Versiunea pentru tiparit a acestui topic

Click aici pentru a vizualiza acest topic in formatul original

HanuAncutei.com - ARTA de a conversa _ Sport _ Lumea Dansului: Citeste si Scrie Tu Insuti-Dansand

Trimis de: One_Last_Dance pe 15 Jan 2006, 06:28 PM

Adie vantul frunza plopului, inmarmurirea stancii se trezeste la viata. Marea ritmeaza cu pamantul, in ritualul molcom al magneticei luni, atractie planetara, melodica, prefigurand sentimente. Puiul de lup se dezmiarda, in haita, invartind jocul "in figuri" pentru a trai, pentru sine, mai apoi. Acompaniati de ganguritul non-silabic, ochii nou-nascutului "danseaza" gesturi pentru a desprinde iubirea de mama, de fiintele dragi, jucandu-se pentru a deveni om. DANSUL este ritmul planetei circuland in venele omului, armonizandu-l cu cosmosul, cu natura inconjuratoare. Izvorand din joc devine credinta, spre a depozita liric experienta umana, "traducand" astfel trairi emotionale, uneori "intraductibile" de alte sisteme de comunicare. Devine "Declaratie de Dragoste" pentru fiinta iubita, apoi spectacol-imn de lauda fiintei umane, rostuind astfel speranta in mai bine, prin FRUMOS. In traire transcedentala, spre lumina, armonizata cu credinta intru Domnul pana la indumnezeire.
DANSUL innobileaza, intr-un festival al viitorului continuu, cu fiecare "pas", cu fiecare "figura", pledam, prin iubirea aproapelui, pentru conditia noastra umana. Pe "apele" lui sonore, sufletele noastre timide plutesc temerar dinspre vis spre ideal, "invesmantate in frumos."
DANSUL ne invata sa intrupam propriile noastre certitudini. Din "vis", prin miraj, pana la starea de extaz. Prin muzica si unduirea trupurilor noastre, piruietam spre perfectiune.
DANSUL exprima un semnificant clocot unic de viata, care intretine actiunea unei imaginatii, imbinand realitatea cu fantezia.

DANSATORUL nu e strain de singuratate... el se inchide in dans pentru a conversa cu el insusi. Dansul vine ca o transa care face legatura intre imanent si transcendent, este un mod de comunicare simbolica cu zeii, oamenii si deopotriva cu el insusi. Este un refuz al determinismului si o eliberare de limite. Prin dans el isi manifesta instinctul vietii, care aspira la suprimarea oricarei dualitati a lumii temporale.
Dansul comunica din dansator intreaga sa lume imaginara interioara... un prea plin al sufletului care necesita a fi rostuit si calauzit. In acest sens, viata vine ca un dans in care intri fara voia ta, dar imbatat de voluptatea caruia te duci, inconstient, pana la capat, cand te prabusesti istovit sub greutatea pe care singur ai adunat-o.
Dansul vine din interior, dintr-o nevoie de exorcizare a propriilor crize si blocaje... "dansul cu viata" este un joc fatal, asemanator cu dansurile barbare ale salbaticilor cu cutite in dinti, la lumina de focuri in noapte. Este un dans in care de la inceput cunosti si sfarsitul, de-a carui vraja si ispita nu te poti elibera. Doar modul tau unic de a simti, de a vorbi iti confera libertatea care mai intai se traieste si numai apoi se cunoaste.
Dansand - existi - dansul iti confera valoarea existentei. O existenta in care te poti recunoaste ca intr-o oglinda.


In Lumea Dansului castigi simtul echilibrului launtric.
Gaseste si TU un gand pe care, ti se pare, ca ti l-ai marturisit candva, dar n-ai apucat sa-l exprimi... citeste si scrie TU insuti... DANSAND.


Intr-o viata de om, o singura data poti atinge culmile. In rest, totul nu este decat a urca si a cobora de pe aceasta culme...

Trimis de: One_Last_Dance pe 30 Jan 2006, 09:00 PM

Din totdeauna am stiut ca am sa dau, putin cate putin, trasatura cu trasatura, chip acelui ceva necunoscut. Acel necunoscut care a patruns incet in inima mea, in sangele meu, in fiinta mea, umpland un gol care nu stiam ca exista, schimband o existenta ce nu credeam ca avea nevoie sa fie schimbata. A fost nevoie de EL pentru ca nimic in viata mea sa nu mai fie ca inainte. Acel necunoscut are acum si un nume – Dansul Sportiv – si a intrat in viata mea ca sa ramana. Am inceput sa-i primesc inlantuirea, timid la inceput, ca pe niste ecouri ale unor lucruri necunoscute, parca venite dintr-un alt spatiu, un joc care mi se dezvaluia treptat, acaparant...
Prin dans emotiile si ratiunea par a-si inversa functiile si totusi, (incredibil!) raman in ordinea lor fireasca. Dansand ajungi sa vorbesti o limba unde gandesti cu inima lucrurile pe care vrei sa le spui, iar cu mintea simti intentiile celuilalt. Este la fel ca atunci cand.......

Ar mai fi de spus, multe, dar... e prea greu.
Nu am cuvinte... cred ca asa a fost - sa-i stau in calea LUI... si daca cineva se poate dizolva in ritm de dans, atunci, eu de mult sunt in aceasta stare...




Trimis de: Marcus pe 16 Apr 2006, 09:18 AM

Imi e dificil sa invadez cu statistici si referinte topicul asta inceput atat de inimos si elegant de One_Last_Dance, dar nu pot sa ma abtin. smile.gif
Astazi dimineata, citind "Prosport-ul" in metrou, am dat peste un articol care, in mod involuntar, mi-a captat atentia: "Dansul Sportiv", amintindu-mi ca exista si la Han un subiect deschis si care trateaza aceeasi tematica, si m-am gandit sa postez aici informatiile, asa, pentru necunoscatori. tongue.gif

"Dansurile sportive isi desfasoara campionatele nationale sub forma a trei competitii: pe sectiuni standard si latino, pe 10 dansuri si pe formatii"

Dansuri standard:
Vals lent - Fiind un dans de origine engleza, muzica ii confera un caracter romantic, visator, sensibil si sentimental ( wub.gif ). Este caracterizat prin inaltari si coborari ample si elegante, fiind considerat regele de necontestat al dansurilor de societate.
Tango - Contestat in trecut la Londra, pentru ca ar fi fost considerat un dans erotic ( laugh.gif ), este plin de personalitate, cu multa traire interioara care invaluie publicul cu parfumul sau.
Vals vienez - Cand valsul a ajuns in salile vieneze de dans, partenerilor le era permis sa se atinga, astfel ca era supranumit "dansul interzis" ( sorry.gif ). Este cel mai cunoscut dans standard, legat de Viena in special prin muzica familiei Strauss, iar datorita elanului atrage atat dansatorii, cat si spectatorii.
Slow-Fox - Este plin de prestanta si caracteristic stilului englezesc. Este dansul cu cea mai mare eleganta, gratie si stil si impune dansatorilor un simt al echilibrului si o tehnica a picioarelor ce trebuie bine stapanite, toate acestea conferind spectatorilor impresia de plutire pe ring.
Quick-Step - S-a dezvoltat in timpul Primului Razboi Mondial in suburbiile New-York-ului, fiind interpretat initial de africani si caraibieni. Este cel mai energic dans standard, jucaus si vioi, ritmul fiind dat mai ales de pasii iuti.

Dansuri latino:
Samba - S-a consacrat ca un dans national in Brazilia, numeroase versiuni ale acestui stil fiind etalate la Carnavalul de la Rio. Pentru a reusi exprimarea adevaratului caracter al sambei, dansatorii trebuie sa abordeze o interpretare vesela, exuberanta.
Rumba - Senzuala, subtila si pasionanta, rumba este numita perla dansurilor latino-americane, fiind un dans al iubirii si al suferintei. Are o melodicitate lirica, poate chiar un anumit melodramatism.
Cha-Cha - Un dans plin de viata, ce trebuie sa degaje o atmosfera vesela, putin obraznica, strengareasca. Se danseaza pe melodii ce au imprumutat multe elemente din jazz, beat si disco, interpretate, printre altii, de Julio Iglesias, Gloria Estefan, Ricky Martin, Enrique Iglesias, Jennifer Lopez.
Passo-Doble - Atmosfera este specific spaniola. Modul de prezentare are multe in comun cu cea a toreadorului, care trebuie sa aiba contact vizual permanent cu taurul.
Jive - Influentele stilului vin de la sclavii africani din America. Dansul jive este un dans fara prea multa deplasare.

Dupa aceasta incitanta prezentare, se face o scurta referire la influentele dansului in educatia tinerilor din Romania.

"Pentru multi copii, dansurile sportive pot reprezenta si un mijloc de educatie"

Peste 5.000 de sportivi legitimati si alti 15.000 de amatori se regasesc saptamanal in cele 103 cluburi de dans sportiv afiliate la federatia de profil.
Conform oamenilor de specialitate, istoria dansului sportiv in Romania ar fi demarat inca de la inceputurile epocii, cu petrecerile de salon. "Povestea este spusa de rochiile vaporoase ale tinerelor gratioase pentru care iesirea la salonul de dans avea multe semnificatii" - se specifica in ultima revista a CN, desfasurat la Brasov.
Intre timp, salile de dans au ajuns sa reprezinte acum, nu numai locurile unde se nasc campionii dansului sportiv, ci si un mod excelent pentru petrecerea timpului liber, de relaxare. (...)
Se spune ca prima sedinta de dans reprezinta practic un prag, care, odata trecut, te cucereste. Frumosul se imbina perfect cu utilul, dansul sportiv regasindu-se la granita dintre miscare si arta.


Poate ca si de aceea, tinerele dansatoare sunt atat de romantice, visatoare, sensibile si sentimentale. smile.gif

Trimis de: contraste pe 16 Apr 2006, 11:44 AM

Am dansat adeseori purtată de trăiri rebele. Pătrunsă de muzică nici nu mai ştiam, nici nu mai vedeam.
Până când câte un partener deştept foc, intervenea şi mă aducea cu picioarele în rândul lumii, că prea dansam a scenă!
De cele mai multe ori am dansat singură, într-o casă mare, o cameră mare şi goală. Podele vopsite proaspăt şi frecvent.
Rănd pe rănd, pereţii odăii erau un platou tibetan unde dansam învăluită-n văluri la apus, iar soarele, se oprea să vadă tot spectacolul. Dansam până nu mai aveam suflu şi picioare. Si eram rând pe rând şi munte, şi vânt. Eram structură din granit, dar, se pornea vntul.
Uitam să mai fiu om. Eram trăire şi dans. Simţire şi iubire.
Eram profetul unei singurătăţi în care m-am găsit şi m-am recules.
Preoteasa tibetană.

Trimis de: One_Last_Dance pe 18 Apr 2006, 10:50 AM

In momentul cand am scris acest subiect am fost destul de entuziasmata de idee, si m-am asteptat sa primesc o multime de comentarii. Mi-am spus in gand: pentru a iubi dansul, varsta nu conteaza. tongue.gif In plus, dansul te ajuta sa vezi lumea cu alti ochi, poate intr-un fel te incarca pozitiv. Iti confera incredere in tine, te face sa te simti mai frumos, mai atragator. Am gandit asa... fara sa cred un moment ca asta ar putea sa se rasfranga negativ asupra mea smile.gif
Desi foarte interesant subiectul (pentru mine), m-am trezit in mijlocul unei nepasari searbede si pe cat de lungi, pe atat de fara finalitate, am ajuns sa ma intreb ce fac, ce caut aici, despre ce vorbesc si cu cine... nici un raspuns, nici un text, nici o licarire de speranta. Cum comentariile n-au aparut, am simtit ca nu are rost sa ocup spatiul pentru atata timp cu asa ceva. In semn de protest, as fi vrut sa fac curatenie. Ei, dar in fine, nu sunt eu moderator sa pot face curatenie printre mesajele postate. Am fost si eu impulsiva (odata), noroc c-am invatat sa numar pana la zece... wink.gif
(Hai ca o dau pe gluma, dar...) sa concluzionez deci! Parerea mea sincera este ca pentru a un om care isi ia inima in dinti si scrie ceva (orice ) si posteaza acel ceva pe internet, o face pentru ochii cititorilor, asteptand interesul si comentariile lor. Parerile si comentariile sunt necesare, ele conteaza cel mai mult - insa daca un text nu ti-a placut, si nu prezinta interes, alegi sa-l ignori...
Am incercat sa-mi pastrez cumpatul si sa privesc aceasta ignoranta altfel, n-am fost sigura daca gresesc sau nu, dar am plecat de la ideea ca utilizatorii Hanului au de citit cu sutele de texte - si niciodata nu o sa aiba timp sa le citeasca pe toate - la timp.
Si uite asa, a venit si randul meu... am intuit corect. Viata este plina de evenimente... ea te invata ca trebuie sa dai importanta fiecarei clipe si clipa iti va destainui importanta ei in timp. Trebuie doar rabdare. wink.gif

Contraste - Iti multumesc, ca ma citesti si ca ai ales sa impartasesti cu mine emotiile... tot ce-mi doresc acum e sa te imbratisez si sa-ti spun ca-mi esti atat de aproape. Cum altfel sa-mi explic bucuria care ma impresoara acum, dupa ce am citit ce-ai scris? Cum altfel sa-mi explic surasul, daca nu prin aceasta imbratisare? Te mwah1.gif si-ti multumesc cu drag pentru ca mi-ai oferit zambetul pe aceasta pagina.

