Versiunea pentru tiparit a acestui topic

Click aici pentru a vizualiza acest topic in formatul original

HanuAncutei.com - ARTA de a conversa _ Animale de companie _ Cai (horses)

Trimis de: FM! pe 21 Apr 2003, 07:18 AM

Topic in care vor fi prezentate rand pe rand informatii despre cele mai cunoscute rase de cai pur sange.Aproape tot ce trebuie sa stiti despre ele. Normal ca puteti interveni si voi cu comentarii sau alte informatii privind acest subiect.
sursa: petclub

Trimis de: FM! pe 21 Apr 2003, 07:25 AM

Rasa Akhal-Teke
user posted image

Aceasta rasa de cai de o frumosete exotica, de o gratie extravaganta si schimbatoare nu a fost prea cunoscuta pana de curand in afara granitelor Uniunii Sovietice. Aceasta cea mai neobisnuta rasa de calarit, mult apreciata pentru viteza, rezistenta, mersul elegant, inteligenta si usurinta cu care poate fi dresat, se bucura in prezent de o mare popularitate bine meritata in afara granitelor tarii natale, Turkmenistan si vecinatatile Rusei. Fara contestatie cea mai veche rasa de cabaline in viata, Akhal-Teke si-a dobandit puterile fizice extraordinare si personalitatea sensibila de la conditiile mult specializate care caracterizau relatia lor cu nomazii din Asia Centrala. Aceasta rasa a influentat dezvoltarea mai multor rase moderne de cai, si totusi trasaturile ei unice au ramas nealterate de secole.

Un bilant total al originilor rasei Akhal-Teke a trebuit sa fie facut in limba engleza. Cele mai multe lucruri care in prezent sunt disponibile in limba engleza nu sunt de incredere. Contrar la ceea ce a fost scris despre rasa, Akhal_teke nu este nativ din Rusia. Originile acestei rase precedeaza fondarea statului rus cu trei mi de ani. Akhal-Teke a fost declarat a fi un animal cu o temperatura ridicata a sangelui care nu se schimba daca temperatura din jurul lor variaza. La fel ca pur sangele arab si englez, doua rase la care Akhal-Teke a avut o mare contributie, aceasta rasa apartine aceste categori de cai cu sangele cald.

Akhal-Teke este singura rasa pura ramasa din stramosul cal din Turkmenistan, o rasa ai carui stramosi comuni au suferit o succesiune de diferite nume de-a lungul timpului: Massaget, Parthian, Nisean, Persian, Turkmene si in final, Akhal-Teke. Excavatiunile din partea de sud ale Turkmenistanului au dezvaluit ramasitele scheletice ale unor cai inalti, bine legati datand din anul 2400 i.Cr. numele rasei dateaza doar de la sfarsitul secolului nouasprezece. Ea este compusa din doua cuvinte: "Akhal", oazele mari de la poalele muntilor Kopet Dag (pe vremuri parte a regatului vechi al Persiei, in prezent Turkmenistan) si "Teke", dupa tribul turc, nomazii dominanti care traiau in aceste oaze si care de secole cresteau aceasta rasa de cai.

Zona geografica a contribuit semnificativ la caracteristicile neobisnuite ale rasei. Valurile schimbatoare ale miscarii umane si cabaline de-a lungul istoriei Asiei Centrale (razboaie, invazii, comert), au ocolit deseori oaza Akhal izolata. Marea Caspica la vest, muntii la sud si desertul in partea de nord au creat o bariera protectoare pentru tribul Teke si au contribuit la stabilitatea genetica a cailor lor. Conditiile aspre ale zonei desertului, desertul nisipos Kara Kum ocupa 90% din Turkmenistan, au favorizat supravietuirea unui cal care a putut tolera caldura extrema, frigul uscat si seceta. In plus, iarba proaspata, esentiala pentru cantitatea mare de hrana necesara pentru cai, era disponibila doar cateva luni pe an si de aceea aceasta rasa domesticita a invatat sa supravietuiasca cu putina hrana, formata in cele mai multe cazuri din grane bogate in proteine amestecate cu carne grasa de oaie.

Cultul calului, o trasatura comuna printre multe culturi asiatice, a fost o parte esentiala a culturii razboinice a acestui trib. Un cal bun ar trebui sa faca diferenta intre viata si moarte pentru calaretul sau. Mai mult decat atat, Akhal-Teke a fost sursa mandrei personale pentru stapanul sau si o parte stimata a familiei careia ii apartinea: acoperit pe vreme rea, deseori hranit din mana si decorat cu ornamente pe gat si piept. Pana in ziua de azi aceasta rasa s-a legat de multe ori de partenerii sai umani. De obicei sunt sensibili la modul in care sunt tratati. Reactioneaza bine la dresajul bland si pot deveni incapatanati si scarbiti daca nu sunt tratati in mod adecvat.

Familiaritatea ruseasca cu aceasta rasa a inceput acum cel putin 500 ani cand acest cal a fost in Rusia. Acesti cai au inceput sa fie numiti "argamaks", un cuvant turcesc care denota un cal tpic asiatic inalt, rafinat si valoros. Istoria moderna a rasei a inceput in 1880, odata cu anexarea Turkmenistanului la Rusia (parte care a fost apoi numita Transcaspia) si fondarea sub auspicii rusesti a primei herghelii oficiale de cai din rasa Akhal-Teke, Zakaspiisky, aproape de Ashkabad (capitala Turkmenistanului). In aceasta herghelie se aflau ce mai buni armasari pentru imperechere, inclusiv cel mai faimos Boinou, stramos al liniilor dominante ale rasei Akhal-Teke care este disponibila in ziua de azi. Interesul militar rusesc fata de aceasta rasa a compensat partial dezbinarea modului de viata traditional dependent de cal, dar numai pentru putin timp. Un experiment prelungit facut de catre rusi pentru a imbunatati rasa si ai creste marimea prin incrucisarea de rase pure engleze a esuat, asa cum s-a demonstrat la cursa de rezistenta pe ruta Ashkhabad-Moscova in 1935.

