@nevvermind


, ma asteptam sa aflu care ar fi celelalte posibile valente ...

Da, se poate. Cunosc un cuplu care s-a mutat impreuna de 10 luni si se inteleg f.bine.
Alti doi tineri s-au logodit si au inceput pregatirile de nunta.

dragostea virtuală e ca focul de paie-n vremea musonului

ाैे नाीसााी ोतवलाुीह

Ultima oara cand am intrat pe acest topic numarul de voturi depasea cu putin cifra de 60. Acum depaseste 80. Pacat insa ca noii votanti nu si-au 'explicitat' optiunea.

Poate ca cei inscrisi de curand la Han ar avea ceva de adaugat ..

Nu sunt inscrisa de mult dar sunt categoric de parere ca te poti indragosti virtual. Daca pustoaicele se indragostesc de actori si cantareti, de ce nu te-ai indragosti de un om cu care ti se pare ca esti pe acceasi lungime de unda? E chiar mai usor sa te indragostesti virtual.. Oricum, majoritatea oamenilor se indragostesc de imaginea din capul lor a iubitului/iubitei, nu de persoana reala. De-aia si esueaza atatea relatii.

Intrebarea era daca te poti indragosti in virtual, nu daca relatiile la distanta sunt o idee buna, nu?

Da, te poti indragosti virtual insa nu real.

După ce te-ai îndrăgostit în virtual e o idee bună ca relația să fie la o distanță mai mică decât "lungimea"... măcar din când în când...

Erwin, lungimea sentimentului nu conteaza ci alte "dimensiuni".

La alea se referea si el

el se referea in spatiul euclidian, eu am completat in spatiul relativist

Nțț, mă refeream la spațiul fractal!

Te poti indragosti in aceiasi maniera de regele rockului, de fotbalistul anului, de miss america ori de rudolf valentino..
O astfel de dragoste, ideatica si modest ancorata in realitate, nu cred insa ca s-ar incadra in tema discutiei propuse aici.

Iubirea nu poate exista in absenta prezentei fizice. Insa nu trebuie exagerat nici in asta.
Multa lume crede ca implinirea unei relatii amoroase se petrece atunci cand el si ea ajung in acelasi pat, ceea ce este eminamente fals.
Iubirea in fapt, se petrece plenar, in intregime, de fiecare data cand cei doi parteneri se afla impreuna.
..cand respira acelasi aer, cand se pot tine de mana, cand se pot privi in ochi...in fine, cand se pot atinge.

Nu exista dragoste in afara atingerii..
Atingerea cu gandul este iluzorie si destabilizatoare...e un surogat si o despagubire a ceva ce nu poate fi atins altfel.
E onanista, masochista..altfel spus: perversa.




..pentru ca nu te-ai putea opri la stadiul admiratiei, ajunsa chiar in faza ei superlativa de contemplare..Daca esti "in dragoste" nu te poti opri in astea.
..pentru ca mai devreme sau mai tarziu, urmand calea iubirii adevarate, atingerea devine mai intai necesara, pentru ca mai tarziu ea sa ajunga indispensabila, ori chiar vitala.



Nu cred sa fie vorba de iubire. De altceva, cu siguranta.



Iarasi, nu sunt oameni care iubesc, ci doar persoane care isi inchipuie ca fac asta.
Care in lipsa dureroasa a sentimentului curat si profund, aleg parodia si grimasa..pentru a se putea pastra in ceea ce ei cred ca ar fi normalitatea.



Da, asta e intrebarea.
Raspunsul meu e : NU !!

Acest topic a fost editat de The Dude: 3 Jul 2012, 08:38 AM

De acord cu tine, The Dude. Doar ca tu faci aceeasi greseala pe care o face majoritatea... Confunzi indragosteala cu iubirea. Sau nu faci diferenta intre ele.

Aha....

inteleg...care va sa zica, tradus in banii nostri ar fi cam asa:
cei doi se gasesc pe net, se descopera, se indragostesc...apoi ia nastere iubirea ??..ulterior..?

....si ea, indragostirea, se transforma in iubire, care continua in mod firesc in cealalta parte, singura in care poate functiona: in lumea reala.


Pai am obiectii de fond si aici.

...indragostirea nu se poate instala in acest mod.
Admit ca prin contactul in retea se poate declansa o apropiere esentiala, accept ca se pot genera sentimente reciproce, din sfera afectiva, de o forta si de o intensitate cu totul deosebite. Merg pana acolo si zic ca el, contactul asta, poate produce adevarate mutatii in ordinea oricarei fiinte.