Il salut cu mare prietenie pe Marcus si... ii multumesc ca s-a gandit sa ne impartaseasca articolul citit din "Prosport" ... O_L_D te pretuieste in mod public si fara de margini. smile.gif

QUOTE
Poate ca si de aceea, tinerele dansatoare sunt atat de romantice, visatoare, sensibile si sentimentale.

Dansul are frumusetea lui si un caracter aparte. In loc de cuvinte, prin dans putem exprima variate trairi si emotii: iubire, bucurie, tristete, pofta de viata, "nebunie", nevoia de a ne refugia intr-o poveste cu printi si printese in ritmuri de vals sau de a ne retrage pe o plaja in ritmuri latino. Daca barbatii ar stii ce afrodiziac puternic este dansul pentru femei, cred ca fiecare barbat din lume si-ar dori sa invete sa danseze mai bine decat o face. Te tenteaza?
mwah1.gif Te pretuiesc pe mai departe...

Trimis de: Marcus pe 18 Apr 2006, 02:47 PM

QUOTE
daca un text nu ti-a placut, si nu prezinta interes, alegi sa-l ignori...


Aici gresesti. tongue.gif Cuvintele tale nu doar "prezinta interes"... ajung la suflet ca o terapie, la fel ca si... smile.gif
Calitatea lor provine cel mai mult din faptul ca tu traiesti dansul, te identifici cu aceasta "forta supranaturala", si totusi... atat de naturala. smile.gif Dansul este o stare de spirit mirifica prin care te "purifici" la infinit. smile.gif Orice cititor cat de cat experimentat si care a invatat sa citeasca dincolo de cuvinte, realizeaza cu usurinta implicarea ta sufleteasca si atunci prefera sa priveasca deoparte la ce e frumos, decat sa strice cu neindemanarea sa. Asa fac eu. smile.gif
Pe de alta parte, te inteleg pentru ca la fel am procedat si eu atunci cand am scris la Han si am fost dezamagit cand nimeni nu si-a spus macar o parere, crezand ca nu intereseaza. Si, cand credeam ca ma sufoc de tot, http://www.hanuancutei.com/forum/index.php?showtopic=2579&view=findpost&p=84753 a venit in cele din urma ca o gura de aer de la denise. smile.gif


QUOTE
In semn de protest, as fi vrut sa fac curatenie. Ei, dar in fine, nu sunt eu moderator sa pot face curatenie printre mesajele postate

Ce bine ca nu esti moderatoare! Ma duc si-i spun lui Mihai sa nu te faca vreodata moderatoare! laugh.gif

In schimb, poti face altceva. Scrie! Scrie, deschide-ti cu grija sufletul precum o floare care-si deschide cupa. smile.gif Scrie atunci cand simti, inainte sa fuga "muza". Scrie pentru noi, danseaza pentru... smile.gif

Trimis de: Erwin pe 21 Apr 2006, 09:51 AM

http://imageshack.us

Dansul sportiv este o imbinare fericita intre arta si sport, placere si competitie, fair-play si frumusete! wub.gif

Trimis de: One_Last_Dance pe 21 Apr 2006, 03:16 PM

... smile.gif

Marcus - pentru mine "Povestea Dansului" este "Povestea Copilariei" traita intre joc si dans. Este o poveste despre inventivitate, indrazneala, perseverenta, loialitate, independenta, compromis si mai apoi realizari... astazi mi-a ajuns la inima atat sub forma de multumire sufleteasca, cat si ca boala.
E o boala grea, fara vindecare... dar nu "omoara", da viata. wub.gif

QUOTE
danseaza pentru... 
tine si poarta prin lume propriul tau "clocot unic de viata"

Erwin
QUOTE
Dansul sportiv este o imbinare fericita intre arta si sport, placere si competitie, fair-play si frumusete!  wub.gif
... foame, disciplina si pasiune, personalitate, gratie, forta, daruire, zambete, lacrimi, echilibru launtric, atacuri de panica, bretele rebele si parchet alunecos, dans si spectatori vrajiti, parinti speriati, note, lacrimi... note, lacrimi, cupe!!! Impresii si ecouri, stralucire si faima. Si iar lacrimi... de toate felurile.
Dansul - iti deschide "O Usa Catre Univers" si... TU ramai acolo fermecat tot restul vietii... wub.gif

"Fiecare dansator poarta in sine propriul PARADIS".

Trimis de: contraste pe 21 Apr 2006, 03:20 PM

Am mai multe poezii scrise despre dans.
Intră în paginile mele şi vezi "Fata care dansează". Să-mi scrii acolo daca fata a dansat pe gustul tău.
Este ceva mai în urmă.
"Crociuri, Fulguraţii, Fantezii"
Cu drag...

Trimis de: mirona pe 21 Apr 2006, 05:57 PM


Sunt convinsa ca sunt multi pasionati de dans pe han dar zilele acestea au fost mai retinuti avand in vedere ca este post!

Dansul.....pentru unii ste un mod de viata...sa traiesti viata in pasi de dans trebuie sa fie minunat.
Cand sunt trista sau prea fericita pun muzica si dansez si dansez pana la epuizare. E minunat pentru ca in momentele alea uit de probleme, uit de realitatea cruda si imi pot imagina orice, orice vreau.....imi pot imagina ca dansez la cel mai frumos bal, la balul vietii mele....

Pentru mine muzica este foarte importanta, sunt melodii care nu ma inspira deloc, melodii pe ale carei acorduri nu pot schita nici o miscare dar sunt melodii pe care as dansa la nesfarsit. Eu sunt o persoana dinamica si prefer dansurile dinamice, valsul lent ma cam plictiseste....



Trimis de: Erwin pe 23 Apr 2006, 03:21 AM

QUOTE
... foame, disciplina si pasiune, personalitate, gratie, forta, daruire, zambete, lacrimi, echilibru launtric, atacuri de panica, bretele rebele si parchet alunecos, dans si spectatori vrajiti, parinti speriati, note, lacrimi... note, lacrimi, cupe!!! Impresii si ecouri, stralucire si faima.Si iar lacrimi... de toate felurile


... si de bucurie pe podium:

http://imageshack.us


Trimis de: One_Last_Dance pe 28 Apr 2006, 10:52 AM

@ mirona

Acum, dupa ce te-am citit, pot spune ca am ramas placut impresionata. Mirona, multumesc si te invit sa mai povestesti... orice schimb de cuvinte intre noi va atinge pragul unui tonus ce poate fi foarte bine socotit drept unul de tremur launtric. Dansul este un limbaj universal.
Eu am o vorba: "Daca dansezi mereu, viata te obliga sa nu te mai opresti niciodata."

QUOTE
Eu sunt o persoana dinamica si prefer dansurile dinamice, valsul lent ma cam plictiseste...

- De ce elimini din start valsul?
Cateodata pofta vine mancand... smile.gif
"A iubi sa valsezi" inseamna in opinia mea sa ai "starea" necesara, partenerul drag si muzica... wink.gif
O zi buna si sari peste "valsul lent ma cam plictiseste" smile.gif
Valsul iti poate arata cum sa visez cu ochii deschisi... si sa savurezi fiecare clipa!

Trimis de: Erwin pe 29 Apr 2006, 01:03 AM

valsul lent este un dans dificil, tocmai pentru ca e lent! miscarile si pozitiile trebuie sa fie perfecte, se observa cea mai mica greseala! e mult de munca, dar pentru cine il stapaneste toate celelalte dansuri standard vin de la sine... smile.gif

la fel este si slow-fox, "pasul vulpii" smile.gif

Trimis de: Marcus pe 29 Apr 2006, 01:21 AM

In aceasta perioada au loc competiile interne de dans sportiv. smile.gif

29.04.2006 - Bucuresti, CUPA ALESSIA
13.05.2006 - Sibiu, CUPA SIBIU
20.05.2006 - Pitesti, CUPA DANSULUI FLORILOR
27.05.2006 - Bucuresti, CUPA MUNICIPIULUI BUCURESTI
03.06.2006 - Galati, CUPA FANTEZIA

Detalii pe site-ul http://www.dancesport.ro/index.php.

Trimis de: One_Last_Dance pe 14 May 2006, 10:49 PM

Dansul este simbolul pasiunilor dezlantuite... adeseori, ritmurile Dansului Sportiv sunt expresia unei atitudini aparte fata de viata...

Doamne, Dumnezeule, AJUTA-MA!... se ruga ea cu voce inceata. Te rog!...
Dansa, de parca dansul acesta avea sa NU se mai sfarseasca niciodata...
El era un dansator desavarsit si o conducea cu mare siguranta, dar EA... plutea, pe jumatate aievea, pe jumatate visand... Desi dansa, uitase complet de picioare. Cum ar fi putut sa se gandeasca la pasi de dans cand era permanent cu gandul in alta parte... un val de fierbinteala ii strabatu corpul, si genunchii amenintau sa cedeze...
Muzica incetase de mult, cand realitatea se prabusi asupra ei facand-o sa se trezeasca din visare...
Pe coridorul lung, luminat puternic, fugea cat putea de repede... cand ajunse la prima treapta a scarii se opri si se intoarse scurt, privind in urma ei o clipa... voia sa vada daca este urmarita...
Mai apoi... instinctiv, facu un pas inapoi... in noapte...
Era o noapte calda, intunecoasa, pe care LUNA nu reusea sa o lumineze. O noapte linistita si pasnica. Dar toata aceasta pace nu reusea sa patrunda in sufletul ei, in care sentimentul ratarii se invalmasea furtunos...
Cuprinsa de disperare incepu sa suspine nestapanit. Plangea in hohote pentru ca nu intrezarea nici o speranta. Lacrimi sarate i se rostogoleau pe obraji cazand la picioarele ei... Trairi de insatisfactie si dezamagire.
Insatisfactie? Dezamagire ? Furie ? Regret ? Poate "doar" regret...


Sfarsit in Semifinala... L. 11
Pentru finala - in concurs au mai ramas sapte concurenti.
Incurajari: NU stii sa-ti camuflezi emotiile si micile gafe. Mai ai multe de invatat in DANS, mai ai de lucrat cu detaliile tehnice in scena si, cine stie, s-ar putea ca dupa... Nu fi trista... ~ V. ILES ~

Nu vreau doar o prezenta care se inscrie frumos in decorul scenei... Vreu totul sau nimic.

Trimis de: mirona pe 15 May 2006, 10:52 AM

Multumesc pentru invitatia de a scrie aici! mwah1.gif

Desi nu este printre ritmurile preferate de mine, ma descurc destul de bine la valsul lent. E minunat sa plutesti pe ringul de dans, sa te lasi purtat de muzica, uneori imi place sa inchid ochii si sa nu ma gandesc la nimic, doar sa dansez.
Si pentru ca tot ce fac, fac cu multa pasiune si dansul il fac cu multa dragoste si cu multa, multa daruire! Nu degeaba instructoarea mea mi-a spus data trecuta ca-mi iau rolul prea in serios (eu eram pe postul de barbat in perechea noastra!!!) Ce sa fac daca suntem mai multe fete???

Prefer tangoul, mi se par mult mai expresiv si mai senzual. Regret amarnic ca nu am mai gasit bilete la spectacolul asta:

Razvan Mazilu prezinta " Un tango mas" la Odeon
Teatrul Odeon programeaza spectacolul "Un tango mas" cu Razvan Mazilu si Monica Petrica. Spectacolul este semnat de Razvan Mazilu, iar directia de scena ii apartine lui Alexandru Dabija. Costumele sunt realizate de Wilhelmina Arz, show-ul fiind realizat cu participarea Clubului Tangotangent (coordonator, Daniel Mandita, Amalia Iscu, Anisia Popescu, Cristina Patru, Monica Surubariu, Lucian Stan, Gilbert Iscu, Catalin Valeanu). Primele reprezentatii sunt programate vineri, sambata si duminica.


Oricum, pe 27 mai voi merge si eu la concurs!
Ca spectator evident, trebuie sa-mi incurajez instructorii!
Va astept acolo!







Trimis de: One_Last_Dance pe 16 May 2006, 11:00 AM

Dupa cum spunea Thomas Mann ~ "Talentul nu este ceva usor, nu este joaca, nu este doar o simpla inzestrare... talentul a fost intotdeauna un bici cumplit."
Dansul se va aflat mereu sub biciul talentului.
Eu as spune ca: "Dansul este un Munte ~ daca iti doresti sa ajungi in varful muntelui trebuie sa stii ca in fiecare zi trebuie sa urci putin. Nu mult, doar cativa pasi, dar constat..."


@ Mirona ~ ma bucur sa te simt alaturi si ma bucura mesajele tale, mai ales, cand simt ca impartasim aceeasi bucurie in ritm de dans... mwah1.gif
Te mai astept...


Trimis de: mirona pe 16 May 2006, 12:14 PM


Mi-am amintit o "vorba de duh" a unei doamne ceva mai coapte, ei bine doamna asta spunea ca placerea unui dans cu partenerul potrivit poate fi egala cu placerea unei partide de sex. rofl.gif Acum ma gandesc ca depinde si de sex! laugh.gif

Totusi ma gandesc ca asa cum nu pot face sex cu orice barbat, nu pot dansa pe orice melodie. Sunt melodii care pur si simplu nu ma inspira, nu imi creaza dorinta de a ma undui pe ritmurile ei, pot cel mult sa ma legan putin. Sunt melodii, dansuri care-mi amintesc anumite momente din viata, care ma fac sa retraiesc anumite senzatii....Cand dansez reusesc sa ma detasaz de tot ce ma inconjoara, pot sa-mi imaginez ca sunt oricine, oriunde...

