Pun problema asta: mi se întâmpla foarte des sa vad crestini (ortodocsi) care se pretind crestini, si in acelasi timp cred si povestile astrologiei. Chiar asta seara am invitati astfel de oameni, care cred ca semnul zodiacal merge cu crucea de minune. Ca ei sunt, dupa parerea mea, o majoritate. E bine ca ei sa cunoasca cateva amanunte în aceasta chestiune, derpt pentru care am purces la compunerea acestui text, deschis comentariilor tuturor amatorilor:

Sunt mai bine de o mie trei sute de ani de cand un important învatat crestin a despartit astrologia (o credinta, o suma de traditii variate, “ghicitul in stele”), de astronomie (stiinta care studiaza corpurile ceresti). Si datorita acestui mare erudit si a celor care l-au urmat, azi, in Dictionarul Explicativ al Limbii Române, tinerii nostrii afla ca astronomia este o stiinta, iar astrologia doar o superstitie . . . .
Aceasta extrem de veche si exotica, si prin asta fermecatoare traditie (astrologia), a întâmpinat o puternica opozitie de la Parintii Bisericii Crestine Timpurii si de la Marii Sfinti ai Crestinismului, acestia respingând cu vigoare si chiar patima aproape, infama superstitie.
Trebuie recunoscut din capul locului ca Biblia însasi este necrutatoare si inechivoca (Deuteronomul, printre alte carti biblice) fatza de credintele în zeitatile pagâne adorate de astrologii vechimii (Soarele, Luna, Venus, Marte, Jupiter si Saturn). Din acest punct de vedere, pozitia lor este asadar, cea pe care religia însasi o pretinde. Astfel, toate cele trei mari denominatiuni crestine resping astrologia (deci si ortodoxia). Mari teologi români si mari sfinti ortodocsi, au scris combatând-o ca pe una dintre cele mai rele superstitii. Din punct de vedere crestin, astrologia este o forma de pagânism, acest atât de urât si combatut pagânism, de catre biserica noastra istorica.

