Versiunea pentru tiparit a acestui topic

Click aici pentru a vizualiza acest topic in formatul original

HanuAncutei.com - ARTA de a conversa _ Creatii pe o Tema Data _ Tema Nr. 2: Pornind De La O Imagine

Trimis de: denise pe 14 Aug 2006, 06:23 PM

http://www.hanuancutei.com/forum/index.php?showtopic=7832

A doua tema - o fotografie. Indiferent ce va inspira, lasati-va imaginatia sa zburde in voie, toate ideile sunt binevenite.

user posted image

Puteti scrie orice - poezie (orice gen), drama, comedie, teatru, panseuri, epigrame, eseuri etc. - atata vreme cat o faceti din placere si cu placere.

Materialele pot fi trimise pana pe data de 31 august. biggrin.gif Anul acesta.
Editat: Termenul a fost prelungit pana la 10 septembrie.

Trimis de: Lorelei pe 14 Aug 2006, 06:57 PM




Toţi vecinii mei de bloc
Şi-au deschis ferestrele
Să-i bată soarele, de au noroc,
la cap - ...poate-i scutesc nevestele!

Trimis de: contraste pe 14 Aug 2006, 07:41 PM

Ganduri (Haishin)

user posted image

Trimis de: Erwin pe 14 Aug 2006, 11:28 PM

wub.gif
de si-au vopsit obloanele in mov
gasesc c-aveau ei vreun motiv
poate erau indragostiti?

smile.gif

Trimis de: Cla pe 14 Aug 2006, 11:55 PM

Message from Holmes.

