Unii, simt nevoia sa-si exprime Dragostea pentru Dumnezeu in versuri si poate chiar au darul acesta, dar chiar daca nu, multi sintem miscati de frumusetea si mesajul unor poezii de acest gen.
Va invit sa popstati aici cele mai frumoase poezii despre Dumnezeu, indiferent ca va apartin sau nu.

Incep eu:

Şiroaie de sânge (Petru Dugulescu)


Siroaie de sange iti curg pe obraz,
Si-n ochii Tai lacrimi s-ascund;
Sub lemnul durerii Tu luneci si cazi,
Iar spinii in carne-Ti patrund.

Adanca-I durerea ce-n suflet o strangi!
Urcusul Golgotei e greu.
Iar cel pentru care Tu suferi si plangi,
Isuse, Isuse sunt eu.

Sub ploaia cumplita a pumnilor grei,
Te rogi pentru cei ce Te bat:
"Parinte, ai mila de dusmanii mei,
Si iarta-i, ei nu stiu ce fac!"

Tu om al durerii, de toti parasit,
Pe cruce Te stingi luminand.
A mortii putere prin moarte-ai zdrobit,
In lume speranta-aducand.

Isuse, la Tine ma-ntorc azi cait,
Si stiu ca Tu n-o sa ma certi,
Eu, omul cel josnic ce-atunci Te-am lovit,
Plangand azi Te rog sa ma ierti!

nu pot sa nu raspund invitatiei tale,Flori.Uite ca postez si eu o poezie si poate mai multe

O mie de ochi

Mi-s ochii in fata si-n spate
mi-s ochii la nord si la sud
si-n dreapta si-n stanga am roate
si toate din lume le-aud

Se-nalta la ceruri,coboara
si merg dupa ele si eu
cu aripi de stele usoara
m-apropii de sufletul meu

o mie de brate-s intinse-
adancul in palme il tin
si muntii cu pletele ninse
si via muiata in vin

si pasari si fluturi de noapte
pe toate le cresc si le-mbrac
le satur cu fructele coapte
si cuiburi din frunze le fac

o fata priveste-nainte
o alta se uita-n napoi
o alta priveste cu minte
spre lumea din ziua de-apoi

o mie de ochi mi-s in frunte
si inca o mie au loc
spre dreapta si-nalta un munte
la stanga e marea de foc...

sanja-adriana

Nedumerire

Cum ai facut, ceresc Perinte,
Cu binecuvintata-ti mina,
Omul, creatura cea cu minte,
Si lumea, intr-o saptamina?

Cum ai facut frumosul Soare,
Si marile cele albastre,
Cum ai facut gingasa floare,
Si boltile cele albastre?

Cum ai facut ziua si noapte,
Si mari, si riuri si izvoare,
Cum ai facut condrul cu soapte,
Si-nbelsugatele ogoare?

Si cum le-ai rinduit pe toate,
Cu-atita drag si-ntelepciune,
Impartind drept viata si moarte,
Dint tuturor menire si-un nume?

Sint sigura, ceresc Parinte,
C-aceste-ntrebari sint un mister,
La care omeneasca, slaba-mi minte,
Gasi-va un raspuns numai in Cer.

Diana Lupea (12 ani)

poezii de Radu Gyr (pe care l-am cunoscut prin intermediul Cinderellei)

Cântec deplin

N-ai lauda de n-ai stii sa blestemi,
Surâd numai acei care suspina,
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost sa gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumina.

Si daca singur rana nu-ti legai,
Cu mâna ta n-ai unge rani straine.
N-ai jindui dupa frânturi de rai
De n-ai purta un ciob de iad in tine.

Ca nu te-nalti din praf daca nu cazi
Cu fruntea jos, în pulberea amara,
Si daca-nvii în cântecul de azi
E ca mureai în lacrima de-aseara.




Metanie

Doamne, fa din suferinta,
Pod de aur, pod înalt,
Fa din lacrima velinta
Ca intr-un pat adânc si cald.

Din lovirile nedrepte
Faguri faca-se si vin.
Din infrângeri, scari si trepte,
Din caderi, urcus alpin.

