Cu asemenea eroice cuvinte se prăbuşesc la pămînt eroii din noul Age of Empires, al treilea cu acest nume. Pentru că avem eroi în adevăratul sens al cuvîntului, oameni obişnuiţi puşi în împrejurări neobişnuite, cum se zicea pe vremuri. Ensemble Studios, autorii jocului, au hotărît că e mai bine să scornească ei o poveste şi nişte personaje fictive care s-o populeze (în stilul Age Of Mythology), în loc să folosească personaje arhicunoscute (şi arhirăsuflate, zic eu) ale istoriei. Păi, toată lumea cam ştie cine sînt şi ce-au învîrtit pe lumea asta alde Ginghis-Han sau Ioana d’Arc, iar cu un pic de efort pot afla şi cine au fost Saladin sau William Wallace, dar nimeni nu poate şti cam care e povestea aventuroasei familii Black.

Acum, nimic de zis, povestea e captivantă în sensul că pe mine m-a făcut să continuu jocul ca să văd ce se întîmplă şi chiar să-l termin – fapt care nu s-a întîmplat cu iluştrii predecesori AoE 1 şi AoE 2. Ce înseamnă dom’le să fii în stare să scrii un bun roman interactiv!

Am zis „bun”? Mmm, nu e chiar cuvîntul potrivit .. intriga m-a ţinut cu sufletul la gură, dar întorsăturile de situaţie nu erau chiar atît de surprinzătoare, iar deznodămîntul era previzibil .. cam în stilul unui film de aventuri hollywoodiene de prin anii 40, cu piraţi galanţi şi cu Errol Flynn în rolul principal .. ba chiar şi epoca s-ar potrivi, cel puţin în primul capitol al AoE 3, care se petrece pe la finele secolului XVIII. Ba chiar apar şi piraţi, sau pirateriţe, mă rog ...

Arborele tehnologic e mai puţin stufos decît în Age of Kings, ceea ce mi-a făcut plăcere, nu mai e nevoie de clădiri speciale pentru tăietorii de lemne şi mineri, unde să fie cercetate upgrade-urile lor (toate acestea se fac la Market), respectivii muncitori nu mai sînt obligaţi să facă N drumuri (şi să se expună eventualelor atacuri inamice) cu mîncarea, lemnele sau mineralele în spinare pînă la Town Hall sau la clădirea dedicată. Nu, totul intră în stocul jucătorului sur-place ...

Avem şi eroi istorici ... uite totuşi că de un sfert de oră îmi scormonesc memoria şi nu-mi aduc aminte de altcineva decît de Simon Bolivar ... hmmm, ar fi cazul să intru încă o dată în joc în meniul Help and Tools, secţiunea History, subsecţiunea Campaign Heroes, să văd care mai e p-acolo .. .aha, îl găsim şi pe însuşi George Washington (colonel în armata britanică la vremea respectivă), şi cam atît. O fi bine, o fi rău?!? Din punctul meu de vedere aş zice că e de bine ...

Customizarea oraşului, bonus cards şi pavoazarea; nişte chestii tare drăguţe, mai ales pentru cine e presat de timp, ideea fiind că în timpul jocului poţi cere de la metropolă ceva întăriri, adică ceva ţărani instant, aur, lemn sau mîncare în diverse cantităţi (super-binevenite în fazele incipiente, cînd umblam cu limba scoasă după resurse, sub atacurile permanente ale A.I.-ului), piese de artilerie, posibilităţi de upgrade suplimentar la clădiri (un Asenal sau Factory de nivel mai înalt, de pildă).

Dar nici aceste bonus-cards nu sînt aşa, pe degeaba, trebuie să mişti ceva în misiune ca să crească punctele de experienţă, care pe de o parte fac să crească nivelul oraşului, pe de alta permit să ai la dispoziţie 1, 2 sau mai multe bonusuri d-astea. Pînă m-am prins cum devine cazu’, ajunsesem să am şi 14 bonusuri la dispoziţie, totul era să le fi chemat ... ceea ce n-am făcut pen’că nu ştiam, şi credeţi-mă pe cuvînt că sînt mega-folositoare atunci cînd nu prea mai ai pe unde scoate cămeşa.

Păcat că n-am ajuns cu oraşul (de fapt oraşele, că-s trei - Malta, Boston şi apoi Saint Louis) la nivelul treizeci, să vad şi eu ce gîndesc oameni ce forfotesc pe străzi, precum un Mare Frate ce sînt. În schimb am împodobit oraşul cît cuprinde, ziceai că-i eternă sărbătoare.

