Care este poezia dumneavoastra preferata / versurile de suflet?
"Imi simt sufletul o lacrima
Ce se prelinge-ncet pe umeri goi
Si imi e frig si plang,
Si simt ca a plouat peste cuvintele noastre..."
a word is dead
when it is said
some say.
i say it just
begins to live
that day
[e. dickinson]
I-a fulgerat deodata-n gând
Sã rida, cãci vedea plingind
O lume-ntreaga-n rugaciuni.
"In fata unei gropi s-aduni
Atita lume de nebuni !
Sã mori rizind..."
Si clopotele-n limba lor
Plingeau cu glas tinguitor;
Si-adânc din bubuitul frint
Al bulgarilor de pãmânt,
Vorbea un glas, un cântec sfânt
Si naltator.
"-Nu cerceta aceste legi,
Ca esti nebun, când le-ntelegi !
Din codru rupi o ramurea,
Ce-i pasa codrului de ea !
Ce-i pasa unei lumi intregi
De moartea mea !"
(G. Cosbuc)
Tata m-a invatat poezia asta. O recitam in fata lui Mos Craciun cand aveam 5 ani. Mai stiam si Luna Betiluna si Dora Minodora, dar n-o mai tin minte. Intotdeauna mi-a placut Moartea Lui Fulger si poeziile astea mai triste. Toti zic ca am o personalitate foarte "bubbly." Au dreptate, dar cateodata nu strica sa citesti un Raven sau [I]Catelusul Schiop[I]
Hmmm... ciudat lapsus am acum... dar parca Arghezi a scris o poezie care m-a facut sa plang cand am citit-o (eram mult mai mic)... El-dorado, sau ceva de genul asta... lapsus TOTAL...
Mie, unul, imi place foarte mult Petrarca. De fapt, imi place si ma atrage mai mult ideea aceasta - de a iubi o viata intreaga o femeie, de a o iubi si dupa moarte... dar de nu a fi niciodata cu ea. Mi se pare mai trist decat orice pe lume... (oricum, in general, poezia nu ma atrage de loc...). Iata niste versuri:
De nu-i iubire tot ce simt, ce-i oare?
Iar daca e, din ce-a fost plamadita?
De-i rea, de ce durerea mi-e-nsortita?
De ce, de-i buna, roadele-s amare?
De-s bucuros sa ard, de ce ma doare?
De nu, la ce mi-e lacrima sortita?
O, vie moarte, dulce rau, ispita,
Cum iesi, desi te-nfrunt, biruitoare?
Nici de ma las in voia ta nu-i bine.
Batut de vanturi fara sat(z), ce-nsala,
plutesc pe-o barca-n larg si ma cutremur,
atat de grea de-eres si totusi goala,
ca nu mai stiu ce vreau, nici ce-i cu mine
si iarna ard si-n toiul verii tremur
"Strigatul meu rasuna departe
Sabia mea taie cel mai adanc
In sufletele goale printre florile moarte
Sunt demoni ce rad si ingeri ce plang"
am o rugaminte...treceti va rog si autorii poeziilor, ca ma trezesc storcandu-mi creierii degeaba
mersi
Nu am trecut autorul pentru ca nu este foarte cunoscut si in plus versurile sunt cele care conteaza... dar daca esti interesata este vorba de Andrei Mihail.
Poezie preferata inca nu am dar urmatoarea imi place foarte mult:
Când ai nevoie de dragoste
de Mircea Cartarescu
cand ai nevoie de dragoste nu ti se da dragoste.
cand trebuie sa iubesti nu esti iubit.
cand esti singur nu poti sa scapi de singuratate.
cand esti nefericit nu are sens sa o spui.
cand vrei sa strangi in brate nu ai pe cine.
cand vrei sa dai un telefon sunt toti plecati.
cand esti la pamant cine se intereseaza de tine?
cui ii pasa? cui o sa-i pese vreodata?
fii tu langa mine, gandeste-te la mine.
poarta-te tandru cu mine, nu ma chinui, nu ma face gelos,
nu ma parasi, caci n-as mai suporta inca o ruptura.
fii langa mine, tine cu mine.
intelege-ma iubeste-ma, nu-mi trebuie partuze, nici conversatie,
fii iubita mea permanenta.
hai sa uitam regula jocului, sa nu mai stim ca sexul e o jungla.
sa ne atasam, sa ajungem la echilibru.
dar nu sper nimic. nu primeste dragoste
cand ai nevoie de dragoste.
cand trebuie sa iubesti nu esti iubit.
cand esti la pamant nici o femeie nu te cunoaste.
Esti singurul vers pe care nu'l pot uita.
Maria.
DOAR FRUNZE
de... OMU'BUN
E toamna.
Trec tot mai des prin frunzișul cel veșted
Din fata unei singuratice bănci!...
Si calc apăsat , fiindcă nu-mi pasa
De banca aceasta banala si veche
Cu-amintiri
De iubiri
Si tristeți nepereche.
Dar de ce mă opresc?
De ce nu mai pot sa pășesc?
Oare cine mă strigă?
Sunt singur
Iar aceasta-i băncuța iubirii dintâi!...
Totdeauna treceam!Acum ce-i?
Cine-ndrăznește sa-mi spună tocmai acuma:
"Ramai!"
De ce sa rămân?
Nu am atâta putere.
Amintirile încă mai dor!
Orgolii rănite,prestigii lezate,
Promisiuni încălcate!...
NU!!! Nu rămân
Sa și mor!
Dar ce dulce e șoapta!
Neîndoielnic sunt prea crud cu ea!
Si daca rămân,cui ce-i pasa?
Ba chiar mă așez!
Uite-așa!!!
"Ce mai faci,cum o duci?"
O aud din nou pe acea cineva
Probabil adânc cuibărita
In inima mea!...
"Mulțumesc!Mă descurc!"
Ii răspund intr-o doară;
Dar o boabă de rouă
Printre gene coboară
Face-un salt
Si cade in gol pe o frunz-aurită
Ce stătea nemișcată
Lângă mâna mea.
Sfioasa "copila bătrână"
Era ațipită.
Acum s-a trezit.
Fâstâcit-a zâmbit,
S-a scuzat
Si a dat
Sa-mi explice
Ca de fapt
Din greșeală-o găsisem acolo!...
Obosise in lungul ei drum
Si voise sa stea doar o clipa,
Sa-si tragă cumva sufletul!
Acum,gata!Dorește sa plece!
"Ce păcat!Hai,te rog,nu pleca!
Suntem doua frunze căzute
De pe-aceiași crenguță de aur,
Intr-un hău necuprins si ostil,
Presărat cu tentații,
Cu falsă iubire
Si lacrimi!..."
"Nu, nu pot sa-ndrăznesc!
E târziu!
Timpul meu a trecut!
Mă grăbesc!...
Efemeră sunt eu
Dragul meu!
Nu fi trist.
Tu ești zeu!
Altruist ,
Poți oricând
Reclădi viața ta!
Doar acum ti-e mai greu!
Si apoi... nu uita
Ca pe-aceasta băncuța , cândva,
Cineva
Ce ședea
Pe picioarele tale,
Cu parul căzut
Si fruntea spre cer,
Ti-a șoptit intr-un fel
Necuprins,inocent si stingher
Cel mai scump
"TE IUBESC!"
La o boare de vânt s-a-nălțat,
Mi-a atins buzele,si-a fugit!
Părăsit,
Am rămas cu "TE IUBESC!"-ul pe buze,
Cu ochii scăldați in luciri sclipitoare
Si-o mulțime de frunze-n picioare!...
O "frunza"-ntre frunze!!!
....................................................
Poate e cea mai reusita creatie la capitolul "de dragoste", dar mai sunt si... parodii. Deschidem alt topic?
Tot la capitolul poezii de dragoste .. va prezint urmatoarea epigrama :
Blonda, vesela, dragutza,
Noapte, stele, luna plina
Un licheor, o camarutza,
Sarutari ... penicilina.
O poezioara simpla, care mie mi se pare... interesanta
Nimic!
Ma-ntreb de-s Cineva
dar tot eu zic:
"Asta sunt eu -
sunt un Nimic!"
Respect si cred,
dar stiu ca-s mic.
Nu mi-a fost dat...
decat sa fiu Nimic.
Adun, din viata, amintiri
in inima ca-n plic.
Si m-amagesc ca sunt prea bun
Sunt un Nimic!
Ma-mpiedic, azi, de umbre,
cad si visez si zic:
"Odat'-o sa fie bine -
atunci cand n-oi mai fi nimic"
Imi spun sa cred si sa ma rog,
poate m-ajuta El un pic.
Dar "poate" nu inseamna "sigur",
de-aceea, sigur acum, zic:
"Sunt blestemat de viatza
Sa fiu... Nimic!"
Genicon, nu era cumva vorba de El Zorab, ceva cu un cal parca???
Tot ce imi aduc aminte e:
Si de la Bab El Mandeb vin
Sa-l vand (sau "vad") pe El Zorab
nu stiu daca la asta te-ai referit...
Da! Da! Da! El-Zorab era... I-am zis "El-dorado" Ciudatenie... si mai dau si bacul peste 2 zile...
si nu era arghezi, ci cosbuc...bravo cristoiu, nu degeaba ai luat 10 la bac
Poezia mea preferata e parte dintr-un libret de opereta este in engleza si a ajuns cunoscuta fiindca a devenit imnul "de lupta" a lui F.C. Liverpool (pe deasupra si muzica aferenta e excelenta, parerea mea):
You'll never walk alone
------------------------------
When you walk through a storm
Hold your head up high
And don't be afraid of the dark
At the end of a storm is a golden sky
And the sweet silver song of a lark
Walk on through the wind
Walk on through the rain
Tho' your dreams be tossed and blown
Walk on, walk on
With hope in your heart
And you'll never walk alone
You'll never walk alone.
Traducere aproximativa:
Nu vei fi niciodata singur
--------------------------------
Atunci cind treci printr-o furtuna
Tine capul sus mereu
Si nu te teme de intuneric.
La capatul furtunii se afla cerul auriu
Si trilul argintiu al cintezoiului.
Mergi inainte prin vint
Tot inainte si prin ploaie
Chiar daca-ti vezi visele spulberate
Mergi inainte, mergi inainte
Cu speranta in inima
Si atunci nu vei fi niciodata singur,
Niciodata nu vei fi singur.
Poezia mea preferata : Noaptea de Decemvrie . Alexandru Macedonski
E moarta odaia si mort e poetul,
In zare lupi groaznici s-aud , ragusit ,
Cum latra , cum urla, cum urca cu incetul,
Un tremol sinistru de vant-nnabusit...
Iar crivatul tipa...dar el ce-a gresit ?
Un haos , urgia se face cu-ncetul.
Mi-e dor de traiul simplu si uzat
Mi-e dor de-o nemurire refuzata
As da orice ca sa mai mor o data
Pentru-a avea alt rol in primul act
In locul tamplelor sa-mi cante cucii
In loc de-o inima,sa-mi bata doua
Pe umeri curga-mi rauri reci de roua
Sa-mi fie hizi sarmanii nuci uituci
Nici Buna-ziua parca,n-as mai da
M-as duce-n munti sa vietuiesc salbatic
S-arunc o caprioara pe jaratic
Si D-zeu sa stea la masa mea.
Nu stiu autorul...
No, asta-i poezia pe care am scris-o cand ma gandeam cu oroare ca termin facultatea... sa nu radeti prea tare ca am si poezii mai reusite dar asta e reprezentativa pentru anul acesta care s-a terminat ... dar categoric- nu e poezia mea preferata (ar fi culmea )
UN PIC DE REGRET
S-au vestejit prin campus
Toti caisii
Gutuii-au mai ramas-drepti ca soldatii
Se-aduna vuiete de toamna viscolita
Studentii se unesc la chiul ca fratii;
Vom absolvi si noi anul acesta
Si-apoi ne vom lua servicii serioase
Vom imbraca taioare si costume
Uitându-ne cu jind la tricouri de-o palma
si la frizuri tepoase
Si ah! Nu va mai fi nici un examen
Cu ciorne si notite pe sub banca
Si nici profesori care tipa jalnic
Sau care scriu de-a-ndoaselea pe tabla.
Vor disparea si sarutarile furate
La biliard, la cafenea sau internet
Si parca-atâta seriozitate-aduce moarte
Când nu mai poti sa desenezi
Un iepure hidos pe vreun caiet.
Si-atât de mult ai vrea ca deodata
Sa te întorci, sa fii student din nou
Sa te întrebi daca ai bani de-un suc si de chirie
Dar nu primesti raspuns decât un gol ecou.
O sa urmeze si una din poeziile preferate scrise de un poet adevarat
O poezie
in mod, cert, nu preferata mea insa una care m-a dat putin peste cap... desi se potrivea atat de bine cu cea gandeam eu, dar uite ca s-a gasit unul s-o exprime asa cum trebuie.
Discurs la intrarea unei tari estice in Europa
In biserica,
Hotul rusinat isi asunde mainile in buzunarul episcopului
Sa nu i le vada bunul Dumnezeu.
Taranul ii striga fiului sau cu talpoaiele mari
Sa-si ascunda bocancii uitati langa sura
Ca vin musafirii,
Ca vorba aia, avem si noi mandria noastra nationala,
Ca vin turistii japonezi,
Cu piciorusele lor de vrabiuta
Tup-tup
Sa ciuguleasca graul, floarea soarelui, ochii lui Van Gogh
Si dintr-o data
Se lasa ora tandretei deasupra spitalului municipal
Si alcoolicul internat pentru dezalcolizare
Alinta spirtul medicinal uitat de felcerita pe noptiera
Numindu-l lichior de viorel,
adio mama, te-am zarit printre morminte,
apoi deschide fereastra si striga:
Bine-ai venit Societate de consum
fa-ne si tu felul,
ia-ne de proaspeti,
strunjeste-ne din pietricelele de la rinichi zaruri norocoase.
De astazi cu_ _ lui n-o sa-i mai spunem tovarase ci dumneavoastra,
De maine o sa ma scoateti afara din carciuma
Mai greu ca pe Shakespeare din Enciclopedia Britanica.
Va las placerea de a ghici autorul, care, desi nu prea e agreat ca om, scrie totusi niste poezii foarte reusite, in opinia mea.
In primul rand, bine v-am gasit ! M-am inregistrat astazi si am "zburat" direct la acest subiect. Poezia mea preferata este semnata de Arghezi:
De-abia plecasesi, te-am rugat sa pleci
Te urmaream de-a lungul molatecei poteci
Pin' te-ai pierdut la capat, in trifoi.
Nu te-ai uitat odata inapoi !
Ti-as fi facut un semn dupa plecare,
Dar ce-i un semn de umbra-n departare ?!
Voiam sa pleci, voiam sa si ramai...
Ai ascultat de gandul cel dintai
Nu te oprise gandul fara glas.
De ce-ai plecat ?
De ce-ai mai fi ramas ?!
INIMA
"Bate, si eu stiu ca bate si vreau eu sa bata.
Bate si-o aud întruna si nu mai vreau sa bata
De fiecare data, ca-ntîia data.
De fiecare data, ca ultima data.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatra,
ca miezul pietrei, de-ar batea miezul de piatra.
Nimeni n-a vazut-o niciodata.
Mint ce-i care spun c-au vazut-o vreodata...
Ea bate,si eu stiu ca bate, si vreau eu sa bata.
O aud întruna, pîna nu mai vreau sa bata.
Dar auzul meu si ea sunt doar o bucata,
un singur bloc de piatra nedespicata. "
ŽŽDu-ma , fericire , in sus , si izbeste-mi
tâmpla de stele , pâna când
lumea mea pprelunga si in nesfàrsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt , si mult mai c*rând .
Ce bine ca esti , ce mirare ca sunt !
Doua cântece diferite , lovindu-se , amestecàndu-se ,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata ,
una foarte de jos , intoarsa spre pamant ,
una foarte de sus , aproape rupta
in infrigurata , neasemuita lupta
a minunii ca esti , i-ntâmplarii ca sunt . ŽŽ
_________________Nichita Stanescu
Versurile unui cantec al lui Alifantis, scris de "cel mai urat dintre poeti" - dar pe care eu il consider un poet genial - A. Paunescu
UMBRA
Eu umbra aceeasta pe care
o semeni in sufletul meu
cu mila si trista mirare
voi duce-o cu mine mereu
Iar intr-o zi oarecare
in care-mi este cel mai greu
voi pune-o in vechi calendare
duminica trupului meu
flamand de iubirea intreaga
pe vremi cu-amurg mohorat
cand zorile noaptea-si desleaga
ma satur c-o umbra si-atat
si sufletul meu te mai roaga
magnetic catarg doborat
tu umbra tacuta si draga
aseaza-ti fularul la gat
o umbra se-nchide in mine
o umbra prin mine trecu
e-atat de mult rau ca e bine
e-atat de mult da ca e nu
Bacovia-si iese din sine
si rade in a si in u
o umbra se-nchide in mine
si umbra aceea esti tu
fiori prin mine umbla si nu am trebuinta
te rog pe tine umbra sa redevii fiinta
Si mie imi place Punescu. merçi ca mi-ai amintit , am o carte imprumutata de doi ani !! am luat-o din Romania si nici nu apucasem s-o citesc.Si am jurat ca nu mai dau carti , numai cat chin sa aleg cate pot sa-mi aduc aici !
Lilith si Mistinguett, constat uimit ca avem gusturi tangente atat in privinta lui Paunescu cat si in ce privetse Nichita Stanescu. Cred totusi ca Alifantis e " de vina".
Daca ar fi vorba de versuri ce nu sunt pe muzica.... Cel mai mult mi-a placut Tagore.
Mircea Dinescu place cuiva? Mie mi-a placut "Moartea citeste ziarul" si "Haplea".
Ei, iata ca se formeaza un nou partid... Pentru ca si eu sunt un impatimit al genului sensibil... Cred ca ascult "Ploaie in luna lui Marte" a Paulei Seling de mult prea multe ori pentru un om normal , iar in ultimul timp am dat clic destul de des si pe "Repetabila povara", care ma face praf de fiecare data! Pe Dinescu il am la alta categorie, si - cu ani in urma - ii memorasem multe din poezii, pe care le scoteam din "Camera de rezerva", la cate un chef ce tindea sa devina prea monoton...
Dar poate nu stiati ca si Ernest Maftei scrie de te unge pe suflet... Iata si dovada:
DESPARTIRE
Anume n-am venit!
Nici tu.
Ne-am intalnit
In acest tainic labirint
Cu facle stinse.
Eu ratacind!...
Si tu!
Ne-am intalnit
Si s-a facut
Lumina!
Acum, cand inima mi-e plina
Tu pleci!
De ce nu stai ca sa-ti arat
Adevaratele poteci?...
Si... cate-aveam sa-ti spun?!...
Drum bun!
De te-oi striga
Nu te uita-ndarat
Ca totu-i bine...
Facliile-s aprinse,
Si-s la tine!...
.......................
Sper sa nu fi uitat vreun vers...
De poti sa nu-ti pierzi capul, cind toti in jurul tau
Si l-au pierdut pe-al lor, gasindu-ti tie vina;
De poti, atunci cind toti te cred nedemn si rau,
Sa nu-ti pierzi nici o clipa increderea in tine;
De poti s-atepti oricit, fara sa-ti pierzi rabdarea,
De rabzi sa fii mintit, fara ca tu sa minti,
Sau cind, hulit de oameni, tu nu cu razbunarea
Sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti;
De poti visa, dar fara sa te robesti visarii,
De poti gindi, dar fara sa-ti faci din asta un tel,
De poti sa nu cazi prada nicicind disperarii,
Succesul si dezastrul primindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvintul rostit cindva de tine,
Rastalmacit de oameni, ciuntit si prefacut;
De poti sa-ti vezi idealul distrus, si din ruine
Sa-l recladesti cu-ardoarea fierbinte din trecut;
De poti risca pe-o carte intreaga ta avere,
Si tot ce-ai strins o viata sa pierzi intr-un minut,
Si-atunci, fara a scoate vorba de durere,
Sa-ncepi agoniseala cu calm de la-nceput;
Si daca corpul tau, uzat si obosit,
Il vei putea forta sa-ti mai slujeasca inca,
Numai cu strasnicia vointii tale, si-astfel
Sa steie peste vreme asa cum sta o stinca;
De poti vorbi multimii,fara sa minti, si daca
Te poti plimba cu regii, fara a te-nginfa,
De, nici amici, nici dusmani, nu pot vreun rau sa-ti faca,
Pentru ca doar dreptatea e calauza ta;
Si daca poti sa umpli minuta trecatoare,
Sa nu pierzi nici o fila din al vietii tom,
Al tau va fi pamintul, cu bunurile-i toate
Si, mai presus de toate, vei fi un OM, copilul meu!
Daca, de Rudyard Kipling.
De poti sa faci pe prostul cand altul te repede -
facand-o pe desteptul - si c-un cuvant nu-l certi;
de nu te-ncrezi in nimeni si nimeni nu te crede;
de-ti poti ierta pacatul, dar altora nu-l ierti;
de nu amani o clipa un rau sa-l implinesti
si daca minti mai tare cand altii nu spun drept;
de-ti place in iubire cu ura sa izbesti
si totusi iti pui masca de sfant si de-ntelept;
de te tarasti ca viermii si-n visuri nu-ti iei zborul
si numai interesul il sui la rang de tel;
de parasesti invinsul si treci cu-nvingatorul
si-i vinzi, fara sfiala, pe amandoi la fel;
de rabzi sa-ti afli scrisul si spusa talmacite
drept adevar, sa-nsele multimea oarba si
cand vorbele si fapta in vant ti-s risipite,
tu, dandu-le la dracu, poti altele scorni;
de poti sa faci intr-una dintr-un castig, o mie
si patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn;
de nu-ti platesti banutul luat ca datorie,
dar tu sa fii platitul gasesti ca-i drept si demn;
de poti sa-ti storci si gandul si inima si nervii,
imbatranite-n rele, sa faca rele noi
si sub nehotarare plecandu-te ca servii,
cand toti striga:" 'nainte!" doar tu sa strigi:" 'napoi!"
daca, stand in multime te-mpaunezi semet,
dar langa cel puternic ingenunchezi slugarnic
si pe dusmani sau prieteni, tratandu-i cu dispret,
te faci ca tii la dansii, dar ii inseli amarnic;
daca nu pierzi momentul sa faci oriunde-un rau
si-n umbra lui te-linisti ca-n umbra unui pom,
al tau va fi Pamantul cu tot prisosul sau;
vai fi-ntre domni, intaiul, dar niciodata OM !
Anti-Daca, de Kostas Varnalis
[/OFF-TOPIC]
Intr-adevar foarte frumoasa poezia lui Kipling... nu auzisem de "Anti-daca" dar... acum am auzit [/OFF-TOPIC]
Acum sunt mai pustiu ca-ntotdeauna
De cand ma simt tot mai legat de tine
Si-mi stau pe frunte soarele si luna
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine
....
Si te iubesc cu mila si cu groaza
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina alba pentru vesnicie.
Versurile le-am invatat la o cantare in camin.Cam asa a inceput sa-mi placa Paunescu.
Lectie despre cerc
(Nichita Stanescu)
Se deseneaza pe nisip un cerc
dupa care se taie in doua,
cu acelasi bat de alun se taie in doua.
Dupa aceea se cade in genunchi,
dupa aceea se cade in brinci.
Dupa aceea se izbeste cu fruntea nisipul
si i se cere iertare cercului.
Atat.
Tagore , da citesc mereu , bagati una in romaneste daca aveti . Nichita nu cred ca -mi place datorita lui Alifantis , nici nu pot sa spun cu certitudine pe care l-am ascultat/citit primul ,cert e ca pe Alifantis nu l-am mai ascultat deeee multi ani , vreo 7-8 poate , iar pe Nichita il citesc mereu . Pe Dinescu , spre nerusinarea mea nu l-am citit , nu mi-a incaput in mana .
Tudy , cercul ala ma omoara ! M-am inchinat de atatea ori la el !
Omule , Bunule , imi plac frunzele tale !
NICHITA STANESCU
Ploua infernal ,
si noi ne iubeam prin mansarde .
Prin cerul ferestrei ,oval ,
norii curgeau in luna lui Marte.
Peretii odaii erau
nelinistiti sub desene de creta .
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta .
O sa te ploaua pe aripi , spuneai ,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme .
Nu-i nimic iti spuneam , Lorelei ,
mie-mi ploua zborul , cu pene .