Din veninul pus in cana
Fa miresme ce nu pier.
Fa din fiecare rana
o cadelnita spre cer;

Si din fiece dezastru
si crepuscul stins în piept,
Doamne, fa lastun albastru
si fa zâmbet întelept.

Şi Dumnezeu a spus „Nu” - Claudia Minden Welsz

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi ia mândria,
şi Dumnezeu a spus “Nu ’’
A spus că el nu trebuie să o ia,
ci eu trebuie să renunţ la ea.

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi vindece copilul handicapat,
Şi Dumnezeu a zis “NU”.
A spus că spiritul lui este sănătos,
iar trupul e doar temporar.

I-am cerut lui Dumnezeu să mă facă mai răbdător,
şi Dumnezeu a spus ’’NU”.
A spus că răbdarea se capătă prin suferinţă.
Nu se primeşte, se dobândeşte.

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea fericire,
şi Dumnezeu a spus ”NU”.
A spus că el dă binecuvântări,
fericirea depinde de mine.

I-am cerut lui să mă cruţe de durere ,
şi Dumezeu a spus ”NU”.
A spus, „Suferinţa te îndepărtează de grijile lumeşti
şi te aduce mai aproape de mine.”

I-am cerut lui Dumnezeu să facă să cresc spiritual,
şi Dumnezeu a spus “NU”.
A spus că trebuie să cresc singur,
dar el mă va curăţa pentru ca să pot aduce roade.


L-am întrebat pe Dumnezeu dacă mă iubeşte,
şi Dumnezeu a spus “DA “.
Mi l-a dat pe unicul său fiu, care a murit pentru mine,
şi voi ajunge într-o zi în ceruri
Pentru că am crezut.


I-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să-i iubesc pe ceilalţi
aşa cum mă iubeşte El pe mine,
şi Dumnezeu a spus:
“Ah, în sfârşit ai înţeles.”

O poezie superba care m-a miscat pana la lacrimi. Este scrisa de Costache Ioanid


Am căutat iubirea...


Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.

Am căutat iubirea ca patrie voioasă
ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
să spun odată clipei: "Rămâi, eşti prea frumoasă!"
Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.

Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Şi-am spart în ţăndări cupa, căci n-am găsit nimic.

Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
am întâlnit în cale deodată un drumeţ.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.

Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

Şi totuşi în privire avea un cer de taină
cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Şi-am vrut să-i smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,
căci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degrabă şi L-am ajuns din urmă
să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simţit că viaţa ca de-un prăpăd se curmă,
când am privit prin zdrenţe cutremurat de plâns.

Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.

-Dar unde duci străine povara Ta ciudată,
povară de osândă sub care-atât Te-apleci?
am întrebat drumeţul. Şi El mi-a spus în şoaptă:
-Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci...

-Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauţi înnourat şi crunt?
-Eu... am şoptit în silă, eu... căutam iubirea...
-Iubirea? ... fu răspunsul străinului. Eu sunt...

Vis ce Craciun


Mergeam pe o plaja, iar Dumnezeu pasea alaturi de mine,
Pasii ni se imprimau pe nisip, lasand o urma dubla:
Una era a mea, cealalta a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea ca fiecare din pasii nostri
Reprezentau o zi din viata mea...
M-am oprit ca sa privesc in urma
Si am revazut toti pasii care se pierdeau in departare.
Dar am observat ca in unele locuri, in loc de doua urme,
Nu mai era decat una singura...
Am revazut filmul vietii mele...
Ce surpriza!
Locurile in care nu se vedea decat o singura urma
Corespondeau cu zilele cele mai intunecate ale existentei mele:
Zile de neliniste si de rea-vointa,
Zile de egoism sau de proasta dispozitie,
Zile de incercari si de indoiala,
Zile de nesuportat,
Zile in care eu fusesem de nesuportat...
Si atunci, intorcandu-ma spre Domnul, am indraznit sa-i reprosez:
"Totusi ne-ai promis ca vei fi cu noi in toate zilele!
De ce nu ti-ai tinut promisiunea?
De ce m-ai lasat singur in cele mai grele momente din viata,
In zilele cand aveam cea mai mare nevoie de Tine?..."
Iar Domnul mi-a raspuns:
"Dragul meu, zilele pentru care n-ai vazut
Decat o singura urma de pasi pe nisip
sunt zilele in care te-am purtat pe brate..."