Impartasirea soartei a multor rase de cai in Uniunea Sovietica de dinainte, fata de stresul razboaielor, razboiului civil, foamete, slaba distributie a mancarii si indiferenta au micsorat cu mult numarul si diversitatea genetica a rasei Akhal-Teke. Transformarea de la dependenta de cal la o economie condusa de masini a facut ca acest cal sa nu mai aiba nici un rol. Pe o perioada sovietica indelungata, care se concentra asupra colectivizarii resurselor, detinerea de cai a fost interzisa. Ferma sovietica de armasari Akhal-Teke nu a fost scutita de administratia proasta care a caracterizat atat de mult sectorul agricol in aceasta perioada. In perioada erei Khrushchev, de exemplu, multe stocuri de armasari pentru inmultire au fost macelariti in mod discriminativ.

Viitorul calului din rasa Akhal-Teke este legat de succesele evidente ale rasei in cursele de rezistenta, dresaj si probe. Tranzitia la o economie de piata libera in deceniul trecut a determinat sa aiba loc multe initiative private in ceea ce priveste aceasta rasa in Rusia, Turkmenistan, Europa de Vest si America. Acest lucru este o binecuvantare de cand conditiile specifice care au modelat rasa Akhal-Teke nu au fost usor de duplicat in afara tinutului lor traditional. Mai mult, inca nu este foarte clar ce efecte pot avea proprietatea privata si vanzarea neregulata asupra genei acestei rase.

Caracteristicile rasei

Infatisarea rasei Akhal-Teke este unica. Nici o alta rasa de cai nu impartaseste trasaturile sale distinctive, care sunt descrise de cuvintele uscat, subtire, drept, inalt si slab. Capul este lung si cizelat, cu frunte lata. Ochii sunt mari si expresivi, iar uneori in forma de migdala. Urechile sunt mici, drepte si se imbina perfect pe axa lor, atente la zgomot si miscare. Gatul lung este bine pus pe umeri, greabanul fiind destul de proeminent. Pieptul este ingust, corpul este lung si slab, muschii fiind bine definiti, dar imbracand usor muschii. Picioarele sunt subtiri, cu tendoane puternic sculptate si chisite lungi si flexibile. Pielea este subtire, parul este matasos, iar coada si coama sunt rare. Sunt acceptate mai multe culori, dar cele mai comune sunt roib, negru, culoarea alunei, gri. O trasatura distinctiva este stralucirea metalica pronuntata, o pleire aurie lucioasa care domina culoarea principala a blanii.

In aceasta rasa se pot distinge trei tipuri. Tipul 1, cel mai obisnuit tip care se potriveste cel mai mult cu descrierea facuta mai sus, este bine reprezentat de urmatoarele linii: Gelishikili, Peren si Kaplan. Tipul 2, oarecum mai mic si mult apreciat pentru viteza sa, este reprezentat de liniile Karlavach si El. Tipul 3, un tip mult mai masiv si cu o rezistenta notabila, este cel mai bine reprezentat de liniile Arab si Dor-Bairam. In momentul de fata, rasa este reprezentata de 17 linii separate, 12 dintre ele provenind din Boinou (1885-1908).

In cartile hergheliei din 1981 se inregistreaza urmatoarele masuratori medii in centimetri pentru un armasar din rasa Akhal-Teke: 157.6 cm (inaltimea la greaban), 160.1 cm (lungimea corpului masurata pe diagonala), 176.4 cm (circumferita pieptului), 18.8 9circumferita oaselor) iar pentru o femela sunt 157-159-175-18.7. Doisprezece ani mai tarziu, in 1993, statisticile pentru armasari, bazate pe evaluare a 190 cai din 13 tari (inclusiv 88 din Turkmenistan, 51 din Rusia si 21 din Kazakstan), au prezentat o crestere a tuturor masuratorilor, cu exceptia lungimii corpului: 159.2-160.0-177.5-19.18. Toate aceste cifre impartite pe tari indica ca cei din Europa de Vest sunt mai mari decat media, in timp ce caii din America, deseori crescuti pentru curse de rezistenta, tind sa fie mai mici.

Realizari deosebite ale rasei

Rasa Akhal-Teke a influentat mai multe rase. Rasa Byerly Turk, una dintre cele trei rase de pur englez, se crede a fi un Akhal-Teke. In sustinerea influentei rasei Akhal-Teke a rasei arabe, specialistii citeaza mai ales rasa araba siriana. La inceputul secolului nouasprezece faimosul armasar Turkmen-Atti a fost folosit pentru a se transfera sange in Trakehner. Sange de la aceasta rasa a fost transferat in mod deosebit pentru formarea rasei Don si Budyonny.

Rasa Akhal-Teke este probabil cel mai bine cunoscuta pentru aptitudinea sa extraordinara la cursele de rezistenta din Ashkhabad pana in Moscova, cursa de 4330 km. Douazeci si opt de calareti, calarind Akhal-Teke, ras Yomud care este inrudita cu cea dinainte si incrucisari dintre prima rasa si rase engleze, acopereau o distanta mare de 360 km pe o perioada de trei zile sub soarele torid la desertului Kara Kum. Din desert, care se credea a fi stresant si de fapt era familiar, ei treceau in mlastini infestate cu tantari, pe drumuri stancoase si aspre, prin ploi mari si paduri uriase. Optzeci si patru de zile mai tarziu ei ajungeau in Moscova. Rasa pura Akhal-Teke, mai ales Arab si Alsakar, au ajuns mult mai bine decat incrucisarile Anglo-Teke, impresionand foarte mult cu rezistenta si puterea lor.

