Nicolae Steinhardt* apreciaza ca actul de credinta se manifesta pe pamant prin:
> rugaciune
> acte de dragoste fata de aproapele (bunatate)
> muzica
> stari inexplicabile de fericire (extaz)
> poezie**
Sunteti de acord? Cum considerati ca va exprimati cel mai bine actul de credinta?
---
* - un foarte interesant topic-documentar referitor la Monahul de la Rohia, cuprinzand predici ale acestuia, este realizat de denise, sub titlul Daruind Vei Dobandi si poate fi accesat la adresa http://www.hanuancutei.com/forum/show.php/act/ST/t/3745
** - in ceea ce priveste exprimarea sub forma poeziei, doua topicuri va stau la dispozitie in acest sens: Credinta exprimata in versuri, lansat de flori ( http://www.hanuancutei.com/forum/show.php/act/ST/t/6615 ) si Poezie Romana Religioasa, un compendiu de poezie culta de inspiratie divina, ce poate fi accesat la http://www.hanuancutei.com/forum/show.php/act/ST/t/6446
Eu personal trec prin toate, in functie de moment si stare sufleteasca.
Sunt de acord cu spusele parintelui Steinhardt, in special cu manifestarea actului de credinta prin muzica si poezie. Cred ca arta in general, procesul inspirational in special, apare ca rezultat al unei comunicari subtile si enigmatice cu divinitatea, iar creatia propriu-zisa (care include aportul personal al celui care creeaza) este un fel de rugaciune, de ofranda adusa. Daca poezia sau muzica ar avea si o reprezentare "grafica", probabil ca aceasta ar fi o raza de lumina care tasneste de la artist concomitent catre semenii sai si catre Dumnezeu.
Personal, cred ca manifestarea actului de credinta incepe prin ascultarea celor 10 porunci si prin acceptarea lor ca fiind bine absolut, fara nici o cugetare filosofica de genul "binele e relativ, ceea ce mie imi pare ca este bine, e rau pentru celalalt". Adevarul nu cunoaste versiuni.
Mai stiu ca rugaciunea este singura cale sigura de comunicare cu divinitatea, iar faptele bune sunt actul manifest al teoriei si cunoasterii, de daruire a Binelui care stim ca exista, cred ca sunt si ele o forma de rugaciune, dar nu prin cuvinte, ci prin fapte.
Eu asa vad lucrurile: credinta este incercarea de a te lega de spiritualul de care te-ai despartit candva. Iar asta nu o poti face decat prin puterea de daruire. Cred ca a trecut vremea - si aici o contrazic pe Thelma - cand respectarea celor zece porunci avea o valoare intrinseca. Ceea ce conteaza in prezent este impulsul pornit din eul propriu, de cautare plina de devotiune a moralitatii individuale. De aceea orice act de credinta care nu e facut pentru frumusetea sa proprie, pentru ca iti este launtric placut gestul de a intoarce celalalt obraz cand esti lovit de pilda, este doar o amagire.
Un astfel de act nu poate fi definit, pentru ca imbraca tot atatea forme cate situatii sociale pot fi imaginate. Dar intr-adevar, si prin rugaciune, si prin arta, si prin fapte bune poate fi savarsit, insa fata de starile de extaz am o mare retinere. Cred mai curand intr-o dispozitie sufleteasca echilibrata, cu trairi puternice dar retinute in interior, astfel incat sa nu cada cu usurinta in extaz coplesitor sau suferinta nemasurata.
Bine, e de-nteles ca nu orice forma de arta e legata de divinitate...
QUOTE |
stari inexplicabile de fericire (extaz) |
"In primele faze ale biostructurilor stapanesc principii riguros utilitare: lupta pentru existenta(struggle for life), instinctul de conervare, interesul individual, profitul.
In fazele ulterioare se ivesc principii noi, de uimire: mila, compatimirea, dezinteresarea, jertfa, dragostea de frumos, entuziasmul, meditatia, melancolia, reveria, poezia(ca dispozitie a spiritului/ sufletului). Poezia, asadar, e un produs al biostructurilor rationale si emotive, iesite din etapa strict utilitara. El il divulga pe om ca parte participanta a cosmosului, a omenirii, a noosferei(lui Teilhard de Chardin). E o entitate greu de numit, de surprins printr-o definitie, poate mai greu decit oricare dintre cele fara utilitate si rost functional.
Poeticul e o dispozitie de comuniune cu mediul inconjurator(cosmosul, lumea), cu semenii, cu noosfera, cu misterele. E o manifestare de gratuitate deplina, intru totul nereductibila la evaluari prestabilite si nedefinibila in termenii unei logici a functiunilor cu finalitate. E o surpriza absoluta in lumea nu numai moleculara ci si la nivelul histologic, organic, vital. E un produs nu secund ci tert, quart, quint. Un supraprodus tot atat de neasteptat ca gandirea abstracta pe scara evolutiei biologice, poate si mai neprevazut. (Totodata de inevitabil, aidoma orientarilor: sus, jos, stanga, dreapta). Dar la fel de izvorator din real, din realitatea complexa, discontinua, spiritualizata pe care incepe sa o dibuie acum fizica: realitatea ca ansamblu perceptibil al concentrarii energiilor. Produs secund ori quint dar inerent lui homo sapiens: ca si simtul artistic (arta rupestra). Arta, poezia: innascute, nu dobandite pe drum."
