Versiunea pentru tiparit a acestui topic

Eh, aia e! ghinion!

Da, appear! va mai fi loc de si mai multa precizie cand o sa apara o teorie care sa unifice gravitatia cu mecanica cuantica si vom sti cum a fost si in primele 10^-43 secunde...

dar ce doresti mai mult decat asta!?! Atat avem, de asta ne legam... Omniscienta nu este din pacate un atribut uman.

Aia de la Nasa e mincinosi.

Teoria Relativitatii Generalizata a lui Einstein preZinta complexul spatio-temporal ca nefiind linear ci curb.
Aceasta "curbura" descrie in realitate universul finit,care nu se poate extinde oricat de mult Univesul se "curbeaza" astfel incat daca am urmari sa mergem mereu pe o linie dreapta(sau mai exact,care ni s-ar parea noua dreapta),am reveni la un moment dat in acelasi punct.

Extinderea spre infinit nu contravine cu neliniaritatea spatio temporala. Caci la extindere universul nu se curbeaza mai tare, ci dimpotriva.

Fiindca nu exista destula masa in Univers ca sa ii opreasca extinderea prin "gravitational pull".

!?!? Ce vrea sa insemne asta? De unde sa stim ca poza reprezinta situatia Universului la K ani dupa Big Bang daca nu am determinat valoarea lui K? Ori exact asta se pretinde pe pagina respectiva - calculul lui K cu o acuratete de 1%.

Teoriile au trecut de mult de modelul atomic al lui Bohr... Teoriile (sustinute experimental) de astazi sunt pe langa modelul lui Bohr cam cum e Dacia pe langa trotineta Dar in esenta, modelul lui Bohr (din nou sustinut experimental) este corect.

Pai vezi ca aproximativ jumatate din textul de acolo sunt linkuri... la fiecare link explica ce inseamna cuvantul respectiv... iar textul prin care se explica e la randul lui plin de linkuri.. Daca ai rabdare destula o sa intelegi pana la urma

PS: Stiu ca e un raspuns tardiv, dar daca acuma am mai dat si eu pe topic, ce sa fac...

Aoleu, si aici se merge pe dualitite... unul BIG si altul BANG...
Mai serios, unii asa, mai cu doctorate, afirma ca expansiunea este, nu stiu cum sa zic, ca pe suprafata unei sfere, acum pornim de la un pol "cu un val" inspre celalalt, fiind inca aproape de "pornire" ni se pare ca va urma o continua expansiune, dupa aia (trecind de "ecuatorul" fenomenului), va urma o faza de incetinire si regresiune pana la o colosala implozie finala...

Intelegi sensul acestor cuvinte? poate nu stii engleza... iti traduc eu: inseamna "hai sa presupunem ca e adevarat"! Deci nu se vorbeste in acest articol despre ceva considerat ca fiind mai mult decat o speculatie. Nu stiu de unde ai capatat tu o alta impresie.

Si eu ce spuneam ? Tocmai ca e o ipoteza. Lucru pe care tu se pare ca nu il intelegeai cand tranteai titlul topicului cu "raspunsul final". Bineinteles, mereu este posibilitatea ca eu sa te fi inteles gresit...

Serios? de ce nu?

Dar ce indica topologia universului? spune-ne tu! preferabil si cu ceva surse credibile...

Nuuu.... Artanis e aici, la han, dinaintea lui Bolt...

Artanis, m-am lamurit cu tine... nu se poate discuta teoria relativitatii cu cineva care nu stie diferenta dintre curbura si topologia spatiului.

1. greşit.. are 15,8 miliarde după ultimele observaţii (august 2006).. e cu 15% mai vechi, mai mare decât se credea..

Nu vă grăbiţi! cosmologia Universului ciclic explică CEEA CE NU POATE EXPLICA TEORIA INFLAŢIONARĂ A BB-ului: CONDIŢIILE INIŢIALE CARE AU DETERMINAT PARAMETRI UNIVERSULUI OBSERVAT, DESCOPERIREA RECENTĂ A ACCELERĂRII COSMICE ŞI ENERGIA ÎNTUNECATĂ SELF-REPULSIVĂ CARE SE PRESUPUNE A FI RESPONSABILĂ DE ACEASTĂ ACCELERARE!