"Ghicitul in stele", sintagma devenita in limba româna aproape sinonima cu superstitia si credulitatea prosteasca, este considerat ca fiind forma de apostazie (renegare a credintei). Azi timpurile sunt altele, evident, iar expulzarile din comunitatile crestine (parohii), nu mai sunt practicate ca în alte vremuri (aceste expulzari încep chiar odata cu debutul celui de-al 2-lea secol crestin!), iar preotii si teologii prezentului, aproape ca s-au resemnat de multisor cu faptul ca propria ”clientela”, mult mai mult chiar decât nereligiosii însisi, le sunt ”fideli” doar pe jumatate, crezând în acelasi timp si povestile astrologiei, cat si religia crestina însasi. Caci altadata, corpul preotesc, teologii, combateau cu toata puterea de care erau capabili acest ”rau” perceput, care, ziceau ei, împingeau masele ignorante spre fatalism si pagânism greco-roman. Marele Sfânt crestin Augustin, este unul dintre ei. Sfantul Isidor din Sevilia altul. Lista e lunga însa.
Convertirea Sfântului Imparat Constantin cel Mare la crestinism, a fost un moment de istorica întorsatura al cursului ulterior al evenimentelor, din acest moment, credinta si practicarea astrologiei devenind o crima pasibila de pedeapsa capitala, practic astfel astrologia încheiându-si drumul sau ”european”. Ea va continua, e adevarat, sa fie cultivata de arabi, care astfel vor dobândi si adânci prin ea cunostintele de astronomie, depasind din acest punct de vedere lumea crestina pentru multe secole. Si poate nu întâmplator, evreii din Europa, ca si arabii, vor ramâne fideli pasiunilor lor astrologice, fiind printre putinii locuitori ai Europei medievale crestine, care mai detineau cunostinte avansate despre contributiile marilor astrologi ai Antichitatii, ei însisi devenind scriitori si învatati în acest domeniu care azi e numit ”pre-stiinta” [Lucrarea mistica “Cartea Splendoarei”, fie scrisa in secolul II (improbabil) cum sustin evreii, fie in secolul al 13-lea (când a aparut realmente prima oara si când istoricii zic ca este de fapt data ei de conceptie), sta marturie in acest sens], evreii fiind cooptati repede de catre califii Imperiului arab la apogeu si din acest motiv practic.
Probabil deasemenea tot nu întâmplator, acum 6000 de ani, caldeenii, ”popor” semit si ei ca si evreii si arabii, au fost creatorii acestei traditii, ei fiind primii ”ochi” umani care au scrutat cerul înstelat cu gândul de a-l întelege, acestia reusind sa întocmeasca harti ceresti si tabele orare (care vor deveni mai târziu calendarele noastre) în care erau descrise cu uimitoare exactitate straniile miscari ale stelelor si “stelelor vagaboande” (planetele). Preotii lor au calculat durata anului cu o abatere mai mica de 0,001 % fatza de valoarea corecta, iar cifrele descriind miscarile Soarelui si Lunii, au o eroare de "3x" marja de eroare a astronomilor secolului al XIX-lea . . .
Toata aceasta cunoastere utila, facea ca astrologia sa fie pe atunci o forma de prestiinta exacta, desi bazata pe prezumtii mitologice.
Cum s-a nascut aceasta traditie asiatica care a cucerit lumea si Europa, si care înca o mentine în ghiarele ei?
Simplu: Lasând la o parte perplexitatea si admiratia cu care probabil priveau astrul zilei ca si Luna, studiind ei cerul noptii, rasaritului si apusului, preotii caldeenilor de acum mai bine de 6000 de ani, au facut observatia evidenta ca exista corpuri ceresti fixe (majoritatea dintre ele; au mai observat ei ca acestea sunt in acelasi timp cam ”palide”), cât si corpuri ceresti a caror pozitie variaza odata cu trecerea timpului (cateva ”stele vagaboande”, adesea mai luminoase decat cealalta categorie).
In timp, constatare aproape neverosimila din perspectiva omului “modern”, acestia au învatat sa cunoasca si recunoasca toate stelele care se prezentau vederii lor pe cerul noptii senine. Categoria a doua dintre aceste ”stele”, anume cele ”vagaboande”, i-au intrigat prin miscarile lor iregulate, ei fiind capabili prin efecte mnemotehnice simple (legarea unui grup de stele de o forma terestra familiara - constelatia, ”zodia”) sa întocmeasca harti si tabele care sa le urmareasca evolutia, fara însa sa le-o si înteleaga: Nebo, Istar (Astarte), Nergal, Marduk si Niniv, planetele sistemului nostru solar vizibile cu ochiul liber, au captat deci repede atentia lor prin iregularitatea miscarilor lor pe bolta, luminozitatea lor particulara sau dimensiune, dar mai ales prin impredictibilitatea si incomprehensibilitatea miscarii acestora, datorata, stim azi, proximitatii de Terra si propriei lor miscari de revolutie, ca si a miscarii de precesie a Pamântului.
Aceasta a ramas mult timp, dezolant de mult timp, o nedezlegata problema a omenirii, modele succesive de explicare a Universului ramânând incapabile de a satisface realitatea nemijlocita a observatorului, un timp de . . . . 5400 de ani. Babilonieni, greci, romani, arabi si occidentali, si-au rupt cu totii pe rând dintii în acest ”mar al discordiei” între stiinta si religie, pâna cand un polonez, care printre multe alte meserii a fost o lunga vreme (practic o viata) si preot catolic, va da un început de rezolvare problemei.
Aceste "stele vagaboande" se misca odata cu restul cerului, având totodata si miscarea lor relativa proprie, ”ca niste muste ratacind pe suprafata unui glob aflat în miscare de rotatie”, ele deplasându-se de-a curmezisul boltei ceresti înlauntrul unei zone limitate la o fâsie îngusta, ca o centura încingând oblic firmamentul la un unghi de aprox. 23 de grade cu ecuatorul (ceresc), aceasta fiind zodiacul, sau “linia zodiacala”, cum mai este numita fâsia respectiva.
Zodiacul a fost împartit în 12 sectoare, denumite dupa tot atâtea constelatii de stele fixe aflate in vecinatate.
In acele timpuri ale începuturilor si ignorantei, de la valabila observatie si geniala inventie, evident, apendicele mitologic ca si corolarul sau direct, anume ghicirea viitorului, au urmat si s-au ”îngrosat” repede, prin tot atâtea traditii prin care a trecut de-a lungul secolelor si de-a latul spatiului geografic, aceasta îndeletnicire rezervata cândva castei preotilor/învatatilor.