Rasa Akhal-Teke a fost deseori oferita ca dar intre state. In 1956, de exemplu, Nikita Khrushchev i-a oferit reginei Elizabeta un armasar auriu lucios pe nume Melekush. Si asa povestea continua, ingrijitorii au incercat sa curete ceea ce ei credeau a fi un luciu care nu era natural, dar Melekush lucea mai mult dupa ce era spalat. Mai recent, presedintele Turkmenistanului, Saparmurad Niyazov, a facut drept cadou cate un cal din rasa Akhal-Teke capilor Rusiei, Angliei si Frantei.

Senetir, primul armasar din aceasta rasa din America, a fost cumparat din Rusia la o licitatie in 1978 si importat de Virginia Phil si Margot Chase, iubitori ai aceste rase care au promovat-o in America.


Urmeaza informatii despre rasa American Bashkir Curly

Trimis de: FM! pe 22 Apr 2003, 05:28 PM

American Bashkir Curly
user posted image


American Bashkir Curly dateaza din 1898 cand Peter Damele si tatal sau calareau in spatele cailor in muntii Peter Hanson in partea de sus izolata a statului Nevada, aproape de austin. Acolo ei au descoperit trei cai cu zulufi creti si subtiri acoperindu-le tot corpul. De atunci, caii creti au fost gasiti pe domeniul damele si multi cai creti din Statele unite ale Americii isi trag originile din acea ferma.

Bashkir Curly isi trage numele de la rasa rusa antica, Bashkir, din care rasa Curly moderna se crede ca descende. Oricum, caii americani sunt numiti in mod incorect. Cercetarile facute de Shan Thomas indica ca rasa ruseasca care se gaseste cel mai des si are blana creata este Lokai, care se gaseste in zona Taijikistanului. Thomas sugereaza ca numele Bashkir a fost rezultatul unui desen animat din anii 1930-1940 care identifica un "cal cu zulufi permanenti" ca fiind un Bashkir. Familia Damele a gasit si a pastrat animatia, informandu-I si pe ceilalti de acest lucru.

Numele nu este singurul mister care inconjoara aceasta rasa. Teorii diferite au fost propuse pentru a explica prezenta calului cret in America de Nord. Unii au sugerat ca acestia au venit prin stramtoarea Bering in timpul ultimei ere a ghetarilor, dar nu a fost gasita nici o fosila pentru a sustine acest lucru. Altii sugereaza ca aceste animale cu blana creata au fost importati in timp ce rusii ocupau parti din Coasta de Vest ale Americii. Oricum cercetarile lui Thomas arata ca nu exista mentiuni in legatura cu importul de cai in America de Nord de catre rusi in jurnalele lor de bord. Caii erau utilizati pe termen scurt in timpul experimentarilor rusesti in legatura cu fermele tarziu in 1700 si devreme in 1800 in Alaska din ziua de azi. Stocul pentru imperechere nu a avut asa mare succes deoarece cele mai multe asezaminte erau capabile doar sa pastreze un numar de vaci, oi, porci si probabil gaini. In 1817 erau decat saisprezece cai in America ocupata de rusi si este mai mult decat probabil ca acestia sa fi fost Yakut si nu Bashkir sau Lokai. Este foarte probabil ca chiar si aceasta rasa sa fi facut drumul inselator din Alaska in Nevada.

O alta teorie este aceea ca un om pe nume Tom Dixon a importat cai cu blana creata din partea de nord a Indiei in Nevada in jurul anului 1880. Desi aceasta teorie nu poate fi dovedita sau contrazisa pe deplin, calul cu blana creata deja era prezent in America la acea data. Faptele arata ca indienii Sioux au avut cai cu blana creata prin 1801-1802 si in autobiografia sa de circ, P.T. Barnum scrie cum sa obti si cum se comporta un cal cu blana creata.

La inceputul anilor 1700 s-a raportat faptul ca au fost vazuti cai cu blana creata in America de Sud. Acest lucru pare posibil, dar nu poate fi sigur, pentru ca este posibil ca cuceritorii spanioli sa fi adus caii cu par cret sau gena in America de Sud, datorita faptului ca exista cateva rase europene cu blana creata. O alta sugestie este ca exploratorii celti sau norvegieni au adus cai cu blana creata in America de Nord in 1492, dar aceasta teorie nu a fost inca pe deplin investigata. Cu toate aceste posibilitati precum si cu originea unica a acestei rase nu s-au putut da inca raspunsuri definitive care sa se potriveasca.

La un centru de cercetare s-a recoltat sange de la 200 de cai din aceasta rasa. Desi nu se poate identifica rasa calului prin caracteristicile tipului de sange, exista caracteristici comune pentru fiecare rasa. Aceasta testare a fost vazuta ca o metoda de a determina daca Bashkir Curly are aceleasi caracteristici ale sangelui cu alta rasa diferita. Oricum, descoperirile au demonstrat ca acest cal cu blana creata nu este o rasa diferita din punct de vedere genetic, dar a fost incrucisat cu multe alte rase, mai ales Quarter Horse si Morgan. Variantele rare si neobisnuite care au aparut din aceasta testare sunt gasite doar la caii salbatici sau la acele rase care provin din cai salbatici. Nu a fost gasit nimic semnificativ in compozitia sangelui care sa fie normal la toti caii cu blana creata.

