A citit cineva carti de Daniel Quinn ? Eu am citit "Ishmael" si "The Story of B", mi-am dat seama ca viziunea mea despre lume e similara cu ce am gasit scris in ele, dar autorul lor explica mult mai bine ca mine
Daniel Quinn separa oamenii in "Leavers" si "Takers". "Takers" suntem noi, iar "Leavers" sunt toate celelalte culturi de pe Pamant, pe care noi le distrugem oriunde le gasim. "Cultura" nu inseamna numai niste dansuri si costume interesante, inseamna totul, iar cultura noastre este aceea a "stapanilor si detinatorilor a Tot ce exista pe planeta" , si daca s-ar putea si in Univers, totul e al nostru si trebuie sa ne serveasca. Aceasta cultura a cuprins intregul Pamant, cu mici exceptii.
Avem mitul nostru care spune ca intreaga lume ne apartine, sa o cucerim si sa o folosim, si aceasta e povestea pe care ne-o spunem singuri si am ales sa o jucam. Cartea "Ishmael" observa mitul crestin al creatiei, dar religiosi sau nu, toti suntem prinsi in acest mit al puterii asupra naturii, si ne uitam cu mila la oamenii "primitivi" care au scapat si traiesc inca in diferite zone, consideram modul lor de viata "fragil" desi au supravietuit pentru sute de mii de ani, si probabil ar continua sa o faca si fara noi.
Cultura noastra nu are sanse sa dureze asa de mult. Intr-adevar nu putem sa redevenim vanatori culegatori, stiinta e buna si trebuie pastrata, in rest suntem total deconectati de la realitate
O poveste din lumea noastra a "stapanilor" : http://www.storyofstuff.com
Daca ii ceri unui "leaver" sa iti spuna cum a ajuns el si tribul lui sa traiasca, povestea lui incepe cu inceputul universului. A noastra incepe doar de 10000 de ani, perioada dinainte nu ne intereseaza si nu e importanta, o numim "preistorie", nu are legatura cu "noi"
Unii spun "selectia naturala, noi cei mai destepti am invins !". Nu este asa, natura promoveaza intotdeauna diversitatea, un sistem cu un milion de specii poate supravetui la aproape orice, un sistem cu doar cateva specii nu. Ne asemanam mai mult cu un organism mutant care transforma totul in el insusi.
Nu e nimic "rau" in noi ca oameni, asa cum ne spun religiile. Un lup nu e "rau" sau "gresit", un cerb de asemenea, in intregul Univers nu gasim nimic "rau" sau "gresit din constructie", totul este perfect.
Dar noi avem posibilitatea de a ne alege propria "poveste" si cea pe care o jucam acum este gresita. Nu e nimic in neregula cu noi. Germanii cand Hitler a ajuns la putere apoi a pornit razboiul, nu faceau altceva decat sa isi joace propria poveste a "rasei superioare"
Dar e nevoie de o intreaga carte pentru a explica mai bine, aici niste citate din "Ishmael" :
Uau, un fel de Paulo Coelho varianta ... hmm... nu stiu ce varianta.
Pai din start, daca omul e atat de evoluat, nu va ucide toate vietuitoarele, pentru ca stie ca ii trebuiesc ca sa traiasca, ceea ce se intampla si acum. Practic iti prezinta o imagine distorsionata a ceea ce e omul azi, un devorator. E o diferenta intre devorare si asimilare.
Terpsichore este unul din locurile pe care ai vrea sa le vezi in Univers (zise Ishmael).Aceasta era o planeta unde oamenii au aparut in modul obisnuit in comunitatea vietii. Pentru un timp ei au trait la fel ca toti ceilalti, mancand ce era prin preajma. Dar dupa cateva milioane de ani in care au trait in felul asta, au observat ca exista un mod foarte simplu prin care sa ajute cresterea din nou a hranei lor favorite. Am putea zice ca au gasit cativa pasi simpli care duceau la acest rezultat. Nu trebuiau sa faca acesti pasi pentru a supravietui, dar daca ii faceau, mancarea lor preferata era intotdeauna mai usor de gasit. Acestia erau pasii unui dans.
Cativa pasi de dans practicati doar trei sau patru zile pe luna le-au imbogatit cu mult viata si aproape ca nu cereau nici un efort. La fel ca si pe Pamant acesti oameni nu erau un singur popor ci mai multe, si cu trecerea timpului fiecare din ele si-a dezvoltat propria abordare a dansului. Unii continuau sa danseze trei sau patru zile pe luna. Altii au hotarat ca e bine sa aiba mai mult din mancarea favorita si dansau la fiecare a doua sau a treia zi. De asemenea altii nu au vazut nici un motiv pentru care nu ar trai in cea mai mare parte cu mancarea lor favorita, asa ca dansau cativa pasi in fiecare zi.
