Sal Titus! Ma bucur ca amintesti despre Mafie. S-au schimbat intelesurile. Mafia Traditionala a murit de mult timp. Acum e o altfel de Mafie. Poate sunt off topic, dar ce crezi ca s-a schimbat?

Chiar esti off topic, Ovidiu. Te rog deschide un subiect nou, daca vrei sa continui discutia asta. De exemplu, in Arhipelag. Multumesc.

Mi-am adus aminte de o vorba spusa de Emil Cioran in Amurgul gândurilor : "Singurătatea este o operă de convertire la tine însuţi".

Ati simtit vreodata tocmai cand toti prietenii vostri va sunt alaturi si toata familia ca sunteti extrem de singuri? Ca si cum punctul maxim de 'atentie' se transforma in cea mai ciudata singuratate.

Personal nu am simtit, dar am vazut chestia asta la altii. E vorba de acea atentie care nu are o baza reala, adica nu vine din interior ci vine din frica, ipocrizie sau egoism ("sunt cu ochii pe tine ca sa nu ti se intample ceva", "sunt atent cu tine pentru ca asa trebuie", "sunt atent cu tine pentru ca nu vreau sa te pierd").

Singuratatea e de mai multe feluri, poti fi singur in lume sau in sinea ta. Poti avea prieteni, iubiti sau doar amici si esti singur atunci cand ei lipsesc, dar poti sa te inchizi intr-o carapace si sa fii singur chiar atunci cand esti cu ei impreuna, sau poti sa fii singur in interior, cand nu poti purta un dialog cu tine insuti... si intr-un caz si in celalalt singuratatea este perceputa ca un prilej de suferinta, de tristete, dar poate fi si de alinare, caci uneori avem nevoie de singuratate ca sa ne refacem fortele, sa avem liniste si sa ne odihnim acea parte a mintii mult prea solicitata in cazul in care avem de-a face cu mai multa lume decat am dori, ceea ce ar fi o izolare voita.

Cred ca omul este o fiinta sociala, ca in genetica ne este inscrisa necesitatea de a interactiona cu alti indivizi asemenea noua, asa este normal si de multe ori singuratatea impusa poate duce la depresii, poate provoca boli si alte necazuri... dar exista si oameni care traiesc foarte bine in singuratate, caci probabil nu sunt singuri in sinea lor. Avem capacitatea asta de a ne imagina un dialog cu o persoana imaginara, fara sa suferim de vreo boala psihica.

Singuratatea e o stare de spirit aparte pentru mine. Mi s-a intamplat sa ma simt singura foarte des cand eram in compania altor oameni, uneori a prietenilor, dar nu prea mi s-a intamplat sa ma simt singura cand nu eram cu nimeni.Cred ca singuratatea, ca si stare, se datoreaza unei nepotriviri, unei inadaptari. Ma uit la cei cu care vorbesc si stiu ca ei au o imagine despre mine, ca ei cred ca sunt ceva ce nu sunt. E ca si cum nu m-ar vedea. Daca incerc sa le explic ce sunt si cum sunt, unii nu ma cred deloc, altii ma inteleg gresit, altii par sa ma inteleaga un timp si apoi uita. De aceea ma simt singura in compania lor, deoarece pentru ei nici nu sunt cu adevarat acolo. Prezenta este doar imaginea lor despre mine, ceea ce vor ei sa creada despre mine. Cand nu e nimeni in jur nu am de ce sa ma simt singura pt ca nu e nimeni care sa ma priveasca si sa nu ma vada.

nici nu ai cum sa fii altfel decat in Imagine, dar poti sa-ti imbunatatesti considerabil Imaginea fiind mai elocventa, discutand mai deschis si cat mai "on topic". Increderea oamenilor se castiga greu, trebuie sa ai rabdare si sa inveti sa alegi compania oamenilor cu care ai afinitati. Pe ceilalti poti sa-i ignori, tot singura ai fi cu ei oricati ani ai sta impreuna cu ei... din pacate comunicarea este afectata de n-spe prejudecati...

in weekendul asta am pastrat o zi doar pentru mine. nu e vorba de lipsa de amici sau cunostiinte, e vorba ca nu am avut chef sa vad pe nici unul dintre ei...
cred ca fiecare dintre noi are asemenea momente

Multumesc pentru sfaturile a la "Formula As" . Eu vorbeam totusi de singuratatea care ne inconjoara pentru ca sunt din ce in ce mai putini oameni curiosi . Majoritatea prefera sa nu vada , sa nu auda... O "imagine" e mai comoda. Nimeni nu mai pare sa fie interesat de ceea ce e dincolo de imagine.

Chiar nimeni? N-as spune.