In ziua de azi, rasa American Bashkir Curly are rezultate excelente la multe evenimente, cum ar fi cursele, rodeo, vanatoare, sarituri, tras, echitatie engleza, distractii engleze, echitatie vestica, distractii vestice si curse competitive si de rezistenta.

Caracteristicile rasei

Caii din rasa American Bashkir Curly apar in toate culorile obisnuite pentru cai. Un cal cu blana creata este in general de marime medie, semanand cu un cal din rasa Morgan din punct de vedere al conformatiei. In general sunt roibi. Se spune ca ochii mari (o caracteristica a cailor orientali) ii ofera rasei o viziune mai mare. Sunt vioi, mergand mandri si cel mai des miscandu-se in trap. Copitele sunt negre si tari, avand o forma rotunda aproape perfecta. Caii cu blana creata au o concentratie exceptionala a celulelor rosii, sunt voinici, si au oase rotunde si picioare drepte. Genunchii sunt plati. Au articulatiile picioarelor din spate scurte si puternice. Posteriorul este rotund fara nici o dunga. Umerii sunt rotunzi si puternici, iar pieptul este larg si adanc. Manjii se nasc cu blana deasa si creata, avand zulufi in urechi, iar genele sunt crete de asemenea.

O caracteristica ciudata a cailor cu blana creata este faptul ca deseori naparlesc complet de parul de la coama si cateodata de parul de la coada pe timpul verii, care cres pana cand vine iarna. Parul coamei si al cozii este fin si matasos dar cateodata destul de cret. Blana din timpul verii este deseori ondulata sau dreapta, zulufii aparand din nou in iarna. Aceasta rasa transmite caracteristicile blanii crete (in proportie de 50%) chiar si cand se imperecheaza cu o rasa care are parul drept.

La final mai trebuie adaugat ca rasa American Bashkir Curly are o fire blanda si este usor de dresat. Sunt rezistenti si capabili sa supravietuiasca in conditii extreme de iarna.

Urmeaza informatii despre rasa American Cream Draft Horse

Trimis de: FM! pe 23 Apr 2003, 06:47 AM

Draft Horse
user posted image


American Cream este singura rasa care isi are originile in Statele Unite. Rasa descinde dintr-o iapa de culoare crem exceptionala. "Old Granny" (primul cal din aceasta rasa inregistrat) a aparut la licitatia unei ferme in Story County, Iowa in 1911. Perioada ei de gestatie a fost plasata intre 1900 si 1905. Ea a fost cumparata de Harry Lakin si a inceput sa fete cativa manji de culoare crem la ferma Lakin, toti fiind vanduti la un pret mai mare decat cel obisnuit. Eric Christian, un veterinar din acea zona, a fost atras de unul dintre armasarii acestei iepe si l-a sfatuit pe Nelson Bros sa-si ia un manz. Buck, manzul domnului Nelson, este privit ca stramosul acestei rase. A fost tinut ca armasar si a fost tatal al catorva manji, printre care si yancy, un manz crem fara pic de negru. Iapa Percheron este singura iapa cu care acest armasar este inregistrata. Este posibil ca Yancy sa fie tatal lui Knox 1st din 1926, fiind impercheat cu o iapa pe nume Shire, roib de felul ei. Este posibil ca Knox 1st sa fie tatal celui mai important armasar din aceasta rasa, Silver Lace.

Silver Lace a fost manzul lui Knox 1st, care a fost imperecheat cu o iapa belgiana de culoare deschisa, Farceur in 1931. Silver Lace a fost crescut de G. A. Lenning, Union, Hardin County, Iowa. La fel ca cei mai multi fermieri, Lenning a venit in acest stat doar cu cateva vaci si patru cai. Unul dintre acesti cai a fost Silver Lace. Calul tanar fusese numit in mod original King. Dar fiul lui Lenning a vrut sa-i dea un nou nume dupa calul lui Lone Ranger, Silver. Lenning a combinat Silver cu numele de la ferma, si astfel King a devenit Silver lace. In 1935, singurul mod legal de a avea un armasar in hergelie nu a fost un armasar inregistrat a unei rase cunoscute, ci trebuia sa faci o firma si sa vinzi actiuni celor care doreau servicii de imperechere. Taxa unei imperecheri era de 15$, dar nu era achitata pana cand manzul nu se nastea si nu era hranit pentru prima data. Banii castigati din imperecherile armasarului a ajutat familia sa treaca peste momentele grele din acea perioada. Silver Lace a fost tatal multor manji pe parcursul celo sapte ani in care a facut acest lucru. In 1939, la sase luni dupa o oferta de a fi cumparat pentru 1 000$ a fost refuzata, armasarul a murit in conditii misterioase.

C.T. Rierson din Hardin County, Iowa, a devenit interesat de acesti cai noi si a inceput sa cumpere toti manjii de buna calitate ai lui Silver Lace pe care i-a gasit de vanzare. Cu ajutorul stapanilor cailor, el a inregistrat in mod meticulos arborele geanologic al fiecarui cal. In 1944, Rierson a scris: "Vor da o lectie la targul din acest an din Webster City, Iowa. Acesta este statul in care isi au originile si va fi prima data cand vor da o lectie". La acest targ a fost prima data cand i-a venit in cap ideea sa-i numeasca American Cream. Acest nume parea potrivit mai ales ca acesti cai erau din cate se stia in intregime americani iar culoarea lor era crem.

Rierson a devenit forta care a infiintat Asociatia Cailor Americani Crem. Multumita insistentei sale la 11 iulie 1944, o imputernicire a fost data de catre statul Iowa unui grup de 20 membrii ai Asociatiei Cailor Americani Crem. Aceast actiune a culminat cu aproape 40 ani de interes in crearea unei noi rase de cai originari din Iowa. In noiembrie, 1948, Ministerul National al Protectiei animalelor a recomandat Asociatiei Cailor Americani Crem recunoasterea acestei rase. Pe 15 februarie 1950, aceasta rasa a fost recunoscuta ca standard al Departamentului de Agricultura din Iowa, oferindu-le toate privilegiile in ceea ce priveste o rasa veche si stabila in stat.

Rierson a murit in 1957 iar ferma sa de cai crem americani a fost vanduta. La acea vreme, 58 de proprietari au inregistrat 199 cai americani crem in Iowa, Illinois, Minnesota, Missouri, New York, South Dakota si Wisconsin, dar aparitia tractoarelor si a unor ferme mult mai mari au marcat serios declinul acestei rase.

Caracteristicile rasei

Calul crem american ideal este de culoare crem cu coada si coama albe, piele roz si ochi de culoarea chihlimbarului. Cateva semne albe se gasesc de asemenea pe unele specii. Pielea roz este factorul determinant in asigurarea acestei culori minunate. Caii cu pielea inchisa nu au deobicei o culoare satisfacatoare. Mai mult, cand sunt imperecheati cu alti cai americani crem, ei nasc manji de o culoare prea deschisa sau aproape albi. Oricum, cel mai cautat specimen din aceasta rasa a avut intotdeauna pielea roz. Acestia variaza putin in culoare pe toata perioada anului, iar petele albe contrasteaza foarte fumos cu culoarea lor crem.

Ochii de culoarea chihlimbarului sunt de asemenea o trasatura neobisnuita si distincta a cailor americani crem. Manjii se nasc cu ochii aproape albi. Intr-un timp scurt ei incep sa se inchida si pana la maturitate acestia devin de culoarea chihlimbarului.

Aceasta rasa este considerata a fi de marime medie. La inceput, caii americani crem este posibil sa fi catarit mai putin de 700 kg, dar greutatea lor a crescut pana la 975 kg, unele femele cantarind 800-900 kg, iar unii masculi ajungand chiar pana la o tona sau mai mult. Crescatorii au atribuit aceasta crestere selectarii celor mai bune specii din aceasta rasa in cazul imperecherii pentru a fi produse alte animale mai frumoase. Datorita felului lor si a actiunii lor, acestia au succese mari la concursurile de cai si de asemenea au o marime care se potriveste cu un om de statura medie.

O caracteristica a acestor cai, care ii impresioneaza pe cei care au grija de ei, este cheful lor de viata. Persoana care are o echipa isi doreste unul nu numai pentru incredere, dar si un cal cu care sa se poata mandri. De asemenea, ei vor fi incantati sa sa noteze uniformitatea in culoare si tip a cailor americani crem.

Inregistrarile timpurii arata ca procentajul manjilor crem ale carui parinti sunt amandoi crem este de 75% la nastere. Cu cat acesti manji au strmosi crem, cu atat este mai sigur ca ei sa-si pastreze culoarea. In ultimii ani rezultatele imperecherii au fost excelente si din punct de vedere al culorii si al tipului.


Urmeaza informatii despre rasa American Miniature Horse



Trimis de: Ryan pe 21 Jan 2004, 11:58 AM

Pai vad ca nu a mai urmat nici o informatie.... pacat, mie imi plac la nebunie caii. Sunt foarte inteligenti si au asa, o maiestate deosebita. Daca as fi foarte bogata probabil ca mi-as cumpara o herghelie smile.gif

Trimis de: Rikita pe 25 Jun 2004, 08:16 PM

as vrea sa mai aim timp si bani pentru cai... cand eram tanara, am avut clase pentru cativa ani... dar acum nu se mai poate... sad.gif

Trimis de: doice pe 8 Oct 2004, 10:35 AM

@FM
Abia acum am ajuns si eu aici, am citit si mi-a placut.
De ce te-ai oprit?
Mie mi s-a parut foarte interesant.


biggrin.gif
Stii cumva unde as putea sa iau cursuri de calarie?
Adik as vrea in Bucuresti, nu pe langa Bucuresti.

Trimis de: gabitza ^ pe 9 Oct 2004, 10:01 PM

@doice: undeva pe bulevardul timisoara exista un centru din asta de echitatie unde se pot face si cursuri. stiu pe cineva care vrea sa mearga...e misto...dk vrei iti mai aflu niste informatii. wink.gif
G.

Trimis de: FM! pe 18 May 2005, 01:42 PM

QUOTE (doice @ 8 Oct 2004, 06:35 PM)
@FM
Abia acum am ajuns si eu aici, am citit si mi-a placut.
De ce te-ai oprit?
Mie mi s-a parut foarte interesant.


biggrin.gif
Stii cumva unde as putea sa iau cursuri de calarie?
Adik as vrea in Bucuresti, nu pe langa Bucuresti.

Well it's a long story. De vreo 2 ani de zile nu am mai intrat pe aici. Dar cine stie.. poate revin cu noutati legate de acest topic wink.gif

Trimis de: Tyra pe 26 May 2006, 12:33 AM

FM!, a mai trecut un an sad.gif

gabitza, si pe mine ma intereseaza! Poate vii cu detaliile smile.gif

Trimis de: freeman pe 26 May 2006, 07:46 AM

Sunt 2 centre si pe bulevardul dintre Hotel Sofitel si Facutatea Agricola, si intr-o parte si in alta, unul e in spate la restaurantul McMonis (au si club) si altul pe parte opusa a strazii inspre Romexpo cam 5-700 intre ele.

