Ar trebui să fim curajoşi şi să înaintăm aventurându-ne în noi experienţe istorice?! Ar trebui să rămânem plictisiţi sau ar trebui să ne pornim singuri spre înainte, fără teamă?! Ar trebui să punem sub semnul întrebării ideea de ierarhie, de liniaritate perversă, de rătăcire în euclidiene? Trebuie să rămânem alături de cei fricoşi, de cei conservatori sau ar trebui să întâmpinăm necunoscutul neînfricaţi, căutând un nou sens al fiinţei umane?! Ar trebui să ne temem de nou şi de schimbare sau ar trebui să ne ascundem, să fugim din faţa provocării oricât ar fi ea de periculoasă?! Ar trebui să bocim după paradisul pierdut sau ar trebui să ne revendicăm a fi noi navigatori, noi descoperitori, cruciaţi între cruciaţi?! Ar trebui să nu facem nimic? Ar trebui să râdem în hohote de aceia care încearcă? Ar trebui să-i batjocorim pe cei care se îndoiesc de miturile noastre prăfuite? Ar trebui să conservăm prejudecăţile noastre pentru a nu ne speria, pentru a trăi molcom, liniştit?! Să porneşti în Aventura Fiinţei înseamnă să renunţi, să jertfeşti, să dărâmi, să înalţi! Avem noi oare curajul de a înălţa? Avem noi oare curajul de a vedea lumea altfel? Avem curajul de a pune sub lupă adevărurile imuabile? Avem curajul de a vedea conducătorii noştri în adevărata lor lumină?! Avem curajul să înfruntăm armatele tuturor acelora care vor să ducă adevărul în robie aşa cum s-a întâmplat întotdeauna în lunga şi zbuciumata istorie a umanităţii?! Eu cred că, oricare ar fi împotrivirile, trebuie să avem curajul de a schimba Semnele. Trebuie să ne vălurim asemenea unei meduze magice. Trebuie să avem curajul de a ne schimba pe noi înşine. Trebuie să avem curajul de a nu muri chiar atunci când trebuie să murim. Trebuie să avem curajul de a schimba înţelesurile şi de a descoperi noi adevăruri cât mai apropiate Adevărului Ultim. Care trebuie să fie farul, străluminarea şi nicidecum ceva de atins. Căci dacă am atinge cu adevărat ultimul adevăr atunci s-ar chema că nici nu existăm.