Din Monologul polifonic - Nicolae Steinhardt
De acord numai partial cu spusele parintelui Steinhardt, mai degraba impartasesc opinia exprimata de maracine. Mi se pare ca actul de credinta este cu mult mai complex pentru o lista atat de sumara si un om poate sa fie credincios lui D-zeu chiar fara sa creada in EL, la fel cum un om poate sa fie credincios Fortelor Raului, fara sa fie nevoie sa se roage la acele forte sau sa nu iubeasca muzica si poezia, ca sa nu ma refer la ambiguitatea "starilor inexplicabile de fericire (extaz)". Tocmai aici este chiar o contradictie, cum adica "inexplicabile", pai daca esti un om care crede ca un eveniment fericit in viata sau chiar un moment de extaz a fost mijlocit prin bunatatea lui D-zeu, atunci ce este inexplicabil?
Exprimarea actului de credinta eu consider ca este o legatura intima intre sufletul nostru si D-zeu. Aceasta legatura poate sa existe sau nu, la fel cum ne raportam faptele noastre propiei constiinte sau nu. Nu am vazut pe lista parintelui Steinhardt ceva esential: Umanitatea noastra. Nu am fost niciodata de acord cu ideea promovata de numeroase religii si anume umilirea fiintei umane si stergerea personalitatii. Mi se pare o atitudine la fel de daunatoare ca si reversul ei: egoismul care duce la infumurare. Eu cred ca o cale de mijloc este cu mult mai normala decat a sta in genunchi. Si eu am copii si nu am nevoie sa ii vad in genunchi pentru ca sa stiu ca imi multumesc pentru un bine care le fac, asa cum nu am nevoie ca ei sa ma roage in fiecare zi sa le dau de mancare ca sa stiu ca au nevoie de mancare. Nu am nevoie sa ii vad chinuindu-si trupul ca sa imi starneasca mila sau macar atentia. Priviti la cersetorii din jur, oare mai mult va impresioneaza cei care repeta acelasi lucru mergand din vagon in vagon prin metrou sau niste ochi deznadajduiti ai unui copil sau batran care sta cu mana intansa fara sa spuna nimica? Sper sa depasim aceste metode invechite de a ne pune in legatura cu D-zeu, de mijloacele barbare legate de practici cu sangele animalelor sacrificate si tot felul de vorbe caraghioase. Sau imaginea lui D-zeu care inspira frica si razbunare. Nu ma mira ca o astfel de atitudine indeparteaza pe cei inteligenti de la orice sansa de a cauta dragostea lui D-zeu. Adevarul este ca toate cartile sfinte ale diferitelor religii sunt adresate unui anumit nivel mediu de perceptie a realului, ca ele "spun" ceea ce majoritatea poate sa "auda" si sa asimileze. Dar cei care sunt mai inteligenti stiu sa atace contradictiile si cuvintele din aceste carti pentru a-si justifica "superioritatea" modului lor de perceptie a realitatii: "distractia, puterea de a conduce alti oameni si banii ca unice valori palpabile". Din fericire exista si multi oameni a caror inteligenta a depasit stadiul analizei "zgarieturilor de pe panza privite microscop" pentru a vedea "tabloul" in mare. Rugaciunea cu scopul de a spune lui D-zeu ceea ce avem nevoie este inutila, ca sa nu spun puerila. Dar este un mijloc important de a ne face pe noi atenti la existenta lui D-zeu. Sper sa nu fiu inteles gresit ca de obicei.
Este nevoie de mult mai mult decat "acte de dragoste fata de aproapele" pentru a ne exprima credinta, adica faptul ca suntem siguri de existenta lui D-zeu si relatia noastra cu EL. Oare animalele si plantele nu au suflet? Nu merita dragostea noastra? Eu cred ca daca nu stim sa vedem dragostea lui D-zeu in frumusetea florilor, in orice lucru marunt cum e un strop de ploaie sau un fulg de zapada, degeaba ne ducem la biserica de 3 ori pe zi. Acestea sunt momentele de extaz care eu le simt cand pot sa vad in ceva marunt o bobita de dragoste a lui D-zeu si o speranta mare cat un ocean, ca nu sunt singur pe lume.
Sinceritatea cu care multumim lui D-zeu in inima noastra pentru tot ce ne face fericiti este dincolo de orice gest si demonstratie zgomotoasa, un act de marturisire a credintei.
