Frica de ceea ce putea să nu fie - Tudor Octavian

În dialogurile cu oamenii celebri, dar foarte bătrîni, ziariştii sînt tentaţi să pună întrebări care unor interlocutori tineri li s-ar părea inoportune. De pildă: „A existat în viaţa dumneavoastră un moment care a decis totul?”. Unei notorietăţi de cincizeci de ani nu se cade să-i adresezi o astfel de întrebare, pentru că i se mai pot întîmpla încă multe. La cincizeci de ani, oricît de mare ar fi gloria, tot mai aştepţi schimbări importante în mai bine. Dar la nouăzeci de ani, ce să mai aştepţi?
Oricît de educat ar fi ziaristul care abordează un nonagenar, întrebările sale sînt însemnate de un soi de curiozitate morbidă. Parcă i-ar sta pe limbă să spună: „Amîndoi ştim că asta a fost tot. Haideţi să dăm lucrurile pe faţă!”.
„Dragul meu - i-a răspuns un universitar vîrstnic ziaristului care l-a întrebat în ce zi i s-a hotărît soarta -, îmi amintesc nu doar ziua, ci şi clipa, în 26 aprilie 1933, pe la amiază, un coleg de facultate, găsindu-se în Vaslui şi ştiind că m-am întors acasă, ca să profesez în oraş şi să stau cu părinţii, a trecut să mă vadă. Să mai schimbăm cîteva vorbe. Din una-n alta, am aflat că 27 aprilie, adică chiar ziua ce avea să vină, era ultima cînd mai puteam candida în Bucureşti, pentru o bursă la Paris. Eu tocmai mă aşezasem de două săptămîni în Vaslui. Era la mijloc şi o fată bogată, care aştepta s-o iau de nevastă. Şi cu toate că aş fi putut să încropesc la repezeală un dosar pentru bursă, n-aş fi putut să dau fuga pînă-n Capitală, fiindcă n-aveam un sfanţ. La şapte, trecea prin Vaslui un accelerat. În Bucureşti, cei care-şi făcuseră dosare pentru bursa cea mare avuseseră grijă să-şi pună în mişcare şi neamurile: miniştri, moşieri, deputaţi. La şase şi un sfert fix, m-am dus, cu geamantanul în mînă, la tatăl logodnicei şi i-am cerut bani de tren. Toată familia credea că am venit să aranjăm căsătoria, iar eu îi anunţam că amîn întreaga poveste, fără să precizez pentru cîtă vreme. Ba îi mai şi solicitam să mă ajute să plec! Fata şi mama au izbucnit în plîns, însă viitorul meu socru a scos banii şi mi-a zis doar atît: „Na, fă-ţi damblaua!”. Nu ştiu de ce mi s-a acordat bursa. Nu aveam nici o şansă. Totuşi, am plecat la Paris.
De la un timp însă, am coşmaruri. Visez că sînt iarăşi tînăr, că mă găsesc cu geamantanul în mînă, în drum spre casa unde mă aşteaptă viitoarea mea soţie, dar că nu am curaj să duc pînă la capăt ce mi-am propus.
Că am o criză de bun-simţ. Cum să săvîrşesc eu asemenea măgărie, să le cer bani, ca să-i părăsesc? E împotriva a tot ce am fost învăţat să fac în viaţă! În vis, mă întorc acasă, la părinţii mei. Şi, pe drumul de întoarcere, prin faţa ochilor, mi se perindă toată studenţia la Paris. Şi tot ce a urmat după aceea: catedra, profesia, congresele unde eram vedetă, cărţile pe care le-am publicat. Într-o noapte, cred că n-am să mai pot şi am să mă sfîrşesc în somn, de frică. De groază la gîndul a ceea ce putea să nu se întîmple dacă, în 26 aprilie 1926, la orele şase şi un sfert după-amiază, nu mi-aş fi călcat, într-o clipă de inconştienţă, toate principiile.”