Totusi, sunt retinut in a fi de acord ca starea maxima a acestor trairi ar putea avea prea multe in comun cu "indragostirea", care e altceva, chiar si daca o privim ca pe un proces premergator iubirii (ceea ce ea nu e).

S-ar putea sa fiu in eroare, insa din acest punct de vedere (si chiar din toate celelalte), eu nu fac vreo diferenta majora intre indragostire si iubire.
Imi par unul si acelasi lucru, aflat in doua faze diferite ale devenirii, ce coexista si nu se succed.

Dexul explica indragostirea ca fiind inceputul iubirii.
Inceput, cuprins, ori final...ne aflam mereu in acelasi loc: pe taramul iubirii.

cred ca am fost foarte limpede...si mai cred ca nu sunt "in greseala"...

Acest topic a fost editat de The Dude: 3 Jul 2012, 02:44 PM

Nu sunt de acord. Dar de-aia suntem aici, sa dezbatem, nu?

Sa-ti spun cum vad eu lucrurile...

Indragosteala pentru mine inseamna obsesia aia de inceput: cand te gandesti la el/ea non-stop, iti faci planuri si vise (uneori nerealiste) alaturi de persoana aia, iti ascunzi cat poti de bine defectele si incerci (chiar daca inconstient) sa impresionezi pozitiv. Banuiesc ca orice om a trecut prin asta (sau ar fi trebuit sa treaca) si stie despre ce vorbesc.

Iubirea pentru mine (si poate si pentru tine) inseamna mult mai mult de atat. Inseamna atasament, angajament, experiente traite impreuna (care te leaga unul de altul), prietenie, etc. Sau cel putin asta ar trebui sa insemne. E ceva mult mai profund decat indragosteala. Iubirea nu prea poate coincide cu indragosteala pentru ca iubirea se naste dupa mai mult timp impreuna. Cand deja ai ceva ce te leaga, cand il cunosti pe celalalt.. cu defecte si calitati, si el te cunoaste pe tine. Cand alegi sa ramai impreuna in ciuda acestor defecte, etc.

Iar indragosteala aia de inceput se estompeaza cu timpul. Sa-mi zica unul care e intr-o relatie de mai mult de doi ani ca inca se gandeste zi si noapte la iubit/iubita, inca se aranjeaza si se machiaza pe ascuns, sa nu fie vazut(a) altfel decat frumoasa, etc. Deci, cand e iubire... deja nu mai e indragosteala. Eu asa vad lucrurile.

In acelasi timp, indragosteala poate sa nu aiba nici cea mai mica legatura cu iubirea. Nu ai vazut cupluri din alea care sunt obsedati unul de altul dar care isi fac viata un calvar unul altuia. Care actioneaza cu ura, nu cu iubire. Adica tipul care isi suna din 5 in 5 minute iubita si face scandal monstru daca cumva nu raspunde la telefon. Aici lipsesc elemente esentiale care, in mintea mea, alcatuiesc iubirea: increderea, respectul, grija pentru binele celuilalt (ca pana la urma un asemenea comportament il chinuie pe celalalt). Deci pentru mine, acest tip de indragosteala, nu are absolut nici o legatura cu iubirea. E obsesie, posesivitate. Dar e indragosteala, pentru ca se produc aceleasi modificari hormonale si ale neurotransmitatorilor. Se manifesta la fel (dorinta de a fi impreuna, gandul constant la el/ea, etc.)

Am explicat destul de clar cum vad eu diferenta intre indragosteala si iubire? Ca nu-mi dau seama cat am fost de clara..

Siguuuur ca da...Sine ira et studio...
Sa ne convingem unul pe altul de dreptatea celuilalt, sau sa o adoptam impreuna pe cea care se releva ca fiind cea mai potrivita.



Aha...
Asta e problema. Deci nu e vorba de cum stau lucrurile, ci de un punct de vedere al tau cu privire la ele.
Important de retinut.