Ajungi la un mom in viata in care realizezi ca iti poti numara prietenii pe degetele de la o mana, dar in acelasi timp e foarte bine asa, pentru ca n-ai avea timp de mai multi. Sunt putini doritori sa-ti arate ce-i dupa imagine, iar efortul necesar sa afli ce-i dupa imaginea celor care nu vor sa-ti arate e prea mare.

Un extrovertit va evita o izolare voita. El isi ia seva, informatia, din exterior. Nesatul il indeamna sa plonjeze in mundan. In interior nu prea gaseste raspunsuri si puncte de sprijin. Suna a gol. Energia o capteaza din afara. Poleiala stralucitoare, explozia de sunet si lumina il atrage. El este actor in spectacolul vietii.
Din contra, un introvertit are si cauta lungi perioade de singuratate. Sa fie singur si sa coboare in sine. Introspectia e preferata sa preocupare. Aversiunea il face sa se delimiteze de ceilalti. Nu prea ii da pace insa lumea asta galagioasa, tumultoasa, care numai paine si circ doreste. El mai vrea ceva: sa fie lasat din cand in cand sa priveasca lumea din afara ei, detasat. El este spectator la spectacolul vietii.

Acest topic a fost editat de bishop: 2 May 2006, 05:23 PM

Eu nu vreau sa fiu singura, ci vreau sa nu mai fiu nevoita sa ma prefac ca nu sunt.Nu mai vreau sa fiu inconjurata de oameni care nu sunt dispusi sa-ti arate decat o "poza" a lor, eu vreau sa-i cunosc pe ei asa cum sunt atunci cand sunt singuri,chiar daca nu sunt tot atat de "interesanti" ca si poza macar sunt autentici. Si mai vreau ca si ei sa nu imi mai ceara sa pozez, eu vreau sa fiu eu si nu o imagine a mea construita cu grija pentru ei. Si daca asta nu se poate... altceva nu are nici un sens pentru mine.

Nu esti nevoita. Nimeni nu-ti poate impune sa te prefaci. Cu siguranta doar tu iti impui aceste bariere.

De multe ori singuratea este o necesitate.
Un refugiu in care ne putem odihni pe indelete gandurile .
Un popas in care ne putem plange deziluziile .
O fortareata in care ne putem pregati sa luam cu asalt viata , a doua zi.

*willie

nu trebuie sa fi asa cum vor ceilalti din jurul tau, ci pur si simplu sa fi ceea ce-ti doresti si ceea ce te face sa spui 'asta sunt eu'

ne este greu sa ne aratam fetele care se ascund defapt in spatele nostru..dar vei reusi aceasta numai daca esti dispusa sa te arati TU pt prima data asa cum iti doresti sa-i vezi pe ei ..sinceri cu ceea ce-i inconjoara si afara din asa-zisul "bol" protector al adevaratei personalitati

sper sa nu te supere dc iti voi spune acest lucru, dar din moment ce ei doresc aceasta minciuna si ti-o cer..nu le vei putea cere sa fie la randul lor si ei sinceri cu tine..

fi tu insuti si vei vedea ca totusl va capata sens

Sper sa nu te supere toate aceste cuvinte , iar daca te-am suparat cu ceva nu a fost din rautate
mutumesc

Nimeni n-ar trebui sa fie singur,singuratatea e greu de suportat atunci cand n-o doresti!Eu cred ca cei ce se plang de singuratate se tem de oameni,se tem sa fie sinceri cu ei si cu cei din jur...

pai sa nu uitam ca uneori esti singur din cauza unui conflict intre doua nevoi: de exemplu de multe ori sunt singur (deci sacrific nevoia de contact inter-uman) pentru ca pretuiesc prea mult libertatea (a nu depinde de mofturile altora). Prietenii si amicii costa (energie, atentie, timp). Si uneori nu vrei sa platesti pretul, mai ales daca chimia dintre tine si ei iti lasa un gust amar (sau, dupa caz, excesiv de dulceag). Plus ca cei dintre noi care sunt perfectionisti si au standarde inalte, prefera sa fie singuri in asteptarea prietenului perfect. Si tot asteapta pana le iese peri albi

*nicodim

sau -bucurie, incredere, relaxare-

Sunt convinsa ca a sta printre oameni mai mereu..ca sa nu spun prieteni, face ca acea cunoastere de tine insuti sa prinda contur.

willie

Mai badie, mai badie, du-te-ncolo vino-ncoace, lasa-ma si nu-mi da pace! Imi amintesc despre ce povestea o tanti decrepita cum ca il trimite pe timpul verii pe al sau sot, in balcon sa doarma noaptea, pe motiv ca nu-i mai suporta aerele. Autentice de altfel.

dascalita

Suntem cu totii impostori si fatarnici suportandu-ne unii pe altii. Cel care n-ar accepta sa minta ar vedea cum ii fuge pamantul de sub picioare. Suntem animale sociale, socializand tocmai prin minciuna, prefacatorie, magulire, barfa.

iniya

Eu unul sunt convins ca treaba sta pe dos, de aceea te intreb: pe ce te bazezi? Vreau exemple.

