Cineva mi-a adus in atentie un discurs al decanului de la Yale (daca vreti, il puteti citi aici: http://www.yale.edu/opa/campus/2007_freshm...9_salovey.html).

Ideile care m-au pus pus pe ganduri in mod special ar fi urmatoarele:
- o viata fericita este una in care depasim granitele nevoilor si dorintelor propriei persoane si ne dedicam unei cauze mai mari
- virtutile de baza detectate in majoritatea culturilor/religiilor sunt intelepciune, cunoastere, curaj, dragoste, omenie, dreptate, moderatie, transcendenta - iar acestea caracterizeaza o viata care si-a gasit punctele forte si, exersandu-le, fericirea

Aceste idei mi-au generat o serie de intrebari la care mi-as dori sa imi raspunda si alti oameni.
1. Cum se explica psihologic aceasta dorinta de a te dedica unei cauze mai mari? Ori este ea doar o consecinta a faptului ca societatile bazate pe ajutor reciproc si angajament in proiecte comune mai mari au supravietuit mai bine?
2. In cazurile particulare ale oamenilor din jurul meu, care sunt aceste cauze pe care ei le servesc si care dau sens si multumire vietii?
3. Care mai este controlul pe care il ai asupra propriei fericiri daca ea depinde de ceva sau cineva extern? Ce atitudine trebuie sa ai daca factorul extern la un moment dat dispare?
4. Cum ar trebui abordata cautarea propriei cauze, descoperirea propriilor puncte forte si a domeniilor in care acestea sunt utile?
5. Este posibil ca un om sa nu simta satisfactie din exercitarea propriilor calitati sau suntem predispusi sa fim fericiti daca facem lucrurile la care suntem buni?
6. Sunt virtutile de mai sus niste mijloace de a ajunge la fericire? Sunt ele niste efecte ale fericirii? Este normal sa fim virtuosi atunci cand practicarea unei anumite virtuti pare ca se pune cap in cap cu ceea ce percepem drept cauza pe care o servim? Daca da de ce, la ce ne foloseste?
7. De ce terapia cu oamenii nefericiti se concentreaza asupra dezordinii din sufletul lor si nu incearca sa caute cauze care li se potrivesc si pe care ei sa le serveasca?
8. Se pot folosi aceste idei pentru a fabrica fericire (sau in fine, multumire) acolo unde ea nu exista?

Bine ai revenit la Han, colectionara !

"1. Cum se explica psihologic " ... "7. De ce terapia cu oamenii nefericiti se concentreaza asupra dezordinii din sufletul lor si nu incearca sa caute cauze care li se potrivesc si pe care ei sa le serveasca?" ...

... da-mi voie sa iti propun sa mutam acest subiect la ... Psihologie - Teorii si Aplicatii. Dezvoltare personala

(Desigur, acest subiect poate fi mutat doar de moderatorii pe Filozofie, moderatorii globali sau gazda Hanului.)


Uau, imi place cate intrebari ai, imi place din nou cum pui problemele ...

Nu m-as grabi insa cu raspunsurile. In primul rand pentru ca nu prea exista raspunsuri unice la intrebarilea astea.

Totusi, daca ai reciti subiectele din subforumul Psihologie, sigur ai gasi in cateva locuri posibile raspunsuri.


Intrebarea cea mai interesanta este, poate, asta: "2. In cazurile particulare ale oamenilor din jurul meu, care sunt aceste cauze pe care ei le servesc si care dau sens si multumire vietii?"

Eu răspund, fiindcă-i sâmbătă seara, doar la ultima: nu!
Celelalte merg în zilele lucrătoare!

Bine. Astept si raspunsuri serioase.

Dar am răspuns foarte serios! Doar că am ales întrebarea la care pot da cel mai scurt răspuns fiindcă e prea "uichend" ca să scriu despre "cestii" atât de filosofice... Ce e rău în asta?

Oricum, îţi doresc bun venit!

colectionara:
fără pretenţia de a da răspunsuri destul de serioase:

În noi există o genă a empatiei, avem tendinţa naturală de a ajuta alte persoane din jur, unii simt o nevoie imperioasă de a se dedica, alţii nu simt nimic şi sunt mulţumiţi cu ei înşişi, dar în general fiecare dintre noi avem la un moment dat (perioade din viaţă) altruism şi simţim nevoia de a face bine necondiţionat altora...


de exemplu, în privinţa profesiunii, sunt mulţumit când reuşesc să îmi fac bine treaba, când oamenii sunt mulţumiţi de serviciile prestate, de cele mai multe ori prefer să le cer mai puţini bani decât ar merita lucrarea respectivă, pentru că satisfacţia materială nu este pe primul plan şi doresc ca ei să fie conştienţi de asta.