Trăsăturile de ansamblu ale ,,scenariului standard” al teoriei Big Bang-ului sunt bine stabilite; analiza pe calculator a unui număr de 300 de milioane de observaţii făcute de satelitul NASA numit COBE în 1991 a adus confirmări. Măsurători detaliate ale radiaţiei cosmice de fond din domeniul microundelor – presupusă a fi rămăşiţă de la Big Bang – arată că variaţiile provin de la explozia originară şi acestea nu sunt distorsiuni cauzate de către radiaţia provenită de la corpurile stelare. Aceste variaţii sunt rămăşiţe ale fluctuaţiilor foarte mici din cadrul mingii de foc primordiale pe când aceasta avea vârsta mai puţin de a trilioana (1 urmat de 12 zerouri) parte dintr-o secundă. Ele indică cantitatea – dacă nu natura – particulelor de materie care au fost create (şi nu cvasi-imediat anihilate) în univers. Dacă particulele supravieţuitoare se îndreaptă spre o densitate de materie deasupra unui anumit număr (estimat la 5x10 la -26 g/cmc), atracţia gravitaţională asociată cu cantitatea totală de materie va întrece forţa inerţială generată de Big Bang şi avem de-a face cu un univers închis: el va colapsa înapoi în el însuşi. Dacă densitatea de materie este sub acel număr, expansiunea va continua indefinit. Totuşi, dacă densitatea de materie este în mod precis la valoarea critică, forţele de expansiune şi contracţie se vor balansa una pe cealaltă şi universul este ,,plat”. El va rămâne balansat pe muchie de cuţit între forţele opuse: cea de expansiune şi cea de contracţie.
Descoperiri recente dezvăluie aspecte neaşteptate ale universului, dacă nu de-a dreptul de anomalie. Conform modelului standard, de exemplu, observaţiile proiectului ,,Boomerang” (Ballon Observations of Millimetric Extragalactic Radiation and Geophysics) asupra radiaţiei de fond de microunde, din 1999 – observaţii care au acoperit doar 2.5% din cer dar asta a permis atingerea unei rezoluţii de de 35 de ori mai mare decât cea dată de COBE – sunt de-a dreptul surprinzătoare: ele indică faptul că universul este exact plat. Această descoperire a fost impresionant confirmată de către un număr de observaţii sofisticate: făcute de către MAXIMA (Millimeter Anisotropy Experiment Imaging Array) precum şi de către DASI (Degree Angular Scale Interferometer, bazat pe un telescop pentru microunde de la Polul Sud) şi cel mai recent de către WMAP (Wilkinson Microwave Anisotropy Probe, un satelit care orbitează Pământul din 30 iunie 2001). Acum este fără nici un dubiu vorba despre faptul că parametri Big Bang-ului au fost extrem de fin calibraţi la fantastica precizie de o parte din 10 la puterea 50! O deviaţie doar de un ordin de mărime ar fi produs un univers în expansiune indefinită sau un univers finit care colapsează.
După cum se ştie, stelele şi galaxiile evoluează izomorfic în toate direcţiile de observaţie luate de la Pământ. Uniformitatea pe scară mare a macrostructurilor se extinde chiar şi la galaxiile care nu sunt în contact fizic una cu alta (nu sunt legate prin semnale fizice) întrucât se îndepărtează una de alta la o rată mai mare decât viteza luminii.
Răspunsul cosmologiei mainstream la acest puzzle este introducerea ,,perioadei de inflaţie” a lui Guth şi Linde. Pe durata timpului Planck (primele 10 la -35 secunde de după Big Bang) toate părţile universului erau în contact fizic. Asta, se spune, că explică uniformitatea evoluţiei cosmice chiar dacă expansiunea ulterioară a universului a împiedicat razele luminoase să ajungă din urmă expansiunea periferiei şi să ajungă la galaxiile îndepărtate.
Radiaţia de fond din domeniul microundelor observată cu ajutorul telescopului Boomerang, plasat la Polul Sud, împreună cu descoperirile echipelor proiectelor MAXIMA şi DASI care au lucrat cu instrumente plasate la Polul Sud, au dus la identificarea unei rezonanţe primare şi a două armonici de frecvenţă mai înaltă care s-ar fi putut datora unei izbucniri (burst) inflaţionare foarte timpuriu în viaţa universului.
