Lansez un topic destinat poezilor avand ca tema Iubirea.

Va invit sa va etalati calitatile artistice prin poezii avand acest laitmotiv.

iti scriu in palma,
in talpa iti scriu
cu cerneala noptii
cuvinte de umbra...
iti soptesc la ureche
nesomnul,
iti aduc in privire
lumina...

sa mai stiu sa astept
sa visez ca mai stiu
masura de liniste
inventez pentru timp...
iti aduc langa suflet
cuvantul,
iti soptesc la rastimpuri
iubirea...

Frumos, passenger!

Nu mai are nimeni curaj / inspiratie?

Vals nocturn

astă seară nu-ţi mai solfagiez absenţa la pian, o să fie o seară năucă, o să facem dragoste sub stele
eu mă dezbrac până şi de cuvinte,
stau goală şi-am să tac încât vei auzi cum îţi sorb răsuflarea
tu să-mi asculţi bătăile din tâmple şi framătul trupului şi să mă strângi cu priviri brăzdate de fulgere
până când inima mea va bate doar în inima ta
îţi spun de pe acum că nu vreau să zbor ci doar să dansez când surâsul tău îmi luminează umbra
şi mai vreau să-mi injectez mirosul tău, să-l simt galopându-mi în vene

într-un târziu, numai vântul va scutura pe claviatură o frunză

Cununia simturilor



În aşteptarea ta nu-ţi număr paşii
oricum cunosc, distanţa e la fel
arunc o clipă ochii, imediat te-nşel
păşesc cuvintele furiş precum borfaşii

când noaptea se strecoară la furat.

Să ştii că sunt doar o femeie
cu toamna-s gata să mă iau de mână
prezenţa ta mă naşte din ţărână
tumultul tău e-argint de cheie

ce îmi deschide sufletul armat.

Hai, prinde-mă de mână!
mă doare! Acuma se va naşte
cuvântul - poezie şi cum e şi firesc
noi îl vom boteza Fântână !

(Ca locul sacru pentru inspirat!)

Când mă trezesc cu tine-n suflet
şi peste gânduri vechi păşesc
narcişii mint, dorurile cresc
te pictez ca umbră caldă-n şevalet

Cu-acea căldură care tu mi-ai dat!

când noaptea se strecoară la furat
şi îmi deschide sufletul armat
în locul sacru pentru inspirat
e-acea caldură care tu mi-ai dat.
zorii grav miraţi m-au întrebat :
Când ai venit? Când oare ai plecat ?

Acest topic a fost editat de contraste: 26 Aug 2006, 01:58 PM

Altruism...

mi-am intrerupt
o clipa
zborul haotic,
am ingenunchiat
langa tampla ta
in liniste,
am sculptat
in tine
o noua viziune
asupra sarutului
si,
pentru ca
visul tau
picura albastru,
te-am luat
cu mine
sa-ti arat
fata nevazuta
a lunii.

..si ai uitat
ca nu stiai
sa zbori

Visez
Pe tample parul
Cu buzele sa-ti mangai.

Visez
In ochii tai lumina
Noptilor de patimi.
Si-n visul meu
In roze te imbrac,
Sorbindu-ti cu nesat
Parfumul de femeie
Ce buzele-ti emana.

Visez
Cum Doamna noptii
Si sori, si stele multe
Ma-ngana, ma alinta,
Calauzindu-mi pasii,
Din vis in vis,
Spre TINE.

Gata.

frumos

Sarumana!

Cind am vazut numele tau in cadrul acestui topic , am crezut ca este o greseala ...

De ce, bre, "mistocarii" au interzis la sensibilitate?

Nu .
Multi folosesc 'mistoul' ca pe o masca ... tocmai ca sa-si ascunda sensibilitatea .

Poezia pare a fi compusa de un profesionist , ceea ce dovedeste ca nu e unica , si ca nu a fost scrisa la intimplare

Eh, in tineretele mele scriam mai mult. Poezia e dedicata logodnicei mele, care va fi mireasa in scurt timp.

minunat Marius! casa de piatra!

Cum te-am reperat , mariusc2 !

Va doresc viata frumoasa impreuna !

Multumim de urari.

