o faza ca asta pe care o vezi din cand in cand si care iti aminteste ca toti avem nevoie la un moment dat in viata noastra de un nou inceput, de alti oameni, de singuratate si de agitatie in acelasi timp?

Nu mi a fost mila de ea pt ca ma intrebam... "de ce nu pleci, fato, du te, lumea e mare, ce daca n o sa ai nici dupa ce bea apa cateva zile, mai bine pleci, nu te mai chinui, nu fugi, nu te ascunzi, pur si simplu incepi din nou..." Nu m a deprimat insa fata ei mi a ramas intiparita in minte... ochii aceia obositi, pungile de sub ei, mainile firave, parul vopsit doar pe jumatate...

Am plecat de jos, imi amintesc foarte bine comunismul, m am bucurat la bananele de pe dulap, la primii blugi, la salamul de Sibiu... stiu de unde am plecat si nu uit. Si imi amintesc in fiecare zi. Si multumesc... multumesc pt ca sunt eu si nu alta, pt ca am, pt ca lupt si pt ca sper...

Trimis de: Felina pe 20 Apr 2006, 04:46 PM

Trimis de: Tyra pe 29 Apr 2006, 02:29 PM

Aseara ma plimbam cu prietena mea cea mai buna si cu cateaua mea printr-o zona frumoasa a Bucurestiului... aceeasi preferata a mea pentru plimbari: Aviatorilor, Arcul de Triumf, Kisseleff. Era tarziu, in jur de 12 noaptea asa ca nu erau magazine deschise si nici lume prin jur...

Ni se facuse sete, asa ca am incercat sa gasim un magazin in Herastrau. Am luat apa si ne am mai plimbat putin prin parcul gol. Am decis pana la urma sa mergem pe ruta obisnuita si sa ne intoarcem pe Kisseleff.

Plimbandu ne spre iesirea din parc am vazut un plic aruncat pe jos... cu adresa de expeditor si destinatar... gol... L am luat si am mai mers putin... am gasit si o pagina dintr o scrisoare. Apoi o vedere, inca una, o felicitare, iar un plic si... o fotografie. Toate se pare ca fusesera trimise aceleiasi persoane. M am gandit ca i au zburat cumva postasului din geanta si ca ar fi frumos sa le restituim destinatarului.

Totusi, dupa gasirea fotografiei incepuse sa devina putin sinistru. Ne am uitat mai bine la plicuri si la scrisoare... toate fusesera trimise inainte sa ma nasc eu... in 1983... si mi s a parut si mai sinistru. Era clar ca cineva n a mai vrut acele amintiri in casa si ca le a lasat in voia vantului. Desi eram curioase sa citim scrisoarea, am aruncat ravasele si am plecat oarecum ingandurate si poate putin speriate.

Parcul rece si strabatut de un vant tomnatic care facea copacii sa vorbeasca intregea si mai bine acest peisaj... sinistru...

Trimis de: Tyra pe 6 May 2006, 11:42 PM

Azi am luat sutele de poze facute de a lungul anilor la puricat. Am ales 125 de fotografii pe care le am scos pe hartie la un centru. Ne a costat relativ putin si pozele (mate) au iesit superbe. Este ziua S-ei marti si ne am gandit ca cel mai frumos cadou ar fi un album foto.

Am cumparat un album deosebit, care arata vechi, cu pagini galbuie... foarte misto. Am luat banda dublu-adeziva si vreo 2 ore am muncit la punerea fotografiilor in album (R, Qioara si eu). A iesit superb.

Abia astept sa vad cum reactioneaza cand il vede. Sunt poze inca din 2002, cand aratam cu totul altfel, una era mai grasa, alta mai slaba, una mai blonda, alta cu parul mai scurt... totusi una mai urata ca alta. Ma uitam la poze si Qioara chiar a zis la un moment dat ca parca sunt before and after.

Cred ca e cel mai potrivit cadou. Acum e varsta de apogeu, cand putem arata cel mai bine, cand ne distram altfel, cand inca nu ne au doborat grijile, cand suntem inca impreuna si ne spunem totul una alteia.

Le cunost de 7 ani si totusi mi se pare ca nu ne am spus totul, ca suntem proaspete si ca inca mai ascundem surprize fiecare.
Cand spun 7 ani nu mi vine sa cred... nu mi vine sa cred ca acum 7 ani eram boboaca la liceu, ca radeam in continuu, ca au trecut 7 ani de cand ma imbracam atat de urat si eram asa de slaba... ca au trecut aproape 8 ani de cand m am apucat de fumat... ca am atatea amintiri, ca am trait atatea cu bune si cu rele. Mi se pare ca n au trecut mai mult de doi ani... si totusi sunt 7...

Cum trece timpul pe langa noi si ce fraieri suntem cateodata ca il lasam asa sa treaca fara sa l rugam prin fapte sa mai intarzie.

Acest album foto va ramane de acum ani si ani fara riduri si cearcane, cu zambete si nopti pierdute, cu betii si chiote, cu dansuri pe bar si imbratisari.
Cred ca nimic nu se compara cu fotografiile. Ele pastreaza cel mai bine un moment; nu amintirile, nu filmuletele video, nu scrisorile, nu insemnarile ci pozele.

As da ani din viata sa mai am cateva zile de liceu... sa mai am mintea aceea necoapta si prostuta, sa mai rad sincer si sa nu mi pese de prea multe.
Insa... toate acestea vor ramane... in poze si in sufletele nostre.
Vreau sa visez liceul. Vreau sa dau timpul inapoi si sa l opresc. Vreau sa traiesc vesnic cea mai frumoasa perioada din viata mea. Punct.

Trimis de: Tyra pe 10 May 2006, 05:10 PM

Ce ciudat... recitesc ceea ce am scris si vad cuvinte goale, simt o alta persoana.
Atunci cand suferita te rapune, atunci cand simti ca nu mai poti, atunci cand crezi ca esti doar la un pas de nebunie... atunci scrii, gandurile se precipita, te transformi, nu te recunosti.

Poate ca atunci cand suferi esti cu adevarat om.
Imi tremura mainile. Numai cand ma gandesc cat doare suferinta aceea care te impige sa scrii, imi tremura mainile.

Mi-e frica sa spun ca mi-e frica.
Mi-e frica sa spun ce imi doresc.
Mi-e frica sa ma culc uneori iar alteori mi-e frica sa ma trezesc.
Mi-e frica sa spun ca mi-e frica.

Imi plac sentimentele tari, pe care le traiesti cu o intensitate la care nici macar tu nu crezi ca poti ajunge, dar acele sentimente sunt cele mai periculoase. Ele te ridica atat de sus ca mai apoi sa te coboare intr-o nefericire grea, la fel de intensa.

Aparenta fericire e cea care se plateste cel mai scump.
Ai grija ce-ti doresti pentru ca s-ar putea sa ti se intample.

Imi tremura mainile... Ah, de ce mi-e frica?

Si se ridica din pat, si se uita pe fereastra... negru... si totusi... totusi nu e noapte... e negru, dar de ce atat de negru? De ce negru intens, de ce nu negru mai putin negru, de ce negru? Ah, de ce? Si se sprijina cu mainile de tocul ferestrei, holbeaza ochii, si tot nu... tot nu vede... ba da... vede... vede negru... dar de ce negru? Ah, de ce negru, de ce negru?

Trimis de: Aramis pe 10 May 2006, 05:37 PM

Trimis de: Tyra pe 10 May 2006, 08:35 PM

Chiar dupa ce am scris ultima oara m-am dus la baie si... ca niciodata... mi-a venit sa vomit... asa... din senin... mi s-a facut rau din cauza starii pe care eu insami mi-am produs-o.

M-am spalat si am plecat, am iesit din casa. M-a izbit un miros infiorator de carne stricata gatita... Am grabit pasul si am trecut de acel miros... acum mi-e bine... dar ma mai incearca din cand in cand niste batai de inima.

Azi am luat iar metroul si ma gandeam cat de mult iubesc oamenii... Si ma mai gandeam la cat de mult iubesc animalele... si este de ajuns sa stii sa vorbesti cu un caine ca sa stii sa vorbesti cu un om. De cate ori ati gonit un cersetor pe ton ridicat cand a venit sa ceara obsesiv mia de lei? Tot de atatea ori cate ati gonit un caine vagabond care vi s-a parut ca vrea sa va muste.

De cate ori ati alintat animalul iubit si l-ati mangaiat? Tot de atatea ori cat ati mangaiat persoana iubita sau poate un copil.

Citeam undeva un sfat: sa vorbesti cu fiecare om pe care-l intalnesti ca si cand acel om n-ar mai avea de trait decat pana la miezul noptii... daca asta chiar s-ar intampla si daca acei oameni chiar ar muri cred ca cei care ar duce o viata normala s-ar imparti in 2 tabere pana la urma: unii s-ar refugia sa nu mai vada moarte in jurul lor si sa nu fie nevoiti sa mai vorbeasca cu cei sortiti pieirii iar ceilalti ar incepe sa trateze cu dispret orice dialog, hotarand la un nivel de saturatie ca isi pierd timpul vorbind, si incepand chiar sa-i dispretuiasca pe condamnati.

Oare exista si cea de-a 3-a categorie aici? Da... cei mai buni mor... cei care ar putea asculta, cei carora le-ar putea fi mila... aceia sunt cei care vor muri in aceasta ecuatie ipotetica.

Suntem rai si ne e bine... ce paradox...

Ah... am nevoie de oameni... ce slabi suntem... Cat e de usor sa manipulezi si sa intri sub pielea omului... si cat de pervers si mizerabil... Si totusi... e bine ca exista si oameni prosti... poate mai prosti decat acel caine pe care-l lovim cu piciorul sau in care ne prefacem ca dam cu o piatra...

Mi-e sila.

Trimis de: Felina pe 11 May 2006, 12:02 PM

Accepta lumea asa cum e, fa mici schimbari acolo unde se poate, adica mangaie cainele care-ti iese in cale. Nu-ti mai provoca singura sila observand atent, nu-ti foloseste la nimic. Traieste-ti viata, ridica capul din gunoiul trotuarului spre curatenia cerului, intoarce privirea de la omul ce uraste spre ochii cainelui jucaus. Viata e frumoasa!

Trimis de: Tyra pe 11 May 2006, 01:49 PM

Sunt falsa.

Trimis de: gio19ro pe 11 May 2006, 02:01 PM

Jurnalul tau se cheama "minciuni'. De ce?

Trimis de: Tyra pe 15 May 2006, 09:57 PM

Ah, iar ma chinuiesc insomniile. M-am culcat la 7 azi-dimineata... m-am trezit la 10 cum imi programasem (pt a ma duce la scoala), am vorbit vreo ora la telefon dupa care mi-am pus patura-n cap si m-am culcat la loc. Am dormit pana la 17:30. Urasc chestiia asta. In seara asta voi lua niste somnifere.

Ma foiesc in pat, ma uit la toate tampeniile la televizor, citesc ceva dintr-o revista, ceva dintr-un roman, mai fumez 2-3 tigari, mai trezesc pe cineva din somn si mai vorbesc la telefon, ma plimb prin casa, uneori ma apuca sportul pe la 2 dimineata, daca nu mai am tigari ma duc la mini market-ul non-stop de peste drum, ah, rau e sa ai insomnii.

Ma pun in pat cu lumina stinsa si in momentul in care parul meu atinge perna, ca teleghidata deschid ochii si incep sa ma injur in gand... iar nu pot sa dorm...

Insomnia este o parte esentiala a vietii mele. Fara somn nu pot trai si fara insomnie nu pot gandi negru. Si nici macar nu mai vreau sa ma gandesc.

Nu vreau sa ma gandesc, nu vreau sa visez, nu vreau sa fac planuri, noaptea vreau sa dorm.
Ah, vreau sa dorm... vreau sa adorm macar la 3... vreau sa ma duc la scoala, sa-mi beau cafeaua si sa ma bucur de soare si de zi. Nu vreau sa ma trezesc dupa-amiaza si sa vad norii si lasarea serii. Vreau Soare si nu am parte de el.

Urasc insomniile... unde sunt calmantele alea?
Noapte...

Trimis de: Ovidius pe 16 May 2006, 09:13 AM

Trimis de: Tyra pe 17 May 2006, 02:24 AM

Ah Doamne, sunt atat de nefericita... am ramas goala si stearpa. Primesc si nu mai pot oferi nimic. Nu mai inteleg ce inseamna sa iubesti si sunt atat de rece incat mie insami imi vine sa plang cand ma gandesc ca nu mai pot... nu mai pot...

