Prima carte de Hermann Hesse pe care-am citit-o, si totodata cea care m-a impresionat cel mai mult, e povestea fiului de brahman Siddhartha. La inceput ma asteptam sa fie vorba despre Buddha, fiindca numele sau de nastere era tot Siddhartha. Istorisirea e intr-adevar din vremea lui Buddha, insa personajul central este altul.


Sper sa-mi amintesc bine firul povestii: Nascut intr-o familie de brahmani, tanarul Siddhartha hotaraste sa paraseasca locuinta parinteasca si sa urmeze o viata ascetica impotriva vointei tatalui sau. Ajunge impreuna cu un prieten intr-o comunitate ascetica, unde invata diferite practici magice, dar cei doi nu se multumesc cu aceste capacitati si hotarasc sa caute o spiritualitate diferita.

In calatoria ulterioara se intalnesc cu un grup de discipoli care il urmau pe Buddha, si isi doresc sa aiba si ei o convorbire cu el. Amandoi vad in el un om desavarsit, dar numai prietenul lui Siddhartha hotaraste sa-l urmeze pe Buddha. Siddhartha refuza insa, considerand ca fiecare ajunge la intelepciune pe calea sa proprie, nu imitand spusele altcuiva.

Urmarea e ca, dorind sa cunoasca lumea, ajunge intr-un oras unde invata "placerile amorului" de la o curtezana, devine el insusi un om instarit, renunta insa la practicile spirituale si e ros de grijile "lumesti". Dupa multi ani petrecuti acolo hotarasta sa paraseasca si acest loc, chiar in momentul in care urma sa i se nasca un copil.

Ultima parte a cartii e foarte frumos scrisa, desi aparent nu se intampla multe... Siddhartha se stabileste in casa unui luntras batran de la care invata sa "asculte" raul... In acest mod afla multe despre sine insusi, despre viata sa. Se reintalneste cu prietenul din tinerete, care calatorea pe acolo propovaduind invatatura budista. Apoi Siddhartha si luntrasul cel batran ajung cunoscuti ca intelepti ai locului, si multi oameni vin sa le vorbeasca.

Cand in cele din urma reuseste sa auda glasul tainic al apei, luntrasul decide sa-l paraseasca lasandu-l in locul sau. Intr-una din zile pe acolo trec fosta curtezana si fiul ei (care era si al lui), mergand sa-si aduca omagiul la moartea lui Buddha. Dar ea e bolnava si moare acolo. Siddhartha ramane impreuna cu fiul sau, pe care il iubeste enorm, dar cu care are conflicte, asa cum avusese si el cu propriul tata in tinerete... Finalul, pe care nu il povestesc in intregime, lasa loc de continuare...


Personal mi se pare ca e cartea care se potriveste cel mai bine cu stilul lui Hesse, fiindca felul in care scrie are un un aer placut, usor "oriental". A fost cu siguranta una din cartile care m-a marcat, si motivul pentru care-am citit si alte lucruri scrise de el. Descrierile sunt geniale, si desi firul povestii e relativ simplu nu suna deloc a telenovela, dimpotriva sunt foarte multe lucruri care te lasa pe ganduri...