Trimis de: fiica_lunii pe 14 Jun 2006, 07:44 PM

FM! te rog mai scrie despre cai, caci si eu sunt inebunita dupa cai.
Eu am luat cursuri de calarie undeva pe langa Sfantu Gheorghe, la un fel de ranch, unde au multi cai de rasa dar cel mai drag imi este un lipitan alb pe nume Caius, pe care l-am calarit abia dupa mai multe ore in care fusesem initiata in ale calariei pe un alt cal numit Edmond (cal de sport romanesc).

Trimis de: wasp pe 16 Jun 2006, 08:35 PM

Am vaga senzatie ca centrul de langa Sofitel s-a desfiintat. Nu am mai vazut nici un cal acolo. Stiu ca mai e o baza vis-a-vis de Jandarmerie. Revenind la cai, am calarit la Mangalia, la herghelie, toata copilaria mea. Erau niste arabi, o frumusete (aia pe care i-a pierdut Nicu Ceausescu la carti, undeva pe la Monte Carlo). I-au inlocuit apoi cu niste cai de la Radauti. Acum, daca ar fi sa achizitionez vreun exemplar, as lua unul pensionat de la curse.... Atatia cai de rasa au ajuns animale de tractiune pentru varul lu' ministru', nepotul lu' deputatu', matusa lu' senatoru'.... Mama lor de imbuibati, ca nu le mai ajunge.

Trimis de: Kyklos pe 5 Aug 2006, 11:35 AM

user posted image

Istoria rasei

Calul Lipiţan s-a format în peninsula Istria de pe teritoriul fostei Iugoslavii. Este o rasă veche a cărei baze au fost puse încă din anul 1580 odată cu înfiinţarea hergheliei Lipizza de către Karl Steiermark al-III-lea.
Rasa Lipitan este cea mai veche rasa de cai creata de om.

Originea rasei

In perioada Imperiului Habsburgic era nevoie de cai usori si rapizi, care putea fi folositi atat in scopuri militare cat si la scoli de calarie. Linia Spaniola, produsa in perioda Maura in Spania, prin incrucisarea armasarilor Berberi si Arabi cu iepe Iberiane, a fost considerat cel mai potrivit pentru rezistenta sa extraordinara, frumusete si inteligenta. In 1562, Maximillia al II-lea a adus Linia Spaniola in Austria si a fonsad linia Curti Regale, Kladrub. Fratele sau Charles intemeiat o ferma de armasari asemanatoare, cu linii spaniole, la Lippiza in 1580.

Istorie

Hergheliile de la Kladrub si Lipizza au fost incrucisate cu linia locala Karst, generatii urmatoare fiind incrucisate cu vechea linie Neapolitan si cai obtinuti din Spania, Germania si Danemarca, de origine spaniola. Armasari Kladrub au produs cai grei de caruta. Cai usori, de calarie provin de la armasari din Lippiza. Armasari Kladrub au produs liniile Maestoso si Favory, doua din liniile fondatoare ale Lipitanilor de azi. Dintre liniile folosite in secolele 18 si 19 , doar sase linii conducatoare au fost stabilite: Conversano, negru, un Neapolitan,nascut in 1767; Favory, balan , transferat de la Kladrub, nascut in 1779; Maestoso, sur, o incrucisare intre Neapolitan si Spaniol, transferat de la Kladrub nascut in 1819; Neapolitano, murg, din alta linie Neapolitan, nascut in 1790; Pluto, sur, de origine Spaniola, din armasar danez, nascut in 1765; Siglavy, sur, un Arab, nascut in 1810.
Pana la 1800 numai existau Spanioli originali, si au fost folositi Arabi pentru a intarii liniilor. Dintre cei 7 armasari spanioli folositi, doar Siglavy a format o linie separata. Alte doua linii de armasari care nu au fost dezvoltate la Lippiza, au continuat la alte herghelii la limitele Imperiului Hapsburgic. Tulipan in Croatia si Incitato in Transilvania si Ungaria, linii care se gasesc si astazi in Serbia, Ungaria si Romania.

Scoala Spaniola de Dresaj

Denumita dupa linia spaniola, importata in secolul 16, Scoala de Calarie Spaniola de la Viena este cea mai veche institutie de acest gen, care a supravietuit. Scopul principal a ramas acelasi de cand a fost infiintata: de a raspandi arta calarie clasice in forma ei cea mai pura si sa o transmita din generatie in generatie. Pentru a atinge acest scop, Scoala a folosit doar cai Lipitani, deoarece acestia sunt capabile sa execute toate miscarile si etapele dresajului, inclusiv Airs Above the Ground -- Levade, Courbette, si Capriole.

Caracteristici fizice

Inaltimea standard a unui armasar la varsta de 6 ani ar trebui sa fie intre 155 cm si 158 cm. Manzi sunt la nastere au o culoare inchisa, dar intre 6 si 10 ani de obicei devin abli.Culoarea maro este o raritate. Lipitani ajung la maturitate destul de tarziu avand o medie de viata intre 28 si 32 de ani.

Caracteristicile rasei

Cap uscăţiv, cu profil uşor berbecat.Gît musculos în formă de ''gît de lebădă''. Spinare ungă, şale scurte şi rezistente. Umeri uşor proeminenţi. Picioare scurte şi viguroase cu aspect uscăţiv. Mers înalt şi spornic.