user posted image

Sper ca satira merge si la poze wink.gif

Trimis de: nefertiti-old pe 16 Aug 2006, 08:44 AM

Întâmplare


Aruncă o privire duşmănoasă spre computer. Nu, în dimineaţa asta nu are de gând să se atingă de el. Se vâră înapoi sub plapumă, cu palmele în jurul cănii din care cafeaua fierbinte abureşte, se cuibăreşte confortabil şi începe să o savureze încet. Un obicei vechi... Se lasă în voia gândurilor. Oare câte zile au trecut? Le-a pierdut şirul, pentru că într-o zi s-a hotărât să moară. Nu, nu fizic, e prea laşă să recurgă la asta. Dar mai trăieşte doar prin trecătorii pe care îi urmăreşte zi de zi prin geamul camerei ce-i e cavou. Şi prin amintiri mai trăieşte. Multe amintiri, vesele, gri, colorate, acre, dulci, dansante, triste, arămii, plânse, însorite. Toate îi ţin loc de azi. Se succedă ba leneş, ba grăbit, dar marele avantaj e că le poate ordona cum vrea şi le poate derula de câte ori are chef, ca pe un film de pe o casetă. Timp este destul.
S-a scurs aproape o oră de când stă cu ochii aţintiţi spre geam şi spre trecut. Soarele de mai devreme a dispărut. E deja noros de-a binelea şi ploaia stă să înceapă. Undeva se aude cum tună. Primele tunete din primavăra asta. Îi era dor să le audă, deşi nu îi plac. Cu mişcări grăbite, iese din căldura patului şi deschide geamul, să nu rateze mirosul primilor stropi de ploaie.
Toate geamurile clădirii ei dau spre stradă, iar peste drumul îngust e un părculeţ. Al ei este cel mai de jos şi singurul care are un petec de viaţă, prin verdele florilor de pe pervaz. Ce ciudat, se gândeşte, tocmai al meu arată viu. Are un fotoliu pe care îl împinge zilnic lângă geam, asta face şi acum, se înfăşoară într-o pătură şi cuprinde cu ochii furnicarul de dincolo de zid. Stropii reci încep să cadă grăbiţi şi se sparg fără zgomot pe asfaltul impasibil, iar oamenii calcă pe ei în goana spre un adăpost. Ora de vârf a trecut şi acum mai sunt pe stradă doar întârziaţii, rătăciţii sau plimbăreţii. Sunt unii pe care îi vede în fiecare zi. A trebuit doar să le înveţe orele când pleacă sau vin, când ies în oraş sau la cumpărături. Şi mai sunt cei care se retrag în parc. Dar a observat că sunt foarte puţini dintre cei care locuiesc aproape. Cei mai mulţi vin cine ştie de unde sau se opresc întâmplător pe o bancă. Un bărbat într-un costum elegant tocmai a ieşit dintr-un magazin şi, în fuga spre maşină, a călcat într-o băltoacă, iar acum gesticulează nervos. Oare ce zice, se întreabă ridicând un colţ al buzelor într-un început de zâmbet. O tânără fără umbrelă păşeşte repede, cu capul plecat şi împins în faţă, într-un gest de apărare în faţa stropilor insistenţi. Părul negru şi nu prea lung i s-a lipit de cap şi arată de-a dreptul disgraţios. Nu toate femeile cu părul ud sunt sexi, îi trece prin minte. Bătrânul care vinde la chioşcul cu ziare de pe trotuar e singurul care stă liniştit, la adăpost, şi ronţăie seminţe. Tare ar vrea să ştie la ce se gândeşte el toată ziua, stând acolo. Ploaia parcă începe să cedeze, stropii sunt tot mai rari şi mai mărunţi. Undeva, în dreapta, cerul îşi recapătă albastrul. În ritm cu ploaia, trecătorii încetinesc, devin mai relaxaţi. Oare de ce fug oamenii de ploaie? O pereche se opreşte la chioşc, iar el pune mâna, hotărât, pe un ziar, probabil de sport. Un el şi o ea deja blazaţi, după gesturi şi după indiferenţa din priviri. Bucuraţi-vă de ploaie, bucuraţi-vă de voi! îi vine să le strige. Deja picăturile cad doar sporadic... Un val de amintiri îi năvăleşte în spatele pleoapelor sub forma unei lacrimi pe care nu o lasă să se întrupeze. Forţează ochii să privească lumea, să se scuture de 'a fost odată'. Îngeri căzuţi pe caldarâmul sufletului se încăpăţânează să prindă viaţă. N-a mai tunat! îşi dă seama brusc. Ridică privirea peste clădirile din jur, în căutarea cerului şi a tunetului. Vede doar necunoscute forme pufoase, unele alburii, altele de-a dreptul vinete de ploaia ascunsă în spatele lor. Coboară ochii spre parc şi vede că pe o bancă, cu faţa spre clădirea ei, stă un bărbat cu o cafea într-o mână şi o ţigară în cealaltă. Nu pare deloc deranjat de stropii stingheri care mai scapă de sus. Ia câte o gură de cafea din paharul 'to go', priveşte relaxat maşinile ce trec, iar din timp în timp trage din ţigară, eliberând fumul într-o parte. Ca şi cum lângă el ar fi cineva şi nu vrea ca fumul să îl deranjeze. Fără să-şi dea seama, privindu-l, buzele şi ochii i se destind într-un zâmbet senin. Nu-i dă mai mult de 35 de ani, are trăsături regulate, atât cât poate ea să vadă de acolo de sus, iar părul şaten poartă uşoare urme de onduleuri. E atâta calm şi răbdare în gesturile lui... Ar vrea să-i poată citi şi lui gândurile. Acum urmăreşte cu privirea o femeie ce trece prin faţa lui. Nu pare o frumuseţe, nu una clasică, dar are o anume eleganţă în mişcări. Probabil asta a observat şi el, îşi zice, căutându-i ochii. Deodată, simte nevoia să stea împietrită, să nici nu clipească. Se uită spre ea! Da, acum aruncă în sus fumul de ţigară şi priveşte drept la geamul ei. O clipă, două, trei, nu-şi ia ochii, iar ea îşi opreşte până şi gândurile. Îşi închipuie că aşa nu îşi poate da seama că l-a urmărit. Două perechi de ochi, unii sus, alţii jos. Două priviri unite prin zgomotul gândurilor, într-o dimineaţă spălată de ploaie. Îi vine să râdă, dar se simte ca un copil prins că umblă unde nu e voie, aşa că încearcă să-şi ascundă pornirea pe fundul cănii în care mai are doar un strop de cafea şi mult zaţ. S-ar retrage de la geam, numai că ar fi un semn de laşitate. Nu are mare importanţă, dar... Ridică sprâncenele, ca şi cum încearcă să privească prin pleoape, apoi ochii, e tot acolo! A terminat ţigara şi continuă să se uite la ea, iar acum un zâmbet îi mijeşte în colţul gurii. Ridică paharul de cafea în direcţia ei, ca şi cum ar închina, şi apleacă uşor capul, într-un gest ce se vrea un salut. Primul imbold e să facă la fel, dar, fără să ştie prea bine de ce, se limitează la un zâmbet. Brusc, el se ridică de pe bancă şi face câteva mişcări de dans, într-un ritm vesel, ce-i pare foarte cunoscut, dar pe care nu reuşeşte să îl identifice, să-i dea un nume. Şi atunci, pentru prima dată după mult timp, izbucneşte în râs, cu ochii mari şi cu sufletul luat prin surprindere.