Si ma-naltam . Si nu mai stiam unde-mi
lasasem in lume odaia .
Tu ma strigai din urma : raspunde-mi , raspunde-mi ,
cine-s mai frumosi : oamenii ? ... ploaia ?...
Ploua infernal , ploaie de tot nebuneasca ,
si noi ne iubeam prin mansarde .
N-as mai fi vrut sa se mai sfarseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte .
Vreau si eu Lorca , cine are !
Voi incerca sa fiu cat mai succint posibil, pentru a reveni mai tarziu cu detaliile de rigoare. Ca poezii preferate la am pe ale mele cat si, bineanteles, pe cele apartinand Maestrilor -Eminescu, N. Stanescu, Ion Minulescu, din literatura romana; in completare vin cei din literatura americana, prin Jhon Milton, literatura maghiara, prin Petofi Sandor iar din cea rusa inconfundabilul Puskin.
Martorul Ratiunii!
---------
AVE!
---------
Psalm
Sorbind o raza de-ntuneric / Adorm sub licariri de flori, / Si dusa-mi este mintea in feeric, / Tot cautand spre dincolo de zari.
Renasc cu fiece picatura, / Amara, dulce ori sarata, / Scriind mereu inc-o frantura / Din mari cunoasteri ce-mi s-arata.
Si zi de zi stam langa carte, / Cea fost dintai la capatai, / Studiind, cercand sa aflu-ncalte, / Luminile ce-au fost dintai.
Nemaistiind ce-i somn ori veghe / Ma afundam pana-n tarziu, / Iar noaptea-nvaluia in zeghe / Tot ce-am aflat ori ce mai stiu.
Ma-mpresura o stare-amara / Iar oboseala nu-mi da pace, / Ma toropea o zi de vara / Dar tot razbeam cu forte dace.
Eu doar speram o zi de viata, / Ca sa-mi adap setea de apa, / Dar am primit secunde, ata^, / Si mi s-a rupt fragila harpa.
Tot ce-am avut
dar ce mai am ?! / Simtind fiorul rece, / Cand visul mi s-a rupt, in van / Ma cred peren, cat zece.
Suspin cu ochii mari, adulti, / Mascati, rotunzi, s-adanci de ins, / Sunt doar unul, din altii multi / Ce-n viat-odata a pretins.
Ma-ntreb naiv, poate cu fapte, / De-oi mai zbura celest, cu dor, / De e vreun rost, la ce bun toate, / Daca-n final eu stiu ca mor.
Gandesc, si gandul ma ingheata, / Speranta, parca, se destrama, / Si scopul vietii, ca in ceata, / Se prinde scorojit, in rama.
De sunt Homer, lasati-mi versul, / Ori cantul suav, de Shakespeare, solul,
Dar sa-mi raspunda Zeus, mersul, / Care este piesa, si care-mi e rolul.
Floare de colt
Cand lacrima-ti atarna-n colt de geana / Si simti fiorii deznadejdii negre, /
Cand sufletu-i hoinar si nu ia seama / La valul trist ce-i tese-n jur o zeghe, /
Cand ceri si ape reci, si codri, si-animale, / La care sa-ngenunchi ai vrea mereu, /
Cand lumea rade, scuzele-s banale / Si visul tau in van se crede zeu. /
Cand frica-ti e de toti, si nu de mine, / Fugind sa uiti, sa-ncepi o viata noua, /
Cand te opresti si vesnicia vine, / La ceasul dat, vom zace noi pe roua. /
Si sterg un bob uscat de roua, jos, / Pe inima ce freamata usor, /
De frica gandul nu mai este ros / Acum, cand in lumina pot sa zbor. /
Atunci voi prinde mana ta de laur / Si-ti voi sopti un cantec printre gene, /
Creste-va-n suflet clipa cea de aur / Si vom porni in zbor, pictati cu pene. /
Ingerul te inalta / Cand este implinit / Cu lacrimi de viata / Cu vorbe de neprihana / Cu fapte de porunci.
POEZIA
Stau cinci minute
Inaintea dumneavoastra
Si plang.
Apoi, imi sterg ochii,
Las batista sa cada,
Fluturand in zig zag,
Si o calc linistit in picioare.
Cu un gest elegant
Imi aranjez coafura,
Cer scuze printr-o inclinare
Usoara a capului.
Si plec
Fara sa rostesc
Un cuvant.
Criticilor mei
Poet... ce fiinta e poetul ?!
Stau unii si barfesc.
- Eu sunt Alfa si Omega
Si cu slova...
Limpezesc !
Nebunia zilei de ieri reflecta triumful disperarii de azi, iar poezia ma reprezinta asa cum sunt. Sper.
Martorul Ratiunii!
-----------
AVE!
-----------
Chiar daca locuiesti in sufletul meu,
Nelinistea imi imprsoara privirea,
Gandurile mele..
Cresc,..se agita,..se transforma in aripi,..
Si zboara,..si zboara,..devenind povara,
Am obosit,...
In fata sta ziua de ieri,..
In urma-mi speranta farame,..
te caut..si imi gasesc sufletul pustiu..
plecasei...
lasand..doar vise legate..
Vor ramane carbunii nestinsi
Si poate vreo mana
Se va auzi din tarana
Si poate drumetii, ce-si numara
Pe degete anii
Se vor opri sa asculte...
"De greaua mea povara-am vrut si eu
Odata, pe vecie, sa ma rup;
Ca nimeni alta, mi-am dorit mereu
Ca inima-mi sa plece in alt trup.
Am asteptat si eu atat vrere
Ca dintr-o data chinu-mi sa se curme;
Ravneam si eu, din neagra mea durere,
Taria celor care dom-alunga fara urme"
- Matthew Arnold-"Ramas-bun"-
Am zarit lumina pe Pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti.
Sanatosi, voinici ?
Cum o mai duceti cu fericirea ?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri.
Abia daca am timp sa pun intrebari.
Dar imi place aici.
E cald, e fruymos
Si atata lumina incat
Creste iarba,
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul.
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea voi servi totusi
Din mana ta. Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
Marin Sorescu
Bine ai venit la Han, ceres!
[off topic] Tudy! Imi place foarte mult poezia pe care ai scris-o de N.Stanescu!
Eu am auzit-o intr-un minifilm documentar rostita chiar de autor.
Autoportret
Nu sunt nimic mai mult decat o pata de sange care vorbeste.
N.Stanescu
Scrisoarea a III-a Mihai Eminescu
(fragment)
"Si acum priviti cu spaima fata noastra sceptic-rece,
Va mirati cum de minciuna astazi nu vi se mai trece?
Cand vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca
Numai banul il vaneaza si castigul fara munca,
Azi, cand fraza lustruita nu ne poate insela,
Astazi altii sunt de vina, domnii mei, nu este'asa?
Prea v'ati aratat arama, sfasiind aceasta tara,
Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,
Prea v'ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,
Ca sa nu s'arate'odata ce sunteti -- niste misei!
Da, castigul fara munca, iata singura pornire
Virtutea? e'o nerozie; Geniul? o nefericire.
*
Dar lasati macar stramosii ca sa doarma'n colb de cronici;
Din trecutul de marire v'ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Tepes Doamne, ca punand mana pe ei,
Sa'i imparti in doua cete: in smintiti si in misei,
Si in doua temniti large cu de'a sila sa'i aduni,
Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni! "
De ce imi place? Pentru ca Eminescu nu se va perima vreodata...Avem atitea exemple de acest gen in jurul nostru...din pacate.
Hai mai lasati debuturile !
Intr-o zi trista mi-am amintit un vers care nu are nici autor, nu s-a vandut in milioane de volume si nici nu a adus cuiva faima:Viata-i un greier...asculta-l.O sa ma inrebati unde e poezia.Poezia e in viata noastra"anonoma"de zi cu zi.
Dedicatie pentru Diana-Maria
Nihil. - Minulescu
Asculta!..
Nisipul aleii,
Trosneste ca focul din vatra,
Si treptele scarii de piatra
Saruta pantoful femeii
ce bate grabita la poarta
Cu degete absente de statuie sparta..
Priveste!..
Tacerea coboara-n spirale
Rotunde si-ovale,
Ca niste confetti de-aceeasi coloare..
Aleea-i o strada cu doua canale
In loc de tyrotuare
Castanii par maturi proptite de zid,
Iar scara de piatra (in loc sa se urce)
Coboara cu treptele-n vid..
Priveste si asculta /
Ce liniste goala..
Solemna..
Si muta!...
..
Desteapta-te frate si nu mai visa
C-afara nu-i nimeni -
Nimic din ce-ai vrea
Odata macar sa mai fie..
E numai femeia din forografie,
O mapa cu "lied"-uri de grieg pe pian
Si fumul de urca din pipa-n tavan..
...Si mi-s muta si nauca,
Simt miros de carne cruda,
Ca o fiara intr-o cusca...
Plinge cerul lacrimi mute...
Esti departe ; si-mi arunca
Peste pleoape, perle sparte
Ploaia.Si asa-mi vine-un dor de duca...
Asta e "produsa" special pentru tine, Cameron...
La foc automat
Diana..o dedicatie pentru tine!
Când ai nevoie de dragoste - M. Cartarascu
când ai nevoie de dragoste nu ti se da dragoste.
când trebuie sa iubesti nu esti iubit.
când esti singur nu poti să scapi de singurătate.
când esti nefericit nu are sens să o spui.
când vrei să străngi în brate nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toti plecati.
când esti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?
fii tu lângă mine, gândeste-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-as mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, tine cu mine.
întelege-ma iubeste-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversatie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai stim ca sexul e o junglă.
să ne atasăm, să ajungem la echilibru.
dar nu sper nimic. nu primesti dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubesti nu esti iubit.
când esti la pamânt nici o femeie nu te cunoaste.
Cu genunchii la gura, cu pumnii stransi,
Dorm pruncii in pantecul mumelor,
Gingase semne de intrebare.
Cu trupul drept, cu fata in sus,
Dorm mortii in adancul pamantului,
Rigide semne de exclamare.
Ce-or fi aflat? Ce categorici sunt!
Semne - Geo Bogza
Am o gramada de poezii favorite. Asa ca aleg una care e foarte putin cunoscuta, banuiesc .
ASCULTATI!
Vladimir Maiakovski
Ascultati!
Daca stele vedem ca se aprind-
nu-nseamna ca sunt cuiva necesare?
Nu-nseamna cuiva ca de ele i-e jind?
Ca nu-s stropi de scuipat ci margaritare?
Din colburile-amiezii
se zbate-amar sa iasa,
La Dumnezeu dand buzna,
De n-ar intarzia!
Si plange,
si-i pupa mana vanoasa,
si-l roaga
sa-i daruie o stea.
Se jura
ca nu-i de trait fara stele!
Apoi,
agitat,
stapanindu-se greu,
pe cite unu-l intreaba asa:
"Acum ti-e mai bine?
N-ai teama?
Da?"
Ascultati!
Daca stele
se-aprind iara si iara
nu-nseamna ca asta foloseste cuiva?
Nu-nseamna ca-i musai
in fiece seara
sa se aprinda
macar o stea?
Had I the heavens' embroidered cloths,
Enwrought with golden and silver light,
The blue and the dim and the dark cloths
Of night and light and the half-light,
I would spread the cloths under your feet:
But I, being poor, have only my dreams;
I have spread my dreams under your feet;
Tread softly because you tread on my dreams.
(He Wishes For The Cloths Of Heaven - W.B. Yeats)
Ca un exilat
hoinaresc pe ulicioarele
celui mai vechi oras
primul care se naste.
Sufletul meu merge inainte
sovaitor si nelinistit.
Cel il tulbura?
Abandonul sau cautarea
unui nou salas?
Aici sunt
somnanbul
orfan si invins
Mi-e dor de plaja si de colinele
inalte
iar barca aceea albastra
care se apropie de tarm
ma asteapta...Matilde K. Richter
RONDEL DE INCEPUT
La inceput a fost cuvantul,
Pe urma totul s-a creat...
O fi sau nu adevarat,
De asta sa raspunda sfantul.
Pentru poetul inzestrat
Ce n-o ia-n scris cum bate vantul,
La inceput a fost cuvantul,
Pe urma totul s-a creat...
Ideea-si cauta vesmantul
Sortit a nu fi demodat
Iar capodopere-a lasat
Doar cine-a scris cu crezamantul
Ca la-nceput a fost cuvantul.
Stelian Filip-"Flori de cactus"
Cand m-am trezit ,in umbra recelui cavou
Si am vazut ca-s mort
Am adormit din nou
Si am visat o fata-n negru
Ce-am iubit shi m-am trezit
Din nou
Cu sani reci ca piatra ea
Ma saruta cu foc
Iar mangaierile fierbintzi
Ma inghetau pe loc
Am adormit si-s fericit ca doar in vis o vad
Un vis dement ce ma cuprins
Cand am vazut ca-s mort
Cine a scris-o?
Descantec de ploaie
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Innebunitele ploi, si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,
Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfarsit,
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Imi place sa ma tavalesc prin iarba lor alba, inalta,
Imi place sa le rup firele si sa umblu cu ele in dinti.
..............
E-n aer un miros de dragoste viu,
Si toti trecatorii adulmeca ploaia sa-i simta mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poti sa te indragostesti fulgerator.
Toti trecatorii sunt indragostiti,
Si eu te astept,
Doar tu stii-
Iubesc ploile,
Iubesc cu patima ploile,
Innebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei.
Poezia cea mai tare dupa parerea mea este Salul Negru de Negruzzi.Un pic sadica dar frumoasa.Nu ma apuc acum s-o scriu ca e cam lunga,dar cine e curios, s-o caute si s-o citesca.
Romanta celor ce se vand
Se-ingroapa soarele-ntr-un nor -
O, negrul nor ca si mormantul
Inselatoarelor ce mor
Neplanse de amantii lor!
Pe la ferestre-si plange vantul
Tomnaticele-i vesti
Pe cand,
Din strunele de-arama,
Cantul
Chitarelor,
Isi ia avantul.
Si fara voie,
Rand pe rand,
O ceata de amanti artisti -
Toti neintelesi si mari, toti Christi -
Isi plang trecutul fredonand
Romanta celor ce se vand.
(I. Minulescu)
Catre cititori
Aici e casa mea. Dincolo soarele si gradina cu stupi.
Voi treceti pe drum, va uitati printre gratii de poarta
Si asteptati sa vorbesc. - De unde sa-ncep?
Credeti-ma, credeti-ma,
despre ori si ce poti sa vorbesti cat vrei:
despre soarta si despre sarpele binelui,
despre arhanghelii cari ara cu plugul
gradinile omului,
despre cerul spre care crestem,
despre ura si cadere, tristete si rastigniri
si inainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
asa de mult sa planga si n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele.
de-aceea - lasati-ma
sa umblu mut printre voi,
sa va ies in cale cu ochii inchisi.
(L. Blaga)
MAMA Erau trei sarmani:doi copii si-o mama , Si paine! ...un singur codru intr-o mahrama, Mama-l franse-n douasi dete pe rand La fiestecare cate-o particea. -Mama! atunci copiii ziseraplangand, Tie ce-ti ramane?Voi raspunse ea. AL.DEPARATEANU
De-ar fi sa-ti impartesti odata
Tu bogatiile ce ai,
Din toate darurile tale,
Ti-as cer-o lacrima sa-mi dai.
Mi-ai da atunci un strop de suflet,
Ce din adincuri îmi rasare,
Caci numai din adincul marii
Se pescuiesc margaritare...
Octavian Goga - O lacrima
Lucian Blaga
--------------------------------------------------------------------------------
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntalnesc
in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taina-
si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa inbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i neinteles
se schimba-n neintelesuri si mai mari
sub ochii mei-
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte
Memento Mori!!!!!
Imi plac poeziile lui Lucian Blaga
Nu prea citesc poezii, astea imi plac sunt 12 poezii haiku scrise de japonezi :
Vechea baltoaca
O broasca sare plonjand
Zgomotul apei.
Drumul pe care
nimeni nu ma urmeaza:
seara de toamna
La fiecare adiere,
fluturele isi schimba locul
pe salcie.
Schitul in deal;
Clopotul suna:
Ciorile zboara.
Umbre dinspre dealuri
Se lungesc pana la jumatatea campului
De narcise aurii
Pietrele de pe fundul raului
parca se misca;
apa limpede.
Un hototogisu !
Am incercat sa-l vad-
dar zabrelele...
Din pat asternut,
Dimineata,
Poetul priveste muntele inzapezit
Dupa ce a ridicat
Storul de bambus.
Vrabiuto
da-te la o parte din drum
vine Domnul Cal
Nu se prea potriveste:
florile infloresc
Buddha doarme.
Pisoiul
cantarit pe balanta
tot se zbenguie
Du-ma fericire in sus
Izbeste-mi tampla de stele pana cand
Lumea mea prelunga si nesfarsita
Se face coloana sau altceva
Mult mai inalt
Si mult mai curand
Ce bine ca esti,
ce mirare ca sunt
Doua cantece diferite
Unindu-se, amestecandu-se
Doua culori, ce nu s-au vazut niciodata
Una foarte jos, intoarsa spre pamant
Una foarte sus, aproape rupta
In infrigurata, neasemuita lupta
A minunii ca esti, a intamplarii ca sunt
Nichita Stanescu
P.S. datorita faptul ca nu o am scrisa nicaieri ci doar memorata s-ar putea ca versurile sa nu fie impartie asa..si sa aiba mai multe semne de punctuatie...dar poezia e oricum superba...
MORGENSTIMMUNG
de Tudor Arghezi
Tu ti-ai strecurat cântecul in mine
Intr-o dup-amiaza, când
Fereastra sufletului zăvorâta bine
Se deschisese-n vânt, Fara sa ştiu ca te aud cântând
Cântecul tău a umplut clădirea toata,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavanda sonora. Iată,
Au sărit zăvoarele,
Si mănăstirea mi-a rămas descuiata.
Si poate ca nu ar fi fost nimic
Daca nu intra sa sape,
Cu cântecul, si degetul tău mic,
Care pipaia mierlele pe clape -
Si-ntreaga ta făptura, aproape.
Cu tunetul se prabusira si norii
In încăperea universului închis.
Vijelia aduse cocorii,
Albinele, frunzele
Mi-s
Şubrede bârnele, ca foile florii.
De ce-ai cântat? De ce te-am auzit?
Tu te-ai dumicat in mine vaporos -
Nedespartit - in bolti.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.
"Si acum, ca la inceput,
tot ce se mai poate juca intre noi
ar fi un joc de noroc
cu privirile focos atintite
spre zaruri
sa asteptam asa cum asteptam
de la petalele margaretei
ma iubeste-nu ma iubeste
un peu-beacoup- a la folie
in timp ce pana si pamantul cel rodnic
crapa de seceta si de asteptare
un pamant pe care traisem si era rotitor
te iubesc-te-am iubit
un peu-beacoup-a la folie
intr-o sfera cu rotunjime imperfecta
creste iarba molateca pe surpatura
de tije, flori si imagini-
ne intoarcem de unde-am plecat
Si acum
jocul cel mai cinstit intre noi
ar fi un joc de noroc."
Joc de noroc-D.R. Stanescu
Sunt un om viu
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain
Abia am timp sa ma mir ca exist, dar
Ma bucur intodeauna ca sunt
Nu ma realizez niciodata pe deplin
pentru ca,
Am o idee din ce in ce mai buna despre viata
Ma cutremura diferenta dintre mine
si firul ierbii
dintre mine si lei
dintre mine si insulele de lumina ale stelelor
Dintre mine si numere,
bunoara intre mine si 2, intre mine si 3
Am si un pacat, un delict: iau in serios iarba,
iau in serios leii
si miscarile aproape perfecte ale cerului
O rana intamplatoare la mana
ma face sa vad prin ea
ca printr-un ochean
Durerile lumii, razboaiele.
Imi place sa rad desi,
rad rar avand mereu cate o treaba
...
E un spectacol de neuitat acela
de-a sti
de-a descoperi
harta universului in expansiune
in timp ce-ti privesti o forografie din copilarie.
E un trup al tau vechi,
pe care l-ai ratacit
si nici macar un anunt dat
cu litere groase
nu-ti ofera vreo sansa
sa-l mai regasesti
probabil ca o sa primesc avertisment pentru asta... dar, arta cere sacrificii.
Dylan Thomas - And Death Shall Have No Dominion
And death shall have no dominion.
Dead mean naked they shall be one
With the man in the wind and the west moon;
When their bones are picked clean and the clean bones gone,
They shall have stars at elbow and foot;
Though they go mad they shall be sane,
Though they sink through the sea they shall rise again;
Though lovers be lost love shall not;
And death shall have no dominion.
And death shall have no dominion.
Under the windings of the sea
They lying long shall not die windily;
Twisting on racks when sinews give way,
Strapped to a wheel, yet they shall not break;
Faith in their hands shall snap in two,
And the unicorn evils run them through;
Split all ends up they shan't crack;
And death shall have no dominion.
And death shall have no dominion.
No more may gulls cry at their ears
Or waves break loud on the seashores;
Where blew a flower may a flower no more
Lift its head to the blows of the rain;
Through they be mad and dead as nails,
Heads of the characters hammer through daisies;
Break in the sun till the sun breaks down,
And death shall have no dominion.
de asemenea
Still I Rise - Maya Angelou
You may write me down in history
With your bitter, twisted lies,
You may trod me in the dirt
But still, like dust, I rise.
Does my sassiness upset you?
Why are you beset with gloom?
Cause I walk like I've got oil wells
Pumping in my living room.
Just like moons and suns,
With the certainty of tides,
Just like hopes, springing high,
Still I'll rise.
Did you want to see me broken?
Bowed head and lowered eyes?
Shoulders falling down like teardrops,
Weakened by my soulful cries.
You may shoot me with your words,
You may cut me with your eyes.
You may kill me with your fatefulness,
But still, like air, I'll rise.
Does my sexiness upset you?
Does it come as a surprise
That I dance like I've got diamonds
At the meeting of my thighs?
Out of the huts of history's shame
I rise
Up from a past that's rooted in pain
I rise
I'm a black ocean, leaping and wide,
Welling and swelling I bear in the tide.
Leaving behind nights of terror and fear
I rise
Into a daybreak that's wondrously clear
I rise
Bringing the gifts that my ancestors gave,
I am the dream and the hope of the slave,
I rise...I rise...I rise.
asta e doar una din poeziile preferate:
Melancolie
Abia plecasesi
Te-am rugat sa pleci
Te urmaream de-a lungul molatecei poteci
Pan'te-ai oprit la capat de trifoi
Nu te-ai uitat o clipa inapoi
Ti-as fi facut un semn dupa pecare
Dar ce-i un semn de umbra-n departare
Vroiam sa pleci,vroiam sa si ramai
Ai ascultat de gandul cel dintai
Nu te oprise gandul fara glas
De ce-ai plecat,de ce-ai mai fi ramas
Tudor Arghezi
Am descoperit si eu de curand ca Paunescu a scris unele poezii chiar superbe si ma gandeam sa le postez aic1.
Barbatul
Am dat un telefon la mine acasa
Am spus "Alo!" si-apoi am asteptat
Si mi-a raspuns o voce-aproape groasa
O voce sugrumata,de barbat.
Si am inchis si-am mai format o data
Si-aceeasi voce mi-a raspuns, abrupt
Si-n mine ca-ntr-o mina inundata
Ceva s-a luminat si-apoi s-a rupt.
Era baiatul meu,o,doamne sfinte,
Si eu care uitasem ca-s batran,
Ca am ajuns si eu un biet parinte
Si-o amintire,doar,am sa raman.
"Alo,baiatul tatii,masa-i gata?"
Si el mi-a zis sa vin cat mai curand
Si l-am simtit in trupul meu pe tata
Cu o cazma de purpura sapand.
Asa ne ingropam la noi in oase
Pe-naintasii ce se sting mereu
Si inca sun la telefon acasa:
"Tu,spune-mi ce mai faci,baiatul meu?"
Urmatoarea...
Trenul spre neant
Eu vin cu toata viata mea si gulerul deschis
Si pe peron astept un tren ce merge spre abis
De-aici incolo nu mai sunt nici gari si nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari si pomii tot mai rari.
Voi lua un tren catre neant,mi-am cumparat bilet,
Mai tare muzica o dau si inima incet,
Se-aude-un zumzait marunt,terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se tipa un raport.