Alexandru Andries - Casanova

nimeni nu poate să-ţi smulgă vreun zîmbet
ochii tăi tac chiar şi-atunci cînd vorbeşti
stai la distanţă şi crezi că e bine
poate c-ar fi dac-ai şti unde eşti

fără greşeli mă strecor lîngă tine
văd cum respiri şi aud ce visezi
iau o felie din buza ta mică
şi o şuviţă de păr - ca dovezi

prima greşeală e cea mai plăcută
cînd ştii c-ai pierdut, dar mai crezi în cîştig
stă în balanţă părerea ta bună
şi - fără momeală - tot trage-n cîrlig

tu îţi închipui c-a fost o-ntîmplare
stai şi fumezi şi miroşi a cafea
hoţul din mine se bucură tare
şi face listă cu tot ce-ar mai vrea

hărţile mele te-arată perfectă
făcută să-mi placi, fericită să vrei
sînt desenate de cei dinainte
mă vor rătăcit şi bolnav - ca şi ei

cînd vin înapoi toată lumea vrea poze
fără trofee nu poţi fi erou ...
eu ascund tot şi spun iar o minciună :
n-am luat nimic, mă duc mîine din nou


Alexandru Andries - Casanova

Suna ceas tarziu, spre asfintit.
Ziduri se inchid, umbre-au rasarit.
Suier cu venin, trupul incoltit,
Suflet sugrumat, deznadajduit.

Ceas tarziu, ceas tarziu ...

Ziduri, va blestem, trupul l-ati zidit.
Jertfa voi ati vrut, suflet ce-i sfarsit.
Suna ceas tarziu, zidu-i ispravit
Si sa cada-n jos steaua s-a pornit...

Great Expectations

Mad World (Dead Poets Society)


All around me are familiar faces
Worn out places, worn out faces
Bright and early for their daily races
Going nowhere, going nowhere
Their tears are filling up their glasses
No expression, no expression
Hide my head I want to drown my sorrow
No tomorrow, no tomorrow
And I find it kind of funny
I find it kind of sad
The dreams in which I'm dying
Are the best I've ever had
I find it hard to tell you
I find it hard to take
When people run in circles
It's a very, very
Mad World
Mad world
Children waiting for the day they feel good
Happy Birthday, Happy Birthday
And I feel the way that every child should
Sit and listen, sit and listen
Went to school and I was very nervous
No one knew me, no one knew me
Hello teacher tell me what's my lesson
Look right through me, look right through me
And I find it kind of funny
I find it kind of sad
The dreams in which I'm dying
Are the best I've ever had
I find it hard to tell you
I find it hard to take
When people run in circles
It's a very, very
Mad World
Mad World
Enlarging your world
Mad World.

Circuitul apei in natura
Imi amintesc refrenul unui cantec in care se spunea ca totul este trecator. Noi, cuvintele, gandurile, faptele, totul, asa este. Mai putin apa in care inotam. Ea ramane pentru a-i scalda si pe cei care vor urma. Si pe urmasii urmasilor lor. Nu este suficient sa facem copii pentru a lasa din noi acolo. Fie ca sunt ai nostri, fie ca nu. Apa ramane, apa vietii. Insetati cum suntem, nu facem decat sa o bem, pana ne saturam, amagindu-ne ca astfel suntem nemuritori, ca ea. Altii isi fac plute, se arunca si zac, pana se usuca, se ofilesc. Acestia nu traiesc, doar mor. Prin ceea ce suntem (un om deosebit m-a invatat ca se numeste constiinta) apa trebuie purificata. Este datoria noastra, singura. Nu sa bem, ci sa o lasam sa treaca prin noi. Fara a arunca deseuri, fara a o vicia. Deasupra, soarta ne este scrisa din stele. In caldura soarelui troneaza iubirea. Cand norii se aduna inseamna ca am distrus echilibrul, armonia universului. Dar va veni furtuna si va aseza din nou lucrurile in ordinea lor fireasca.
Despartirea nu exista. Am mai scris, oamenii nu abandoneaza oameni, ci situatii. Pentru simplul fapt ca nimic nu ne apartine, nimic nu posedam. Am fi vanitosi daca ne-am asuma ca pe o avere oamenii alaturi de care traim. Ne-am transforma in colectionari daca i-am imobiliza si aseza intr-o vitrina cu trofee. Suntem legati unii de ceilalti prin tot felul de sfori si fire invizibile. Cat timp existam nu ne vom dezlega, si nici dupa aceea. Important este ce alegem sa tinem cu mainile noastre. Dintre toate eu am ales iubirea. Un fir pe care il vreau tesut din mine, fragil si rezistent in (acelasi) timp. Eu tin de un capat, tu de celalat si ne vom uni prin leganari si unduiri, cu pasiune, intr-un dans al cautarilor si al descoperirilor. Intr-un dans al minunilor, cat timp le facem loc.