Sunt atat de nefericita, mi-e atat de rau, nu mai vreau.

Ah si insomniile astea nu-mi dau pace. Si am pus capul in perna si am inceput sa plang... asa... pt ca sunt nefericita.

Vreau sa plec. Vreau sa ma bucur de tinerertea mea. Mi-e atat de rau... cine sunt eu?

Si noaptea neagra era de fapt alba. Si ochii atintiti pe geam se holbau si vedeau altceva... vedeau lumini, blocuri inalte, reclame luminoase, vedeau oameni. Ah si nu putea sa iasa. Si strangea tocul geamului in palme si strangea din dinti cu neputinta... ar fi putut sa fie fericit. Cine tinea acum acest suflet?

Trimis de: Tyra pe 18 May 2006, 12:03 AM

M-am trezit pe la 9 (dupa 5 ore de somn), am avut o zi plina, agitata. E ora 1 si somnul meu nu cred ca e aproape.

Miercurea e o zi care mie-mi place in mod deosebit... incep scoala mai tarziu decat in alte zile si ultimul curs este unul la care n-am lipsit decat o data.

Ma binedispune acest ultim curs. Stau cu urechile ciulite (mereu in prima banca la aceste ore) si sorb cuvintele profesoarei.

Desi urasc sa mi se povesteasca un film pe care vreau sa-l vad, sau si mai rau, finalul unei carti, aceasta profesoara ar putea sa-mi povesteasca orice pentru ca nu m-as supara. Desi am facut seminarii si in ceilalti ani cu dumneaei, n-am apreciat niciodata atat de tare ca in acest an omul care sta in fata mea la catedra.

Este pentru prima oara cand scriu de un profesor si pentru prima oara cand un dascal imi intra atat de tare in suflet.

Tot respectul, doamna, va multumesc mult pentru ceea ce ma invatati si pentru ca am inceput sa vad altfel unele lucruri si sa vad punct altele.

Daca as avea asa un profesor in fiecare zi, cred ca mi-as dori sa fac scoala si sambata.
Cu drag si cu deosebit respect si multa stima, a dumneavoastra, clar cucerita!

Trimis de: Tyra pe 18 May 2006, 10:22 PM

M am plictisit azi. Am dormit 12 ore asa ca sa recuperez, am stat pe Han, m am apucat sa mut niste date pe laptop ul mamei... n am facut mai nimic. Acum ma gandesc daca sa ma spal acum sau maine la cap, sa mi stea maine parul drept... vedeti ce probleme existentiale am?

Ah, nu mai las laptop ul ala in pace.

M am plictisit... e urat afara, nu mi a placut vremea de azi... as fi iesit sa alerg nitel dar n am chef.

Vai ce mi mai place sa pierd timpul... Bravo...

Trimis de: Tyra pe 21 May 2006, 06:16 PM

Tristetea nu aduce nici un beneficiu.

Trimis de: Tyra pe 24 May 2006, 11:55 PM

AAAAAAAAAAAAaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Iuhuhu!!!


edit: Ce nebuna!

Trimis de: freeman pe 25 May 2006, 10:58 AM

Trimis de: Tyra pe 27 May 2006, 11:41 PM

Stau in fata calculatorului si mananc un iaurt in timp ce citesc... dar nu mananc orice fel de iaurt... asta e un iaurt special... este iaurt simplu cu zahar. Este iaurtul copilariei mele, cel pe care mi-l dadea mamaica, iaurtul pentru care trebuia sa stam la coada. Dar nu... este doar special insa nu este ca acela... acela era mult mai bun.
Jur ca n am mai mancat de la acel iaurt altul care sa fie macar atat de bun ca acela. Acum, dupa atatia ani, mananc iaurt cu zahar. De multe ori m am intrebat... de ce nu mai mananc eu iaurt cu zahar, ca doar imi placea... Ei bine mananc acum, in seara asta, iaurt cu zahar.

Mainile mele nu pot scrie atat de repede senzatiile pe care mi le imprima un... iaurt cu zahar. Voi stiti cat e de bun iaurtul cu zahar? Voi vi l mai amintiti? Doamne, ce bun si ce deosebit era acel iaurt cu zahar... Era printre cele mai bune lucruri.

In seara asta, amintiri la un iaurt cu zahar.

Trimis de: Tyra pe 29 May 2006, 07:51 PM

Ah, ma pun in fata calculatorului si nu pot scrie. Am de facut un proiect la care tin mult si... cred ca mi-e frica sa nu dau gres. Nu am curajul inca sa ma apuc de scris.

Am idei insa am prea multe, nu stiu cu ce sa incep, cum sa termin si ce sa cuprind. Mi-e teama sa nu uit ceva si vreau ca totul sa iasa perfect.

Nici macar acum nu-mi gasesc cuvintele sa scriu ce anume simt. Cred ca ma voi apuca... dar nu azi... si poimaine e termenul de predare... am emotii.

Trimis de: Tyra pe 5 Jul 2006, 02:30 AM

Am descoperit ca nu mai pot sa ma distrez... sa fie oare primele semne de imbatranire? Daca alta data as fi considerat ca prin ceea ce am facut azi m-am distrat copios, acum consider ca am avut o zi normala, poate putin obositoare, o incercare de a scapa de plictiseala... o incercare nereusita.

Inainte ma plangeam ca merg mereu in aceleasi locuri si de aceea nu ma distrez. Acum imi dau seama ca nu e vorba de loc... e vorba de persoana, e vorba de mine. Nu ma mai distrez cu mine. De ce? Nu stiu, nu-mi dau seama. Poate ca este vorba de o trecere, poate ca pur si simplu am imbatranit prea repede.

Asa e cand ai totul la nas. Nu mai apreciezi nimic. Nu exista decat un loc in lumea asta in care nu sunt sigura ca pot ajunge si imi doresc, si pana si de acel loc mi-e teama... mi-e teama de acel refuz, mi-e teama de un raspuns favorabil si de lipsa mea de curaj de a pleca, mi-e teama de nou, de necunoscut, de oameni.

Aici sunt sigura pe mine si stiu ce pot face, unde ma pot duce, ce pot realiza. Acolo as fi un zero, as avea o viata noua. De fapt asta imi doresc. Si atunci de ce nu am curaj?

Mai am cateva luni sa ma decid si sa iau viata in piept sau sa raman o romanca ... o simpla romanca ce are un vis... un vis pe care putea sa si-l implineasca si pe care l-a lasat sa fie doar vis.

Trebuie sa plec... singura sau nu, trebuie sa ma duc acolo si sa vad eu daca pot sau nu. Pur si simplu trebuie, altfel voi fi nefericita si goala.

Si daca n-o sa am curaj?

Trimis de: alysoft2003 pe 5 Jul 2006, 02:39 AM

Visele sunt frumoase tocmai fiindca ne ofera speranta ca vor fi realizate. Altfel, raman numai vise. Si nu e bine. Oricat de grea ar fi ruperea de radacini, daca acest lucru ar insemna implinirea unui vis la care tanjesti de ani buni, poate merita. Si nu iti fie teama, romanca vei ramane indiferent unde te-ai duce. Este identitatea ta si nu ti-o poate lua nimeni.
Curaj
Scuze fiindca am scris in jurnalul tau

Trimis de: Felina pe 5 Jul 2006, 11:06 AM

Ali
Mai adaug: intotdeauna exista drumul de intoarcere.

Trimis de: Tyra pe 11 Jul 2006, 05:35 PM

Aseara am avut parte de clipe frumoase. Ah, nu stiu de ce mereu cand ma pun la scris reusesc sa gasesc tot felul de cuvinte pompoase si fraze intortocheate pe care in mod normal nu le-as folosi in limbajul oral...

Aseara m-a sunat un prieten, "Hai ca venim sa te luam la o tigara" "Bine, mergem in parc, iau si cateaua". Dupa 5 minute mi-a dat beep, m-au luat cu masina si am mers in parc. Cu catea cu tot. Vremea era tocmai buna. Nu stiu sa o descriu si nici nu vreau sa incerc. Vremea a fost perfecta aseara, momentul a fost perfect, discutiile, totul.

Era trecut de 00:30, alergasem toata ziua, cred ca am facut vreo 200 de km ieri in Bucuresti, mi-am scos o masea de minte, ma doare si acum si eram foarte obosita seara. "Hai sa mergem" "Bine, lasi cateaua si mai stai cu noi la o tigara in fata casei" "Bine".

Am lasat cateaua, am stat in masina, mi se inchideau ochii. Au vrut sa asculte muzica tare, sa dam o tura cu masina. Eu nu, nu, nu, mi-e somn, ei haide domne... bine, hai.

Stateam in dreapta, ascultam un trance foarte smecher si ma uitam in sus. Vantul imi batea in fata si pt prima oara dupa mult timp nu m-am mai gandit ca racesc, ca mi-e frig, ca abia mi-am scos maseaua si o sa ma doara si mai tare de la vant, ca nu vreau... nu stiu... pur si simplu am ascultat muzica, m-am bucurat de vant si m-am utiat in sus.

Mi-am imaginat ca nu sunt in Romania, imi treceau in fata ochilor numai reclamele luminoase, blocuri deodata... Teatrul National... si apoi mi-a parut rau... ma simteam vinovata ca m-am gandit ca sunt in alta parte. Si-mi venea sa strig pe geamul deschis "Romaniaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, te iubeeeeeeeeeeeeeeeesc, te iubeeeeeeeeeeeeeeeesc!!!"

Si ma gandeam la Teatrul National, cate bune si rele imi aminteste cladirea aia, dar n-am vrut decat bune aseara... Si-mi venea in minte "Campioniiiiiiii, campioniiiiiiiiii, ole, ole, ole!"

Peste 2 ani vreau sa vad Romania la Europene, vreau sa urlu la goluri, vreau sa ies imbracata in galben la Universitate, vreau sa ma imbat de fericire si sa tip iar. Vreau ca Romania sa fie Campioana Europeana, vreau sa fie Campioana Mondiala. Vise? Visati voi, eu asta vreau si nu mor pana nu e Romania campioana.

Suntem campioni si ne vom incuraja numai gandind pozititv... asa ca... cine crede ca visez... sa fie sanatos si sa traiasca gri. Eu vreau sa traiesc colorat, vreau sa traiesc galben, vreau sa traiesc Rosu, Galben si Albastru.

Hai Romania!

Trimis de: Tyra pe 12 Jul 2006, 10:24 PM

Ma plangeam ca nu mai vad bine... am fost la control si pana la urma mi-am pus ochelari. Doar la calculator ii tin si noaptea, cand conduc. Singura chestie foarte enervanta este ca trebuie sa-i tot sterg. Mereu sunt murdari. Desi am dat destul de multi bani pe ochelari, nici macar o carpita nu mi-au dat si mie in incapatoarea aia.

Incapatoare e unul din cuvintele mele preferate. Desi nu exista in contextul folosit de mine, imi place si consider ca ar trebui sa fie inventat si cu acest scop. Incapatoarea de telefon (si nu husa), incapatoarea de la ochelari (si nu toc) etc.

Pana una-alta as vrea sa fiu in alta parte acum, pe o plaja departe, cu un cocktail dulceag in mana, in bikini si un maieou lung pana unde incepe linia bikinilor (nu-mi place cuvantul bikini deloc, mi se pare la fel de penibil ca si cuvantul sexy sau aloe, ma zgarie pe urechi, nu stiu de ce-l mai folosesc), cu cineva drag mie alaturi, sa ascult marea si sa ma bucur de vanticelul de noapte.

Of...

Ma duc sa zac ca o carpa in continuare, sa ma uit la un film prost si sa-mi sterg ochelarii... Ce mai viata, ce mai vacanta!

Trimis de: Felina pe 13 Jul 2006, 10:58 AM

Imi place ideea de 'incapatoare'. Ti-o fur.

Trimis de: Tyra pe 15 Jul 2006, 02:28 PM

Sunt zile in care iubesc ploaia... azi o iubesc. Stai Soare acolo si lumineaza cat sa fie umbra, lasa ploaia sa para tomnatica! Ce frumoasa e ploaia!

Trimis de: Tyra pe 19 Jul 2006, 11:06 PM

Am scris un mesaj lung si mi am dat seama ca nu vreau sa l postez pentru ca s ar putea sa l citeasca cineva. Ce urat... De fapt aici nu mi exprim adevaratele sentimente in varianta completa tocmai pentru ca unii ma cunosc si nu vreau sa afle anumite lucruri.