Lucrurile au continuat asa pentru zeci de mii de ani printre oamenii acestei planete care se vedeau ca traind in mainile zeilor si lasau totul pe seama lor. Pentru acest motiv ei se numeau intre ei “Leavers”
Dar pana la urma un grup de “Leavers” si-a zis “De ce sa traim doar in parte mancand mancarea favorita ? De ce sa nu traim numai din ea ? Tot ce trebuie sa facem este sa acordam dansului mai mult timp”. Asa ca acest grup deosebit a inceput sa danseze cateva ore pe zi. Deoarece ei considerau ca isi iau bunastarea in propriile maini ii vom numi “Takers”. Rezultatele au fost spectaculoase. “Takerii” erau inundati cu mancarea lor preferata. O clasa de manageri a aparut in curand, pentru a supraveghea acumularea si depozitarea surplusului – ceva ce nu fusese niciodata necesar cand toata lumea dansa doar cateva ore pe saptamana. Membrii acestei clase de manageri erau prea ocupati ca sa mai danseze si ei, si deoarece munca lor era asa de importanta in curand au inceput sa fie priviti ca lideri sociali si politici. Dar dupa cativa ani acesti lideri ai Takerilor au inceput sa observe ca productia de mancare scade, si s-au dus sa vada care e problema. Ce ai aflat este ca dansatorii leneveau, in loc sa danseze mai multe ore pe zi dansau numai o ora sau doua sau nici atat. Liderii au intrebat de ce.
“Care este rostul acestui dans incontinuu ?” au intrebat dansatorii. “Nu e necesar sa dansam sapte sau opt ore pe zi ca sa obtinem cat avem nevoie. Este destula mancare chiar daca dansm numai o ora pe zi. Nu suntem niciodata flamanzi. De ce atunci nu ne-am relaxa si nu am lua viata mai usor asa cum obisnuiam sa facem ?”
Sefii desigur ca vedeau lucrurile diferit. Daca dansatorii reveneau la modul de viata dinainte, atunci si sefii ar fi trebuit in curand sa faca acelas lucru, si aceasta nu ii atragea deloc. S-au gandit si au incercat multe scheme pentru a-i incuraja, sau atrage, sau a-i face sa se simta rusinati, sau a-i forta pe dansatori sa danseze mai multe ore, dar nimic nu a mers pana cand unul dintre ei a venit cu ideea de a inchide mancarea.
“La ce bun ?” a fost intrebat.
“Motivul pentru care dansatorii nu danseaza acum este ca ei pot oricand sa obtina hrana pe care o doresc. Daca o inchidem, ei nu vor mai putea face asta”
“Dar daca incuiem mancarea, dansatorii vor muri de foame!”
“Nu, nu, nu intelegeti,” zise celalalt zambind. “O sa legam dansul de ratii de mancare, atata mancare pentru atat de mult dans. Daca dansatorii danseaza putin vor primi putina mancare, si daca danseaza mult vor primi multa. In acest fel lenesii vor fi intotdeauna flamanzi iar cei care danseaza multe ore vor avea stomacul plin”
“Nu vor accepta niciodata o asemenea schema” i-au spus.
“Nu vor avea de ales. Vom inchide mancarea in depozite, si dansatorii fie vor manca fie vor muri de foame.”
“Dansatorii vor intra cu forta in depozite.”
“Vom recruta garzi dintre dansatori. Le vom permite sa nu danseze si ii vom pune sa pazeasca depozitele in loc. Ii vom plati in acelas fel in care ii platim pe dansatori, cu mancare – atata mancare pentru atatea ore de paza.”
“Nu va merge niciodata,” i s-a spus.