Totuşi, chiar aceste lucruri pot fi de asemenea explicate printr-un model ciclic al universului. În scenariul Steinhardt-Turok, fiecare ciclu al metaversului care pulsează, trece prin perioada observată acum şi anume aceea de expansiune uşor accelerată, urmată de o perioadă de contracţie care duce la omogenitate, platitudine şi la energia necesară începerii unui nou ciclu (Steinhardt-Turok 2002).
Nu numai că acest scenariu ciclic explică problemele abordate de scenariul inflaţionar, ci explică de asemenea şi observaţiile care sunt dincolo de ceea ce poate modelul standard.
Teoria inflaţionară a Big Bang-ului poate explica fluctuaţiile observate ale fundalului de microunde împreună cu distribuţia galaxiilor şi omogenitatea şi izotropia universului pe scară mare (>100 megaparsec), DAR NU POATE EXPLICA MAI NIMIC CÂND VINE VORBA DESPRE CONDIŢIILE INIŢIALE CARE AU DETERMINAT PARAMETRI UNIVERSULUI OBSERVAT, ŞI NU POATE EXPLICA DESCOPERIREA RECENTĂ A ACCELERĂRII COSMICE ŞI ENERGIA ÎNTUNECATĂ SELF-REPULSIVĂ CARE SE PRESUPUNE A FI RESPONSABILĂ DE ACEASTĂ ACCELERARE. Modelul ciclic al universului Steinhardt-Turok POATE EXPLICA ACESTE DESCOPERIRI.
Întrucât fluctuaţiile din pre-spaţiul universului au determinat parametri Big Bang-ului şi totodată setul de valori al constantelor universului rezultat, întrebarea decisivă priveşte natura şi originea acestor fluctuaţii.
Modelul standard menţine faptul că fluctuaţiile din pre-spaţiu au fost aleatoare. Această presupunere este contrazisă totuşi de analiza statistică a fundalului de microunde. Din această analiză a reieşit faptul că neomogenităţile vin în PATTERNURI SPECIFICE PRECISE, o porţiune infimă din toate pattern-urile care este posibil să apară dintr-un proces aleator. Şi subsetul mic de pattern-uri care a apărut a fost foarte precis acela care a făcut ca să apară un univers care să evolueze coerent şi în care să apară viaţa.
Selectivitatea fluctuaţiilor din pre-spaţiu nu este satisfăcător explicată de legea numerelor mari. Presupunând că există un mare număr de universuri, şi în fiecare univers apare un mic subset de posibile fluctuaţii prin selecţie aleatoare, se ajunge la o probabilitate statistică pentru ca acele tipuri de fluctuaţii să dea naştere la un univers ca al nostru DAR asta se face la costul unei presupuneri neverificabile intrinsec (şi în final nenecesară) a unui număr mare de universuri cu trăsături selectate aleator, independent.
La rându-i, principiul antropic – care în variatele sale versiuni pretinde ori că universul este aşa cum este deoarece există observatori conştienţi în el (care-l observă) ori că cel puţin este aşa cum este deoarece observatorii conştienţi pot pune întrebări despre el – principiul antropic este ad hoc şi este de fapt antropocentric.
Cea mai consistentă şi economică explicaţie a trăsăturilor fin calibrate ale universului este aceea că pre-spaţiul a fost structurat de către un univers precursor (sau o serie de universuri). În acest caz, fluctuaţiile care au calibrat Big Bang-ul – care la rându-i a determinat valorile constantelor universale – nu au rezultat dintr-o selecţie pe bază de şansă dintr-un număr astronomic de alternative, ci s-au datorat ,,urmelor” lăsate de către universurile anterioare care au limitat gradele de libertate ale plenum-ului.
Aceasta este presupunerea minimală ,,transemipirică” care explică coerenţa anomalică a universului. Ea nu este foarte speculativă: aşa cum am mai spus, un număr de cosmologi postulează deja un metavers în cadrul căruia ar fi apărut universul nostru.
Cum ar putea apărea universurile locale din metavers este încă un subiect în dezbatere. O posibilitate este aceea că densităţile foarte mari ale găurilor negre ar produce singularităţi în care legile fizicii cunoscute nu se mai aplică. O altă posibilitate este aceea că ,,evenimentele care creeză materie” răspândesc evoluţia galaxiilor.
Cosmologia QSSC (Quasi Steady State Cosmology) a lui Fred Hoyle, G. Burbridge şi J.V. Narlikar sugerează că evenimentele care creeză materie iau naştere în câmpuri gravitaţionale puternice asociate cu agregate dense de materie preexistentă în nucleele galaxiilor (Hoyle & alţii 1993).