Mereu am spus ca pe Internet sunt o anonima, sunt Tyra si atat. Uite ca acum nu ma mai simt anonima desi imi doresc mult lucrul asta. As vrea sa dispara anumite detalii, as vrea sa pot sa scriu din nou liber, asa cum o faceam la inceput.

As putea sa mi fac o clona dar... parca nu vreau... de ce? Habar n am. Simt ca as fi o altfel de anonima, ca m as trada cumva. Hmm... ciudat sentiment.

Am fost la munte. M am distrat atat de bine, cum demult n am mai facut o. M au durut falcile de ras, am ragusit de la tipat, m am odihnit desi n am dormit decat cateva ore pe noapte... a fost superb. Dupa mult, mult, foarte mult timp am reusit sa adorm fara sa ma mai gandesc la altceva si am dormit bine desi inghesuita si pe un pat jumatate lemn jumatate saltea... de fapt o canapea extensibila.

Ah, ce as mai fi stat... Desi a plouat, am prins o zi cu soare si am lenevit afara, dupa ce am mancat, la o tigara (mai multe...) si un pahar de cola (mai multe...) Ma simteam atat de bine in soarele acela care usor usor se ducea... A fost prea frumos.

Apoi spre seara Manda a tuns iarba si a si cosit putin si mirosea atat de frumos... uitasem aproape cat de frumos miroase iarba proaspat cosita. Am stat pe scarile de la noua veranda, m am uitat la el cum taie iarba, m am uitat la muntii jumatate inca in lumina soarelui si am tacut... si as fi dat orice sa am laptopul la mine, sa pot sa scriu.

Nu pot sa descriu ce sentimente erau atunci cu mine. Moartea si viata erau aproape cum era intunericul aproape de lumina pe acel munte, moartea nu m a mai speriat, nu m a mai deprimat, a fost parte a peisajului din ochii mei si din suflet.

Ah, cat de frumos a fost, ce rau mi a parut ca a trebuit sa plecam... E unul din putinele locuri in care nu ma plictisesc daca l impart cu persoanele cu care am fost.

Pacat ca ne reunim atat de greu si cand o facem dureaza atat de putin.
Mi e dor...

Au fost 3 dintre cele mai frumoase zile din viata mea si 2 din cele mai frumoase nopti.

Trimis de: Tyra pe 31 Jul 2006, 02:45 PM

Am hotarat sa ne plimbam in cat mai multe parcuri din Bucuresti. Mie imi place la nebunie sa ma plimb.

Am inceput cu parcul Doina, tur de Kisseleff - Aviatorilor. Vineri parcul Moghioros... desi n-am fost decat de cateva ori acolo, imi place in mod deosebit. Nu stiu... ma atrage ceva. Poate pentru ca prima oara am fost acolo cu cineva drag mie, o buna prietena, fosta mea colega de banca.

M-am simtit tare bine. Ramane unul din parcurile mele preferate.

Sambata, tur de Herastrau. Roata Mare, porumb copt, cumparat jucariute inutile, frica pe sinele de tren.

Duminica Cismigiu. Insa iar trebuie sa-l iau la picior pentru ca nu am facut tur complet.

Duminica noapte locul meu secret. Exista un singur loc in Bucuresti pe care eu il consider al meu si numai al meu. Foarte putina lume stie de el, lac, liniste totala, se aud pestii sarind si greierii cantand. Da, exista asa ceva in Bucuresti. Si este al meu. Am mers acolo numai cu persoanele dragi mie si oricine merge acolo trebuie apoi sa-si spele creierul pentru ca nu are voie sa-si aminteasca de locul meu secret. Este numai al meu.

Azi... nu stiu... am inteles ca Parcul Sebastian este frumos... Poate ca azi ma intorc la vechea mea dragoste, parcul Kisseleff.

Ador natura si inca o data spun... iubesc Bucurestiul. Orasul asta are tot ceea ce altii cred ca ii lipseste. Si acolo unde nu stiu prea multi, este intr-adevar liniste. Si uneori... linistea este tot ce ai nevoie...

Trimis de: Tyra pe 1 Aug 2006, 02:13 AM

Azi - din nou parcul Kisseleff (sau Kiselef, sau Kiseleff - nici acum nu stiu), Aviatorilor, Herastrau la terasa, inapoi in parc, apoi Moghioros.

Am de facut ceva de care mi-e tare sila. Pot sa aleg sa nu fac si sa raman cu o dilema sau pot sa ma lamuresc, asta implicand si nervi si sa trec odata pentru totdeauna si peste asta.

Vroiam sa plec la mare maine dar... m-a tinut ceva aici. Din ce in ce mai tare ma tine un lucru din sufletul meu aici, o persoana, ma leaga de Bucurestiul de care de atata timp am inceput sa fug.

E ciudat cum esti sigur 100% de un lucru si apoi iti da inima ta un sut in fund de realizezi ca esti un creier cu o ratiune dependenta de sentimente. Ciudat, dar ma simt bine. Foarte bine.

De vreo doua saptamani dorm bine. Doamne ajuta!

Trimis de: Tyra pe 2 Aug 2006, 01:37 AM

Azi a trebuit sa plec pana la Ploiesti. Si pt ca tot am facut drumul, am mers si pana la munte. De la Ploiesti pana spre Sinaia am prins o ploicica. Cand am ajuns acolo, soare, frumos rau.

Am mers pana acasa la Manda sa vedem in ce stare mai e cabana


Intrerupere. Am primit un telefon. Am coborat si am fost iar in parc. Tot Kisseleff.

Continuare:

Cabana era si mai frumoasa, termopane, termopane, iarba mirosea la fel de frumos. M-am intins pe jos cu burta pe trifoi si am mirosit pamantul. As fi stat ore intregi asa. Mereu am sentimentul asta cand merg acolo... nu imi mai vine sa plec.

Ce frumos e sa fii tanar si sa poti sa fugi, sa scapi de cotidian, sa ai prieteni, carnet si masina, ceva bani de benzina/motorina, tigari si apa sau suc.

Pe drum, lautareasca mea de suflet... acum imi suna in cap "Mai tii minte maaaaaaai, draga Marie, ca nu erau struguri copti la vie".... Si asa nici nu-ti dai seama cum a mai trecut o zi. Uite ca nu trebuie neaparat concediu sau vacanta ca sa simti libertatea.

Si nici macar nu-ti trebuie mai multe zile libere... nici macar una. Cateva ore fac amintiri care se bat cu multe vacante.

Azi presimt ca iar voi dormi bine.

Trimis de: Ovidius pe 2 Aug 2006, 09:39 AM

Trimis de: Tyra pe 9 Aug 2006, 06:05 PM

Si m-am indragostit!

Trimis de: Tyra pe 10 Aug 2006, 01:36 PM

Ii caut mereu gura cand nu e langa mine, iar atunci cand el o cauta pe a mea ma ascund la pieptul lui si tac.

Trimis de: Tyra pe 11 Aug 2006, 09:32 PM

Nu vreau sa pierd. Niciodata.

Trimis de: Tyra pe 14 Aug 2006, 01:18 PM

Gol in stomac. Mi-e foame si n-as manca. Seara cu el in gand, dimineata cu el in gand. Imi place atat de mult incat uneori imi vine sa-l musc tare de tot, sa-i fac rau.

Am nevoie de el langa mine si in acelasi timp imi vine sa-l imping. Mi-l doresc prea mult alaturi. Nu suport sa am atata nevoie de atingerea unei persoane.

Problemele mele dispar atunci cand ma gandesc la cum m-a sarutat.

Dorm bine... dorm bine... dorm bine.

Trimis de: Tyra pe 15 Aug 2006, 07:05 PM

Sunt obosita... si mai am de facut un drum pana la Ploiesti... de care n-as avea nici un chef in alte conditii. Insa asa... cand merge cu mine... e cu totul altceva.

Ma pun in dreapta, conduce si il pup din cand in cand.

Scriu si zambesc cand ma gandesc la sarutul lui. Cel mai frumos sarut.

Ieri am fost pana la Snagov si am stat in spate, geamurile deschise si cred ca ma ia o raceala de o zi. Da, asa e bine. Raceala de o zi. Sper sa fie de vina numai oboseala care-mi da starea asta proasta.

Azi-noapte n-am dormit bine deloc. M-am trezit brusc, am visat numai tampenii. Nu suport sa visez. Am mai spus si o s-o mai spun. Visatul e pentru zi, nu pentru noapte... De fapt... visatul e prost si atat. Exista planuri si nu vise... sau visuri... Nu vreau sa visez. Deloc. Si sunt sigura ca n-o sa ma afecteze cu nimic daca din clipa asta n-as mai visa.

Abia astept sa-l vad.

Trimis de: Tyra pe 24 Aug 2006, 10:32 AM

Simt fericirea in gat.

Mi-e atat de bine acum... vreau sa ramana asa...

Trimis de: Tyra pe 27 Aug 2006, 10:59 AM

Agitatia din jurul meu... o ador. Ma simt iubita si fericita.

Trimis de: Marcus pe 28 Aug 2006, 07:51 PM

La multi ani, draga Tyra!!! ...sa ai parte de cat mai multe clipe de fericire!

http://imageshack.us

Trimis de: Tyra pe 3 Sep 2006, 06:50 PM

Ziua mea de nastere a fost un succes. Totusi, inainte de 12 noaptea, adica inainte sa inceapa ziua mea, eram deja un pic trotila. Multa bautura, mancare putina - cateva sandwich uri si muuuuult gratar si pana la 6:30 dimineata nu stiu cum a trecut timpul.

De obicei nu invit lume la ziua mea. Ma serbez in ziua respectiva si cine ma suna, este invitat in general, astfel evit sa fac o obligatie din ziua mea de nastere cu cadouri sau flori. Numai ca de data asta a picat lunea, si am facut gratarul duminica, asa ca am anuntat din vreme.

Cadouri multe, toate superbe, m am simtit excelent. De fiecare data m am simtit bine, iubita si am fost inconjurata numai de prieteni de ziua mea. Anul asta n a facut exceptie.

Acum stau linistita si desi ar trebui sa ma intalnesc pe rand cu cateva persoane, sa fac ceva, n am nici un chef. Ma gandesc totusi ca nu mai am tigari si ca ma voi duce sa mi iau. Intalnirile... poate rezolv una in seara asta, altfel n am chef. Si p aia as lasa o pe alta data dar... sa vedem.

Am o stare de n am chef. Azi n am chef nici de el macar. Aseara nu m a tinut in brate asa cum as fi vrut eu... Azi parca nu mi a cautat gura cum o cauta de obicei... Azi n am chef. Si cu toate astea... mi l doresc...


La multi ani cu intarziere, Tyra!

Ma duc sa mi iau tigari.

Trimis de: Tyra pe 4 Sep 2006, 02:04 PM

Mi s-a urat cu binele si vreau sa fac ceva rau. Imi recunosc stilul.

Ah, cat sunt de proasta in privinta asta!

Ti-am spus aseara ca ti-am pus gand rau si ai zambit. Apele incep sa fie tulburi, ma doare inima de atata bine, de atata fericire cu care nu sunt obisnuita.

Vom fi mult timp impreuna. Si de aceea vom suferi. Amandoi...

Imi esti prea drag, nu te mai suport. Inima imi bate mai tare cand ma gandesc la tine. Cat de repede m-am indragostit si totusi cat de tarziu de tine. Te ador!

Trimis de: Tyra pe 6 Sep 2006, 01:18 AM

Inceput de septembrie... ma doare inima. Azi a fost una din cele mai urate zile din viata mea. Cu siguranta n o voi uita. De ce inceputul de toamna pe care l astept mereu trebuie sa aduca un mare necaz in fiecare an?

Septembrie, de ce nu esti si tu al meu?

Nu stiu ce sa fac, cum sa reactionez, cum sa ma comport... sunt pusa intr o situatie cu care nu m am mai confruntat si cu care nu credeam vreodata ca voi trebui sa am de a face. Mi e rau. Ma ustura ochii. Nici macar n a trebuit sa fac eu ceva rau... cand imi e cel mai bine atunci viata mea simte si mi trage un sut ca sa ma trezesc... "Tu nu meriti sa fii fericita... de ce? ma intrebi de ce? Asa! Pentru ca asa vreau eu! Ia ti o si p asta..."

Ah, mi e rau, ma doare capul. Azi sunt slaba. Azi nu vreau sa mananc, sa dorm, sa ma trezesc, vreau... sa uit si sa nu fie adevarat. Dar e... of, mama, mama mea... habar n ai tu ce inseamna cu adevarat viata... si mi pare atat de rau ca la cei 22 de ani ai mei tot nu pot sa ti transmit macar jumatate din ce am invatat... viata e o tarfa... dar numai viata proprie.