Old Coot ... şi totuşi apa vie există, pentru că miza poveştii e apa din fîntina tinereţii din Lago de la Luna . Data viitoare cînd mergeţi în vacanţă în Florida, căutaţi să aflaţi ceva legende despre acest lac (secat, probabil între timp ... devenise mlaştină între prima şi a treia campanie, adică în răstimp de vreo 150 de ani), pentru că e rost de nişte comori fabuloase şi oleacă viaţă veşnică ... Old Coot ăsta care apare în campania numărul 3 avea leit vocea unuia din campania numărul 1 ... nu spui cine, că şi aşa am băgat prea multe spoilere, în tot cazul e persoană importantă.

Mîncarea şi aurul sînt practic infinite, bineînţeles cu condiţia să vă construiţi clădirile corespunzătoare (Farm respectiv Plantation); mai complicat e cu lemnul, deşi copaci sînt destui pe hartă. Mi s-a întimplat o dată să nu mai am deloc pomi în regiunea controlată de mine, şi a trebuit să-mi trimit oamenii la defrişat pînă aproape sub zidurile adversarilor. Noroc că ăia erau nişte simpatici, şi nu s-au atins de ei (mai puţin turnurile de veghe şi town-hall-ul, care trag automat ... deh, ghinion!

Au fost şi nişte faze hazlii, de pildă colonia spaniolă Havana (da, aia din Cuba) îmi trimitea regulat tribut 300 aur, deşi fusese ras pînă în temelii de bandiţii ăia din the Circle , foşti cavaleri ai ordinului de Malta – se presupunea că eu trebuie să-i sprijin pe havanezi cu trupe, ca să-mi fie şi mie mai uşor. E-te că n-am făcut-o, şi papagalii şi-au luat-o urît de tot, în timp ce baza mea se dezolta bine-mersi. Nu-i vorbă, după aia am avut de îndurat nişte atacuri nimicitoare de la Boneguarzi (adică tot împuţiţii din the Circle), pentru că hoardele lor nu mai aveau obiect de activitate în Cuba ... din fericire, corăbiile mele cu tragere la foarte mare distanţă (tragerea asta e una din abilităţile speciale) băteau pînă la templul lor, pe care l-am făcut praf cîştigînd astfel misiunea (şi chiar campania, dacă memoria nu mă înşală).

Aaa ... mi-am adus aminte de modul skirmish, pe care nu l-am încercat aproape deloc. O să-l încerc mai încolo.

Interfaţa ... destui au înjurat-o pe motiv că e mare şi acoperă juma de ecran; foarte bine, mergeţi şi ajustaţi-o din secţiunea de setări. E drept, cînd pe ecran apare o caravelă, apoi se lăţeşte pînă acoperă tot (fireşte, e frumos şi detaliat desenată, şi cînd începe să ia damage, aşa drăguţ zboară lemnul şi toată dulgherăria de pe ea, lucru mare!). Plus că şi în AoE 2 castelele erau ditamai namilele şi acopereau mai tot ecranul, şi n-am auzit pe nimeni să behăie pe tema asta.

În final, calde salutări către vajnicii musketeeri, indieni de diverse neamuri, falconete, mortiere (deşi mie mi-e ăncă dor de trebuchet-ele din AoE 2), prospectori, cavalerii uşoare şi grele, ţărani, „nice ladies” (ăsta e un eufemism pentru tanti-le care îşi practică meseria prin porturi), galioane, grand cannons (astea erau nişte namile de tunuri fixe care rădeau tot, pe o arie impresionantă, inclusiv fîntîna aia a tinereţii care avea 60.000 de hitpoints!), grenadieri (faine unităţi, cele mai eficiente împotriva clădirilor), bancuri cu peşti (Pe baltă patru ochi luceşte / Nu e mostru, e doi peşte! – ăsta ar fi un banc cu peşti, na!) şi balene (dacă le exploatam, obţineam direct aur, şi nici nu se terminau niciodată – cum mama naibii vine asta?!?)

În fine ... voi mai reveni şi cu alte impresii despre joc ... cine doreşte să comenteze este binevenit!

Iată şi trei thumbnailuri cu imagini din joc (click to enlarge, desigur):

Fîntîna tinereţii cu cele 60.000 HP:


O mică flotă:



Scoţianul de serviciu şi pirateriţa de serviciu: