Statea pe nisipul fierbinte lasand caldura sa-l patrunda incet, oferindu-i acea liniste interioara pe care echilibrul din soare si mare o da. Privea trupurile bronzate ale fetelor si-si lasa gandul sa hoinareasca haotic.
In urma cu doi ani mai traia inca sub semnul linistit al divertismentului. Arbora un cult al propriei libertati, cauta in nestire aventura. Avea inocenta de a pretinde o jumatate de ora oricarei necunoscute, nederutat si neobosit de cvasi-totalitatea refuzurilor. O mana fina, niste ochi albastri reflectand departarile sau negri de o irezistibila senzualitate erau suficiente. Viata trebuia sa fie o insiruire de evenimente ale placerii care explodeaza neincetat. Noptile pierdute in fumuri groase de tigari contrafacute, intre prieteni razand neincetat, in caverne brazdate de lumini multicolore si zguduite de vibratiile podelei coplesita de muzica ritmata si zilele in care dormea pana la pranz prabusit in patul cu saltele tari al caminului. Cobora treptele si treptele urcau in spatele lui. Isi facea loc cu greu catre gasca care il astepta razand, printre atitudini de macho care isi afisau dezinvoltura si fetite vulgare ce te intampinau cu o raceala primitoare. Se pierdea apoi in perdeaua densa a miscarilor, a sunetelor si a privirilor intersectate sugestiv.
In urma cu un an ti-ar fi povestit despre EA. Despre noptile in care se straduia sa ramana treaz pentru ai mangaia inca obrazul dupa ce adormea, despre serile petrecute la umbra unui copac povestind neintrerupt, despre aventura in doi care parea sa nu inceteze niciodata, cu fiecare zi altfel, ca o nesfarsita innoire intru fericirea regasita, despre doua suflete care au aflat atat de multe unul despre altul.
Astazi nu ar mai fi spus nimic. Era in vama. Dar nu mai era locul in care sa gaseasca acel sentiment de libertate, bucuria de a fi cu prietenii si posibilitatea unei aventuri care sa- infioreze simturile. Astazi era cu ei dar singur si privea inca trupurile atragatoare dar cu distanta melancolica. Unde erau vremurile in care stia sa se bucure de lucrurile simple, in care ii suradea soarele atunci cand isi intalnea o buna prietena sau cand privea o fata alergand si fluturand un pix in curtea liceului? Ar mai fi putut cel mult sa se mutileze. Sa incerce o imposibila intoarcere in care insa nu ar mai fi gasit libertatea ci doar o forma a negatiei de sine, o prabusire intr-o apocaliptica placere pentru a-si uita durerile. Intr-un fel acela era motivul pentru care se gasea acolo unde nu ii mai era locul.
O mana pe umar il trezi din reverie. Un cuplu revenise din apa. Prieteni. Ea ii spuse binevoitoare sa nu mai fie trist…sa se uite mai bine la cate fete singure sunt prin preajma. I-a raspuns cu un suras fara sa ridice privirea. Se ridica cu greu. Ii era sete…si era cuprins de o indispozitie stranie. Ceva il facu sa ia decizia de a face o scurta plimbare pana la intrare. Fara motiv.
Mergand printre dughenele pline de bauturi reci care-i faceau cu ochiul vazu aparand o femeie disperata cu o fetita de mana. Se indrepta cu o privire tumefiata gata sa izbugneasca tragand biata copila cu putere catre un barbat care se grabea dinspre plaja in directia ei. Se arunca plangand in hohote in bratele lui si exclama un prelung si repetat..s-a duuuus, s-a duuuus, adineauri s-a duuuuuus., inecata de durere. Pentru o fractiune de secunda privirea i se intalni cu aceea a fetitei care parca il implora sa o ajute intr-un fel neinteles de ochii mici si tulburi confruntati neasteptat cu un eveniment pentru care copilaria are o dulce neintelegere. Era un amestec de durere, de neinteles si puterea unui zambet nepotrivit momentului rascolitor si a fost de ajuns un moment sa-l priveasca pentru a lua imediat decizia de a pleca neintarziat acasa. Niciodata nu se simtise mai strain in locul acela atat de placut altadata. Acum plaja, soarele, marea, oamenii …totul arata a cimitir, totul ii aducea aminte despre un sine pierdut. Inventa un pretext oarecare si pleca imediat. Drumul lung cu personalul paru o vesnicie. Ramase cu ochii goi pierduti intr-o departare stranie incapabil sa mai gandeasca sau sa mai simta ceva. Doar tacere si absenta a luciditatii, negatie a unui mediu care ii devenea tot mai ostil, impenetrabil si de nepriceput. Avea si el sa paraseasca aceasta lume candva, pentru totdeauna si ireversibil fara ai pasa cuiva decat poate pentru o foarte scurta perioada de timp…
Ajuns acasa in camaruta care il salvase de atatea ori, unde isi regasea in singuratate linistea de care avea atata nevoie, obosit de atata lipsa de intimitate de prin locurile in care era nevoit sa umble se prabusi in pat simtind trupul ca pe o apasare insuportabila de care trebuia sa scape printr-un somn fara vise. Dar VISA. Fetita pe care o vazuse in acea clipa a abisului dezvaluit in toata splendoarea neantului sau, crescuse si devenise aleasa lui. Inaintau tinandu-se de mana pe covorul rosu care-i ducea catre preotul ce le facea semn sa se grabeasca. Mai repede, mai repede nu mai e timp sopteau glasuri ale unor fiinte invizibile. Ea incepu incet-incet sa se descompuna carnea i se desprindea de pe trup cu un zgomot de carpa mucegaita rupta, se topea treptat, picioarele i se impleticeau in vreme ce el o tragea cu disperare. Ceremonia trebuia continuata…
Se trezi brusc cu inima batandu-i nebuneste. Era inca coplesit de o prezenta apropiata care il inspaimanta. Se temea sa aprinda lumina, se temea sa dea ochii cu ea, se temea de lupta pe care trebuie s-o duca pentru ca nu avea de gand sa cedeze de buna voie. Era in camaruta care altadata il apara… Astazi un strain in propria casa visand la singurul somn care l-ar mai fi putut odihni.
.