Tu nu stii in ce te bagi... si as vrea sa te invat... o sa te invat... o sa incerc macar... cu atat sunt datoare... Esti o mama buna. Jur! Cea mai buna...

Te iubesc, mama.

Trimis de: Tyra pe 7 Sep 2006, 12:45 AM

Este adevarat ca necazurile nu vin niciodata singure... vin la pachet. Desi stia cat de tare m a lovit vestea de ieri si cat am nevoie de el, a plecat. Ar fi putut sa ramana. Dar a plecat. Si maine n o sa l vad. E pentru prima oara de cand suntem impreuna cand n o sa l vad o zi.

Azi a venit la mine fara sa ma anunte. Inainte sa plece. Sa ma pupe si sa ma tina un minut in brate. Nu mi a fost de ajuns. Acum seara mi s a facut dor de el... dar un dor mare, dureros. Nu stiu ce sa fac... Stiu ca s a indragostit si el de mine, dar... de ce a plecat si m a lasat cand stia foarte bine ca am mare nevoie de el?

Si uite cum jurnalul meu incepe sa prinda pagini. De fiecare data cand sufar, pot sa scriu. As vrea sa scriu si cand sunt fericita. Uneori scriu... cam in sila... numai pentru ca stiu ca peste saptamani, luni o sa citesc si o sa zambesc. Imi place sa zambesc, sa rad... insa azi am facut o fara nici o tragere de inima.

M am intalnit cu M si CMBP si desi am schimbat decorul si nu ma mai vazusem demult cu ele, m am plictisit repede, nu ma puteam concentra prea bine.

Ma gandeam la ieri, ma gandeam la el... de ce a plecat? De ce ai plecat? Tu nu stii cata nevoie am de tine aici? Crezi ca un telefon rezolva dorinta mea de a ma tine tu in brate? Ah, simt ca desi eu ti am zis sa te duci o sa te fac sa suferi pentru ca m ai ascultat.

Stiu ca sunt rea, stiu ca sunt ciudata insa de multe ori ma prefac bine. Si m am prefacut si azi. Insa cand te vei intoarce o sa suferi si mie o sa mi para bine ca te pedepsesc. Si o sa te doara si apoi o sa ma doara si pe mine. Ah, daca te ai intoarce maine mi ar trece. Dar nu te intorci maine... Nu trebuia sa pleci!

Trimis de: Tyra pe 8 Sep 2006, 12:14 AM

Azi... o zi frumoasa. Mi a placut mult azi.

Pe la 13:30 telefon: L

L: Hai la Snagov, haide, venim sa te luam intr o ora!
eu: Stai sa vad daca am treaba azi, te sun in 5 minute.
L: Hai ma, hai sa mergem, te rog!
eu: Te sun in 5 minute, ai rabdare!

In 5 minute i am dat mesaj: "va astept la 3". La 3 au fost la mine. M au luat cu un Hummer H1. E prima oara cand ma sui intr un Hummer. E chiar mare mare. E tanc. Simteam ca numai daca s ar prabusi un avion peste noi am avea de suferit ca in rest... numai autobuzele erau mai mari si oricum masina asta mi se pare atat de sigura incat am stat foarte linistita. Masina decapotata, pana la Snagov am crezut ca chelesc.

"Pot sa fumez?" "Poti, vreau sa ma pun bine cu tine."
"Pot sa ma ridic in picioare?" "Da chiar te rog!"

Oricat as incerca, nu pot sa stau cuminte si sa ma prefac asa... doar de aparente. Sau pot pt un timp foarte scurt. Si m am simtit bine, si ei cu mine.

Am ajuns la Snagov mai mult fara par, pe care incercam sa l mai culeg de prin gura.

Barca... dar... barca barca... barca alba, pielea alba... superba. Mare. Frigiderul plin cu... da, evident, vodka si sucuri naturale. Si am facut o baie. Apa buna, soarele pe cer... vara asta chiar mi a rezervat numai surprize. Nu credeam ca o sa mai apuc vreo zi de plaja anul asta in Romania.

In mijlocul lacului au oprit barca si am stat la plaja, am facut baie, pipi in apa... de, se scuza.

C are si un scuter de apa. Baietii se tot jucau cu el. "Hai, nu incerci?" Eu nu ca mi era cam teama... sa nu ma fac de ras. Si o vodka, doua, trei... "Ia dati ma scuteru ala ncoace!" Si dusa am fost. E prima oara cand conduc un scuter. E senzatie, ce sa mai. N am cazut, n am ramas in fundul gol si m am ridicat si in picioare. Venise seara si mi cam dardaiau dintii. Dupa ce am prins gustul vitezei pe apa n as mai fi lasat scuterul ala.

Cred ca de aia mi e teama si sa ma sui pe vreun motor. Mi e teama ca o sa mi placa. Si stiu cat e de riscant si parca n as vrea. E prima oara cand recunosc ca mi e frica sa nu mi placa...

Am fost la debarcader, am lasat scuterul, ne am imbracat, tot in barca si am plecat sa mancam. Fita de fita, barca in care eram noi era cea mai mare, singura care nu incapea in locurile amenajate pe debarcaderul restaurantului. Pana la urma a parcat o C.

Am mancat, s a lasat de a binelea intunericul si am plecat spre Bucuresti.

Azi a fost o zi fitoasa, da stiu, dar o zi superba. Mi era dor sa fac altceva. Si am facut. Ma simt obosita si ma simt bine.

El e tot acolo, n a venit azi... Pacat...

Azi a fost o zi frumoasa!

Trimis de: Kitty pe 8 Sep 2006, 08:20 AM

Imi cer scuze de "bagare in seama", dar trebuia sa zic si eu ceva Cat de mult mi-ar fi placut sa fiu in locul tau si poate cu tot cu tupeul tau, sau cu vodka, depinde 8 zile in Grecia, cu motoarele de inchiriat sub nasul nostru, cu masinute de-alea de teren cum am vazut numai in filme si cu motoare pe 4 roti, eu n-am reusit sa-mi fac curaj macar sa-ntreb cat costa Ma bucur ca ai avut si o zi mai buna...sunt cu ochii pe jurnal, ai grija

Trimis de: Tyra pe 8 Sep 2006, 11:28 AM

Am febra musculara.

Kitty, o dulcica, asa cum e de obicei.

Trimis de: Tyra pe 8 Sep 2006, 01:11 PM

Ce bine e sa nu ai bani dar sa ai prieteni care tin la tine si care au ei bani si vor cu tot dinadinsul sa fii in preajma lor. In vreo 2 ore plec la munte. Cu L si C.

Nu stiu de ce, dar cred ca o sa ma cam plictisesc. Ei vor sa stam pana duminica, insa parca vad ca maine iau trenul si ma intorc singurica la Bucuresti.

Sincera sa fiu, plec in mod special nu ca sa ma distrez, cat sa i fac lui rau. Tocmai m a sunat acum. Nu i am spus ca plec. O sa i spun mai tarziu. O sa i para rau. Maine se intoarce si sigur ar vrea sa ma vada.

Ma duc sa mi fac bagajul si sa fac un dus.

Sper sa fie bine.

Trimis de: Tyra pe 15 Sep 2006, 01:27 AM

A fost frumos la munte. Vineri si sambata fite fite, atv-uri, masini tari, restaurante si cluburi dar... ma luase dorul de gasca mea, vedeam ca ei chiar nu stiu sa se distreze si abia asteptam sa-i vad pe ai mei.

Baieti tineri, parinti bogati, totusi, desi cu foarte, dar foarte, enorm de multi bani pe mana, politicosi, foarte bine crescuti, mereu draguti si atenti. Mi-au lasat o impresie foarte buna, insa toata distractia mea a constat in faptul ca am condus ultima fita de atv. In rest... mi-era dor de boschetareala noastra, de treningurile imputite, de adidasii murdari si de gratarul din curte.

Insa cel mai dor mi-era de... el. Dupa lungi certuri el s-a intors de la munte sambata pe zi la Bucuresti si seara la 12 noaptea ma lua pe mine din Brasov. N-a fost initiativa mea sa se intoarca, nici macar propunerea mea. Desi ar fi trebuit sa fiu suparata, desi m-a lasat cand mi-a fost mai greu, cand l-am vazut nu am putut decat sa zambesc si sa-l iau in brate, sa-l tin asa cateva minute.

Brasovul frumos cum il stiam. Am fost la Moieciu (pe placuta scria Moieciu, pe telefonul meu Moeciu, poate ma lamureste cineva...) Am ramas surprinsa de frumusetile pe care inca nu le-am descoperit de pe Valea Prahovei. Ne-am plimbat prin munti si noaptea si ziua, am lenevit intr-o poienita, am mancat si m-am simtit... prizoniera pana a venit el.

Sambata a fost prima oara. Si a fost superb. Nu credeam ca poate fi atat de frumos. Mi-am dorit atat de mult sa vina si momentul asta, incat parca asa, stresati si cu sentimentul ca oricand ne poate prinda cineva a fost si mai frumos.

Duminica seara iar m-am culcat cu el. La fel de frumos. Apoi m-am imbatat si i-am spus ca nu regret nimic, ca m-am simtit foarte bine cu el, dar ca vreau sa ne despartim, ca nu trebuia sa ma lase atunci. Nu atunci. A plans... L-am luat in brate, l-am sarutat pe ochi si l-am tinut asa... I-am spus ca il iubesc... De multe ori...

Nu cred ca il iubesc, insa am ajuns sa tin foarte mult la el si am impresia ca imi provoaca o dependenta. Nu pot sa stau fara el. De fapt, pot, insa nu mi-e bine. Cand imi e alaturi ma simt eu, ma simt implinita, iubita, apreciata. Parca totul e mai putin rau decat ar fi fara el.

Luni noapte am fost la el. N-am dormit la el. N-am vrut. Acum m-a lasat acasa si as fi vrut sa fie langa mine, sa ma cheme in pat, sa ma tina in brate si sa-mi respire in par.

A fost un week-end plin, insa n-am rabdare sa mai povestesc acum.

Tot ce conteaza este ca am fost noi doi impreuna... Restul... de umplutura...

Trimis de: contraste pe 15 Sep 2006, 07:19 AM

Trimis de: Tyra pe 16 Sep 2006, 04:48 PM

Am dormit a paguba. Nu-mi place. Am dormit pentru ca n-am avut ce face.

Trebuie neaparat sa vorbesc cu mama si nu stiu cum s-o abordez. E un subiect de care mi-e tare sila. Aseara am vorbit cu L, a venit la mine si a stat pana tarziu. Am vorbit si de mama. Imi venea sa ma duc peste ea in camera, s-o iau de par s-o trezesc si sa-i spun ca nu stie ce face si ca e o proasta.

Uneori ma apuca niste nervi... odata si-odata tot o sa i le spun pe toate. Insa trebuie sa le adun. Si mai trebuie sa vorbesc cu ea cat mai curand. Cu cat trece mai mult timp, cu atat este mai rau.

Nu se putea sa am o familie normala si fericita?

Ma simt ca in filmele proste cu americani. Numai ca eu nu pot sa zic "I love you" si sa fac ca totul sa fie bine.

Mi-e rau de foame si de ganduri.

Trimis de: Tyra pe 17 Sep 2006, 12:34 PM

Eram in New York. Imbracata office, cu o femeie, ma tot plimba cu un lift. Incercam sa ma fardez cu un creion cu mina, creion cu care scrii pe foaie. Pana la urma am scapat de femeie si m-am intalnit cu Chioara.

Au inceput sa apara tancuri mari si americanii alergau dupa ele si in jurul lor cantand incurajari.

"Hai Chioaro sa vedem ce striga prostii astia!"

Nu intelegeam ce strigau.

"Chioaro, iti dai seama ca sunt in America?"
"Da, fata"
"Chioaro, iti dai seama ca sunt in New York?"
"Da, fata"
"Chioaro, iti dai seama ca asta e cel mai mare vis al meu?"
"Da fata"
"Chioaro, iti dai seama ca asta e doar un vis si ca dimineata o sa ma trezesc?" Si am inceput sa plang..
"Stiu, fata"...

Si m-am trezit.

Trimis de: Tyra pe 19 Sep 2006, 05:57 PM

Ma razbun pe toata lumea fara sa vreau si totusi imi dau seama de asta si nu ma opresc. Desi incearca sa fie langa mine, simt ca nu intelege situatia din familia mea.