Acest topic a fost editat de annacrin: 17 May 2008, 05:38 PM

Bere Gratis - Curcubeu


Pus la încercare, voi m-aţi crezut pierdut
Plecat în lumea mare, eu am fost dat dispărut
În sufletul meu, am avut mereu
O rază de lumină, un curcubeu.


Şi-mi pare, o nouă cale
Ivită în zare
Un alt început, un drum de alţii nebătut
În faţa mea,
O lume s-a deschis
O lume dintr-un vis, de alţii neatins.

Am avut răbdare s-o iau de la început
Cu aripi pân' la soare, ce larg le-am desfăcut
În sufletul meu, am avut mereu
O rază de lumină, un curcubeu.


Acest topic a fost editat de annacrin: 17 May 2008, 01:25 PM

-Ti-ai iubit tatal?
-Da!
-Demonstreaza!


Momentul adevarului, contemplare launtrica, revelatie a ceea ce exista si nu-ti poate fi luat.

Mi-a placut ce ai spus aici ... deasemeni si textul lui Tudor Octavian.

Enigma - Beyond The Invisible


I look into the mirror
See myself, I'm over me
I need space for my desires
Have to dive into my fantasies

I know as soon as I'll arrive
Everything is possible
Cause no one has to hide
Beyond the invisible



Acest topic a fost editat de annacrin: 9 Jun 2008, 08:39 AM

Sacred Hour




Ah, make the most of what we may yet spend,
Before we too into the Dust descend;
Dust into Dust, and under Dust, to lie;
Sans Wine, sans Song, sans Singer, and -- sans End!
(Omar Khayyam)



Spirit Rising



Ah, my Beloved, fill the Cup that clears
To-day of past Regrets and future Fears --
To-morrow? -- Why, To-morrow I may be
Myself with Yesterday's Sev'n Thousand Years.
(Omar Khayyam)

MaryBlack - No Frontier


If life is a river and your heart is a boat
And just like a water baby, baby born to float
And if life is a wild wind that blows way on high
Then your heart is Amelia dying to fly
Heaven knows no frontiers
And I've seen heaven in your eyes

And if life is a bar room in which we must wait
'Round the man with his fingers on the ivory gates
Where we sing until dawn of our fears and our fates
And we stack all the deadmen in self addressed crates
In your eyes faint as the singing of a lark
That somehow this black night
Feels warmer for the spark
Warmer for the spark
To hold us 'til the day
When fear will lose its grip
And heaven has its way
Heaven knows no frontiers
And I've seen heaven in your eyes

If your life is a rough bed of brambles and nails
And your spirit's a slave to man's whips and man's jails
Where you thirst and you hunger for justice and right
Then your heart is a pure flame of man's constant night
In your eyes faint as the singing of a lark
That somehow this black night
Feels warmer for the spark
Warmer for the spark
To hold us 'til the day when fear will lose its grip
And heaven has its way
And heaven has its way
When all will harmonise
And know what's in our hearts
The dream will realise

Heaven knows no frontiers
And I've seen heaven in your eyes
Heaven knows no frontiers
And I've seen heaven in your eyes

...atat pentru un timp, inainte de meci

Mary Black - Prayer For Love (Molenie O Lyubvi)


O Lyubvi malyu otchayanno
Say it on your knees

Mary Black - Another Day


Dans!