Trimis de: Mihai pe 16 Aug 2006, 05:35 PM

Si iata ca isi face aparitia si prima creatie epica! thumb_yello.gif

Trimis de: contraste pe 16 Aug 2006, 05:49 PM

Da Mihai, aici ar trebui sa faci tu o precizare : sunt doua sectiuni, una de proza, alta de poezie, sau se merge "la comun" ?

Trimis de: Mihai pe 16 Aug 2006, 06:38 PM

'Se merge la comun'. smile.gif

Trimis de: factura pe 17 Aug 2006, 09:47 PM

incepatoare ferestre
incercam
sa uitam ziua aceea
in care
mainile
ne erau
chinuite in jos

Trimis de: contraste pe 18 Aug 2006, 05:27 AM

factura, bine ai venit printre noi!
mwah1.gif Sedere placuta la han !

Trimis de: factura pe 18 Aug 2006, 06:37 PM

multumesc pentru primire.ma asez cuminte intr-un sez-long de lut si astept ca soarele sa nu-mi bata prea tare umbra...dar chiar si atunci...,cred ca-mi mai pot inchide ferestrele.
salutari bronzate tuturor!

Trimis de: amintiri pe 18 Aug 2006, 11:29 PM

Scrisoare
Casa din vis am desenat-o cu ferestre deschise spre Nord, sa o feresc de caldura torida de afara si departe de lume. Mana nu mi-a tremurat, doar privirea s-a lasat pacalita de cateva lacrimi si conturul ii este neclar, impaienjenit de amintiri. In spatele zidului greu traieste speranta ca vei reveni, azi, maine, peste un veac… http://www.hanuancutei.com/forum/index.php?act=Attach&type=post&id=481013
(Imi e imposibil sa atasez ceva, asa ca am pus un link. Poate ma ajuta cineva)

Trimis de: factura pe 22 Aug 2006, 02:43 PM

ne urmareste un dor
de lumina
mai ieri eram copaci
necrescuti
lemnul
ne da folosinta
inchide,te rog,gandul
ca oamenii
invata sa zboare
fara ferestre