Caldeeni ( = babilonieni ( = sumerieni si akadieni) si asirieni), egipteni, canaaneitzi, fenicieni, arameeni si evrei, greci si romani, au adorat cu totii mai constient sau nu, într-o forma mai direct recognoscibila sau mai putin, astrele ”plimbarete” peste brâul ceresc zodiacal. Desi constant ostili astrologiei, crestinii însisi, prin extrem de numeroasele împrumuturi mitologice de care a beneficiat nascânda lor religie, sunt si ei la rândul lor niste tributari si adoratori ai astrelor, astre ”deghizate” sub figurile antropomorfice, divine sau mixte, ale Vechiului si Noului Testament.
Acum un secol, scriitorul Albert Churchward a spus: "[. . .] se poate demonstra ca Evangheliile canonice sunt numai o colectie de proverbe ale Mitului si Religiei egiptene".
In "Falsificare în crestinism", Joseph Wheless spune: "Evangheliile sunt toate falsificari sacerdotale terminate multe decenii dupa evenimentele descrise".
Falsificarea dezlantuita în primele secole ale existentei bisericii, era atât de obisnuita si evidenta, ca o noua sintagma a batut moneda: "frauda pioasa". Multi istorici au observat ca documentele crestine timpurii, scrisorile atribuite lui "Pavel", niciodata nu discuta fondul istoric al lui Isus, dar se ocupa în mod special de o fiinta spirituala care era bine cunoscuta de toate sectele gnostice de mii de ani. Exista extrem de putine referinte "istorice" ale vietii reale a lui Isus citate în scrisori.
Cum semnala cândva scriitorul Edouard Dujardin, literatura lui Pavel "nu se refera la Pilat, nici la romani sau la Caiafa, sau la Sinedriu, la Irod sau Iuda sau la femeile sfinte, el nu face nici o aluzie la trecut, desi majoritatea Epistolelor sunt scrise inaintea Evangheliilor canonice însele."
Afirmatia ca Isus Cristos este un mit, se poate proba nu numai prin lucrarile "dizidentilor" bisericii si a "pagânilor" care cunosteau adevarul si care au fost combatuti sau asasinati pentru lupta lor împotriva sacerdotilor crestini si parintilor bisericii, ci si cu propriile declaratii ale unor importanti crestini care revelau continuu ca stiau ca Isus Cristos era un mit fundat pe zeii mai vechi cunoscuti cu mii de ani in urma.
In timpul când se spune ca a trait Isus, exista înca marea biblioteca din Alexandria si o retea de informatie din Europa pina în China si aceasta retea avea acces la numeroase manuscrise care redau aceeasi poveste, dar apartinând unor etnii si civilizatii diferite. In realitate, legenda lui Isus-copilul este similara aceleia a lui Crisna, asa cum ne-a fost prezentata si explicata de notabilul mitolog si erudit Gerald Massey acum mai bine 100 de ani, ca si de reverendul Robert Taylor acum 160 de ani, iar legenda lui Crisna a fost scrisa in Vedele hinduse pe la anul 1400 î.Cr.
Exista tot asa, convingatoare similitudini între Isus si Buda, amândoi fiind anuntati ca si copii speciali, la amândoi conceptia fiind imaculata iar nasterea virginala.
Deasemeni este izbitoare asemanarea Mitului lui Isus cu cel al lui Horus, zeul egiptean. Horus, fiul lui Osiris-zeul, s-a nascut din fecioara Isis la 25 decembrie.
Ca si Isus, Horus avea 12 discipoli, l-au îngropat si a înviat, era "drumul, adevarul, lumina, salvatorul, fiul uns". Facea minuni si l-a înviat din morti pe un om numit Elazar.
Pe Horus îl numeau "Iusa", "fiul" si ”propria umbra” care se transforma în "Ptah", ”Tatal creator”, cu mult timp înainte sa apara crestinii lui Isus.
La fel, cum spuneam deja, si miturile lui Buda, cai si cel al lui Mitra au multe similitudini cu cel al lui Isus. Ierarhia crestina este aproape identica cu cea mitrica pe care a substituit-o si care precede povestea crestina cu mai bine de 600 de ani. Toti cei care au încercat sa arate aceste asemanari, dizidentii, au fost anihilati. Poporul nu trebuia sa cunoasca adevarul, trebuia doar sa creada. De exemplu, parintele bisericii timpurii Tertulian (160 - 220 A.D.), admite ironic originile veritabile ale povestii lui Isus în combaterea criticilor sai: "Dumneavoastra spuneti ca adoram Soarele; dumneavoastra de asemeni."
Este bizar apoi cum un credincios si aparator al credintei, la început chiar fervent, Tertulian, a renuntat mai apoi la crestinism.
Ratiunea pentru care toate miturile sunt similare, cu un zeu-om pe care îl "sacrifica" si care învie, face minuni si are 12 discipoli, este ca aceste legende au fost bazate pe miscarile soarelui si astrelor pe cer, desfasurarea astro-teologica a Soarelui trecând prin cele 12 constelatii, sau semne zodiacale. Isus si toti ceilalti zei despre care vorbesc miturile religiilor, sunt personificarile soarelui, iar povestea evanghelica este pur si simplu o repetare a unei formule mitologice.
De exemplu, multi dintre salvatorii lumii sacrificati sau înviati, îsi au aniversarea pe 25 decembrie. Si asta, datorita faptului ca vechile civilizatii au recunoscut ca (dintr-o perspectiva geocentrica în emisefera nordica) soarele realiza coborârea anuala catre sud pana la 22 - 23 decembrie (Solstitiul de Iarna) si dupa trei zile începea din nou sa urce catre nord. Acesti oameni din vechime credeau ca "Zeul-Soare" a murit pentru trei zile si "s-a nascut din nou" în 25 decembrie, multe culturi sarbatorind nasterea soarelui in 25 decembrie.
In unele parti ale lumii, calendarul începea în constelatia Fecioarei si deci soarele "se nastea din fecioara". Soarele este "lumina lumii", "vine din nori si fiecare ochi o sa-l vada", soarele care se ridica dimineata este "salvatorul umanitatii", "soarele are o coroana de spini", ”discipolii” soarelui sunt cele 12 luni si cele 12 semne zodiacale pe care soarele le traverseaza în cele 12 luni. Si eruditii timpului stiau ca zeii lor erau de natura astronomica si atmosferica si nu personaje istorice. Nu acelasi lucru se întâmpla însa si cu masele, care trebuiau sa fie strunite prin religie.
Nu este întâmplator asadar ca exista 12 Apostoli ai lui Isus si 12 sunt casele astrologice si lunile anului, cum 12 sunt si "ajutoarele" lui Horus. Cei 12 discipoli ai lui Isus, sunt simboluri pentru casele zodiacale si nu reprezinta figuri istorice care au jucat o drama pe pamânt, în jur de anul 30 e.n.. Despre Iuda s-a spus ca reprezenta Scorpionul, "tradatorul", în epoca anului când puterea soarelui ”slabeste”.