Acest topic a fost editat de bishop: 4 May 2006, 10:43 PM

Ai dreptate pe undeva. In lipsa celorlalti e greu sa spunem cine anume suntem, cum suntem. Ceilalti sunt oglinda noastra. Avem nevoie de feed-back-ul lor pentru a ne forma o imagine despre propria persoana.

pai normal ca prietenii aduc bucurie, relaxare s.a.m.d.; altfel de ce ar constitui o nevoie? Eu am insistat pe costuri pentru a explica cum se face ca, desi prietenii ne ofera toate bunatatile astea (bucurie, relaxare), nu intotdeauna ne omoram dupa ei.

si sa nu uitam ca prietenii aduc uneori si incordare (cand te certi); tristete (cand te critica sau te ignora); indoiala de sine (atunci cand te aduc cu picioarele pe pamant din lumea iluziilor tale);

deci sunt nuante de gri aici...eu zic sa nu idealizam realitatea

Mai sint si situatii in care exact in momentul in care ai nevoie sa-ti schimbi impresiile si gindurile cu un prieten , acesta sa nu aiba timp sau sa nu aiba starea psihica necesara pentru a urmari firul problemelor care te framinta.
In acest caz , singuratatea pare sa fie o solutie , cu conditia sa stii cind anume sa iesi din ea.

Acest topic a fost editat de exergy33: 5 May 2006, 10:14 AM

*bishop

M-ai facut curioasa; cum te poti descoperi pe tine insuti fiind singur? este intradevar un proces ce se intampla in interiorul tau si numai al tau dar intr-o continua legatura cu exteriorul..cu cei din jurul tau; cu cei cu care socializezi..sau nu; chiar cu pers care le-ai vazut sau ascultat o data-n viata.
caraterul tau este ceea ce tu ai dorit sa faci din tine;iar aceasta cunoastere de care tot vorbim spun eu ca este intr-o continua legatura cu ceilalti pt ca depinzi de ei pt a te forma; ai nevoie de exemple pozitive..negative..pt a merge mai departe; ai nevoie de comunicare, de a vedea si observa cum 2 minti pot privi acelasi lucru si totusi sa-l inteleaga altfel..suntem diferiti si prin asta vedem deosebirea noastra de fiecare din jurul nostru..ei la randul lor simtind acelasi lucru fata de noi.
poti reactiona altfel fata de ceilalti chiar daca gandesti acelasi lucru la un moment dat ca si ei; si asta este un proces constructiv..ce face din tine o continua schimbare..bineinteles daca iti doresti o evolutia a ta..indiferenta sau ignorarea nu va duce decat la moartea..stagnarea procesului de..schimbare in bine zic eu
ti-am raspuns?

De cand imi amintesc , eu tot asta incerc: sa fiu cat mai autentica.Si Ma enerveaza la culme cand spun eu sunt "x" si cei din jurul meu zic:"da, te-am auzit, tu esti "y", am vazut ca esti "y" deci suntem de acord". Suntem de acord pe dracu! Si apoi obosesc ma plictisesc, o vreme si ma prefac ca suntem de acord.Dar eu nu ma pot minti pe mine, si nu ma pot resemna in ai minti pe altii. Si incep sa ma simt singura. Culmea e ca sunt singura la propriu foarte rar, sunt mereu inconjurata de oameni pe care incerc sa-i cunosc asa cum sunt ei , dincolo de masti. Cand cei din jurul meu observa ca incerc sa-i cunosc, in loc sa ma ajute devin "arici".

Un sfat util pentru mine ar fi despre cum ii convingi pe ceilalti ca merita sa incerce sa te cunoasca asa cum esti, chiar daca esti diferit de ei, dincolo de prejudecati, statut social, rasa, etc. Si un altul ar fi cum ii convingi ca daca vrei sa-i cunosti asa cum sunt ei de fapt nu o faci din rautate.