Trimis de: Blakut pe 23 Aug 2006, 06:24 PM

Draga mama,

La oras inca e bine. Imi pare rau ca nu am ti-am scris in ultimele doua luni. Mi-am cautat de munca. M-a dat afara de la carciuma unde eram. Avea dreptate tata cand zicea sa nu ai incredere in nimeni si sa stai deoparte de bautura. Probabil te intrebi de ce m-a dat afara dela carciuma? Nici eu nu stiu corect de ce m-au conccediat. Georgica zice ca din cauza ca stateam degeaba cand era sefu langa mine. Eu i-am zis ca faceam treaba cand era de facut ceva, da el nu, cica cand e sefu langa tine trebuie sa stergi o scrumiera sau un pahar. Intr-o zi am scapat pe jos o lada de bere (sunt ale dracu de grele) si atunci sefu mi-a zis ca sunt un bou si m-a pus sa il ajut pe barman. Aici a inceput necazul: dupa doua zile Bibi de la bar s-a imbolnavit dupa ce a primit o sticla in cap dupa meci si sefu m-a intrebat daca am mai lucrat vreodata la bar. Eu i-am zis ca da (stii ca il ajutam pe unchiu la carciuma la noi) si atunci m-a lasat la bar. Pana pe la 8-9 a fost treaba usoara. Turnam bere de la dozator sau deschideam bere de la rece. Din cand in cand mai venea unu cu figuri in cap si imi mai cerea vin. Mai tarziu au inceput sa ceara tot felul de dracovenii scumpe pe care nu le intelegeam (ca erau in alte limbi bauturile). Cand imi cerea cate unu asa ceva, cautam peste tot prin bar, dar nu gaseam nici o sticla cu ce cereau ei, asa ca le ziceam ca nu servim. A doua zi m-au dat afara. Tovarasu meu Georgica zicea ca sunt prost, ca nu exista bauturile alea la sticla, ca trebuia sa le fac eu. Eu cred ca Georgica e cam tampit, nu era cazan la bar, ce naiba!

Totusi norocul nu m-a lasat, Georgica a zis ca ma ia cu el la atelier. Cand am ajuns Georgica a vorbit cu ei si m-am bucurat tare mult, pentru ca mi-au ca-mi dau ceva simplu de facut. Trebuea sa vopsesc niste capace de ferestre in roz. Am plecat sa iau vopsea dela magazin si acolo m-a intrebat ce nuanta. Nu stiam ce e aia, dar ma-m gandit ca are legatura cu vopseaua. Mi-am amintit apoi de ce am patit la bodega, asa ca am cumparat vopsea rosie si alba, din alea care se usuca repede, ca sa le amestec eu. La atelier nu aveau galeti din alea mari cum avem noi, asa ca am mai fost al magazin ca sa iau o caldare si o lingura de lemn. La atelier m-am bagat intro magazie, unde am amestecat vopsele, rosie cu alba. Numai ca nu mi-a ajuns aia alba, asa ca am ramas cu o caldare mare cu vopseaua din aia roz si mi-a mai ramas niste vopsea rosie in cutia ei. Am inceput sa vopsesc capacele de ferestre pana seara (le aduceam in magazie pe rand, ca nu mai puteam sa car caldarea aia de acolo, si daca inmuiam pensula si ieseam cu ea din magazie ramanea pete pe jos si ma injura tanti Nuti care face curat). Dupa o vreme m-am ametit tare rau, dar am reusit sa vopsesc toate capacele de ferestre in roz. Mai ramasese unul singur da se facea tarziu si-mi-era foame, asa ca am dat cu vopseaua aia rosie ramasa. Ma gandeam sa vin a doau zi de dimineata ca sa dau cu niste alb peste rosu ala sa se faca roz. Dimineata cand am ajuns capacele nu mai ereau acolo, uitasem ca trebuia sa fie gata pana dimineata, le trimisesera dejea. Mi-am facut de lucru pana la pranz cand vine sefu de la atelier cu celalalt sef de la bar (care m-a daduse afara). Si ala tipa ca (aici nu mai zic ca mii rusine de tine), si intreba cine putea sa faca asa ceva, ca el a platit ca nu se poate. Si sefu meu de acuma (asta de la atelier), il aduce pe alalt sef (de la bar) la mine. Eu am incercat sa le explic frumos, dar nu te puteai intelege cu ei, iam luat sa le arat caldarea si i-am zis lui sefu de la bar ca am facut amestec, cum trebuia de la inceput. Una peste alta m-au dat afara si de aici. Georgica nu s-a suparat pe mine, zice ca sunt irecuperabil. Ma gandesc ca e bine, careva sazica nu am pierdut nimic ca sa am de recuperat.

Trimite-mi si mie pachet ca sa am ce manca,

Marin.

Trimis de: factura pe 23 Aug 2006, 08:34 PM

mi-a placut mult...