Trimis de: exergy33 pe 17 Nov 2007, 01:10 PM

Rasa Huţul



(undeva in Ţara de Sus )

Este una dintre cele mai reprezentative rase de cai hipometrici, naturale, cu o vasta arie de raspandire in zona Muntilor Carpati.
Aceasta rasa reprezinta adaptarea perfecta a cabalinelor din regiunea muntoasa a Carpatilor, cuprinzand actualul teritoriu al Poloniei, Slovaciei, Ucrainei si Romaniei. Centrul de formare al rasei a fost in zona Bucovinei si Galitiei. Hutulul dateaza inca din sec. XIII si se presupune ca a rezultat din incrucisarea Tarpanului cu cai Mongoli, introdusi in zona de triburile migratoare. Aria naturala a acestei rase este foarte extinsa , acoperind o mare suprafata. Habitatul lor natural este in Carpatii Estici, regiune care este denumita si "tara Hutulilor".
Timp de 400 de ani Hutulul s-a inmultit in munti, in conditii climatice foarte aspre .
Izolata de alte populatii de cabaline, aceasta rasa a devenit foarte robusta si rezistenta. In anul 1856, s-au pus bazele primei herghelii crescatoare de Hutuli, in Romania, la Radauti. Au fost create cateva linii de sange , de catre armasarii fondatori, si anume: Goral, Hroby, Ousor, Pietrosu si Prislop, iar caii au fost cu atentie inmultiti si selectionati, pentru a pastra puritatea acestor linii de sange . In anul 1933, 33 de cai au fost trimisi in Cehoslovacia, pentru a intemeia o herghelie si acolo, aici luand nastere linia Gurgul.
Al II-lea razboi mondial a produs pierderi importante de material genetic , producand un declin sever al Hutulilor din Cehoslovacia. In anul 1970, crescatorii ingrijorati de soarta acestei rase au format o organizatie numita "Hutul Club" care s-a sesizat in privinta scaderii numarului hutulilor din Cehoslovacia. In 1982 au creat un registru genealogic al rasei, cu 50 de exemplare de rasa pura inregistrate , avand ca tel cresterea numarului de exemplare in aceasta regiune. Astazi Hutulul se creste in herghelia Lucina, din Bucovina, dar si in Ungaria, Slovacia, Ucraina. Liniile rasei Hutule crescute azi sunt: Hroby, Goral, Ousor, Pietrosu, Prislop. Acestea se deosebesc intre ele destul de clar, prin particularitatile de exterior.

Aspect exterior si dimensiuni

Rasa prezinta un format corporal lateral tipic dreptunghiular, cu o conformatie
corecta, constitutie robusta, un temperament vioi, denotand multa energie. Talia
variaza intre 139-141 cm, cu o masa corporala de 400-425 kg. In general, la toate liniile , capul este proportional cu restul corpului, profilul este drept sau usor concav, ochii mari, expresivi, cu arcadele proeminente, urechi mici si foarte mobile. Gatul este scurt si bine imbracat in musculatura purtat oblic, cu o coama foarte bogata, terminata anterior printr-un mot mare. Greabanul este lung, larg dar sters.
Spinarea si salele sunt relativ lungi, puternice , musculoase. Crupa este patrata, cu musculatura bine dezvoltata, cu axul mecanic oblic antero-posterior. Pieptul este larg, toracele descins si profund.
Membrele sunt scurte, uscative cu articulatii largi si ferme. Fluierele si chisitele sunt scurte, tendoanele detasate, copitele sunt mici, cu cornul foarte dur.
Aplomburile sunt in general corecte, dar pot aparea defecte, cum ar fi "coatele de vaca". Culoarea robei este foarte variata, putand aparea roba murga, soricie, roiba, sarga,deresa. Dintre particularitatile de culoare, cele mai frecvente sunt zebrurile, dunga de magar precum si unele pintenogeli.

Personalitate

Hutulul este un cal puternic, rezistent la boli, inteligent, docil, rabdator, cu
un temperament vioi, in ciuda docilitatii sale.

Aspecte particulare

Prezinta o longevitate deosebita pentru munca si reproductie, avand durata medie
de exploatare de 20 ani, rasa e foarte bine adaptata la conditiile vitrege din
mediul montan, se preteaza foarte bine la port–samar, calarie si tractiune.
Este foarte rezistenta al imbolnaviri. Hutulul este azi o rasa independenta,
unica. Din 1979 rasa face parte din fondul genetic al raselor de animale
originale si primitive al F.A.O. In scopul prezervarii rasei, s-a infiintat in
anul 1994 FEDERATIA INTERNATIONALA A HUTULULUI (H.I.F.). In prezent exista numai
500 iepe de hutul in lume, acest numar redus ridicand un semnal de alarma asupra
conservarii rasei.

informatii http://www.evenimentul.ro/articol/oameni-si-cai-departe-de-lume.html smile.gif.

Trimis de: freeman pe 18 Nov 2007, 09:14 AM

frumosi sunt!