Trimis de: skysurfer pe 17 May 2006, 09:27 AM

Imi aduc aminte cum anul trecut, pe vremea asta, calcam pt prima oara pragul unei scoli de dans destul de cunoscute. Desi motivul nu a fost pura placere, la un moment dar prinsesem drag. Am avut parte de un antrenor bun, fost campion mondial si component al trupei Codreanca din Republica Moldova. Initial am incercat sa invatam cativa pasi de vals, caci se apropia nunta si tineam mortis sa facem o figura frumoasa in deschidere. Numai ca valsul fusese programat doar cu 3 saptamani inainte de nunta, pana atunci trebuind sa trecem prin restul dansurilor standard si mai ales latino. Fiind o scoala de dans si nu cursuri intensive, am inteles ideea de a invata si altceva decat ce ne propusesem. Ce nu am suportat au fost incalzirile prelungite si faptul ca nu eram impartiti pe grupe valorice. Am ramas cu un gust si o amintire placuta despre rumba si samba, dar la suflet mi-a mers paso-doble. Nu stiu de ce, era probabil cel care mi se potrivea cel mai bine ca si temperament. Dansurile standard au fost delicate, in general, insa prea sobre pt mine si sotia mea. Tango-ul pot sa spun ca l-am invatat cel mai bine si valsul vienez. Din pacate, la nunta am fost prea ocupati cu intampinarea invitatilor incat am uitat sa vorbim cu formatia sa inceapa cu un vals vienez, si ne-am trezit cu Valsul Miresei care avea un alt ritm si alti pasi. laugh.gif Sincer sa fiu, nimic din ce am invatat la dans nu am putut aplica la nunta desi ne-am fi dorit. Sotia a avut o rochie cu trena si la rumba pot sa zic ca i-am facut rochia praf asa ca am renuntat. smile.gif Ramane insa ideea ca deindata ce ne vom mai reveni cu timpul liber si cu sanatatea sa continuam ceea ce am inceput. E prea frumos dansul ca sa te faci ca ai uitat gustul sau. Sunt suficienti doi pasi intr-o sala ca sa iti trezeasca interesul. Sunt unii care merg de placere, altii pentru performanta, diferenta o face talentul nativ si exercitiul. Peste toate insa ramane senzatia de bine atunci cand reusesti sa inchei un dans frumos alaturi de partenera.

Frumos topic. Bravo.

Trimis de: One_Last_Dance pe 18 May 2006, 11:56 AM

@M. - incerc sa te ajut (in masura in care pot) pentru "Referatul Tau"... tongue.gif

In Dansul Sportiv, ca oricare dans, pentru ca, nu stiu cat de mult pot spune ca e foarte diferit de celelalte, la urma urmei, toate sunt diferite intre ele, poate doar e mai "spectaculos decat celelalte"... asa ca, dansul, in general, necesita atitudine, necesita sentiment, trebuie sa traiesti muzica, iar muzica sa treaca prin tine, fiecare bataie muzicala reprezinta o bataie a inimii, apoi imediat, bataile inimii fac picioarele sa asculte muzica si sa o urmeze, si apoi, dansatorul, traind parca din ritmul muzicii, danseaza ca niciodata...
Dansul e pasiune, dar ca sa iasa pasional si rapid trebuie sa simti muzica in tot corpul si sa fii tu insuti "pasional"... smile.gif O alta conditie esentiala in Dansul Sportiv e sa stii pasii, dupa ce-i stapanesti perfect poti sa lucrezi si la alte aspecte... ca sa poti exprima forta, siguranta, pasiune, trebuie sa stii foarte bine ce ai de facut - dar NU UITA sa simti muzica - ea te conduce, incearca sa simti unduirea sunetelor si pasii vor veni de la sine... wink.gif
Si nu in ultimul rand, trebuie sa "PUI" suflet in fiecare pas pe care il faci, ca totul sa fie PERFECT. Dansatorul este un actor, doar ca scena lui este ringul de dans - unde arati ceea ce simti si unde nu esti constrans de nimeni si de nimic, unde iti poti lasa libera imaginatia si corpul tau poate transpune in miscari ceea ce sufletul simte.
In general, muzica potrivita pentru "Dansul Sportiv" este muzica veche, anii 70-80 (muzica folosita la concursuri), dar asta nu inseamna ca nu se pot adapta pasii de dans sportiv, anului 2006... laugh.gif (exclus manele)

Nu stiu cat de bine m-am facut inteleasa, insa un lucru as vrea sa subliniez - atat timp cat nu dansezi de performanta, ci numai de placere, poti face ce vrei, nu se impun limite, esti liber sa alegi miscarile, pasii, muzica, PARTENERA, poti arata si trai ceea ce sufletul tau simte... wink.gif
(Urmeaza completarea prin PM) tongue.gif

@skysurfer - Multumesc! Mi-e bine sa stiu ca te-ai lasat pentru o clipa emotionat de Dansul Sportiv. Imi place cum gandesti... si banuiesc ca nu ai nevoie de o confirmare, de o lauda, dar pur si simplu mi-a placut interventia ta.
wink.gif Fa bine si mai treci - te asteptam cu noi ganduri... smile.gif



Trimis de: One_Last_Dance pe 8 Jun 2006, 01:54 PM

Dansând... pentru tine.

Emotiile au atins cotele cele mai inalte. Mai erau cateva minute pana cand urma sa intre in scena. In culise, incerca sa repete inca o data primii pasi pe care urma sa-i execute. Un gest masinal, instinctiv, facut mai mult pentru stapanirea nelinistei dinaintea momentului...
Caci dansul il stapanea la perfectie. Fiecare gest, fiecare miscare, fiecare masura.
Era foarte emotionata - urma sa danseze din nou pentru EL - trebuia sa sustina o partitura care cerea, poate mai mult decat multe altele, gingasie, sensibilitate, expresivitate. Avea sa interpreteze un vals vienez pe muzica Serenadei de Schubert. Muncise mult. Repetase de atatea ori. Era obisnuita sa-si stapaneasca emotiile...
Invatase in toti acesti ani ca - adevarati oameni au taria de a nu se da in vileag cand ii doare ceva.
Iar acum, mai mult ca oricand, ea trebuia sa fie asa cum si-ar fi dorit EL sa o vada...
Pe scena, sub vraja muzici, era la inaltime. Totul ii iesea perfect. Tinuta ei de dansatoare o facea sa se asemene cu tulpina firava, dar mladioasa a nufarului ce se indoaie gratioasa la orice adiere a vantului pe oglinda lacului.
Fiecare gest al ei, subliniat discret de unduirea volanelor, asezate in straturi pe rochita ei diafana, era un mesaj al iubirii, un triumf al tineretii navalnice. Cel putin asa intelegeau spectatorii, emotionati de muzica si de valsul tinerei care vibra prin toata fiinta ei.
Ea insa era departe de toate acestea. Inimioara ii batea cu durere. Tresarea de fiecare data cand gandul ii zbura la iubitul ei drag care, tocmai acum, nu putea fi aici... asa cum, NU a fost si NU va fi NICIODATA. Sa o vada pe ea cum plutea parca, inaltandu-se ori aplecandu-se duios, pe firul dureros al melodiei schubertiene, cu trupul ei firav, ce tindea tot mai sus, pe masura ce isi ridica bratele si care se pleca atat de elastic, in suavele reverente pana la pamant.
Dansa parca fara sa auda muzica... era transpusa cu totul miscarii, pasilor, masurii. Simtea muzica in fiecare fibra a muschilor, in inima si in gand. Era atat de sigura pe ea, incat orice greseala era exclusa.
Spectatorii aflati in randurile din fata au putut remarca la un moment dat, lacrimi in ochii dansatoarei - "Vai draga, exclama in soapta o doamna, adresandu-se vecinei ei, fetita aceasta plange!"
De unde sa cunoasca spectatoarea, ca intregul dans oferit de micuta dansatoare, ca si stropii de roua din ochii ei erau, in acea zi de vara, pentru iubitul ei drag, tintuit in departare... zi de zi, noapte de noapte.


"Exista momente in viata, cand iti este atat de dor de cineva drag incat ai dori sa rapesti aceea persoana din visurile tale pentru a o imbratisa cu adevarat."
One_Last_Dance

Trimis de: One_Last_Dance pe 20 Jun 2006, 11:33 AM

Pe aceasta lume, nu cerem nicicand sa fim vesnici, ci vrem doar sa nu ne vedem actele si faptele pierzandu-si brusc sensul intr-o zi. Pentru ca atunci ni se arata vidul care ne inconjoara. Un vid cu atat mai "vid", cu cat o strafulgerare neasteptata pare sa despice uneori un destin. Atunci vine momentul sa ne gandim la ce se intampla, de fapt, sau sa ne intrebam, mai bine zis, de ce se intampla...
Nu stii ce s-ar fi ivit din tine. Nu stii ce Pasare Maiastra si-ar fi intins aripile din tine...
Da, din pacate, se intampla adesea in viata evenimente nefericite, care ne fac sa ne gandim la transformarea noastra in spirit. Se intampla aproape de noi inevitabilul, se intampla familiei, prietenilor, cunoscutilor...
Dramele sunt multe in viata. In urma lor raman de trait atat de putine prietenii, gingasii, iubiri, dansuri...
In asemenea momente ne oprim pentru o clipa si ne intrebam: trebuie sa ne supunem sau sa luptam? Trebuie sa te supui pentru a supravietui, si apoi sa lupti pentru a continua sa existi? In loc de raspuns, te gandesti si iti spui ca viata nu este nici simpla, nici complicata, nici cruda, nici dreapta, nici limpede, nici mohorata, nici contradictorie, nici coerenta.
Viata este un miracol... cat este - si atat.

Lumea dansului pledeaza pentru dans ca posibil raspuns in fata vietii... Dansatorul sarbatoreste viata cu fiecare pas in ringul de dans, caci dansul e un asemenea act de creatie, e un drum special, e un dar imens care vine sa faca viata mai frumoasa, sa exprime bucuria de a trai in eternitatea unei clipe pe scena si, nu in ultimul rand, sa lase o urma a trecerii...


Trimis de: One_Last_Dance pe 20 Jun 2006, 12:13 PM

"Dansul vine sa umple golul intre ceea ce avem sau ceea ce suntem acum si ceea ce dorim sa fim."

Cuvintele nu sunt de prisos nici chiar atunci cand credem ca nu mai e nimic de spus. Chiar si atunci cuvintele mai pot avea un rol... de alinare, de intristare, de razvratire, de... nu de ura impotriva nedreptatii, pentru ca nedreptatea este doar o clipa de trecere, dupa care devine dreptate... nici de ura impotriva inegalitatii, caci inegalitatea este o ierarhie vizibila sau invizibila... nici de ura impotriva dispretului de viata pentru ca, daca te supui celui mai tare decat tine, darul vietii tale devine schimb. Ci de ura impotriva arbitrariului permanent, caci el surpa chiar sensul vietii, care este dainuire in insusi acest schimb pe care omenirea il face mereu cu cerul... sau cu pamantul...
Sa nu ne poticnim in limbajul nostru caci, daca impunem viata atunci intemeiem ordinea lucrurilor, dar daca impunem ordinea, atunci impunem moartea.
Sa impunem viata si sa mergem mai departe ~ Dansand cu Viata ~

...
mwah1.gif

Trimis de: Marcus pe 6 Sep 2006, 01:32 PM

In vara aceasta 2006, are loc prima serie de Cursuri intensive la CenterStage in Bucuresti. Inscrierile au inceput de pe 10 august pentru a lua parte la unul din cursurile de dans, muzica, teatru sau arte vizuale!

Un curs integral dureaza 2 saptamani, ritmul fiind de cate 3 sedinte pe saptamana.

Adulti & adolescenti
Durata unei ore de curs: 120 de minute;
Pret integral: 60 de euro;

Copii
Durata unei ore de curs: 90 de minute;
Pret integral: 45 de euro;

TAXE ABONAMENT:
Participarea la unul dintre cursurile oferite se face pe baza unui abonament in valoare de 50 EURO (TVA inclus)/luna care include:

2 sedinte (de cate 75 min)/saptamana;
o sedinta/luna la alt curs oferit de Studioul de Arte Scenice si Vizuale, la care cursantul participa gratuit si in calitate de audient (pe baza de programare);
evaluarea semestriala orala a cursantului intr-o discutie cu profesorul cursului (la cerere si pe baza de programare);
diploma de absolvire

Pentru detalii despre cursurile de dans sportiv vizitati pagina
http://www.centerstage.ro/departamente/dans-sportiv.html

Trimis de: Marcus pe 11 Sep 2006, 08:25 PM

Astazi s-au afisat pe internet rezultatele concursului de Dans Sportiv sustinut la Reghin pe 3 septembrie, competitie intitulata "Cupa Mirona". Felicitari tuturor dansatorilor si dansatoarelor, indiferent de locul ocupat! flowers.gif

http://www.dancesport.ro/rezultate_view.php?cod_competitie=163

Pe 8 septembrie a avut loc la Iasi "CUPA IASULUI - NIKONS". Iata in continuare concursurile de dans sportiv care se vor desfasura pe plan intern pana la sfarsitul anului.