Si ma rog de ce ar trebui ca fiecare om sa treaca prin asta ? Sigur si eu am trait-o, ca multi altii...Dar de ce sa trec prin ea ?
De ce sa nu raman in ea, de vreme ce imparteala facuta de tine aloca acestei etape cam tot ce e mai frumos: "tineretea vesnica a promisiunii" ??
(am folosit sentinta asta pana la tocire, dar tot nu ma pot satura de ea)




Sigur ca inseamna mai mult, dar din ce spui in continuare ar fi taman pe dos.
Oamenii au tendinta de a vedea intr-o iubire, ca cea descrisa de tine, reusita unei relatii, cand tocmai acolo iubirea se impotmoleste si moare.
Moare pentru a deveni altceva. Angajament, atasament, sunt atribute ale relatiei institutionalizate. Ale conventiei si compromisului.
Relatia, care promitea atat de multe, luna de pe cer, gradina din Eden, universul intre altele..devine un parteneriat statuat pe intelegeri tacit si bilateral acceptate. Nu mai zic aici de casatorie care vine si devasteaza tot, introducand in patul conjugal legea si justitia, regulile precise, drepturile si indatoriirile..Care se erijaza cu de la sine putere, fara ca nimeni sa o roage, in garant al fidelitatii si in aparator al eticii si moralei, intervenind brutal si apasator intre cele doua persoane care au facut greseala sa isi oficializeze iubirea.

Nu e nimic mai profund in indragosteala, fata de iubire, asa cum le descrii tu.
Cum bine am zis...indragosteala ta e mult peste iubirea ta.



Asta suna chiar periculos. Cand iubesti celalalt nu are defecte..
Poate mici scapari, poate ocazionale si nevinovate derapaje, poate izolate acte de neatentie..
Defecte insa : NICIODATA !!
De aia se spune, si eu sustin aici acest adevar care imi pare de netagaduit, ca : iubirea este oarba.
Atunci cand constientizezi insa ca celalalt are defecte si cand "in ciuda acestor defecte" alegi sa ramaneti impreuna...sorry, nu vorbim aici de iubire.
Obisnuinta, confortul pe care ti-l ofera existenta unui partener, faptul ca nu te mai stii singur si vulnerabil...orice altceva..iubire insa ...? No way sis...



Cand faci o diferenta intre ea si iubire, desigur nu pot avea evolutii comune.
Cand insa iubirea e cea de care spun eu...pai ea nu "se estompeaza"...Dimpotriva, capata mereu noi forme, aduce permanent noi dovezi, trece prin stari variate si extreme..Traieste, se imbolnaveste si se insanatoseste, urca si coboara...pentru ca e vie..Asa pateste tot ce se afla in viata pe lumea asta.
Iubirea pusa in borcanul de muraturi, atent conservata si cu grija depozitata intr-un raft din camara..la pastrare..nu mai e iubire..



As vrea sa pot spune: sunt eu acela !...Dar eu nu m-am machiat (pe ascuns, ori la vedere) nici inainte, nici dupa. Am preferat sa raman natural.
Iar de felul in care arat...La ce sa mistific o imagine ?...Minciuna mea va iesi la iveala mai devreme sau mai tarziu..Minciunile aduc numai necazuri.
M-am ingrijit insa de cealalta frumusete..cea pe care timpul nu o poate altera..nici conventia, nici rutina, nici obisnuinta..Cea pe care timpul nu poate decat sa o imbogateasca..Frumusetea interioara...Ma fuduleam cu ea ca paunul..se pare ca functioneaza in felul asta...



Deci...suntem in diferenta de opinii ireconciliabila.
Te provoc la duel...ca parte ofensata, aleg eu armele.
Ne vom bate in argumente...
Onoarea nu ar trebui sa iti ingaduie sa refuzi lupta.
Dar te poti retrage, cu scuzele de rigoare..
Am zis,



Mai...da..Nu-i vorba de dragoste aici..Desi...



Ba da..vroiam sa zic de ele. Eu m-am prins ca sunt indragostit de o fata, nu atunci cand ne strangeam in brate, nu atunci cand ne pupam si nu atunci cand ne daruiam unul altuia (desi asta era, de departe, partea cea mai placuta). Mi-am dat seama ca o iubesc atunci cand am simtit ingrijorare pentru ca plecase inadecvat imbracata fata de frigul care se lasase afara. Ca incercarile prin care trecea ma consumau mai mult decat cele (deloc simple, ori usoare) prin care treceam in aceiasi perioada de timp. Ca imi pasa de ea mai mult decat de mine insumi si ca facusem din prioritatile ei imperative absolute pentru mine.