Acest topic a fost editat de Octavi: 31 Oct 2005, 11:19 PM

să vedem acum în ce cer se mai piteste dumnezeul cu barbă ...

şi ar mai fi încă atâtea de spus
despre difuzia credinţelor precreştine în formele rituale locale
sau, mi-au venit în minte acum numele zilelor săptămânii, altă influenţă păgână
aceeaşi mărie cu altă pălărie

puterea pe care o au încă religiile exclusiviste vorbeşte pe şleau despre ignoranţa în care se află azi masele

ştiinţa şi, într-o oarecare măsură, spiritualitatea orientală au acest atuu: nu se hazardează să blameze teoriile adverse, ci ar fi mult mai multumite să le explice şi să le înglobeze.

pentru mase însă, mult mai potrivite sunt poveştile care produc animaţie. "Nu socotiti cã am venit sã aduc pace pe pãmânt; n-am venit sã aduc pace, ci sabie."

regula de bază: când vezi o mulţime care aleargă într-o direcţie, aleargă în fruntea ei
pe urmă mai vezi ce e de făcut...

despre difuzia credinţelor precreştine în formele rituale locale
sau, mi-au venit în minte acum numele zilelor săptămânii, altă influenţă păgână
aceeaşi mărie cu altă pălărie

Da, ar merita discutat si asta:


In lucrarea "Istoria bisericii ortodoxe române" a prof. preot Mircea Pacurariu, aparuta in 1991 la "Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române apar ceva informatii despre acest subiect:

La Pag. 72 vedem ca termenul românesc de "biserica" provine din latinescul basilica (la rândul lui de origine greaca), fiind o marca pe care limba poporului nostru a pastrat-o ca marturie a parti pris-ului cu care Constantin a promovat noul cult asiatic, caci "basilica" era la romani un termen care desemna un edificiu în care se facea judecata, un fel de judecatorie, în care dreptatea se împartea in numele împaratului, numa' ca acestea au fost "cedate" de catre Constantin în 313 e.n. crestinilor, pentru ca acestia sa-si faca temple de închinaciune zeului lor. Celelalte limbi europene au retinut alte cuvinte sursa pentru a defini noua institutie.