La propunerea lui Nefertiti mi-am zis sa transfer capodoperele mele aici. Bineinteles ca astept preimul Nobel si foarte multe aplauze:


Mi-ai aprut azi noapte in vis
Ne-mbratisam ca doi nebuni
Unghiile de la maini cresc mai repede
Ca unghiile de la picioare

Scanteia arde precum manusa mamei
Si se stinge cu apa minerala
Daca vinul se transforma in otet
Noi ce mai facem?

O, dar mai ramai
Caci daca nu mai stai
Inseamna ca pleci?
Pleci cu melcii tai cu tot?

Acu', Nobelul e cam luat, dar o sa propun eu sa instituie macar 'Stacana de aur' sau 'Butoiul fara cep' or smthg!

Ce inseamna "Stacana"?

E de bine, stai linistit, doar ca vine de la rusi!

Deci, conform DEX: STACÁNĂ, stacane, s.f. (Pop. şi fam.) Cană de pământ, ceaşcă sau pahar mare. ♦ Conţinutul unui astfel de vas. [Var.: (reg.) stacán s.n.] – Din rus. stakan.

Cred ca o incasam daca o tinem asa, aici!

Deci ti-am gresit?
atunci cand cu un deget pe cer am schitat iubirea
cand valul l-am luat si-am adunat in el fiorul
doar ca sa pot pastra cu el privirea
ce o aveai, felina, cand eu iti alintam piciorul.

Deci ti-am gresit?
cand am adunat cantecul ingerilor
si ti l-am daruit in prag de noapte
sa intelegi ca-mi esre dor
in fiece secunda cand nu te am aproape...

Si iarasi ti-am gresit
sarutandu-ti buzele sub clar de luna,
daruindu-ti dragostea mea nebuna?

Din start nu imi plac poeziile siropoase , despre iubirea absoluta.

Iubirea făta ura....

In zadar zidarul
Zideste ura din iubire
Si minciuna din adevar
Va iesi oare la suprafata ?

Unelteste iadul cel pavat
Desigur cu trairi inmiresmate
Pastelat e penelul
Lui Eros

Zidarul cu ochi bulbucati
Se uita la Eros ca la Evora
Cum fardeaza dalele din iad
Miresmele de stricnina

Sparg bariere cuneiforme
Bietul Eros e pus la zid
De zidarul timpului
Oare cine esti tu ?

vibratia sarutului
binecuvantand infinitul clipei
prin care devenim ingeri.
palmele tale
smulg aripile
ce-mi acopera puritatea.
... tipatul...
si caderea
dintr-un rai in alt rai

puzzle


basoreliefuri cu ingeri
privesc
surceaua verde a tinereţii.
trosnind şi chiuind,
ea
ingâimă uşor la ureche :
*Stiu ca mă iubeşti…*

vătraiul cerne jarul prin
grătarul gândurilor.
*prea putin imi pasă…* că
rafalele vântului aţâţă săbiile flăcării.
indârjite ele feliază intunericul.

dâre de fum iţi zugravesc profilul.
lacrimi ascund vălătuci de stele.
ma intreab :*dacă nu esti…*
o năluca.

făraşul adună in tava sobei
cenuşa unor clipe
fericite.
le aruncă pe zăpadă să intregească mozaicul iubirii,
*sau*
să-ţi imortalizeze paşii
spre mine.


*de esti supărată…*,
păsările nopţii aud suspinul văpaii.

crivăţul aduna puzzle-ul.
in timp ce
fluiera o veche melodie
iti
aranjeaza voalul de mireasa.

Proezie de dragoste

Din nesfarsit ardeau sperante triumfale
In parul tau aprins iubirii nenascute
Cand in rotiri amurguri virtuale
Rodeau in noaptea sufletului cute

Prin rosii buze urme de nefiinta
Se desteptau adulmecand in ritmuri
Chemari melodioase prabusite in dorinta
Pe o margine de rai atat de singuri

De timpuriu in dimineata sangeranda
Franturi de vis au disparut in cale
La necules cu mana tremuranda
Minciuna dulce cu frante zborurile tale.

Acest topic a fost editat de plictisitoru: 4 Oct 2006, 10:10 AM

plictisitoru!

Acest topic a fost editat de Titus Herbert: 4 Oct 2006, 10:11 AM

TITUS !

Sa fie cu sedere cat mai lunga !

Vorba proetului nostru national-liberal " La vremuri noi tot dumneavoastra !" iata-ma boboc si renascut printre simpaticii forumisti ai hanului.

Doi copii

Gîndurile noastre se ţin de mînă
Ca doi copii, care trec strada
Cu frică să nu-l calce maşina
Pe celălalt.