Acum, grija fata de persoana iubita poate sa ramana dismulata, chiar daca e traita la cele mai inalte cote. Poate asa ar trebui sa se si pastreze: anonima.
Pe de alta parte, indragostiti onesti si de buna credinta, gresesc ades sufocandu-si partenerul cu o grija neatent etalata si dusa pana la extrem.

Judecata asta nu scuza personajele posesive, obsesive, si abuzive de care aminteai, indivizi rudimentari care nu isi pot trata alesul altfel decat ca pe un obiect aflat in posesiune. (Freud are o teorie frumoasa despre acesti indivizi..recuperabili pana la urma)

Acest topic a fost editat de The Dude: 4 Jul 2012, 07:46 AM

Pai am zis eu vreodata ca e mai mult decat o parere? Nu detinem niciunul adevarul absolut, ca sa zicem: asa e cum zic eu! Eu, cel putin, nu pretind asta Si de ce e problema?



Da, etapa asta e frumoasa rau. Daca tu imi zici cu mana pe inima ca ai ramas in ea de ani si ani, o sa-mi revizuiesc parerea Desi nu am cunoscut niciun cuplu pana acum care sa fi ramas in ea.



Pai ca sa existe atasament si angajament, nu trebuie sa fie oficializata relatia. Fara atasament si angajament (psihologic si emotional) iti poti lua oricand talpasita fara nici un regret. Angajamentul inseamna atunci cand psihicul/sufletul tau a hotarat sa ramana langa acea persoana pana la adanci batraneti. Atasamentul, la fel, reprezinta o afectiune puternica si durabila pentru acea persoana. In ceea ce priveste casatoria.. nu-i vad nici eu rostul, cu exceptia ritualului prin care te angajezi in fata comunitatii din care faci parte sa ramai cu acea persoana, la bine si la rau, pana la moarte.





Daca esti om rational si realist, normal ca_constientizezi ca are defecte Cu ultima afirmatie sunt de acord. Daca exista numai alea, clar nu e iubire.

Mi se pare ciudat modul in care vezi tu lucrurile si nu pot sa nu ma intreb (iarta-ma, stiu ca-s indiscreta!): ai in prezent o relatie fericita?

scuze de cacofonie...ele nu sunt interzise, ci doar de evitat...



Ai dreptate. Nici eu nu pretind asa ceva.
Nu e la noi absolutul, insa in locul lui oamenii au asezat un adevar de referinta. Ce-i drept il tot ajusteaza mereu, insa chiar si asa el exista.
Iti vorbeam la inceput de dictionare. Ele zic ca indragostirea are cu iubirea o relatie asa cum am evocat-o eu. Dictionarele alea imi dau dreptate.
Adevarul acesta e unul de referinta si lasa parerea ta in offside. La asta ma gandeam...fara sa fac insa mare caz din ea.



Din mai multe motive decat cel ca nu ai avea dreptate. Cel mai important dintre ele ar fi acela ca din expunerea ta reiese ca te afli in starea de iubire, dupa depasirea celei de indragosteala. N-ar fi o tragedie daca nu le-ai fi si definit pe fiecare. Nu-i o tragedie nici acum..dar macar o nostalgie tot a ramas.
La ce ti-o fi trebuit ??



Mai..uite..la masoni se numeste "in semn de fidelitate". Am mana pe inima si iti zic franc: nu stau in ea de prea multa vreme, dar ii dau tarcoale de ani buni si acum, ca mi s-a ivit ocazia n-am de gand sa o mai parasesc. Si sa iti mai zic ceva: eu cupluri ca astea am cunoscut si cunosc. Sunt alcatuite din cele mai valoroase persoane pe care le-am aflat vreodata. E ca si cum fiecare individ care a reusit sa atinga un anumit prag al culturii si al educatie primeste in dar, ca pe un premiu, aceasta minunata binefacere. Cea a insotirii in armonie.



Un astfel de om nu va cunoaste iubirea decat accidental si pentru o prea scurta perioada ca sa o poata pricepe.
Am mai spus deja "inima are ratiuni pe care ratiunea le ignora"
Dragostea e in afara rationalului...nu functioneaza in realitate...acolo se sufoca si moare..
E unul dintre lucrurile care nu apartin acestei lumi, dar care ne ajuta sa o suportam..

Acest topic a fost editat de The Dude: 4 Jul 2012, 07:49 AM

...esti mult prea indiscreta...ce naiba...
asta e atac la persoana...am sa ma plang.