16.09.2006 - Ploiesti, FESTIVALUL NATIONAL DE DANS SPORTIV
23.09.2006 - Bucuresti, CUPA MUNICIPIULUI BUCURESTI
30.09.2006 - Medias, CUPA MEDIAS
07.10.2006 - Bucuresti, CUPA STELELE DANSULUI

Trimis de: Romelia pe 21 Sep 2006, 02:59 PM

Cupa Mirona
Reghin, 03.09.2006
Organizator : Vasile Gliga


Clasa D 16-35 ani ST
Loc.
1. Bunu Ovidiu - Apaţiei Daniela Maria C.D.S.FOREVER DANCE, Sibiu 19
2. Culda Florin Dacian - Florut Daniela Oana C.D.S.STEPHANY, Oradea 18
3. David Ionuţ Cristin - Sinka Melinda C.D.S.FAN DANCE CLUB, Brasov 17
4. Dominte Marian Ionut - Radulov Nicoleta C.D.S.FIESTA 2000, Bacau 16
5. Ilyes Lorand - Maries Vaida Carmen Andrada C.D.S.PRODANCE 2000, Baia Mare 15
6. Marincas George Adrian - Popa Alexandra Monica Ele C.D.S.QUASAR, Oradea 14
7. Szentes Zsombor - Szilveszter Dorottya Iuliana C.D.S.REAL DANCE, Miercurea Ciuc 13
7. Covasa Sergiu Dan - Berecz Anita Gyongyver C.D.S.QUASAR, Oradea 13
9. Legman Vlad - Ghita Andreea Carina C.D.S.QUASAR, Oradea 11
10. Chioreanu Ovidiu Rares - Vig Kinga Reka C.D.S.QUICKSTEP, Cluj-Napoca 10
10. Micu Laurentiu - Pop Cezara Cristina C.D.S.QUASAR, Oradea 10
12. Loga Lorant - Fodor Imola C.D.S.ROYAL DANCE CLUB, Satu-Mare 8
12. Tanasa Romeo Iulian - Cimpeanu Mihaela C.D.S.FIESTA 2000, Bacau 8
14. Vizireanu Adrian Anghel - Dorca Iulia Asociaţia C.S.FANTASY DANCE, Sibiu, Cisnădie 6
15. Iagaru Alexandru Daniel - Mihailescu Alexandra Adriana Asociaţia C.D.BOLERO, Timişoara 5
16. Pană Răzvan Gabriel - Pană Raluca Mihaela C.D.S.GENERATIA 9, Bucuresti 4
17. Ureche Vlad Stefan - Borcan Raluca Maria C.D.S.VIVA DANCE, Craiova 3
17. Plugariu Constantin Catalin - Ionescu Madalina Maria A.C.D.S.LA PASSION, Brasov 3
19. Remeuz Valentin Marian - Toader Paula C.S.DANSUL VIORILOR, Reghin 1
20. Petran Vlad Liviu - Trandafir Julia C.D.S.GALACTIC, Baia Mare 0

...
"Felicitari tuturor dansatorilor si dansatoarelor, indiferent de locul ocupat!" flowers.gif flowers.gif flowers.gif
wink.gif

Trimis de: frozen.blue pe 27 Sep 2006, 02:49 PM

zilele trecute in Columbia a avut loc un concurs de dans (indiferent de varsta) s-a dansat salsa si tango!....13 ORE!!!!!!!

Trimis de: Romelia pe 27 Sep 2006, 06:55 PM

frozen.blue han.gif ... si in Lumea Dansului. smile.gif

Iti multumesc mult - pentru 'popas'. Vizita ta ma umple de bucurie.
Ti-am simtit gandurile prin cuvinte. Si... uite asa, am ajuns si eu... 'AICI' wink.gif

Trimis de: Romelia pe 30 Sep 2006, 01:30 PM

La momentul potrivit aparatul se lasa automat, cu o miscare fasaita ca de reptila. Iar la primul contact muzica tasni...
Los Carinosos.
Incepu sa danseze singura, in mijlocul camerei. Imbracata intr-o rochie de culoare lila dintr-un material usor, subtire, bine intins pe bust, strans in talie cu un cordon subtire, jupa scurta si ampla.
Dansa cel mai frumos cha-cha-cha din lume - Los Carinosos.
Dansul nu-i suia in picioare, ci in bazin si in sira spinarii, supunandu-i corpul la un fel de unduire languroasa, de moleseala, de daruire si refuz, ca un trap convulsiv pe o strada care revine continuu in acelasi punct, ca o voluptuoasa incapatanare, ca un joc intre un val si urmatorul, un ritmic act al iubirii care te trage in sus si in jos, frenetic, masurat, precis, obosit, insatiabil, precum febra spiritului la ceasul amurgului in hatisurile africane cand sufletul se pierde in plasmuiri si aduceri aminte, ca lumina vanata a stradutei din ale carei adancuri o voce cheama, ca rumenele buze ambigui care s-au deschis pentru o clipa a promisiune muta in reverberatia farurilor, ca un ciocan bland si crud care loveste din trei in trei cu o scurta pauza la mijloc, din trei in trei loveste, pluteste si surade invingatoare simtind seva irezistibila si adevarata a vietii.
Danseaza dintr-un impuls copilaresc, din surplus de energie, din placerea de-a dansa.
Stie sa danseze cha-cha-cha in mod uimitor, cu o stapanire absoluta, danseaza simplu ca un ram desfrunzit incarcat de tristete, danseaza fericita.
Nu-si da seama insa, dansand, de ceea ce i se petrece in suflet. Pentru ca dansand, purtata de o forta misterioasa, se elibereaza, fara stirea ei, oferindu-se muzicii. Gaseste o eliberare o data cu risipirea in ritm. Ori poate intelege haotic ca prin dans devine alta faptura.
Era afara, era straina, apartinea unei alte omeniri, de neajuns, se bucura de minunata senzatie a libertatii, usoara si pura, nu apartinea nimanui ci doar ei insasi, ba nici chiar ei, ci cuiva mai frumos, muzicii, dansului, poeziei.


- Stii sa dansezi cha-cha-cha?

Trimis de: frozen.blue pe 5 Oct 2006, 05:47 PM

nothing new.....I waiting!!!

Trimis de: Romelia pe 9 Oct 2006, 04:03 PM

El intra in sala, se aseza intr-un fotoliu, cat mai aproape de scena, infiorat de o placere amara.
Iat-o!
Mica dansatoare - cu o rochie scurta si diafana de muselin si cu fata pudrata ca sa se armonizeze cu rochia, se invartea incet pe varful picioarelor, cu bratele ridicate si cu mainile impreunate in arc deasupra parului stralucitor.
Un fel de poza - o ironie.
Pe fata ei se putea citi aceeasi expresie naiva de altadata, ca de porumbita. Cu toata ineptia miscarilor, ceva divin din dansul ei il cuceri. De mai multe ori se avanta in niste piruete in lungul si in latul scenei, si din cand in cand era prinsa de partenerul ei imbracat intr-un costum negru, foarte strans pe corp si cu fata pudrata ca si a ei, care o apuca si o intorcea cu fata in jos, cu un genunchi indoit, in afara si cu varful piciorului lipit de glezana celuilalt, cu bratele arcuite deasupra capului. Apoi, cu bratul tanarului in jurul taliei, ea se inalta pe varful unui picior, rasucindu-se incet, si ridicandu-l pe celalalt, in sus, iar tremurul corpului ei demonstra tuturor dificultatea miscarii; apoi, revenind, facea un salt inainte, cu bratele ca niste aripi, apoi un nou salt inapoi, pe chip cu aceeasi expresie pierduta, ca de porumbita, iar picioarele ei perfecte straluceau, albe ca si cum ar fi fost din argint.
Pe scena era adorabila.
Ridicandu-si bratele, el aplauda... ea isi roti privirea si tresari imperceptibil - doar atat.
Aparu pentru "Ultimul Dans", de data asta singura, doar cu propria ei imagine reflectata intr-un mic lac inconjurat de verdeata, care se afla in mijlocul scenei. Intr-o rochie stransa pe corp, de culoare verde ca marea, taiata ici si colo pentru a-si arata picioarele, si cu margarete si flori de cires, in parul desfacut, se roti in jurul propriei ei imagini din apa, apatica, palida, nefericita; apoi, luandu-si incet degajarea necesara unei desfasurari totale, dansa cu frenezie, pana cand, prinsa intr-o raza de lumina a reflectorului, se scufunda in apa aparenta si pluti pe spate printre florile de nufar.
Era fermecatoare acolo, cu ochii inca deschisi, cu gura intredeschisa, cu parul lasat pe spate.
Din nou el ridica mainile ca sa aplaude, dar... Cortina se lasa brusc de parca voia sa lase plubicului iluzia ca tanara dansatoare s-a inecat.
... in fundal, o voce fredoneaza o melodie, cu un tempo mult incetinit, peste aceasta melodie o alta voce te cheama din cand in cand pe nume, apropiindu-se de urechea ta.
Totul in surdina.


Iar... TU parasesti sala imbatranind treptat, cu fiecare pas ce te poarta spre culise.

Trimis de: frozen.blue pe 23 Oct 2006, 10:11 PM

cunostintele tale despre dans...ma uimesc. Sti ceva despre DANSUL IRLANDEZ?

Trimis de: Erwin pe 24 Oct 2006, 02:43 AM

Dansul Irlandez nu este Dans Sportiv, ci un dans national, nu-i asa? Altă pereche de pantofi! spoton.gif

Trimis de: Romelia pe 24 Oct 2006, 02:49 PM

- Erwin - ai 'grait bine' - wink.gif

Fiecare tara are muzica ei, stiluri de dans diferite... ar fi cu advarat o experienta unica sa dansezi cu fiecare, mai ales ca nu stii ce stiu ei, sa poti sa simti pasiunea, bucuria, tristetea ce ii inconjoara...
Imi place tot ce tine de Irlanda; in credinta populara irlandeza, se crede ca sub apa exista o lume la fel de frumoasa ca si pe pamant, cu dealuri, munti, campii insorite, copaci si flori. Aici, se spune ca, timpul si-ar fi pierdut - PUTEREA.
Imi place muzica lor, atat cea veche cat si cea noua, parca are darul sa inmoaie pietrele si sa miste copacii din loc; imi place muzica folk irlandeza si scotiana, imi plac filmele, imi plac dansurile lor traditionale, dansul lor are atatea surprize (ritmice) incat nu am reusit pana acum sa ma plictisesc de el, dar nu ma pot aventura sa povestesc despre ceva ce n-am trait in realitate... smile.gif
Dansul Irlandez - e ca un mic secret care se pastreaza in cercuri private - ma depaseste.
Dar... o sa-l intreb pe "Amicul Meu" ~ Michael Flatley ~ " smile.gif " ~ zambesc, pentru ca e un fel de trimitere ~ el cand danseaza simte muzica parca intr-un alt mod, cu mai multa pasiune; e ceva ce eu nu pot explica in cuvinte... trebuie neaparat sa vorbim cu el, sa-l vedem dansand ca sa intelegem...

@ frozen.blue ~ no-offence... wink.gif

Uneori, stau si ma intreb: de ce s-au apucat oamenii sa danseze?

"Lord Of The Dance ~ Feets Of Flame"

Trimis de: Romelia pe 2 Nov 2006, 02:19 PM

~ Dansurile Standard ~
1. Vals lent
http://www.youtube.com/watch?v=YZWAz5ZWsTo
http://www.youtube.com/watch?v=KQPFvJhYqc4

2. Tango
http://www.youtube.com/watch?v=gEe2j43X-Ms
http://www.youtube.com/watch?v=YfKc-mU30EQ&mode=related&search=
(Fabio Selmi & Simona Fancello)

3. Valsul Vienez
http://www.youtube.com/watch?v=KEdJ6pQXmoU&mode=related&search=
(Timothy Howson and Joanne Bolton)

4. Slow Fox
http://www.youtube.com/watch?v=9ROW7N6SQ5g&mode=related&search=

5. Quick Step
http://www.youtube.com/watch?v=X0-1A6e3kTY
(Paolo Bosco and Sylvia Pitton)
http://www.youtube.com/watch?v=XvheTTktx4Q&mode=related&search=


~ Dansurile Latino Americane ~
1. Samba
http://www.youtube.com/watch?v=BqGozv-YUUA&mode=related&search=
(Sara & Tony Samba)

2. Cha Cha Cha
http://www.youtube.com/watch?v=mFFklzYA6Sw&mode=related&search=
(Tony Dovolani & Elena Grinenko)
http://www.youtube.com/watch?v=clpNQOqF85Q&mode=related&search=

3. Rumba
http://www.youtube.com/watch?v=YTIOeWlSHM8
http://www.youtube.com/watch?v=gK62bpjkmkg

4. Paso Doble
http://www.youtube.com/watch?v=xi6ZFU5k8Os
http://www.youtube.com/watch?v=0kaNMgYTjlI&mode=related&search=

5. Jive
http://www.youtube.com/watch?v=u5_q2ZaDlpQ&mode=related&search=
(Sara & Tony)
http://www.youtube.com/watch?v=rxvQ6yNGIes

Trimis de: Romelia pe 2 Nov 2006, 03:59 PM

And... cloud9.gif
http://www.youtube.com/watch?v=JdCiXvMveHk&NR

Salsa... wub.gif
http://www.youtube.com/watch?v=yjPrnIGBwcY

Trimis de: Marcus pe 3 Nov 2006, 10:10 AM

Romelia, cateva din linkurile de mai sus duc catre altceva... mai precis acelea la care apare la sfarsit "related search":
Tango, linkul al doilea
Valsul vienez
Slow Fox
Quick Step, linkul al doilea
Samba
Cha cha cha
Passo Doble, linkul al doilea
Jive, primul link
Accesandu-le, primesc urmatorul mesaj: "The url contained a malformed video id."