Dar destul de ciudat, a mers. A mers chiar mai bine decat inainte, deoarece acum cand mancarea era incuiata erau intotdeauna destui dansatori dornici sa danseze, si multi erau fericiti ca li se permite sa danseze zece, doisprezece, chiar paisprezece ore intr-o singura zi
Inchiderea mancarii sub cheie si lacat a avut si alte consecinte. De exemplu, in trecut, cosurile obisnuite erau destul de bune pentru a pastra surplusul de hrana. Dar acestea s-au dovedit neancapatoare pentru uriasa cantitate care era produsa acum. Olarii au trebuit sa ia locul celor care faceau cosuri, si au trebuit sa invete cum sa faca oale si mai mari ca inainte, cea ce insemna ca trebuiau construite cuptoare mai mari si mai eficiente. Si deoarece nu toti dansatorii acceptau usor idea ca hrana era inchisa in depozite, garzile trebuiau echipate cu arme mai bune ca inainte, cea ce a insemnat ca cei care le faceau au trebuit sa caute noi materiale care sa inlocuiasca armele de piatra din trecut – cupru, bronz, si altele asemenea. Deoarece metalele deveneau mai raspandite si alti artizani le-au gasit intrebuintari. Fiecare nou mestesug dadea nastere altora.
Dar fortarea dansatorilor sa lucreze zece sau doisprezece ore pe zi a avut si o alta consecinta importanta. Cresterea populatiei este o functie care depinde de abundenta hranei. Daca creste cantitatea de hrana accesibila pentru orice populatie din orice specie, acea populatie va creste, daca are spatiu unde sa creasca. Si desigur ca Takerii aveau destul spatiu unde sa creasca – cel al vecinilor lor.
Erau doritori sa creasca in mod pasnic in spatiul vecinilor lor. Le-au spus Leaverilor din jur, “Priviti, de ce nu incepeti si voi sa dansati la fel ca noi? Priviti cat de departe am ajuns dansand in felul acesta. Avem lucruri pe care voi nici nu le visati. Modul in care dansati voi este foarte ineficient si neproductiv. Modul in care dasam noi este modul in care oamenii erau meniti sa danseze. Lasati-ne in teritoriul vostru si va vom arata cum se face.”
Unii oameni din jurul lor s-au gandit ca e o idee buna si au adoptat calea Takerilor. Dar altii au spus, “O ducem foarte bine asa cum suntem. Dansam cateva ore pe saptamana si nu dorim mai mult. Credem ca sunteti nebuni sa dansati cincizeci sau saizeci de ore pe saptamana, dar e treaba voastra. Daca va place o faceti. Dar noi nu o sa facem asa”
Takerii s-au extins in jurul celor care rezistau si pana la urma i-au izolat. Unul dintre aceste popoare izolate era acela numit Senge, ei erau obisnuiti sa danseze cateva ore pe zi ca sa produca hrana preferata. La inceput au trait ca si inainte. Dar apoi copii lor au devenit invidiosi pe lucrurile pe care copii Takerilor le aveau, si au inceput sa danzeze cateva ore pe zi pentru Takeri, si sa ii ajute sa pazeasca depozitele. Dupa cateva generatii, Senge erau complet asimilati in stilul de viata al Takerilor si au uitat ca au fost vreodata altceva.
Alt popor care rezista erau Kemke, ei erau obisnuiti sa danseze doar cateva ore pe saptamana si iubeau timpul liber oferit de stilul lor de viata. Erau hotarati sa nu lase sa li se intample si lor cea ce se intamplase cu Senge, si au ramas fermi in aceasta privinta. Dar in curand Takerii au venit la ei si le-au zis “Nu putem sa va lasam sa aveti tot acest pamant in mijlocul teritoriului nostru. Nu il folositi eficient. Fie incepeti sa dansati la fel cum dansam noi, sau va trebui sa va mutam intr-un colt al teritoriului ca sa punem restul lui in folosinta” Dar Kemke au refuzat sa danseze precum Takerii, asa ca Takerii au venit si i-au mutat intr-un colt al pamantului lor, pe care l-au numit “rezervatie” cea ce insemna ca era “rezervat” pentru Kemke. Dar Kemke erau obisnuiti sa culeaga cea mai mare parte a hranei lor, si mica rezervatie nu era indeajuns de mare ca sa sustina un popor culegator. Takerii le-au spus “E in regula, va vom aproviziona cu mancare. Tot ce vrem este ca voi sa stati in rezervatia voastra.” Si Takerii au inceput sa-i aprovizioneze cu hrana. Cu timpul Kemke au uitat cum sa vaneze si sa culeaga, si cu cat uitau mai mult cu atat deveneau mai dependenti de Takeri. Au inceput sa se simta ca niste cersetori buni de nimic, si-au pierdut tot respectul de sine si au devenit alcoolici si depresivi. In final copii lor nu au mai vazut nici un motiv sa ramana in rezervatie si au plecat sa danseze zece ore pe zi pentru Takeri.