Fiorii mei şi-ai tăi se intîlnesc
Ca vocile într-o peşteră
În care doi copii s-au strigat
Pe numele mic


Un strigat sanitar
(dedicatie pentru A.)

Am inceput sa fac depuneri
De tine pe artere.
Nervii-s la pamant,
Incurcati printre tesuturi
Adipoase, musculoase, mielioase,
Cu neuroni nedumeriti uitandu-se
Unul la altul ca doi fundasi
Depasiti de Zidane.

Calciul nu mi se mai absoarbe nici cu paiul,
Iar potasiul a dat in foc
De cand a inceput
Sa-mi creasca temperatura bazala
A cordului.

Unde esti, doamna doctor?
Sa-mi reglezi tonusul
Muscular prin imbratisari multiple
In trei serii de cate 8-10 repetari?
Unde esti?
Sa-mi cresti
Rata metabolica a sufletului?


Acest topic a fost editat de dharmapurusha: 11 Jan 2007, 05:48 AM

Poem pembe

cândva în sufletu-mi te-ai ivit ca o vrajã
aveai ochii mari
mângâierea din ei aprindea stelele
sã nu rãtãcesc zborul

te gãseam mai sus de curcubeu
sau în vântul primãverii
când fiecare frunzã dansa
o nouã culoare în noi
erai scara ce mã ducea în palmele norilor
colþul în care mã retrãgeam
ºi gãseam uitarea lacrimilor

în buze de sânge
se revãrsa preaplinul din sufletul meu
când primea tãcerea ta
înmuguritã în iubire roz
iubeam toate marginile din tine
într-un fel neaºteptat de adânc ºi tandru

în scoici ecoul primãverii s-a stins
ai rãmas doar tu, copil cald...
caut în nori formele chipului
ºi le zãresc risipite pe boltã
genele sunt raze de soare
ºi colþul surâsului tãu
îl are luna-n apus

plutesc spre alte þãrmuri
dar umbra apelor tale verzi
singure sub straniile stele
îmi râde încã atât de cald
m-am aºezat pe scaunul rãmas gol
totul se stinge dar rozul renaºte
cu fiecare nou rãsãrit.

Crinii nu pot opri
Candida zbatere de gene.
Iar zorii nu pot aduce cu ei
Rozaliul fantanii celeste.

Oceanul nu poate sopti
Tacerile unei aurii ferestre...
Pamantul nu poate stinge
Focul din oglinzile de miere.

Dorul ce-ti incolteste-n minte
E doar o frantura din cerul de vara...
Iar matasea in care te-ai infasurat
E scara ce te poarta spre rai.

STIGMATUL IUBIRII


As vrea sa stiu.Ce e pacatul?
In ochii cui este -sau nu-,
In ai dumnezeirii noastre,
Sau cei ai lumii ?-spune-mi tu.

Ce e iubirea-adevarata?
E cea cand sufletu-i curat?
Si cand te doare de iubire?
Sau cand simti pulsul zvapaiat?
Cand tremuri dupa o privire,
Si-o soapta dulce pe obraz,;
Cand pieptu-ti geme de durere,
Iar vorba ti se stinge-n glas

Ori,e pacat `naintea lumii-
Sa strigi iubirea adevarata,
Sa nu traiesti tot in minciuna,
Si sa zici da ,ce-i niciodata?
Durerea naste din iubire,
Si tot iubirea da durere,
Sa nu-i vezi chipul drag,o clipa,
Sa nu-l alinti c-o mangaiere,
Dar ,e mai dulce asteptarea,
Stiind ca va veni o zi,
Cand inimile lor vor bate,
La unison,ori vor muri


***

printre copaci,din desul codru,
de-un verde crud ,pan` la durere,
femeia calea si-o urmeaza,
pierita,parca,fara vrere,
spre murmurul suav al apei,
ce izvoraste dintre munti,
in ciripit de pasarele,
indreapta-si pasii ei marunti..
dar ce se vede ,printre frunze?
-O,Doamne,iarta-mi indrazneala!
se-ascunde,se piteste-ndata,
privind nu mare-i fu mirarea:
in limpezimea dulce-a apei,
ce se coboara-n albe spume,
si printre valurile repezi,
ce n-au pereche-n asta lume,
Ea vede trupul fara seaman,
ce-i biciuit usor de valuri,
si parul lung,lipit de spate,
barbatu-noata catre maluri

