Costel , zidarul din Carpati, a castigat acest important concurs din Spania. Omu' are talent extraordinar , o voce parca data de Dumnezeu si ce-i mai important e modest si cu bun simt .

Acum apar tot felul de pizifelnici pe la tv care mai de care mai specialisti dandu-si cu parerea ce ar trebui sa faca pe viitor . Altii stramba din nas spunand ca are numai 8 clase si ca nu va fi in stare sa-si insuseasca studiile muzicale pentru a se perfectiona si alte porcarii din astea . Din cauza unor asemenea nemernici Costel n-ar fi reusit asa ceva in tara asta ! ( aducet-va aminte de selectia pentru Eurovison !)

Bravos Costel ! Ai spalat putin din murdaria aruncata pe fata Romanicai de unii romani .

Si cu toate ca in RO nu i s-a dat nici o sansa, a declarat ca e mandru ca este roman, ca multumeste pentru sustinere si ca isi cere scuze tuturor ca la un moment dat nu a interpretat foarte bine.....Atata bun simt si modestie rar mi-a fost dat sa vad!!!!
Nemaivorbind ca, desi nu are studii, vorbeste foarte frumos si se exprima bine ( comparand cu Becali, Vanghelie, " aia mica a lu' Basescu" &co...)

Respect, Costel Busuioc!

V

Eu am retinut doar mesajul subliminal - daca esti talentat dar taica-tu nu e prezident, cioban sau macar vreun guzgan roz/rozaliu/vanat, atunci tunde-o nene din Romania, ca oricum aici nu vei primi decat suturi in fund si coji de seminte in ochi de la toti oligofrenii care fura intr-o zi mai mult decat castigi tu prin munca intr-o viata. Fiecare roman care izbuteste in afara Romaniei ma face sa constientizez tot mai mult situatia de cacao in care ne aflam, atat ca neam cat si ca oameni. Bravos la don Costello si la mai mare!

Ce Carpati, March... la Ghilad e câmpie de vezi pâna-n Serbia...

edit: am vazut filmuletele cu el, are voce baiatul, tot respectul , mai trebuie "slefuita", dar... e timp pt asta si îi doresc mult noroc si succes în viata. Bravo!

Acest topic a fost editat de Cla: 13 Mar 2008, 09:47 PM

Bravo lui!
Poate cei de la SONY si conservatorul ( daca il va urma intradevar) il vor mai cizela. In rest are o voce deosebita. Mai trebuie lucrata...
Parerea mea....

Ba de la deal, ca e nascut la Iasi...

Daa, nascut la Tomesti, scuze, nu stiam, m-am uitat acum la biografie

Copilăria mea este cea mai cumplită amintire“

EVZ: Un success incredibil...
Costel Busuioc: ...Pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu! Ştiţi, prima mea întâlnire cu biserica, prima mea întâlnire de-adevăratelea cu biserica vreau să spun, a fost în 1991. Aveam pe vremea aceea vreo 14-15 ani şi tocmai plecasem de-acasă... fugisem de-acasă. Eram doar un copil, dar voiam să schimb ceva. Se întâmplau în casa mea lucruri care nu mi-au plăcut, dar pe care am decis să nu le povestesc vreodată. Nu o să le spun la nimenea. Niciodată... Mă înţelegeam bine cu ai mei, îi respect foarte mult şi acum, îi iubesc foarte mult, dar nu eram întotdeauna de acord cu ce făceau sau cu felul în care gândeau.

Am fugit de acasă şi mi-era, într-adevăr, frică... dar, dacă ţi-e frică, în viaţă nu faci nimic. M-am dus unde am văzut cu ochii. Am vrut să lucrez la o mină, dar nu m-au primit, pentru că eram doar un copil, eram prea mic pentru o asemenea muncă.

Eram confuz, nu ştiam prea bine ce o să se întâmple cu mine şi, tot mergând aproape la întâmplare, am ajuns în satul Rea, undeva în Hunedoara, unde am cunoscut o familie cumsecade... Acolo mi-a fost bine. Oamenii aştia m-au dus pentru prima oară la Biserică, la Biserica Ortodoxă. ÎI minţeam că nu-mi plăcea, da’ mie îmi plăcea, însă eram prea orgolios pe atunci ca să-i las să se bucure... era o chestie copilărească, o prostie, aşa gândeam atunci. Aşa am ajuns în faţa Domnului şi nu m-am mai depărtat niciodată.

Biserica a însemnat pentru mine cam totul, locul în care am învăţat să citesc, că nici să citesc nu ştiam, locul în care mi-am dus zilele, una câte una, mai târziu a fost locul în care mi-am găsit soţia. A fost bine... Tot acolo am cântat cu adevărat pentru prima oară...