Un alt popor care s-a opus au fost Waddi, acestia petreceau numai cateva ore pe luna dansand, si erau foarte fericiti cu stilul lor de viata. Vazusera ce s-a intamplat cu Senge si Kemke si erau hotarati ca nu li se va intampla si lor. S-au gandit ca au chiar mai mult de pierdut decat Senge si Kemke, care erau deja obisnuiti sa danseze mai mult pentru a avea mancarea favorita la dispozitie. Asa ca atunci cand Takerii i-au invitat sa li se alature, Waddi au zis nu, suntem fericiti in felul nostru. Apoi cand Takerii au venit si le-au spus ca trebuie sa se mute intr-o rezervatie Waddi au spus ca nu vor face nici asta. Takeri le-au explicat ca nu au de ales, daca nu se muta in rezervatie de bunavoie vor fi mutati cu forta. Waddi au raspuns ca vor raspunde la forta cu forta si i-au avertizat pe Takeri ca sunt pregatiti sa lupte pana la moarte ca sa isi pastreze stilul de viata. Au spus “Uitati-va, aveti tot pamantul in aceasta parte a lumii. Nu aveti nevoie de partea asta mica in care traim noi. Tot ce cerem este sa ni se permita sa traim asa cum preferam. Nu va vom deranja.”
Dar Takerii au spus, “Nu intelegeti. Modul vostru de viata nu numai ca este ineficient si risipitor, este gresit. Oamenii nu au fost meniti sa traiasca asa cum traiti voi. Oamenii au fost meniti sa traiasca asa cum Takerii traiesc.”
“Cum puteti sti asemenea lucruri?” au intrebat Waddi.
“E foarte clar,” au raspuns Takerii. ”Doar priviti cat succes avem. Daca nu am trai asa cum oamenii au fost meniti sa traiasca, atunci nu am avea asa de mult succes.”
“Noi nu vedem lucrurile asa,” au raspuns Waddi.”Fortati oamenii sa danseze zece sau doisprezece ore pe zi doar ca sa ramana in viata, si asta e un mod groaznic de a trai. Noi dansam doar cateva ore pe luna si nu suntem niciodata flamanzi, pentru ca toata hrana din lume este chiar aici, gata pentru a fi luata. Traim o viata usoara si fara griji, acesta este succesul.”
Takerii au spus, “Nu acela inseamna succes. Veti vedea ce este succesul cand ne vom trimite trupele sa va impinga pe pamantul pe care l-am pus deoparte pentru voi.”
Si Waddi au aflat intr-adevar despre succes – sau macar despre cea ce Takerii considerau succes – cand soldatii Takerilor au venit sa ii alunge de pe pamantul natal. Acesti soldati nu erau mai curajosi sau mai priceputi dar erau mai multi si puteau aduce intariri dupa dorinta, cea ce Waddi nu puteau. Invadatorii aveau si arme mai avansate, si cel mai important, rezerve nelimitate de hrana, cea ce Waddi cu siguranta nu aveau. Soldatii Takeri nu trebuiau sa se ingrijoreze niciodata din pricina hranei, deoarece transporturi proaspete veneau in fiecare zi de pe pamantul lor, unde era produsa incontinuu. Cu cat razboiul dura mai mult cu atat fortele Waddi deveneau mai mici si mai slabe, si in curand invadatorii i-au cucerit complet
Acesta va fi modelul nu numai pentru anii viitori ci si penru secolele si mileniile viitoare. Productia de hrana crestea incontinuu, iar populatia Takerilor crestea fara la fel, obligandu-i sa se extinda neancetat, teritoriu dupa teritoriu. Oriunde mergeau gaseau oameni care dansau cateva ore pe saptamana sau pe luna, si tuturor le-au oferit aceeasi alegere pe care le-au oferit-o popoarelor Senge, Kemke si Waddi: Uniti-va cu noi si lasati-ne sa va inchidem hrana – sau veti fi distrusi. In final aceasta alegere era doar o iluzie pentru ca erau distrusi orice ar fi facut, fie ca se lasau asimilati, dusi intr-o rezervatie sau incercau sa se lupte cu invadatorii. Takerii nu lasau nimic in urma lor decat takeri in timp ce se extindeau pe intreaga planeta.
Si in final dupa aproape zece mii de ani aproape intreaga populatie din Terpsichore erau Takeri. Mai erau doar cateva ramasite ale popoarelor de Leaveri, ascunse in deserturi sau jungle unde Takerii fie nu vroiau sa mearga fie nu ajunsesera inca. Si nu era nimeni printre Takeri care sa se indoiasca ca modul de viata Taker e cel menit pentru oameni. Ce putea fi mai dulce decat sa ai hrana inchisa si pazita si sa trebuiasca sa dansezi opt sau zece sau doisprezece ore pe zi pentru a ramane in viata ?
