Carte, dulce carte... cinste cui te-a scris, lauda celui ce te citeste!

Va invit sa ne delectam impreuna cu recenzii si comentarii ale lui Aschiutza pe marginea cartilor pe care le-a citit!

Multumesc, Mihai!

Trebuie sa recunosc ca nu reusesc sa citesc atitea romane ca pe vremuri, sunt atrasa in ultimul timp de carti pline de informatii, mai ales istorice. Dar am totusi un morman mare de carti de la biblioteca, pe care le voi comenta cit de curind. Tinind cont ca vin in curund in tara, de abia astept sa imi umplu tolba la Humanitas!

Asa ca in curind vor venii primele cronici!

Incep cu unul dintre poetii mei favoriti. L-am descoperit de ceva ani, cartea lui de poezii am carat-o de mult din tara. Am umblat luni intregi prin Bucuresti in vremea studentiei ca sa gasesc poeziile lui in limba originala.

Arthur Rimbaud - Integrala poetica (Editura Eminescu, 1999, traducere Petre Solomon).

De ce imi place Rimbaud? In primul rind pentru ca e un poet de granita intre doua stiluri. Cel "romantic" si cel modern. Nu le paraseste pe nici unul in poeziile sale, iar amestecul e uluitor. Nu faptul ca a scris pina la 21 de ani m-a fascinat , ci faptul, dupa cum remarca Cocteau, ca nu se remarca din scierile lui virsta la care a scris.

Al doilea motiv pt care se afla la loc de onoare in biblioteca mea: e un revoltat, un luptator singuratic si morocanos, plin de fantezie, un Gavroche care ii spune realitatii pe nume si viseaza la o lume a lui.

Al treilea motiv: ori de cite ori citesc poeziile lui, gasesc o nuanta noua, ceva care sa imi atraga atentia. Cu alte cuvinte: nu ma plictiseste.

Despre traducator: Petre Solomon e specialistul roman in traduceri din Rimbaud dar si in interepretarea poeziilor sale pline de "surprize". Pentru cei ce inteleg franceza recomand totusi varianta originala, datorita muzicalitatii deosebite a unora dintre poezii, care nu poate fi adusa in limba romana de nici o traducere.

Poeziile mele favorite:
- Cintecul celui mai inalt turm

Trandava juneta,
Roaba orisicui,
Din delicateta
Viata mi-o pierdui.
O, sa vina-o zi
Cand ne vom iubi!

- Inima furata

- Simtire

O vorba nu voi scoate, nu voi gindi nimic,
Dar imi va creste-n suflet iubirea nesfirsita;
Voi pribegi-n Natura, ca un tigan calic,
Si beat de fericire, ca linga o iubita.

- Velierul beat

- Miscare

Sunt cuceritorii lumii
In cautarea unei averi chimice personale
Sportul si confortul calatoresc o data cu ei;
Au adus educatia
Raselor, a claselor si chair a animalelor pe nava asta-
Repaos si virtej
In lumina diluviana,
In cumplitele nopti de studiu

Grozave mi-i se par poeziile lui in proza din ciclul: O sedere in infern si Iluminatiile. Mi-e greu sa imi aleg partea favorita, dar la suflet s-a lipit Alchimia verbului:
"O musculita imbatata in latrina hanului, si indragostita de limba-mielului, s-a topit sub o raza!" (Fraza asta mi-i s-a parut geniala.)

Ei bine, am fost in tara, mi-am incarcat tolba de carti. Am inceput deja sa recitesc unele (Toate pinzele sus) si sa citesc altele (Izvoade), dar de concentrat m-am concentrat asupra unei carti imprumutate de la biblioteca din oras.

Cartea se numeste "Habemus Papam" de Andreas Englisch si daca va pica in miini, v-o recomand calduros. Am citit-o cu mare placere si curiozitate si cu greu am putut sa o las din mina!