Trimis de: exergy33 pe 18 Nov 2007, 08:30 PM

Zona de crestere a rasei in Romania este reprezentata de regiunea muntoasa a Bucovinei de Nord, parte a Carpatilor Padurosi (zonele Campulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Radauti si partea de est a Maramuresului). Leaganul de formare si inima acestei zone de crestere o reprezinta Herghelia Lucina, cu un aport esential in formarea acestei rase de cabaline. Calitatea deosebita a cailor crescuti in aceasta herghelie este deosebita, si recunoscuta pe plan national si international. Indiferent de conjunctura economica, de dificultatile prezente si viitoare, Rasa Hutul reprezinta o valoare a patrimoniului zootehnic national la care nu se poate renunta fara riscul de a savarsi o greseala ireparabila.
Date privind originea calului HUTUL
In traditia locuitorilor din zona Bucovina s-a vorbit din vremuri foarte vechi despre insusirile calului din aceasta zona montana. Primele informatii scrise despre calul Hutul le gasim in lucrarea Hipica (1602) a lui Dorostjanski care descrie exteriorul si calitatile acestui cal si face prima apreciere cu privire la originea sa in vechile forme salbatice de cai din Carpati.
Dupa un alt autor, Adametz (1883), caii din Bucovina si caii polonezi Koniki, sunt descendenti ai Calului Tarpanic.
Schwar Zeneker (1902), arata ca hutulii sunt cai foarte buni pentru urcarea muntilor si se pot compara cu poneyul scotian. Ei au „inaltimea de 1.26-1.36 m, pieptul larg, corpul lung, membre scurte iar mersul este ridicat si sigur“.
Osawicki (1904), care a cutreierat in calitate de calator si om de stiinta regiunea Bucovinei, afirma ca cel mai valoros material cabalin din aceasta zona se afla la Lucina, si atribuie acestuia o apropiere filogenetica de calul oriental.
Dupa N. Filip (1915), calul Hutul este tipul calului de munte. Are origine orientala, forme corporale indesate, faptura brevi-morfa, profilul carn, mot abundent, gat scurt si coama stufoasa.
In acelasi timp un alt cercetator, Antonius, studiind morfologia acestui cal ii atribuie caractere luate atat de la calul salbatic Equus Tarpani, cat si de la calul salbatic mongol, Equs prezewalski.
In privinta numelui de Hutul atribuit rasei, exista astazi doua ipoteze :
1. Numele rasei provine de la numele „populatiei hutane“ bastinase in Nordul Bucovinei (romani slavonizati) care a crescut si utilizat acest cal;
2. Numele rasei provine de la cuvantul romanesc „hotul“, atribuit ca o metafora calului care se strecoara asa de bine pe cararile stramte de munte, in conditii de teren accidentat, ziua si noaptea, in deplina siguranta;

Scurt istoric al Hergheliei Lucina

Cronica Hergheliei Lucina incepe practic in anul 1788 cand terenul pe care se afla actuala herghelie a fost luat in arenda de Comandamentul de Remonta al Armatei Austro-Ungare, de la Domeniile Fondului Religiilor din Bucovina.
In anul 1856, se infiinteaza Herghelia Lucina, avand statut militar, pornind de la un efectiv modest de 2 armasari pepinieri si 5 iepe de reproductie. Infiintarea hergheliei este legata de numele colonelului austriac Martin von Herman. Din anul 1872, herghelia este parasita de armata, iar in anul 1877, se infiinteaza pe acelasi amplasament o herghelie civila de cai Hutuli. In timpul primului razboi mondial, in anul 1914, herghelia a fost evacuata in Austria, iar pe teritoriul hergheliei s-au dat lupte grele care s-au soldat cu distrugerea constructiilor.
Dupa prabusirea monarhiei austro-ungare, materialul Hutul initial a fost scos la licitatie (1919) si cumparat de tari ca Cehoslovacia, Polonia si Romania. Pe baza materialului cumparat de Statul Roman la aceasta licitatie, Herghelia Lucina a fost refacuta incet, incet.
Cel de-al doilea razboi mondial a gasit Herghelia Lucina cu un efectiv de 60 de iepe si 5 armasari pepinieri.
Chiar si numele hergheliei are o anumita poveste. Lucina se pare ca deriva din cuvantul slavon „luci“, care inseamna - raza de soare. Aceasta este o metafora pentru a defini spatiul luminos si cu multe zile insorite in care este amplasata herghelia. Mediul acesta cu pasuni de munte, cu paduri si cu multe zile frumoase pe an ofera conditii foarte prielnice pentru cresterea Hutulului.
Dupa anul 1950 herghelia a prosperat continuu, maximul de efectiv fiind atins in perioada 1970-1990.

Structura genealogica a rasei

Cresterea efectivului pe o structura genealogica incepe dupa anul 1877, cele mai vechi linii de tati au fost: STIRBUL, MISZKA, CEREMOSZ, TARAS. Cu timpul, aceste linii initiale au fost inlocuite cu altele, devenite acum „liniile genealogice clasice ale Hutulului Romanesc“, astfel:
LINIA HROBY. Este o linie autohtona, intemeiata de armasarul Hroby, cumparat in anul 1898 din comuna Ciocanesti. Produsii acestei linii sunt mai inalti , avand aptitudini bune pentru sa si samar.
LINIA GORAL. Este o linie de origine poloneza, intemeiata de armasarul Goral, cumparat in 1905 din Galitia (Polonia). Este o linie mai stofata, produsii acestei linii pastrand foarte bine tipicitatea caracterelor de rasa.
LINIA OUSOR. Este o linie autohtona, intemeiata de armasarul Ousor, cumparat in 1934, din zona Odorhei. Produsii acestei linii sunt foarte bine apreciati, avand aptitudini mixte pentru tractiune si samar.
LINIA PIETROSU. Este de asemenea o linie autohtona, intemeiata de armasarul Ousor, cumparat din zona Odorhei. Produsii acestei linii sunt de talie ceva mai redusa dar sunt foarte puternici.
LINIA PRISLOP. Este o linie deviata din linia Goral, si infiintata in anul 1936. Produsii acestei linii sunt foarte apreciati pentru rezistenta lor.
Cele cinci linii clasice de armasari sunt continuate astazi prin Goral XX, Hroby XXIII, XXIV, Ousor X, Prislop X, Pietriosu XI.


http://calulmagazin.com/articole.php?categorie=7&articol=55


Trimis de: calderasa.ro pe 22 Apr 2008, 12:17 PM

Cai de rasa - www.calderasa.ro
Vindem cai de rasa proveniti de la herghelii de renume: lipitan, nonius, pursange arab, nonius, cal de sport maghiar, kisberi felver, anglo-arab, hanoverian, gidran, holsteiner. Aducem cai de rasa la comanda.


 Copy_of_anglo_arab.jpg ( 20.87K ) : 2
 

Tehnic:Invision Power Board (http://www.invisionboard.com)
© Invision Power Services (http://www.invisionpower.com)