Trimis de: Romelia pe 3 Nov 2006, 01:23 PM

Verifica din nou... tongue.gif
(eu am verificat, la mine, linkurile "duc" acolo unde trebuie... inclusiv acelea la care apare la sfarsit "related search")
Multumesc pentru trecere... smile.gif
And...
http://www.youtube.com/watch?v=5dQSIoc2FTk&mode=related&search=
(Astazi - am de gand sa-l vad din nou...) wub.gif
_____________________________________________________
http://www.youtube.com/watch?v=o83xGaR-QsQ


Trimis de: Marcus pe 6 Nov 2006, 10:21 AM

Am verificat, acum merge, DARRR.......... nu mai merge primul link din ultimul tau mesaj. sad.gif

QUOTE
This video has been removed at the request of copyright owner Lions Gate Films, Inc. because its content was used without permission
sad.gif

Cum de se intampla numai la tine? tongue.gif

Trimis de: Romelia pe 6 Nov 2006, 09:05 PM

QUOTE
Cum de se intampla numai la tine?  tongue.gif

Ufff!...
Marcus!... incearca din nou. tongue.gif
http://www.youtube.com/watch?v=4n-EbI67tP8&mode=related&search=

Trimis de: Romelia pe 7 Nov 2006, 02:04 PM

Souvenirs D'Enfance... wub.gif

http://www.youtube.com/watch?v=51FU3l1drHw

Trimis de: Merlina pe 7 Nov 2006, 08:02 PM

Ce ar spune Michael Flatley? - Practice makes perfect!
http://www.youtube.com/watch?v=lgEoWheDixQ

Trimis de: Romelia pe 8 Nov 2006, 04:50 PM

Destiny... wub.gif wub.gif wub.gif

http://www.youtube.com/watch?v=644V1zknF2k&mode=related&search=

http://www.youtube.com/watch?v=Q2byf0qvcIw&mode=related&search=

http://www.youtube.com/watch?v=kZ9zBWYqVEw&mode=related&search=

... It`s like a gift to these people.

Trimis de: Merlina pe 8 Nov 2006, 07:30 PM

smile.gif Superarta cu superartisti.
http://www.youtube.com/watch?v=eXp8mD5MXEA
http://www.youtube.com/watch?v=UGufiv5PB2A
http://www.youtube.com/watch?v=Uz2Gp7a38DM

Trimis de: frozen.blue pe 9 Nov 2006, 05:31 PM

QUOTE (Merlina @ 8 Nov 2006, 08:30 PM)
smile.gif Superarta cu superartisti.
http://www.youtube.com/watch?v=eXp8mD5MXEA
http://www.youtube.com/watch?v=UGufiv5PB2A
http://www.youtube.com/watch?v=Uz2Gp7a38DM

Superartisti pot fi numiti cei din trupa lui MICHAEL FLATLEY .....Ceilalti pot fi ce vor....chiar si SUPER-VEDETE!!

Trimis de: Merlina pe 9 Nov 2006, 07:27 PM

OK, frozen.blue, eu am uitat sa spun:"Dupa parerea mea..."...iar tu la fel.
Nu crezi ca totusi nu toata lumea trebuie sa danseze ca Michael Flatley si trupa lui ca sa fie artisti? Ori esti nemultumit ca am zis ca e numai perfect (chiar daca ceea ce face arata destul de taraneste ohyeah.gif )? Crezi ca e prea putin?... biggrin.gif

...poate e numai o chestie de gust. unsure.gif

Si chiar nu-ti place deloc, deloc, Polina Seminova, videoclipul sau muzica pe care danseaza? Eu la toate trei m-am referit cand am vorbit la superlativ...Dar sa nu crezi ca numai pentru tine am vorbit frozen.blue... Nu te teme, o sa-mi placa intotdeauna Michael Flatley dar si Polina Seminova si Alessandra Ferri.

Trimis de: frozen.blue pe 9 Nov 2006, 08:01 PM

Merlina e bine ca te bucuri si pt dansul asta "taranesc " a lu' Flatley thumb_yello.gif

Trimis de: Merlina pe 9 Nov 2006, 08:54 PM

Din modul in care conversezi cu mine imi dau seama ca esti doar un mare fan al lui Flatley. Ori nici nu ai deschis ultimele videoclipuri pe care le-am postat, ori nu suporti ca sa mai stea si altii pe acelasi piedestal cu idolul tau (eu nu pot sa fiu asa de nedreapta thumb_yello.gif ) , ori ma insel eu etc. Care-i adevarul? smile.gif

Trimis de: Romelia pe 10 Nov 2006, 12:15 PM

Numeste-o ARTA! mwah1.gif

http://www.youtube.com/watch?v=vCUiImHSiPU
http://www.youtube.com/watch?v=b2E8UMljTOo&mode

http://www.youtube.com/watch?v=Bwj5M_GdODc
http://www.youtube.com/watch?v=LoOYGwXCGOA&mode

http://www.youtube.com/watch?v=2iFkU3wp2lg&mode
http://www.youtube.com/watch?v=TFd_wfxbn0k

http://www.youtube.com/watch?v=4wJ7IOOQtpE&mode
http://www.youtube.com/watch?v=6ftQCOBh4SI&mode
http://www.youtube.com/watch?v=fphCC99GkCQ&mode

http://www.youtube.com/watch?v=OG63Wwklfic&mode
http://www.youtube.com/watch?v=bf266ll0vLQ&mode

Si... wub.gif
http://www.youtube.com/watch?v=abEEDv-XIek

Trimis de: Merlina pe 10 Nov 2006, 09:03 PM

Zorba: - Did you say dance? Come on, my boy!

http://www.youtube.com/watch?v=jeNsr_nQEfE

sau

http://www.youtube.com/watch?v=THfOfnrB9HI

sau

http://www.youtube.com/watch?v=84BmmhfUEGg

da, am mutat mobila, vecinii de jos sunt deja la usa; au spus ca nu se mai duc la disco in seara asta, ca bate vantul... eu le-am spus sa-si aduca pahare daca au chef sa petreaca 100% greceste, ei s-au uitat stramb (cred ca au un defect din nastere)... Pai da, cred ca nu am uitat nimic. unsure.gif

Trimis de: Merlina pe 10 Nov 2006, 11:00 PM

Sa continuam lectia de dansuri grecesti...
Fetele, dupa al trei-lea pahar de uzo, adica dupa ce si-au facut destul curaj, tre' sa incerce sa danseze asa, finut si gratios, la fel ca domnisoara de mai jos; sa aiba grija sa nu dea cu fundul in cioburi!

http://www.youtube.com/watch?v=NEB0dCiRBpQ

Cavalerii, dupa al saptelea pahar de uzo, cand inca se mai pot tine pe picioare, pot sa danseze romanticul Tsamiko; deasemenea, mai cu seama ei, tre' sa aiba grija sa nu dea cu fundul in cioburi!

http://www.youtube.com/watch?v=KX9k7_Z1C7E

Mai departe, dupa mizul noptii, se poate dansa tsamiko in pijamale si in sosonii de odaie cu pompon; daca nu aveti puteti sa-i luati pe cei cu capete de vacute sau de purcelusi. deasemenea tre sa aveti grija pe mai departe sa nu dati cu fundul in cioburi!

http://www.youtube.com/watch?v=wJapkCqyG94

Trimis de: Romelia pe 10 Nov 2006, 11:26 PM

Apăi dacă-i Bal, Bal să fie... wub.gif
Merlina... rămâne cum am stabilit. wink.gif
Intra-n "HORA" cine vrea, scapa cine poate... tongue.gif

Să cânte muzica!!!
http://www.youtube.com/watch?v=1UjUJkGWMHI&mode

http://www.youtube.com/watch?v=lzJqtLZUQxM&NR
http://www.youtube.com/watch?v=2gFR5KOO8rc&mode
http://www.youtube.com/watch?v=scDAsuMCuzg&mode
http://www.youtube.com/watch?v=91K4b1n9u-U&mode
http://www.youtube.com/watch?v=NOiByplrkX4&mode

Un pic mai avem si ne 'prinde' Dimineata... mwah1.gif
http://www.youtube.com/watch?v=4qC7Jl2QQxs&NR

Trimis de: Merlina pe 11 Nov 2006, 04:01 PM

Aveti de gand sa ajungeti in Mexic? Poftiti dar si invatati dansuri mexicane; va vor creste sansele de a socializa cu succes.

Prima oara, din respect pentru vechea populatie azteca, parintele principalelor obiective turistice ale Mexicului la care veti dori sa va zgaiti cand veti pasi in teritoriu, ar fi bine sa retineti cativa pasi deosebiti. Acestia va vor arunca fara nici un dubiu direct in tabara invingatorilor daca ii veti invata foarte bine si-i veti face siguri pe voi, fara fastaceli si fite de popor european. (Daca textul de mai sus vi se pare neclar, beti un pahar de tequila si totul se va limpezi.)

Dansuri aztece:

http://www.youtube.com/watch?v=v5SV_4h5wFc

http://www.youtube.com/watch?v=wkJojTW6yTs

Bineinteles, cantitatea de zurgalai legata de fiecare picior trebuie sa traga fix 6,750kg.... Hai, draga, ca nu sunt pietre de moara! ...Pene... Hm... Aminteste-ti ca esti roman, crezi ca ai invatat degeaba "Catelus cu paru' cret" de pe vremea cand nici nu stiai la ce folosesc dintii?evil.gif

Un promotional cu putina istorie nu cred ca strica nimanui...

http://www.youtube.com/watch?v=I-qqHyu0rGg

Mai departe eu si cu Romelia va vom dansa La Negra, dans(modernizat!) care consta in manevrarea cu diverse fente a rochiei de sarbatoare. In atentia doamnelor si domnisoarelor! Sa nu-si faca iluzii ca se vor descurca in Mexic cu trei perechi de sorturi si doua minijupe; pregatiti-va de pe acum o valiza mare pentru rochia de bal.

http://www.youtube.com/watch?v=xQU5HpCfQaI

sau

http://www.youtube.com/watch?v=nZzNZXXNagY

sau, La Negra cu un Caballero

http://www.youtube.com/watch?v=hBQfjQsGji8

sau cu mai multi

http://www.youtube.com/watch?v=tzP93Uv5dq8


Mai tarziu episodul 2 la dansuri mexicane.

Trimis de: Merlina pe 11 Nov 2006, 09:00 PM

Ohohoooo, fiesta abia acum incepe dragilor! Piata mare a orasului rasuna de trompete si chitari, caballeros ofera elegant la senoritas butelci pline de tequilla. Acestea le apuca pline de gratie si dau peste cap jumatate din continut, fericind astfel generozitatea fara masura a veselilor mustaciosi.
Dar iata-i pe Alonzo cu Lupita, Javier cu Maria, Ricardo cu Juanita, Juan cu Rodriga, se pregatesc de primul dans, pregatiti-va si voi!

Jarabe Tapatio! Sa cante muzica!

http://www.youtube.com/watch?v=8C1Pa6iF1GQ
sau
http://www.youtube.com/watch?v=wtDNYqGNK3A

Imaginea e cam miscata, pai da, voi ce credeti, nici macar operatorul nu si-a putut tine locului picioarele, doar e si el om...

El Sinaloense!...Bineinteles, si de data asta danseaza si operatorul.

http://www.youtube.com/watch?v=U0QzJv8zG8o

Repique! Dovada vie ca la formarea poporului mexican au participat si cateva familii de oseni.

http://www.youtube.com/watch?v=OIP9VBHRt_M

La Culebra sau dansul ventilatoarelor cu pliciurile de muste!(? unsure.gif )

http://www.youtube.com/watch?v=Fhv29Q-siQo

La Bamba sau in traducere (foarte) libera "perinita"!(? hh.gif )

http://www.youtube.com/watch?v=Xua3Dweynto

Los Barreteros, ca sa vedeti ca si lor le place sa se tina in brate cand danseaza. Daca la celelalte dansuri el si ea si-au tot dat ocol si s-au "harjonit" asa, Los Barreteros pica la tanc sa le dea motivul sa se prinda in brate, da. mellow.gif

http://www.youtube.com/watch?v=zjqOXdd7Q_A

Ar mai fi dar voi invatati-le pe toate astea si sigur nu veti avea nici un fel de probleme cand veti face excursia in Mexic.


Trimis de: Romelia pe 12 Nov 2006, 05:51 PM

~ Remember When It Rained ~

http://www.youtube.com/watch?v=WKtQZ-prKZc&mode
http://www.youtube.com/watch?v=H-BWViYHBII&mode
http://www.youtube.com/watch?v=LdH7qWnJyhc&mode
http://www.youtube.com/watch?v=jR7PYFVnOLg&mode

Trimis de: Merlina pe 14 Nov 2006, 08:23 PM

Mey, daca ati vazut sau o sa vedeti vreodata tangouri dansate mai frumos decat astea de mai jos sa mi le aratati si mie!... Adica, va rog frumos sa mi le aratati si mie! pls.gif

http://www.youtube.com/watch?v=gEe2j43X-Ms

http://www.youtube.com/watch?v=3e_Rbts5Q9Q

...asa e draga, cum ai presupus, in primul danseaza Romelia si in al doilea eu. whistling.gif

Hai sa mai pun unul...

http://www.youtube.com/watch?v=bXhQNRsH3uc

Vedeti ca asta nu-i la fel de frumos ca celelalte? ...Nu, nu stiu cine-s respectivii. Dar cred ca le-ar fi stat putin mai bine daca ar fi tinut un trandafir in dinti.