Ma simt rau cand prietenii mei povestesc despre ce au facut in week-end cu familiile, ma simt rau cand ii sun si sunt la masa cu parintii... Incerc sa ascund si cred ca-mi iese. Aseara am venit dupa ce tata mancase... singur din nou si totusi ne-am pus toti la masa in sufragerie.

Eu si CMBP am mancat, el cu tata au stat la televizor si au comentat. M-am simtit mai bine. Sper ca si tata.

Aseara am vorbit cu tata. Mi-au dat lacrimile. Trebuie ca macar eu sa fiu tare si sa-l ajut.

As mai scrie... dar nu acum. O sa mai scriu.

Si cum necazurile nu vin niciodata singure ci la pachet, catelul meu mai mare, de vreo 3 zile o tine dintr-o criza de epilepsie in alta. Scheauna si urla toata noaptea dupa crize. Sunt momente in care ma gandesc ca poate ar fi mai bine sa fac asa cum a recomandat veterinarul si sa-l eutanasiem... Dar sunt zile si zile. Si nu pot... pana nu voi fi convinsa ca e spre binele lui, n-o voi face.

I-am tot marit dozajul de medicamente si sper sa-i fie mai bine zilele urmatoare...

Singurul motiv de fericire din ultima perioada a fost ca azi am cules pentru prima oara pe anul asta struguri din via mea atarnata de casa.

Trimis de: menthoru' pe 24 Sep 2006, 01:42 PM

Hello Ty,

Imi pare rau sa aud vestile despre catelul tau. Este greu. http://www.hanuancutei.com/forum/index.php?act=ST&t=2790&.
Sper sa iei decizia buna daca va veni vreodata momentul sa iei o decizie. Vei sti.

Trimis de: Tyra pe 26 Sep 2006, 02:28 AM

Menth, acum se simte mai bine. I-am redus iar doza dupa ce am vazut ca nu a mai facut crize. Numai in momentele in care vad ca nu-si mai revine cedez psihic uneori si-mi vine sa fac ce mi-a spus doctorul. Niciodata insa nu am luat aceasta varianta cu adevarat in calcul.

Multumesc de grija si incredere.

Trimis de: Tyra pe 26 Sep 2006, 02:37 AM

Azi am avut nervi spre seara. Sunt ca un vulcan. Acum sunt linistita, rad si n-am nimic, 5 minute mai tarziu ma iau dracii si nu te mai intelegi cu mine neam.

Imi sare tandara din te miri ce prostii si imi vine sa-l bat. Pe el, pentru ca e mereu langa mine si pentru ca eu trebuie sa-mi descarc nervii pe cineva. Desi n-are nici o vina si stiu, ia mereu vina asupra lui si incearca sa ma faca sa ma simt bine. Si de ce-l vad ca-l doare si ca nu-i e bine, de-aia imi trec niste fiori prin inima si mai tare vreau sa-l ingenunchez.

Sunt o scarba si nu stiu sa ma comport. Situatia din familia mea imi da o stare pe care nici eu nu o cunosc si de care mi-e oarecum frica.

Azi imi venea sa ma pup pentru rautatea mea, simteam cum imi sclipesc ochii si vedeam cum lui i se sting. Nu stiu cum poate sa-mi fie bine cand il fac pe cel pe care-l vreau aproape si la care tin sa sufere. Si parca mai mult il doresc, si parca din ce in ce mai bine e, cu tot raul pe care-l provoc.

Trimis de: Tyra pe 26 Sep 2006, 07:13 PM

Sunt in general foarte ranchiunoasa. Iert dar nu uit. Nu uit deloc. Daca cineva mi-a gresit, desi purtam o discutie prin care eu ii arat persoanei respective ca mi-a trecut, tin in suflet o urma de rautate pe care tind sa o dezvolt in unele cazuri.

Asa se intampla zilele astea cu S. Pur si simplu n-am chef de ea. N-am chef sa ma sune, n-o sun deloc, n-am chef sa ma vad cu ea. Neam. Nu stiu cat o sa mai dureze starea asta, cert e ca dureaza de ceva vreme.

Se aud strigate de afara... "Haide Steaua!"

Trimis de: Kitty pe 26 Sep 2006, 08:48 PM

Hai Steaua!
Mai mult mi-e rusine sa-ti zic, nu-mi place sa dau sfaturi fara sa mi se ceara
Sanatate catelusului si eu am unul de 9 ani si stiu cum e sa-l vezi suferind si sa nu stii ce sa-i faci, am trecut prin asta, a fost greu pt toata familia. Pupici

Trimis de: Tyra pe 2 Oct 2006, 12:57 PM

OOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooof

Trimis de: Tyra pe 3 Oct 2006, 11:41 AM

Trebuie sa-mi amintesc sa scriu ceva in jurnal. Acum n-am chef.

Trimis de: Tyra pe 6 Oct 2006, 12:45 PM

Nici nu mai tin minte de cand nu m-a mai sunat mama. Se pare ca ea daca renunta la o persoana, vrea sa renunte la tot ce e legat de acea persoana. Nu o condamn. O mostenesc perfect. Totusi... sunt copilul ei... poate ca nu ar fi trebuit sa renunte si la mine atat de usor.

As vrea sa o sun eu, insa stiu ca mai rau as face, n-as putea probabil sa-mi stapanesc rautatea ce ma caracterizeaza atat de bine.

E incredibil cum crezi ca ai ajuns la o varsta la care suporti altfel si vezi altfel lumea, si cu toate astea viata iti demonstreaza ca nu prea stii multe.

Tata imi lasa bani fara sa-i mai cer si am observat ca de cand ma ocup mai mult eu de casa, imi lasa mai multi bani. Chiar si prietenii carora nu le-am spus de situatia din familia mea si-au dat seama si au renuntat sa ma mai intrebe. Ieri a fost Bibit pe la mine. I-am spus sa nu fie surprins, dar eu de acum voi locui numai cu tatal meu. L-am vazut cum s-a intristat, m-a intrebat daca nu se mai poate face nimic si am schimbat repede subiectul.

In primele zile ma simteam ca si cand as fi pierdut pe cineva drag, simteam casa goala... Apoi am inceput sa simt nevoia sa fac schimbari si sa mut lucrurile dintr-o parte in alta.

As vrea sa avem bani, sa renovam casa, sa zugravim sufrageria in culori calde, sa scap de alb. Ce casa mare... si doar 2 locuitori... Si desi stiu ca de pe urma chiriei din aceasta casa am trai bine mersi si eu si tata in cate un apartament inchiriat, si chiar ar ramane si bani destui, nu vreau sa ma mut.

Daca i-as propune probabil ca ar fi de acord, insa nu vreau sa-l las singur. Sub nici o forma.

Of... cateodata imi vine sa plang. Dar nu plang. Nu vreau sa plang pentru ca stiu ca pot sa trec si peste asta.

Am invatat sa nu fiu dependenta. Si e foarte important...

Trimis de: arrianna pe 6 Oct 2006, 04:08 PM

Uneori iti face bine sa lasi aceasta furie interioara sa iasa din tine sub forma lacrimilor...!
Stii ca in ciuda faptului ca sunt clipe in care nu sunt langa tine fizic , cu sufletul voi fi mereu acolo...acolo pentru a te asculta si pentru a-ti oferi o imbratisare calda!Te iubesc mai fato(chiar de nu am invatat sa o arat prea bine) si ai sa vezi ca va fi bine!

Trimis de: Tyra pe 9 Oct 2006, 12:56 PM

Cat este de frumos sa gasesti asa ceva scris in jurnalul tau! Si cum poate scrisul sa inlocuiasca de multe ori cuvinte pe care nu le poti rosti! Multumesc!

Trimis de: Tyra pe 10 Feb 2007, 03:29 AM

Nici nu stiu ce sa spun.

In primul rand nu vad bine. Ma uit numai la tastatura.

Asta ar fi fost "in primul rand" cel mai important?

Nu stiu. Iar am inceput cu intrebari.

Nu mi-a fost dor de Han. Eu am vrut sa ma rup de el insa el nu s-a rupt de mine. Cautam ceva pe google si am ajuns exact la "Minciuni"... jurnalul meu. Sa fie oare raspunsurile mele printre propriile intrebari?

Partea asta de Internet m-a cucerit. Am pus mai mult suflet si mai multe sentimente in jurnalele astea decat isi poate oricine imagina. Am lasat atata durere in "Si pentru ce?", am inceput sa vars si aici. Am fugit de "Si pentru ce?" si acum vreau sa fug si de "Minciuni".

Nu consider ca sunt lasa. Nu-mi mai plac partile astea din viata mea. E chiar atat de rau? De ce m-am intors sa scriu in minciuni? Desi de cat timp am lasat scrisul de la Han nimeni nu a deschis poate jurnalul meu, simt ca nu scriu doar pentru mine... si numai asta ma face sa ma intorc.

Ma fastacesc, nu stiu ce sa scriu.

Desi puteam sa mentin comunicarea am refuzat. Abia azi am vorbit. N-am vorbit mult.

Of... nu-mi gasesc cuvintele. Frazele nu mai curg cum curgeau odata. Poate si sentimentele s-au potolit. Sau poate ca pur si simplu nu mai am ce sa zic.

Am citit 2 jurnale. Numai aici am intrat in seara asta. Am vazut multe schimbari. Mi-e dor si nu mi-e dor in acelasi timp.

As mai spune... dar tac. De ajuns pentru seara asta.

Sper ca bine v-am regasit. Hanule, ma primesti inapoi?

Trimis de: alysoft2003 pe 10 Feb 2007, 03:44 AM

Bine ai revenit Tyra, ti-am simtit lipsa pe aici

Trimis de: Ileana pe 10 Feb 2007, 02:52 PM

Trimis de: Kitty pe 11 Feb 2007, 01:00 AM

Hello honey...missed you

Trimis de: Tyra pe 12 Feb 2007, 11:08 AM

Multumesc mult de primire!

Din pacate nu pot sa zambesc. Aseata a murit Brutus, catelul meu.

Trimis de: alysoft2003 pe 12 Feb 2007, 09:49 PM

Imi pare rau A murit in criza sau a murit "asistat"?

Trimis de: Tyra pe 13 Feb 2007, 01:44 AM

Duminica dimineata a facut multe crize. Abia dupa o ora si jumatate de crize l-am dus la doctor. A avut un accident cerebral. L-am adus acasa inca viu. Horcaia la un moment dat. Am crezut ca se trezeste. Doctorul i-a facut fenobarbital intravenos, vitamine... vreo 7 injectii... Pentru cei care nu stiu, catelul meu avea epilepsie.

La ora 17 el traia. M-am simtit rau si m-am culcat de dupa-amiaza. Cand m-am trezit si m-am dus la el la ora 19, era rece. Vorbeam cu CMBP la telefon in timpul ala. Am pus mana pe el, mi-am dat seama ca a murit. Cand am vrut sa urc scarile sa intru in casa nu stiu cum m-am dezechilibrat, am cazut pe scari si am dat cu capul tare de un perete. Pe moment nu m-a durut. Acum se vede un cheag mic subtire de sange sub piele. Sunt plina de vanatai si ma doare capul unde m-am lovit.

Atunci n-ai cum sa simti nicio durere fizica pt. ca sufletul doare prea tare.

Imi fac 1000 de mustrari de constiinta, poate ca ar fi trebuit sa fac aia, sa procedez altfel, sa nu stau cu mainile-n cur atata timp... Poate ca trebuia sa-i fi marit doza de fenobarbital, poate trebuia sa-l fi dus mai des la control... Acum e prea tarziu.

Am venit azi acasa si nu era decat Sha, catelusa mea. Si parea asa singura si trista... si dadea din coada... si el nu era... si m-a luat un plans rau de tot. Acum nu mai am cu cine sa ma cert, nu ma mai latra de bucurie cand vin acasa... Poate l-am certat prea des... nu l-am scos mai deloc afara, pe el l-am mangaiat mai putin...

Acum plang si nu credeam sa ma doara atat de tare ca moare, mai ales ca stiam ca e bolnav si el n-a fost preferatul meu. Si el a simtit... Si-mi pare atat de rau... S-a chinuit. Ma doare sufletul si mi-e teama sa ma bag la somn pt. ca nu-mi iese din minte. Stiu ca mai avea zile. Trebuia sa fi facut ceva.

Sa va fie invatatura de minte sa aveti grija de animalele voastre ca de ochii din cap pt. ca nici nu va imaginati cat doare sa pierzi un prieten.

Nici nu stiu ce sa mai zic... plang si ma doare sufletul. Nici macar nu vreau sa vorbesc despre asta. Ma simt foarte rau si mi-e dor de el.

