Plangi Sanja daca asta iti face bine!
Dar sa nu-ti fie frica!

Cum sa cuprind

Cum sa-Ti cuprind intreaga frumusete
Cand mintea nu-i in stare sa-nteleaga
Cum dintre-atatea mii si mii de fete
Nu-i una , Doamne, sa Ti-o stiu intreaga?

Cum sa-Ti cuprind intreaga-ntelepciune
Cand gandul meu nu poate sa ajunga
Mai sus de cer si lutul se opune
Si din cuvant se face-o noapte lunga?

Cum sa-ti cuprind intreaga bunatate
Cand inima mi-e cat un pumn de mica
Si intr-o cusca de pamant se zbate
Si tremura de moarte si de frica?

Si cum sa vad cand nu am ochi sa vada
Cand nu-s destui in ei sa mi Te prinda
Si-o panza mare, groasa de zapada
Mi-acopera lumina din oglinda?

Si ce-ar putea sa stie un graunte
De marea mare-n care-i pus sa fie
Ce stie praful ce-i acela munte
Ce stie clipa cat e-o vesnicie?

Cum sa cuprind ce-i fara de masura?
Cum sa-nteleg ce este-n mii de fete?
Vorbeste-mi, Doamne, gura catre gura
Raspunde-mi, Doamne, cand Iti dau binete!

cu drag
sanja-adriana

Da-mi mana Ta

Se lasa noaptea, umbrele grele
Patrund in casa, stau si astept
Din varf de munte coboara stele
Luna-mi aprinde raze pe piept

Adie vantul, intra-n odaie
Canta un greier, eu il ingan
Se-aude-un tipat de cucuvaie
Bate-a visare ceasul batran

Scartaie-o poarta, nimeni nu trece
Fosneste noaptea in jurul meu
In casa mica , alba si rece
Stau langa luna alba si eu

Deplina-i noaptea, adanca-i tare
Miroase-n frunze a busuioc
E ceas de veghe si de-nchinare
Plang licuricii lacrimi de foc

Da-mi mana Ta Da-mi mana Ta
Da-mi mana Ta Da-mi mana Ta
Da-mi mana Ta Sa pot zbura
E tot ce-Ti cer Cu Tine-n cer

Da-mi mana

Ma uit la cer dar stele nu-s
La rasarit si la apus
Ma uit apoi la nord si sud
De roua mi-e vestmantul ud

Nici adiere nu-i de vant
Tarzie-i noaptea pe pamant
Si de-ntristare tac si eu
De roua mi-e vestmantul greu

Ma uit la nord si iar la est
M-apasa cerul de azbest
Si teama mi-e ca nu ma vezi
Cand plang cu roua prin livezi

Mi-am pus pe inima un semn
De spini, de sange si de lemn
Ma duc pe drum si drumu-i lung
Da-mi mana, Doamne, sa Te-ajung!

sanja-adriana

Tăcerea ploii

Plouă de multă vreme în tăcere,
Se-aud in geam doar stropii în cădere,
Ce ne măsoara, cadenţat şi rece,
Tăcerea grea si timpul care trece…

Şi nu mai ştiu de câtă vreme plouă.
Mă uit la ceas şi văd că este două,
Dar nu mai ştiu dacă e zi sau noapte,
Căci ploaia asta rece ne desparte.

Aş vrea să cred că ploaia e de vină
Că nu-mi mai simt demult inima plină
Şi că te vad atât de rar… şi trist…
Şi nu mai ştiu nici eu dacă exist,

Sau dacă sunt doar o închipuire
A celei ce trăia doar din iubire,
Iar tu… eşti doar o umbră dintr-un gând,
Ce a căzut cu ploaia pe pământ…

Şi nu mai ştiu dacă suntem tot noi,
Copii frumoşi ce alergam prin ploi,
Sau suntem doi străini tăcuţi, ciudaţi,
De viaţă si de ploaie speriaţi…

Două fiinţe mute, în tăcere,
Doi stropi de ploaie rece în cădere,
Doi stropi ce se vor sparge de pământ,
Doi stropi ce nu s-au întâlnit nicicând…