În copilărie nu şi-a dat nimeni seama că vocea ta este specială?
Cântam la şcoală şi profesorii se râdeau de mine, chiar făceau băşcălie, mă puneau să o imit pe Sofia Vicoveanca sau pe cine mai ştie cine. Pentru că pot să cânt şi d’astea. Profesorii râdeau de mine, mai mult decât un mic număr de circ nu am fost pentru ei niciodată. Îmi spuneau întruna că sunt urât şi prost, cine mai ştie de ce... mai mult de atât nu mi-au spus niciodată. Nu vreau să vorbesc cu păcat.. cei mai mulţi dintre ei sunt morţi, probabil, acum. Poate că m-ar fi apreciat dacă ei înşişi ar fi putut să mă evalueze. Dar nivelul de atunci era, oricum, altul... nu prea aveau cum să-şi dau seama, chiar dacă încă de mic aveam aceste inflexiuni în voce. Ei îmi tot repetau că sunt prost şi urât... lucrurile s-au mai schimbat între timp.

Nu vreau să mă laud. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am voce să cânt pentru Slava lui, şi pentru Slava lui o să cânt, nu-mi pasă dacă o să tăiaţi sau o să lăsaţi ce spun acum… din fericire pentru mine, faptul că sunt ortodox practicant înseamnă un uriaş punct de echilibru. Aşa sunt eu şi aşa o să rămân toată viaţă, nu mă vor schimba nici banii şi nimic până la sfârşitul ei. Sunt abia la început şi aţi putea crede că nu ştiu ce spun, dar vă asigur că aşa o să vorbim şi peste 20 de ani. Pentru că am o bază foarte solidă. Rămân nedespărţit de Biblie şi o port cu mine întotdeauna, chiar şi ieri înainte de gală o aveam la mine şi am deschis-o puţin. Cum am o secundă liberă, profit să o studiez.. Din cauza asta ştiu aşa de sigur că succesul ăsta nu mă va schimba. O să te mai întorci acasă, în Moldova, vreodată? Îţi pasă de ceea ce se întâmplă cu părinţii tăi?
Amintirile mele sunt rele... copilăria mea este cea mai cumplită amintire... O copilărie cu lipsuri şi cu gânduri triste, îs lucruri pe care nu pot să le rostesc nici acum, îs lucruri pe care le vreau uitate pentru totdeauna. Maică-mea nu avea cum să se ocupe de mine. Taică’miu lucra la canal şi era întotdeauna plecat. Aşa era pe atunci, cei din Moldova erau duşi să lucreze la canalul Dunăre-Marea Neagră. Taică’miu era trimis de Autobaza nr 1 din Iaşi. În fine, a fost greu... Eu am plecat de-acasă cu gândul că într-o bună zi mă voi întoarce să-i ajut şi pe ei, chiar dacă ei nu credeau în mine şi nici în ceea ce urma să fac. Probabil că ei au fost foarte supăraţi pe mine în toţi anii aceştia. Eu n-am fost niciodată supărat. Doar că vreme de 16 ani n-am avut cum să mai iau legătura cu ei.

Viaţa mea a curs repede, a fost necesar să trec din una în alta, nu am mai fost niciodată în satul în care mam născut de când l-am părăsit. Am mai fost o dată, după nişte acte, dar am stat doar câteva ore şi nu mi-am întâlnit părinţii. Am fost mereu presat de multe lucruri, depindeam de nişte bani, trebuia să fiu în fiecare zi la serviciu, nu am putut face altfel niciodată. Nu mi-am permis ca familia mea, copiii meu, să rămână pe drumuri, chiar dacă asta a însemnat că nu prea m-am ferit de nimic şi că nu am fost prea vanitos pentru nicio muncă... Ce n-am fost...!? Am fost şi cioban la oi, în Gara de Nord (din Timişoara - n.r.), am spălat vagoane, am lucrat cu acid sulfuric, la acumulatori... asta nu prea mi-a plăcut să fac, dintre toate asta a fost munca de care am vrut să scap cel mai repede... de cerşit n-am cerşit niciodată. Am fost întotdeauna prea orgolios ca să fac asta. Dacă n-am avut ce mânca, n-am mâncat... Mai bine rabd... mai bine postesc...

Maseur la azilul de bătrâni?
Mi-a plăcut acolo, oamenii ăia chiar mă iubeau, le mai cântam, lor li se descreţeau frunţile iar eu mă simţeam bine... Îmi amintesc că era unul care nu-şi putea folosi picioarele de patru ani şi dorinţa lui cea mai mare era să meargă la biserică. Sunt mândru şi acum gândindu-mă că, după ce i-am făcut masaj de recuperare câteva săptămâni, omul ăla a mers...

Toate lucrurile acestea s-au încheiat, ce crezi?
Greutăţile or să mai fie... greutăţi... niciodată nu scăpăm de ele. Dar acum fac ce-mi place şi asta mă mulţumeşte, îmi dă putere. Simt eu că va fi altfel de acum...






sursa:ev zilei