Trimis de: Aramis pe 23 Aug 2006, 10:43 PM

Privesc cu ochi intre-deschisi la mica mea oaza verde de langa fereastra. De obicei asa imi place sa ma trezesc, imi da putina energie pentru ziua ce tocmai incepe. Numai ca astazi ceva este diferit... nu e dimineata, este seara, iar frunzele abia le vad, luminate slab de monitorul computerului. In seara asta vreau sa imi las gandurile sa haladuiasca aiurea. Am o mie de probleme si un milion de raspunsuri, dar parca nu caut nici unul dintre ele, pur si simplu vreau sa ma uit la plantutele mele si sa ascult muzica.
"I'm still standing", mereu mi-a placut melodia asta, fara sa fiu un fana al lui Sit Elton John. Maine este o noua zi (am impresia ca in seara asta sunt plina de clisee), maine... As vrea sa spun ceva inteligent si nu reusesc, as vrea sa ma auto-impresionez cu vreo idee mareata si nu reusesc decat sa debitez fraze perimate, rostite de altii inaintea mea. Poate ca sunt de vina obloanele roz, poate ca sunt de vina eu, poate ca sunt de vina ei. Fereastra asta imi aduce aminte de Peter Pan. Parca din clipa in clipa cineva o sa apara in zbor si o sa ma duca in Taramul de Nicaieri. Pai si atuci cine va ma avea grija de plantulele mele? Daca imi rotesc putin privirea prin camera imi sare in ochi camasa de noapte cu o bretea descusuta. Ar trebui sa nu mai las toate prostiutele pe ora 12 noaptea. Na, nici florile nu mai au apa, dar pentru asta ar trebui sa ma ridic de pe scaun, sa ma duc la bucatarie si sa iau carafa pregatita inca de dimineata. Asa voi face! peste cateva minute.
Parca spuneam ca maine este o zi noua. Asa, si? Cu ce ma ajuta pe mine informatia asta? Nici macar eu nu cred ca maine va avea loc vreo schimbare fundamentala. O sa ma trezesc obosita (doar mi-am pierdut seara cu computerul pe brate, in loc sa dorm si eu), poate mananc ceva si fuga la servici. Cu exceptia cazului in care va da o masina peste mine, doar am experiente in domeniul asta, ce naiba? daca au reusit sa ma agate pe trecere pana la urma poate ma calca de tot; nu se intrevede nimic interesant.
Devin din ce in ce mai blazata si toata buna dispozitia de la inceput s-a dus pe apa sambetei (nu inteleg de unde vine expresia asta, ce legtura are sambata cu faptul ca mie mi-a pierit cheful?!) si imi vine sa arunc ceva pe geam. Bunul-simt imi spune sa stau departe de ghivece, sa nu arunc nimic afara, pentru ca strada e curata, plus ca sunt o domnisoara si ar trebui sa ma stapanesc. Acum ma pufneste rasul, de la ce m'am luat?! Ar trebui sa ma calmez si sa imi gasesc o ocupatie mai pasnica. Oare sa imi vopsesc obloanele in galben fosforescent?
Ma mai gandesc...
Noapte buna, jurnalule!

Trimis de: contraste pe 24 Aug 2006, 06:02 AM

Blakut, corecteaza aici "cica cand e " si aici "careva sazica ".

M-ai distrat !

Trimis de: Blakut pe 24 Aug 2006, 11:48 AM

Nu trebuie sa corectez, le-am pus special, impreuna cu alte greseli. tongue.gif Ma bucur ca am reusit sa... nu stiu. Enjoy

Ar fi interesant sa scriem ceva care sa nu aibe legatura cu ferestrele...