In scoala, aceasta era istoria pe care copii lor o invatau. Oameni ca ei existau de cam trei milioane de ani, dar in cea mai mare parte nu stiau ca dansul incurajeaza cresterea hranei preferate. Acest lucru a fost descoperit doar cu zece mii de ani in urma, de catre fondatorii culturii lor. Fericiti, inchizandu-si hrana pentru ca sa nu poata ajunge la ea, Takerii au inceput imediat sa danseze opt sau zece ore pe zi. Oamenii din jurul lor nu mai dansasera niciodata, dar au acceptat cu entuziasm, vazand dintr-o data ca acesta este modul in care oamenii erau meniti sa traiaca. Cu exceptia catorva popoare risipite care erau prea tari de cap ca sa priceapa avantajele inchiderii hranei, Marea Revolutie a dansului s-a intins asupra intregii lumi fara opozitie.
Postul de mai sus e o partea din cartea "My Ishmael" , cartea nu a aparut niciodata in romana, am tradus eu bucata asta, daca suna ciudat in unele locuri eu sunt de vina
Oricine vrea cartile "Ishmael", "The Story of B", sau "My Ishmael" le am eu in format pdf, poate sa imi zica o adresa de mail si le trimit.
Se intelege ca "dansul" acela inseamna agricultura.
Acum mai ramane de demonstrat ca intr-adevar oamenii "primitivi" sau "leaverii" au mai mult timp liber, si sunt mai fericiti. Si ca munca e o minciuna care ne este impusa - mai ales acum cand avem masini care pot produce de mii de ori cat putea sa produca un om
Vedeti aici :
http://www.orionmagazine.org/index.php/articles/article/2962
Business leaders were less than enthusiastic about the prospect of a society no longer centered on the production of goods. For them, the new “labor-saving” machinery presented not a vision of liberation but a threat to their position at the center of power
http://harpers.org/archive/2004/02/0079915
Inca niste citate :
V-ati intrebat vreodata de ce facem tot ce facem ? Pentru putere asupra naturii ? Pentru a supravietui independent de ce se intampla ? Pentru nemurire ?
Sa zicem ca un om are putere totala.
Poate crea universuri intregi unde functioneaza legile lui nu ale fizicii, si o face. Se distreaza, e nemuritor, cel mai puternic etc. Se distreaza fara teama ca i s-ar putea intampla ceva vreodata. Dar nu mai e om, e altceva, un fel de zeu care isi vede de treaba lui in vreme ce "muritorii de rand" traiesc micuti pe undeva printr-un univers. El ramane astfel blocat in distractia lui continua si de fapt e mort pentru ca e invulnerabil. e un fel de ciudat element al naturii care are o vointa. Daca ar fi om s-ar satura intr-o zi de distractie, ar simti nevoia mortii, pericolului, vulnerabilitatii, ar vedea frumusetea vietii si acel ceva care este in toate si ar fi fericit .
Dar acel om - zeu doar exista, pentru totdeauna. Puterea lui asupra naturii nu inseamna nimic - decat supravietuire. Si oamenii ajung sa se comporte precum o bacterie destul de inteligenta sa inventeze tot ce avem azi, dar ramasa pe scopul ei de bacterie : sa se inmulteasca, sa consume si sa ocupe tot, pentru ca totul ii apartine, pentru a supravietui in continuare, pentru ca asa a hotarat ea in inteligenta ei. Si pana la urma cu toate inventiile ei bacteria ramane cea ce este
Daca am trai mai aproape de natura am intelege mai mult. Nu multi au sansa asta in ziua de azi.
(Oricine vrea vreo carte de Daniel Quinn in pdf , puteti sa imi dati un mesaj cu un email unde sa o trimit Sau se gasesc aici :
http://www.amazon.com/s/ref=nb_ss_b?url=search-alias%3Dstripbooks&field-keywords=ishmael&x=0&y=0 . Ii fac reclama, dar pentru mine cartile citite se impart in cele citite inainte de Daniel Quinn si cele dupa )
De un timp am un gand bun de ars pe rug. Dupa cum spune mitul creatiei, Dumnezeu a creat pamantul, animalele, omul..... A facut acea frumoasa gradina, Edenul, unde omul sa traiasca fara griji. (o data vom vorbi despre ce inseamnau aceste griji). A plantat pomul cunoasterii si al vietii. A interzis omului sa manance fructul cunoasterii, dar o alta creatura superioara a convins omul de contrariu.(Pana in momentul acesta era din acelas grup cu cei buni). Omul a mancat fructul, din clipa aceea a putut vedea ( a primit lumina). Cu alte cuvinte , de atunci a inceput sa vada , sa cunoasca, SA EVOLUEZE. Cel care l-a convins sa isi deschida ochii este si acum condamnat.
