Ieri s-a creat un precedent judecatoresc .
Intr-un proces la Karlsruhe tribunalul a hotarat ca exista graniti pana unde merge raspunderea copiilor fata de parinti.
Dupa parerea statului femeia care a pornit procesul ar fi trebuit sa-si amaneteze casa ca sa primeasca imprumut si sa plateasca datoriile de ajutor social pe care le datora statului.
S-a hotarat insa ca in primul rand este importanta asigurarea de batranete (in acest caz o casa) a copiilor si pe planul doi stau parintii.
Se asteapta alte procese ale celor care au platit pana acum la sange pentru intretinerea parintilor sau cei care sunt in prezent in situatia aceasta.

Adevarul este ca in ziua de azi ai destule griji si probleme cu propria ta viata.Si sa ai bunavointa nu poti sa-ti ajuti parintii decat pana la o anumita granita.


Acest topic a fost editat de Oiski-Poiski: 8 Jun 2005, 08:39 AM

Ah! Trebuie sa fie ingrozitor sa ajugi la batrinete sa te judeci cu proprii tai copii. Pe de o parte cred ca parintii care din anumite motive ajung in situatia sa nu mai aiba cu ce se intretine la batrinete sint iresponsabili, pentru ca la o varsta inaintata cind nimeni nu mai are nevoie de tine, singurul lucru care te mai poate ajuta sint mijloacele materiale pe care ti le-ai strins in timpul vietii, si nu trebuie sa ajungi sa apelezi la copii. Dar sint si parinti care din prea multa dragoste pentru copii considera ca ei nu mai conteaza si sacrifica totul pentru a-si vedea copii realizati, iar cind se trezesc singuri si fara posibilitati de trai e prea tarziu... Cred ca de ambele parti ar trebui sa existe niste limite. In general copii carora li se da totul devin foarte egoisti si considera ca numai ei sint importanti...aici cred ca pana la urma tot parintii sint vinovati pentru ca din prea multa dragoste le-a deformat caracterul. Am citit cindva intr-o revista din Romania povestea unei mame catre si-a crescut singura, unica fiica, spalind rufe si dusumele prin oras, si a mers cu sacrificiul pina acolo incit desi flaminda si obosita, intodeauna in apropierea fetei arata vesela si calma...tot ce agonisea investea pentru fericirea fiicei ei care de altfel era destul de isteata si ivata foarte bine. Anii au trecut fata si-a terminat studiile si a ajuns intr-o functie importanta, dar mama a ramas singura si uitata in oraselul ei anonim doar cu dorul din sufletul pustiu pentru singura ei fiica si cu junghiurile batrinetii. La scrisori raspunsurile erau tot mai rare si cu scuze din cauza treburilor importante pe care le avea de rezolvat. Intr-un tarziu fetei i s-a mai muiat inima la scrisorile inlacrimate ale mamei si i-a trimis banii necesari, pentru o vizita la ea la Bucuresti. Intalnirea a fost destul de duioasa cu multe lacrimi mai ales din partea mamii. A doua zi fiind simbata fata a organizat un mic party cu prieteni si colegi asa ca mama a copt cu multa dragoste cele mai gustoase prajituele...Era foarte fericita ca fiica ei locuia intr-o casa asa frumoasa si avea prieteni multi, din lumea buna pe care in curind ii va cunoaste si ea...dar in momentul cind s-a auzit soneria fiica ei a luat-o de brat precipitata si a impins-o in camaruta ei rugind-o jenata sa nu cumva sa se arate prietenilor ei care sint oameni din inalta societate si ea nu ar face decit sa-i pericliteze relatiile...Biata mama n-a avut incotro, a stat incisa in camaruta ei pina s-a terminat petrecerea si abia atunci a iesit, sa spele vasele si sa puna casa in ordine, desi fiica ei i-a spus ca nu are nevoie de ajutor, pentru ca va veni femeia de serviciu sa faca asta. Atunci si-a dat seama biata mama ca fiica ei nu mai avea nici o nevoie de ea si desi era multumita, ca si-a vazut copilul realizat, sufletul ei era pustiu ca si micuta odaie rece din oraselul de provincie unde s-a intors imediat ca nu cumva sa fie descoperita de vre-unul din prietenii de vaza ai fiicei si sa o faca de rusine.