Dar eu ii las pe pasageri sa zica tot ce vor,
Eu,daca ei se urca-n tren,sunt gata sa cobor,
Sunt pasagerul spre neant si mi-e destul atat,
Cu cei din urma bani ai mei nu vreau sa mor urat.
Calatoria tot o fac,oricat ar fi de greu,
La cap de linie astept sa vina trenul meu,
Dar mi se pare ca aud un glas cum n-a mai fost
Certandu-ma pentru ceva,luandu-ma la rost.
E umbra mea sub felinar,sinistrul ei desen
Ce va cadea la randul ei in umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici,toti au murit candva,
Eu sunt de-o viata in neant si nu am cum pleca.
Cand greieri duc din loc in loc luminile din cer,
M-asez la geam in trenul meu si simt ca-ncep sa pier,
Nu-i nici un tren catre neant,ci fapt interesant,
Voi lua neant catre neant,neant catre neant.
Va mai aduceti aminte de poeziile care ne-au incintat copilaria?
Pentru toate sufletele de copil de la han, o poezie de Elena Farago:
Cătelusul schiop
Eu am numai trei picioare,
Si de-abia mă misc: top, top,
Râd când mă-ntalnesc copiii,
Si mă cheama "cutu schiop".
Fratii mei ceilalti se joaca
Cu copiii toti, dar eu
Nu pot alerga ca dansii,
Ca sunt schiop si cad mereu!
Si stau singur toata ziua
Si plâng mult când mă gandesc
Ca tot schiop voi fi de-acuma
Si tot trist am să traiesc.
Si când mă gandesc ce bine
M-as juca si eu acum,
Si-as latra si eu din poarta
La copiii de pe drum!...
Cat sunt de frumosi copiii
Cei cuminti, si cat de mult
Mi-ar placea să stau cu dansii,
Să mă joc si să-i ascult!
Dar copiii rai la suflet
Sunt urâti, precum e-acel
Care m-a schiopat pe mine,
Si nu-i pot iubi de fel...
M-a lovit din rautate
Cu o piatra în picior,
Si-am zacut, si-am plans atata,
De credeam ca am să mor...
Acum vine si-mi da zahar
Si ar vrea să-mi fie bun,
Si-as putea să-l musc odata
De picior, să mă razbun,
Dar il las asa, să vada
Raul, că un biet catel
Are inima mai buna
Decât a avut-o el.
Doamne cat de frumoasa si de trista e... Multumesc Diana ca mi-ai adus aminte de ea...
Sfarsit de joc
Am vrut sa inteleg ce vrei
De astazi,nu mai vreau nimic
Orice ai face,orice-ar fi
Jocul nostru s-ar opri.
Gata!Nu vreau sa inteleg!
De astazi nu ma mai implic,
Jocul nostru s-a sfarsit
Sa-nteleg nu vreau nimic!
De-acum,jocul s-a oprit
A murit un vis si-atat..
Totul,totul s-a sfarsit
N-ai sa sti,nici cum,nici cat.
Te iubesc si te-am iubit
Nicicand n-ai sa stii
Cum...Cat...
Autor necunoscut...
George Topirceanu
Vara la tară...
Locuinta mea de véră
E la téră...
Acolo era să mor
De urît si de-ntristare
Beat de soare
Si pîrlit îngrozitor !
Acolo, cînd n-are treabă,
Orice babă
Este medic comunal.
Viata ce aci papită
E lipsită
De confort occidental.
Nu există berărie,
Nici regie...
Doar un hot de cîrciumar
Care are marfă proastă
Si-o nevastă
Ce se tine c-un jăndar'.
Cînd te duci pe drumul mare
La plimbare,
Este praf de nu te vezi:
Trec, miscînd domol din coadă
Spre livadă
Ale satului cirezi.
Si te poartă subt escortă
O cohortă
De tîntari subtiri la glas,
Inzestrati la cap c-o sculă
Minusculă
Cu pretentie de nas...
Cînd se ia cîte-o măsură,
Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Si-l întreabă fără noimă:
- Ce-ai cu noi, mă ?
Pentru ce să dăm cu var ?...
Ale satului mari fete
Fără ghete
Ies la garduri pe-nserat...
(Am văzut aci-ntro noapte
Niste fapte
Care m-au scandalizat !)
Lîngă foc, o babă surdă
Si absurdă
Spune, ca si alte dăti,
Tot povestea cu Ileana
Cosînzeana,
Plină de banalităti.
Doarme-apoi adînc comuna...
Numai luna
Galbenă ca un bostan
Iese, mare si rurală,
La iveală
Dintr-o margine de lan.
Cînd si cînd un cîne urlă
Ca din surlă...
Carul-mare s-a oprit
Suspendat, ca un macabru
Candelabru,
Peste satul adormit...
Dar în zori încep cocosii
Păcătosii,
Ca să facă iar scandal, -
Să te saturi de vieata
Si dulceata
Traiului patriarhal !
D-aia zic eu, prin urmare,
Vorbă mare:
Că de-acuma, să mă tai,
Nu-mi mai trebuie altă c*ră
În natură,
Să mă duceti cu alai !
Meargă pictorii la tară
Ca să piară
De căldură si de praf !
Mie dati-mi străzi pavate,
Măturate, -
Dati-mi cinematograf !
Ca un fluture pe floare,
Beat de soare,
Pentru ce să mor asa ?
Nu mai vreau tărănci naive,
Primitive...
Mie dati-mi altceva !
Dati-mi, dati-mi strada-ngustă
Unde gustă
Omul viata mai din plin,
Cu trăsuri, femei cochete
Si cu gete
Încăltate cel putin !
OMAR KHAYAM in traducere din catrenele sale celebre
Vai! Aseara-am spart de-o piatra vas albastru de faianta...
Beat facui prostia asta sa ma-mpiedic de o zdreanta...
Amfora, cu graiu-i tainic, m-a certat cu soapte line:
Om am fost ca tine frate, amfora vei fi, ca mine
...................................................................
Si-are stanjenelul multe limbi, dar tace-ntruna
Si-are chiuparosul verde, multe maini, nu-ntinde una!
SCRISOARE PE COCORI
Valeriu Gorunescu
Nu te iubesc doar cu acest cocor
Cu cate trestii se arunca-n balta
Mai e in mine un luminis sonor
O stea, modelatoare ca o dalta.
Se-arunca noaptea-n cei din urma plopi
Mai vechi decat tarana, decat, bobul.
Din sacrul tau sarut nu pierd un strop.
De n-as mai fi acestor carnuri robul,
La fel te-as adora doar prea usor
Spre-a starui in stoluri pe aproape
Nu te iubesc doar cu acest cocor
Ci cu tot cerul, care nu ne-ncape!
Mihai Eminescu
--------------------------------------------------------------------------------
Criticilor mei
Multe flori sunt, dar putine
Rod în lume o să poarte
Toate bat la poarta vietii,
Dar se scutur multe moarte.
E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Insirind cuvinte goale
Ce din coada au să sune.
Dar când inima-ti framinta
Doruri vii si patimi multe,
S-a lor glasuri a ta minte
Sta pe toate să le-asculte,
Ca si flori în poarta vietii
Bat la portile gindirii,
Toate cer intrarea-n lume,
Cer vesmintele vorbirii.
Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ti viata,
Unde ai judecatorii,
Nenduratii ochi de ghiata?
Ah! atuncea ti se pare
Ca pe cap iti cade cerul:
Unde vei gasi cuvintul
Ce exprima adevarul?
Critici voi, cu flori desarte,
Care roade n-ati adus -
E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.
Adrian Păunescu
Bătrânul cersetor
La coltul strazii e un cersetor
Cu mana-ntinsa, catre-o alta lume
Decat aceea unde, fara nume,
El ispaseste rasul tuturor.
Adolescentii se mai tin de glume
Si-i pun in palma semne de-ale lor,
El e batran si intelegator,
Cu noi, cu totii, dar, cu cei mici, anume.
Si cine observa, int-o doara,
Ca el e-aici din vremuri de demult,
Imperturbabil, in acest tumult,
El, cersetorul, a uitat sa moara.
Sub zdreanta lui, minunea se-ntrupeaza,
In el e Dumnezeu, ce sta de paza.
9 aprilie 1997
Lucian Blaga
--------------------------------------------------------------------------------
Lumina raiului
Spre soare rad!
Eu nu-mi am inima în cap,
nici creieri n-am în inima.
Sunt beat de lume si-s pagan!
Dar oare ar rodi-n ogorul meu
atata ras far'de caldura raului?
Si-ar inflori pe buza ta atata vraja,
de n-ai fi framantata,
Sfanto,
de voluptatea-ascunsa a pacatului?
Ca un eretic stau pe ganduri si mă-ntreb:
De unde-si are raiul --
lumina? - Stiu: Il lumineaza iadul
cu flacarile lui!
Mircea Dinescu
Dodeskaden
Ce-ati facut cu nebunii din gari ?
Macar ei n-aveau limba de cirpa.
Saci cu piine,sudoare,tigari
si tacerea complice si tirfa.
I-au cam tras spre polul lor cald
institutele de binefacere ?
Le-au extras de sub teasta smarald,
i-au papat chiar în faza de coacere ?
Om-vagon, bou vagon, palid tren
cu baloturi de sila si ura.
Sint copilul din Dodeskaden
cu ziare aprinse în gura.
Suav anapoda
Gheorghe Tomozei
Urca in fiecare noapte la mine,la etaj,
vanatorul cu calul lui.Suna,destup odaia,il asez in fotolii
si scot rachiul.Calul rontaie capodopere si bea
discuri de patefon.Discutam despre vreme.Mi se
prezinta vietatile impuscate;o caprioara,un urs,un mistret,
zvarlim totul pe plita si apoi motaim.Calul
isi pileste potcoavele,casca,apoi vanatorul zice:
Ti-am adus si niste mesteceni,un parau si
ceva luna(dar nu si cea mai buna bucata ca
statea sa ploua).Musc din luna,
asez paraul in scrin apoi mai torn rachiu,pun Aznavour
si stam,picior peste picior,pana se frige mistretul.
Apare pe prag dar nu ne place,nu-i fript de-ajuns,
el bombane si sare la loc,pe plita.Bag un ceas
chefere pe foc(cu pendula frig ursul iar cu
ceasul-bratara al iubitei,inima caprioarei)
e cald,e noapte,e cafea si cand intorc Aznavour
calul mananca discul ca pe o foaie de salata.
Mai fumam un mesteacan,rupem o ciosvarta de mistret
(Sunt bun?intreaba.Bunule,ii spunem,sa-l bucuram si pe el)
Apoi vorbim de amor,eu arat o poza:
marea in haine de duminica ,el un bilet de loterie,iar
calul,poza lui Cassius Clay,la doi ani,pe blana.
Ne distram grozav,ne facem comozi
(ne-am scos potcoavele de la mansete)si cand el pleaca
raman ingrozitor de trist.Sparg,ordonat,paharele,alung
moartea din ranile vietatilor si de la geam
ii vad pe prietenii mei suiti pe tramvai.Noaptea fantastica
se sterge si ea din pereti si caut somnul
cu ochii podiditi de frunze si pasari...
Vasile Voiculescu
Contemporan
Nu mă-nspaimânta cerul, nici pamântul;
Pe unul calc, pe celalalt il strapung;
Sunt slab, samânta care-o sufla vântul
Pe stepele vietii indelung,
Dar el mă sufla unde vreau s-ajung!
Chiar daca esti la infinit de mine,
Dar stiu ca esti si-Ti cat Imparatia,
Nu-mi mai traiesc în van nimicnicia.
O, Doamne, sunt contemporan cu Tine
Si sunt contemporan cu Vesnicia.
Ana Blandiana
--------------------------------------------------------------------------------
Se face noapte
Se face noapte în genunchi,
Se insereaza langa buze...
Pe orice zare cel putin o stea
Si zarile zambesc lehuze.
Din orice munte cel putin un soarec --
Toti muntii lumii au născut cuminti.
O multumire generala
Peste scrasnitul meu din dinti.
Să mă-nconjoare alte zari
De suferinta mai cabrate,
Să piara muntii neinstare
A trece în eternitate,
S-apuna ochii mei modesti,
Să mi se stinga-n jur paunii,
Doar plansul sterp să nu mi-l rup
De marginea perfectiunii...
Adrian Paunescu
Orfani
A fi om e mai greu decat plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar cati oameni au nume?
Ne-ati uitat in camin si ni-i greu si rusine,
Mai cumplita, oricum, e uitarea de sine.
Suntem rai intre noi, tot ce-i rau ne-raieste,
Cei mai rai sunt acei ce urasc omeneste.
Noi - parinti nu avem, cum destinul ne arata,
Pe pamant, cei mai multi n-au nici mama, nici tata.
Poate ca, intre noi, peste traiul de caine,
Sunt cei supradotati pentru lumea de maine.
Si mai mare ca noi e, oricum, alta rana,
Un popor de orfani, intr-o lume orfana.
10 aprilie 1997
Poezia de mai jos este semnata cu pseudonimul Fenix. Nu mai retin de pe ce adresa de internet am transcris poezia. Am convingerea ca, macar, va va intriga.
Starea poetică
Stau aici, fără să stiu
unde încep, unde sfîrsesc,
refuzat de vise
În jurul meu sînt eu,
de mai multe ori,
tăcuti ca lacrima.
Ceea ce scriu este tăcere,
asemenea mării
ori vîntului.
Voi muri
înainte de-a mă naste
si voi fi vesnic.
Stau aici
si nu stiu
cînd voi începe.
Între două nasteri
sînt eu,
mă numesc Poezie
numele meu e mare
căci nu vorbesc
niciodată.
Sînt vesnic, căci nu exist.
Nu voi muri,
căci nu sînt născut.
Stau aici,
aici e în mine,
iar eu nu exist.
F.'.
Draga Diana, mii de multumiri pentru afisarea poeziei "Orfani".
.'.
Ma bucur ca ti-a placut. Mie mi s-a incrincenat carnea cind am citit-o pentru prima data...
Ciob
Aduna-te suflete
Din cioburi prea sparte.
Reda-mi iar intregul
Din cioburi de noapte
In genunchi odihneste,
Coboara-ti privirea,
In cioburi razlete
Imi sta nemurirea.
Pierduta-s in zile,
Gasita-s in noapte
Aduna-te, ciob,
De vise desarte.
@ Diana Maria
Adrian Paunescu?
Nu iti place Paunescu ?! Ca poet?!
Ultima nu e de Paunescu.
Un tip de care mi-e scarba ca om nu are cum sa imi placa nici ca poet. Poate ca la 80 de ani dupa ce o sa moara o sa imi placa... dupa ce voi uita magariile pe care le-a facut Si in general cred ca va fi placut cu adevarat dupa ce vor trece cateva generatii de oameni care l-au cunoscut cine e...
PS Ma gandeam ca a doua nu e Paunescu
Eu
de eclectic
Şi viaţa mea s-a dus
Şi sunt prin faptul că lipsesc
Mă-nalţ doar pentru c-am apus
Şi mor doar pentru că traiesc.
Magda Isanos
Murim... ca mâine
E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.
Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare...
Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.
Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate
si celalalt - si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.
Asta sper sa iti placa,Yoyo!
uoff, ce senzatie de melancolie m-a apucat citind poeziile pe care le-ati postat...Voiam sa dau un exemplu mai vesel, dar tot ce-mi vine in minte acum e :
"Am legat copacii la ochi/Cu-o basma verde/Si le-am spus sa ma gaseasca.
Si copacii m-au gasit imediat/Cu un hohot de frunze.
Am legat pasarile la ochi/Cu-o basma de nori/Si le-am spus sa ma gaseasca.
Si pasarile m-au gasit/Cu un cantec.
(...)
Nu te mai ascunde,/Mi-au zis toate lucrurile/Si toate sentimentele/Pe care am incercat sa le leg/la ochi."
(M. Sorescu)
Incerc sa revin cand ma voi trezi din amorteala asta
QUOTE (Fausta @ 1 Jun 2004, 11:38 AM) |
asta e doar una din poeziile preferate: Melancolie Abia plecasesi Te-am rugat sa pleci Te urmaream de-a lungul molatecei poteci Pan'te-ai oprit la capat de trifoi Nu te-ai uitat o clipa inapoi Ti-as fi facut un semn dupa pecare Dar ce-i un semn de umbra-n departare Vroiam sa pleci,vroiam sa si ramai Ai ascultat de gandul cel dintai Nu te oprise gandul fara glas De ce-ai plecat,de ce-ai mai fi ramas Tudor Arghezi |
PUTEREA SA ALEGI
Intre noi e atata pamant,
Echilibrul e frant
Si nu stiu de ce sunt cat mai sunt
In gradina cu lujerul frant.
Intre noi sunt si varste si legi
Si dreptul ce-l ai sa ma negi
Dar ca oameni si vii si intregi
Eu iti las puterea s-alegi.
E un film idiot, insolent
Viata-n care te duci spre urgent
Si pe-al carui murdar firmament
Scrie grabnic "The End" .
Si dintre florile anilor tai
Vor lua si cei prosti si cei rai
Dar te rog cat ai inca vapai
Da-i inimii tale mai da-i.
Forgive me
If you are not living
If you beloved, my love
If you have died
All the leaves will
Fall on my breast
It will rain on my soul
All night all day
My feet will want to march
To where you are sleeping
But I shall go on living
pablo neruda
Love Sonnet XI
I crave your mouth, your voice, your hair.
Silent and starving, I prowl through the streets.
Bread does not nourish me, dawn disrupts me, all day
I hunt for the liquid measure of your steps.
I hunger for your sleek laugh,
your hands the color of a savage harvest,
hunger for the pale stones of your fingernails,
I want to eat your skin like a whole almond.
I want to eat the sunbeam flaring in your lovely body,
the sovereign nose of your arrogant face,
I want to eat the fleeting shade of your lashes,
and I pace around hungry, sniffing the twilight,
hunting for you, for your hot heart,
like a puma in the barrens of Quitratue.
Pablo Neruda again.
Sbal...
Bcovia... ce?!
Ion Minulescu
Trei lacrimi reci de călătoare
Şi-ai să mă uiţi -
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit -
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.
Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!
imi plac Blaga, Marin Sorescu, Nichita Stanescu, dar am o poezie de suflet, scrisa de un fost poet (acum calugar, daca ati auzit de Savatie Bastovoi)
Cantec de inmormantare
Intristeaza-te
si adu-ti aminte de inima ta.
Asculta bataile ei
ca pe orologiul unui oras,
un oras din care n-ai mai ramas
decat tu singur.
Fuga spre campul cu ciori
Da, el poate sa se desprinda de propria-i minte
ca de un bulgare,
ca de o streasina singuratica
la intampinarea serii.
Singuratic, strain, mereu pe fuga
cu inima strapunsa si naiva,
crezand pana acum ca
toate ciorile au cate 300 de ani,
desi nici el nu mai tine bine minte
cine anume i-a bagat in cap
una ca asta.
In fiecare zi face acest zbor
peste lucrurile acestea trecatoare
si zadarnice,
peste propriile ganduri, aceste ganduri
care ii sunt la fel de straine
ca si restul lumii.
O, cum ar fugi si s-ar amesteca
in forfota de ciori de pe campul arat,
dar nu, nu pentru a se impartasi
de cei 300 de ani de care zice lumea
ca i-ar trai aceste vietati. Nu pentru asta.
Acum el nu mai este macinat
de o dorinta ca aceasta. Aflase el,
aflase ca, de acum, e vesnic. Ca el,
cel framantat atat de mult de moarte,
e vesnic. Credea si stia asta.
De fapt, nici nu mai avea cum sa fie altfel!
Si totusi, pasarile acestea negre si ciudate
il atrageau prin multe feluri.
De poti...
de Rudyard Kipling
"De poti sa nu-ti pierzi capul, cind toti in jurul tau
Si l-au pierdut pe-al lor, gasindu-ti tie vina;
De poti, atunci cind toti te cred nedemn si rau,
Sa nu-ti pierzi nici o clipa increderea in tine;
De poti s-atepti oricit, fara sa-ti pierzi rabdarea,
De rabzi sa fii mintit, fara ca tu sa minti,
Sau cind, hulit de oameni, tu nu cu razbunarea
Sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti;
De poti visa, dar fara sa te robesti visarii,
De poti gindi, dar fara sa-ti faci din asta un tel,
De poti sa nu cazi prada nicicind disperarii,
Succesul si dezastrul primindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvintul rostit cindva de tine,
Rastalmacit de oameni, ciuntit si prefacut;
De poti sa-ti vezi idealul distrus, si din ruine
Sa-l recladesti cu-ardoarea fierbinte din trecut;
De poti risca pe-o carte intreaga ta avere,
Si tot ce-ai strins o viata sa pierzi intr-un minut,
Si-atunci, fara a scoate vorba de durere,
Sa-ncepi agoniseala cu calm de la-nceput;
Si daca corpul tau, uzat si obosit,
Il vei putea forta sa-ti mai slujeasca inca,
Numai cu strasnicia vointii tale, si-astfel
Sa steie peste vreme asa cum sta o stinca;
De poti vorbi multimii,fara sa minti, si daca
Te poti plimba cu regii, fara a te-nginfa,
De, nici amici, nici dusmani, nu pot vreun rau sa-ti faca,
Pentru ca doar dreptatea e calauza ta;
Si daca poti sa umpli minuta trecatoare,
Sa nu pierzi nici o fila din al vietii tom,
Al tau va fi pamintul, cu bunurile-i toate
Si, ceea ce-i mai mult chiar, sa stii, vei fi un OM!"
Ion Barbu
Margini de seară
Pendulul apei calme, generale,
Sub sticlă sta, în Ţările-de-Jos.
Luceferii marini, amari în vale;
Sălciu muia şi racul fosforos.
Un gând adus, de raze şi curbură
(Fii aurul irecuzabil greu!)
Extremele cămărilor de bură
Mirat le începea, în Dumnezeu.
[B] O mie de usi inainte
o mie de usi inapoi
respiratia - prag leganat
din care
pornesc in siruri
contrare
doua fugi infinite
de usi
o usa
care naste o usa
care naste alta si alte
pana in cel mai
indepartat
punct
din care toate usile
vin
inapoi
si ultima usa esti
tu .
Un prag
din care pornesc
toate usile .
( Cezar Baltag- Leagan in oglinda)
da, If, frumoasa poezie, m-a adus deseori in
~Song of the Leannan Sidhe~
I am a creature of the Fey
Prepare to give your soul away
My spell is passion and it is art
My song can bind a human heart
And if you chance to know my face
My hold shall be your last embrace.
I shall be thy lover...
I am unlike a mortal lass
From dreams of longing I have passed
I came upon your lonely cries
Revealing beauty to your eyes
So shun the world that you have known
And spend your nights within my own.
I shall be thy lover...
You shall be known by other men
For your great works of voice and pen
Yet inspiration has a cost
For with me know your soul is lost
I'll take your passion and your skill
I'll take your young life quicker still.
I shall be thy lover...
Through the kisses that I give
I draw from you that I will live
And though you think this weakness grand
The touch of death, your lover's hand
Your will to live has come too late
Come to my arms, and love this fate!
I shall be thy lover...
I am a creature of the Fey
Prepare to give your soul away
My spell is passion and it is art
My song can bind a human heart
And if you chance to know my face
My hold shall be your last embrace.
[/B]
Risipei se deda florarul
Lucian Blaga
Ne-om aminti cindva tirziu
de-aceasta intimplare simpla,
de-aceasta banca unde stam,
timpla fierbinte linga timpla.
De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se deda florarul.
Polenul cade peste noi,
in preajma galbene troiene
alcatuieste-n aur fin.
Pe umeri cade-ne si-n gene.
Ne cade-n gura cind vorbim,
si-n ochi, cind nu gasim cuvintul.
Si nu stim ce pareri de rau
ne tulbura, piezis, avintul.
Ne-om aminti cindva tirziu
de-aceasta intimplare simpla,
de-aceasta banca unde stam,
timpla fierbinte linga timpla.
Visind, intrezarim prin doruri-
latente-n pulberi aurii-
paduri ce ar putea sa fie,
si niciodata nu vor fi.
Tot cu Blaga, si eu:
Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
si totusi
flori albe si rosii eu nu-ti pun pe frunte si-n plete,
căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru strasnicul suflet
ce-l port.
Dati-mi un trup,
voi muntilor,
mărilor,
dati-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcasul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măretii mei pasi
si-as apare năvalnic si liber
cum sunt,
pământule sfânt.
Când as iubi,
mi-as întinde spre cer toate mările
ca niste vânjoase, sălbatice brate fierbinti,
spre cer,
să-l cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.