*willie
Din totdeauna am simtit ca a da sfaturi e cea mai mare responsabilitate asa ca eu doar vb, tu alegand mai apoi daca aberez sau nu

Inainte de toate trebuie sa fi tu; si cand spun asta incerc sa-ti arat ca ceea ce prezinti in fata acestor persoane sa fie ceea ce crezi tu cu adevarat si ceea ce ai dorit sa cladezi in tine de-a lungul timpului; cine doreste sa te cunoasca si te priveste si asculta, acela este omul care merita sa fie langa tine, sa te cunoasca si sa te aprecieze pt sinceritatea cu care te-ai 'perzentat" in tot acest timp in fata lui; chiar daca nu toti iti vor spune multi te vor invidia pt ca esti tu; esti naturala; recunosti cand gresesti; inveti impreuna cu ei si le esti aproape, in acest fel fiindu-ti tu insuti aproape;

Cel care intelege sensul acestei 'sinceritati" unul fata de celalalt nu va lua aceasta situatie ca fiind o rautate din partea ta; din potriva te va studia si te va aprecia la un moment dat pt ceea ce esti si pt felul in care ai ales sa fi printre oameni. Prin faptul ca refuzi sa fi un fals, refuzi sa-ti pui masti si culori care nu te prind, scoti la iveala adevarata personalitate; si cei care se dau cineva si au anumite fete sunt demascati prin faptul ca nu sunt constati deloc in comportament si mint;

vorba oltenilor:
Pazeste-ma de prieteni, ca de dusmani nu ma tem!

O alta varianta ar fi :
Pazeste-ma Doamne de prieteni , ca de dusmani stiu sa fug si singur !

@iniya

N-am zis sa ne facem sihastri. O experienta sociala, printre oameni, e binevenita. Pana la un punct. A sta mai mereu intre oameni inseamna a intra in vartej la un moment dat. A uita de adevaratele prioritati si chemari launtrice. Incepi sa ai false nevoi si dorinte - de ex. spectacolul de sunet si lumina pe care ni-l ofera lumea. Pana ajungi sa nu-ti mai dai seama. Te identifici cu falsa proiectie. Vorba ceia: sunt ceea ce sunt sau ceea ce visez? sunt fluturele sau Zhuang-Zi care viseaza fluturele? Parerea mea.
"tu aseaza-te deoparte/regasindu-te pe tine/cand cu zgomote desarte/ vreme trece vreme vine."

Acest topic a fost editat de bishop: 6 May 2006, 09:17 AM

daca mi-as vorbi despre singuratate ar fi precum zgomotul lasat de creta tare pe o tabla uscata.
pentru ca mi s-ar usca gatul si ochii, iar mainile ar vegeta in aer.

daca ti-as vorbi despre singuratate ar fi precum o adiere parfumata a vantului printr-un pom abia inflorit.
pentru ca m-as dezbraca de toate secretele si de toate visele.

daca i-as vorbi lumii despre singuratate ar fi precum un fum rosiatic cu miros de lupta.
pentru ca as dansa in idei si indoiala.

si-atunci, las apele sa-mi spuna despre dorul de singuratate.
pentru ca doar asa imi e usor sa adorm.

Acest topic a fost editat de secunda: 6 May 2006, 10:58 AM

bishop

Si reciproca este valabila. A sta mult timp singur , rupt de lume si de realitate , poate genera premisele unei inadaptabilitati.
Orice s-ar spune , omul e nevoit sa faca fata unor legi sociale .
Este intr-adevar o arta sa stii sa-ti gasesti un echilibru ,indiferent de virtejul evenimentelor la care iei parte.
exergy33

Acest topic a fost editat de exergy33: 6 May 2006, 11:11 AM

*bishop

Nu neaparat;
Cum a spus si *exergy33 nu oricine se poate detasa de oricate ori simte ca trebuie sa o faca pt a se despinde de cotidian atat cat sa poata spuna la un moment ca se "ocupa" si de chemarile sale launtrice, dar exista totusi oameni care reusesc asta. Este ceva extraodinar, si asta pt ca astfel , atat gandurile cat si principiile..dar nu neaparat numai acestea (este vorba si despre acele chemari de care vb tu), sunt impacate intr-o balanta a valorilor impusa si folosita dupa aprecierile si nevoile sale.

Nu trebuie sa ai grija la numarul de persoane apropiate din viata ta..ci la calitatea (vulgar spus) a acestora. Daca sunt langa tine inseamna ca iti acorda acel asa-zis spatiu in care gandurile, temerile, schimbarile, chemarile, sperantele, s.a.m.d. pot avea loc si pot fi prezente in timpul tau 'liber" pe care tu-l ceri de oricate ori vei dori sa se intample aceasta.

Eu cred ca nici "calitatea" prietenilor, care daca ar fii sa ne gandim bine sunt foarte rari si ma refer aici la cei care conteaza, nu face decat sa acopere sa mascheze sentimentul de singuratate. Adica pe moment reusesti sa uiti si sa te concentrezi la altele dar cand ramai cu tine singuratatea va reveni. Si nu cred ca e o izolare voita sau ca este o stare permaneta ci uneori se dovedeste a fii chiar propice anumitor "lucruri".

Acest topic a fost editat de Titus Herbert: 6 May 2006, 07:24 PM