Pag74:
O varianta de explicare a etimologiei cuvântului "Craciun" este aceea ca provine din "calatio", care la latini, la “pagâni” adica, desemna "convocarea poporului de catre preotii pagâni în fiecare zi de întâi ale lunii, pentru anuntarea sarbatorilor din luna respectiva si prin extensie, sarabtoarea în general. Mai zice profesorul: <<Este lucru stiut ca pâna la sfârsitul secolului IV, Nasterea Domnului era sarbatorita odata cu Boboteaza la 6 ianuarie, zi în care se obisnuia sa se faca anuntarea sarbatorilor de peste an.>>
Pacurariu mai aminteste si explicatia bine-cunoscuta a lui Aron si Densusianu, care traseaza termenul Craciun în etimonul "creatio" si mai precis din acuzativul "creationem" cu presupusa forma vulgara "creatiun", însa cica asta se respinge ca forma de "arianism", ideea presupunând, cam eretic pesemne, ca Fiul este o creatura a Tatalui.

Pag. 75:
Termenul "colinda", departe de a fi de origine crestina sau macar în legatura cu crestinismul, la început, "el provine din etimonul popular colendae (cult: calendae), prima zi a lunii la romani, aceste zile fiind sarbatorite de pagâni cu cântari, urari si petreceri, pe care crestinismul nu le-a putut indeparta ci le-a adoptat."

Tot pag. 75:
"Floriile poarta numele unei sarbatori pagâne de primavara "Floralia", adica sarbatoarea zeitei Flora care se praznuia primavara, fiind apropiata ca data cu Intrarea Mântuitorului in Ierusalim", ne mai spune profesorul.

Pacurariu dixit: "Rusaliile isi au numele de la vechea sarbatoare pagâna Rosalia, zi de pomenire a mortilor, praznuita în timpul primaverii cand înfloreau trandafirii. Si pentru ca Pogorarea Duhului Sfânt se praznuia cam in acelasi timp, crestinii (daco-romani) i-au atribuit numele vechii sarbatori pagâne."

Tot asa, "Sarbatoare deriva din "dies servatoria", prescurtare din "conservatoria", zi inchinata zeilor care aparau trupeste si sufleteste omul, (servo-are = a pazi, a tine). Cultul zeilor conservatori - deci pazitori - a fost preluat de crestini sub forma cultului sfintilor si al martirilor, considerati si ei ca aparatori ai credinciosului in orice fel de suferinte, trupesti si sufletesti."

Practic constati ca aproape toate sarbatorile "crestine" sunt de fapt de sorginte pagâna. Mare vânzoleala a aparitiei crestinismului n-a produs decât o înlocuire de zei . . .

Acest topic a fost editat de Octavi: 2 Nov 2005, 06:59 PM

aburellius, multumesc pentru idee!

aburelius cu un singur "l"
dai un miel
oups, alt obicei pagân, mielul de paşti, adaptat desigur la noua poveste

că veni vorba, astăzi cuvântul "păgân" poate însemna ateu sau închinător la diavol, după cum îl folosesc creştinii.
dar mai sunt şi cei care folosesc termenul (pagan) pentru a numi propria religie nativă, naturală, politeistă şi pe membrii ei.

mai în detaliu, putem vorbi de mai multe forme de paganism

Paleopaganism - se referă la credinţele tribale originale, acolo unde şi în timpul în care erau (sau mai sunt) încă practicate în sistemele lor intacte. Dintre religiile mari, hinduismul, taoismul, shinto intră în această categorie.