Când as urî,
as zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieti sori
călători
si poate-as zâmbi.
Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.
Iubire de vara
Stam amandoi
pe tarm
privind in larg
pescarusii
ce se avanta
spre infinitul albastru.
Suntem singuri pe pamant,
nimeni nu mai exista.
Deasupra cerul,
in jur
multa apa si doar noi
degustandu-ne trupurile
intr-o perfecta armonie.
Sub picioarele prabusite,
valuri caramizii de nisip
ne desfata si ne ard
cu saruturile lor
incandescente.
Pasarile cerului
mai canta o balada,
prevestind asfintitul
calatoriei,
a iubirii solare
de-o vara.
Lucian Avramescu
Singurul lucru care contează
femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas...
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano...
femeia este singurul lucru care conteaza
cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei
fara femeie
limuzina noastra este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii
o ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux
femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocui decat de sinele sau
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi invingem crizele mondiale
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletesti
femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care conteaza
domnilor
Macar visand...
Sa mai inchid portile
dinspre tine nu stiu,
simt doar ceva ca o mare tristete
cutreierandu-ma
precum o caravana pustiul,
si dragostea ta ca o seceta...
Daca n-ar fi decat
zadarnica, perpetua cautare
si inca
ar trebui sa te incumeti
macar sa visezi, suflete al meu,
macar sa te cutremuri visand
la un tarmure de mare...
ce suflet trist mi-au daruit/ parintii din parinti/de-au incaput numai in el/ atatea suferinti....
ce suflet trist si far' de rost/ si din ce lut inert......
am citat din memorie....e o postuma a lui eminescu....am citit-o prima data in clasa a 12-a si...m-a lasat fara suflare
Sah
(Marin Sorescu)
Eu mut o zi alba,
El muta o zi neagra.
Eu inaintez un vis,
El mi-l ia la razboi.
El imi ataca plamanii,
Eu ma gandesc un an la spital,
Fac o combinatie stralucita
Si-i castig o zi neagra.
El muta o nenorocire
Si ma ameninta cu cancerul
(Care merge deocamdata in forma de cruce)
Dar eu ii pun in fata o carte
Si-l silesc sa se retraga.
Ii mai castig cateva piese,
Dar,uite,jumatate din viata mea
E scoasa pe margine.
- O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,
Imi spune el.
- Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
In spatele meu sotia, copiii,
Soarele, luna si ceilalti chibiti
Tremura pentru orice miscare a mea.
Eu imi aprind o tigara
Si continui partida.
Don't cry for me
Break me down
To the ground
Don't try picking me up
This is where I'm bound.
I fell here long ago
This place just called to me
People see me as trapped inside
But I am already free
This place was my destiny
I was not conned into coming here
Do not fear this place where I am
All you're loved ones are near
This place makes you sad
This is where you'll be lead
And so don't cry for me,
I'm already dead
Se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă
Si somnul, vameş vieţii, nu vrea să-mi ieie vamă.
Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte,
S-asamăn între-olaltă viaţă şi cu moarte;
Ci cumpăna gîndirii-mi şi azi nu se mai schimbă,
Căci între amîndouă stă neclintita limbă...
...in asteptarea cuiva tare drag mie...
Dialog de iarnă
G. Bacovia
Fereastra e-o poemă de plumb si de scântei,
Orasul adoarme troienit.
Mult mai târziu de miezul noptii sunt orele trecute...
În haosul vietii nici noi nu ne-am găsit...
O, vino, cel putin, acum, prin fortele necunoscute;
-- Să viu ?
-- Oh ! mi-i frică...
-- Vezi !
-- Hai !
-- Am venit ;
-- Unde ?
-- Lângă tine ;
-- Plâng...
-- Plâng...
-- Taci...
-- Hai...
-- Hai ;
-- În infinit...
-- În infinit ;
-- Cântă...
-- Vis ;
-- Da...
-- Nu.
-- Nu...
-- Minus ;
-- Minus...
-- Plus ;
-- Plus...
-- Armonie.
-- Armonie...
-- Când ?
-- Când...
-- Poate ;
-- Poate...
-- Of !
Fereastra e-o poemă de plumb, si de scântei.
O zi de promoroacă în cameră pătrunde...
Sirenele de muncă vibrează, plângător ;
Orasul e-un ghetar de fum, de clopotei,
Si de fior...
-- Unde... Unde ? !
Cu mine se intampla ceva
...O viata de OM...
M. Sorescu
Blaga- Psalm
O durere totdeauna mi-a fost singuratatea ta ascunsa,
Dumnezeule, dar ce era sa fac?
Când eram copil ma jucam cu tine
si-n închipuire te desfaceam cum desfaci o jucarie.
Apoi salbaticia mi-a crescut,
cântarile mi-au pierit,
si fara sa-mi fi fost vreodata aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
în tarâna, în foc, în vazduh si pe ape.
Între rasaritul de soare si-apusul de soare
sunt numai tina si rana.
În cer te-ai închis ca-ntr-un cosciug.
O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea
decât cu viata,
mi-ai vorbi. De-acolo unde esti,
din pamânt ori din poveste mi-ai vorbi.
În spinii de-aci, arata-te, Doamne,
sa stiu ce-astepti de la mine.
Sa prind din vazduh sulita veninoasa
din adânc azvârlita de altul sa te raneasca subt aripi?
Ori nu doresti nimic?
Esti muta, neclintita identitate
(rotunjit în sine a este a),
nu ceri nimic. Nici macar rugaciunea mea.
Iata, stelele intra în lume
deodata cu întrebatoarele mele tristeti.
Iata, e noapte fara ferestre-n afara.
Dumnezeule, de-acum ce ma fac?
În mijlocul tau ma dezbrac. Ma dezbrac de trup
ca de-o haina pe care-o lasi în drum.
Fac parte dintru acei foarte singuri
atat de singuri
incat au vreme sa priveasca
pasarile
care locuiesc in tipatul lor
care au timp sa astepte
ca pe o veste buna
fluviul
Sunt singura
De aceea mi se pare ciudat
ca am tinut usa deschisa
ca am tinut inima deschisa
ca am tinut toata noaptea ochii deschisi
Dor - Nina Cassian
Dragostea mea,
ancora grea,
tine-ma strans;
toate ma dor:
gura de dor,
ochii de plans.
Vantul cazu -
poate ca nu,
dar s-a facut
liniste-n cer
fara puteri
ca la-nceput.
Nu mai visez
pasi pe zapezi,
urme de vulpi,
nu mai sunt flori,
sufletul lor
moare in bulbi.
Singuratati...
Nu te arati,
nu-mi trimiti vesti.
Cat fara rost.
Oare ai fost?
Oare mai esti?
Poem
Nichita Stanescu
Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...
Ai ochi fascinatori de sarpe
ai ochii vezi ca lacul blestemat
in care-atrasi de mincinoase ape
atatia muritori s-au inecat
Ai ochii mincinosi s-atat de verzi...
cand ma apropii si-i privesc de-aproape
eu vad un chip pe care tu-l pastrezi
in taina mincinoaselor lor ape
Un chip ciudat, un chip ce nu-i al meu
si ma gandesc atunci: al cui e oare?
cine-i straina care-mi fura gandul tau
si ochii tai, cu ape schimbatoare?
Cand vad privirea ta nepasatoare
tigara stinsa-n coltul gurii, muta
cum o urasc pe-acea necunoscuta
din achii tai cu ape schimbatoare
Magda Isanos
BIOGRAFIE
Lucian Blaga
Unde si când m-am ivit în lumină nu stiu,
din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind,
în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind,
câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund.
De vânturi si isprăvi visate îmi sunt
ochii plini,
de umblat umblu ca fiecare:
când vinovat pe coperisele iadului,
când fără păcat pe muntele cu crini.
Închis în cercul aceleiasi vetre
fac schimb de taine cu strămosii,
norodul spălat de ape subt pietre.
Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult
în mine cum se tot revarsă
povestile sângelui uitat de mult.
Binecuvânt pânea si luna.
Ziua trăiesc împrăstiat cu furtuna.
Cu cuvinte stinse în gură
am cântat si mai cânt marea trecere,
somnul lumii, îngerii de ceară.
De pe-un umăr pe altul
tăcând îmi trec steaua ca o povară.
Salut tuturor! Ultima poezie care mi-a placut foarte mult este Adio scrisa de Eugénio de Andrade
Am consumat deja cuvintele pe străzi, iubirea mea,
Şi ceea ce a mai rămas nu ajunge
pentru a alunga frigul dintre patru pereţi.
Am consumat totul, mai puţin liniştea.
Ne-am epuizat ochii cu sarea lacrimilor,
ne-am epuizat braţele cu puterea îmbrăţişărilor,
am disipat orele ceasului şi pietrele străzilor
în speranţe inutile.
Îmi bag mîinile în buzunare
Şi nu găsesc nimic.
Înainte am fi avut atîtea să ne dăm unul altuia!
Era ca şi cînd toate lucrurile ar fi fost ale mele:
cu cît îţi dădeam mai mult, cu atît mai mult aveam să-ţi dau.
Adesea spuneai: ochii tăi sînt peşti verzi!
Şi eu credeam.
Credeam,
pentru că alături de tine
totul era posibil.
dar asta era în vremea secretelor.
Era în vremea cînd corpul tău era un acvariu.
Era în vremea cînd ochii mei
erau peştii tăi verzi.
Astăzi sînt doar ochii mei.
E trist, dar adevărat:
Nişte ochi ca oricare alţii.
Am consumat deja cuvintele.
Cînd spun acum: "iubirea mea
",
nu se mai întîmplă absolut nimic.
Şi între timp, printre cuvintele consumate,
am certitudinea
că toate lucrurile ar tremura
numai să murmur numele tău
în liniştea inimii mele.
Nu mai avem nimic să ne dăm.
Înlăuntrul tău
nu mai există nimic care să-mi potolească setea.
Trecutul e inutil ca o zdreanţă.
Şi, aşa cum ţi-am spus: cuvintele sînt consumate.
Adio.
ULTIMA SCRISOARE
(Mihai Beniuc)
Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles, voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nu, nici un cuvant, nu-mi spune ca-i o forma.
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma.
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
Mai mult in drumul tau nu am sa ies.
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur, numai o greseala.
Putea sa fie mult - nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai vreun rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli.
Vedeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n noaptea mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus, magic,
Pe frageda fiinta-a ta de lut,
Simteam in mine murmurul pelagic,
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenunchiate randuri, submisiv,
La soclul tau dumnezeiesc asteapta
Sa le intinzi cu zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta
'Nainte de-a se sterge-n infinit.
O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De neinteles, de nedescris.
Ireversibil s-a incheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun:"Esti ca oricare",
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglideste beat de pofte taul
Ce-l tine, candid, amintirea mea.
Vei fi acolo pururi neintinata,
Te voi iubi mereu, fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor, lina,
Vei sta, iubita, ca-ntru-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Iar cand viata va fi rea cu tine,
Cand or sa te improaste cu noroi
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi acolo, singuri, amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemaiscrise te mangai.
In dulcea lor cadenta leganata
Te vei simti ca-n visul tau dintai.
Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,
Sa plec de-aicea, de la voi, curand,
Cand glasul tau vreodata-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Iar de va fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare,
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.
(Pasarea Colibri... cu vocea lor ne invata sa traim frumusetea poeziei la valoare maxima)
Mi-e imposibil fara tine
Nici nu mai stiu daca erai frumoasa
Si nici in ce culori iti sta mai bine,
Stiu doar ca amintirea nu ma lasa
Si ca mi-e imposibil fara tine.
Vizionez femei nenumarate,
Femei interesante ma mai suna,
Dar rece si strain ma simt de toate
Si nu ma vad cu ele impreuna.
Nu pot nici sa-mi explic intreaga drama,
Care-a decurs din intalnirea noastra,
Dar vechiul dor al dragostei ma cheama
Si tu imi faci cu mana la fereastra.
Subtile explicatii cui i-as cere?
Tot prostul face pe interesantul
Si-n condamnarea asta la tacere,
Mai conversez de-a surda, cu neantul.
Si cum sa transformam iubirea-n ura,
De ce nu noi, ci solii sa lucreze,
Si sa patam simtirea cea mai pura,
Punand incendiul tot in paranteze?
N-as vrea sa te-ndarjesc sau sa te sperii,
Nici sa te fac sa te-ndoiesti de tine,
Dar eu te-am adorat fara criterii,
Estet bolnav, al patimii depline.
De dragul tau, am fost cu lumea-n lupta,
Te-am aparat de barfe si de crivat,
Si dupa toata veghea ne-ntrerupta,
Cedez numai in lupta impotriva-ti.
Si totusi tu ai fost cea mai frumoasa,
La mine-n brate iti fusese bine,
Obsesia iubirii nu ma lasa
Si-mi este imposibil fara tine.
ADRIAN PAUNESCU
Din volumul "Liber sa sufar" - 2003
Diana
Ce cauti unde bate luna
Pe un alb izvor tremurator
Si unde pasarile-ntr-una
Se-ntrec cu glas ciripitor?
N-auzi cum frunzele-n poiana
Soptesc cu zgomotul de guri
Ce se saruta, se harjoana
In umbr-adancade paduri?
In cea oglinda miscatoare
Vrei sa privesti un straniu joc,
O apa vecinic calatoare
Sub ochiul tau ramas pe loc?
S-a desprimavarat padurea,
E-o noua viata-n orice zvon
Si numai tu gandesti aiurea,
Ca tanarul Eudymion
De ce doresti singuratate
Si glasul tainic de izvor?
S-auzi cum codru frunza-si bate,
S-adormi pe verdele covor?
Iar prin lumina cea rarita,
Din valuri reci si umbre moi,
S-apar-o zana linistita
Cu ochii mari, cu umeri goi?
Ah! acum crengile le-ndoaie
Manute albe de omat,
O fata dulce si balaie,
Un trup inalt si mladiet.
Un arc de aur pe-al ei umar,
Ea trece mandra la vanat
Si peste frunze fara numar
Abia o urma a lasat.
Sfârsit
Paznicii Iadului miros un suflet împlinit,
Si atunci culeg din herghelia de crini negri
Pe cel mai alb si îl dăruiesc zâmbetului.
Îndată acesta smulge din bratele Răului
Imaginea ce-l salvează si-l îndeamnă
La nemurire si la vesnica dorintă: fericire.
Creează ghirlande din aripile îngerilor
Si le asează pe apă,
Iar acestea devin spini cruzi ai condamnării.
Spicul cerului îsi leapădă sământa,
Ce cade pe pământul cu cosmaruri
Si naste un boboc de lumină.
Se zbate în zadar chipul pe fundul oceanului,
Căci perlele de lângă el sunt neputincioase,
Iar ochii săi privesc un alt tărâm departe.
Povesti ce cuprind visări fără sfârsit
Sunt stele căzătoare pe văzduhul tuturor,
Si lumini ce străbat milenii de răsărituri
Sunt dorinte de a împrăstia petale de anotimpuri.
_________________
Schana
Sunt tanar, Doamna
versuri: Mircea Dinescu
Sunt tanar, Doamna, vinul ma stie pe de rost
si ochiul sclav imi cara fecioarele prin sange,
cum as putea intoarce copilul care-am fost
cand carne-mi infloreste si doar uitarea plange.
Sunt tanar, Doamna, lucruri am asezat destul
ca sa pricep caderea din somn spre echilibru,
dar bulgari de lumina dac-as manca, satul
nu m-as incape inca in pielea mea de tigru.
Sunt tanar, Doamna, tanar cu spatele frumos
si vreau drept hrana lapte din sfarcuri de cometa,
sa-mi creasca ceru-n suflet si stelele in os
si sa dezmint zapada pierdut in piureta.
Sunt tanar, Doamna, inca aripile ma tin
chiar de ating pamantul pe-aproape cu genunchii,
aceasta putrezire ma-mbata ca un vin
caci simt curgand printr-insa bunicile si unchii.
Sunt tanar, Doamna, tanar, de-aceea nu te cred,
oricat mi-ai spune, timpul nu isi ascute gheara
desi arcasii cetii spre mine isi reped
sagetile vestirii. Sunt tanar. Buna seara!
(Pornind de la poezia lui Mircea Dinescu s-a realizat un Concurs de Parodii... reusind sa se califice in ultima faza 5 parodii)
S-o crezi tu!
-Deci ai venit ! Ia loc, te rog, asculta,
O sa-mi trag sufletul, apoi ti-l dau.
Reazama-ti coasa de perete o secunda ;
Oricum o sa ma iei cu tine, vreau nu vreau.
Am aparut pe lume ca oricare altul,
Tarandu-manainte de-a-nvata sa merg,
Si-am inceput in suflet sa-mi cladesc palatul
Cu dalele de vise, de-adolescent imberb.
Asa trecut-au toamnele, zburdand, prin mine,
Cu primaveri navalnice, torent, urmand,
Si imi dau seama acum, vorbind cu tine,
C-am invatat sa rad mai mult decat sa plang.
Mi-a pus poveri de visen carca viata,
Le-am mostenit cu ADN-ul ancestral,
Pe Eros l-am avut sa-mi lumineze ceata,
Si-acum te am pe tine grandios final !
Indiferent de acte sau de carne-s tanar,
Si nici macar tu, Doamna, nu-mi negi asta.
Asa ca vreau inca un infinit de ploi sa numar.
- Iesi dracului de-aici !...si ia-ti si coasa !
Acum trag oblonul... promit sa revin.
Din nou poezia lui Mircea Dinescu, de la care s-a pornit... concursul de parodii
Adio, Doamnă
Sunt tânăr, Doamnă, şi mă doare-n cot
De vorbele-ţi mieroase şi absurde
Ce le împrastii-n juru-mi peste tot
Cu insistenţa unei babe surde.
Sunt tânăr, Doamnă, tânăr şi n-am chef
Să te mai văd pândind la cotitură
Cu balele-ţi curgând în relief
Poftind să muşti din mine-o-mbucătură.
Sunt tânăr, Doamnă, am obrazul fin,
Prin vene-un râu de votcă se întrece
Cu un şuvoi ameţitor de vin
Aşa că
nu mă-mbeţi cu apă rece!
Sunt tânăr, Doamnă, fraged şi frumos
Dar n-am să-ţi fiu eu morcovul din supă,
Degeaba jinduieşti la al meu os
Căci n-ai tu carnea care să-l corupă.
Sunt tânăr, Doamnă şi de-abia aştept
Să-ţi rup vreo două coaste, fără milă,
Să îti proptesc cu ele capu-n piept
Şi-ntr-un muzeu să te expun, fosilă.
Sunt tânăr, Doamnă, lasă-mă acum,
N-ai să mă-nchizi pe mine-n cimitir,
M-aşteaptă-o demoazelă peste drum
Adio Doamnă, deci! Şi hai sictir!
Nu pot scrie mai mult acum, am intrat doar in graba... revin.
One_Last_Dance, genial!!!!!
Sunt tanar, Doamna e una din poeziile mele preferate de la Dinescu, iar parodia e de`a dreptul mortala. U made my day
Multumesc, Cinnamon_Girl... te simt aproape
Daca nu te superi, te invit sa citesti si urmatoarea parodie, promit s-o postez intr-o zi, acum am fugit, pur si simplu, prin preajma...
Sunt vested, Doamna
Sunt veşted, Doamnă, toamna mă ştie pe de rost
şi ochiu-abia distinge lumina de-ntuneric,
cum aş putea întoarce bărbatul care-am fost
când carnea mi-e uscată şi râsul mi-e himeric.
Sunt veşted, Doamnă, vânturi m-au bântuit destul
ca să pricep că moartea nu-nseamnă echilibru,
dar bulgari de ţărână de-aş mistui, sătul,
m-aş spânzura de lampă cu dungile de tigru.
Sunt veşted, Doamnă, veşted cu spatele bubos,
şi vreau să muşc din sfârcuri măcar şi cu proteza,
îmi creşte noaptea-n suflet, cuţitul mi-e la os,
zâmbesc un pic pieziş, ca să-mi ascund pareza.
Sunt veşted, Doamnă, foşnesc precum o frunză,
iar fulgii din aripă s-au dus în patru zări,
cuvintele-balsam nu mai fac mare brânză
când timpul se măsoară doar în însingurari.
Sunt veşted, Doamnă, veşted, de-aceea te-nţeleg
când spui că pentru tine contează numai vara,
cu un descântec invers de mine te dezleg,
la tine-i înca ziuă. Sunt veşted. Bună seara.
...parodie dupa "Sunt tanar, Doamna!" - Mircea Dinescu
27
Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
de la chiolhanuri crunte doar amintirea plânge
(nu-mi mai vedeam nici mâna cum adormită-n post
strângea spasmodic sticla purtând urme de sânge).
Sunt tânăr, Doamnă, fumuri aveam în cap destul,
pe când plecat de-acasă plimbam maluri de Tibru,
dar valurile vieţii m-au scufundat sătul
de-un trai prea previzibil pierdut-am echilibru.
Sunt tanar, Doamna, tânăr ajuns piele şi os,
vânez un colţ de pâine cu ochiul drept lunetă,
m-aş apleca îndata să îl culeg de jos,
cu riscul de-a rămâne blocat în piruetă.
Sunt tânăr, Doamnă, poate, dar şalele mă dor,
aproape-ating pământul, sleit îndoi genunchii,
de nu găsesc o pâine, de foame am să mor,
deja zăresc prin ceaţă bunicile şi unchii.
Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
orice mi-ai spune - carne n-am mai gustat de-o lună,
degeaba-n decolteu-ţi de ceaţă mă reped
cu arşiţa dorinţei. Sunt tânăr... noapte bună!
(acelasi concurs de parodii)
One_Last_Dance, Cinnamon_Girl tocmai a deschis un nou topic în acelaşi subforum, intitulat sugestiv "Parodii". Dacă ai putea să depui viitoarele poezioare amuzante acolo, ar fi ideal. Topicul cu pricina poate fi găsit accesând http://www.hanuancutei.com/forum/index.php?showtopic=5324&view=findpost&p=263265.
Mai exista un topic asemănător în secţiunea de "Bancuri", topic numit "Poezii hazlii", dacă-mi amintesc bine .. Rămane la latitudinea ta unde depui, normal. Mersi fain.
QUOTE (rebel @ 26 Jan 2005, 12:29 AM) |
One_Last_Dance, Cinnamon_Girl tocmai a deschis un nou topic în acelaşi subforum, intitulat sugestiv "Parodii". Dacă ai putea să depui viitoarele poezioare amuzante acolo, ar fi ideal. Mai exista un topic asemănător în secţiunea de "Bancuri", topic numit "Poezii hazlii", dacă-mi amintesc bine .. Rămane la latitudinea ta unde depui, normal. Mersi fain. |
Mulţumesc şi eu.
Sunt pasi de dincolo de lume
Si lumi de dincolo de pas.
Rasar de sub ciudate brume
Si-n umbra iar adanc s-au tras.
Noi nu vedem nici pasii stranii,
Nu stim nici ce taram ating,
Dar ca un freamat de litanii
Fosnesc in aer si se sting.
Nici lumea unde pas nu duce
N-o pipaim cu ochi de lut.
O clipa-n noi sublim straluce
Si piere - fara de-nceput.
Si nu mai stim daca de fum e,
Nici pasii unde s-au retras.
Sunt pasi de dincolo de lume
Si lumi de dincolo de pas.
ptr Şefa de la "Zi-ne ce-ai in cap"
I love you atat de tare
incat I belive ca mor
you are so incantatoare
oh my dear cat te ador.
When I go la brat cu tine
ma simt very magulit
caci are looking toti la mine
oh, I'm so, so fericit.
All ar fi atat de bine...
but you see, nu-i chiar asa
caci I tell ce simt in mine
dar tu smile si smile intr-una
And I think ca spun traznai.
Please don't face pe nebuna
si mai look in ochii mei.
Understand? I love you draga
cum the hell sa-ti mai vorbesc
you are totul pentru mine
and I want sa te-ntalnesc.
But is dificult, vezi bine
caci your mother e pe faza
si din five in five minute
carefully te controleaza
Maybe sa ajung la tine
ca in Shakespeare, "Juliet"
I "Romeo" love pe tine
give me scara din boschet.
QUOTE (mogaldeatza @ 28 Jan 2005, 09:03 AM) |
Sunt pasi de dincolo de lume Si lumi de dincolo de pas. Rasar de sub ciudate brume Si-n umbra iar adanc s-au tras. .......................................... |
Oh, Pufos incintator,
Scara-i rupta, vezi tu bine!