În timp ce o perioadă de oscilaţie suprapusă, de 40 miliarde ani este subiacentă expansiunii de ansamblu a universului, cea mai recentă izbucnire (burst) se spune că a avut loc acum 14 miliarde de ani, în concordanţă rezonabilă cu modelul standard.
Cosmologia avansată de Ilya Prigogine, J. Geheniau, E, Gunzig lu P. Nardone este de acord cu QSSC în ceea ce priveşte sugerarea faptului că izbucinirile care creează materie similare Big Bang-ului, au loc din timp în timp (Prigogine şi alţii 1988). Ea specifică faptul că geometria pe scară largă a spaţiu-timpului creează un rezervor de energie negativă (care este energia pentru ca un corp să fie deturnat de la direcţia forţei sale atracţie gravitaţionale) şi din acest rezervor materia care gravitează extrage energie pozitivă. Gravitaţia este astfel la rădăcina sintezei continue a materiei: ea produce o ,,moară” care creează materie perpetuu. Cu cât sunt generate mai multe particule, cu atât mai multă energie negativă este produsă, transferată ca energie pozitivă sintezei de şi mai multe particule.
În modelul ciclic al universului avansat de Steinhardt şi Turok, universul trece printr-o secvenţă nesfârşită de epoci cosmice fiecare debutând cu un ,,Bang” şi sfârşindu-se într-un ,,Crunch”.
Fiecare ciclu include o perioadă de expansiune accelerată gradual urmată de o contracţie şi creează condiţiile omogenităţii, platitudinii şi energiei necesare pentru a începe următorul ciclu.
Energia potenţială negativă şi nu curvatura spaţială explică inversarea expansiunii în contracţie. Continuarea expansiunii accelerate observate în prezent, diluează entropia, găurile negre şi alte rămăşiţe ale evoluţiei din prezentul ciclu, readucând universul într-o stare de vacuum iniţială din care acesta se contractă şi sare către un nou ciclu.
Temperatura şi densitatea sunt finite în tranziţia dintre cicluri. În modelul Steinhardt-Turok universul este infinit şi plat, şi nu finit şi închis ca în alte cosmologii care postulează un salt din contracţie (Crunch) către explozie şi expansiune.
Acest scenariu ciclic constă din evoluţia unui câmp scalar Ф de-a lungul unui potenţial V(Ф) într-un cadru de lucru cu 4 dimensiuni (4D) al teoriei câmpului cuantic. Trăsăturile sale esenţiale sunt forma potenţialului şi cuplarea dintre câmpul scalar, materie şi radiaţie.
La începutul unui ciclu, câmpul scalar Ф creşte rapid, dar expansiunea sa este frânată de expansiunea universului rezultant. În cele din urmă Ф se opreşte într-o fază dominată de radiaţie şi rămâne aproape static până când energia întunecată începe să domine şi astfel să reia accelerarea.
În prezent suntem cu 14 miliarde de ani în interiorul acestui ciclu curent şi la începutul unei perioade de 1 trilion (1 urmat de 12 zerouri) de ani de accelerare.
Energia stării de bază (ground state) a universului este negativă, mai degrabă decât zero. Totuşi, între cicluri, universul niciodată nu ajunge la adevărata stare de bază (ground state) ,,plutind” deasupra ei, sărind de pe o parte pe alta a stării de bază, dar petrecând majoritatea timpului pe partea caracterizată de energie pozitivă.
Fluctuaţiile cvasi scară-invariante (,,scale invariant”) din timpul fazei de contracţie se transformă într-un spectru de fluctuaţii de densitate, în faza de expansiune. De aici, toate sau aproape toate regiunile universului trec prin aceeaşi secvenţă de procese, petrecând majoritatea timpului într-un ciclu consumat în fazele dominate de radiaţie, materie şi energie întunecată (Steinhardt & Turok 2002).
Scenariul Steinhardt-Turok, ca şi toate cosmologiile multiciclice, constituie un model complet de istorie cosmică, spre deosebire de modelul standard în care inflaţia şi accelerarea ulterioară urmează unui eveniment de creare neexplicat.
Dar aşa cum sunt formulate în prezent, cosmologiile ciclice nu explică trăsăturile fin acordate ale universului observat. Ele pot, totuşi, fi dezvoltate pentru a explica şi acest lucru. Aceasta necesită emiterea ipotezei conform cărei pre-spaţiul unui nou ciclu, este de fapt in-format de către evenimentele din ciclul precedent.

