Primul vânt se-mpreunează cu ultimul cânt.

Va invit sa ne delectam impreuna cu recenzii si comentarii ale lui tontoi pe marginea cartilor pe care le-a citit!

Am început să-ndrăgesc literatura rusă şi britanică (două stiluri diferite care oferă spectacol,suspans chiar şi o viaţă boemă).

Limba vorbită-n salonul rus, subiectele savante şi nu-n ultimul rând pătura săraca e pictată-n tonuri vesele de Tolstoi,Turgheniev,Gogol,Dostoievski etc . Fundalul e însufleţit parcă de o veche balalaică.

Şi eu pornesc la drum cu prima mea cronică .

O telenovelă spumoasă a secolului XIX cu-n final tragic. În felul acesta aş putea descrie pe scurt capodopera scriitorului Lev Tolstoi.
Primul volum l-am citit într-un ritm lent (începutul anului 2008 ,pentru mine,a fost o perioadă agitată). La sfârşitul lunii aprilie închideam romanul şi spuneam că poveştile de dragoste rămân în operele marilor scriitori.

Tind să cred că filosoful ţăranilor (Levin) e nimeni altul decât Tolstoi şi fără el povestea era orfană.

Sunt multe lucruri de spus,dar aş vrea să mă opresc asupra saloanelor ruseşti. Când cortina se ridică vezi spectacolul. În faţa ochilor apare orice mişcare greşită sau bine executată, te simţi prins într-un cadril....

În opera lui ai impresia că faci parte din personaje(la un moment dat m-am văzut călătorind spre Moscova, nu ştiu dacă era Anna şi Vronski lângă mine).

În final pot spune că merită citită capodopera lui Tolstoi.

Acest topic a fost editat de tontoi: 25 Jul 2008, 10:37 PM

O nuvelă care descrie-n termeni duri viaţa grea din închisoarea rusească. Autobiografia lui Dostoievski prezintă-n puţine pagini (263) amintiri adevărate. La prima vedere ai spune că Alexandr Petrovici Goreanikov (personajul principal) e o simplă plăsmuire literară.

Cel mai mult m-a surprins ura ocnaşilor faţă de nobili. Credeau că au un tratament privilegiat cei din pătura-naltă,dar am ajuns la concluzia că pentru un medic,inginer, profesor efortul depus îl distruge.

Pentru Dostoievski a fost o perioadă grea(singurul refugiu era spitalul). M-am întrebat de multe ori dacă a fost bătut cu vergile,imaginile descrise şi acuma-mi vin în mine. Dincolo de toate neajunsurile am văzut o apropiere şi o slăbiciune pentru omul simplu care vedea închisoarea ca pe un han.

Nuvela oferă cititorului adevărata Rusie, din inima Siberiei.

Mi-am propus sa citesc si eu "Amintiri din casa mortilor". Dupa descriere e foarte interesanta si toti cei care au citit-o au zis numai de bine. Multam de idee

Nuvela e frumoasă, conturează o viaţă captivantă...lupta pentru supravieţuire într-un mediu ostil.

Romanul lui Fiodor Dostoievski prezintă o lume bolnavă aflată-n declin. Peste toată acţiunea domină crimele şi sinuciderile, un întreg lanţ al nebuniei. Personajele cheie, din punctul meu de vedere, sunt Stravroghin şi Piotr Stepanovici.

Nikolai Vsevolodovici seamănă-n multe privinţe cu Dorian Gray. Atrage tot răul de partea sa (a asisat cu calm la sinuciderea Matrioşei,a afost de acord cu uciderea soţiei legitime) şi totul culminează cu o moarte curajoasă. M-am întrebat de multe ori de ce sinuciderea e calea cea mai uşoară-n eliberarea presiunii...

Piotr Stepanovici Verhovenski, reuşeşte să iasă din fiecare strânsoare cu capul sus. E un tip abil care manipulează întreaga societate (e un apropiat al guvernatorului, confident al Iuliei Mihailovna, conducătorul celor cinci). Dostoievski creionează prin stil şi eleganţă tipul ideal de socialist. E un logoreic care ştie să ajungă la destinaţie, fiecare plan nu are eşec-aşa vedea crima lui Şatov şi sinuciderea lui Kirilov.

Prin forţa lor distrugătoare(şocialiştii în frunte cu Verhovenski) rupt un aparent echilibru. După balul organizat de soţia guvernatorului,Iulia Mihailovna, totul se rupe. Se declanşează o isterie generală care afectează întreaga societate.

Geneza romanului(Evanghelia după Luca;Cap.VII,32-37) anticipează tot haosul iscat de o doctrină.

Socialismul a fost şi va rămâne cancerul popoarelor. Deci poate fi numit un roman de anticipaţie, instalarea bolşevicilor într-o Rusie aflată-n declin.

Acest topic a fost editat de tontoi: 28 Jul 2008, 05:49 PM

David Cooperfield impresioneaza cititorul.
Din punctul meu de vedere intr-o societate aflata in plina dezvoltare tragedia si pierderea unui suflet drag nu poate fi conturata.
Romanul te poarta. O lectura usor de parcurs care iti ofera sansa de a cunoaste Londra si Anglia secolului XIX.
Trilogia merge cu pasi siguri spre prezentarea unui vis, din nimic sa faci ceva. La prima vedere pare o lectura dedicata copiilor, pasajele dureroase in schimb ofera o incarcatura emotionala ridicata.
Acord o nota buna pentru tema autobiografica, in rest recomand iubitorilor de telenovele sa studieze intr-o pauza tot de telenovele romano-sud americane opera lui Charles Dickens.

Daca romanul ar fi un tablou cu siguranta nuanta predominata s-ar apropia de roz, in rest petele de negru si alb stau izolate.

Normal trebuia să studiez trilogia în clasa a 5-a,dar profa. de română fiind o femeie acră nu mi-a deschis apetitul pentru literatură.
Primul volum a fost captivant, restul nu au oferit decât momente banale din Micul Paris....
Copilăria rămâne un subiect sensibil şi trebuia tratat aşa cum trebuie cu INOCENŢĂ. Dickens arată primii ani din viaţă într-un mod respingător, brutal (amintesc aici Oliver Twist şi David Cooperfield). Cu astfel de imagini ce poţi să oferi? faţa nevăzută?
Revenind la Teodoreanu pot spune că Olguţa-i sufletul romanului. Fiecare operă are un personaj care ocupă un loc în sufletul cititorului.

Mi-a plăcut discuţia Monicăi cu Dănuţ.Subiectul. Praznicul organizat în mare secret de Olguţa lui Moş Gheorghe îl tratezi în primă fază cu umor. Să pudrezi mormântul cu tutun conturează foarte bine un lucru, dragostea pentru o persoană se poate descrie în lucruri mici.

Acest topic a fost editat de tontoi: 19 Dec 2008, 10:34 PM

Am citit cartea cu multi ani in urma si mi-a placut inocenta primei parti care ma face sa ma relaxez, sa uit de griji si sa traiesc o senzatie de pace si liniste si inocenta. Foarte frumoasa cartea desi are un final nefericit.

Primul volum La Medeleni e o maşină a timpului, te întoarce în copilărie, te poartă în locuri cunoscute...dacă vrem să deschidem poarta aceasta doar de noi depinde.