Un mai vechi adorator,
Mort de dor si de amor,
Supraponderal din fire ,
A rupt scara prea firava ...
Bietul om e o epava,
Si-a rupt mina si piciorul
Turnu-i-nalt si in gradini
Totu-i numai maracini!
QUOTE (Diana-Maria @ 28 Jan 2005, 12:51 PM) |
Oh, Pufos incintator, Scara-i rupta, vezi tu bine! Un mai vechi adorator, Mort de dor si de amor, Supraponderal din fire , A rupt scara prea firava ... Bietul om e o epava, Si-a rupt mina si piciorul Turnu-i-nalt si in gradini Totu-i numai maracini! |
Ion Minulescu
Ecce homo
Eu sunt o-mperechere de straniu
Şi comun,
De aiurări de clopot
Şi frământări de clape -
În suflet port tristeţea planetelor ce-apun,
Şi-n cântece, tumultul căderilor de ape...
Eu sunt o cadenţare de bine
Şi de rău,
De glasuri răzvrătite
Şi resemnări târzii -
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
Şi-n visuri, majestatea solarei agonii...
Eu sunt o-ncrucişare de harfe
Şi trompete,
De leneşe pavane
Şi repezi farandole -
În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete,
Şi-n râs, impertinenţa sonorelor mandole.
Eu sunt o armonie de proză
Şi de vers,
De crime
Şi idile,
De artă
Şi eres -
În craniu port Imensul, stăpân pe Univers,
Şi-n vers, voinţa celui din urmă Ne'nţeles!...
Pentru Cactus :
De te cateri pe-o privire ,
Daune sa nu imi ceri !
Cind cazut, in amortire,
Dupa doctori o sa zbieri !
:
Singurătatea
Era târziu, mai către seară,
După o zi caniculară,
Când am intrat, găsind în casă
Singurătatea ! Mă aştepta de ieri...
Privind în gol şi nicăieri...
- Iar ai venit în pragul meu ?
Te du; când am nevoie te chem eu !
Mai lasă-mi sufletul în pace
Ca să viseze la ce-i place !
Tu n-ai habar de şoapte, vis, răsfătz,
Când te apropii simt că-nghetz;
Numai cu tine-o să mă frâng,
Te du, ca nu mai vreau să plâng !
Ai rătăcit cărarea ! Am ghicit ?
Aşa-i că nu la mine ai venit ?!
Ea tace, tace şi se-ncruntă,
Şi mă măsoară cu privirea-i mută:
- La tine am venit şi tu o ştii...
Căci tot cu mine-o să rămâi....!
Nemurire
Eu sunt mormantul meu spre nemurire
Si pot trai murind fara de-a sti.
Sa inchistez in sine-mi trista fire
Ce-o simt zbatand sa iasa inc-o zi.
Eu sunt mormantul meu spre nemurire
Si mii de ani în sir mai pot să mor,
Sa risipesc cu-a mea preafericire
Tristeti şi umbre care dor.
Eu sunt mormantul meu spre nemurire
Si-n tine să traiesc as vrea,
Caci viata vesnică e doar iubire
Si-n tine doar vad viata mea.
(creatie proprie)
QUOTE (Barrie @ 3 Feb 2005, 09:55 AM) |
Nemurire (creatie proprie) |
Poveste cu sani si capsuni
As vrea sa-ti scriu pe sani
O poveste
Cu sarutari ca painea calda,
Despre un Zmeu credul ce a iubit
Si a pierit,
Intr-o lume neagra de cerneala.
Dar tare mi-e teama
Ca varful cel mic al sanului tau,
Dulce capsuna ,se va speria cand buzele mele
Povestea vor incepe sa spuna,
Astfel ca
Palmele caus le voi face
Si-n ele
Capsuni voi ascunde,
Pana cand Zmeul
Cuprins de inghetul uitarii
Va pleca in cea lume
Incotosmanat in povestile-bunde.
Nu stiu de cine e...am primit-o si eu.
Pentru a umple un Gol
Introdu insusi Lucrul care l-a cauzat
Blocheaza-l
Cu Altul-si Golul se va casca mai mult-
Nu poti suda un Abis
Cu Aer.
Emily Dickinson
oceansoul. Sper să ne vedem pe aici cât mai des.
Agonie
Albastrul verzui înnegreşte
maroul violet al albului gălbui.
Portocaliul mov însângerează
deschisul cer roşu.
În sus cobor
şi mă aplec
până la nori.
O voce urlă în şoaptă
prin stofa mătăsoasă
a urechii mele vii.
Aud voci tulburătoare,
Mă-nfior când îmi strigă murmururi,
Ape mă inundă,
Pământul mă umple,
Cerul m-atinge,
Zbor cu păsările,
Cânt cu ele
Vorbesc cu leii,
În haită-s cu lupii,
Un copac din suflet îmi iese,
Presiunea e mare
Şi gata
M-am dus
Ochiul mi-e mort,
Degetele-mi nu simt nimic,
Nu mai aud dar părul şi unghiile-mi cresc.
Gata!
Am ajuns.
E rece, întunecos,
E fum
Un înger sau demon
Sunt
Nu, mai bine zis,
Nu mai sunt.
Moartea
6 februarie 2001
"The MovingFinger writes; and, having writ,
Moves on: nor all your Piety nor Wit
Shall lure it back to cancel half a Line,
Nor all your Tears wash out a Word of it."
Omar Khayyam by Edward FitzGerald
interesanta...
Mateiu Ion Caragiale
Mărturisire
Sufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale,
Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăti,
Pe ea boarea nu adie, vesnic dorm undele-i pale,
Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăti.
Sufletu-mi e-un turn de piatră care cade în ruină,
Iedera si muschiul verde zidurile-i năpădesc,
Strajă a singurătătii trist veghează pe colină,
Si în juru-i, seara, tainic, liliecii fâlfâiesc.
Sufletu-mi e-o floare rară ce muiată pare-n sânge,
Spulberată-i fu mireasma de-al restristii aprig vânt,
E-o cântare-ndepărtată ce visări apuse plânge,
E o candelă uitată ce se stinge pe-un mormânt.
Asta compune ceva bestial...
Oana Blaghi
Ce înseamnă a fi viu!
Când tu plângi eu îmi sterg lacrimile
Pentru ca puterea ce-ti străbate simturile
În care mă pierd,
Să te îmbrace, să mă ocrotesti.
Cartea cu suspine asezată ca un tablou tăcut
Pe podeaua plecării, îsi arată copertile...
Coperti cu temeri, cu glasuri si clipe.
Copertile inexistente dar reale,
Ce-ti îmbracă vitrina spartă.
Te întorci cu frunzele înecate
Spre mine si realizez că
Sunt jos, dar si sus...
Sunt acolo, dar si aici...
Sunt tristă, dar si veselă,
Pentru că mi-am înăltat mâinile spre Cer
Si am strigat!
Plutesc peste mine si de jos îmi zâmbesc,
Mă uit într-un colt si văd inima ruptă,
Privesc într-altul si văd sufletul obosit,
Iar în jos trupul
Si în sus pe mine.
Îmi înalt mâinile spre Cer
Si strig!
...Acum stau din nou
În fata vitrinei sparte si văd
când eu plâng tu îti stergi lacrimile
pentru ca eu să zbor departe.
Fetele...
NERVI DE PRIMAVARA
Primavara...
O pictura parfumata cu vibrari de violet.
In vitrine, versuri de un nou poet,
In oras suspina un vals din fanfara.
O noua primavara de versuri si pareri...
O lunga desteptare zvoneste imprejur,
E clar si numai soare.
La geamul unei fabrici o pala llucratoare
Arunca o privire in zarea de azur.
O noua primavara pe vechile dureri...
Apar din nou taranii pe haul din campie,
In infinit pamantul se simte tresaltand:
Vor fi acum de toate cum este orisicand,
Dar iar ramane totul o lunga teorie.
O ,cand va fi un cantec de alte primaveri?...
('Nervi de primavara',G.Bacovia)
ruga
de " cameleon "
Peste ochiu-mi plin de ger
desfasoara-te, tu, cer!
Deschide brate padure,
verdele-ti in miez ma fure!
Sufla, tu, vantule, tare
catre lumea viitoare,
lasa-mi sufletul sa zboare
da-le aripilor zare,
soaptei da-i mister adanc
netacerii da-i cuvant...
Fie toate cum nu sunt,
umbra-om, pamantul-fulg!
Incertitudini...
Lucian Blaga
Vreau să joc!
O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniţă - încătuşat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
şi cer sub mine -
şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
"Sunt rob în temniţă!"
imi place foarte mult...
Lucian Blaga
Melancolie
Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri.
Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea,
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă.
Catren - Lucian Blaga
"Ingenunchez in vant. Maine oasele
Au sa-mi cada de pe cruce.
Inapoi nici un drum nu mai duce.
Ingenunchez in vant langa steaua cea mai trista".
G.
QUOTE (gabitza ^ @ 3 Apr 2005, 11:24 AM) |
Catren - Lucian Blaga "Ingenunchez in vant. Maine oasele Au sa-mi cada de pe cruce. Inapoi nici un drum nu mai duce. Ingenunchez in vant langa steaua cea mai trista". G. |
Când ai nevoie de dragoste
când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.
când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?
fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.
înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.
dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.
Mircea Cartarescu
Am zărit lumina
Am zarit lumina pe pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
Marin Sorescu
Ce bine că eşti
de Nichita Stanescu
E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
Imparat si proletar ( fragmente )
Pe banci de lemn, in scunda taverna mohorata,
Unde patrunde ziua printre feresti murdare,
Pe langa mese lunge statea posomorata,
Cu fete-ntunecoase, o ceata pribegita,
Copii saraci si sceptici ai plebei proletare.
[...]
Religia - o fraza de dansii inventata
Ca cu a ei putere sa va aplece-n jug.
Caci de-ar lipsi din inimi speranta de rasplata,
Dupa ce-amar muncirati mizeri viata toata
Ati mai purta osanda ca vita de la plug ?
[...]
"In orice om o lume isi face incercarea,
Batranul Demiurgos se opinteste-n van;
In orice minte lumea isi pune intrebarea
Din nou: de unde vine si unde merge, floarea
Dorintelor obscure sadite in noian ?"
[...]
In veci aceleasi doruri mascate cu-alta haina,
Si-n toata omenirea in veci acelasi om.
In multe forme-apare a vietii cruda taina,
Pe toti ea ii insala, la nime se destaina,
Dorinti nemarginite plantand intr-un atom.
Cand stii ca visu-acesta cu moarte se sfarseste,
Ca-n urma-ti raman toate astfel cum sunt - de dregi
Oricat ai drege-n lume - atunci te oboseste
Eterna alergare...si-un gand te-ademeneste:
Ca vis al mortii eterne e viata lumii-ntregi."
Invata de la apa sa ai statornic drum
Invata de la flacari ca toate-s numai scrum
Invata de la umbra sa treci si sa veghezi
Invata de la stanca cum neclintit sa sezi
Invata de la soare cum trebuie s-apui
Invata de la vantul ce adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de linistit sa treci
Invata de la toate caci toate-ti sunt surori
Cum treci frumos prin viata
Cum poti frumos sa mori!
Invata de la vierme ca nimeni nu-I uitat
Invata de la nufar sa fii mereu curat.
Invata de la flacari ce-avem de ars in noi
Invata de la ape sa nu dai inapoi
Invata de la umbra sa fii smerit ca ea.
Invata de la stanca sa-nduri furtuna grea.
Invata de la soare ca vremea sa-ti cunosti
Invata de la stele ca-n cer sunt multe osti
Invata de la greier cand singur esti sa canti
Invata de la luna sa nu te inspaimanti
Invata de la vulturi cand umerii ti-s grei
Si du-te la furnica si vezi povara ei
Invata de la floare sa fii gingas ca ea.
Invata de la miel sa ai blandetea sa.
Invata de la pasari sa fii mereu in zbor.
Invata de la toate ca totu-I trecator.
Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci
Sa-nveti din tot ce piere cum sa traiesti in
veci!
(din folclorul norvegian)
E greu...Nu am o poezie preferata. Imi place poezia si atat. Dar intotdeuna imi vor veni in minte cateva versuri, poate pentru ca sunt amintirea unei prietene dragi pe care am pierdut-o...
Si-am sa te uit, caci prea departe
si prea pentru mult timp pornesti
si-ai sa ma uiti, caci si uitarea-i
scrisa-n legile-omenesti...
Gaga! Sper sa te simti bine printre musterii..
N-ai dezmierda de n-ai ştii să blestemi
Surâd numai acei care suspina
Şi n-ai fi râs de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns n-ai duce-n ochi lumina
Şi dacă singur rana nu-ţi legai
Cu mâna ta, n-ai unge răni străine
N-ai jindui după un colţ de rai,
De n-ai avea şi-un strop de iad în tine.
Şi nu te-nalţi pâna nu cazi
Cu fruntea greu în pulberea amară.
Iar dacă-nvii în cântecul de azi...
E pentru c-ai murit în lacrima de-aseara.
Poate ştie cineva autorul, îl rog să mi-l spună şi mie. Au poposit în mintea mea şi... nu stiu de unde.
Mi-au plăcut si mă ajută când am o zi proasta!
cloverish34!
eu nu stiu autorul
So, who is it? plz!
Multumesc pentru primire!
Vad astazi lumea rasturnata
Incolacita-n versurile mele
Cu bieti actori intr-un fad teatru
Pe dupa fosnet de perdele...
cloverish34
E Radu Gyr !
Zed, multumesc!
eu iubesc versurile lui eliot si bacovia tarziu.Daca are cineva versuri de vincente huidobro i-as ramane dator
"Amintiri nu are decat clipa de acum.
Ce-a fost intr-adevar nu se stie.
Mortii isi schimba tot timpul intre ei
numele, numerele, unu, doi, trei...
Exista numai ceea ce va fi,
numai intamplarile neintamplate
atarnand de ramura unui copac
nenascut, stafie pe jumatate...
Exista numai trupul meu inlemnit,
ultimul, de batran, de piatra.
Tristetea mea aude nenascutii caini pe nenascutii oameni cum ii latra.
O, numai ei vor fi intr-adevar!
Noi, locuitorii acestei secunde
suntem un vis de noapte, zvelt,
cu-o mie de picioare alergand oriunde."
N. Stanescu - Cantec
sorry, l-am trimis de doua ori
Blestem
Blestem pământul că-i rotund,
luna că-i departe,
păsările căci zboară,
ciocârlia ce cântă,
cerul că-i albastru,
apa că-i udă,
deşertul că-i uscat,
ziua că-i albă,
noaptea că-i neagră,
secunda că-i scurtă,
anul că-i lung,
omul că-i rău.
Mă blestem pe mine căci exist,
Te blestem pe tine că eşti,
Îl blestem pe el că e acolo,
Vă blestem pe voi că citiţi.
10 martie 2000
îmi place mult nichita stănescu şi cred că poezia de mai jos e absolut genială.
Lumina nervoasă
N-ai nevoie de ochi
ca să vezi lumina nervoasă.
Nu te agăţa de ştreangul vieţii,
stai blând, căci naşterea trece repede în moarte,
atâta doar că amintirea
începe să miroasă a hoit;-
iar tu, care tu, de fapt?
Noi vrem pământ! - George Coşbuc
Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!
O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor -
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi pământ!
De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
Şi-n urma lacomului plug
Ies oase şi-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt,
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; -
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ!
Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani şi cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ - şi noi creştini suntem!
Şi vrem pământ!
N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!
Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat -
Noi vrem pământ!
N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!
Romanţa răspunsului mut - Ion Minulescu
Ce văd!...
E-adevărat?...
Tu eşti?...
Cum?...
N-ai murit?...
Tot mai trăieşti?...
Pendulă care te-ai oprit din mers,
Încerci acum să mergi în sens invers?...
Hai!... Spune-mi...
Spune-mi tot ce ştii...
Să-mi spui chiar şi minciuni,
Să-mi spui
Ce n-ai spus nimănui -
Nici celor morţi,
Nici celor vii ...
Ce victime ai mai făcut
Din clipa-n care urma ţi-am pierdut?...
Ce vrăjitoare te-a trecut prin foc
Şi-a reuşit să-ţi pună inima la loc?...
Şi care-anume sfânt din calendar
Te-a sfătuit să te-ntâlneşti cu mine iar?...
De ce zâmbeşti?
E-adevărat?...
Te-ai răzgândit?...
Ne-am împăcat?...
Iar ne iubim?...
Sau, poate, şi-azi ne regăsim
Aceiaşi vechi duşmani?...
Dar tu mai ştii după câţi ani?...
Eu te-am iertat de mult!...
Dar tu?...
Răspunde-mi "Da"...
Răspunde-mi "Nu" -
Totuna mi-e!...
Ştii tu de ce -
La tine "Nu" şi "Da" nu sunt
Decât aceleaşi vorbe-n vânt!...
De ce te temi?...
De ce-ţi ascunzi
În palme ochii tăi rotunzi?...
De ce-ţi aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tăi de porţelan
Şi inima de Caliban?...
Răspunde-mi!...
Vreau să ştiu şi eu,
De ce-ai venit?...
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit decât
Să-mi torni, ca şi-n trecut, pe gât
Un păhărel de coniac,
Ca eu să tac,
Iar tu să ţipi
Şi să dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!...
Ce zici?
Aşa e c-am ghicit
De ce-ai venit?...
De ce te-ncrunţi şi nu-mi răspunzi?...
Ce nou secret îmi mai ascunzi?...
De ce scrâşneşti din dinţi
Şi taci?...
Hai!... Spune-mi, ce-ai de gând să faci?
Deschide-ţi gura - mii de draci! -
Şi lasă-mă să-ţi mai sărut...
Nu gura...
Ci răspunsul mut!...
Asemanari - Romeo Morari
Eu toamnei te aseaman tot mai mult...
Ca soapta ei, eu glasul ti-l ascult:
Ai vocea clara ca o dimineata;
Te-nvalui in mister ca seara-n ceata;
Ai izbucniri sagalnice, cochete
Si-n zambet - lume-ntreaga de regrete;
Ai stropi de roua ce-i ascunzi sub pleoapa
Si ochii tai in departari se-ngroapa;
Ai nostalgii ca in amurguri, seara
Si te-nfiori ca sub arcus - vioara;
Ma ametesti ca vinul din podgorii
Si-apoi te duci ca-n vantul serii - norii...
... si ma intreb mereu: care e doamna
Care ma fascineaza: TU sau toamna?
eu nu am fost capabila niciodata sa retin vreo poezie.
dar ador decebal catre popor de cosbuc...
Rudyard Kipling
If
If
If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or, being lied about, don't deal in lies,
Or, being hated, don't give way to hating,
And yet don't look too good, nor talk too wise;
If you can dream - and not make dreams your master;
If you can think - and not make thoughts your aim;
If you can meet with triumph and disaster
And treat those two imposters just the same;
If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to broken,
And stoop and build 'em up with wornout tools;
If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breath a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: "Hold on";
If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with kings - nor lose the common touch;
If neither foes nor loving friends can hurt you;
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run -
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man my son!
Dacă
de Rudyard Kipling
Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,
Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,
Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,
Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o nalţe unealta-ţi prea tocită,
Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,
Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,
Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,
Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,
Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
şi, mai presus de toate, un OM copilul meu!
.... Si ...in lb. franceza
Si tu peux voir détruit louvrage de ta vie
Et sans dire un seul mot te mettre à rebâtir,
Ou perdre dun seul coup le gain de cent parties
Sans un geste et sans un soupir ;
Si tu peux être amant sans être fou damour,
Si tu peux être fort sans cesser dêtre tendre
Et, te sentant haï, sans haïr à ton tour,
Pourtant lutter et te défendre ;
Si tu peux supporter dentendre tes paroles
Travesties par des gueux pour exciter des sots,
Et dentendre mentir sur toi leurs bouches folles
Sans mentir toi-même dun seul mot ;
Si tu peux rester digne en étant populaire,
Si tu peux rester peuple en conseillant les rois
Et si tu peux aimer tous tes amis en frère
Sans quaucun deux soit tout pour toi ;
Si tu sais méditer, observer et connaître
Sans jamais devenir sceptique ou destructeur,
Rêver, mais sans laisser le rêve être ton maître,
Penser sans nêtre quun penseur ;
Si tu peux être dur sans jamais être en rage,
Si tu peux être brave et jamais imprudent,
Si tu sais être bon, si tu sais être sage
Sans être moral ni pédant ;
Si tu peux rencontrer Triomphe après Défaite
Et recevoir ces deux menteurs dun même front,
Si tu peux conserver ton courage et ta tête
Quand tous les autres les perdront,
Alors les Rois, les Dieux, la Chance et la Victoire
Seront à tout jamais tes esclaves soumis
Et, ce qui vaut bien mieux que les Rois et la Gloire,
Tu seras un homme, mon fils.
Traduction : Paul Eluard
Lacrimile de _Lucian Blaga_
Cand izgonit din cuibul vesniciei
intaiul om
Trecea uimit si-ngandurat prin codri ori pe campuri,
Il chinuiau mustrandu-l
Lumina, zarea, norii -- si din orice floare
Il sageta c-o amintire paradisul --
Si omul cel dintai, pribeagul, nu stia sa planga.
Odata istovit de-albastrul prea senin
al primaverii,
Cu suflet de copil intaiul om
Cazu cu fata-n pulbera pamantului:
"Stapane, i-am vederea,
ori daca-ti sta in putinta impainjeneste-mi ochii
c-un giulgiu,
sa nu mai vad
nici flori, nici cer, nici zambetele Evei si nici nori,
caci, vezi -- lumina lor ma doare".
Si-atuncea Milostivul intr-o clipa de-ndurare
ii dete -- LACRIMILE.
- 1919 -
Rosteşte-mă - Elena Armenescu
Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte
Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura...
-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec
Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.
Deasupra
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori
Departe, în jurul pământului, între nelinişti
Rosteşte-mă cu inima uneori!
"Inima,
fii simpla ca moartea.
Lucrurile simple nu se pot dovedi.
Si sunt atatia morti
in jur!"
N. Stanescu
Dacă - Elena Liliana Popescu
Dacă s-ar putea vreodată
Să măsori nemăsuratul,
Să cuprinzi nemărginirea,
Să stai, străbătând neantul,
Să fii nici unul, nici altul.
Dacă s-ar putea vreodată
Neiubind să fii iubirea,
Nesperând să fii speranţa,
Nevorbind să fii vorbirea,
Negândind să fii gândirea.
Dacă s-ar putea vreodată
Să auzi neauzitul,
Să priveşti în nevăzut
Şi să afli neştiutul,
Ar urma iar începutul?
Contopire - Elena Armenescu
În sfera aceea de cristal
Ce ne multiplica auzul
Ni se înmulţeau ochii, sporea vederea
Mâini cu multe degete ne creşteau
Pe şolduri, pe coapse
Pe spatele gol, arcuit
Într-o simfonie adâncă, albastră...
Nu ştiam dacă este noapte sau zi
Nu ne aminteam punctele cardinale
Flâmande se plimbau pe noi
Spirale argintii
Ne înconjurau ca nişte liane
Înlănţuiau
Fiecare braţ, fiecare picior
Apoi, ne legau unul de altul
În veşnicia unei clipe
Spre amintirea unei noi trăiri
Pentru că ochiul meu drept şi ochiul tău stâng
Erau pereche de când lumea
Şi vedeau printre genele înrourate
Unde jucau nestingherite curcubee
Vedeau...
Dinlăuntru spre înafară
Cum devenisem o singură cruce
Iar inimile, clopote de catedrală.
Imi plac forte mult aceste versuri de dragoste ale lui Mihai Eminescu:
Si cu focul bland din glasu-ti tu ma dori si ma cutremuri,
De imi pare o poveste de amor din alte vremuri;
Visurile tale toate, ochiul tau atat de tristu-i,
Cu-a lui umed-adancime toata mintea mea o mistui...
Codrii negri aiureaza si izvoarele-i albastre
Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre
Si luceferii ce tremur asa reci prin negre cetini,
Tot pamantul, lacul, cerul... toate, toate ni-s prietini...
Ai putea sa lepezi carma si lopetile sa lepezi,
Dupa propria lor voie sa ne duca unde repezi,
Caci oriunde numai ele ar dori ca sa ne poarte,
Pretutindeni fericire... de-i viata, de e moarte.
Unde eşti, timp?