Cum rămâne domnilor cu galaxia SUPERMASIVĂ HUDF-JD2 care arată o eră în care Universul avea DOAR 800 milioane de ani? Dar cu ceea ce nu poate explica inflaţia?
http://www.spitzer.caltech.edu/Media/releases/ssc2005-19/release.shtml

http://www.physics.princeton.edu/~steinh/

,,We consider a picture in which the transition from a big crunch to a big bang corresponds to the collision of two empty orbifold planes approaching each other at a constant non-relativistic speed in a locally flat background space-time, a situation relevant to recently proposed cosmological models. We show that p-brane states which wind around the extra dimension propagate smoothly and unambiguously across the orbifold plane collision. In particular we calculate the quantum mechanical production of winding M2-branes extending from one orbifold to the other. We find that the resulting density is finite and that the resulting gravitational back-reaction is small."

http://www.physics.princeton.edu/~steinh/BTBB36.pdf

Ia uitaţi-vă puţin aici:
http://www.physics.princeton.edu/~steinh/brane.html

,,The only thing dark energy has in common with dark matter is that both components neither emit nor absorb light. In all other respects, they are different. Microphysically, they are composed of different constituents. Most significantly, dark matter, like ordinary matter, is gravitationally self-attractive and clusters with ordinary matter to form galaxies. Dark energy is gravitationally self-repulsive and remains nearly uniformly spread throughout the universe. Hence, a census of the energy contained in all the galaxies would miss almost all of the dark energy. So, by positing the existence of a dark energy component, it became possible to account for the 70-80% discrepancy between the measured mass density and the critical energy density predicted by inflation."

Felicitările mele actionmedia!.. ai văzut ce n-au văzut ,,luminaţii" hanului întru filozofeală şi ştiinţă.. ci doar cei mari din vechime.. stă scris în Vede despre ciclicitatea universului..

ei lasă-l şi tu.. vorba ta.. mai are până să priceapă despre ce e vorba în linkul ăla.. el vrea să pară dar nu e..

O referinta, ceva?

Parca conteaza unde sta scris... daca nu sunt probe, nu este decat o alta ipoteza. O alta ipoteza din cateva mii sau zeci de mii de pana acum, unele mai credibile altele mai nastrusnice, de la mastrurbarea nu stiu carui zeu, la universuri paralele.

De exemplu, din ghicitul in cafea...

Cum ai auzit de cafea, ai aparut si tu pe aici?