"De prea multe ori am vãzut mila rãtãcindu-se. Noi însã, cei ce guvernãm oamenii, am învãtat sã privim în inimile lor si sã nu acordãm grija noastrã decît celor demni de atentie...
A fost o vreme, în tineretea mea, cînd îmi era milã de cersetori si de rãnile lor, cînd plãteam pentru ei tãmãduitori si cumpãram leacuri – caravanele îmi aduceau dintr-o insulã unguente cu amestec de aur, care refãceau pielea deasupra rãnii deschise. Am fãcut aceasta pînã în ziua în care am înteles cã tineau la duhoarea lor ca la un lux rar, cãci i-am surprins zgîriindu-se si mînjindu-se cu bãlegar, asemenea acelora care îngrasã pãmîntul pentru a-i extrage seva întreagã. Îsi arãtau cu mîndrie unul altuia putreziciunea, fãlindu-se cu ofrandele primite, fiindcã cel ce cîstiga cel mai mult egala în proprii-i ochi pe marele preot care slujeste celui mai frumos idol. Nu primeau sã-l consulte pe medicul meu decît în speranta ca sancrul lor îl va surprinde prin pestilenta si dimensiunile lui si-si agitau ciotul ca pentru a ocupa mai mult loc în lume. Si primeau îngrijirile ca pe un omagiu, oferindu-si membrele ablutiunilor care-i flatau; de îndatã însã ce rãul era vindecat, se regãseau lipsiti de importantã, nemaihrãnind nimic din ei însisi, inutili, si încercau sã reînvie acel ulcer care trãia în ei.
Împodobiti din nou cu putreziciunea lor, mîndri si gãunosi, reluau drumul caravanelor cu talgerul în mînã, cersind în numele dumnezeului lor murdar."



Cersetori, copii (vezi si topicul despre cei 7 ani), bolnavi, batrani, cu exceptia celor lipsiti de discernamant (patologic) - ei trebuie sa isi ia singuri, nu sa le dam. Astfel, ei sunt liberi in cugetare, noi suntem liberi in intentie. Toti trebuie doar sa fim!

Niciodata. Propria persoana stie intotdeauna ce este mai bine pentru ea si va face tot posibilul sa il obtina.

Referitor la ajutorul in bani, e cel mai umil ajotor ce il poti da unui cersetor. Ar fi mult mai complicat si poate chiar imposibil sa-i dai de mancare sau sa-i asiguri o casa. Asta o poate face doar o oragnizatie, si nu tu ca simplu om. Asa, ii dai un ban si ai incredere ca omu stie ce sa faca cu el.

Ovidius, inteleg ce vrei sa spui. Dar in acest caz nu cred ca se aplica. Nu este vorba de "ghicirea" sentimentelor. Asa ceva nu putem face (nu acum).

Este mai pragmatic decat atat.

De tu vrei sa-l ajuti bandajandu-i o rana, el va dori tigari, sau bani, sau ceva de baut. Cum poti spune ca in acest caz el stie ce e mai bine pentru el? Gandeste-te ca sunt cu increderea la pamant, probabil un intelect mediu sau sub-nivel iar discernamantul lor moral nu functioneaza cum ar trebui. El nu vede ce este inspre binele lui, ci doar ce simte la momentul respectiv.

Consider ca o persoana sanatoasa poate vedea cu usurinta cum poate ajuta un nevoias. Este exemplul tipic de pacient-doctor, nu de pacient-psihiatru. Repet: ce simte el se vede greu, dar de ce are nevoie se vede clar.

Cand am spus despre ajutarea lui intr-adevar, nu m-am referit ca asta ar trebui sa faceti. Inteleg ca avem si noi problemele noastre si, trebuie sa recunoastem, un efort ca cel de mai sus (imbracarea lui etc.) este improbabil; de nu si inconfortabil - deci, da, sunt de acord cu tine. Am vrut sa expun o metoda in care chiar putem face ceva pentru el.