Ea e uimita si distrata,
Admira cum el se cufunda,
Si iasa iar,lucind in soare,
Cu pielea-i lucie si uda;
e-o desfatare pan` la lacrimi,
s-admiri frumosu-I trup subtire,
femeia-ascunsa-ntre tufisuri,
cuprinsa-i parca de iubire..

barbatul iasa,ea se-ntoarce,
cararea n-o mai recunoaste,
paseste parca in nestire,
gandindu-se la ce o paste.
Mergand agale,pe carare,
Zareste-n fata pe barbatul,
care-i calcase proprietatea,
si-I invadase tot regatul.
Cu parul ud,de aur moale,
Cu ochi senini,ca de copil,
Isi pleaca capul cu un zambet,
Nici increzut,dar nici umil.

cu un glas tandru-i da binete,
Descaleca din sa usor,
Privind-o-n ochii ei albastri,
Si chinuiti,de-atata dor.
Privirile li se-ntretaie,
Si un fior cald ii patrunde,
Se vede-n ochii lor iubire,
Se vede teama,si mai multe.
-sunt preot ,iarta-mi indrazneala,
si am venit pe-acest tinut
s-adun oitele pierdute,
ce drumul drept nu l-au stiut.
-o,iarta-ma ,dara,parinte,
eu sunt stapana-acestui loc,.
iar drumul tarii,pe-aici trece,
o,lasa-ma dar,sa-ti fac loc

si isi luara ramas bun-
uitandu-se `napoi cu jale,
simtindu-se ntre ei fior,
si-n viitor durere mare!
***



barbatul ei,pe mari plecat,
cu ani la randul nu se-ntoarse,
si se zvoni atunci de el:
corabia-i se scufundase.

Atatia ani la rand pierit,
Iar ea ramane fara vrere,
Precum o stanca-n asfintit,
Sta neclintita in durere.
Fara o vorba,un alint,
O soapta sau o dezmierdare,
Atatea lacrimi a varsat,
c-ar fi unit un rau de mare.
Singurul lucru ce-l avea,
E rugaciunea-n strana sfanta,
Caci ruga ei ii da puteri,
Ii da sperante,si-o alina.

In zorii zilei preafrumosi,
Unei duminici lucitoare,
Si-asterne pasii ei marunti,
Spre singura ei alinare.
Un murmur se aude lin-
Enoriasii dau navala,
Caci slujba sfanta-a inceput,
Si vin ca sa inalte slava.

Cand trupul lui mladiu iesi,
Si se-arata multimii toate,
O data murmurul se-opri,
Si capetele se plecara.
Dar peste cel` ce s-au plecat,
Doua priviri se intalnira:
Se cautara nesatui,
Apoi,cu greu,se despartira.
Se-nfiripa atunci pe loc,
O dragoste fara tagada,
chiar inimile ii dureau,
cand lacrimile-au dat navala.

***

si s-au iubit,si s-au iubit,
cu patima si cu durere,
si din amurg,in rasarit,
razand,plangand fara de vrere;
iar trupurile ca de jad,
luceau in raza blanda-a lunii,
si picaturi se-amestecau
cu lacrimile lor,nebunii.

Si fericiti,si tristi,deodat`,
Stiind c-odat` se va sfarsi,
Se sarutau,se-mbratisau,
Plangeau,radeau,ca doi copii
Trecura saptamani in sir,
Iar dragostea lor tot mai mare;
Dar intr-o zi cand el sedea,
Cu capu-n poala ei cea mare,
Suvitele ei negre cad,
Pe fruntea lui cu bob de roua,
Priveste-n ochii lui cei verzi,
Cand plansul i se rupe-n doua,
Si-i spune plin` de teama n glas,
Dar numai bucurie-n suflet,
Ca ea ramase grea demult,
Din pieptul lui iesi un urlet,
Se bucurara pe deplin,
Si plansera,dar,mai apoi,
Chiar daca ii unea iubirea,
Veni sfarsitul l-amandoi.

***


sa fie si mai mare chinul,
si sa plateasca-al lor pacat,
zari,sarmana-n dimineata,
pe drumul tarii-al sau barbat.
Cazuse cerul peste dansa,
Cand ochii lui vicleni privi,
Iar bratele cum o-nconjoara,
Precum un lat la ciocarlii.