Motto: "Ce e val, ca valul trece"

Film: Original sin (Vals in intuneric)

"Pornind de la clasicul thriller al lui Cornell Woolrich, Walz Into Darkness (Vals in intuneric), scenaristul si regizorul Michael Christofer, castigator al premiului Pulitzer, arunca o privire provocatoare asupra teritoriului misterios unde pasiunea si dragostea ii arunca pe oamenii obisnuiti intr-un vartej de minciuni... si crima."


Original Sin (2001)



Carte: Calomnii mitologice, ultima carte a lui Octavian Paler


"Daţi-i omului o mască şi vă va spune cine este".

Şi iluziile îmbătrânesc
"Încă mai cred că modestia e o ipocrizie sau o gafă; că ea asigură bazele mediocrităţii şi îi da chiar prilejul să pară virtuoasă. În fond, cine s-a suit din modestie pe Everest? Şi, oare, modestia l-a împins pe Michelangelo să vrea să sculpteze munţii? Eu aş zice că tot ce a dat demnitate sau măcar un sens trecerii noastre sumare prin această lume n-are nici o legatură cu modestia. Nici Icar, când a pornit spre soare, n-a fost modest. Nici cei care au gândit piramidele.
Bătrâneţea mi-a impus însă un alt gen de modestie. O modestie care n-are nimic comun cu virtuţile, ci cu tisteţea de a descoperi că timpul nu se mulţumeşte să treacă. El uzează. Şi uzează nu doar oasele. Uzează şi melancoliile. Te sileşte să afli ca şi iluziile îmbătrânesc. La un moment dat, nu mai găseşti forţă să te minţi. Începi să vezi - uneori, chiar prea bine! - adevăruri şi eşecuri, în faţa cărora, n-ai încotro, devii modest." - Calomnii mitologice

.....


"Dintre defectele mele cel pe care îl destest cel mai mult este reflexul de a fi prea rezonabil. Tot ce e mediocru în viaţa mea se datorează prejudecăţii că e bine să fi “înţelept” în orice împrejurare. În fond, ce ne recomandă înţelepciunea? Să fim atenţi, evitând riscurile, imprudenţele si excesele. Să facem totul “cu măsură”. Şi tocmai această “măsură” o găsesc la originea tuturor regretelor mele, a pasiunilor ratate, a “nebuniilor” netrăite. N-am avut inteligenţa sau norocul de a pricepe la timp că adevărata “măsură” a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin “lipsa de măsura”, dorind “fără măsură”, îndrăznind “fără măsură”, iubind “fără măsură”. Nu ştiu dacă aveam calităţile necesare pentru a pune în practică ideea mea (de la bătrâneţe) că “nebuniile” sunt mai recomandabile într-o viaţă (atât de scurtă!) decât o “înţelepciune” searbădă şi cuminte. Am unele îndoieli în privinţa asta. Şi nu mici. Dar mi-ar fi plăcut să ştiu mai demult că înţelepciunea e o virtute bătrâncioasă."

Muzica: dedicatie Celui fara nume



Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.


Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.

Within Temptation - Neverending Story (Acoustic)


Armies have conquered
And fallen in the end
Kingdoms have risen
Then buried by sand
The Earth is our mother
She gives and she takes
She puts us to sleep and
In her light we'll awake
We'll all be forgotten
There's no endless fame
But everything we do
Is never in vain

We're part of a story, part of a tale
We're all on this journey
No one is to stay
Where ever it's going
What is the way?