Oare acest personaj este chiar asa de negru? Pentru ca a dat constiinta celui pe care tot ei l-au creat?
Faptul ca noi santem evoluati pana la limitele din ziua de azi este bine sau rau?
Puteam trai in Eden o viata fara griji, ne trezeam dimineata, mancam ca doar aveam din belsug de toate, fara sa fim nevoiti sa ne obosim pentru hrana, stateam la soare, seara ne culcam, dimineata la fel ca inainte. Dar cred ca firea omului nu este asa.
Sau putem trai ca sa ne aflam rostu, sa vedem care este acel adevar suprem despre cei mai multi autopretinsi cunoscatori vorbesc si daca merita sa il intelegem si ulteror sa il indeplinim.
Si inca un gand. Inca nu am crescut destul de inalti ca sa ajungem la fructele din al doilea copac, dar crestem.
P.S. Nu spun aceste lucruri ca sa ajung sa ma cert cu cineva, ci in speranta ca din discutii voi mai gasi o bobita mica de adevar pa care sa o pun in cutia de chibritur, spre pastrare.
Nu stiu de unde stii tu de pomul cunoasterii... In Biblie sunt numiti clar doar pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=25&cap=2
Citeste capitolele 2 si 3 din Facerea si ai sa te dumiresti... Ca nu prea lasa loc de speculatii.
Nu vreau sa ma incurc in 2 litere. Daca vrei ok il numesc si eu asa. Crezi ca indienii nu cunosteau binele si raul ? Crezi ca de exemplu unul il omora pe altul din acelasi trib si restu stateau si radeau pt ca erau prosti si nu stiau nimic ? Pedeapsa data apoi nu era ca la noi "impersonala". De obicei era exilat, de fapt pleca de buna voie. Societatea lor nu era impersonala. Nu poti sa mai stai in grupul tau de prieteni - care e tribul, tocmai dupa ce ai omorat pe unul dintre ei. De asemenea nu existau hoti. Furi un arc dar pierzi un trib ? Nu te pedepseste nimeni, nu aveau politie si inchisori dar nu era nevoie. Tribul, comunitatea, viata intre oameni ca prieteni asta e cea mai mare bogatie pe care poate cineva sa o aiba. Toate gramezile de lucruri materiale ale noastre nu inseamna nimic.
Ce se intelege din poveste despre "cunoasterea binelui si a raului" vrea sa spuna "credinta de a cunoaste aceste lucruri". De a spune '"eu stiu cum trebuie sa fie viata, ce trebuie sa faca omul, etc"". Asa descrie Daniel Quinn si asa inteleg si eu povestea.
Hypatia din Alexandria :
Atat la amerindieni cat si la bosimani, hindusi, arabi chiar si la noi, au existat reguli , sau coduri morale nescrise, care au luat nastere in mii de ani de conviatuire in trib, unde indivizii erau foarte legati unul de altul. Datorita acestor legaturi intre indivizi, tribul exista ca un singur individ mult mai puternic. Tin minte, copil fiin, mergeam in fiecare vara la tara. Intr-una din veri, am luat parte la o asanumita claca, cand de prin mijlocul lui mai si pana in septembrie la o ruda i sa construit casa. Initial, o casa de chirpici a fost rasa de pe fata pamantului, ridicata cea noua din caramida, si pana sa vina toamna o camera si bucataria a fost finisata. La lucru au venit neamuri, vecini, prieteni si nu am vazut nici o lista sau o insemnare cu cine si cat a lucrat. Persoana in cauza stia ca este dator lui cutare si cutare, dar atentie, nu cu 10-12 ore, ci ca "trebuie sa-l ajut ca si el la timpul lui..." . "Datoria" aceea suna cu totul altfel, mai linistitor decat cuvantul datorie. Ca sa traduc, "cand eu am avut nevoie , el a pus totul deoparte si a sarit in ajutor, as fi ultimul om daca nu as sari si eu acum" Deci tot un fel de autoexcludere din "trib", daca nu te integrezi. Si cel putin eu nu puteam sa vad nici o urma de povara acolo. Pana la urma, regulile cele mai simple, facute de omenii de rand, sant cele mai viabile. Dar noi ne indepartam tot mai mult de ce este simplu.