Am luat-o pe Sha in casa. Nu vreau sa stea singura in curte. Acum e curtea goala si nu mai latra. Si maine dimineata cand ies din casa n-o sa fie in curte sa ma duca la poarta. Mi-e tare dor de el si-mi asum o parte din moartea lui. Puteam sa fac mai mult.

Aveti grija de cateii vostri, de animalele voastre.

Si plang. Degeaba.

Multumesc Ileana, aly si tuturor care au citit si inteleg prin ce trec acum. Doare tare de tot...

Trimis de: Aramis pe 13 Feb 2007, 12:46 PM

Trimis de: Kitty pe 13 Feb 2007, 01:50 PM

Imi doresc sa zic ceva, sa fac ceva si ma simt neputincioasa... Unde's vorbele de incurajare cand ai8 nevoie de ele? Imi pare rau si pot DOAR sa-mi imaginez prin ce treci si cred ca iti tare greu, dar daca tu iti petreci zilele fara el gandindu-te cat de mult ai gresit si ca trebuie sa dai timpul inapoi ca sa faci mai mult, inloc sa iei poze cu el sau sa iti oferi cateva clipe in care sa-l jelesti (urat spus) pentru ce a fost, de dragul amintirilor, sa-i dai drumu poverii din suflet si s-o inlocuiesti cu dorul, nu? Nu stiu, ma aflu si eu in treaba ca de obicei AI grija de tine si de catelusa!

Trimis de: Tyra pe 13 Feb 2007, 03:01 PM

Multumesc Aramis (deocamdata nu m-am obisnuit cu noul nick) pentru imbratisare. Back to you, poate odata si in real life.
Kitty, chiar daca ti se pare ca e greu sa aduci o incurajare in unele momente, sa stii ca pe mine m-au convins vorbele tale, le-am citit si recitit si iti multumesc.

Va multumesc mult ca sunteti alaturi de mine.

Azi e bine, nu mai sunt asa deprimata. Incet-incet trec toate.

Trimis de: Mara pe 13 Feb 2007, 03:03 PM

Stiu ca suna stupid, dar macar acum nu mai sufera.

Trimis de: arrianna pe 16 Feb 2007, 03:52 PM

Crezi tu ca nimeni nu ti-a mai deschis jurnalul???Ei bine...nu-i asa...!

Ti-am tot deschis coltisorul, sa-ti mai citesc gandurile...!Dar in ultima perioada,il deschideam in van...!Degetele tale parca refuzau sa-ti astearna gandurile...!I missed u...

But now that u`re back...sper sa te citesc mai des...like i used to.

Trimis de: Tyra pe 8 Mar 2007, 02:52 AM

Mara, arrianna, multumesc cu intarziere. Am citit la momentul respectiv incurajarile voastre, dar pur si simplu nu am vrut sa mai scriu.

Nu stiu de ce, mi se pare o pacoste sa scriu in jurnalul asta. Ma indepartez din ce in ce mai mult de el si Hanul ma trage din ce in ce mai rar sa-l vizitez. Nu stiu... nu mai simt atmosfera aia calda. Poate ca sunt eu de vina ca am adus o lume imaginara atat de aproape de lumea reala.

Si desi sunt fericita, imi vine sa scriu numai lucruri triste aici.
Nu mai e coltisorul meu.

Sunt fericita, si mi-e bine, si ma simt dorita si iubita, ma bucur de prieteni, de vreme, de tot ce e in jurul meu. Sunt foarte fericita.

La multi ani fetelor, doamnelor, domnisoarelor! Va doresc sa simtiti ceea ce simt eu acum! Sa fiti iubite si fericite!

Trimis de: Tyra pe 12 Mar 2007, 02:23 AM

Mi-e dor de copilarie!

Imi vine sa alerg sa-mi dau sufletul. Ma duc sa fac niste abdomene.

Trimis de: Tyra pe 17 Mar 2007, 10:37 AM

Nu mai pot fara mare.
Gata, plec.

Trimis de: Aramis pe 17 Mar 2007, 05:11 PM

Trimis de: Tyra pe 18 Mar 2007, 04:37 PM

Multumesc mult pentru poza! E prima poza din jurnalul meu cu marea...
Ma uitam la poza si ma gandeam al marea linistita de ieri. Nisipul nu era alb, marea era verzuie, Soarele incepuse sa apuna, vantul batea insa... era cea mai frumoasa mare.

5 minute. Am vazut marea, am atins-o si am plecat. Nu eram singura asa ca n-am putut sa vorbesc cu ea, ea n-a putut sa ma sfatuiasca.

Am vazut marea anul asta. Cam tarziu, stiu. Bine te-am regasit, mare!

Trimis de: Tyra pe 1 Jul 2009, 07:49 PM

Si astazi, dupa atat de mult timp, am simtit din nou ca m-am spalat de pacate. Am mers prin ploaie pana cand hainele au devenit grele, m-am gandit la prieteni, la mine, la oameni cu probleme, la mine, la viata si iar la mine. Pentru ca, nu-i asa, egoismul este singurul lucru pentru care mai traiesc.

Unul cate unul. Asa i-am pierdut. Si inca unul si tot asa, pana la ultimul. Ultimul pe care nu credeam ca-l voi pierde vreodata. Si s-a intamplat. S-a intamplat pentru ca eu, centrul pamantului, n-am stiut sa apreciez, n-am vrut sa vad. Dar asa cum stiu deja si o spun mereu, singuri murim. Nu-mi ramane decat sa tin coloana dreapta si sa ma intorc in viata. Asta fac mereu.

Am cautat mult minciunile mele. Erau departe, printre jurnale inchise si vorbe demult spuse, intr-o... comunitate uitata, dar unde fiecare cetatean se intoarce din cand in cand sa zambeasca amar la ce a fost odata in sufletul sau.

M-am spalat din nou de pacate insa inca miroase. Frica are un miros prea puternic sa fie eliminat de cateva picaturi de ploaie. Visez la ceva insa nu stiu la ce. De fapt... nici macar nu stiu daca mai visez. Fiecare intalnire mi se pare o corvoada, fiecare clipa este una care mai trece doar pentru ca sa treaca. Nu realizez nimic si totusi traiesc.

Si in viata mea anosta si egoista intra oameni cu binisorul pe care ii scot rapid cu toptanul, doar pentru ca mi-e teama. Mi-e frica de inceputuri, de sentimente, ale altora si ale mele. Nu pot sa dau drumul nimanui om viata mea pentru ca sunt stearpa.

Parca mi-e dor de ceva dar nu stiu de ce, parca imi doresc ceva dar nu stiu cand, parca eram umana candva. Ma mananca parul ud de ploaie murdara de Bucuresti si simt mana stanga grea.

Mergeam prin ploaia deasa fara sa-mi pese. M-am simtit bine. Singurele momente care voiam sa treaca mai repede erau cele cand... dadeam de lume. Poate ca se gandeau "saraca". Saraca ce? Si am trecut pe langa fiecare ochi trist si milos. Nu voiam sa fiu lasata sa traversez prin locuri nepermise doar pentru ca n-aveam umbrela. Mi-a placut apa calda si noroioasa de pe trotuarele bucurestene in constructie. Mi-a placut ca nu a venit nimeni sa ma ia si ca am decis sa ma ploua.

Dar acum... acum am in sfarsit timp sa scriu pentru mine. Si cu ce folos cand eu, croitorul, vreau altceva?
Si acum ma intorc acum sase ani si intreb aici, printre minciuni: Si pentru ce?

Trimis de: andra_v pe 3 Jul 2009, 09:26 AM

Bine ai revenit! Si ai curaj sa te bucuri!

Trimis de: rossi pe 3 Jul 2009, 09:59 AM

Poate nu ai pierdut, pana la urma...

Mai bine te intrebi si pentru "cine", nu "ce"

Trimis de: Tyra pe 19 Aug 2009, 08:47 PM

Stau si ma gandesc... Cred ca e aici, paginile astea, sunt printre putinele unde... nu pun titluri. Poate pentru ca aici e un fel de roman al meu. Aici scriu pagini din viata mea. Uneori, foarte rar, poate odata pe an sau chiar mai rar, redeschid "Si pentru ce?". De fiecare data raman ore intregi acolo, citesc si recitesc si ma doare. Fiecare rand ma doare. Trec peste orice analiza a stilulului scriiturii mele, peste orice virgula lipsa sau "nici o" scris pe stilul vechi si ma doare. Mi se strange sufletul, simt cum sunt neputincioasa, cum n-as schimba nimic, cum m-a durut si cum m-am transformat.

De multe ori ma gandesc ca la 19 ani esti doar un copil, n-ai cum sa stii viata, vorbesti din carti ori din experiente vagi, care abia atunci te duc catre... Vama Veche. Pentru ca asta ascult si pentru ca asta simt ca e sufletul meu. Atunci, la aproape 19 ani, atunci cand am inceput sa descopar si, din pacate, sa ma descopar, atunci am fost pentru prima oara in Vama Veche, atunci m-am indragostit si am iubit cu adevarat pentru prima si ultima data, atunci a inceput totul. Cu o vara dupa BAC in Vama.

Si imi dau seama ca la 19 ani am trait si am fost la fel de matura precum sunt si acum. Acum sunt doar mai calita si ceva mai realista, dar sunt la fel. Tot aici ma intorc atunci cand sufar si in continuare cred ca cel mai bine scriu atunci cand imi este rau. Mi-era dor sa sufar. Sa sufar ca dupa o despartire, ca din dragoste, amar, apasator, profund si cu senzatia ca esti neputincios.

Am obtinut. Niciodata nu stii cum vrei de fapt sa suferi astfel incat sa nu cazi, insa niciodata nu inveti. Acum sufar. Din dragoste. Imi vine sa-mi strivesc maselele una de alta, simt cum mi se umfla venele pe gat, cum tip in mine si cum, din nou, nu ma exteriorizez. Mi-e teama sa ma mai exteriorizez. Am incercat. Poate nu destul. Sunt insa cu mintea implinita ca am incercat. Dar gata. Am invatat ca nu intotdeauna iese ca mine, desi imi doresc foarte mult. Si tip in mine pe ritmuri de Vama Veche, tipetele acelea disperate pe care le eliberezi in cele mai crunte momente, singur in casa, si pe care le acoperi cu muzica la maxim, sa nu le auda vecinii. Tipete disperate si de durere, asa cum crezi ca numai in filme exista, cand cazi in genunchi si iti smulgi parul din cap si nu te doare. Apoi il vezi pe jos in suvite si ti se face parca mila de tine si plangi a durere si nu a disperare, ca si cand ar fi murit ceva din tine. Apoi te pui pe jos cu fata in sus si plangi lin, lacrimile curg spre tample in par, iti vine sa te faci mic, sa te ghemuiesti, te imaginezi, insa stai in continuare intins si plangi cu lacrimi mari in siroaie catre tample.

Si vrei sa dormi... Sa te trezesti altcandva, candva cand va fi cald si bine. Dar tot acolo esti, tot pe jos, cu durerea mentala care se transporta mizerabil in tot corpul, pe care o simti fizic in piept si in venele capului.

Mereu trebuie sa gasesti o parte buna. Mereu trebuie sa supravietuiesti. Si ma gandesc ca scriu. Sunt dependenta de scris. Am scris mult. Am zeci de jurnale pline de inimioare, scrisori netrimise, udate de lacrimi si imbibate in lacrimi ce curgeau in jos, direct de pe gene pe paginile cu scris urat, fara sa apuce sa atinga obrazul.

As vrea sa scriu o carte. Pentru mine. Sa o scriu si sa o citeasca Mona. Si as vrea sa-mi spuna ca e buna. Poate ca e singura parere avizata care ma intereseaza. In rest... si eu am plans la carti proaste si romane mizerabile, la filme de doi bani cu un scenariu dragut. Dragut si atat. As vrea sa o citeasca Mona si inca o persoana. Stiu continutul. Este viata mea in cativa ani. De la 19 pana pe la 24. Si vad atat de clar finalul. Imi trec scene prin minte insa cel care conteaza cu adevarat este sfarsitul.

Uneori ma gandesc ca o sa mor si vor fi pagini din viata mea pe care nu le va afla cine trebuie sau trebuia sa le afle. Ascult a nu stiu cata oara, obsesiv si tare Vama Veche. Nu recitesc. Niciodata nu recitesc. Scriu si abia la final fac un rezumat mental, pe care il uit rapid. Minciuni... Minciunile in care scriu nu-mi sunt dragi. Nici "Si pentru ce?" nu mi-a fost drag. Dar acolo... am fost eu. Mai reala ca niciodata, mai tavalita si umilita ca oricand.