Mesopaganism -> cuprinde religiile fondate ca încercări de a recrea, de a revitaliza sau continua ceea ce fondatorii lor au socotit că a fost paleopaganismul strămosilor lor, dar care a fost intens influenţat (accidental sau deliberat) de viziunea monoteistă sau dualistă judeo-creştină sau islamică. Exemple sunt: Druizii, Framcmasoneria, Teozofia, Rosacruceenii, sau multe credinţe afro-americane (Voudoun, Macumba, Santeria şa), Budismul Mahayana ş.a.

Neopaganismul -> include acele miscări religioase moderne, apărute după ~1940 (deşi rădăcinile sunt mai vechi, de pe la 1800), care încearcă să îmbine ceea ce fondatorii lor au considerat că sunt cele mai bune aspecte ale diverselor tipuri de paleopaganism cu idealurile moderne umaniste şi pluraliste, încercând să elimine pe cât posibil monoteismul tradiţional, dualismul şi puritanismul. Principalele credinţe neopagane venerează o multitudine de zeităţi de ambele genuri, percepute atât în aspectul imanent cât şi transcendent, respectă şi protejază mediul înconjurător şi uzează de diverse "practici magice" şi ritualuri spirituale atât pentru practicant cât şi pentru cei din jur. Exemple de neopaganism: Church of All Worlds, diverse mişcări Pagan/Wicca, e plin netul de ele
http://www.circlesanctuary.org/aboutpagan/iampagan.htm


pe la noi nu prea a luat amploare fenomenul, dar "e pe vine". avem yoga, avem budism, tao, da' păgâni "autentici" nu prea
există, dar cam slabă mişcarea: http://www15.brinkster.com/romaniancoven/

una peste alta, pagân/pagan însamnă cam multe chestii

aburelius: dai un miel

Dau un miel: Il dau gata pe Mielul Isus.

Prin credinţa sinceră în Cristos, noi am primit o inimă şi un duh nou. În timp ce citeşti biblia sau alte carti religioase,sa ne amintim că ele reprezintă o oglindă în care te poţi vedea pe tine însuţi. Păgân sau creştin, necredincios sau revoltat, tu îţi poţi vedea chipul aşa cum îl vede Dumnezeu. El nu priveşte la faţa omului, ci la inima omului.Uneori ,deoarece traim intr-o societate si chiar daca vrem sau nu, ochii ne fug pe ziare si reviste unde vedem preziceri astrale, dar asta nu inseamna ca nu suntem crestini.Nu suntem pusnici si deci ochii fug in stanga sau in dreapta .......

O ho ho, de cate ori am pus si eu aceasta problema pe tapet, m-am saturat. Eh, d'aia tot le zic eu unora ca a fi crestin conform manualului e una si a-ti spune altii ca esti crestin (fie si de vreo 2 mii de ani) e cu totul atlceva. Trebuie facuta o distinctie clara intre cel ce trece testul manualului si cel ce este etichetat cu-n construct cultural.

omul se naşte desigur cu etichetă (creştin, musulman, etc.) şi manual de utilizare
extras:
- a nu se expune cunoasterii dinafara confesiunii proprii
- a dispreţui sincer celelalte credinţe (religioase sau nu)
- a dispreţui adevărul dacă acesta contravine dogmei
etc, etc

nu le-aţi văzut? sunt agăţate de gleznă la nastere, ca la produsele din supermarket, dar cum doctorii din ziua de azi cam sunt atei şi pacatoşi, le rup repede şi le dau la gunoi

Oricat de plicticos ar fi acest subiect, sunt curios sa aflu de la Bolt ce zice el ca-nseamna a fi "crestin conform manualului".

@aburelius :

Omul se naste-n pielea goala.

Fals. Ia de aici - 1Tesaloniceni 5.21 : "Ci cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun."
Pe viitor ai grija nu numai sa stii dar si sa-ntelegi.

Fals. Ia si d'aici - Filipeni 4.8 : "Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească."
Vezi ce se-ntampla cand treci pe rosu ?

Fals. Mai na si d'aici - Iacov 3.14 : "Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului."
Ai grija ce-ntelegi.

Unii, bietii de ei, le dobandesc mai tarziu, victime "inocente" ale educatiei si autoeducatiei (tributara primeia si experientei de viata ulterioare).
Auzi, da' chiar, care manual ? Eu am bunul obicei ca atunci cand cred ca ceva nu-mi trebuie acum presupun ca s-ar putea sa-mi trebuiasca mai tarziu. Asa ca-l pun deoparte, cine stie. Tu arunci totul repede la gunoi ? Aha - esti convins ca nu-ti va trebui niciodata. Pai ignora-l si nu te mai referi la el. Cand si eu faceam asa, stii ce m-antrebat cineva ? "Mai baiete, ce-i treaba magarului de unde bea oaia apa ?"