Nu am citit inca din cartile amintite de tine, dar sper sa o fac cat de curand, dupa citate se pare ca sant foarte interesant
De ce nu va mutati voi cu discutiile despre biblie pe univestul credintei? Ce facem? transformam orice topic in dezbatere destre ce scrie in biblie si cat de corect este?
Ontopic: Jet li, foarte interesanta viziune, cred ca o sa iti cer si eu cartile acelea daca le mai ai, mi-ar placea sa le citesc.
Pana una alta am urmarit filmuletul din link-ul prezentat. Nota 10.
Cred ca ar trebui sa ne oprim cu totii din goana dupa diverse himere si sa ne intrebam la modul serios incotro ne indreptam. Incotro se indreapta fiecare ca individ si mai apoi incotro ne indreptam noi ca specie. Care e locul nostru in univers si cum putem sa facem sa traim in armonie cu acest univers.
Oare daca am sti ca ca fiecare bun pe care il folosim ar costa cateva zile sau saptamani sau luni sau ani din viata cuiva sau chiar mai multe vieti, oare am mai fi atat de disperati sa il dobandim? Dar daca am sti ca fiecare bun fupa care alergam si pe care il folosim ne scurteaza viata cu cateva minute, secunde, ore, zile?
Ne facem rau singuri si ce e si mai rau este ca nu realizam asta, ba mai mult, ii ridiculizam pe cei care incearca sa ne atraga atentia asupra acestui aspect. Ii dispretiuim pe cei care intamplator nu s-au prins in acest carusel iluzoriu al existentei, pentru "a avea". Ii consideram primitivi si salbatici pe cei care constient sau inconstient pun in prim plan existenta, iar "a avea" este doar mijlocul de realizare a obiectivului de "a fi" si nu invers.
QUOTE(Hanibal Lecter @ 29 Apr 2009, 10:58 PM)
Ai dreptate, si imi cer scuze pentru abuzul savarsit.
Am reusit sa citesc un pic din Ishmael. Este redat foarte bine istoria umanitati, cu grozaviile pe care si le-au facut oamenii, uni altora. Asadar, pana la aparitia asa numitei revolutii agricole, cand omul a invatat sau a fost invatat ce sant semintele, animalele domestice si cum sa se foloseasca de ele, aveam tot ce era necesar pentru o viata indestulatoare. Omul era culegator, isi aduna numai strictul necesar din ceea ce se afla din abundenta. La un moment dat apar asanumitii lideri ( politici, militari, religiosi,, nu conteaza), care hotarasc sa ia soarta celor multi in mainile lor. De ce? Probabil nu le placea munca, sa culeaga la fel cum fac ceilanti. Acestia nascocesc tot felul de sisteme, organizatii pentru asi mentine pozitiile in care au acces. Apar vase mai mari, paznici mai bine instruiti sau armata, arme din aliaje mai bune……apare invidia unora fata de alti, asuprirea, intr-un cuvant, evolutia cu toate cele bune si rele ale ei. Si incet incet, omul a ajuns foarte departe de gradina miraculoasa unde putea trai fara griji cu tot ce avea nevoie. Mai mult, a reusit sa si distruga mare parte din acea gradina, cu ultimii locuitori originali. Si totul in numele evolutiei.
Dar sa vorbim un pic si despre partile bune. Medicina, de exemplu, poate vindeca boli care acum 2-300 de ani erau fatale. Cred ca fiecare dintre noi ne bucuram cand un apropiat de-al nostrum este externat din spital vindecat. Sau toate aparatel care maresc confortul vietii. Am renunta careva la caldura oferita de gazelle natural, chiar daca stim ca au efect daunator mediului. Deci evolutia , ca orice in lume sau univers, are parti bune si rele. Depinde insa foarte mult de noi ca aceste parti sa ramana in echilibru.
Daca este necesara evolutia? Omul a fost pus pe pamant cu un scop, inca nu stim care este acest scop, dar cred ca avem obligatia sa il aflam. Si nu putem sa aflam care este acest scop numai daca evoluam, sa crestem . Poate daca avem grija sa nu distrugem de tot acea gradina de unde am plecat, vom mai avea timp sa crestem destul de mari ca sa ajungem la fructele din copacul vietii.
Doar a sarit gardu'.
The managers of Gulag's islands tell us that the swimmers, crawlers, walkers and fliers spent
their lives working in order to eat.