- Elena Liliana Popescu -
Am greşit
nelăsând iubirea să curgă
asemenea unui fluviu...
Unde eşti, Timp?
Întoarce-te şi lasă-mă
să-mi ispăşesc pedeapsa!
Definitia iubirii - Romeo Morari
Tu esti asemeni cupei din stravezii cristaluri
Cu incrustatii pure si unduiri usoare
Din tine pot sa soarba, in sacre ritualuri
Si gurile pagane si cele-ncepatoare.
Tu stii s-ascunzi in tine, ca intr-un tabernacol
Extazul si durerea - impreunare grava,
Cand sarutarea-ti darui se-ntampla un miracol:
Veninul pare dulce, si-ambrozia otrava!
Noapte de echinox - Gheorghe Tomozei
La capătul zilei urc într-ale ploii vitralii
newtoninele culori primordiale,
filtrate de trandafiri şi de dalii
în risipite petale...
Apoi te chem. Prin aer cuvintele se-ating
de alte glasuri în eter ţâşnite,
şi sunetele scapără, se sting,
totuşi îţi bat în geamuri, ameţite.
Ecou târziu al lunii e culoarea
şi frunza-i un ecou al sevei duse,
călătorind în crengi, iar sărutarea
e un ecou al sângelui pe buze...
Trec păsări albe, ceru-ncercănând,
noaptea e albă ca zăpada filei,
şi e firesc să fie astfel când
fiece clipă-i un ecou al zilei.
...O clipă-i între ziua ce-a trecut
şi noaptea coborâtă-n jur, o clipă
în care de pe-acuma, nevăzut,
alt anotimp de flăcări se-nfiripă.
Rotunde, noaptea, ziua, prin timp se-ngemănară.
Sub clopotul luminii egale au premers,
şi între amândouă sclipeşte clipa rară
ca numele-adoratei în miezul unui vers...
Bălceşti, 21 septemvrie .61
Clipe de zbucium - George Topârceanu
Iubita mea, te simt aşa departe...
Mi-ai pus pe frunte mâinile subţiri,
Dar, ca un zid puternic, ne desparte
O pânză de cernite amintiri.
Fiinţa mea întreagă când te cere,
Tu stai visând, nici ochii nu ţi-i mişti,
Şi câte taine pline de durere
Se pierd în noaptea ochilor tăi trişti!
Eu chem osânda care mă omoară,
Sălbatic vântul patimii să bată,
Eu cer icoana ta de-odinioară,
Pe care n-am văzut-o niciodată.
O, cum aş vrea durerea să mi-o-nşele!
Atâtea nopţi pustii am adorat-o,
I-am dat şi jertfa tinereţii mele
Zâmbind... Tu numai inima mi-ai dat-o.
Mi-ai dat-o! Floare gingaşă de munte
Ce stă deasupra unui larg abis...
(Şi chiar acum, când mă săruţi pe frunte,
Tu mă săruţi cum se sărută-n vis!)
Căci sufletul, ca tristele ruine,
Păstrează-n el lumina altor vremuri,
Şi când o rază-ajunge pân' la mine
Atunci te simt, iubita mea, cum tremuri:
Ea luminează-n tine, fără veste,
Prăpastia trecutului întreg...
Şi-atunci duioasa inimii poveste
Eu o ascult, dar n-o mai înţeleg.
---
De-aceea-n sara asta mi-e totuna,
Sporeşte-mi iar durerea sau alin-o,
Te-ntreb, pierdută pentru totdeauna:
De unde vii şi cine eşti, străino?...
Stinge-mi lumina ochilor: te pot vedea,
acopera-mi urechile: te-aud usor,
fara picioare catre tine pot umbla,
si fara gura pot sa te implor.
Frange-mi in doua bratele,
la fel te va cuprinde inima-mi, in loc;
opreste-mi inima si creierul va bate
Iar de-mi vei azvarli in creier foc,
Pe sange te voi duce mai departe.
De dragul tau se-nchid in ei poetii
si strang imagini pline, fosnitoare,
si merg, se coc in ritmuri ca in soare
si-atat de singuri sunt de-a lungul vietii...
Nu temple care-l strang pe domnu-n fiare,
ca pe-n fugar si-l plang in gura mare,
ca pe-o jivina prinsa si ranita, -
ci case ce-l primesc pe cel ce bate
si-un simtamant de-ofrande nesecate,
in noi si-n orice fapta savarsita...
Rainer Maria Rilke
Plumb de iarnă - George Bacovia
Şi iar... aceeaşi oră de dimineaţă...
Pe toate mocnind acelaşi secret;
Un frig violet, şi faţa e creaţă -
- O, cum omul a devenit concret...
Lungi plictiseli în turnurile sumbre...
Noian de superstiţii, cu hohot sec, tîrziu;
- Vei merita o lampă-n mohorîte umbre
Şi corbii azvîrliţi de-al nopţilor pustiu.
În noaptea viforoasă de vei putea învinge
O tristă-ngăduire, sau un humor secret -
Vor auzi în turnuri, se vor uita cum ninge...
- O, cum omul a devenit concert...
Apostrofe la lună - George Topârceanu
.......
Glob rătăcitor de stâncă rece, tristă ca mormântul,
Fiică stearpă a-ntâmplării, lună, soră cu pământul,
În zadar de mii de veacuri, tu cu raze-mprumutate
Fermecat-ai paraziţii uriaşului tău frate!
Arc văpsit pe bolta rece de-un penel muiat în aur,
Solz zvârlit din coada unui legendar ihtiozaur, -
Câţi săraci din lumea asta, când luceşti în noaptea tristă,
N-ar voi să fii monedă, să te lege-ntr-o batistă?
Sloi de-argint ce se topeşte în azurul dimineţii!
Veşnic te-au iubit amanţii, veşnic te-or cânta poeţii
Lăudând în osanale mincinoasa ta splendoare,
Dar tu vei rămâne veşnic rece şi nesimţitoare.
Apariţie banală ca un fund de farfurie!
Talere cu două feţe! Cap de monstru fără trup!
Orologiu fără ace! Nastur de manta! Chelie!
Felinar! Corupătoare de minore! Cantalup!
Cum poţi tu privi de veacuri globul nostru de argilă
Şi atâta suferinţă, - fără să te stingi de milă?
Pieri în noaptea nefiinţei, rece simbol de minciună,
...
Daca pe vremea lui G. Toparceanu ar fi existat HanuAncutei... ma intreb: cate definiti s-ar fi gasit pentru "LUNA"
Rochia - de Magda Isanos
Din lada mirosind a molii si-a parfum
a scos o rochie din tineretea ei bunica.
Subtire-i si usoara ca un fum,
de parca-ar fi tesuta din nimica.
Ce trist fosneste crinolina de matase,
volanele i se destrama si se taie,
si-n joc de raze, siluete gratioase,
din alte vremi, danseaza prin odaie.
Revede balul cel dintai batrana,
isi recunoaste rochia de fata
si-i tremura pe-atlasul rece mana,
de-nduiosare multa-nfioraa.
Si cum isi pleaca fruntea tot mai tare,
i-asa de garbova bunica-n vechiul sal...
Ce s-a facut frumoasa dansatoare
care-a plutit in rochia de bal?
Picioarele usoare si micute,
si ochii, si surasul stralucit,
in trupul garbovitei bunicute
cum, oare, pe vecie de-au murit?
Si mi-au raspuns matasurile moarte
sau poate chiar batrana-n vechiul sal:
nu, n-au murit, danseaza mai departe,
mereu in alte rochii, primul bal.
Vor trece norii-n ochii tai albastri
Hai sa tacem de vorbele ranesc,
sa nu ne mai ucidem in cuvinte.
Destul ne-am chinuit asa prostesc
cu-a`tale rugaminti... fara de minte.
Hai, gata dialogul asta-anost
in care deliram ca si nebunii,
in care orice-am spune, iese prost,
insingurati in hainele minciunii.
Destul cu-atatea autoamagiri
ce se pitesc in dosuri de cuvinte
sa submineze temple de iubiri
cu dinamita-aducerii aminte!
Sa renuntam la vorbele ce-n rapt
ne-au tot insangerat c-o intristare,
comunicand pe rupte, dar de fapt
vorbind atat de singuri fiecare.
Ci inveliti in toga nostalgiei
cu mantii de tacere pe abis
ne creasca-n san un muschi al vesniciei,
ne-nlantuiasca iedera cu vis...
Ca altadata sub rotiri de astri
in foamea de iubire de demult,
vor trece norii-n ochii tai albastri
si vantu-n parul tau am sa-l ascult.
Voiosii greieri o sa-ti sara-n poala
si iarba va-nflori asa ciudat
pe mainile cuminti, pe coapsa goala,
pe-obrazul tau de ani si ploi spalat.
Si sa tacem prin veacuri impreuna
pierzandu-ne privirea-n celalalt...
cu patima din florile in luna
ce nazuie spre vesnicul inalt.
Da, sa tacem... si veacurile toate
sa ne preschimbe-n marmura visand,
ca gemene statui imbratisate
in templul dragostei fara cuvant.
Daniel Copil
JUDECATA- Petre Ghelmez
Priveste, drept in dreptul privirilor mele,
Si raspunde-mi, Poezie!
- Ai mintit?
- Am mintit. Am numit stelele
Ochi neiertatori ai Universului,
Si ele nu sunt altceva
Decat niste biete furtuni de materie incandescenta,
Pierdute in spatiu.
- Ai furat?
- Doar sufletele oamenilor si ale lucrurilor,
Asezandu-le in turnurile mele de abur.
Cum as fi avut inima
Sa vad frumusetea pierind,
Fara sa lase vreun semn,
In trecerea-i,
Macar cat urma unei umbre?
- Ai ucis, vreodata?
- Doar uneori, cu uitarea. Altminteri,
Mi se intampla ceva foarte ciudat:
Chiar si tiranii care-si meritau moartea,
Pierind in streang de pedeapsa multimii,
Sub cuvintele mele de foc
Au inviat, traversand peste secole.
Sunt blestemata precum regele Midas,
Tot ce ating se preface.
- De mine ti-ai ras?
- Cine nu ia numele Domnului in desert?
- Poate ca te-ai si desfranat cateodata?
- Cel mai pur si cel mai stralucitor nufar
Are o vana groasa,
Umflata de seve,
Adanc implantata-n noroi.
Am coborat in mocirlele lumii,
Manjindu-ma cu-ntuneric pe trup
Si pe cer s-a inaltat cate un luceafar alb,
Cu aripile galese,
Indulcindu-ne vazul.
- Ti-am simtit sila si dezgustul
In vorba si-n priviri, cand si cand...
- NU de fiecare data
Cand sila si dezgustul mi-au calcat sufletul,
Ca niste turme lungi de mistreti,
Lasand in urma lor
Murdaria si adancitura copitelor!
De-atatea ori veacurile se-aseamana-ntre ele...
- Esti trufasa, Poezie!
- Nu mai mult decat o mama, care-si alapteaza fiul.
Crezandu-l cel mai frumos
Si mai binecuvantat de pe lume.
- Marturii strambe ai depus?
- Doar judecatorii au socotit ca sunt strambe,
Oprindu-se,
Din teama, sau din nepricepere,
La suprafata lucrurilor.
- Spune-mi,
Care este planta pe care o iubesti cel mai mult
Pe pamant?
- Firul de grau,
El ar fi trebuit sa se numeasca Arborele Vietii!
- Ai tinut zilele de odihna ale oamenilor?
Zilele tale de odihna le-ai tinut?
- Ne putem odihni in viata?
Odihna-i doar inaintea inceputului,
Si dupa sfarsitul sfarsitului inca...
O flacara, cand se odihneste,
Se neaga pe sine,
Fara putinta de a reveni.
- Ai calcat legile! Te condamn
Fara drept de apel, Poezie!
- Mi se intampla si acum
Acel lucru ciudat
De care am mai spus ca sufar:
Simt, mai mult ca oricand,
Ca in pieptul meu dureros,
Creste suflet de om.
PERSISTENTA - Valentin Zaraf
Citesc Stanescu-n seara asta; ca durerea
S-o uit si s-o confund cu dorurile lui
Si de-as putea sa-mi rup din ochii tai privirea,
Atunci poemul lui mi-ar aparea caprui.
Cumpana, 05 ianuarie 1998
(dupa Luna in camp" de Nichita Stanescu)
STELE SI CEARA (II) - Valentin Zaraf
Iubito de taina, iubito de soapte,
Pastreaza-ti esecu-ntr-un raft asta-noapte,
Inchide-l afara si vino aproape,
Departe de iarna ce gheturi ne-mparte.
Tu vino aproape sa-mi tii de urat,
Sa nu-ntrebi de ce stam, pana cand si nici cat;
Sa tinem tot frigul inchis, zavorat,
Sa ne fie doar bine, doar bine si-atat.
Dezlegati de-ale lumii orori, nebunii
Sa pierdem cu voia si nervi si furii,
Sa luam doar castigul de lungi reverii:
Doi oameni. Doi singuri si-n rest doar copii.
Sa facem din noi un jalnic poem,
Sa facem sa cante si podul de lemn,
Sa cante si raul si marea-n tandem
De stele si ceara; Nici zvon de blestem.
Iubito de taina, iubito de soapte,
Pastreaza-ma-n ochi si in vis asta noapte;
Pastreaza-ma-n plans si vino aproape,
Departe de iarna ce gheturi ne-mparte.
Aproape sa radem si doar intr-o doara
Sa spunem c-avem ceva sa ne doara,
S-aducem sfidarea iernii de afara:
Un glas de copil, un foc si-o vioara!
Poveste - George Bacovia
Îţi aduci aminte ziua cînd ţi-am spus că eşti frumoasă,
Cînd cu buzele de sînge şi cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsînd gîndul spre amorul înţeles de-atîtea ori?...
Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu nainte înspre-o umbră întunecată
Ca o pală rătăcire coborînd din alte zări.
Ah, mi-ai spus atît de simplu că ţi-i sete de iubire
Neascultînd decît şoptirea singuraticei păduri,
Îţi opreai cu mîna sînul şi zîmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputînd să-l mai înduri.
- Ha, ha, ha, rîdea ecoul, de rîdeam de-a ta plăcere,
Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.
Îţi aduci aminte ziua cînd ţi-am spus că eşti frumoasă,
cînd, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultînd ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntîlnirii noastre un adio-ndepărtat?
Ieri am vazut fantastica lupta
dintre o femeie care iubea si un barbat
care n-o mai iubea, si parul ei agitat
si gura ei, de albul dintilor intrerupta.
Vorbea si vorbea, el tacea, ea vorbea agitat,
lovind cu vorbele in timpul revolut.
Nu-i raspundea nici un sunet de scut.
Timpul era total dezarmat.
ea avea argumente, el nu avea,
el pleca spre o femeie straina;
el era de vine si straina era de vina;
si nevinovata era femeie care iubea.
Vorbele ei aveau o noblete fireasca,
noroiul patimii lasase doar aurul cast.
El isi privea mainile ca sa nu o priveasca
si constata intre ele un oarecare contrast.
A fost o fantastica lupta nedreapta.
Aerul suiera parca pastrand in el
trecerea a o mie de sageti neajunse la tel.
Totul in jur cadea mai jos cu o treapta.
O intamplare - Nina Cassian
Inca o frunza
Dan Rotaru
Iarta-ma, iubito, trec
inca o frunza peste noiembrie!
Sting umbra intr-o tabachera
asemeni celei mai bune tigari
pe care o voi fuma
pana cand aprilie ma va prinde
facand contrabanda cu iarna.
Balada ironica - dan Rotaru
Iubito,
mai stii continentul
pe unde-ai pierdut
sentimentul?
Era pe o vreme
de seara,
am fost,
trebuia,
stea polara.
Priveai peste-o lume
de nuferi,
o stea te-nvata
cum sa suferi.
parea o carte cerul
sa fie,
deschisa,
de astronomie.
Era pe o vreme
de seara,
curgeam in sarut
prima oara.
Nepotrivirea Noastra - Benone Burtescu
Tu fiecarei clipe-i storci savoarea
Eu prapadesc vecia sa cresc floarea
Tu fiecaruia ii ceri placerea
Eu umblu lumea sa-i traiesc durerea
Tu te opresti sa vezi cat e de bine
Eu trec grabit, nemultumit de mine
Tu razi acolo unde sa rada toti se strang
Eu peste miez de noapte ma lupt sa nu mai plang
Tu-ncerci s-aprinzi un foc din oricare scanteie
Eu sting o valvataie cu-n foc , cu o idee
Tu strangi ce ti se da, traiesti printre oferte
Eu risipesc ce am destinul sa ma certe
Te muti acolo unde-i consum de fericire
Eu mesteresc aici la rostul de iubire
Si vom ramane-asa , frumoasa neunire
Tu arsita placerii, eu unda de iubire
Si vom ramane asa, poem fara cuvinte
Aprindere sublima si stingere cuminte...
Sa te iubesc
de Paul Eluard
Nu vreau decat sa te iubesc
O furtuna umple valea
Un peste raul
Te-am facut pe masura singuratatii mele
Lumea intreaga sa ne ascundem
Zile si nopti sa ne intelegem
Sa nu-ti mai citesc in ochi
Decat ceea ce gandesc despre tine
Si de-o lume care sa-ti semene
Si zile si nopti randuite de pleoapele tale
Si sufletul ti-era - Pedro Salinas
Si sufletul ti-era
deschis si-atat de clar
incat eu niciodata
nu am putut sa intru.
Am cautat cararea ingusta,
trecerea inalta si dificila...
Dar spre sufletul tau
duceau drumuri largi.
Am pregatit scara__
__visam ziduri inalte
veghindu-ti sufletul -
dar sufletul tau
era fara de paza,
de ziduri si zidiri.
Am cautat usa
ingusta si joasa,
dar sufletul tau
de clar ce era
nu avea intrare.
Patruversul
poezie pe care a făcut-o când a fost osândit la moarte
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Francois Villon
Quatrain
Je suis François, dont il me poise,
Né de Paris emprés Pontoise,
Et de la corde d'une toise
Saura mon col que mon cul poise.
Patruversul
Eu sunt Francois - şi de-aia-s breaz! -
făt din Paris lângă Pontoise
În ştreang va şti bietu-mi grumaz
cât trage curul la necaz.
O poezie mai putin cunoscuta scrisa de Labis.
QUOTE |
Nicolae Labiş Am căutat Am căutat şi caut. Căutând M-am pomenit greşind. Din când în când M-am pomenit din vina mea flămând Şi m-am însângerat în spinii De pe cărările spre zările luminii. Dar dacă cineva gigantic ar veni Şi mi-ar rosti: Eu îţi dau viaţa toată Neîncepută, nepătată, Dar să mi-o dai apoi în seamă mie S-o duc înspre visata zare purpurie Pe drum neocolit, de netezime, Pe drumul neştiut decât de mine... Deci astfel de mi-ar spune Eu aş simţi că tot ce-mi spune-i putred, Cu hotărâre i-aş răspunde: - Nu cred! De poţi schimba secara-n trandafir, De-mi poţi schimba viaţa, nu mă mir: Chiar de-ai schimba bătrânii în copii, Drum drept şi neted tu nu poţi să ştii - Şi chiar de-ai şti, păşind în urma ta Nimic n-aş mai simţi şi n-aş vedea. Eu sunt aici, cu fraţii mei în jur, Cu ei mărşăluiesc şi râd şi-njur, E-un soare faţa-n raze să ne scalde, Păşind spre el străbatem ţinuturi tot mai calde Iar de priveşti atent la cercetare Şi nouă de pe frunte prind raze să ne zboare. E drumul greu. Străbatem prăpăstii şi cascade Şi suferim, dar ştim c-aşa se cade. Ţinuturile-acestui veac lung, clocotitor Vreau doar cu paşii mei să le măsor. |
În fiecare noapte, ea - Matei Vişniec
În fiecare noapte, ea
după ce mă vede fericit, topit, terminat
adormit buştean în al nouălea cer
fuge la amanţii ei
Fericit, topit, terminat cum sunt
adormit buştean în al nouălea cer cum sunt
eu o simt cum se strecoară afară din inima mea
cum îşi extrage cu delicateţe
degetele
dintre degetele mele încleştate peste degetele ei
cum se desprinde de mine lăsându-mi doar ca aşternut
aripa ei protectoare
Fericit, topit, terminat cum sunt
adormit buştean în al nouălea cer cum sunt
eu o simt plutind prin încăpere
o simt cum se duce la dulap cum îşi pune
rochia decoltată pentru amanţi, cum se parfumează
cu parfumul suav pentru amanţi
cum îşi pune cerceii, mărgelele de argint pentru amanţi
Când iese uşa suspină
pragul se chirceşte sub pasul ei gol
traversarea grădinii îi ia o eternitate
pentru că ea când înaintează prin spaţiu dă la o parte
iarba fir cu fir
Aşa iese ea noapte de noapte
şi se duce la amanţii ei
nici pisica nu o miaună nici câinele nu o mârâie
numai bufniţa deschide ochii o singură dată
Înţelege totul şi se culcă la loc...
Citeva versuri scise de Nechita Stanescu , poet pe nedrept uitat :
Sunt un om viu
Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.
Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.
Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.
Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise - şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)
Îmi place să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.
E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!
E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi pferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.
Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:
Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.
Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...
Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.
E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.
E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!
Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.
Cand ea trecu pe langa mine... - Rabindranath Tagore
Cand ea trecu pe langa mine cu pasi repezi
m-atise cu poala rochiei, usoara
din nestiuta insula a unei inimi
razbi un suflu cald de primavara
o falfaire si-atingere de-aripa
ma netezi si disparu-ntr-o clipa
ca o petala frageda de floare
ce-o rupe si-o involbura o boare.
cazu pe inima-mi ca un suspin
al soldului in fosnet lin
si ca o soapta moale
a inimii sale.
Despărţire - Johann Wolfgang Goethe
Îmi iau adio din privire,
Căci gura nu-l poate rosti,
Prin locurile de iubire
Mă-ntorc să le găsesc pustii.
Ce tristă e făgăduinţa
Chiar credincioasei amintiri!
Ţi-i rece mâna, iar fiinţa
Încremenită-n reci simţiri.
Barem o caldă sărutare
Atâta m-ar fi fermecat,
Precum ne bucură o floare
Culeasă-n Martele-nnorat.
Dar vai, vreo orhidee rară
Să ţi-o culeg eu nu mai ştiu;
Când pentru tine-i primăvară,
La mine-i toamnă, şi-i târziu.
Cand spun albastru - Benoni Catana
Cand spun albastru
Spun vis, speranta si dor
Cand spun albastru
Vad visele cum devin adevar
Cand spun albastru
Aud muzica ingerilor din Betleem.
Literele acestei culori
Parca sunt sunete
Din simfonia timpului meu implinit.
Daca ar fi sa-mi fie dat
Sa si pipai albastrul
Atunci voi fi
In sfarsit
Fericit.
Rostogolire spre cer - Mădălina Maroga
Tu
niciodată nu ştii
cât mi-e de greu în fiecare noapte,
cât de banal
ca un scrum de ţigară
Niciodată nu vei şti
cât de mult mi-am dorit să-ţi pot scrie
măcar un vers
despre frunzele care au rămas din ultima
toamnă.
Aş fi vrut să am timp
să pun coperţi iubirii noastre,
să-ţi vorbesc despre ploi,
dar ştiu că versurile şi mâinile acestea reci
nu vor putea niciodată să te mângâie.
Am să cobor peste ape şi undeva
aproape de liniştea zăpezilor,
am să mă rostogolesc spre cer
peste tăcere.
Acum
îmi vine să râd
e ca şi cum te-aş invita să-mi vezi
un pic din moarte,
nu e simplu...
Am să plâng într-una de frig
n-am să ştiu ce să fac cu umbrele mele
cu răbdarea şi credinţa mea,
N-am să ştiu să umblu
hai-hui
prin gândurile tale.
Imi va fi sete
am să stau pe marginea drumului
n-am să înţeleg nimic
am să-mi asfixiez pe rând toate visele
de frică să nu mi le ia cineva
am să le ucid
voi desena cu fum
un sfârşit
peste o mie de gânduri, o mie de ape
Voi muri frumos
fără să ştiu de ce
pe noi
Dumnezeu ne-a adunat
greşit.
Cortina sortii-i trasa si nimeni n-a patruns
Destinul plin de taina ascunsa in culise.
Am cautat o viata dar n-am aflat raspuns.