Trimis de: Merlina pe 14 Nov 2006, 10:30 PM

Imi cer iertare 1000x pls.gif pentru ca am uitat de un tango foarte important. Nu are rost sa vorbesc mai mult.

http://www.youtube.com/watch?v=ZFgYaeG9Qms


Trimis de: Romelia pe 15 Nov 2006, 03:11 PM

Cineva asteapta O Poveste, n-are nici un fel de importanta subiectul. Astazi are nevoie de povesti, pentru a uita de griji...

In spate se auzeau deschizandu-se porti grele...
In tribuna, se auzi un murmur scurt, apoi se lasa linistea.
In fata, pe un stalp, se aprinse o lumina verde.
Cineva din multime aplauda.
Doi valeti deschid o poarta, care da in arena. Proiectoarele isi fixeaza lumina in cadrul portii.
Se aude un ordin.
Spectacolul incepe.
Fantome colorate se misca pe nisipul arenei. In linistea noptii se aud lovituri surde ale coarnelor in lemnul portii.
Unul dintre tauri s-a enervat.
Zgaraie puternic pamantul cu piciorul, apoi se repede asupra uneia dintre porti...
Poarta grajdului se deschide. O salbaticiune roscovana cu pete albe, superba, isi face aparitia. Se opreste brusc, fascinata de galbenul nisipului si de umbrele ireale care se proiectau pe pamant. Un paun tipa in departare. Taurul isi reia rolul in serios. Se aud, detasate unele de altele, toate sunetele cursei, toate zgomotele care-i punctau derularea.
Taurul care sufla, matadorul care il insulta sau il potoleste, ordinele pe care el le da ajutoarelor sale. Si "ah"-ul pe care-l scotea ori de cate ori termina o pasa... Ai fi putut defini momentul exact in care, condus de obisnuinta, la capatul unei pase dificile si reusite, se va intoarce pe jumatate pentru a primi aclamatiile si aplauzele. Se intoarse, si nu avu in fata lui decat o pata de intuneric si liniste. Ramase imobil pentru o clipa, apoi sfidator si dezinvolt, reveni spre centrul arenei. In zgomot mare de fiare si injuraturi, taurul lovi de mai multe ori calul unui picador, care incerca sa-i infiga tepusele.
In multime, o tanara isi musca batista, ca sa nu tipe. La a treia tepusa, picadorul fu aruncat, de pe cal. Se prabusi cu un zgomot confuz. Incepu sa vocifereze. Brusc, se auzi distinct unul dintre matadori, care strigase in momentul caderii, razand:
"Ole!".
Ajuta calul, si pe picador, sa se ridice... si usor corida isi relua ritmul sufocant. Picadorii iesira din arena. Se puneau deja primele 'banderile'. Matadorul ceru permisiunea sa-si inceapa 'faena'. Se apropie de taur, imbracat cu totul in negru si argintiu, cu stofa rosie in mana. Mergea cu pasi calculati spre taur. Salbaticiunea ramase imobila, descifrand misterul acestei umbre fragile care se indrepta spre el. Tanarul isi desfacu muleta. Era ca o pata de sange in aerul incremenit. Fiara ezita, apoi se repezi cu toata forta. Legate, aeriene, pasele se succedau intr-un ritm lent. Tanarul in negru, zdrobit de aceasta liniste neobisnuita, parea ca se deda unor incantatii solitare si periculoase. Reprezentarea vie, concreta, a intregii Singuratati. Aceea care nu are loc de refugiu, care nu-l poate avea. Singuratatea insasi. Dar o Singuratate orgolioasa si suverana, niciodata jalnica. Din contra, triumfatoare si sigura pe ea. Tanarul incepu o serie de miscari, cu o gratie naturala. Se indeparta de fiara. Din departare, ii striga. Taurul isi inalta capul. Din nou, matadorul se apropie de el cu pasi mici, saltati.
O liniste absoluta.
Provocari subtile. Si salbaticiunea, cucerita si docila, dialoga cu tanarul, in acelasi limbaj pasionat. Bruta se opri. Matadorul o tinti.
Executia.
Neta.
Ajutoarele iesira si incepu 'Valsul Mortii'.
Fiara se prabusi, aproape la picioarele matadorului.
Zambind... se intoarse spre tribuna, Ea se ridica si il saluta cu mana.
Cu ochii mirati, visatori... cu privirea pierduta in departare... zambea fericit.
Doi catari scoteau din arena taurul mort.
Lumina, in fata, se aprinse din nou.
Cineva desfacu un steag si il ridica. O alta salbaticiune, negra, iesi in tromba din grajd. Privi in directia tanarului, apoi se puse in miscare spre el. Ajunse in fata lui, isi inalta capul si _______ lasa o pata de sange pe nisipul incremenit.

http://www.youtube.com/watch?v=4C0ct2yi2QY&mode
http://www.youtube.com/watch?v=-azEgD6M-bw&mode

Nu ma urmari pas cu pas, fa un efort ca sa uiti...

Trimis de: Romelia pe 15 Nov 2006, 03:36 PM

... smile.gif
http://www.youtube.com/watch?v=1La8pAd4XvE&mode
http://www.youtube.com/watch?v=xXKMgbellf4&mode
http://www.youtube.com/watch?v=4mFsJGKHNWk
...
http://www.youtube.com/watch?v=vh30LL8T1xs&mode

Trimis de: Romelia pe 15 Nov 2006, 05:44 PM

Take the lead... wub.gif
http://www.youtube.com/watch?v=hs93LiKk0KQ

Trimis de: Merlina pe 15 Nov 2006, 09:08 PM

Pentru ca dansul nu trebuie sa ne/(ma) plictiseasca niciodata urmatoarea provocare va fiiiiiiiiiiiiiiiiiiii Break Dance!Cu mare greutate am reusit sa-i conving pe verii Romica si Mirel Titirez, care de felul lor sunt foarte timizi, sa faca o demonstratie pentru noi. Iata-i!

http://www.youtube.com/watch?v=H2gw9VE16mo

http://www.youtube.com/watch?v=321f_e8Ap0M

I-am rugat sa ma invete si pe mine iar ei, dupa ce m-au privit si cantarit bine din ochi asa, cu multa intelegere, mi-au recomandat pentru a atinge perfectiunea in arta Break Dance-ului un program de gimnastica zilnic pe o perioada de un an care sa cuprinda: 10 genoflexiuni, 10 semiabdomene, 10 biciclete, cate cinci fandari in toate cele patru directii (fata, spate, laterale) si cateva exercitii cu ganterele de 200 de grame. Dupa asta o sa pot trece la antrenamente putin mai severe cum ar fi cele de mai jos:

http://www.youtube.com/watch?v=VxMBUq1Z2eE

Si inca putin spectacol

http://www.youtube.com/watch?v=13Z1yRc2s5Q

Trimis de: Merlina pe 16 Nov 2006, 10:02 PM

In seara asta, dragilor, a tinut cu tot dinadinsul sa danseze cu noi, insusi marele maestru Yodaaaaaaa!Aplaudati-l ca merita! clapping.gif

Poftiti maestre, faceti-va numarul!

http://www.youtube.com/watch?v=FpqutjeVFTc

Trimis de: Romelia pe 17 Nov 2006, 01:47 PM

Privind cum danseaza Mario Lopez si Karina Smirnoff, nu ne ramane decat sa remarcam inca o data cat de putine sunt adevarurile care ne-ar putea face viata suportabila, dar pe care le repudiem fara sa clipim, si cat de multe sunt certitudinile care ne transforma adeseori vietile intr-un "infern" propriu, al nostru, al fiecaruia, dar de care ne bucuram cu disperarea celui care simte ca fara ele viata insasi risca sa devina un fapt banal si lipsit de importanta.
Iubirea lor este O Poveste traita intre "Joc si Dans"
~ O Amintire pentru TINE ~
O amintire a ceea ce am facut sau ne-am fi dorit sa facem.
~ Mario Lopez si Karina Smirnoff ~

http://www.youtube.com/watch?v=XisHlabsDkk&mode

http://www.youtube.com/watch?v=UZy3v7hbJNk&mode

http://www.youtube.com/watch?v=5rhncd4tKFQ&NR

http://www.youtube.com/watch?v=kGWkKJ4CJFA&mode

http://www.youtube.com/watch?v=sWQ6kcLDNeg&mode

Trimis de: Romelia pe 18 Nov 2006, 01:21 AM

~ Lumea Dansului ~
... o cupa arunca sclipiri aurii din bratele unui dansator de un metru si-un pic, care smiorcaie intr-un buchet de flori. Partenera lui - toata numai zambet si cristale Swarowski - clipeste des incercand sa coboare de pe podium - grea afacere:"PODIUMUL ARE JUMATATE DIN INALTIMEA EI"

http://www.dancesport.ro/competitii_view.php?cod_competitie=151

Trimis de: Romelia pe 19 Nov 2006, 01:11 AM

... e atat de greu sa intri in rezonanta cu pulsatiile unei alte inimi.
http://www.youtube.com/watch?v=KsP3cowJUds

http://www.youtube.com/watch?v=mI1lShgf8JM
http://www.youtube.com/watch?v=dBHhSVJ_S6A

Trimis de: Romelia pe 19 Nov 2006, 02:32 PM

Traiesc o FERICIRE imensa... AICI ploua cu PRAF DE STELE!!!

Trimis de: Romelia pe 20 Nov 2006, 06:35 PM

http://www.youtube.com/watch?v=_5hLgQH38Sw&

... exista in viata clipe, ceasuri sau minute in care intelegi enorm. Ti se lamuresc sensuri si directii, brusc, gratie, desigur, unui cumul lent, anterior de impresii pe care o singura clipa le cristalizeaza uimitor.

Trimis de: Merlina pe 25 Nov 2006, 06:40 PM

Mey, eu am regretat ca nu mi-am legat la timp mandibula cu o esarfa in varful capului si am lasat, fara sa vreau, sa ma traga curentul prin gura cascata si acum ma doareeeeee si as vrea sa strig "AAuauauauauuuuuuuu!" si nu pooot. sad.gif

Dansuri clasice indiene:
Frumoase, uimitoare, au zis altii, asa zic si eu pentru ca nu mai gasesc alte cuvinte.

http://www.youtube.com/watch?v=tyAEpDu354E

http://www.youtube.com/watch?v=SGStCySIgtU

http://www.youtube.com/watch?v=ZZLjP27gg9g

Trimis de: Romelia pe 26 Nov 2006, 01:14 PM

... dansatorii nu-si mascheaza decat o mica zona a teritoriului lor, si aceasta masca nu atinge decat acel minimum strict necesar, care indica privirilor mai mult decat ascunde.

http://www.youtube.com/watch?v=XkUcgLgYhgI

Cuprinse de vartejul entuziasmului, picioarele spectatoarelor, expuse admiratiei neprecupetite a galeriilor, tresareau parca de patima dansului...

http://www.youtube.com/watch?v=NpKGY-AZO5M
Frumos. Dar ajunge... smile.gif

Trimis de: Merlina pe 2 Dec 2006, 02:06 PM

Lebede...

http://www.youtube.com/watch?v=4OIYI_-NB_s

Trimis de: Romelia pe 2 Dec 2006, 05:46 PM

~ Pas de Quatre ~
http://www.youtube.com/watch?v=VjKDODjJCbg
http://www.youtube.com/watch?v=TuYsRwCDx_I

~ Waltz ~
http://www.youtube.com/watch?v=TU05WSyz7kM
http://www.youtube.com/watch?v=n3LWSXt1rt0
http://www.youtube.com/watch?v=vCMYOxYV3pk

~ Mazurka ~
http://www.youtube.com/watch?v=JiwGlGF8YUs
http://www.youtube.com/watch?v=Xy8vDpbmLCE

Trimis de: Romelia pe 2 Dec 2006, 05:56 PM

~ Ballet Cubano ~
http://www.youtube.com/watch?v=xVhGuP8WtDU

Trimis de: Romelia pe 2 Dec 2006, 06:04 PM

~ Petrushka ~
http://www.youtube.com/watch?v=FZ4EL9Guit4
http://www.youtube.com/watch?v=jSMDWQW4Fdk
.
.
.
http://www.youtube.com/watch?v=YXz2__1gFu8
http://www.youtube.com/watch?v=D24T9AB8SMY

~ Romeo & Juliet ~
http://www.youtube.com/watch?v=lrTXJL-VGg8
http://www.youtube.com/watch?v=u9q6PquwpdU
http://www.youtube.com/watch?v=PD1_0kcHQNU

Trimis de: Romelia pe 2 Dec 2006, 06:09 PM

~ The Maryinsky Ballet of St. Petersburg ~
http://www.youtube.com/watch?v=A54fF099BH4
http://www.youtube.com/watch?v=LduGdGppM54

Leslie Browne (Kitri) & Mikhail Baryshnikov (Basil)
http://www.youtube.com/watch?v=SgfG7wT9uB8

Paloma Herrera (Kitri) & Angel Corella (Basil)
http://www.youtube.com/watch?v=qM8EFReHsQQ

Nina Ananiashvili (Kitri) & Aleksei Fade Fadeyechev (Basil)
http://www.youtube.com/watch?v=FgVWTKrLzkk

Yelena Yevteyeva & Eldar Aliev
http://www.youtube.com/watch?v=thGa7kF4C6c

Trimis de: Romelia pe 3 Dec 2006, 12:24 AM

___Farukh Ruzimatov___
http://www.youtube.com/watch?v=zjbfqY8ZzTk

___Nina Ananiashvili & Faroukh Ruzimatov___
http://www.youtube.com/watch?v=8XBmiMqG19Q&NR

___Gallop___
http://www.youtube.com/watch?v=xQJMAkvqzu4

___Grande Pas Allegro___
http://www.youtube.com/watch?v=NXitcpIJh2I

___Spanish Grand Pas___
http://www.youtube.com/watch?v=8qxjKSPvxaU

___Albrecht visits Giselle's tomb___
http://www.youtube.com/watch?v=sb72fnYFheM

Trimis de: Romelia pe 3 Dec 2006, 12:43 AM

_______Love Scene_______
~ Carla Fracci & Erik Bruhn ~
http://www.youtube.com/watch?v=LOk9FpS4p1E

~ Natalia Bessmertnova & Mikhail Lavrovsky ~
http://www.youtube.com/watch?v=onyB3pQQ1Ks