Acest topic a fost editat de The Dude: 4 Jul 2012, 06:03 AM

Da stiu O sa ma autopedepsesc!

Hollie_Smokes si The Dude, pacat ca v-ati oprit dintr-un dialog asa de interesant. Schimbul vostru de replici mi-a limpezit ideile

...dupa cinci ani si 162 de comentarii ??.. they say it's never too late


Uite o sa continui eu, pentru ca simt ca am un rest de raspuns.




Pai hai sa vedem mai intai ce inseamna fericirea, atunci cand te instalezi in ea din dragoste.
M-am uitat cu mare atentie la istoria omenirii (in varianta succinta si prescurtata, ca ma grabeam) si am constatat ca toate marile evenimente care au marcat-o cumva, isi pot afla un raspuns satisfacatator in aria iubirii (ce cuprinde si varianta neiubirii). Eu nu zic aici de psihanalisti (Adler, Freud, Young, DeJeanette...) care ne explica in termeni abstracti, insa extrem de convingator, ca toate motivatiile actiunilor umane au cauze erotice ce tin de libido.

Zic de faptul ca, pastrand proportiile, ceea ce s-a petrecut la scara mare a istoriei, se repeta cumva in miniatura la nivelul cuplului. Astfel, asemanator intamplarilor pe care lumea le-a trait in trecut, cuplul poate avea momente de acalmie, izbucniri incendiare, convulsii, clipe lascive, excese si involutii, crize ori destinderi spectaculoase.

Cea mai buna formula a fericirii, dintre cele care mi-au ajuns mie la urechi (nu putine), este urmatoarea:

Fericire, inseamna sa te multumesti cu ceea ce ai !!

...e nedrept ca nu mai stiu de pe unde am cules-o si, desi ea defineste mai degraba "ne-fericirea" pentru ca explica starea de nemultumire a celui ce nu poate optine ceea ce isi doreste, ramane pentru mine un punct de reper insemnat din organizarea fiintei.

Acum revenind la iubire si la multiplele ei forme de manifestare, trebuie mentionat ca ea aduce cu sine din start o deschidere si o predispozitie catre fericire, iar daca acest embrion incipient, ce ii este specific, ramane ocrotit si protejat prin multumirea continua, suficienta si reciproca, pe care simpla prezenta a partenerului o ofera ca pe o asigurare, atunci fericirea nu va parasi niciodata cuplul. Ea se va dezvolta si se va plia pe fiecare forma de incercare in parte, gasind de fiecare data solutii, chiar si atunci cand ele lipsesc.

In concluzie, identificand de aceasta maniera fericirea unei relatii, cred ca am intrunit o buna parte din conditiile necesare pentru a o si atinge.
Cat de fericita e ralatia mea ? Atat cat poate la momentul asta...ramane insa plapanda si bolnavicioasa. Ii trebuie timp si multa atentie ca sa poata avansa...

Acest topic a fost editat de The Dude: 6 Jul 2012, 10:09 AM

Ce numesti oficializarea relatiei ? Adica legaliazarea ei ?
Pai tu si partenerul tau nu aveati nicio forma "de atasament", ori "de angajament" inainte de a ajunge la altar ?
Astea doua se nasc acolo, in fata popii..?...ori dincolo in fata ofiterului de la starea civila ?

Dar poate ca numesti "oficializare" numai anuntul public al logodnei ?
Informarea comunitatii in legatura cu noua situatie a doi dintre membrii ei ?



Hopa !!...iarasi grav. Deci cele doua te tin in loc si te leaga...ba mai mult, lipsa lor te mai scuteste pe deasupra si de regrete.
Ce se intampla atunci cu indragostirea si iubirea, in felul in care le percepi tu ?
Ele nu pot fi producatoare de regret ? Ele nu sunt suficiente pentru a "te tine in loc" ori de a "te lega" ?



...o precizare mai mult decat binevenita. Deci persistenta cuplului rezida intr-o hotarare pe termen lung si o afectiune puternica si durabila.
Las hotararea la o parte ca e din domeniul rationalului care n-are a face cu iubirea (as spune chiar ca e opus ei), si merg la "afectiunea puternica si durabila": Cum ii stabilesti intensitatea, dar mai ales cum ii poti anticipa evolutia intensitatii in timp ?

