Se apropie parfumul toamnei. Când căldura nimicitoare a soarelui se duce să se culce, blegită şi înfrântă de tot mai mulţi nori. Vântul îşi ia aripile-n spinare, iar frunzele-şi foşnesc ultimele culori verzi. Se aude cum ruginesc, deja. Apoi vine întunericul să-şi abată umbrele păcătoase peste noi. Se-nchid porţile veseliei şi zburdălniciei, se deschid cele ale hibernării. Mai va până ce ne vom sprijini în coate de plictiseală şi amorţeală, dar ne pregătim bătrâneşete să iernăm obosiţi.
Începe pregătirea culcuşului, a liniştii împăcate de frig şi lenea privirii înceţoşate de apus. Păş-pâş, fără grabă, se întoarce toamna pe la noi, îmbătată de mirosuri de vin şi flori, de crizanteme bogate-n dragoste.
Deja s-au aburit norii peste oraş. Canicula e - deocamdată - o amintire; numai apăsarea plumbului ne mai usucă simţurile în aşteptarea unei noi răpăieli.
Azi-nopate s-au rupt straturile groase de ploi, au tropăit pe terasa noastră, distrugând visele. Toamna şi-a anunţat venirea cu gonguri de neînduioşat; spectacolul reîncepe. Cenuşiul tomnatic nu reuşeşte să aducă frigul, doar răceala gri şi tristă a unui anotimp capricios. Anotimpul meu. Şi păsările s-au transformat în toamnă: un fluierici îmi spărgea timpanele dis-de-dimineaţă amintindu-mi că nu numai la ţară există cucurigi.
"Acasă e acolo unde ţi-e inima", dar ce te faci când nu mai ştii unde ţi-e inima?! Atât am alergat-o şi am supus-o unor stăpâni, că n-o mai găsesc... Cel mai adesea i-o dau toamnei, tristeţii şi neîmplinirii.
Gura-mi vorbeşte mai bine cu degetele. Exact cum mimul aduce - prin semne - arta trupului în faţa unor priviri prătunzătoare.
Acasă-i doar în mine, departe de orice rânjet, de orice stăpân, de orice minciună. Bine ai revenit, draga mea, în toamna-ţi devotată!


Şi dacă poaia nu va mai veni, ce ne pasă? Mai avem destule lacrimi s-o-nlocuim. Eu şi cu mine. Acum am ochii uscaţi, numai suferinţa altora mă-ngrozeşte, a mea m-a depăşit de mult. E ca deşertul plin de oaze, dar a căror poziţie n-o cunoşti. Am depăşit momentul lavei, deja a topit totul, a ars şi pârjolit, lăsând în urmă neclintirea. Pământul arid, carbonizat, din care mai iese un fum încecăcios, cald şi distrugător. Există şi căldură care ucide. Cea care doar mocneşte. Te zăpăceşte la-nceput, dar după oarece vreme îţi ia respiraţia definitiv. Numai nasul îşi mai face datoria faţă de tine, inima nu mai respiră, sufletul nu mai palpită, creierul îşi face loc printre pietrele seci şi stâncoase.
De un timp poate dura doar două zile o toamnă, ca apoi să ne ducem din nou pe malul mării... Zi de început de toamnă ca la carte: cer plumburiu, ploaie şi... certuri. Numai norii au încetat să mai alerge cerul şi s-au aşezat cuminţi peste oraşul mare, zgomotos şi teribil de aglomerat.
E toamnă. E anotimpul meu, din priviri şi din naştere.

E un anotimp
în privirile mele
se oglindesc ploile
şi vântul
şi ceaţa...
Am apucat să cred în ceva:
în toamna care a venit totodată
Am aprins o lumină
pe strada cu gânduri
răzleţe şi bune
Am adulmecat pământul
să-i simt lacrimile
cum curg efemer
pe obrazu-i cald...
Ce frig e aici
şi ce gri!

Toamna-i un anotimp al sufletelor singuratice. Îşi scutură pentru noi lacrimile ruginite şi-şi zbuciumă renunţările. E ca o primăvară răzvrătită care refuză să mai înmugurească; purcede la apus, îngenuncheată de vremuri. Are gândurile aurite şi zbuciumul roşcovan. Are zâmbet de resemnare şi mănuşi din piele de căprioară. Are ochii ruginii şi buzele învineţite. Ne priveşte cu un dram de-nţelepcune şi ne strigă-n urechi şopatele amăgite de vara care vrea să pară că a trecut. Se mai zbate-ntre noi, frunzele alunecă din doi în doi din copacii încă veseli şi datori.
Ne strânge-n braţe, toamna, şi ne mângâie creştetele neputincioase, de oameni. Se vâră-n oasele noastre, ruginindu-le. Se foieşte-n părul nostru, răzvrătindu-l. E o nebunatică! Ne ciufuleşte demnităţile şi ne-ndreaptă paşii grăbiţi spre culorile ei feerice. Toamna! o adevărată Doamnă! Un adevărat murmur de poezie, un pas de balerină şi o voce de soprană. Poemul sufletului rebel, răsturnat de situaţie şi deziluzii: prietena celor buni, duşmanca celor plecaţi, celor verzi şi proaspeţi de atâta vară!


Acest topic a fost editat de coconut: 27 Sep 2007, 01:40 PM

Mi-era dor de tine, Nefe!