Flori este adevarat ca exista destule cazuri din cele enumerate de tine mai sus.
Insa exista si altele de cu totul alta natura.
Cazul in care parintii (sau unul din ei cel putin ) n-au stiut decat sa bea banii care si i-ar fi putut pune deoparte pentru batranete sa nu mai zic de cresterea copiilor.
Cazuri in care s-au distrat cat au putut fara sa se gandeasca ca si greierasul ca va veni si iarna o data .
Sau sa va povestesc de niste cunostiinte sot si sotie care nu au venit, zic ei, in Germania sa lucreze mai pe degeaba si nu are decat sa-i intretina statul.Au trei copii care cu chiu cu vai au reusit si si-au cumparat casa si apartament si platesc din greu si numai ei stiu cum.
Parintii si-au pus la punct apartamentul din RO cu banii de la social si vor sa se intoarca acolo cand va primi si ea pensie .Acuma sa vina statul si sa ceara de la copii banii inapoi pentru ca parintii au fost putori si nu au vrut sa lucreze ????
Am si eu copil si fac in asa fel incat sa-l cresc cat mai bine si sa pun deoparte pentru ce ne va trebui la batranete.
Copilul meu nu mi-e dator cu nimica indiferent ce voi face pentru el.
Nu m-a rugat sa-l fac prin urmare daca mi-am luat responsabilitatea asta atunci nu am decat sa-l si cresc.
Nu l-am facut ca sa-mi asigur batranetea.
Daca ma va putea ajuta si daca voi avea nevoie de ajutorul lui va fi OK daca nu nu.
Asa vad eu lucrurile

Dragi prieteni

In momentul in care am sa ajung sa fiu intretinut de copii mei, am sa-i scutesc imediat!

Fata de tatal meu biologic, nu am nici o raspundere, exact precum nici el nu a avut niciodata fata de mine....cel mult am sa platesc o batrana sa aiba grija de locul lui de odihna pe veci.

Iar pe cel ce m-a crescut si tine la mine ca si cum as fi copilul lui, n-am sa-l las nici daca o sa vrea el!!

Domnu sa aiba grija de el la batranete si daca nu, sigur am sa fiu eu cel ce v-a avea.......nu e o metafora!

Sorin.

E cam dificil "teritoriul" asta pe care am intrat...Cunosc 2 cazuri:
1. Mama mea: s-a sacrificat cat a putut pt mine si sora mea, lasandu-se pe ea deoparte..Acum nu are casa, sta la o matusa de-a ei (careia am sa-i fiu recunoscatoare toata viata) si se zbate sa treaca si de ziua de azi sa ajunga la cea de maine...O mama care nu mi-a reprosat nimic, indiferent de cate greseli am facut sau cat de mari...(e de ajuns cat imi reprosez eu, din pacate , timpul nu-l poti intoarce... ) Cat am putut am ajutat-o mereu (am si martori vis-a-vis de asta ), acum chiar nu pot...Nu am cunostinte in inalta societate, nu sunt o persoana importanta, dar chiar nu am cum s-o ajut acum, sunt prea adancita in datorii si probleme... Draga de ea, atata vrea: sa ma vada, altceva nu-i trebuie de la mine...

2.Mama unei cunostinte...Ii reproseaza tot timpul ca l-a nascut si s-a chinuit pt el, ii cere bani pt facturi si alte cheltuieli, chiar daca stie ca nu sunt de unde si zilnic are ceva de reprosat si de comentat. Copilul ar ajuta-o daca ar avea de unde, ca e la fel de mamos ca si mine, dar chiar nu poate...A avut o perioada grea si incearca sa iasa din ea... Nici incercarile nu sunt apreciate, spre deosebire de mama, care apreciaza tot.