These managers are broadcasting their news too soon. The varied beings haven't all been
exterminated yet. You, reader, have only to mingle with them, or just watch them from a
distance, to see that their waking lives are filled with dances, games and feasts. Even the
hunt, the stalking and feigning and leaping, is not what we call Work, but what we call Fun.
The only beings who work are the inmates of Gulag's islands, the zeks.
The zeks ancestors did less work than a corporation owner. They didn't know what work was.
They lived in a condition J.J. Rousseau called ?the state of nature. Rousseau's term should
be brought back into common use. It grates on the nerves of those who, in R. Vaneigem's
words, carry cadavers in their mouths. It makes the armor visible. Say the state of nature
and you'll see the cadavers peer out.
Insist that freedom and the state of nature are synonyms, and the cadavers will try to bite
you. The tame, the domesticated, try to monopolize the word freedom; they'd like to apply it to
their own condition. They apply the word wild to the free. But it is another public secret that
the tame, the domesticated, occasionally become wild but are never free so long as they
remain in their pens.
Even the common dictionary keeps this secret only half hidden. It begins by saying that free
means citizen! But then it says, Free: a) not determined by anything beyond its own nature or
being; B ) determined by the choice of the actor or by his wishes.
------------------------------------------------------------------------------------
But none of them ever worked. And everyone knows it. The armored Christians who later
“discovered” these communities knew that these people did no work, and this knowledge
grated on Christian nerves, it rankled, it caused cadavers to peep out. The Christians spoke of
women who did “lurid dances” in their fields instead of confining themselves to chores; they
said hunters did a lot of devilish “hocus pocus” before actually drawing the bowstring.
These Christians, early time-and-motion engineers, couldn’t tell when play ended and work
began. Long familiar with the chores of zeks, the Christians were repelled by the lurid and
devilish heathen who pretended that the Curse of Labor had not fallen on them. The
Christians put a quick end to the “hocus pocus” and the dances, and saw to it that none could
fail to distinguish work from play.
Our ancestors I’ll borrow Turner’s term and call them the Possessed had more important
things to do than to struggle to survive. They loved nature and nature reciprocated their love.
Wherever they were they found affluence, as Marshall Sahlins shows in his Stone Age
Economics. Pierre Clastres’ La société contre l’état insists that the struggle for subsistence is
not verifiable among any of the Possessed; it is verifiable among the Dispossessed in the pits
and on the margins of progressive industrialization. Leslie White, after a sweeping review of
reports from distant places and ages, a view of “Primitive culture as a whole,” concludes that
“there’s enough to eat for a richness of life rare among the ‘civilized.’” I wouldn’t use the word
Primitive to refer to people with a richness of life. I would use the word Primitive to refer to
myself and my contemporaries, with our progressive poverty of life.
Fredy Perlman: Against His-story, Against Leviathan! (1983)
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
The example of Savages, who have almost all been found at this point, seems to confirm that
the human Race was made to remain in it, the state of Nature, always; that this state is the
veritable youth of the World; and that all subsequent progress has been in appearance so
many steps toward the perfection of the individual, and in fact toward the decrepitude of the
species.
As long as men were content with their rustic huts, as long as they were limited to sewing their
clothing of skins with thorn or fish bones, adorning themselves with feathers and shells,
painting their bodies with various colors, perfecting or embellishing their bows and arrows,
carving with sharp stones a few fishing Canoes or a few crude Musical instruments; in a word,
as long as they applied themselves only to tasks that a single person could do and to arts that
did not require the cooperation of several hands, they lived free, healthy, good, and happy
insofar as they could be according to their Nature, and they continued to enjoy among
themselves the sweetness of independent intercourse. But from the moment one man needed
the help of another, as soon as they observed that it was useful for a single person to have
provisions for two, equality disappeared, property was introduced, labor became necessary;
and vast forests were changed into smiling Fields which had to be watered with the sweat of
men, and in which slavery and misery were soon seen to germinate and grow with the crops.
Metallurgy and agriculture were the two arts whose invention produced this great revolution.
For the Poet it is gold and silver, but for the Philosopher it is iron and wheat which have
Civilized men and ruined the human Race.
Jean-Jacques Rousseau: Discourse on the Origins of Inequality
(1754)
Nu te-ai prins, citeste din nou
Carti ale lui Daniel Quinn printre care si Ishmael in romana :
http://www.scribd.com/mobile/tags/41569-Ishmael
http://www.scribd.com/mobile/documents/7829409?query=
Tehnic:Invision Power Board (http://www.invisionboard.com)
© Invision Power Services (http://www.invisionpower.com)