Trimis de: fargakos pe 24 Aug 2006, 10:36 PM

Noptile erau din ce in ce mai lungi

Pornise radioul chiar daca stia ca la ora aceea erau doar melodii de dragoste. Isi stranse parul lung din doua miscari si si-l prinse cu o agrafa. Se gandea ce sa faca si o facea pasind apasat prin bucatarie. La usa aparu o mogaldeata cu bucle negre ce stragea la piept un ursulet de plus albastru cu fundita verzuie.
- Mami, mi-e frica!
- Puiut drag, hai la mamica! Uite, vezi, ferestrele sunt inchise. Nu poate intra nimeni in casa. Si-n plus n-am sa las pe nimeni sa mi te ia. Tu esti comoara lu' mamica.
Isi lua odrasla si o aseza pe taburet. Ii dadu un sarut pe frunte si o intreba zambind:
- Facem clatite?
- Daaaa!
Scoase bolul rosu, ouale, laptele, faina, gemul. Lua solnita de pe raft si insira toate pe masa. Ar fi facut orice ca sa o vada zambind pe Andreea. De cand aparuse 'legea noptii' nici un copil nu mai era in siguranta de cand aparea luna si pana la rasaritul soarelui. Daca era vazut la geam sau prin geam, spiritul ii era captat de cristalul orasului si tot ce ramanea era doar o umbra. Se vroia in felul acesta o disciplina mult prea cruda pentru copii si o pedeapsa pentru mame, care devenisera tot mai fertile in ultimii ani.
- Le umplem cu gem de capsuni si le impaturam sa fie ca niste trigoane.
Fetita spuse cu gura plina de gem:
- Imhii.
- Si apoi iti spune mama o poveste despre Printul din Tara Soarelui Rasare, iar la dimineata deschidem larg ferestrele si ne dam cu hinta in parc. Ce zici?
- Doar daca Soarele e la mijlocul cerului, spuse fetita incercand sa indese in gura ursuletului o ligurita de gem.
In apartament mirosea placut a capsuni si scortisoara. Andreea statea cu capul pe burta mamei.
-Promit ca am sa fiu cea mai cuminte fetita din lume, spuse ea in soapta.
Luna probabil ca deja lumina oarsul, dar nu mai tare decat cristalul blestemat in fiecare secunda de fiecare mama. Tipetele de disperare se auzeau din ce in ce mai rar. Nimeni nu mai vroia sa sufere. Toti asteptau insa aerul de dimineata si sperau sa nu intalneasca nici o umbra in calea lor.

Trimis de: Titus Herbert pe 30 Aug 2006, 09:45 PM

nu trebuie sa mai cada
demult
lumina peste ochii tai
prin fereastra verde
care schimba
zambete
cand o privesti de aproape

cum ai putea sa mai simti caldura din afara?
cand arzi de lumina si
chipul ti se aprinde
de atatea trairi in
ochii
odata tristi

T.H.

Trimis de: passenger pe 31 Aug 2006, 12:56 AM

Imi amintesc totul.

Cum ieseam dimineata cu zambetul pana la urechi pe fata si mingea sub brat si plecam bezmetici la joaca pana pe inserat...
Cum ne imaginam locul in care ne vom juca de-a toate povestile pe care le-am citit si de-a cele pe care le-am inventat cu privirea la stele, ori cu degetul pe harta, acolo unde sunt cele mai frumoase tinuturi de pe pamant...
Cum am descoperit impreuna ca din nucul acela batran se poate atinge curcubeul si ca zmeul nu e destul de inalt cat sa ajunga la nori...
Cum am invatat ca genunchii juliti dor doar un pic si ca, de fapt, orice cadere e o ridicare in sine...
Cum cercetam buburuzele si furnicile si ne miram ca viata poate fi atat de mica uneori...
Cum ne strecuram pe fereastra inauntru cand ne rapunea foamea si ne saturam doar cu cirese...
Cum alergam spre rau sa construim mori de vant, sa rotim lumea pe degete...
Cum ascultam copacii, vantul, pasarile si le imitam pe rand fosnetul, rasetul,cantul...
Cum iti creionam jumatatea de zambet strengar si cum mi-ai dedicat primul poem de dragoste pe o frunza...
Cum mergeam impreuna la scoala si cum ne contraziceam zile in sir pe marginea vreunei carti...
Cum am ras impreuna cand ti-au vopsit obloanele roz si nu vroiai sa spui nimanui ca ai ferestrele "invelite in serbet de zmeura"...
Cum ne intalneam in fiecare dimineata la cafea sa punem tara la cale: dupa zahar- evenimentele mondene, dupa lapte- stirile sportive...si pana se racea cafeaua stirile importante...
Dar cel mai bine imi amintesc momentul in care ai plecat si universul a devenit dintr-o data monoton si neprietenos...
Ai promis ca intr-o zi, cand te vei intoarce, vei lasa fereastra deschisa...