Un control îl poţi avea prin alegerile pe care le poţi face, utilizând sau nu şansele pe care viaţa le oferă, de a trăi cu sau fără ceva sau cineva extern. Este bine să conştientizezi că fericirea poate fi obţinută în multe alte feluri, şi fără acel factor extern, ea poate fi găsită şi în noi înşine, schimbându-ne modul de viaţă dependent cu unul independent...


cu multă consecvenţă şi răbdare, pentru că este o problemă complexă, comportă situaţii şi necesităţi personale diverse, uneori divergente, contradictorii, uneori nu reuşim să ne (re)definim pentru a conştientiza propriile puncte forte din cauza unor factori perturbatori, prejudecăţi, anturaj nepotrivit etc...


Este posibil ca un om perfecţionist să nu fie mulţumit niciodată de ceea ce realizează, cred că nu strică puţină moderaţie, toleranţă la greşeli şi un pic de iubire de sine - autostima este importantă, la fel ca şi micile recompense pe care ni le acordăm în cazul în care am realizat ceva ce ne-am propus.


Depinde foarte mult de sistemul de valori pe care ni l-am format, de experienţa şi de mediul în care trăim, pentru că în majoritatea acţiunilor ce implică recunoaşterea lor ca virtuoase depindem şi de factorii externi, de educaţie, de interacţiunile sociale în care suntem angrenaţi... Nu numai propria părere contează, ci contează şi cum ne privesc ceilalţi, nu evoluăm independent. Posibil ca un lucru ce noi îl considerăm bun, alţii să-l vadă ca rău, relativ la sistemul de valori diferit...


Pentru că în medicina contemporană s-au permanentizat anumite modele mecaniciste despre funcţionarea omului ca fiinţă biologică şi adesea se aplică tratamente în analogie cu reparaţia unei maşini, se pierde din vedere complexitatea şi diversitatea fiinţei psihologice, se tratează după scheme şi statistici predefinite, uitând adesea că psihicul omului este unic, individual, în permanentă evoluţie, omul în realitate este un proces, nu un obiect...


Cred că este posibil ca unele dintre ele să aducă cel puţin mulţumire, împăcare cu condiţia umană, stabilitate şi echilibru emoţional. O stare de fericire nu poate fi fabricată, pregătită sau planificată, este o trăire de moment la care concură foarte mulţi factori asupra cărora nu avem cum să dobândim un control real, eventual putem să ne amăgim, dar n-ar fi o fericire autentică...

@Erwin

... ce la fix ai spus-o, Erwin !

Cum spuneam si alta data, o stare de bucurie pe termen lung e mai usor de obtinut (decat una de fericire) necesar fiind sa existe (natural sau prin adoptie) o conceptie despre viata care sa permita bucurii din diferite surse, foarte multe mici, cateva mai mari, etc. (poveste e mai lunga, aici am ... simplificat ).

In contextul asta "a te dedica unei cauze mai mari" ar putea insemna un prilej de bucurii mai mari, mai stabile (ceva mai mare e de obicei ceva mult mai stabil decat propria viata, persoana, cale, etc. ).

Fericirea ... zic eu ... e o stare tranzitorie ... poate un varf de sarcina al bucuriei ... de a trai ... de a ...




Later edit: pe la Bivolaru (cel cu misa) se vehicula termenul de ... beatitudine. Un fel de fericire continua, pe care yoghinii, de exemplu, o pot obtine. Fireste, doar in cazul in care "se dedica unei cauze mai mari", misa de exemplu.

Acest topic a fost editat de calfa: 9 Dec 2007, 07:25 PM

Sunt si metode mai putin conventionale care exact asta fac:

Cred ca la baza ei, pe de o parte e dorinta de afirmare iar pe de alta parte omul se asigura ca nu se plictiseste nici o clipa, avand asigurata motivatia pentru o buna bucata a vietii.
Personal nu cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa ne dedicam unei cauze mari pentru a gasi fericirea. Asa cum a zis si Calfa, fericirea sta in lucrurile marunte. Marunte dar multe...


In momentul in care te dedici unei cauze mari, trebuie sa iti asumi si riscul ca acea cauza sa nu mai aiba valabilitate in viitor. O alta intrebare legata de asta e: "Ce faci dupa ce cauza pentru care ai muncit/luptat a avut succes, iar tu ramai acum fara obiectul muncii?" Te dedici unei alte cauze sau te pensionezi si savurezi tot restul vietii marele succes?