De mult am fost fascinata de acest mic loc pe pamint unde multe dintre secretele istoriei sunt ingropate. Ca vizitator obisnuit insa nu ai parte de prea multe "revelatii". Te calci pe picioare la coada pentru a intra in Dom sau in Muzeu si constati ca nimic misterios nu ti-i se revela, ca nu ai nici un contact cu aceasta lume ciudata. Nici macar luminari nu ai voie sa aprinzi...spre totala mea dezamagire. Vizitatorii sunt impinsi printr-un sir lung de camere si de trepte, au un moment timp sa arunce ochii asupra camerei hartilor, e avertizat cu celebrul "Silentio" sa taca cind patrunde in Capela Sixtina si poate sa trimita acasa o vedere cu stampila Vatican.

Pentru toti cei care sunt curiosi despre ce se intimpla intre zidurile inalte si misterioase ale Vaticanului, cartea da o gramada de amanunte si anecdote, informatii pe care nu le aflii de oriunde mai ales cind nu esti catolic. Scriitorul e din 1988 jurnalist la Vatican, l-a cunoscut pe Papa JPII personal, l-a insotit in calatoriile lui prin lume, a vizitat apartamentele papale, a fost de fata la diverse ceremonii si cunoaste o gramada din marii Vaticanului. Cu alte cuvinte stie mai multe decit un simplu muritor si o parte din ceea ce stie apare in carte. Pe deasupra are si talentul povestirii. Tot tacimul unei carti interesante.

Deosebit de interesant au fost pentru mine mecanismul alegerii, filozofia alegerilor, sferele de influenta, existenta unor organizatii gen Opus Dei. Englisch prezinta posibilii candidati, de cine ar fi putut fii sustinuti, cum recunosti un cardinal de aripa "stinga " de unul de "aripa dreapta" ( foarte haios comentariul acesta, am ris cu lacrimi cind am citit ca diferenta de mentalitate e data pe fata de preferinta pentru magazinul de unde isi cumpara imbracamintea clericala).

Cartea nu e un manual de istorie ci mai degraba un reportaj despre zilele alegerilor, amestecat cu diverse amintiri despre noul si vechiul papa.

Acest topic a fost editat de Aschiutza: 23 Oct 2005, 06:55 PM

Revin dupa ceva timp...cu multe carti citite sau partial citite (celebra mea nerabdare!).

Incep cu "Jonathan Strange and Mr Norrell" de Susanna Clarke.

Am ajuns sa cumpar aceasta carte cititnd saptamina de saptamina critica lui O.S. Card.... Ei bine, Card lauda aceasta carte din cap in coada. Si eu as fi vrut sa am numai vorbe bune, dar faptul ca aproape am abandonat cartea de la pagina 480 iar restul pina la 1000 de pagini le-am citit destul de neatenta si plicitisita spune multe!

Subiectel e destul de simplu: in secolul 19, Mr Norrell, un magician din Anglia se hotareste sa reinvie magia si se autointituleaza "ultimul magician". In curind gaseste un ucenic studios, numit Jonathan Strange. Impreuna fac o gramada de minuni si fapte magice, de exemplu in razboiul cu Bonaparte. Un alt dusman mult mai de temut se arata insa la orizont.... Ei? Nu-i asa ca suna grozav? Si daca aceasta carte ar fi fost doar jumatate ca lungime cred ca ar fi reusit sa ma entuziasmeze. Inceputul e tare bun, aprinde imaginatia. Incet, incet intri in lumea magiei, constrita de Clarke cu multa migala. La aceasta se adauga un vocabular si un stil "clasic", in genul celui de secol 19, plin de umor si ironie fina.

Acu incep criticile: Incet, incet, am inceput sa trag de mine ca sa trec de la o pagina la alta si pe la pagina 400 a inceput sa ma plictiseasca si mi-am pierdut interesul. Ceea ce pentru o carte e cel mai rau lucru cu putinta! Personajele sunt destul de putin caracterizate si personalizate, practic nu m-am atasat de nici unul. Iar suspansul e constriut asa de incet, incit aproape ca nu l-am simtit sau mi-i s-a parut previzibil. Actiunea se construieste prea incet, prea multe intimplari care duc la acelasi rezultat plictisesc numai, in ciuda stilului sus numit care ar face o lectura placuta! Nu va asteptati la aventuri care sa taie rasuflarea, la personaje eroice sau deosebite! Totul e descris asa de natural, incit pare "o realitate" (ceea ce e un plus dar si un minus).

Deci recomand aceasta carte numai persoanelor cu o doza superioara de rabdare.