Acest topic a fost editat de Bolt: 4 Nov 2005, 12:49 AM

@maracine :

Pai titlul topicului suna clar - ori crestin ori altceva (nu prea-mi place cuvantul pagan). Nu e logic ca orice eticheta (ca tot ii place unui coleg zicerea asta) de gen sa corespunda unor criterii ? Iar unde sa gasesti acele criterii decat in manualul in baza careia se formuleaza ele ? Adica, daca respectivul crez (al unui om) trece testul manualului cu pricina (Biblia) la un nivel elementar, desigur (deoarece unele diferente nu schimba fondul), atunci esti crestin sau nu.

Nasterea lui Isus era sarbatorita intr-adevar pe 6 ianuarie, cum sarbatoesc inca ortodoxii numiti "de lege veche". Dar preotii crestini au hotarat sa o mute pe 25 decembrie, pentru a asimila sarbatorile zeului Mitra, sarbatori foarte puternice la indo-europeni, si pe care popii se chinuisera din greu sa le interzica, dar fara folos. Inca se mai pastreaza si azi ramasite din vechile obiceiuri "pagane".

-> Bolt
"Fals. Ia de aici"
"Pe viitor ai grija nu numai sa stii dar si sa-ntelegi."

Atitudinea ta nu mă îndeamnă la dialog. Dacă nu-mi oferi măcar în principiu şansa de a avea puterea discernamântului, ce rost are să ne confruntăm ideile? Nu se va naste nimic nou.

"Tu arunci totul repede la gunoi? Aha - esti convins ca nu-ti va trebui niciodata. Pai ignora-l si nu te mai referi la el"

Încerc să reţin ce e important. Filtrele mele sunt diferite de ale tale. Dar nu ignor, mă preocupă ce e în jur. Am ceva de spus. Sigur, pentru cine vrea să audă.


Este ciudat că şi creştinii ca şi alte religii au în cărţile lor o mulţime de idei care îndeamnă la toleranţă şi înţelegere. Totuşi faptele demonstrează că asemenea idei au întotdeauna o importanţă secundară. Ele au doar caracter populist.

Exemple de toleranta la crestini? Pai Isus o spune - cine nu e cu mine e impotriva mea. Apoi urmeaza exemplul cu bunul samaritean - rasism pur, pe fata. Vin cruciadele - pentru a le baga mintea in cap "paganilor" - oficial, neoficial biserica catolica avea nevoie de aurul moscheilor. Urmeaza Inchizitia - "daca vreti sa va desteptati va dam la cap". Si exemplele de toleranta "crestineasca" sunt multe

Acest topic a fost editat de mariusc2: 4 Nov 2005, 02:37 PM

De asta ce zici?

Acest topic a fost editat de abis: 4 Nov 2005, 02:34 PM

Mesagerul Domnului, indeed!

să fim serioşi, ce nevoie avem să ne întoarcem acum 500 de ani
avem aici, lângă noi, pe minunatul sfaturi-ortodoxe.ro - un monument al "toleranţei" culturale şi religioase
n-am căutat prea mult, sunt alte fragmente şi mai explicite

Orice om care citeste cel putin Evangheliile gaseste acolo urmatoarea idee: "Carturarii si fariseii sed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile, pe care va spun ei sa le paziti, paziti-le si faceti-le; dar dupa faptele lor sa nu faceti. ... Toate faptele lor le fac pentru ca sa fie vazuti de oameni." Asadar daca vrei sa fii consecvent, nu poti blama religia crestina ca ar dori sa raspandeasca idei de toleranta doar de dragul populismului, de vreme ce ea avertizeaza impotriva unei astfel de atitudini. Cel mult ii poti acuza pe conducatorii Bisericii de atitudine necrestina.

Personal nu consider Biblia un "manual" care are menirea de a tria crezurile crestine de cele necrestine. Dar as mai avea o-ntrebare, daca tot suntem la subiectul "ori crestin, ori pagan": ce deosebeste crestinismul de toate celelalte religii?