Am sa trec si azi pe straduta ta...si nu stiu inca daca am sa surad ori am sa plang...

Trimis de: Kristin pe 31 Aug 2006, 04:36 PM

Clipele de libertate cad una peste alta si au copii. Uneori rebeli, rosii.

Trimis de: Hashaspire pe 2 Sep 2006, 08:37 PM

Se zice că necazurile vin câte trei.
Se zice că sunt oameni optimişti şi oameni pesimişti.
Pesimiştii sunt cei care nu reuşesc să se abţină. Atunci când ai impresia că pesimiştii se abţin, de fapt ei se gândesc doar la cel mai apropiat necaz. Atunci când se simt în largul lor, pesimiştii joacă şah cu nefericirea. Daca îi intrebi de ce văd aşa lumea, îţi răspund că "e bine sa pui răul in faţă", că cică asta înseamnă să fii pregătit pentru orice. Pentru că o întâmplare veselă, când te aştepţi doar la rele, este o surpriză. O surpriză placută. Şi cine nu se bucură de surprize plăcute? De obicei sunt foarte nervoşi. E greu să-i aşezi pe iarbă cu faţa în sus şi să-i convingi să stea nemişcaţi, ziua, cu ochii închişi. Oamenii, în general, gândind logic, nu-s chiar nenorociţi... Din cauza asta pesimiştii o duc bine doar când se întâlnesc cu logica. Înainte să moară, dacă apucă să zică ceva, spun că i-a ajutat Dumnezeu.
Optimiştii sunt beţi. Nu beţivi. Beţi. Dai în ei şi râd: "unde dai, creşte!". Şi par să nu glumească. Ei îţi pot demonstra chiar după două zile că a crescut... Rar pot fi serioşi. Pentru că nu au nimic de pierdut dacă iau totul în glumă... Şi e mai uşor să ia totul în glumă, să fie leneşi, că nu au nimic de pierdut... Două treimi din optimişti se trezesc că au pierdut totul şi atunci încearcă să se acomodeze cu ideea... atunci pot deveni pesimişti... Optimiştii rămaşi în calcul reuşesc să treacă, unii ar zice "cu noroc", de obstacolele apărute în cale şi spiritul lor dă rezultate. Îţi pot expune exemple în care au reuşit, pentru că au o memorie bună. Optimiştii norocoşi sunt cei care văd de la distanţă "marea şansă" de succes. Chiar şi când sunt serioşi, ai impresia că zâmbesc. Nu am contrazis a cincea frază din paragraful ăsta. Din "cele trei necazuri", optimistului îi este de ajuns să vadă un singur lucru bun pentru a merge mai departe... şi-l vede.
Dar cele două categorii sunt slabe. Încadrarea asta se face pe baza unui "general", ca şi cum omul a trăit viaţa dintrodata.
Pare să existe totuşi un gen de oameni care nu pot fi încadraţi, oricum i-ai lua. Oamenii ăştia sunt... ciudaţi. Unii pierd tot timpul, alţii câştigă tot timpul, alţii cad, se ridică, iar cad... Dar intră în acelaşi gen pentru că... se bazează pe forţele proprii. E imposibil să anticipezi totul, aşa că nu-i plictisitor să fii... atent.

Trimis de: Kristin pe 8 Sep 2006, 05:21 PM

Aparente

Sunteti frumosi. V-ati impopotonat cu niste culori care dau bine. Atrag atentia. As putea sa spun ca straluciti. Asta si vreti.
Unii din voi sunt chiar iubiti. Mai ales ca stiu sa cultive.. flori, ce altceva ? Florile sensibilizeaza si atrag priviri si incantare.
V-ati asigurat ca aveti chiar si doua randuri de ferestre. Ca sa se reflecte mai bine lumina. Dar ca sa nu intre ploaia.