E greu de spus cand si cat trebuie sa-ti ajuti parintii...La varsta de 22 ani posibilitatile nu sunt chiar asa de mari, mai ales daca si parintii, la randul lor au o situatie materiala precara... Cand nu ai cu ce sa incepi ca sa te ridici, sa iti faci o viata mai buna si, implicit sa le-o faci mai buna si alor tai, e foarte greu sa incerci sa-i ajuti.. Daca nu ai cum asta nu inseamna ca nu-i iubesti sau nu-i apreciezi la adevarata lor valoare...
In exemplul de mai sus, intr-adevar, nu sunt de acord cu comportamentul fiicei...Mie niciodata nu mi-ar fi rusine cu mama mea, indiferent cui as prezenta-o! Nu e ea un geniu, dar stie sa poarte o discutie, stie sa se aranjeze si sa nu arate ca prinsa de pe ape, stie cand sa vorbeasca si cand sa taca si tot asa. Sunt sigura ca nu m-ar jena si nu m-ar face sa ma simt prost in nici un context si in fata nimanui. Iar cui nu-i place de ea, sa se duca la plimbare, n-am nevoie langa mine de oameni care judeca dupa primele impresii....

Pe mine m-a imprsionat mult povestea femeii si am tras concluzia ca intodeauna parintii sint vinovati de soarta lor pentru ca ei sint cei care modeleaza aluatul din care e facut sufletul copilului si a viitorului adult. Dar sa nu uitam ca si noi la rindul nostru sintem parinti sau vom fi poate si trebuie sa invatam de la ei sa fim mai buni decit ei, si chiar daca am avut de suferit cindva din cauza lor sa nu-i judecam pentru asta, ca vor intelege singuri chiar daca e tarziu si asta e o pedeapsa destul de grea pentru ei. Mi-aduc aminte de o faza cind tatal meu era in vizita la mine in Israel si i-am tras o palmuta fiului meu care nu voia sa mearga la culcare desi era destul de tarziu. A doua zi la scoala a fost trist si m-am trezut cu o chemare de la profesoara, mi s-a atras atentia ca asta nu e o metoda de educatie si daca se mai intimpla se vor lua masuri impotriva mea. Atunci l-am vazut pe tata foarte rusinat, ca si-a amintit de cruntele batai cu cureaua pe care mi le aplica atunci cind faceam vreo pozna si mi-a fost chiar mila de el ca se judeca singur...si-i parea rau si nu stia cum sa se mai scuze ba chiar mi-a spus ca maica-mea il instiga. In zadar l-am rugat eu sa nu-si mai faca probleme ca erau alte timpuri...el nu-si va ierta niciodata ca a fost atit de drastic...ca daca ar fi fost acum si aici desigur ar fi intrat la inchisoare pentru asta si se simte vinovat ca un raufacator. Totusi eu cred ca indiferent ce au facut parintii nostri noi nu trebuie sa-i judecam si uneori poate chiar faptul ca-i inconjuram cu dragostea noastra, poate sa le stirneasca mustrari de constiinta si asta e destul...Eu cred ca le datoram parintilor nostri intodeauna o vorba buna si putina atentie din cind in cind, indiferent de ce s-a intimplat, chiar daca uneori consideram ca au baut toti banii, nu ne-au ajutat cu nimic, sau mai rau am fost parasiti cind aveam cea mai mare nevoie de ei. Sint totusi niste oameni si mai ales cei care ne-au dat viata si zestrea genetica asa ca, pentru a ne dovedi noua ca sintem mai buni decit ei trebuie sa nu-i uitam si sa nu-i parasim la rindul nostru.Iar daca o sa le daruim din cind in cind putina bucurie si fericire o sa primim sigur insutit inapoi, daca asta e valabil cind aplicam metoda cu oameni straini cu atit mai mult cu proprii nostri parinti. Sa nu uitam ca roata se invarteste si noi vom ajunge cindva in locul lor...