Pentru ca oamenii nefericiti, desi e foarte posibil sa para ordonati in afara, au o dezordine totala in suflet. In primul rand, pentru a fi fericit trebuie sa te cunosti foarte bine pe tine insuti si sa ai o viata ordonata (atat la exterior, dar mai ales la interior). Metota cu gasirea unei cauze pentru care sa lupte, nu ar fi decat o munca ce le-ar distrage atentia de la propria nefericire. Mai intai autocunoasterea si abia apoi lupta pentru cauze.


Depinde de ce fericire vrei sa obtii. Daca te plictisesti si ai nevoie de o motivatie in plus, da este o fabrica de fericire. Daca insa esti un nefericit si un deprimat de felul tau, trebuie mai intai cautata fericirea aia mica ce se lipeste de suflet si nu se mia desprinde niciodata de acolo (increderea in sine) si abia apoi restul.

"1. Cum se explica psihologic aceasta dorinta de a te dedica unei cauze mai mari?" - idealism

"O stare de fericire nu poate fi fabricată, pregătită sau planificată, " - ba da, dar nu intotdeauna iese cum trebuie...

Esti sigur ca nu ai dat raspunsul la intrebarea "cum se numeste dorinta de a te dedica unei cauze mai mari?" ??

Sunt curios, unde ai incadra tu ... psihologic vorbind ... idealismul. Cum il poti explica ? De unde vine el ? De ce il numim ... idealism ... ?

eu nu tai firul filozofic in patru ca altii, asa ca sunt foarte sigur unde am dat raspunsul.

OK, totusi, poti sa imi spui ce intelegi ... filozofic sau psihologic sau cum vrei tu ... prin idealism ? Unde si de unde e idealismul asta care ne impinge spre a ne dedica unei cauze mai mari ? Ne nastem cu el sau ne loveste pe parcus ?

Ma bag si eu in seama asa, ca mi se parea interesant titlul subiectului, si o sa-mi dau cu presupusul, nu la modul filosofic, ca sunt prea practica pentru a fi fi filozof(desi.........se zice ca toti romanii sunt filozofi ).
La prima intrebare as zice ca nu iti este prea folositor sa sti care e cauza, ci sa faci asta, sa te dedici unei cauze mari, intrebarile lasa putin loc actiunii din cauza efortului depus pentru a gasi raspuns.
La a doua intrebare.........ritmul in care traim ne permite foarte putin sa gasim sau sa contientizam cauzele, unii sunt fericiti daca au copiii realizari in viata, copiii fiind cauza fericirii lor.
3.La a treia intrebare raspunsul e foarte simplu, poti fi fericit ca traiesti, ca esti sanatos etc, si aceste motive nu au legatura cu exteriorul ci cu standardul pe care ti-l impui pentru a fi fericit.sunt oameni invidiati pt ca au bani, au o familie frumoasa si fericita,sunt frumosi etc si totusi nu sunt fericiti, si asta din cauza ca nu se multumesc cu ceea ce au,ci considera ca altceva i-ar face fericiti, sau poate pur si simplu asa sunt construiti, sunt pesimisti etc.
4.hmmm, daca am inteles eu corect te referi la intrebarea 4 la cauza propriei fericiri, nu trebuie sa cauti fericirea, nu tb sa-ti bati capul cu ea, sunt fericiti oamenii care se multumesc cu ceea ce au(si sunt putini),si sti cum se zice cu cat cauti ceva mai mult, cu ardoare.cu atat nu gasesti, daca ne-am pune sa analizam cauzele fericirii am uita sa fim fericiti

La celelalte intrebari as raspunde ca ca analiza si disecarea cauzelor, motivelor,cailor fericirii nu folosesc prea mult, viata nu poate fi filozofata, sau , mai bine zis nu exista o terorie unica asupra vietii si a fericirii si a cauzelor ei pentru ca fiecare om este unic si gandeste in mod diferit.

Cu multumiri pentru rabdare.......celor care au citic

Da, cred ca e posibil ca cineva sa nu simta satisfactie de pe urma exercitarii calitatilor proprii, aceasta in cazul in care i se impune sa o faca ... sau in cazul in care este nevoit sa o faca pentru a-si asigura existenta.
Fericirea nu poate veni decit de pe urma lucrurilor pe care le facem din placere, nu a acelora 'la care suntem buni', sau pentru care avem anumite abilitati, cred eu.
Mai trebuie si o 'chemare', o motivatie interioara ... nu numai talent, pregatire, calitati si abilitati.
Acea motivatie interioara reprezinta esentialul in formula fericirii.