Sunteti "cool". Ordonati, perfecti. Nu aveti nici o zgarietura, nici o urma de noroi. Sunteti la fel. Va sustineti reciproc. Evident ca cel care cultiva florile e omul vostru de baza. Cat despre copiii vostri, desigur ca cel care a inventat o culoare mai stralucitoare decat a voastra e viitorul geniu al gastii. Viitorul om de baza.

Totul e simetric, pus la punct, exact, uniform. Asa e frumos. Sunteti admirati in fiecare zi de miile de trecatori. Unii nu au bani de culoarea mov. Altii nu au bani de culori. Altii nu au bani de ferestre. Altii, de case. Altii, au numai ferestre. Fara obloane. Asa, ca vecinii vostri care nu prea au incaput in poza de familie.

"Vai, tu !", daca vine o grindina, cum se apara ei ? Ei, si ? Isi inlocuiesc ferestrele. Sau raman fara ele. Mare scofala. Nu ca voi, care sariti in secunda a doua de cand au inceput primii picuri de ploaie si inchideti obloanele. Ramaneti intr-o stralucire mov... dar gri.

Dar ce conteaza ? Ca doar atunci putini trecatori mai trec prin fata ferestrei voastre. Numai bine, timp de o barfa, ceva, la lumina neonului.

Ca doar se termina si ploaia asta. Si obloanele se deschid, si geamurile stralucesc, si sunteti exceptionali. Singurii curati de pe strada. Si singurii odihniti de ne-zgomotul ploii si grindinei.

Va e frica de ploaie. Dar sunteti minunati, atata lume se bucura de prezenta voastra ! Sunteti chiar invidiati. Si sunteti doriti ca vecini. Si sunteti intangibili. V-ati atins scopul.

Dar... daca, din intamplare, ar muri omul vostru de baza, al´cu florile, si s-ar muta unul pe care il deranjeaza obloanele ? Sau culoarea mov ? Si ar deschide larg ferestrele ?

Trimis de: contraste pe 8 Sep 2006, 07:28 PM

"V-ati impopotonat cu culori". Scoate cucul!

Trimis de: Kyklos pe 8 Sep 2006, 07:58 PM

Din analele Congo-ului

Cazemata cu obloane din
Blocul cu dale parca din Congo
Te duce cu gandul
Mai bine zis taras-grapis
La duduia excentrica
Binenteles tot din Congo
Ce are in dotare oblonul
Cracanat la dreapta
Si rosu ca focu
Daca analizam la rece...
Cei trei braduti
tot din Congo sunt
De la coana Sofica
Una peste alta
Blocul tot bloc ramane
O fi din Congo ?
Cu siguranta Sofica stie
Si cu fereastra cracanata
Cum ramane madam Sofico ?


Colimator.La Datorie

Trimis de: Mihai pe 12 Sep 2006, 10:47 AM

Participarile pentru concurs s-au incheiat.

La adresa http://www.hanuancutei.com/forum/index.php?act=ST&f=127&t=7989 puteti nominaliza si comenta materialele trimise in cadrul acestei Teme.
In continuare, materialele ce vor fi trimise in cadrul acestui topic (ce nu va fi inchis), nu vor participa in cadrul competitiei.


Multumesc tuturor participantilor si le doresc mult succes! thumb_yello.gif

Trimis de: Mihai pe 22 Sep 2006, 10:15 AM

http://www.hanuancutei.com/forum/index.php?showtopic=7989&view=findpost&p=492615.

In continuare, materialele ce vor fi trimise in cadrul acestui topic (ce nu va fi inchis), nu vor participa in cadrul competitiei. smile.gif

Trimis de: anisoara pe 2 Oct 2006, 02:53 PM

in zori,
pasari-ferestre
duc ofrande zeilor:
chipuri ascunse printre flori si perdele.

Tehnic:Invision Power Board (http://www.invisionboard.com)
© Invision Power Services (http://www.invisionpower.com)