Încerc să te zăresc măcar în vis,
Prin ploaia ce se cerne din abis,
Să-ţi dau deoparte stropii de pe frunte,
Să-ţi răscolesc şuviţele carunte,

Să-ţi mângâi chipul trist şi rătăcit
Şi poate-ţi aminteşti că m-ai iubit
Şi dacă vrei şi încă mă iubesti
Cred c-ai putea şi ploaia s-o opreşti…

Şi dacă vrei şi încă mă iubesti
Cred c-ai putea şi ploaia s-o opreşti

frumos spus Dolcenera

multumesc frumos, Sanja

si inca o incercare

flash

poem scânteietor

iubitul meu
astăzi e toamnă
şi vreau să-ţi spun
că te iubesc
uite mâna mea
ţi-o ofer
după un an şi mai bine
de stat cu tine
în căminul pentru stagiari
hoinari

iubite
ce ochi albaştri ai
aici, în camera de carton
încălzită până la incandescenţă
de sârma de foc a reşoului săpat într-o bucată de bca
flăcările de sârmă desenează pe chipul tău
baraje năvălite
de ape dezlanţuite
doar ochii tăi rămân albaştri
chiar şi atunci când curentul se ia

iubire
să ne grăbim
e deja unu jumate
şi poate
ajungem până la două
şi poate
avem noroc să nu mai plouă
şi vreau
măcar un zâmbet să rămână
din ziua în care
eu sunt o zana şi tu
ai o floare

hai, dragul meu
mai iute căci la două
curentul se opreşte
chiar dacă plouă
şi fotograful fericirii noastre
va da indiferent din umeri
şi va spune
pentru imortalizare
veniţi mâine

omul meu drag
acum o mie de ani
si mai bine
ceasul a rămas în urmă
şi am ajuns târziu
mână în mână
la fotograf
curentul era luat
şi am pierdut
iremediabil
trist
şi irepetabil
ziua în care
eu eram zana
şi tu aveai o floare

Amintiri din casa mortii

O picatura de nor
cade
pe mine
pe tine
nu e calda dar pasarile isi au caldura lor
Hai diseara
hai si ma du
dincolo de ploaia
ce curge
intruna

2

Bunicul meu avea
bocanci dati
cu crema maro
De opt ani
ii purta
ca sa li se
inmoaie pielea
Hai, taticule
hadeti, fratilor
haideti sa cumparam fiecare
mai multe ziare
sa ne tina de cald
pentru drumul
ce
ne sta
inainte

3

Nu ma lega de mana
ca-mi creste o aripa si
ma doare
Erau pomi fructiferi
mere si peri
si cirese erau
Luati zmeura
de prin tufisuri
si dati-mi-o mie...
Bunicule,
Mamico,
Bunicule, bunicutule
fugi,
fugi,
Fug.
O ploaie rotunda
mi-adulmeca mirosul
de boala

4

Copacilor,
Minunatilor,
Fermecatilor
Dumnezeu a creat omul cu cinci
degete
Veniti la mine
in casa
sa va incalziti
v-am preagatit un fir de lumanare
de la Floarea lumanarica
de la biserica adusa
sa nu va arda

5

Nu te cocota
acolo unde
numai cucuveaua
se pune
ori gainile si cocosii
japonezi
Ati auzit de ei?
Ia o floare micuta
si pune-o la
fereastra
sa se vada mai bine
ziua ce
vine

6

Un copac
cat e de inalt
si tot se asaza pacatul
pe el
Ma dor picioarele
amandoua
mi le-au strans
cu o funie subtire
subtire
Lacrimile mele
curg
Au plecat
au plecat copiii
de langa mine
Au plecat toti acei
cu manute de zana
si pantofi
fata pata

7

Au!
Vai voua copiilor
ce n-aveti nimic
in buzunare
si nici nu puteti sa
ramaneti aici
spre bucuria celor
ce v-au facut
Vai, voua
ce nu veti cunoaste
iubirea pamantului
si lemnul de
brad...
Am fost fericita sa
cad


si asa a murit mama mea

E frig si gheata

A nins zăpadă peste casa mea
E cerul alb şi vişinii-s în floare
Un strat pufos şi cald de catifea
Mi –i apără de razele de soare