Trecura zile,luni de-atuncea,
Iar viata lor prea greu trecea,
Caci sotul ei simti tradarea,
Si-a lui femeie scump platea.

Sa mearga-n tarini la arat,
Sa mane caii ziua-ntreaga,
Doar s-o scapa de-al ei stigmat,
Si-ar fi plecat in lumea larga.
In ochii lumii recunoaste,
Ca-n pantece e-al lui urmas,
Dar vietile lor prea amare,
Isi parasira-al lor fagas.
Si ii ceru,plin de trufie,
ca sa renunte la copil,
caci altfel spune-n tot tinutul-
el nu-I va deveni servil.

Sarmana mama,de indata,
Cu pruncul nenascut in pantec,
Alearga de degrab` la preot,
Ca sa asculte al ei planset.
Cutremurat de vestea sumbra,
Acum cand ea avea nevoie,
De dragoste si dezmierdare,
Nu de-a nebunului sot voie,
Si ii jura,atunci in taina,
Ca nu avea s-o paraseasca,
Ca ii va fi mereu alaturi,
s-o apere si s-o iubeasca.

De cum ajunse-n sumbra casa,
Ce fu odata doar lumine,
Isi infrunta fara tagada,
Preacuntul sot ca o stafie;
Caci se schimbase fara seaman,
De anii grei,cei dusi pe mare,
Si-acum cand ii priveste chipul,
ii pare fara-asemanare.
Iar dragostea ei,cea din taina,
Frumosu-i chip-pan` la durere,
Mladiu,ca trestia pe ape,
Cu parul galben,ca de miere.
Dar,in contrast,apare-acuma,
Had,chipul sotului demonic,
Cum sta in umbra-i sticlesc ochii,
Cu graiul lui,usor laconic;
Refuzul ei il nebuneste,
Si infruntarea ei il doare.
A,deci isi apara iubirea;
-o,tu jivina tradatoare!
si furios precum un taur,
din ochi arunca reci vapai,
se infioara tot deodata,
blesteama acum asupra ei:
-sa nu gandesti macar o clipa,
c-al tau iubit nu-l voi afla;
cand il gasesc,sa stii atuncea,
ca va muri de mana mea.
Femeia-ncepe-ncet a plange,
Isi pune mainile pe pantec.
-O,nu spera ,draga sotie,
n-o sa auzi tu nici un planset!
si nu sfarsi amenintarea,
ca pumnul lui lovi in plin,
cutremura biata femeie,
iar tipatul ii fu de chin.

Legata in piata mare,
De rugul mare,cel de fag,
Iar sapte Preoti Mari venira,
Ca sa o judece infami.
In capul mesei i-e barbatul,
Si arata plin de dispret:
-Eu,zise implorand mulimea,
cu lacrimile-i fara pret,
Eu!am crezut asta femeie,
Si am crezut dragostea ei,
Si ani la randul am visat-o ,
Am mirosit parfumul ei,
m-am inchinat ca la icoana,
spunea privind acuzator,
cand am aflat ca ma-nselase,
Pentru o clipa-am vrut sa mor

Un murmur se-auzi-n multime,
Iar lumea il compatimea,
Si toti o aratau,sarmana,
Cu degetul,iar el zambea.
Si-atuncea,in durerea-i surda,
Chiar cand de sine nu-i pasa,
Simtind ca ii veni sfarsitul,
Iubirea ei si-o apara.
-ce faceti,o nebunilor,voi care,
cu totii ati pacatuit;
cand m-ati vazut pe rug aicea,
ati si luat piatra si-ati lovit.
Hai,spuneti,dar ce e pacatul?
In ochii cui este -sau nu.
In ochii Tatalui din ceruri,
Sau cei ai vostri-spune tu!
Faci pe martirul si te lauzi,
Ca m-ai iubit si venerat,
Dar unde-ai fost tu,ani la randul?
O,tu, barbatul adorat!
Nu m-ai iubit nicicand ,se stie,
Ai vrut doar avutia mea,
Si-acum pretinzi,tu,sloi de gheata,
c-ai venerat faptura mea?
Am fost iubita,nu de tine,
De tatal pruncului ce-l port,
Dar,decat sa iti cer iertare,
Mai bine ard pe rug si mor.
-O,tu nu stii ce spui,copila,
ii zise-un Preot preainalt,
nu-ti ispasesti asa pacatul,
trecand taramul celalalt.
Dar,de ne spui,a cui-i faptura,
Si c-ai gresit,noi te iertam,
Caci vinovatul este altul,
Nu cazna asta vrem sa-ti dam.
Asupra ta iti porti stigmatul,
Si c-ai gresit,prebine vezi,
Pacatul tau e cel de moarte,
Dar te-om ierta,poti sa ne crezi.
Si vei putea sa pleci de-aicea,
Copilul tau il poti avea,
Gandeste-te nu doar la tine,
Ci si la ce-ar putea urma.
De nu ne spui,aici de vie,
Tu o sa arzi,si e pacat;
De zici ca n-ai iubit cu minte,
Sa arda deci,cel vinovat!
Tu ai fost slaba,fara cuget,
Si n-avea cin` te ocroti,
Si ai cazut ,biata femeie,
Drept in pacat,dar poti iesi.