Forests and deserts
Rivers, blue seas
Mountains and valleys
Nothing here stays
While we think we witness
We are part of the scene
This never-ending story
Where will it lead to?
The earth is our mother
She gives and she takes
But she is also a part
A part of the tale

We're part of a story, part of a tale
We're all on this journey
No one is to stay
Where ever it's going
What is the way?
We're part of a story, part of a tale
Sometimes beautiful and sometimes insane
No one remembers how it began.

Ada Milea şi Don Quijote - o minune de spectacol

Iulia Blaga

România Liberă, iunie 2005


Nu pierdeţi cadoul Adei pentru cei ce au curajul să mai fie visători.







"Cititorule, am vrut să-ţi spun cea mai frumoasă poveste, dar povestea seamănă cu mine" - şi chiar că seamănă cu Ada Milea acest Don Quijote, cîntat împreună cu Dorina Chiriac (voce - doar la varianta în română), Romulus Chiciuc (vioară), Adrian Cristescu (pian) şi BOBO (chitară). Spectacolul a mai avut cîteva reprezentaţii pînă la cea găzduită de curtea şi mirosul de tei de la Green Hours. Un spectacol "cu curtea plină", cu bisuri şi aplauze în picioare.

Nu prea ştii cum să scrii şi ce să scrii despre Don Quijote-ul Adei Milea. Este atît de complet, încît nu mai ai nevoie de cuvinte. Şi este al ei, chiar dacă autoarea s-a "documentat" pe rupte, l-a buchisit pe Cervantes mai multe luni pentru ca pe urmă să scrie propriile texte în versuri, vesele şi triste, absurde şi reale, supra- şi superrealiste, "subterane" şi "suverane" (după cuvintele lui Sancho - Dorina Chiriac referindu-se la absenta Dulcinee). Din experienţa de descoperire a spectacolului face parte, pe lîngă întîlnirea cu Cervantes, şi cea cu motanul negru puchinos (cel mai puchinos dintre cei posibili) pe care Ada Milea l-a înfiat, botezîndu-l Sancho. Pentru că realizarea oricărui spectacol e o călătorie în sine, şi Sancho-motanul a ajuns acum, dacă nu la Green Hours, măcar în curtea plină de verdeaţă a bunicii Adei, unde se pare că şi-a găsit Dulcineea.

Spunea Ada Milea într-un interviu din Suplimentul de cultură că ea a vorbit şi pînă acum în cîntecele ei despre dragoste, chiar dacă noi nu ne-am dat seama. Or, Don Quijote-le ei este în mod evident un spectacol asumat despre dragoste. Dar şi despre singurătate, iluzie, prietenie, putere, oi şi mori de vînt. Cei patru interpreţi (care interpretează de fapt două personaje, şi Don Quijote, şi Sancho, avînd fiecare un dublu, o umbră) plus BOBO fac cît o armată întreagă. BOBO ţine chitara pe genunchi şi bate în ea cu degetele, Romulus Chiciuc prăjeşte vioara la foc mic, dar mai dă şi nişte "strigăte" din picioare la care publicul înnebuneşte, Adrian Cristescu ţine umorile sub control şi face cărare ritmului, apropiindu-se cîteodată de şoseaua lui Philip Glass. Dorina Chiriac şi Ada Milea, după ce au fost anterior Apolodor şi Povestitor, par din nou una umbra celeilalte. Chiar ai uneori impresia că vocile lor sunt foarte asemănătoare.

Don Quijote e cel mai elaborat spectacol de pînă acum al Adei, cel mai amplu şi cel mai rotund. Se termină la fel cum începe - şi ar putea să înceapă din nou şi să se termine tot aşa. Călătoria se termină departe. Dacă se termină.



Quijote ( partea 7 ) "Subterana stapana"





Bice pe bani, Ada Milea



E soare...undeva!

Cu ochii larg inchisi


...pentru imagini