Doi colţi mărunţi sticlesc pe-acoperiş
Îşi scutură pe margine arginţii
Mă –nghesui lângă ziduri pe furiş
Să nu mă prindă soarele cu dinţii

Se face mică umbra pe pereţi
Şi-adună iarna fulgii în troiene
Lucesc în geamuri fluturi violeţi
Pândindu-mi paşii cu priviri viclene

E frig şi gheaţă. ger de diamant
Stau plini de floare vişinii-n grădină
Se pierde printre crengi tăcut, distant
Un licăr galben, palid de lumină...

sanja-adrians

Ma plimb intre cuvinte si-amintiri
O creanga ma loveste peste fata
As vrea sa spun si nu mai sunt rostiri
Si viata mi se duce-n alta viata

Ma misc incet sa nu regret ceva
Un gand micut s-ar cere sa m-ajunga
Ma uit la el dar nu-l mai pot lasa
Si-i cllar de luna intr-o noapte lunga

Nu stiu nici eu daca mai sunt aici
S-a pus un zid pe inima aiurea
Ma leagan intre siruri de furnici
Si-n degete se leagana padurea

Sta prins de mine tremurat un gand
O fi ceva ori de-l ating ma doare?
Mi s-au tocit picioarele umbland
Si tot n-am invatat sa calc pe mare

E toamna, e toamna

Pluteste o frunza alene
purtata de vantul usor
Un petec de-albastru in gene
Isi stinge culoarea-ntr-un nor

E toamna, e toamna in casa
e toamna in munti, pe poteci
Imi zgaltaie hornul, m-apasa
cu picurii galbeni si reci

Mi-e umbra inchisa-n oglinda
e mare, e neagra, e rea
Cu gura cascata sa prinda
un deget din linistea mea

Doar zdrente de flori si cenusa
doar frunze topite si fum
Cand toamna cu norii la usa
Isi scutura cerul pe drum

sanja-adriana

Imi place mult acest vers.

Vine Domnul

Mi s-a răvăşit în gene somnul
Fuge visul undeva-n departe
Arde răsăritul, vine Domnul,
Vine Domnul să ne ia din moarte

Munţii se desfac în coji de nucă
Suflă vântul dezgolind copacii
Strigă noaptea gata sa se ducă
De durere ţipă-n câmpuri macii

Ploaia bate cu furie-n geamuri
Răsăritul arde vâlvătaie
Mâinile mi se preschimbă-n ramuri
Agăţate-n colţuri de odaie

Pe genunchi furtuna ne trânteşte
Semn înfricoşat pe nori apare
Pune, Doamne, semnul Tău de peşte
Să ne scape din necazul mare

Ţine-mi, Doamne, inima-n credinţă
Tot pământul se scufundă, iată
Toţi se-ascund şi gem de neputinţă
Ţine-mi, Doamne, inima curată

Vai şi vai, cad stele din genune
Curge-n lună sânge peste sânge
Soarele e negru de taciune
Lacrimi nu-s…doar ochiul Tau mai plange

sanja-adriana

Mie imi place f.mult Octavian Paler cu poezia "Avem Timp":

"Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua feţe
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit."

"Avem timp" de Octavian Paler



|

Asta e ultimu' vers scris de Paler la poezia "Avem timp". Restul e o bagare de.

O poezie de prin studentie, gasita printr-un caiet ratacit:
N-are titlu

Purtand pe degete intreaga lume
Te impiedici de ea visand
In timp ce te-neci in valuri de spume
Te-agati disperat de firul de ata
Ce se lungeste din papiota nesfarsita
Te ridici dezorientat in spatiu
Iti lasi la o parte planuri, idei
Scufundandu-te nostalgic in trecut
Traind in el,
Traind prin el fara sperante
Gandind la o lume fara nuante
Fara iubire si fara caldura
Acoperita de gheata, de gloante si ura

Si uite-asa

Ma doare-n suflet cantecul ramas
o soapta mica, plansa, tematoare
Atins de noapte cand sa fie glas
Lovit de umbra cand sa fie soare