Vreau sa scriu in continuu. Pana cand ma voi trezi cu fruntea descretita, mai frumoasa si mai buna. Probabil ca pot scrie nu doar unul, ci mii de romane si asta nu se va intampla. S-a oprit muzica si aud enervant sunetul butoanelor de tastatura. Vama Veche. Din nou.

Ma gandeam... Sau nu. Mai bine sa nu ma mai gandesc. Mai bine sa tastez in continuare din inertie, ganduri care ma macina, pe care le adun in zile, in nopti de cosmaruri cu zambetul pe buze din care ma trezesc insetata, in fata calculatorului atunci cand scriu altceva decat ceea ce simt sau ce vreau. Iar imi vine sa plang si nu pot. E incredibil cum plansul... e printre singurele gesturi pe care nu le pot controla niciodata. Plang rar, de multe ori vreau sa plang si nu pot, iar atunci cand in sfarsit o fac ma ia prin surprindere si ochii mi se umplu de lacrimi. E acolo dar il inghit.

Ma simt atat de descumpanita si jos. Nu stiu daca merit, daca mi-o fac cu mana mea. Nu stiu daca sunt Catalina cea muritoare si proasta ori Lueafarul indragostit, genial si rece. Sunt ambii cred. Numai ca de data asta ma transform in Narcis si ma indragostesc de mine. De fapt... ma indragostesc de rodul imaginatiei mele, de feti-frumosi interbelici, ma transform in personaje de carte. Poate ca joc rolul nepotrivit. Poate ca m-am nascut cine nu trebuia.

Trimis de: Tyra pe 21 Aug 2009, 12:11 AM

Of. Asa am inceput cand am deschis aceasta pagina. Oftand. Nu pot. Azi nu pot sa scriu.
E tarziu, nu pot, si totusi o fac.

Am multe lucruri de facut. Prea multe. Sunt obosita. Sunt obosita mental. Ma simt ca si cand as fi baut prea multa cafea, care ma tine in priza insa ochii cu vinisoare rosi tradeaza nopti nedormite, frustrari si suferinte vechi. Dar n-am baut cafea si totusi inima imi bate ca si cand as fi lins ultimul strop de zat din a nu stiu cata cana mare, cu cafea racita de la atata degustat langa tigari care par prea slabe. Pentru prima data simt nevoia sa scriu cu diacritice. Simt nevoia sa simt limba romana. Pana-n oase, sfredelind usor dar enervant si dureros creierul.

Am descoperit Iris prea tarziu. Poate ca acum... Nu, la mine nu exista acum. Exista mereu viitor. Sa fie asta greseala? Aceea ca nu ma bucur niciodata de prezent si traiesc mereu intr-un viitor construit subred si visator? De fapt... nici macar nu mai visez. Daca am ajuns sa ma multumesc cu conditia mea, atunci am devenit muritoare?

Daca ar trebui sa povestesc ceva, n-as sti ce sa spun, un lucru pe care sa fiu sigura ca-l voi tine minte si peste cativa ani. Cu toate acestea, nu ma opresc din vorbit. Vorbe goale, care umplu doar linistea, care ma fac sa ma simt mai bine si... vie. Dar nu sunt eu oare nemuritoarea?

Of. Din nou of. Iar stau incruntata. Imi dau seama, relaxez muschii firavi ai fruntii pentru cateva momente, ca mai apoi sa ma afund din nou in ganduri goale, care imi incretesc la loc fruntea.

Imi spunea cineva ca majoritatea problemelor sunt inventate. Nu. La mine toate, absolut toate problemele sunt inventate. Cred ca am nevoie sa sufar, sa fiu mereu nemultumita, tot timpul in cautare de mai bine. Oricat as avea. Singurul lucru pe care nu am vrut sa-l schimb si de care am fost mereu multumita a constat in prieteni. Nu am nevoie de oameni noi. Am mereu nevoie de un iubit mai bun insa niciodata de prieteni mai multi sau mai diferiti. Am fost mereu multumita de ei. Si sunt in continuare, chiar daca i-am pierdut. Suna ciudat. Poate parea imposibil sa fii multumit si sa iubesti oameni care nu mai sunt langa tine. Singuri ne nastem si singuri murim, nu-i asa? Dar intre cele doua... Cele doua sunt atat de scurte, insa perioada dintre ele este o eternitate parca prea scurta, umpluta cu bune si cu rele, dar, mai presus de toate, plina de oameni.

Raman in continuare dependenta de oameni, insa plec capul. Nu, nu ma dau batuta. Doar il plec in fata lor, ca facand o reverenta. Maine e o zi importanta. Fiecare zi e o zi importanta; in viata cuiva. Merg sa-mi traiesc tern si infundat existenta pana cand... voi vedea marea si perspectiva se va schimba intr-una sarata si mai frumoasa.

Si de data asta am recitit. Epitete si metafore care nu sunt eu. Pe care poate le voi reciti peste un an sau doi, si nu le voi recunoaste. Dar... pana la urma... in asta consta frumusetea: sa te regasesti mereu altfel. Si totusi traiesc la fel...

Trimis de: LINICA pe 21 Aug 2009, 10:06 AM

Pentru prima oara in viata, simt durerea celor care sufera din dragoste. Si atunci cand vad oameni tristi in jur, ii asociez cu o pierdere in dragoste. Fie ca si-au pierdut iubit/prieten/sot, fie ca inca nu au descoperit ca toti au nevoie de iubirea lor...

Tyra, eu cred ca putini sunt cei care pot minti pana la capat, sau pot fi sinceri pana la capat.
Cu totii exageram, pentru ca toti suntem lipsiti de simtul realitatii care este cuprinsa in cel putin doua sfere: materie, suflet. Poate ca materia pura poate sustine miciuna, sufletul pur, sinceritatea. Nu stiu cum e, pur si simplu asociez ce este pieritor cu ce e vesnic...
Pot insa sa-ti spun ce am inteles eu, prin toate simturile, in urma experientei mele, pe care am lasat-o sa ma purifice, fara sa mai caut un antiinflamator care sa-mi aline durerea. Stii vorba populara, cui pe cui se scoate. Ei, poate ca trebuie sa invatam sa scoatem cuiul singuri si sa-l batem singuri, cat vrem. O lectie care aduce multe beneficii...
Mie mi-a adus. Incerc sa le impartasesc- daca ai timp sa le citesti- ca presupun ca o sa scriu multicel...

Acceptarea iubirii acesteia- pierdute poate aici, pe pamant- in forma de tandreturi, gingasii trupesti, pasionale chiar- m-a invatat(poate mi-a amintit) Iubirea adevarata (pe care poate o stiam in copilarie foarte bine).
Iertarea ce, in soapte cu dor, se cerea invatata prin aceste momente, iertarea de mine si de altii, m-a determinat sa o recunosc ca fiind doar rod al acetei Iubiri.
Rabdarea, care s-a nascut in zilele de dor cumplit, sfasietor, zile pe care le asteptam/le suportam sa treaca, m-a invata sa traiesc cu fidelitate- cumva fata de iubirea mea- si cu bucurie ca a mai venit o zi.
Bucuria aceasta, a inimii- cred, pe care, intr-adevar, trebuie sa o alimentez cu continua amintire a procesului, mi-a (re)dat si imi (re)da energie. Energie pe care, pana voi avea familia mea, care va avea probabil nevoie si de mine sa fie trainica, rodnica si frumoasa, incerc sa o ofer in intregime pentru bunastarea mea(sport, informare, relaxare) si a celor care au nevoie de ce din jur pentru a trece mai usor prin viata. Prietenii, familia, colegii, nevoiasii, strainii cu care interactionezi poate doar si cu un zambet si un salut(la ghisee sau pe strada )
Liniste, in care incerc sa le fac pe toate si pe care am descoperit-o prin meditatii, rugaciuni(carora le-am redescoperit frumusetea si veridicitatea, uneori chemand toti sfintii, impreuna cu Maica Domnului si Sfanta Treime in ajutor- de parca eu eram in moarte clinica si cineva trebuia sa ma resusciteze sa nu aleg moartea...). In liniste, sau poate iubirea de liniste, m-a facut sa vreau sa impart celorlalti bucuria de a oferi. Si ocaziile au venit si parca tot vin de la sine. Oameni noi intalniti la orele de sport care vor sa se alature unor proiecte sociale, altii care mi se confeseaza, prieteni care ma intreaba cum ma simt si, bucurandu-ma ca acum stiu sa ocolesc acel "Bine" sec, le impartasesc exact cum ma simt in acel moment. Bineinteles, cu simtul umorului, ca altfel as incepe sa plang si le-as intrista ziua. Ori, am citit la un moment dat, la panoul de la Biserica Italiana- cea de pe Magheru, ca fata mea nu e pentru mine, ci e pentru altii si de ce sa le-o ofer trista...
Asa, suferinta mea- care m-a facut sa ma gandesc chiar ca nu mai pot trai, a fost transformata. A devenit o suferinta cu dorinte puternice spre iubire de viata, pentru a invata Iubirea. Caci acum stiu ca durerea nu trece usor, dar iti poate fi motor spre a fi mai bun, daca o alimentezi in acest sens...
Si mai stiu ca orice ar fi, e bine sa tind/exersez mereu sa spun adevarul, iertand, ignorand chiar uneori-cateodata e un efort mai mic- minciunile altora/ celui iubit... care, amestecate cu sinceritate, sunt noi sageti trimise direct in mine, cea plina de asteptari/scenarii cu final fericit...

Concluzia personala este ca, om fiind, imi doresc tot ce vad ca le aduce fericire oamenilor si mi-e greu sa traiesc aici, in aceasta societate, doar cu si pentru suflet... Asa ca, mereu trebuie sa fac exercitiul iubirii si a perisabilitatii a tot ce este palpabil... Dar este un alt subiect, alimentat de o cultura personala...

Sper ca nu te-am obosit si nadajduiesc ca vom fi capabili/e, impreuna, sa ne dobandim adevarata bucurie si pace interioara, atat de mult dorita! Si poate sa si acceptam truda de a o pastra... macar pentru altii, daca pentru noi nu ne motiveaza...

Trimis de: Tyra pe 28 Aug 2009, 12:43 AM

Am citit pe indelete cele de mai sus. Raspunsul meu (in cazul in care s-ar fi cerut unul) este lung si plin de contradictii (catre mine). Prefer sa las vorbele sa curga in seara asta si sa vorbesc despre... rugaciune si aproape in alte dati (sau poate deloc, cine stie). Nu vreau sa explic si nu vreau sa dezvolt.

Sunt tare obosita. Azi acum un sfert de secol...

Trimis de: LINICA pe 28 Aug 2009, 11:55 AM

QUOTE(Tyra @ 28 Aug 2009, 01:43 AM)

Trimis de: Tyra pe 24 Nov 2009, 11:48 PM

Of... of, of, of...

cum sa spun, unde sa incep? ma simt atat de singura. atat de singura.
plang peste pantalonii de casa, simt nevoia sa scriu, dar nu stiu ce.

sunt atatea lucruri de scris in fiecare zi, atatea minciuni ambalate frumos incat, atunci cand vreau sa-mi scriu sentimentele ma blochez.
simt un nod in gat, o durere puternica de cap si un fum strain care ma invaluie si ma pierde.
ma pierd.

era o vreme cand scriam. acum, cand citesc... of...
simt cum ma duc incet pe cai gresite. trebuie sa scriu. este singurul meu refugiu.
azi am rabufnit. nici nu mi-am dat seama cum, cand, cum dracu s-a intamplat.

sunt atat de singura... ma cufund in munca de dimineata pana tarziu in noapte doar ca sa uit... sa uit de mine si sa uit ca sunt singura.
trebuie sa scriu.
vreau sa merg intr-o zi, cu laptopul in brate, intr-o cafenea de pe smardan si sa scriu, sa citesc, sa beau ciocolata calda, sa fumez rar, incet.
de ce n-o fac?

ah, ce ma doare.
timpul le rezolva pe toate... sau nu, in mortii ma-sii de timp...
sunt furioasa pe mine, mi-e rau si n-am cui sa-i spun.

vreau sa scriu o poveste lunga, sa ma intorc la spitale intunecoase si paturi cu gratii, sa ma pierd in litere si sa traiesc paralel cat scriu.
ah, cat imi e de rau, cum ma doare capul...
nu mai iau pastile. m-am saturat. mi-au nenorocit stomacul.

ma duc... singura...