Intrarile enigmei ramin mereu inchise
OMAR KHAYYAM
Bentold Brecht
"A fost odata o capra care spunea ,
Imi canta cineva in leagan :
"Va sosi un om puternic .
El te va mantui "
Boul o privi piezis ,
Apoi intorcandu-se catre porc
Ii spuse
"Macelarul va fi acela "
Durerea e un ocean - Petofi Sandor
Durerea e un ocean.
Şi bucuria, oare?
O perlă mică-n marele noian.
Sus până s-o aduc, poate, sfărmată, moare.
Lorenzo zis Magnificul
"Frumoasa-i tineretea
si totusi ea ne`scapa !
`cin`vrea sa fie fericit sa fie :
ce va fi maine nu se stie ,,
Pot sa scriu versurile cele mai triste acum - PABLO NERUDA
Pot sa scriu versurile cele mai triste acum.
Sa scriu de pilda :noaptea-i instelata
Si tremura sub gheata, in departare, astrii
Vantul noptii se roteste prin ceruri si canta.
Pot sa scriu versurile cele mai triste in noaptea asta.
Da, am iubit-o si, uneori, si ea m-a iubit.
In nopti precum aceasta, am avut-o in bratele mele
Si, sub cerul fara margini, am sarutat-o de atatea ori.
Ea m-a iubit si, uneori si eu am iubit-o ;
Cum sa nu fi iubit nemiscarea marilor sai ochi.
S-ascult imensa noapte, mai imensa fara ea.
Si versul cade-n sufet ca roua peste iarba.
Ce importanta are ca dragostea mea n-o mai poate pastra ?
Noaptea e plina de stele si eu sunt fara ea.
Aceasta-i tot. In departare cineva canta. In departare.
Cu aceasta pierdere sufletul meu nu se poate impaca.
Ca si cand ar dori s-o apropie, ochii mei o cauta.
Inima mea o cauta, si ea nu e cu mine.
Aceasta noapte leagana aceiasi arbori,
Numai noi, cei de atunci, nu mai suntem aceiasi.
N-o mai iubesc, e adevarat,
Dar cat am iubit-o !...
Shakespeare Wiliam -Furtuna-
O , minune !
Cate fapturi alese sant aici
Ce frumoasa e omenirea
O , minunata lume noua ,
Ce are asemenea oamenii !
Tacerea ta - Octavian Goga
Mai tii tu minte noaptea-ntaie,
O noapte umeda, albastra...
In pacea ei infiorata
Vorbea numai tacerea noastra...
De-atunci atatea nopti trecura,
Tot nopti cu soapte si cuvinte...
Din cate-alaturi povestiram
Nimic nu-mi mai aduc aminte...
dar pana-n clipa de pe urma
Fermecatoare-o sa -mi ramaie
Si-o sa-mi vorbeasca totdeauna
Tacerea ta din noaptea-ntaie...
Lucy de William Wordsworth
Pe cai ascunse astepta
Colea langa izvor
Fata pe care nimenea
Nu o iubea cu dor
Frumoasa ca o viorea
Ascunsa-ntr-un ungher !
- Stralucitoare ca o stea ,
Ce singura-i pe cer .
Necunoscuta a trait
Si nimenii nu stia
Cand Lucy a murit si o !
Ce draga imi era .
Frumoasa domnita - Sir Walter Scott
Frumoasa domnita se plimba
Prin padure in zori :
In tufis sta si canta dulce
Frumosul prihor
"Spunemi ,pasare maiastra ,
Cand ma voi marita ?"
- Cand sase domni alesi
La biserica te vor cara ."
"Cine face patul de nunta ?
Spune-mi drept , pasarico "
- "Paraclisierul cu capul gri
Ce sapa mormantul , fetito ."
"Licuriciul peste mormant si piatra
Te va lumina smerit
Bufnita din turla va canta
Domnita , bine-ai venit ."
Cate ganduri - Marin Sorescu
Cate ganduri imi trec prin cap
Le las sa-mi treaca.
Este placerea lor
Sa se starneasca din senin,
Ca norii,
Si sa se destrame la intamplare,
La marginea orizontului.
Unele revin,
Cuprinse parca de-o remuscare:
Au uitat sa se atinga de cuvinte!
Cuvintele le imbratiseaza,
Le cuprind in potir de flori carnivore.
Si eu ma pomenesc punand pe note
Plansul gandurilor fara iesire.
John Betjeman
Veniti bombe prietenoase si cadeti
Pe invelisul
Ce nu mai e potrivit pentru oamenii ,
Nu mai exista iarba nici cat sa pasca
o vaca
Roieste , Moarte
William Butler Yeats
Din cantec mi-am facut o haina
Impodobita cu broderii
Din vechile mitologii
De la calcai si pana-n gat
Nebunii insa au descoperit-o
Au purtat-o in vazul lumii
De parca ar fi brodat-o ei
Cantec , lasa-le-o lor
E mult mai curajos
Sa umbli gol
A doua venire=>William Butler Yeats
Totul se dezbina ; centrul nu mai poate tine ;
Anarhia pura se abate peste lume ,
Marea insangerata a fost eliberata , si peste tot
Ceremonia inocentei este inecata .
Ca să faci portretul unei păsări - Jacques Prevert
Mai întâi pictezi o colivie
cu uşiţa larg deschisă,
apoi pictezi
ceva cât mai drăguţ
şi cât mai simplu:
ceva frumos,
ceva util
pentru pasăre;
pe urmă pui tabloul pe-un copac
într-o grădină,
într-un crâng,
într-o pădure
şi te ascunzi după copac
fără o vorbă
fără să te mişti...
Se-ntâmplă uneori ca pasărea să vină repede,
dar se mai poate întâmpla să treacă ani şi ani
până se hotărăşte.
Atunci nu te descuraja
aşteaptă, aşteaptă dacă e nevoie ani întregi.
Viteza sau încetineala cu care pasărea soseşte
n-au nici o legătură
cu faptul că tabloul e reuşit sau nu.
Când pasărea soseşte
dacă soseşte
păstrezi cea mai adâncă linişte:
aştepţi mai întâi ca pasărea să intre în colivie
şi după ce a intrat
închizi uşiţa binişor cu pensula,
apoi
ştergi toate gratiile una câte una
cu mare grijă, nu cumva s-atingi vreo pană.
Pe urmă faci portretul arborelui, alegând
din toate crengile pe cele mai frumoase,
iar pentru pasăre pictezi după aceea
frunzişul verde şi răcoarea vântului,
pulberea soarelui,
foşnetul gâzelor prin iarbă în căldura verii,
apoi aştepţi ca pasărea să cânte...
Dacă nu cântă
e semn rău
semn că tabloul nu e bun,
dar dacă vrea să cânte, e semn bun,
e semn că poţi semna.
Atunci îi smulgi o pană
binişor de tot
şi pe un colţ al pânzei te iscăleşti cu ea.
Citeva rinduri scrise de Jacques PRÉVERT :
QUOTE |
Iubire mecanică Un om scrie la masină o scrisoare de dragoste iar masina îi răspunde cu mîna si în locul destinatarului Masina este atît de perfectionată masina de spălat cecuri si scrisori de dragoste Iar omul instalat confortabil în masina lui de locuit citeste la masina de citit răspunsul masinii de scris Iar în masina de visat el cumpără o masină de iubit cu masina lui de calculat Si în masina lui de realizat visuri el face dragoste cu masina de scris la masina de făcut dragoste Si masina îl însală cu un robot un robot de murit de rîs. |
Amintirea - Vasile Voiculescu
Cum s-a trecut, plapanda, amintirea
Iubirii noastre, tocmai ca o floare
Ce-ntr-un pahar isi plange stralucirea
Uitata-n coltul mesei, unde moare.
Nu-i nimeni in odaia tanjitoare.
Oglinda-n podini si-a holbat privirea.
Perdelele lungi tin calea catre soare ...
Paianjenii si-au intrerupt urzirea.
Privindu-se in cupe ofilite,
Din miezul vested foile mahnite
Se rup, treptat, cu-o muta iroseala
Picand domol in umbra linistita ...
Si floarea amintirii, parasita,
Se scutura petala cu petala
In apa vremii veche si clocita.
Confundare - Nichita Stanescu
Cine esti tu, cel care esti
si unde esti, cand nimic nu este?
Nascut dintr-un cuvant imi duc intelesul
intr-o pustietate divina.
Intreb daca sunt, dar strigatul
nu se rupe de mine,
si una cu el raman, adaugand
desertului singuratate.
Cu harul vreunei silabe
urnesc din intepenire, intr-una,
golurile sferice in alte goluri
aidoma lor, si fara de margini.
Fixitatea nefiintelor mereu o clatin
intr-un azi etern cu aura de vid -
ma rog sa fii, de mine insumi
ma rog sa fii. Arata-te.
Eu neştiind când or să vină zorii - Emily Dickinson
Eu, neştiind când or să vină zorii,
Deschid toate uşile, prevăzătoare!
Ei vor avea - ori pene, ca o pasăre,
Ori valuri, ca un ţărm de mare...
Si visul meu... - Marin Sorescu
Să-mi torni în somn cucută şi s-o beau
Şi visul meu să strige: Dă-mi, mai vreau!
Mai pune în cucută-amărăciune,
O, Doamne, fă o ultimă minune.
Şi clopotul bătea din doi în doi,
Iar universul îngheţase sloi.
Lungi ţurţuri zăngăneau în barba firii
Şi ne dădeam în scrânciobul uimirii.
Şi cu hârzobul ne veneau din cer
Urzicile, din care scoatem fier.
Nevoie-aveam mereu de pilitură,
Pentru-un magnet ce îl ţineam în gură.
Şi rău de mare nu avem. Doar greaţă
De ceaţă. Prin urmare rău de ceaţă.
Ieşeam pe puntea lumii scenă scurtă
Ţinându-ne cu mâinile de burtă
Nevinovăţie - William Blake
Într-un grăunte de nisip să vezi o lume,
În muşeţel - un rai şi-o auroră;
Cuprinde-n palmă infinitul fără nume,
Cuprinde veşnicia într-o oră.
Izvor - Eugen Jebeleanu
Lacrimile mele curg dintr-un izvor
ascuns adanc in nemiscarea ta.
Ele se rostogolesc, nu se numara,
nu se privesc unele pe altele.
Desculte si oarbe se ciocnesc intre ele,
dar uneori, incremenesc,
iscand un luminis: cand tu apari
si vii spre mine surazand prin lacrimi.
Poema 15 - PABLO NERUDA
Imi placi cand esti tacuta caci parca esti absenta
si ma auzi din departare vocea mea nu te atinge
se pare ca ochii ti-ar fi zburat
si se pare ca un sarut si-ar pecetlui buzele.
Cum toate lucrurile sunt pline de sufletul meu
te ridici deasupra lor, plina de sufletul meu.
Fluture de vis, te asemeni cuvantului melancolie.
imi placi cand esti tacuta si parca esti indepartata
si parca te plangi fluture in soapta.
si ma auzi din departare si vocea mea nu te ajunge.
lasa-ma sa tac si eu cu tacerea ta.
lasa-ma sa-ti vorbesc prin tacerea ta
luminoasa ca o lampa, simpla ca un inel.
Esti precum noaptea, tacuta si instelata
tacerea ta e stelara, atat de indepartata si simpla.
imi placi cand esti tacuta, caci parca esti absenta
distanta si indurerata ca si cand ai fi murit.
un cuvant atunci, un zambet ajung.
Si sunt bucuros ca nu e adevarat.
"Eu... cand ma fac mare, vreau sa ma fac frumoasa..."
Inapoi - Lucia Firefly Popescu
când eram copil n-am visat să mă fac
ceva anume când mă fac mare
şi nu m-am făcut
te trag şi acum de mână înapoi
să te joci cu mine
te trag de mână să mă iei în braţe
pentru că nimeni nu mă lua atunci şi
mai aştept
să mă fac cât o deschidere de braţe
de mare
să mă fac noapte să îţi visez visele
când mă fac mare cât ea aş vrea...
să mă fac atât de
marea neagră să îţi cuprind răsăritul
cu dimineţi cu tot şi-apoi
să pot să fiu în stare
să te las să pleci...
---
"Si nu m-am facut... frumoasa."
Odaia ei - Ion Pillat
Cind am intrat tirziu in casa, totul
Pastrase clipa ultimei vederi.
Pe canapea rochita ramasese
Sculptind molatec trupul tau de ieri.
Deschisa cartea. Nici o mina noua
Nu intorsese pagina de-atunci
Pe ornicul oprit aceeasi ora,
Prin storul tras aceleasi raze lungi.
Pa masa inca staruiau alaturi
Tacim de-argint si cupa de clestar.
Doar perele pareau acum de piatra,
Doar strugurii pareau de chihlimbar.
De portelan albastru pudriera
Tot mai ningea parfumul tau pe scrin.
Am tresarit ca n-a uitat manusa
Nici bratul gol, nici degetul tau fin.
Tu singura lipseai. Ascunsa unde?
Cind totul dupa ani e neclintit.
Ori poate colo-n umbrele oglinzii
Obrazul tau, plapindul, mi-a zimbit.
Poetul - Cristian Biru
Poetul e acela cazand in plin.
Cazutul in gol e al cititorului.
Ajuns pe fundul prapastiei
poetul o rastoarna sa cada din nou
dar totul e in plin
ca un salt intr-o piatra.
se plâng de mine îngerii că mint
se plâng de mine îngerii că mint,
că uit secunda morţii închisă în lumină
şi că postesc adesea de toate câte simt,
sub spada judecăţii ce sigur va să vină
se plâng de mine îngerii că plâng,
la căpătâiul oricărei iubiri de contrabandă,
cu lacrimile minţii în noapte ce se strâng,
în sunete drăceşti de dulce sarabandă,
se plâng de mine îngerii că plec,
pe linii secundare ce duc în alte vieţi,
că peste marginea credinţei vreodată mă aplec,
să văd cum moare seara, crescând în dimineţi.
Smaranda Vornicu
Lacrima şi raza - Lucian Blaga
O lacrimă
Desprinsă dintre genele unei plăpînde amintiri
Ce stă ascunsă-n fundul unui suflet
Căzu
Pe albul unei fragede petale...
O rază de-te peste ea
Şi-i zise:
"Simt din căldura ta că nu eşti bob de rouă...
De unde vii şi ce eşti?"
În vreme ce se destrăma în pulbere de soare,
Răspunse lacrima:
"Eu sînt un strop de suflet
Şi sînt
Ca picurii izvoarelor fierbinţi:
Vin totdeauna din adîncuri - mari!"...
Prezenta ta - Lucian Blaga
Te-ntrebi adesea îndoita care-i tîlcul
intrarii tale-n sfera mea.
Sa fii as vrea nemultumita de raspunsul
pe care apa-n murmur ti-l va da.
Adaos de lumina la caratele amiezii
si enigmatic spor la tot ce e ascuns,
sa fii de fata - împlinire lipsei
launtrice - mi-ar fi de-ajuns.
Prezenta ta rascumpara un continent iubit,
ce adineaori a cazut învins,
ca un carbune într-o apa
pentru vraja stins.
Singuratatea - Vasile Voiculescu
Adorm adanc Bucegii, si Noaptea-i netezeste,
Pe tamplele lor arse, cu mainile-amandoua.
Sclipesc pe frunti golase, ce somnul umezeste,
Broboane mari de roua.
Doar vaile-aburite huiesc fara-ncetare
Si darele de ceata, ca niste serpi, la poale
Se duc pe nesimtite si curg in departare
Cu apele la vale.
Atunci Singuratatea se scoala-ngandurata
Si umbla, visatoare, pe stresini de-naltime.
Sta ceasuri neclintita, de-o stanca razimata,
Si cata-n adancime.
Da drumul unei pietre si-asculta, -ncremenita,
Cum bubuie-n adancuri pan nu se mai aude,
Cu fata-n sus pe urma se-ntinde, aiurita,
In ierburile ude.
Se uita lung la stele cum ard nalucitoare ...
Asculta-n fund moliftii vibrand ca niste clape.
Pe ceruri trece luna, plutind stralucitoare,
Cu lebada pe ape.
Asa isi duce veghea pe culme sus, desteapta,
Si de urat tot timpul ea singura isi tine ...
Din cand in cand tresare si sade ... parc-asteapta
Dar, nimenea nu vine!
Priveşti cum zboară norii - Al. Philippide
Priveşti cum zboară ca nişte continente
Desprinse dintr-o veche planetă istovită.
E-o vreme pentru visuri potrivită.
Cu seri adânci şi vânturi indolente.
Lumea de azi, gheboasă de trecut,
Clipa de-acum, bolnavă de-amintire,
Te-ndeamnă să te smulgi din cunoscut.
Dar unde oare să mai pleci acum,
Cu sufletul deşert şi mintea arsă,
Când însuşi cerul este-o hartă ştearsă
Pe care nu mai poţi citi vreun drum?
Un singur gând ca o mireasmă tare:
Să te desprinzi din tine şi să zbori
Asemeni continentelor de nori
Pe-valuri de văzduhuri viitoare;
Şi-ntr-un tărâm de neştiut azur,
În care nici o amintire nu vibrează,
S-ajungi în calea ta văzduhul pur:
Miraculoasă, veşnică amiază...
O, gând anarhic şi amar,
Pe care vorbele nu-l pot cuprinde
Atunci când ca un meteor bizar
În noaptea inimii adânci s-aprinde!
Tăcerea - Veronica Porumbacu
Nu sunt niciodată văzută.
Nu mă simţiţi niciodată.
N-am vocea clară a trompetului
sunînd asaltul cetăţii.
Sînt doar căldura imaginii
ce-o poartă la piept ostaşul.
Nu sînt orchestra bogată în viole, nici orga.
Sînt ecoul din sala concertului,
după ce ultimele aplauze s-au stins, şi luminile
rare îşi povestesc, retrăind bucuria.
Nu sînt ploile primăverii cu toane ciudate,
sînt aerul respirat de cel dintîi fir de iarbă
şi lumina de apus la căderea ultimei frunze.
Nu sînt patima
care-şi strigă vecia de-o clipă -
sînt ceea ce rămîne din dragoste,
subînţeleasa poezie a ploii mărunte şi sure.
Nu sînt marea ce-adună în palme
legănări sidefate.
Sînt tăcerea unde se coc în afund
cuvintele toate.
Nichita Stănescu
********************************************
Poveste sentimentală
Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de caderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.
A fost, in ierarhiile din cer,
Un lung fior cand te-ai nascut pe lume;
De frumuseti, de taine fara nume,
Se despuiase floarea din ether.....
De aceea porti, in lutul auster,
Ca mistica fecioara de la Cumae,
Pe fruntea ta, nostalgicele spume,
In ochii tai, lunarul giuvaier.
Un demon care filfie himeric,
Arare musca floarea de-ntuneric
A fibrei tale, si viole plang
In coapsa ta, ca norii diafana...
Dar ochii tai diamantati rasfrang
Lucirea unei lumi fara prihana.
Este o poezie...scrisa de Dan Botta....se numeste...Cununa Ariadnei
Omar Khayyam
ULCIORUL
Ramii sa mai ciocnim o cupa
La hanul vechi de pe coclauri
Caci pentru vin si pentru tine
Mai am in sin trei pumni de aur.
Ramii sa-nmormintam tristetea
Si setea fara de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare.
Stii tu, frumoaso, ca ulciorul
Din care bei infrigurata
E faurit din taina sfinta
Din taina unui trup de fata.
L-a faurit cindva olarul
Cel inspirat de duhul rau
Din taina unui trup de fata
Frumos si cald ca trupul tau.
Inmiresmeaza-te, frumoaso,
Ca pe-un altar de mirodenii
Cit zarea-i plina de albastru
Si lumea plina-i de vedenii
Si-atit cit drumurile vietii
Mai au pe margini bucurii
Ca miine in zadar vei bate
La porti de suflete pustii.
Iubeste-ma acum caci anii
Nebanuiti vor pune friu,
Iar clipele iubirii noastre
Se scurg ca undele pe riu.
Ca miine-om putrezi-n morminte
Uitati, nepomeniti de nimeni,
Ca miine vor veni olarii
Sa fure lut din tintirime.
Iar trupul tau care mi-e astazi
Cel mai iubit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumetii pe la hanuri.
IN LIMBA TA
de Grigore Vieru (Republica Moldova)
In limba ta
Ti-e dor de mama,
Si vinul e mai vin,
Si pranzul e mai pranz.
Si doar in limba ta
Poti rade singur,
Si doar in limba ta
Te poti opri din plans.
Iar cand nu poti
Nici plange si nici rade,
Cand nu poti mangaia
Si nici canta,
Cu-al tau pamant,
Cu cerul tau in fata,
Tu taci atuncea
Tot in limba ta.
Te depărtezi - Nina Cassian
Te depărtezi înotînd, te depărtezi,
în amurg ca altădată în amiezi,
şi sînt nepăsătoare cînd îţi mişti
braţul greoi sub norii trişti,
iar cînd te-nalţi pe mal, pierzînd,
din umeri, marea, ca pe o pelerină căzută
nici o ispită nu-mi trece prin gînd,
nici o emoţie nu mă sărută.
OMAR KHAYYAM
Cereasca boltă pare o magică lanternă
Şi soarele e lampa. lar lumea e-o cortină
Pe care defilează în hora lor eternă
Imaginile noastre - răni negre în lumină.
Exergy sunt absolut fascinata de Khayyam, mai scrie-ne poezii de-ale sale, daca mai ai.
Nu pot spune ca am o poezie preferata, imi plac versurile atat de mult ca imi pare sacrilegiu sa aleg doar una. Va scriu vreo cateva - poate reusesc sa pun mai multe data viitoare.
"FORMULAR" - Grigore VIERU
- Numele de familie si prenumele?
- Eu.
- Anul de nastere?
- Cel mai tanar an:
cand se iubeau
parintii mei.
- Originea?
- Ar si seman
dealul acel
din preajma codrilor.
Stiu toate doinele.
- Profesiunea?
Imi iubesc plaiul.
- Parintii?
- Am numai mama.
- Numele mamei?
- Mama.
- Ocupatia ei?
- Ateapta.
- Ai fost supus
judecatii vreodata?
- Am stat niste ani inchis: in mine.
- Rubedenii peste hotare ai?
- Da. Pe tata. Ingropat.
In pamant strain. Anul
1945.
Cand si cand
de Marin Sorescu
Ma trec fiori prin Dumnezeu
Si eu sunt el si el e eu
Si ne surprindem, cand si cand,
Cum ne confunda cate-un gand.
Fantasee - uite inca un rubayyat , sau catren , scris de OMAR KHAYAM/KHAYYAM
Avui vestiţi maeştri. Făcusem mari progrese.
Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar
Cu apa ce ia forma impusă de pahar
Şi fumu-n care vântul năluci ciudate ţese.
Singurătatea omului - Omar Khayam
Să-ţi faci puţini prieteni. Din tine nu ieşi.
Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge.
Când ţi se-ntinde-o mână, 'nainte de-a o strânge,
Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.
Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi.
Nădejdile, - ascunse să-ţi stea de lumea toată.
În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi,
Nebunilor nu spune durerea niciodată.
O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile!
Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine,
Tăcut contemplă jocul umanelor destine.
Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi.
Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei -
Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.
Renume de-ai să capeţi, hulit vei fi de vulg.
Dar dacă te vei ţine departe de mulţime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, să mă smulg,
Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime?
Mai toarnă-mi vinul roşu ca un obraz de fată.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Căci, în afara cupe-i, Khayyām azi nu mai are
Măcar un singur prieten cu inima curată.
Cel care are pâine de astăzi până mâine
Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce să fie sclavul unui egal cu sine?
Când zările din suflet ni-s singura avere,
Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere.
Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai -
Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.
Nu ştie nimeni taina ascunsă Sus sau Jos.
Şi nici un ochi nu vede dincolo de cortină.
Străini suntem oriunde. Ni-i casa în ţărânâ.
Bea - şi termină-odată cu vorbe de prisos!
Târzii acum mi-s anii. lubirea pentru tine
Mi-a pus în mână cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis căinţa şi mintea îngereşte.
- Dar timpul, fără milă - şi roza desfrunzeşte
Puţină apă şi puţină pâine
Şi ochii tăi în umbra parfumată.
N-a fost sultan mai fericit vreodată
Şi nici un cerşetor mai trist ca mine
Atâta duioşie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Şi-acum
De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?
Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană.
Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană.
Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune,
Mi-ai sfâşiat vestmântul cusut de-nţelepciune.
Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea.
Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava,
Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Alah otrava.
Octavian Paller
Avem timp
Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.
Exergy , One_Last_Dance ce frumoase sunt poeziile astea ...
Sonet CXVII - William Shakespeare
Ma iarta daca binele tau mare
cu daruri mici eu ti l-am rasplatit,
uitand de inima ta iubitoare
de care-s zilnic mai inlantuit.
Adesea am fost cu suflete straine;
cu dreptul tau risipa am facut;
cu panzele de vanturi rele pline,
departe de-a ta fata m-am zbatut.
Inseamna-ti nebuniile pe toate - ,
de ai dovezi, te rog nu ma cruta;
Stapunge-mi cu priviri infuriate
fiinta, dar nu fierbe-n ura ta.
Caci suna a mea scrisoare de-aparare:
Vreau s-adancesc iubirea ta cea mare.
OMAR KHAYYAM
Nu plânge după ierii ce rupţi ţi-au fost din viaţă
Şi nu gândi la ziua ce nu ştii de-o să vie.
Şi ieri şi mâini şi astăzi iluzii sunt şi ceaţă.
Atât ai: clipa. Fă-o să umple-o veşnicie.
Stefan Augustin Doinas
- Astăzi ne despărtim -
Astazi nu mai cantam, nu mai zambim.
Stand la inceput de anotimp fermecat,
Astazi ne despartim
cum s-au despartit apele de uscat.
Totul e atat de firesc în tacerea noastra.
Fiecare ne spunem: - Asa trebuie să fie...
Alaturi, umbra albastra
pentru adevaruri gandite sta marturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mari,
eu voi fi pamantul cu toate pacatele.
Pasari mari te vor cauta prin zari
ducand în gusa mireasma, bucatele.
Oamenii vor crede ca suntem dusmani.
Intre noi, lumea va sta nemiscata
ca o padure de sute de ani
plina de fiare cu blana vargata.
Nimeni nu va sti ca suntem tot atat de aproape
si ca, seara, sufletul meu,
ca tarmul care se modeleaza din ape,
ia forma uitata a trupului tau...
Astazi nu ne sarutam, nu ne dorim.
Stand la inceput de anotimp fermecat,
Astazi ne despartim
cum s-au despartit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul rasfrant,
eu voi fi soarele negru, pamantul.
Nu peste mult are să bata vant.
Nu peste mult are să bata vantul...
E ACUM SI O CLIPA A DESPARTIRII
- Vasile Şelaru -
Trenul iluziei sfasie timpul
noaptea ingerilor speriati
de pedeapsa cumplita a despartirii
intre noi
la marginea orasului iubito...
Eu voi pleca pe calea ferata
Tu, fugi acasa si dormi cu mine
cat timp mai traiesc
pe retina memoriei tale.
Copiii care se iubesc - Jacques Prevert
Copiii care se iubesc se-mbratiseaza in picioare
Langa portile noptii
Si trecatorii care trec ii arata cu degetul
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
Si numai umbra lor
Inlantuita umbra tremura in noapte
Starnind mania trecatorilor
Mania si dispretul lor si rasetele si invidia
Copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt in alta parte dincolo de noapte
Mult mai presus decat lumina zilei
In orbitoarea stralucire a primei lor iubiri.
...
Nu pot locui în singurătatea (tăcerea) asta a ta de femeie.
Vezi bine, s-au mărit chiriile şi răspunsul pe care-l aştepţi a fost îngropat fără preot.
Aerul nu mai doare!
Te-aş putea iubi, desigur, în cea mai cumplită absenţă.
Dar mă întreb atunci ce rost ar mai avea să punem între clasici poetul, să înfrigurăm sărbătorile şi roţile de la maşina timpului, să le inversăm stânga cu dreapta, faţa cu spatele, până în de dinspre
distanţa aceea dintre lumină şi nemişcare.
Sigur că te-aş putea iubi!
Despre frig nu ştiu mai nimic.
Deschide-i fereastra şi lasă-l să intre:
ori el ori eu!
Nu putem respira păsări,
Aer e doar iubirea...
- FLORIAN STOIAN SILEŞTEANU -
PABLO NERUDA
GINDURI
Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un
efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in
fiecare zi...
exergy33
Barbatul si femeia - de Victor Hugo
Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeste lumina, inima primeste iubire. Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.
Barbatul este puternic prin ratiune, femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza sufletul.
Barbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia, femeia are intuitia.
Suprematia semnifica forta, intuitia reprezinta dreptatea.
Barbatul este un geniu, femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este catre gloria suprema, aspiratia femei este indreptata catre virtutea desavarsita.
Gloria face totul maret, virtutea face totul divin.
Barbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijeaza, evanghelia ne face perfecti.
Barbatul gandeste, femeia intuieste.
A gandi inseamna a avea creier superior.
A intui, simtind inseamna a avea in frunte o aureola.
Barbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perla care il impodobeste, lacul, poezia care-l lumineaza.
Barbatul este un vultur care zboara, femeia - o privighetoare ce canta.
A zbura inseamna a domina spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.
Barbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.
Barbatul este plasat acolo unde se sfarseste pamantul, femeia acolo unde incepe cerul.
Eu
Sunt punctul
Din care tasneste
Propriul meu ochi
Care vede si plange
Si care imi bate in piept.
de Cristian Biru
Ciudata este fericirea ~ Haidar Mahmoud Haidar
Putine sunt
zilele noastre frumoase!
Repede trec
precum visele
sau precum umbra trece in intuneric
Zilele pe care le dorim lungi
se duc repede
foarte repede
si imbatranim in copilarie.
Astazi
noi le vedem inainte de a se naste!
Zilele noastre
le ingropam inainte de-a le intilni
surazatoare
zilele noastre frumoase
mai bune decat celelalte zile.
Ce rost mai au lucrurile
cand crengile inverzesc toamna
si florile se ofilesc
primavara?
Ce rost mai au lucrurile
daca vine vara
in plina iarna!
Ciudata este fericirea,
bizar este calvarul,
sucit este jocul, iesiti din comun sunt invingatorii
stranie este victoria!
POEMUL XV - PABLO NERUDA
Iubescu-te cînd taci, căci pari a fi absentă,
percepi din depărtare, cum vocea mea se scurge.
De parcă ochii tăi ar fi orbiti de-o rază,
iar un sărut de parcă pe-o viată ti-ar ajunge.
Cum sufletu-mi, iubito, se află pretutindeni,
apari din mii de lucruri ce-mi apartin doar mie.
O, fluturas din visuri, suspinul vietii mele,
încapi doar în cuvîntul captiv: melancolie.
Si te iubesc cînd taci, de parcă-ai fi departe,
parcă ai fi mirajul ce în lumină piere.
Tu mă auzi din hăuri, cum vocea mea dispare.
Mă lasă să mă mistui. Mai mult ce as mai cere?
Si lasă-mă, iubito, să-ti spun tot prin tăcerea
împlinită ca inelul, precum lumina clară,
că esti noapte cu astri ce rătăcesc sub boltă.
Tăcerea ta-i a stelei din lumea selenară.
Iubescu-te cînd taci, căci pari a fi absentă,
de parca-ai fi departe, de-o vesnicie moartă.
Si-atunce ne-ar ajunge o vorbă doar, un zîmbet,
povestea mea de suflet, poveste-adevărată.
Am început să aştept
Am început să aştept, se apropie
În vis sufletul face exerciţii de ieşire
Din trupul care stă nemişcat
Întunericul pare în afară de fire
Şi de timp şi de orice iluzie
Încăperea mea este un ţinut pustiu
Prin care se roteşte căutând ceva
Şi bucuros că e încă viu
Face în taină salturi ireale
Împrejurul meu şi în sus şi în jos
Să afle cum va fi desprins de trup
Şi să se-ntoarcă iarăşi în cutia de os
Făcută anume pe măsura lui
În care îi era cald şi bine
Şi în care de trei ori pe zi i se îngăduia
Să se apropie de tine.
Ileana Mălăncioiu
Darea
De la o vreme
Pe langa celelalte dari,
(Oierit, fumarit, coserit)
Impusesera otomanii - ai naibii ! - una noua:
Darea in stamba.
Impricinatul trebuia sa se faca singur de ras
(Metodele il priveau: scalambaiala, vorbit intr-aiurea
Boiala, trancaneala, farafastac)
Trebuia sa se compromita, dar stii cum?
De se rada si curcile.
Darea in stamba era mult mai a dracului
Decat batutul la talpi, bunaoara.
Te stia toata lumea cat esti de prost, de facut gramada,
Fiindca iti faceai totul
Cu mana ta.
La inceput, se pare ca spectacolul
Se petrecea chiar in piata mare
Pe-o bucata de stamba
Intinsa in cinstea impricinatului.
Si se pare ca acest obicei
A ramas.
de Marin Sorescu
din Poezii "alese" de cenzura
Fără nume - Magda Isanos
O carte-mi tine-ades tovarasie
Si-a mai rămas pe randurile ei,
Ca pulberea de soare stravezie,
Lumina unui gând din ochii tai.
Stau astfel vremea fără s-o mai numar;
Mă-nsala visul bun si mă gandesc
Ca-mi urmaresti lectura peste umar,
Si, daca taci, e pentru ca citesc.
Am sufletul moale
Da, am sufletul moale
Ca o perna.
Ai putea sa-ti culci capul pe el
Cand ai nevoie de odihna
Sau de putina desfatare.
Insa multi au avut
Cate un ac
De pus la pastrare...
Si au gasit de cuviinta
Sa-l infinga in mine.
Iar acum se mira
Ca arat ca un arici.
de Tania Baltoaca
Prins
Intr-o zi,
Dupa ce am inchis toate ferestrele,
Mi-am dat seama ca
Eu lunecam pe un fir
Ca un paianjen
Si o clipa
Chiar m-am crezut paianjen.
Acest fir era
Prins de o stea,
De care-mi spusese o baba
Ca mi-a fost data
La nasterea mea.
Apoi am vazut ca de fapt
O multime de alte fire
Mai fine
Ma legau si de celelalte stele
Si de toti oamenii
Vii si de cei morti
Si de cei inca nenascuti.
Vezi ca si tu esti prins
Si de gat si de mana,
Sa nu incerci sa fugi
Ca te sugruma.
de Margareta Zgalabau
BASM - LAURA CEICA
In seara aceea
se născuseră şi muriseră veşnicii sub ochii noştri
iar râul
curgătorul peţea acele clipe dându-le amintirii.
In acea noapte
sângele curgea ca vinul
din butoaie destupate de dorinţă
Nu ştiu dacă trăisem cu adevărat
ţinusem însă prizonieră clipa
iar ea devenise o stea albă către zori
luceafăr
Si azi mai strâng în palmă
dorinţa din luceafărul matinal
ochii mei nu fuseseră acolo să-l vadă
doar sufletul te-a urmat jucăuş
în ritmul primitiv al fiinţei
Nici coaja de lună nu m-a mai salutat altădată
pentru că tu plecaseşi
Am găsit însă în urma ta fierbinte
colţul acela de stea
pe care-l rupseserăm amândoi atunci în două jumătăţi egale
şi nu te-am mai căutat
căci abandonaseşi în urmă
veşnicia acelei secunde...
VIS ÎN ALB-NEGRU - ADARA CAPTRULAN
Sapte e mai mare
decât trei
şapte nu se împarte niciodată
la trei
Sapte are culoarea
neagră
şi mâinile întinse
ca la Paso-Doble...
OMAR KHAYYAM
Fost a fost un strop de apa
Si pieri in mare stropul ,
Fost a fost un fir de tina
Si se contopi cu globul.
Cei venirea ta pe lume ?... cei plecarea ta ? ...raspunde !
Din neunde vine-o giza , si se duce in neunde.
MAGDALENA ZURGALAU
Sunt o campie zguduita
De o herghelie de cai alergand salbatic.
Ma ustura iarba sub copite strivita.
Albii de rau secate imi sunt ochii,
Larg deschisi acum,
Cautand izvoare nestiute.
O lupoaica hamesita
Urla zadarnic
Sub coastele mele
Ce s-ar desface
De n-ar fi surde.
EVELIN PRASTIOIU
Intr-o clipa totul pustiu a ramas
Existam...priveam, doar, la pietrele incinse.
Totul era amintire sau poate vis
Si atata foc era si sete si lacrimi prelinse.
Cu disperare am dorit atunci un copac. Eu simteam
Ca izbavire de chin pot primi doar sub crengile lui minunate.
Dar pamantul zgarcit si nimic din jur nu-l primea.
A fost sadit atunci direct in inima mea.
"Daca nu cresti" - Constantin Raducanu
Am plans mereu dupa tine...
Marile cerului
Ti-or spune, candva,
Iubire in pustiu.
Nu, nu e destul
Sa porti in inima
Dogoarea neostoita a zorilor,
Singur.
Nu, nu e deajuns numai
Sa te nasti floare
Daca nu cresti.
(volumul "Vina sentimentelor" - 1993)
In Poarta Bat Clipe Pustii... de Dudi Taimanescu Balaita
Lumina tematoare, obosita
pulseaza azi in rasarit
ca lumanarea mangaind smerita
prinosul unui drum sfarsit.
Egalu-si hotaraste peste fire
balanta pintr-un calcul cert,
dar mana noptii iar o sa-si aspire
crescandul lacom si alert.
De viitoare zari infrigurate
cu ceruri tot mai plumburii,
de pasiuni de prea demult uitate
ce inca spera sa revii..
Imi amintesc de zile-ngemanate
cand ale toamnei tandre flori
le stivuiai pe brate tremurate
sa mi le daruiesti in zori
Infiorand sub zambet alb de luna
eternul dragostei de doi.
Acum "eternul" tau e o minciuna,
iar "doiul" e-nghitit de ploi.
Atunci uitam ca ziua va sa scada
cu toamna ce se-mbraca-n gri
dintr-o paleta de alb-negru, fada,
ca-n poarta bat clipe pustii,
Uitam de tote cate sunt pe lume,
uitam de mine insami chiar,
cand soarele, ce-l culegeai din brume,
il incropeai pe ceruri iar.
Vremea de-acum spre maine-n graba trece,
un maine palid, ferecat
in marmura nestiutoare, rece.
Si ning..., ma-nzapezesc treptat...
ELAN
Sunt numai o verigă din marea îndoire,
Fragilă, unitatea mi-e pieritoare; dar
Un roi de existenţe din moartea mea răsar,
Şi-adevăratul nume ce port e: Unduire.
Deci, arcuit sub timpuri, desfăşur lung ţesut
De la plăpînda iarbă la fruntea gînditoare,
Şi blondul şir de forme, urcînd din soare-n soare,
În largul vieţii revarsă un trecut.
Din călătoarea undă, din apele eterne,
Îmi însuşesc vestmîntul acelor care mor,
Şi înnoit şi ager alerg subtil fior
Prin săli orgolioase ori umede caverne
Şi astfel, în pămînturi croindu-mi vaste porţi
Spre ritmuri necuprinse de minte vreodată,
Aduc Înaltei Cumpeni povara mea, bogată
De-atîtea existenţe şi tot atîtea morţi.
ION BARBU
Floarea Mea De Cais ~ Dudi Taimanescu Balaita
Floarea mea de cais infloreste ciudat
din matase de gand nepatat
si-adunase-n petale
mangaierea ei moale
luminand a sarut sidefat,
Da-n stamine cu gene blonde de soare
si-ascundea in colt de-ntrebare
muscatura durerii
pentru scurtul placerii
de-a fi inca-n lume o floare.
In pahar de pistil pulsand mierea-nectar
floarea mea isi cladea un altar
pentru jocul ce vine
cu tardive suspine
s-o ierneze-ntr-un fine amar.
Isi tesea printre crengi visul ei delicat
tremurand daruiri, si-mpacat,
din clorofila dospea
fruct ce curand i-aducea
timpul ei spre abis destinat.
Ea-si zambea pe un ram chipu-i palid, sfios
si stia c-o sa moara pios
cand, insfacata de vant,
va noroi cu pamant
tot ce-albise in ea mai frumos.
Floarea mica cu aripi albe, usoare
ma privea duios, cu candoare
si-mi spunea din petale
fara lacrimi si jale
ca si moartea-i zbor catre soare...
Legendă
Stau într-un zid ca Ana lui Manole,
Numai că nu sunt Ana, iar cel care m-a zidit
N-a visat nimic niciodată.
El m-a închis într-un zid gata făcut,
În propriul său zid de apărare,
Ca să nu fiu nici înăuntrul hotarelor lui
Nici în afară.
El visează abia acum la sfârşit
Şi umblă să mă scoată din piatră seacă,
Dar nu mai ştie unde m-a zidit.
Ileana Mălăncioiu
Ni-s pasii ca pacatele de grei
Pe-o strada,
Umblam alaturi amandoi.
Si nu e nimeni sa ne vada...
Pe strada,
Sunt numai pietre si noroi.
Felinarele stinse,
Iscodesc,
In sufletele noastre'ncinse;
Si doresc,
Sa prinda'n becul lor scantei
Din noi, drumeti cu pasii grei.
Dar teama-i langa noi pe strada
Caci nu vrem nimeni sa ne vada.
Muti de'ncordare, mana'n mana,
Stransi mergem impreuna.
Pacatul nostru poate-i mare,
Dar noua ni se pare-o sarbatoare,
O feerie.
Si canta'n sufletele noastre-o melodie
Cu rezonanta de barbara poezie.
Si poate ca nici noaptea n'ar simti
Doi oameni strabatandu-i taina...
Din pietre insa sar scantei;
Ni-s pasii ca pacatele de grei.
Maria Vergora
.... din seria poeziilor interzise
Intr-o mina tin Koranul , si-ntr-o alta tin stacana ,
Cind ma ia Allah in brate , cind ma ia de git Satana.
Si nu-i nimeni sub cupola cerului ca de turcoaza ,
Nici pagin pina la capat , nici mahomedan de vaza !
OMAR KHAYYAM
.. continuare din seria poeziilor interzise.
O sută de religii nu fac cât vinul sacru,
O-nghiţitură face cât şaptezeci de rugi.
Afar' de vin, nu este un singur lucru acru
În stare să plătească un cer de îngeri dulci.
OMAR KHAYYAM
Pai cum sa nu fie interzisi ! Aproape ca nu exista strofa din poemele acestor musulmani luminati , Khayyam sau Hafez, in care sa nu fie pomenit vinul !!
Cuvinte-manechine ~ Iulian Tănase
Ea era perfectă, era şi superioară
era, practic, un model pentru noi toţi.
Toate dimensiunile ei erau ideale, de invidiat
măsurile cele mai superioare şi mai perfecte cu putinţă.
În preajma ei îmi măsuram cuvintele cu cea mai mare grijă
eram foarte atent la tot ce-i spuneam
îmi cîntăream şi măsuram cuvintele la milimetru şi la secundă
pînă cînd, tot măsurîndu-le şi tot cîntărindu-le
cuvintele mele au început să aibă şi ele dimensiuni ideale, de invidiat
deveniseră cuvinte-manechine, modele şi top-modele
cu măsurile cele mai superioare şi mai perfecte cu putinţă.
În scurt timp, nu mai puteam face
nici o diferenţă între ea şi celelalte cuvinte:
ea devenise cuvînt şi cuvintele mele deveniseră femei exemplare
care semănau izbitor de bine cu ea.
...si daca tot ti-a placut Khayyam , uite inca un catren.
Inneaca-n vin si teama si umbrele tristetii!
N-ai sa mai sovai intre nenumarate secte.
Caci vinu-i filtrul magic al linistii perfecte.
E-un alchimist ce schimba in aur plumbul vietii.
OMAR KHAYYAM
Dumbravă africană
de Lucian Blaga
Da, negrii din dumbrava africană,
ce dragi îmi sînt ei, oamenii de humă!
Îi încarnează necurmat sub lună
telurică putere năzdrăvană.
Trăiesc prin obiceiul-poezie
de a păstra-ntre ei, sub streşini, cranii
de la străbuni-părinţi: prezenţe stranii,
în veci perpetuării chezăşie!
Incendiu cînd se iscă-n aşezare,
îi vezi zorind, cu cranii subsuoară,
să-şi mîntuie-n păduri trecutul mare,
precum din muşiroi spart cu piciorul
în panică furnicile îşi cară
sub chip de ouă-larve - viitorul.
Catren
...
"Pe cei ce beau se spune ca Cerul o sa-i condamne
Cat adevar e-ntr-asta, eu n-as putea sa stiu
Dar daca bautorii si-ndragostitii Doamne
Vor merge in iad, desigur ca raiul e pustiu..."
...
de Omar Khayam
În seara asta am să plâng ~ Constantin Ştefuriuc
În seara asta am să plâng
Cum n-au mai plâns de mult băieţii
Şi va veni o fată să o ning
Şi ne vom da frumos tristeţii.
În seara asta clopotele ard,
Copacii au în trup un fel de disperare,
Fecioarele luminii intră în hazard
Poeţilor le creşte-n suflet câte-o floare.
În seara asta iubesc parc-aş muri
Şi grâul l-aş vedea ultima oară,
Iubito, lasă-ţi pletele pustii
Pe cer stele încep să-l doară.
....din seria catrenelor filozofice
As vrea sa-ti spun o taina omisa de Scripturi:
Din tina si mihnire e omul incropit.
Aduna-aici o vreme ceva farimituri
Si pleaca apoi cu graba in neantul nesfirsit.
OMAR KHAYYAM
...
De mii si mii de veacuri se-nvart in spatii astrii
De mii si mii de veacuri zori si-asfintituri sunt
Sa calci usor, caci, poate, farama de pamant
Pe care-o sfarmi, alt'data era doi ochi albastri.
...
~ Omar Khayam ~
Batrina lume pe care te strabate-n goana
Calul cel alb al zilei si calul cel negru-al noptii ,
Tu esti tristul palat in care cuprinsi de cite-o toana
Sute de regi visara : marire si iubire , plingind sub biciul Sortii.
OMAR KHAYYAM
...
Te chinuieste gandul ca faci mereu pacate
Din orice bucurie o vina ti-ai facut
E fara rost tristetea, caci dupa moarte
Veni-va sau iertarea sau neantul absolut.
...
~ Omar Khayam ~
După o mare durere urmează nepăsarea ~ Emily Dickinson
După o mare durere, urmează nepăsarea -
Nervii-s solemni asemeni Criptelor în Cimitire -
Inima împietrită se-ntreabă - Eu am îndurat
De Ieri, de Secole - n-am ştire -
Înţepenite Picioarele mă poartă
În Hăţişuri şi Zări
Şi-n Tot ce n-a fost să fie vreodată -
Asemeni sînt Cristalului de Cuarţ
Ajuns o Piatră
Acesta e Ceasul de Plumb -
De scapi de ucigaşa-i apăsare
Ţi-l aminteşti - la fel cum Degeraţii
Rememorează încremenire în Ninsoare
Frigul întîi - o Amorţire apoi -
Şi-n urmă - Nepăsare
---
After a great pain, a formal feeling comes -
The Nerves sit ceremonious, like Tombs -
The stiff Heart questions was it He, that bore,
And Yesterday, or Centuries before?
The feet, mechanical, go round -
Of Ground, or Air, or Ought -
A Wooden way
Regardless grown,
A Quartz contentment, like a stone -
This is the Hour of Lead -
Remembered, if outlived,
As Freezing persons, recollect ten Snow -
First - Chill - then Stupor - then the letting go -
Mă-ntreb: ce-mi aparţine oare cu adevărat?
Ce rost avui, când fără urmă am să mă pierd în Moarte?
Un scurt incendiu-i viaţa. Văpăi de toţi uitate,
Cenuşă spulberată-n vânt , caci om a fost.
OMAR KHAYYAM
...
Fii vesel, caci tristetea o sa dureze pururi
Mereu aceleasi stele s-or invarti-n azururi
Din caramizi facute din trupul tau, n-ai teama
Se vor zidi palate pentru neghiobi de seama.
...
~ Omar Khayam ~
Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt
Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine.
Şi totuşi doua zile indiferente-mi sunt:
Ziua de Ieri şi ziua care-o să vină Mâine.
OMAR KHAYYAM
...
Bea vin! Curand vei trece si tu supremul prag
si nu vei lua cu tine nimic din ce ti-e drag
Aceasta-i marea taina:laleaua scuturata
Nu infloreste iarasi, o Saki, niciodata.
...
~ Omar Khayam ~
Tehnic:Invision Power Board (http://www.invisionboard.com)
© Invision Power Services (http://www.invisionpower.com)