Ma doare mana-n mine cautand
un drum si-o poarta-n care sa mai bata
Strangand in palma urma unui gand
Si-un dor de cer cum n-a mai fost vreodata

Ma doare ochiul verde-ntredeschis
O linie rotunda de lumina
spre cel ce-a fost copilul unui vis
si visul unei fete fara vina

Ma doare trupul cand sa ma desfac
de tot ce-am fost in lumea asta vie
Cu lacrimi stranse-n scoarta de copac
Si gene de zapada azurie

Si uite-asa ma trage inapoi
pamantul care-mi creste din picioare
In mainile prelungi si ochii goi
Atinsi de umbra cand sa fie soare...

[quote name='Justitiarul' date='30 Aug 2011, 06:17 PM' post='716111']
Pentru ca vorbim de poezii pentru sufletul romanilor necajiti,iata ce-si doresc ei(preluare de pe facebook):
Giurca Lucian
ADIO, CHIORULE!
O poezie savuroasa scrisa de Vadim
Tovarăşe Ceauşescu Fă-i chemare lui Băsescu > > Pîn' la toamnă s-o mierlească > > Să nu se mai chinuiască. > > Să-l vedem pe catafalc > > Fardat cu pudră de talc. > > Să-l vedem cu floarea-n gură > > Lecuit de băutură. > > Ia-l, Nea Nicule, la tine > > Că ne face de ruşine. > > Planeta rîde de noi > > N-a văzut aşa gunoi! > > Era pînă şi Rîmaru > > Mai normal ca Marinaru! > > Monstrul de Idi Amin > > A fost parcă mai creştin. > > Plînge specia umană > > De-o astfel de lighioană. > > Totul e urît la el: > > Nume, faţă, cerebel. > > Zici Băse - zici Butan Gas > > Lumea se ţine de nas. > > Nume stupid şi jenant > > (Trece cu deodorant). > > Doamne, ce păcat plătim > > Şi ce blestem ispăşim? > > Ne-ai dat o caricatură > > Un beţiv spurcat la gură. > > Nici măcar nu e român > > Ci os de tătar păgîn. > > Acu' zici că a crăpat > > Mitocanul Cur Pictat > > Dar uite-l c-a înviat! > > Fiindcă-i posedat de draci > > (Neam de vechi aurolaci!) > > Hai, Nea Nicu, nu fi rău > > Cheamă-l tu la pieptul tău > > Şi bagă-l cu capu-n smoală > > Pînă o să dea în boală. > > Dacă cere de băut > > Dă-i, Nea Nicule, un şut. > > Dacă cere o ţigară > > Vîră-i o sîrmă în nară. > > Iar dacă vrea şi gagici > > De-Andreea Pora ce zici? > > Pentru un aşa nebun > > Şi iadul este prea bun. > > Deci, ne-am înţeles, Nea Nicu? > > Scapă-ne tu de limbricu' > > De ciuma portocalie > > (Nu sînt mulţi, numai fo mie). > > E o ură în popor > > Cruntă împotriva lor. > > Românii, dac-ar putea > > Pur şi simplu i-ar linşa! > > Acest an, 2010, > > Veţi vedea ce se petrece: > > Chiorul va crăpa-n spital > > Sau aruncat la canal! > > > > > > > >

"... Sau aruncat la canal! >.."
Probabil ca cel care a compus aceste versuri facea parte din echipa celor care au incinerat si au aruncat la canal eroii de la Timisoara.

Marduck,scrie la inceputul postarii! Autorul e Vadim! Daca tu crezi ca el a aruncat mortii la canal,la Timisoara,ai o problema!
PS:Imi permit un sfat:cand vezi o postare dura dar reala la adresa Marelui Carmaci,citeste-o de 3 ori,mergi si te spala cu apa rece pe fata si,dupa ce iei un calmant,posteaza ceva! Altfel risti,ca deobicei,sa postezi lucruri traznite ori chiar penibile!

Da, CVT facea parte din echipa largita a propagandistilor PCR, a celor care aduceau omagii marelui cramaci, a celor care au ordonat, incinerat si aruncat intr-un canal din marginea Bucurestiului, eroii de la Timisoara. Penibil este CVT daca se preteaza la o asa urare, indiferent cui i-ar fi fost adresata.