Femeia tresari puternic,
Si ochii-odata se umplura;
Pierduse sirul celor spune,
Zari-n multime-a lui faptura.
Cu ochii-i mangaie obrazul,
Si tot din ochi il saruta,
Muta privirea pentr-o clipa,
Si-n gand,un bun ramasisi lua.
-nu m-am aflat aici degeaba,
ci c-am grsit fata de voi?!
Au,nu ati spus ,ce e pacatul???
A fost doar unul,n-am fost doi.
Doar eu,pot sa va spun acuma,
Doar eu cazut-am in pacat,
Caci am iubit pan` la durere,
Dar el,sarmanul,m-a lasat.
Zici ca-I stigmat ,tu,preainalte?
Copilul meu e un stigmat?
Cand sufletul mi-am dat si mintea ,
Cand m-am iubit cu-acel barbat?
Doar eu sunt vinovata-aicea,
Pedeapsa vreau sa mi-o primesc;
Nu vreau sa mai traiesc vreodata,
Si-acest barbat sa-l mai zaresc!
-un nume,spune,numai unul,
si te-om ierta,ca ai gresit.
Pacatu-i de mai multe feluri,
Dar Dumnezeu te-a mantuit.

Eu am fost dar,am fost acela,
multimea parca-a-ncremenit.
Si-o voce-i asurzi cu totul,
Sutana-n Preoti a izbit.
-Eu am iubit asta femeie,
caci din pacat am fost nascut;
si cat ma doare-a mea iubire,
caci luni de zile am tacut,
ca nu i-am dat o dezmierdare,
si n-am stres lacrima pe-obraz,
ca multe zile nu-i vad chipul,
si n-aud deznadejdea-n glas..
da,e pacat `naintea lumii,
dar strig iubirea-adevarata,
nu voi trai mintind de-a pururi,
si nu voi mai gresi vreodata.
Iar de ma uit in sus spre ceruri,
La Dumnezeu,pe tronul Sau,
Gresit-a trupul,cat si mintea,
Dar n-a gresit sufletul meu,
Si de ma rog,de cer iertare,
ce voi acum nu ne iertati,
in ochii Lui privim acuma,
de glasul Lui suntem certati
***
In bratele femeii sade,
Un copilas cu par balai,
Cu buzele de mura coapta,
Si buzele-sclipiri de jad.
Barbatul rade,il ridica,
Iar parul lui balai luci,
Si ochii cu privirea-i blanda,
Catara dragei lui sotii.
Se-mbratisara cu putere,
Si-acolo-n inima paduri,
Gasira linistea si dorul,
Ce niciodata nu-l stiu unii

Aparent simpla ,dar este deosebit de frumoasa poezia...in opinia mea..

Din ochii-ti negri ca intunericul
Izvoraste lumina..

Din privirea ta senina
Izvorasc furtunile...

Prin soaptele tale adormite..
Se trezesc sentimentele..

Prin gesturile tale..pasnice
Se naste lupta..

Azi ...e razboi sau pace?

Imi place mai ales finalul; ma duce cu gandul la accentul pus pe ultima nota a unei melodii. Simplu si frumos. pe_aripi_de_vant

[font="Arial Narrow"]
Sa-ti ratacesti privirea ..
In ochii mei as vrea..

Sinceritatea-ti cruda
Sa nu-mi ucida o stea

Sa nu mai simt nisipul
Curgandu-mi prin vene
Clepisdra,opreste timpul
Ce amintiri asterne

Sa-ti umplu pasi domoli
Cu veselia mea

Sa capete misterul
Un sens in viata ta[/font]