~ Nina Ananiashvili & Aleksei Fadeyetche ~
http://www.youtube.com/watch?v=z1ZkBGiB_nE

~ Yulia Makhalina & Farukh Ruzimatov ~
http://www.youtube.com/watch?v=3USiQHBQvv0

~ Farukh Ruzimatov ~
http://www.youtube.com/watch?v=Eveko7SuLPA

~ Le Corsaire ~ Escrava e o Mercador ~
http://www.youtube.com/watch?v=06WM-hbkb_0

Trimis de: Merlina pe 3 Dec 2006, 07:58 PM

Nu are nimic din sarba, batuta, hora sau perinita dar dansul buricului are totusi farmecul lui.
Pe ansamblu cred ca are cam prea mult... Oh, sufar de gelozie! hh.gif Imi tremura mana dar voi apasa totusi butonul. Nu stiu de ce o fac, nu ma simt prea motivata.

http://www.youtube.com/watch?v=QdM5pwfuffk

Trimis de: Romelia pe 4 Dec 2006, 12:26 PM

Imaginea nu este cea mai perfecta, dar... incerc sa mentin "Dansul" exact in acelasi ritm, cu aceiasi pasi, cu aceeasi miscare__gratioasa... Doar atat! wink.gif
Pentru a fi sigur/A ca realizezi corect miscarile, urmareste-I atent/A respiratia... Doar atat! tongue.gif

~ Drama Queen ~
http://www.youtube.com/watch?v=klkvzB8uiXg
~ Baladi ~
http://www.youtube.com/watch?v=5GAkTwdFIFA
~ Oryantal Didem ~
http://www.youtube.com/watch?v=OC5MzQuF_8U

Trimis de: Romelia pe 6 Dec 2006, 05:02 PM

Fred Astaire

http://www.youtube.com/watch?v=j02k9t4rP50
http://www.youtube.com/watch?v=N4IQXHDoU4M&NR
http://www.youtube.com/watch?v=xv4YmL4CWmI
http://www.youtube.com/watch?v=hplTRmY03oE&NR
http://www.youtube.com/watch?v=_7e-CpDQdac

Tap Dance ~ Fred Astaire & Ginger Rogers
http://www.youtube.com/watch?v=LybEFpdvNo4
The End

Trimis de: Romelia pe 15 Dec 2006, 01:09 PM

~ Tatiana Totmianina and Maxim Marinin ~

http://www.youtube.com/watch?v=g7aFA-7ba4M
http://www.youtube.com/watch?v=nrlIZdeBsmo&NR
http://www.youtube.com/watch?v=AOqMJcR1uLI
http://www.youtube.com/watch?v=IgE6Yyv4QfM

http://www.youtube.com/watch?v=TxG_T-r3ZOA

Trimis de: Romelia pe 15 Dec 2006, 04:48 PM

and...
Tatiana Navka ~ Roman Kostomarov
http://www.youtube.com/watch?v=rEh4nMGJZ58

http://www.youtube.com/watch?v=Ka3Wy85Kxoc
http://www.youtube.com/watch?v=DMbc9Hnanv4

http://www.youtube.com/watch?v=bttfGdY3FQc
http://www.youtube.com/watch?v=dbtz52ZOmXU

Trimis de: Romelia pe 15 Dec 2006, 06:50 PM

Navka & Kostomarov

http://www.youtube.com/watch?v=o1QwT4jBgss
http://www.youtube.com/watch?v=uA0cdTuE4hU
http://www.youtube.com/watch?v=NV87-v4EuVM
http://www.youtube.com/watch?v=MeXzTzB_0-w
http://www.youtube.com/watch?v=I8qFIOjh-Z4
http://www.youtube.com/watch?v=GaMogCESrIs

Trimis de: Romelia pe 15 Dec 2006, 09:32 PM

~ Marina Anissina & Gwendal Peizerat ~

http://www.youtube.com/watch?v=GKABZ2Aqz5s
http://www.youtube.com/watch?v=ZzF1Vn0jUmM
http://www.youtube.com/watch?v=QZ42hvswR7o

Trimis de: Romelia pe 16 Dec 2006, 12:16 AM

and...
http://www.youtube.com/watch?v=LQO-od6NcYI&NR
http://www.youtube.com/watch?v=fVPX_uTbgkY
http://www.youtube.com/watch?v=zwsggQwkh0w

http://www.youtube.com/watch?v=PS5mhUDXxPk
http://www.youtube.com/watch?v=0DCWRr5uJjo
http://www.youtube.com/watch?v=UjaVrRrNRRg

Trimis de: Romelia pe 16 Dec 2006, 12:00 PM

Interzis celor sub 18 ani! smile.gif

http://www.youtube.com/watch?v=VT7IFyXBNEE
http://www.youtube.com/watch?v=WJKbqKPZFtk

Trimis de: Romelia pe 16 Dec 2006, 11:56 PM


~ Bolero ~
http://www.youtube.com/watch?v=gh_9leIFl7Y

Trimis de: Romelia pe 18 Dec 2006, 05:29 PM


Evgeni Plushenko

http://www.youtube.com/watch?v=VKSbML_NMEc
http://www.youtube.com/watch?v=_OvokxMi6a0
http://www.youtube.com/watch?v=1YgFPGQFmX4
http://www.youtube.com/watch?v=WeG0jjS_XKY

Trimis de: Romelia pe 18 Dec 2006, 06:13 PM

~ Alexei Yagudin&Evgeni Plushenko ~
http://www.youtube.com/watch?v=3VVQqoy_tpE&NR

http://www.youtube.com/watch?v=On65xmS5Xls&NR

Trimis de: Romelia pe 18 Dec 2006, 06:22 PM


Alexei Yagudin

http://www.youtube.com/watch?v=EPIHQ34NJQg
http://www.youtube.com/watch?v=5VsOLEnyH48
http://www.youtube.com/watch?v=_1gW6rOBLq0
http://www.youtube.com/watch?v=3-43UIojqg8

Trimis de: Romelia pe 18 Dec 2006, 07:21 PM


Johnny Weir
http://www.youtube.com/watch?v=vvGw-0-9an8

Brian Joubert
http://www.youtube.com/watch?v=IBuLfJQhoxM

Stephane Lambiel
http://www.youtube.com/watch?v=y0EwGIOoIZk

~.~.~.~.~.~.~.~.~.~_2006_~.~.~.~.~.~.~.~.~.~

http://www.youtube.com/watch?v=pO9o3UFHqco
http://www.youtube.com/watch?v=eudW9R6RQj4

Trimis de: Romelia pe 19 Dec 2006, 02:46 PM


~ Kristi Yamaguchi ~

http://www.youtube.com/watch?v=nxYHtBchAMI
http://www.youtube.com/watch?v=zXi0VzIx9NY
http://www.youtube.com/watch?v=j5bT9TwdmoA
http://www.youtube.com/watch?v=-VD4IQt70Ew
http://www.youtube.com/watch?v=09Cmn_cF5Zc


Trimis de: Romelia pe 19 Dec 2006, 03:00 PM

~ Lu Chen ~
http://www.youtube.com/watch?v=72jj_1A1Ixo

~ Michelle Kwan ~
http://www.youtube.com/watch?v=N5UP8_J9GlA

~ Shizuka Arakawa ~
http://www.youtube.com/watch?v=fWqQYAfnaEM

~ Oksana Baiul ~
http://www.youtube.com/watch?v=H2bmeezW9LU

~ Nancy Kerrigan ~
http://www.youtube.com/watch?v=AUcygs15ZUA

~ Irina Slutskaya ~
http://www.youtube.com/watch?v=ljj_JfYEtyw

~ Maria Butyrskaya ~
http://www.youtube.com/watch?v=NVPu8XfJn-w

~ Surya Bonaly ~
http://www.youtube.com/watch?v=YdEQ8DD7tOw
and...
Surya Bonaly and Philippe Candeloro
http://www.youtube.com/watch?v=KiGTRhSK1nw

Trimis de: Romelia pe 19 Dec 2006, 04:04 PM

Are o finete in miscari si o traire interioara, ca un adevarat balerin al ghetii...

http://www.youtube.com/watch?v=Df8T_M1Y-Zs
http://www.youtube.com/watch?v=n7O1E_jZL5s
http://www.youtube.com/watch?v=Bwj5M_GdODc


Trimis de: Romelia pe 19 Dec 2006, 08:31 PM


~ 1998 Golden Gala Tokyo - Philippe Candeloro - Saturday Night Fever ~

http://www.youtube.com/watch?v=ivi941jVyM8

Trimis de: Romelia pe 21 Dec 2006, 11:59 AM


~ Final De Las Leandras ~
http://www.youtube.com/watch?v=xx6jWLoxMTc

Trimis de: Romelia pe 29 Jan 2007, 12:44 PM

=== Professional Showdance ===

~ Slavik Kryklyvyy&Karina Smirnoff ~
http://www.youtube.com/watch?v=4wJ7IOOQtpE

~ Gregory Day&Tommye Giacchino ~
http://youtube.com/watch?v=LU6LDpfgowQ

~ Paul Killick&Hanna Kartunen ~
http://www.youtube.com/watch?v=UKsnlnumYVw

~ Victor Da Silva and Hanna Karttunen ~
http://www.youtube.com/watch?v=pLw2Kd6KnFg

Trimis de: One_Last_Dance pe 20 Feb 2007, 09:22 AM


White and darkness...
The moon`s red on the cloudy horizon...
Poplars in proper lines profile a faraway vague ghostliness...
In a shock of white, Venus emerges - and it`s night...
http://www.youtube.com/watch?v=34-yNmPTvLQ

Rhythmic give...
Grief is a show. But not a big one. That`s what I realised, waking up once to another morning...
And I began to walk again, into the broad view and all that it promises...
http://www.youtube.com/watch?v=mw2Cw0j--YQ

... manfromthestars.
http://www.youtube.com/watch?v=JNP_VpXu_xc
- nothing -


Trimis de: Marcus pe 21 Mar 2007, 08:29 AM

Perechea italiana Mirko Gozzoli si Alessia Betti au castigat titlul de campioni mondiali in septembrie 2006 la categoria Profesionisti Standard. Danseaza divin! wub.gif

Mirko Gozzoli si Alessia Betti - vals wub.gif
http://www.youtube.com/watch?v=YUeBaKJwK0w

Mirko Gozzoli si Alessia Betti - tango wub.gif
http://www.youtube.com/watch?v=QLdh_2tRmFw

Trimis de: Romelia pe 23 Mar 2007, 06:43 PM

* * * Marcus... hug.gif mwah1.gif

~ Massimo Giorgianni & Alessia Manfredini ~ Tango ~

http://www.youtube.com/watch?v=OoKp1l6Kwgk&NR

Abia astept sa te vad dansand! ... rofl.gif

P.S. ... cand te astepti mai putin.

Trimis de: Marcus pe 24 Mar 2007, 06:37 PM

Nu te las EU sa ma vezi dansand pana nu stapanesc TOT! harhar.gif
Asa ca tine... smile.gif

In continuare... Franco Formica si Oksana Nikiforova dansand Paso Doble (primul link) si Samba (al doilea link)!
http://www.youtube.com/watch?v=CLYzHHXHrM4

http://www.youtube.com/watch?v=tUZ8j7UiySA

Trimis de: Merlina pe 24 Mar 2007, 08:07 PM

Si totusi cum am putea refuza sa dam o mana de ajutor atunci cand ni se cere?... unsure.gif
Romelia spunea ea bine ca nu aduce anul ce aduce ceasul. Ei, si un pahar de scotch whiski distilat la alambicul lui Shawn McCloud nu poate fi refuzat de nimeni.
Cum s-a intamplat, e greu de explicat... Tin minte doar ca era intr-o Sambata seara... Degustam cu totii, plini de ravna gospodaroasa, lichidul aromat care se preligea subtire la capatul tevii de cupru, ce se contura timid in palpairile prietenoase ale focului. Acesta dansa gratios pe lemnele de stejar, taiate nici prea groase nici prea subtiri. Si era o asa buna intelegere si armonie intre cele doua elemente ale naturii, incat prietenul nostru George McCartny, inspirat, si putin afumat ca statuse cam in gura hornului, prinse a sufla in cimpoi, care mai apoi, nu stiu cum si pe unde, incepu sa scoata o "saltareata", de se umplu pe loc curtea cu toate vecinele de prin imprejurimi... Ca vecinii ramasesera sa-si pazeasca fiecare alambicul; la acea ora nu cred ca era vreo unul in sat care sa nu aiba activitate. Asa ca, avand pereche sau nu, iata-ne laolalta pe noi, cei trei aventurieri in lumea dansului, Marcus, Romelia si EU, tinand pasul alaturi de prietenii nostri scotieni in ceea ce parea a fi o imitare a jocului focului potolit de sub alambic.