Uite, ce vreau eu sa spun este ca o iubire adevarata nu e ceva ce incape in norme si normative, planuri si programe, se stabileste, se confectioneaza, se stampileaza, parafeaza indosariaza si arhiveaza.

Ee e ceva inoficializabil si de nelegalizat.
E, fie o actiune aflata in permanenta derulare, fie absenta. Dragoste neactuala si neactualizabila nu exista.

Dragostea de care zic, functioneaza atata vreme cat primeste permanent noi si noi dovezi, ori reconfirmari a altora mai vechi. Cand astea inceteaza sa mai soseasca, dragostea asta nu ramane in asteptare pe vreun palier, ci coboara...pana la disparitia prin aneantizare.

Daca ai sa citesti atent ai sa imi dai dreptate.
Putine iubiri functioneaza in acest cadru liber de principii, dar ele sunt singurele care dainuie.
Alealalte, oficiale, istitutionalizate, asezate pe respect, atasament, angajamente, juramant si buna intelegere (ce jenanta e asta in dragoste), toate au soarta descrisa de tine: se aprind cu valvataie, in sunet intens ritmat de tobe, ard repede, zgomotos si violent, se transforma rapid in altceva, apoi in altceva, ajungand pana la urma sa esueze in rutina, obisnuinta, consens..alte tampenii..

Acest topic a fost editat de The Dude: 6 Jul 2012, 10:01 AM

Cinci ani? Nicidecum ...
Ma refeream in mod strict la schimbul de mesaje dintre tine si Hollie-Smokes, care se dovedeste a fi un excelent partener de discutie, duelandu-se mai ceva ca un muschetar

....Touche' mon capitan.....

...sa speram ca are sa accepte sa ne faca cinstea unei continuari a dialogului...

Mi se pare mie sau tu te contrazici?

Iubirile alea de care vorbesti tu sunt iubirile imposibile. Cand te desparti de X pe care il/o iubeai inainte sa apuce sa moara iubirea, sau X moare, sau X nu a stiut niciodata ca-l/o iubesti, etc.
Eu vorbeam de relatii, realtii reale, de lunga durata, dintre oameni adevarati. Iubirile alea de care vorbesti tu sunt rupte din filme de dragoste, romane si vise.

Acest topic a fost editat de Hollie_Smokes: 6 Jul 2012, 03:25 PM

Imi e foarte neclar cum e cu atasamentul si angajamentul la tine.
Sunt niste semne de intrebare in a doua abordare, dupa cum din al doilea citat lipsesc, prin trunchiere, si intrebarile mele care erau interesate de sensul pe care il dai cuvantului "oficializare" (ele completau abordarea).

Nu-i nicio contradictie nicaieri, ci doar dubla incercare de a iti localiza o pozitie anuntata ambiguu si incoerent..



Sunt rupte dintro realitate care iti este inaccesibila, dintruna care la tine parvine doar pe calea filmului, a romanului si/sau a visarii.
Una in care evident nu crezi, dar care se incapataneaza sa existe.

Se intampla asa pentru ca tu ai foarte multi din termeni ei insuficient explicati (aici ca si in forul tau intim).
Sau mai bine spus ai doar explicati sumare si elaborate in pripa. Iaca o tema de gandire...


PS....intamplarile din arta nu vin din vazduh; au antecedente si precedente in viata de zi cu zii, chiar daca cei care le manipuleaza au mereu tendinta de a le mai inflorii pe ici pe colo...de regula sunt cazuri care impresioneaza prin unicitate..eu despre ele iti vorbeam...nu de nunta "cu dar" din comuna zabrauti

Acest topic a fost editat de The Dude: 6 Jul 2012, 08:20 PM

Pai daca tot sunt incoerenta, atunci nu mai are sens sa dezvolt subiectul. Te las sa-mi faci psihanaliza si sa le explici tu musteriilor cum sta treaba cu dragostea

Am facut asta impreuna intr-un mod care a interesat.

Investigatiile psihanalitice competente sunt costisitoare si laborioase..
Abia am reusit sa duc una pana la capat pentru cineva drag si apropiat. Mi-a luat saptamani.
Nu m-as incumeta sa fac asta chiar pentru oricine, oricat de mult as aprecia dialogul nostru..(no offense).

Nu esti incoerenta in general, ci doar in acei termeni.
Poate te razgandesti...

Acest topic a fost editat de The Dude: 7 Jul 2012, 06:01 PM