Nene gigipe, n-ai de lucru decât să bălăcăreşti topicul unei poete deosebit de sensibile? Rog un moderator să facă curăţenie. Iertare Sanja!

nici o problema , Erwin. fiecare isi spune oful...in versuri sau nu, totul e sa incercam sa -i intelegem pe toti. Va doresc tuturor Sarbatori fericite , un An nou plin de bucurii si Dumnezeu sa vegheze asupra voastra si a celor dragi voua in fiecare ceas!
v-as trimite si o crenguta de brad dar e cam scump -bradul- si pana la urma o vorba calda face mai mult bine sufletului decat orice altceva.

As vrea sa spun

As vrea saTi spun ca nu mai am putere
sa rad ori sa ma rog si-apoi sa cant
Cand trupul meu e doar un pic si piere
Si ce-i pamant se-ntoarce in pamant

Cand trec prin mine una cate una
fiinte dragi ce-s intr-o clipa fum
Si astazi sunt dar maine nu-i niciuna
Si nu-i niciunde mersul lor pe drum

Tu, Doamne-mi spui ca viata-i trecatoare
Ca pe pamant traind fac un ocol
Dar tot nu inteleg de ce ma doare
Si stau pierduta cu privirea-n gol

Fac zece pasi apoi ma-ntorc acasa
Iar Tu imi spui ca unii nu vor fi
Ca mi-e iubirea in pustiu ramasa
Si niciodata nu-i voi ma gasi

Si vin si-ntreb de ce mi-a fost iubirea
Ori nu-i din Tine si iubirea mea
Si cand iubesc, iubesc numai cu firea
Dar pot iubi cand firea este rea?

Si iar ma-ntreb atunci de unde vine
tot plansul mut al sufletului meu
Nu esti, Tu, Doamne, nu esti Tu cu mine
si nu-s din Tine, nu-s din Tine eu?

Atatea-as vrea sa-Ti spun dar n-am putere
Si uite, Doamne, nu mai stiu sa cant
Mi-e viata umbra, abur, o parere
Si ce-i pamant se-ntoarce in pamant...

Mâna Ta

Mă-nfior sub frigul ce-mi apasă
inima și trupul ostenit
Cade vântul aspru peste casă
Uite, Doamne, iarna a venit

A venit cu păsări zgribulite
A venit cu pașii albi și moi
Stă să-mi intre dincolo-n orbite
Ca s-o plâng cu fulgii mai apoi

Mi-a aprins în mâini o lumânare
să mă treacă lînă peste hău
Mi se face vremea de plecare
Doamne și mă cheamă cerul Tău

Spun în șoaptă două , trei cuvinte
M-aș ruga și poate-aș mai zâmbi
Mă-nconjoară liniștea fierbinte
Nu știu, Doamne, mâine de voi fi

S-a pornit o lacrimă să cadă
Una lângă alta trec pe rând
umbrele cu plete de zăpadă
Până unde, Doamne? Până când?

Vine iarna palidă și mută
Lunecându-mi zilele în vis
Doamne, Te-am iubit, Te rog, ajută!....
Mâna Ta și cerul Tău deschis

Trăim în vremuri de orbire.
Orbirea ta mi-a secatuit izvorul
din inimă.
Am devenit un orb asemeni ție,
asemeni tuturor.

Trăim în vremi de sărăcie.
Un surâs a-l dărui
ne pare prea scump.
Și ceea ce nu am dăruit,
ne-a făcut și mai săraci.

Luptându-ne pentru nimicul
care a rămas după ce noi am murit,
ne-am dat seama cât suntem de goi
și fără sens.

Atunci am vrut să cucerim lumea
pentru a uita golul din noi.
Am construit sisteme,
imperii,
armate,
ideologii.
Și când ne venea ceasul să plecăm,
ne consola gândul că fiii noștri
vor continua opera noastră sinistră.

Într-adevăr, orbirea ta mi-a secatuit izvorul
din inimă.
Și-am devenit un orb asemeni ție,
asemeni tuturor.



Andrei Hagherlacher - 2015