http://www.youtube.com/watch?v=wYUj7lQMn60 spoton.gif

Trimis de: One_Last_Dance pe 24 Mar 2007, 11:36 PM

Aveti un loc si pentru mine? harhar.gif

Samba ~ http://www.youtube.com/watch?v=3C-qhLzqvvk

Rumba ~ http://www.youtube.com/watch?v=AZ0pLYcpr8E&NR

Paso Doble ~ http://www.youtube.com/watch?v=ilEOcUv1DZs&NR

Jive ~ http://www.youtube.com/watch?v=ZLVNRry-8iU

~ Franco Formica & Oxana Lebedew ~
Cha Cha ~ http://www.youtube.com/watch?v=sqICD9pNU44&NR
Rumba ~ http://www.youtube.com/watch?v=IABgJuUTBp4


Mi-a fost dor de voi, dar nu v-am uitat... se pare ca voi m-ati uitat putin... wink.gif
* Marcus... mwah1.gif
* Merlina... tongue.gif

Trimis de: Marcus pe 25 Mar 2007, 02:17 AM

Nu am uitat pe * * * One_Last_Dance * * *! hug.gif mwah1.gif

Din pasiune pentru dans... wub.gif

http://imageshack.us

Trimis de: Merlina pe 25 Mar 2007, 02:33 PM

QUOTE (One_Last_Dance @ 24 Mar 2007, 10:36 PM)
Aveti un loc si pentru mine?    harhar.gif


Ooo!... Mereu te confund cu... Nu cumva ai o sora geamana? tongue.gif biggrin.gif

Bine ai venit in echipa noastra, One_Last_Dance! mwah1.gif
Intuitia imi spune ca esti pregatita sufleteste sa participi la provocatoarea aventura prin fascinanta Lume a Dansului... wink.gif biggrin.gif
Marcus, cred ca ti-ai dat seama ca integrarea ta in echipa s-a facut cu succes, asa ca, sa nu te simti cumva jenat. smile.gif

Astazi am pregatit o petrecere la care, inafara de voi, am cativa invitati foarte speciali.
Haideti sa dansam impreuna cu ei! laugh.gif

http://www.youtube.com/watch?v=imQMGhb4T7I

http://www.youtube.com/watch?v=7KieI2C9fpA

http://www.youtube.com/watch?v=lJwgP44Ap9E

Trimis de: Marcus pe 25 Mar 2007, 05:03 PM

Jenat, nu! Ambitia mea este, cu fiecare zi care trece, cu fiecare pas invatat, sa patrund tot mai mult tainele Lumii fascinante a Dansului. Fiecare pas "mestesugit" reprezinta cheia care deschide urmatoarea poarta din Gradina Dansului, reprezinta in acelasi timp inaltarea pe urmatoarea treapta in Piramida acestei lumi minunate! wub.gif Cu partenere precum Merlina si One_Last_Dance alaturi de care ma aventurez in aceasta Lume Noua, sunt sigur ca voi reusi! smile.gif

Astazi am gasit prima cheie care deschide poarta "cha-cha" din Gradina Dansului. smile.gif

http://www.youtube.com/watch?v=_a6N60jFIPQ

http://www.youtube.com/watch?v=08b7M8N1ZUI

Trimis de: Marcus pe 5 Apr 2007, 09:17 AM

Sper ca nu v-ati plictisit de Tango... wub.gif

http://www.youtube.com/watch?v=viXNoT_CA-Y

Trimis de: Merlina pe 14 Apr 2007, 08:04 PM

Cine sa se plictiseasca de tango? unsure.gif Tangoul este un dans fermecat secret.gif ! Cine a intrat sub vraja lui, acolo a ramas, nu mai are scapare...
Aham, totusi, prietenii mei, haideti sa ne dezmortim oleaca in pisicherii pasi de dans popular olandez:

http://www.youtube.com/watch?v=2rh2Td7iXYU

... cica Grette si Sophie stiu sa faca niste prajituri cu ciocolata pe cinste! drool.gif

Trimis de: Erwin pe 15 Apr 2007, 09:58 PM

Ieri și azi a fost un mic concurs de dans la Timișoara, primul după mai mulți ani. Au lipsit cluburile și perechile reprezentative din țară, dar i-am putut vedea pe campionii mondiali la 10 dansuri, invitați din Germania, să dea un mic spectacol. smile.gif

Trimis de: Romelia pe 16 Apr 2007, 03:35 PM

"Nu mi se pare corect... "

Erwin... hiya.gif
Ne dai de inteles ca ti-ai petrecut Sambata si Duminica prin Sala Sporturilor Constantin Jude... tongue.gif

QUOTE
... dar i-am putut vedea pe campionii mondiali la 10 dansuri, invitați din Germania, să dea un mic spectacol.  smile.gif

Frumos.
... nu mi-a placut cand au cazut (pe ganduri), ... wink.gif ... dar mi-a placut cand s-au sarutat.

Da. Dupa o lipsa de 7 ani din agenda cultural-sportiva a orasului Timisoara, in sfarsit s-a organizat un Concurs National de Dans Sportiv - Cupa Baroque, editia I 14.04-15.04.2007
Pacat ca lucrurile se urnesc greu, ca nu exista o legatura mai stransa intre Cluburile de Dans Sportiv din Timisoara. Si cand spun acest lucru, ma refer la faptul ca NU au participat la acest concurs toate cluburile din Timisoara (n-au fost invitate sa participe nici macar ca spectatori!... ), ce sa mai spunem despre celelalte cluburi din tara...
Asta e, ca peste TOT, se trag sfori cum e clasic la mai marii nostri... (se trag sfori din greu, nu-i asa Domnule Vitalie Trohin?)
Pacat ca ......... pana si in Dansul Sportiv "prostia" e molipsitoare!
Sunt convinsa ca mizerii exista si vor exista in continuare in sport, dar asta nu trebuie sa fie un pretext pentru unii ca sa isi atinga propriile lor scopuri. NU este corect din partea celor care conduc aceste cluburi sa amputeze sansele de afirmare ale sportivilor.
Al cui este aces razboi pana la urma?
Ufff!...
Hai sa fim mai buni!


Trimis de: Marcus pe 17 Apr 2007, 09:27 AM

In dimineata asta am gasit un material informativ in ziarul Compact, referitor la concursul de dans sportiv organizat la Timisoara in weekend. Citez:

Dans sportiv, la Timisoara
In zilele de 14 si 15 aprilie, la Timisoara a avut loc prima editie a Concursului national de dans sportiv - Cupa Baroque. Competitiile de dans sportiv au lipsit, din orasul de pe Bega, 7 ani, informeaza Amos News. Prin acest eveniment sportiv s-a dorit promovarea miscarii sportive in general si a dansului sportiv in special, in randul publicului timisorean de toate varstele.
"Dansul sportiv a luat un avant deosebit in ultima perioada. Consideram ca si timisorenii merita sa aiba parte in orasul lor de un concurs, care sa angreneze sute de dansatori din toata tara", a declarat Adrian Raul, principalul organizator.

.....................................................................................................

QUOTE
Pacat ca lucrurile se urnesc greu, ca nu exista o legatura mai stransa intre Cluburile de Dans Sportiv din Timisoara. Si cand spun acest lucru, ma refer la faptul ca NU au participat la acest concurs toate cluburile din Timisoara (n-au fost invitate sa participe nici macar ca spectatori!... ), ce sa mai spunem despre celelalte cluburi din tara...

@Romelia: Deocamdata important este ca primul pas s-a facut, si la Timisoara a avut loc in sfarsit un concurs de dans sportiv. Fiind prima editie de acest gen, putem fi increzatori ca lucrurile se vor indrepta pe parcurs, si va fi din ce in ce mai bine. Nu avem nimic de pierdut fiind mai optimisti! Lucruri bune se intampla! smile.gif

Trimis de: Romelia pe 21 May 2007, 10:48 AM

"The Dancer believes that his art has something to say which cannot be expressed in words or in any other way than by dancing... there are times when the simple dignity of movement can fulfill the function of a volume of words. There are movements which impinge upon the nerves with a strength that is incomparable, for movement has power to stir the senses and emotions, unique in itself. This is the dancer`s justification for being, and his reason for searching further for deeper aspects of his art."

 Camera_051.jpg ( 86.72K ) : 89
 

Trimis de: Marcus pe 21 May 2007, 02:23 PM

Superb! ~ Asa cum ai spus si tu, este inutila explicatia in cuvinte a acestui fenomen care este Dansul. Este un fenomen care se naste in inima fiecarui dansator, un fenomen care prinde viata inca de la prima lectie de dans, si apoi ii cresc radacini care se ramifica in tot trupul dansatorului, facandu-l sa traiasca Dansul cu toata fiinta sa, contopindu-se cu El. Asa se nasc campionii... iar Tu esti o campioana! Esti o mica Stea! smile.gif Felicitari! mwah1.gif hug.gif

Trimis de: One_Last_Dance pe 21 May 2007, 02:35 PM

"Hop si eu..." wink.gif

Multumesc, Marcus... mwah1.gif

Trimis de: Merlina pe 14 Jul 2007, 01:52 PM

Dansul... maciucilor. unsure.gif Muzica e super si nici dansul nu e rau, chiar deloc!... Uimitor ce precizie pot avea jonglerii!...

http://www.youtube.com/watch?v=8MfJVROQy8Q


Trimis de: Merlina pe 14 Jul 2007, 07:37 PM

spoton.gif thumb_yello.gif thumb_yello.gif thumb_yello.gif
http://www.youtube.com/watch?v=SW8HFd6Ixqc

Frumos taareee!!!

Trimis de: Marcus pe 23 Aug 2007, 11:31 PM

Valsul lent transforma si rasfata fiecare molecula a corpului, umpland-o de transparenta si vitalitate. Valsand, corpul intra intr-o stare de imponderabilitate, aspirand catre cer si catre infinit, fiecare miscare devine o invocare a divinitatii in slujba careia dansatorul isi dedica insasi viata...

Cum sa nu te indragostesti pe loc cand ii vezi astfel dansand? wub.gif wub.gif wub.gif
E unul din cele mai superbe valsuri pe care le-am vazut 'ever'...

http://www.youtube.com/watch?v=RaU0nzfkNBY (click!)

Un dansator adevarat isi regleaza bataile inimii dupa bataile muzicii pe care danseaza.

Trimis de: andra_v pe 26 Aug 2007, 02:50 PM

La o petrecere recenta am facut eu un vals sa para de gheata.

Trimis de: One_Last_Dance pe 9 Sep 2007, 08:56 PM

~ 09 Septembrie 2007 - Galati ~
http://www.sisnet.ro/index.php?page=articol&id=18711

~ Motiv de bucurie ~

Astazi am invatat alti pasi de dans, am invatat sa "sar in sus" pe pasi de bucurie, si...
E atat de frumos sa dansezi Bucuria cand esti Fericita.

Standard - L. 4
Latino - L. 1

Si... mai sunt si alti pasi pe care trebuie sa-i invat de-acum... multi si frumosi.

"Dumnezeu, daca ia cu o mana, da cu cealalta."

Trimis de: Rehael pe 25 Oct 2008, 10:16 AM

De ce ar folosi o doamna sabia?... Desigur, ca sa se apere de dragoni!! smile.gif... Pentru celelalte pericole exista cavalerii. tongue.gif

http://www.youtube.com/watch?v=_xCkMrD3p5o&feature=related

Trimis de: fiica_lunii pe 26 Oct 2008, 10:17 AM

Cine vrea sa invete sa danseze vals?
De ce sa dai 100 de ron la o sala de dansuri, ca sa inveti vals inainte de nunta, cand poti foarte bine sa inveti gratuit? Asa facem noi, logodnicul meu si cu mine si sa stiti ca functioneaza.

http://www.youtube.com/watch?v=BadPo6o7M5E&feature=related

Acesta este pasul de baza. Noi deja am trecut de faza asta, suntem la piruetele interioare si exterioare.


Trimis de: Marcus pe 3 Nov 2008, 01:28 AM

Dragut. Ca sa fie complet filmuletul, ar mai trebui sa iti spuna si cum sa identifici bataile muzicii ca sa stii cand sa pasesti. Mai precis, la valsul lent bataia mai pronuntata (gongul) reprezinta timpul "1", daca identifici timpii muzicali, pe urma devine mai usor sa dansezi pe muzica.
Pentru valsul de nunta (valsul vienez) este ceva mai dificil sa dansezi pe muzica... pentru ca este mai rapid, si vioi.

Trimis de: Rehael pe 28 Nov 2009, 06:08 PM

http://www.youtube.com/watch?v=M3PMCD7aMRI&NR=1&feature=fvwp ... e superba!!! ohmy.gif

Trimis de: Marcus pe 4 Dec 2009, 02:34 PM

Si aici www.dancesport.ru este un site rusesc de dans sportiv care cuprinde foarte multe filmulete. Pentru cei pasionati si nu numai pt ei, aveti ce vedea. smile.gif Pentru cei care nu stiu, scoala ruseasca de dans sportiv reprezinta una din "marile puteri" ale lumii, si a produs si produce in continuare campioni mondiali.
Recomand sa cautati in special filmuletele cotate cu 5 stele.

Trimis de: One_Last_Dance pe 2 Mar 2010, 11:13 PM

Oare scoicile pastreaza afluxurile amintirilor?...

Trimis de: Rehael pe 7 Jun 2010, 09:50 AM

... ohyeah.gif


Roberto Herrera y Natacha Poberaj


Trimis de: Tinkerbell pe 5 Feb 2011, 11:34 AM

Duminica 06.02.2011 pe TVR1 la 23,25, in cadrul intilnirilor JTI: Sylvie Guillem.

De vazut neaparat! smile.gif



Tehnic:Invision Power Board (http://www.invisionboard.com)
© Invision Power Services (http://www.invisionpower.com)