@aburelius :

Imi pare rau daca nu m-am exprimat in cea mai agreabila forma dar cand citesc asa ceva :

ca reprezentand "eticheta" unui om religios inclin sa cred urmatoarele :
1. ori a avut personal o experienta trista in acest domeniu si deci nu-i calificat sa generalizeze,
2. ori a avut o experineta inconsistenta pe domeniu si iar nu-i calificat sa generalizeze,
3. ori nu a avut nici o experienta in acest domeniu si in mod instinctiv se teme de necunoscut si iar nu-i calificat sa generalizeze. Daca mie mi-a scapat ceva poti completa tu. Insa orice ai completa, intelept e sa nu te pronunti intr-un cadru larg cu privire la lucruri experimentate partial, defectuos sau incomplet.

Esti invitatul meu. "Doar o vorba sa-ti mai spun" : discernamantul se educa. Educa-l bine.

Important ? Conform caror criterii ? Nu raspunde, a fost doar o retorica...

Firesc. Dar se cuvine sa te referi cu atata usurinta la un domeniu doar asa...privit de departe ? Crezi ca esti capabil de o sinteza din moment ce retii doar ce este "important" ? Nu stii ca perfectiunea tine de detalii ?

Admirabil.

Eu sunt unul dintre ei. Numai ca buna intentie de multe ori nu e suficienta. Conteaza si prezentarea.

Doua intrebari :
1. Ce parere ai : idea de toleranta continuta-n carte e problema sau factorul uman ? Nu raspunde, e doar pt. meditatie.
2. Toti crestinii cunoscuti de tine erau la fel de ignoranti cu privire la acele prevederi ? Si daca toti cei cunoscuti de tine erau, ai putea extinde fara nici o rezerva acest lucru si la cei pe care inca nu i-ai cunoscut. La fel, nu raspunde, e doar o mica retorica.
Cu alte cuvinte eu intreb : cat din parerea mea despre un domeniu este intermediat si nu experimentat direct ? Cat din parerea mea despre un domeniu e tributara unui vector tarat prin natura sa ? Cat din parerea mea despre un domeniu e modelata mai degraba de grotescul specific elementelor periferice si cat are la baza o experienta placuta si respectabila ? Eh, in astfel de conditii, pot generaliza atat de mult si cu atata usurinta ?

@maracine :

Biblia pune-n evidenta Adevarul universal, si anume O Persoana. Adevarul biblic nu-i o teorie sau un eveniment, ci o Persoana cu suita ei de calitati ce o califica sa fie considerata asa. Biblia vorbeste despre identitatea Ei, rolul Ei, activitatea Ei. O prezinta ca fiind Adevarul. Chiar daca si alte religii (metode) au multe puncte comune cu aceasta (Biblia), diferentele dintre ele dau gradul si masura credibilitatii. Prin urmare, daca Biblia indica Adevarul, ea indica si metoda relegarii (re-ligare, religie) de El. Daca altcineva prefera o alta metoda, e liber sa o faca. Dar Biblia spune clar - alta cale (metoda sigura) nu exista. De ce exclusivismul asta ? E provocator dar si firesc in acelasi timp. Il afli nu citind-o, ci studiind-o cu dedicatie. In concluzie, eu consider Biblia ca fiind si un "manual care triaza crezuri". Prin asta intelegand ca pune-n lumina diferenta dintre ele, originea lor si consecintele alegerilor.

E destul de vorbit.

Acest topic a fost editat de Bolt: 6 Nov 2005, 01:45 AM

Bolt frate, ma discrimineazi?

De ce ? Nu inteleg la ce te referi.

Fiecare religie defineºte ca pãgân ceea ce nu se supune normelor ei, aºa cã cel ce crede în zodiac ar fi pãgân vãzut din acest reper creºtin

Pãi e greºit, cã asta e o pãrere ºi nu o definiþie

Cred cã mai ignoranþi am ajuns noi, cã ne uitãm la cer ca mâþa ºi nu ºtiu câþi pot spune unde sunt stelele zodiei lor
E de vãzut totuºi cã încã “mai purtãm veºminte noi de la bunici”(þepelea)

Creºtinul ºi pãgânul sunt doi credincioºi, “pãgânul” fiind vorba de ocarã arucatã de creºtin asupra celui ce crede altceva
(e drept cã obiceiul acesta l-au p[reluat ºi alþii care n-au nici în clin nici în mânecã cu creºtinismul