Ar mai trebui sa stim sa multumim lui D-zeu si pentru raul care ni se intampla, pentru ca nu avem de unde sa stim finalitatea la nici un eveniment din viata noastra.
Cam asa vad eu lucrurile.
Cred ca manifestarea actului de credinta nu este posibila fara existenta (si manifestarea) smereniei, care pleaca de la intelegerea si respectarea pozitiei pe care o are fiinta umana in cadrul ierarhiilor creatiei (intre regnul animal si cel ingeresc).
QUOTE (Thelma @ 24 Oct 2005, 11:59 AM) |
Cred ca manifestarea actului de credinta nu este posibila fara existenta (si manifestarea) smereniei, care pleaca de la intelegerea si respectarea pozitiei pe care o are fiinta umana in cadrul ierarhiilor creatiei (intre regnul animal si cel ingeresc). |
QUOTE (Saramago) |
ne tavalim pe jos in praf si ne rupem hainele de pe noi sau ne imbracam in negru sau in sac, cum era pe vremuri... sau nu ne spalam sau nu ne barbierim etc. |
QUOTE (Saramago @ 24 Oct 2005, 01:38 PM) |
Eu cred ca daca nu stim sa vedem dragostea lui D-zeu in frumusetea florilor, in orice lucru marunt cum e un strop de ploaie sau un fulg de zapada, degeaba ne ducem la biserica de 3 ori pe zi. Acestea sunt momentele de extaz care eu le simt cand pot sa vad in ceva marunt o bobita de dragoste a lui D-zeu si o speranta mare cat un ocean, ca nu sunt singur pe lume. |
caa a inteles ce am vrut sa spun. Am exagerat totusi referitor la fond ca si cum forma nu ar avea importanta. Intradevar are importanta si forma, doar sa fie sincera si nu doar imitatie sau impusa cu forta si sa nu fie exagerata, pentru ca duce la fanatism religios si nu pot sa cred ca asta e ceea ce vrea D-zeu de la noi, sa IL plictisim toata ziua cu rugaciuni si chinuirea trupului. E o diferenta intre "umilinta" si "umilire".
O sa radeti probabil dar eu mi-am manifestat "actul de credinta" atat prin horticultura in propria ograda cat si prin lupta cu gravitatia in clubul de forta pe care-l frecventez. N-o luati ca pe o ironie - vorbesc serios. O spun pt. ca ma-ndoiesc ca manifestarea unei vieti de incredere-n D-zeu se poate reduce doar la ce-a scris nea Nicu. Conform Biblei, toate aspectele vietii si manifestarii umane ar trebui sa contina expresia unei vieti spirituale consistente si ingrijite atunci cand aceasta exista.
Caritate, muzica si fericire fac si cei necredinciosi. Sa fie acestea "semnele" credintei ? Prin urmare nu-s de-acord ca actul de credinta se manifesta doar prin acestea si nu-s de-acord ca daca tot se manifesta prin ele se poate miza pe faptul ca el exista cu adevarat.
Apropo de manifestarea actului de credinta prin poezie: "psalmii sunt facuti din poezie si se folosesc de metafore ca sa transmita adevarul, in vreme ce operele poetilor pagani folosesc metaforele ca sa transmita minciuna si urmaresc doar simpla desfatare..." (Umberto Eco - Numele trandafirului)
Psalmii sunt cele mai frumoase poezii de factura religioasa pe care le-am citit.
edit...de factura sunt, caa.
Probabil că sīnt, Thelma... Eu unul nu privesc psalmii chiar ca pe nişte simple "poezii de natură religioasă"... Sau dacă e aşa, sīnt nişte poezii de o factură (cu totul şi cu totul) aparte. Sīnt rugăciuni.
Interpretarea citatului din Eco trebuie făcută cu īngăduinţă, zic eu. Au şi operele poeţilor păgīni (nu toate dar totuşi multe) "substanţa" lor valoroasă...
QUOTE (caa) |
Au şi operele poeţilor păgīni (nu toate dar totuşi multe) "substanţa" lor valoroasă... |
Vreau sa le multumesc aici tuturor celor celor care au luptat si inca mai lupta pentru ADEVAR, celor care nu s'au tradat pe ei insisi, celor care iubesc, celor care m'au ajutat pentru ca au vrut, si celor care m'au ajutat fara sa vrea.
Fie ca Cel ce vede si poate sa ii aibe in grija Sa!
Manifestare a actului de credinta: sa crezi si sa iubesti fara a avea nevoie de tot felul de justificari si explicatii oferite de intelect si de ratiune. Sa crezi nu instinctiv, ci intuitiv
QUOTE (Mihai @ 20 Oct 2005, 02:26 AM) |
Cum considerati ca va exprimati cel mai bine actul de credinta? |
Tehnic:Invision Power Board (http://www.invisionboard.com)
© Invision Power Services (http://www.invisionpower.com)