Trimis de: Felina pe 25 Nov 2009, 12:10 PM

Trimis de: mutulica pe 25 Nov 2009, 01:18 PM

timpul... nu rezolva nimic.. trece ca un nesimtit.. si apoi intr-o zi te trezesti ca nu il mai ai
o parte din probleme s-au rezolvat, se rezolvau oricum de la sine - si pe ele spunem ca le-a rezolvat timpul... altele au ramas, sunt cele pe care timpul nu le-a descoperit.. au aparut altele noi.. al naibii timp, unde le-o fi gasit?

ramane dupa ce trece timpul un gust... dulce, amar.. , picant.. dupa caz... si dupa felul in care ai folosit timpul cela

pustime, am invatat prea tarziu sa ma bucur de fiecare clipa... si am inceput devreme...
esti o scriitoare innascuta, dar ar fi fantastic sa mai puna si o raza de optimism printre norii pe care ii descri aici

Trimis de: Tyra pe 17 Feb 2010, 01:25 AM

Cred ca este cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodata...

Am tot avut chef sa intru aici. Am tot avut ganduri. Realizez ca mi-e din ce in ce mai greu sa scriu. Mi-e greu sa ma urnesc. Mi-e sila sa mai pun pe foaie ceea ce am chef sa scriu, tocmai pentru ca am chef sa scriu doar cand e rau.

Sunt atat de fericita in ultimele luni, e ca un vis. Mi-e greu sa-l exprim in scris pentru ca gandurile imi zboara instantaneu. Nu stiu cu ce sa incep, cum sa ordonez, incat instantaneu decid sa... nu scriu.

Mi-e atat de bine incat mi-e teama sa nu-mi fie rau. O data in viata mea mi-ar placea sa spun lucrurilor pe nume si sa scriu exact ceea ce se intampla, fara alte paranteze, fara metafore. Ei bine, nu pot... sau poate as putea, dar nu incerc suficient.

Haide totusi, un mic exercitiu (deja ma pierd in stiluri si cenzuri total inutile si extrem de enervante).

Iata-ma, dupa mai bine de 4 ani, indragostita. Indragostita maxim, cum nu cred ca am mai fost vreodata. Atat de indragostita incat imi bate inima mai tare si atunci cand este langa mine, desi este. Aproape in fiecare zi in si in fiecare noapte. Innebunesc atunci cand nu e langa mine. Ziua trece pentru ca stiu ca suntem amandoi la serviciu, dar seara... seara trece atat de greu... Noaptea este din nou mai bine. Noaptea dorm, dorm adanc si ma trezesc cu gandul la el.

Daca ar citi randurile astea probabil ca... i s-ar parea atat de ciudat incat ar inceta sa ma iubeasca. Sau m-ar iubi mai putin... Ceea ce este ciudat este ca timpul trece si eu mai tare ma indragostesc de el, mai tare simt ca el este cel cu care vreau sa sau mereu, cu care ma vad cand nu mai sunt tanara. Si mai ciudat este ca am stiut ca este asa inca din primul moment cand l-am vazut.

N-am crezut niciodata in dragoste la prima vedere... sau poate ca nu am vrut sa cred. Sunt mult prea cinica si pragmatica pentru a crede in iluzii de genul. Si atunci cand mi s-a intamplat am trecut in tabara cealalta, a celor care incearca sa-i convinga pe ceilalti, cei cum eram eu pana sa-l gasesc, ca exista. Ca dragostea exista totusi. Si desi sunt atat de convinsa, din cand in cand ma intreb... Oare chiar exista? Oare chiar asa e cum simt eu? Daca da, atunci de ce a vrut o pauza, si daca da, cum poti sa spui ca iubesti si sa faci un program. Un fel de "program de vizite", un fel de program bine stabilit, care ma scoate din minti.

Daca eu sunt ca el, asa cum mi-a spus, si daca el e ca mine, atunci cum poate sa stea fara mine? Sunt sigura ca, daca ar putea sa citeasca ceea ce scriu acum, n-ar ajunge pana la acest rand, s-ar plictisi. Si totusi, maine o sa-l iubesc mai mult. Nu simt dorul acela naucitor, durerea in suflet atunci cand nu este langa mine. Totusi, as vrea sa fiu langa el, iar atunci cand sunt, pentru mai mult timp, il vreau departe, ma bucur cand pleaca, dar nu-mi convine ca pleaca din initiativa lui. Poate ca as fi mai fericita daca l-as da eu afara, dar in mod sigur... m-as plictisi.

E un cerc vicios pe care nu pot si nici nu sunt sigura ca vreau sa-l depasesc, din care sa vreau sa ies. M-as opri si as mai scrie, insa ma abat. Nu pot sa spun lucrurilor pe nume. Ma pierd in detalii. Dar, pana la urma, nu asta este farmecul scriiturii mele pe care o ascund, nu despre asta este vorba? Tot ce am spus concret pana acum este ca sunt indragostita.

Si as vrea sa povestesc cum l-am cunoscut, cum l-am vazut din toata multimea de necunoscuti pe el, cum am iesit unul langa altul in fotografii... Dar parca in scris nu e la fel.

In general nu vorbesc despre frici, insa acum poate ca e momentul adevarului. Ce dramatic a sunat... E unul din acele momente pe care le ai rar, cand orice te-ar intreba oricine, raspunzi fara menajamente. Acum ma intreb. Pe mine. Mi-e teama si mi-a fost inca de la inceput, sa scriu aici. Locul asta pare blestemat. Aici mi-am varsat toata ura si toata durerea. Regasesc aici pagini care inca ma dor, dupa 5 ani, pe care nu le recunosc si nu tin minte sa le fi scris, dar pe care stiu sigur ca le-am scris.

Parca locul asta ma tine, ma trimite catre tristete, catre o iarna care nu se mai termina, catre locuri intunecate si primaveri astenice. Catre veri innegrite si toamne inexistente. Ma opresc aici si-am plecat. Inca nu ma duc in viata. Mai stau aici.

Trimis de: punctt pe 28 Aug 2010, 10:10 PM

La multi ani, Tyra!

Trimis de: Tyra pe 17 Nov 2010, 11:43 AM

Ma apuc sa scriu lucruri, apoi sterg. Mereu am facut asa, desi poate ca ar fi bine sa consemnez tot ce-mi trece prin minte atunci cand, in sfarsit, reusesc sa scriu. Sa scriu din suflet, asa cum fac din ce in ce mai rar. Sa consemnez lucruri pe care le voi uita dar despre care poate ca ar trebui sa-mi amintesc la un moment dat.

Trec printr-o perioada pe care eu singura o transform intr-una mult mai stresanta decat ar trebui sa fie, de fapt. Ma gandesc ca pot pierde tot, dar in acelasi timp stiu ca daca se va intampla acest lucru, nu depind de nimeni si de absolut nimic, am fugit de acte toata viata si stiu ca pot, cu putinul ramas, sa imi iau un bilet catre prima destinatie care imi vine in minte, cat mai departe, si sa plec. Prima destinatie, despre care nu stiu nimic, nici macar pe ce continent se afla. Ignoranta este un lucru pe care il ador. Nu ma intereseaza ca lipsa de cultura generala ma va face, poate, de ras in anumite circumstante, nici ca nu-mi mai amintesc, dupa doar cateva zile, cine este autorul cartii pe care tocmai am citit-o sau cum se numea personajul principal. Conteaza atat de mult aceste lucruri, pana la urma? Nu. Conteaza doar ca am obtinut ceva de la o carte, fie si cateva cuvinte care m-au facut sa imi dau seama de un anumit lucru, ori acele pagini care te transpun iti dau o anumita stare.

Aseara stateam in pat crezand ca starea de anxietate pe care mi-o provoc trecuse si crezand ca eram la cateva minute distanta de somn. Somnul... Dar nu. A inceput o melodie. De la primele acorduri am simtit, pe neasteptate, ca imi dau lacrimile. A fost aproape un gest reflex. Este vorba despre Teardrop, Massive Attack. Aceasta melodie m-a linistit mereu. Si, desi mi-au dat lacrimile, nu a fost vorba despre un sentiment de tristete adanca, ci de o oarecare aducere aminte, de o eliberare tacuta. Nu mi-au curs lacrimi, nu am plans, nu am ascultat melodia pana la final. Am experimentat doar un sentiment, nu stiu daca nou sau vechi, o reactie care m-a dus instantaneu cu gandul in trecut, cand ascultam melodia asta asezata pe un scaun, in fata unui calculator care nu era al meu, sub niste stari halucinogene incredibile, pe care le-am experimentat o singura data in vata si la care mi-as mai dori sa ajung.

Am luat durerea fina, de amintire, am pus-o bine la pastrat in suflet, am tencuit-o, am inchis televizorul si am citit. O carte pe care o voi uita.
Mi-este atat de dor sa scriu, sa gasesc acea parte pe care, cumva, nu stiu exact cum, am pierdut-o la un moment dat. Nu stiu daca vreau sa ma intorc in timp si sa-mi dau seama unde a fost ruptura, vreau doar sa-mi revin si sa ajung sa realizez ca viata poate ca nu este chiar atat de complicata daca ai grija sa nu o faci tu asa.

Mi-e dor de multe lucruri si de oameni, de stari de spirit, de libertatea sufletului, de vremurile cand singura grija era sa ajung la cursul decanului dupa o noapte de betie. Mi-e dor de oameni si de cineva in mod special.

Trimis de: Floare roza de colt pe 28 Aug 2011, 04:00 PM

La multi ani papusa ruseasca !

Trimis de: Tyra pe 5 Feb 2012, 11:30 PM

E 11 noaptea. Si am un blocaj demult. Nu mai pot sa scriu. Scriu doar ce trebuie si in sila. Nu sunt fericita dar nu sunt nici nefericita. Mananc prea mult Omega 3 si alimente ale fericirii, am citit azi, ca sa fiu nefericita. Deci, pentru ca mananc ce trebuie, imi inhib nefericirea si nu mai pot scrie. Traiesc intr-o latenta, o alta forma a depresiei, ceva mai usoara, cu mult somn si plictiseala. Uneori, momente scurte, rabufniri de energie fericita.

Ce simplu si usor de controlat este organismul uman. Trebuie doar sa vrei. Si sa fii suficient de sanatos la cap. Ori am scris prea mult la comanda in ultimele saptamani, ori nu se mai intampla nimic in viata mea, nu-mi dau exact seama. Sau se intampla si nu vreau sa recunosc, nu am curaj sa pun pe hartie?

Uite, aici ajung de fiecare data cand am intrebari la care nu-mi poate raspunde nimeni.

Sunt usor derutata si am nevoie de un timp liber. Doar pentru mine. Plecarea asta, peste vreo doua saptamani, vine manusa. Nu stiu cat ma voi linisti, dar voi fi departe. Voi schimba registrul. Voi putea privi din exterior.

Imi place sa revin aici, din cand in cand. Si mult mai rar decat revin, se intampla sa analizez etapele clar delimitate ale vietii mele, care au fost expuse, in scris, de-a lungul timpului si oarecum secret, aici. Aproape zilnic, insa, Hanul imi revine in minte. Pentru ca foarte des revin cu gandul la etape demult trecute din viata mea. Pentru ca aici am lasat multe probleme nerezolvate care acum imi dau tarcoale.

Haide ca am putut. Am reusit sa scriu trei paragrafe. Din suflet. Trebuie doar sa ma conectez. Si apoi merge lin.
Asadar, mi-e greu sa scriu pentru mine, despre ce imi place, despre ceea ce simt, despre cine sunt. Este o etapa care vreau sa plece. Si incerc sa o gonesc scriind. Orice personal.

Am crezut ca lucrurile se intampla asa din cauza unei scrisori. O scrisoare la care m-am gandit indelung, pe care am compus-o de zeci de ori in minte, si pe care nu am mai reusit sa o notez. Am ramas blocata la scrisoare. Asadar, intr-o seara, mai mult semi-constienta, m-am apucat sa scriu. Nu mi-a iesit. Taieturi, cuvinte repetate, greseli, nu am putut-o scrie si pace. Cred ca trebuie sa merg acolo. Am pierdut sirul si nu-mi mai dau seama de cine ar putea citi aceste randuri. Odata cu trecerea anilor, cum spuneam, am fugit de probleme si, iata, ele tot in ceafa mea, tot strigand ca nu au fost rezolvate. Una cate una. Avem timp.

Consemnez: am scris.

Trimis de: Floare roza de colt pe 28 Aug 2012, 04:08 PM

La multi ani ! Un gand sincer si bun de peste Hotare ! Te pup, ai grija de tine , Ileana