Da este adevarat noi nu avem dreptul sa le cerem copiilor nostri nimic pentru ca nu ei ne-au obligat sa-i aducem pe lume...Dar eu sint convinsa ca nu vei fi bucuroasa sa nu-l vezi si sa nu-l auzi cu anii sau sa-i fie rusine sa iasa cu tine in fata prietenilor lui, si chiar daca nu vei avea nevoie de ajutor material de la el, intodeauna vei avea nevoie tu, sa-l ajuti si sa-i daruiesti din preaplinul dragostei din sufletul tau pentru el si de ce nu chiar sa te mandresti cu el, dar daca el o sa uite de tine si o sa te izoleze ca pe o planta uscata ca pe o jucarie stricata si demodata de care nu mai are nevoie...Asta este cred cea mai crunta pedeapsa pentru un parinte care incearca sa-si fereasca puiul de toate greutatile si sa-l faca sa creada ca doar lui i se cuvine totul si doar el este cel mai important...Eu cred ca parintii chiar cind au mijloace materiale suficiente ar trebui sa le serveasca copiilor inca de mici cu lingurita si cite o portie de dragoste si omenie si sa-i invate sa inteleaga ca toti cei din jurul lui au nevoie de ei, si tot ce-i inconjoara este la fel de important ca si ei insisi. Eu cred ca va veni o vreme cind copii vor aprecia mult mai mult felul cum le-a fost modelat sufletul decit faptul ca au avut poate cele mai scumpe jucarii si li s-au satisfacut toate mofurile. Eu am avut nesansa sa fiu departe de copilul meu care a fost crescut mai mult de bunica lui. Desi bunica nu prea avea posibilitati materiale si nu i-a oferit chiar tot ce-si dorea, iar eu cind veneam o data pe an ii satisfaceam toate mofturile si niciodata n-am putut rezista unei dorinte a lui indiferent cit de costisitoare ar fi fost, pe cine credeti ca iubeste mai mult pe mine sau pe bunica? Nici nu-l intereseaza de unde veneau mijloacele materiale, Bunica a fost si a ramas definitiv centrul universului lui si daca s-ar isca vreo disputa intre mine si bunica, intodeauna bunica are dreptate...Chiar a fost in stare sa renunte la cursuri universitare in strainatate pentru ca bunica e singura si bolnava, asa ca a preferat sa-si umeze cursurile in Romania numai sa fie linga bunica daca va avea nevoie de ajutorul lui...

Flori ajutorul material nu are nimic de a face cu sentimentul de dragoste, cel putin la mine.
Eu sper ca atunci cand va fi mare sa nu-i fie rusine cu mine , am sa-mi dau silinta sa nu decad in halul acesta .
Si la cata dragoste primeste din partea noastra sper ca macar un centimetru sa ne dea inapoi.
Si ca sa fim siguri ca-l vom vedea destul de des cand va fi mare nici nu ne legam material de locul unde stam.Cine stie unde va face o scoala , va gasi un servici si va forma o familie ??? Destinul omului este asa de ramificat.
Iar eu atunci sa nu pot pleca dupa el ca sunt legata de o casa care nu va mai valora poate mare lucru si n-as primi nimic pe ea sa o vand.
Asa daca vom putea cand nu vom mai fi legati de servici vom pleca acolo unde va fi si ma voi muta pe strada vecina ca sa nu-i iau prea mult din aer dar sa-l si vad .


Acest topic a fost editat de Oiski-Poiski: 8 Jun 2005, 02:24 PM

Nu sunt de acord. Atata timp cat exista un parinte si un copil, vina nu poate fi numai a unuia...Daca e sa gasim vinovati, ar fi bine sa ne uitam pe ambele parti ale monedei, in ambele tabere... Fiecare are partea lui de vina, din prostie, nestiinta, etc...Dar parintii nu sunt singurii vinovati, decat, poate in cazuri exceptionale ( care in Ro sunt mai multe, din pacate...)
La subiectul cu "totul pt copil" am scris si eu ca cel mai important e sa aiba strictul necesar(ma rog, poate putin mai mult) insa multa dragoste...
Si iarasi spun: copii nu trebuiesc modelati ca o plastilina, pt ca tocmai de aia ei se intorc impotriva parintilor...F. rar ce vrea parintele pt copil o sa vrea si copilul pt el... Important e sa fiti prieteni, nu sa va modelati copii... doar asa copii vor stii sa va aprecieze la adevarata valoare...
Iar daca tot nu apreciaza, asta e, soarta! Trebuie sa fie si lichele pe lumea asta, nu numa bunatati...Ce sa zic? As vrea ca baiatul meu sa nu ajunga o lichea, dar asta nu tine numai de mine....

Hihihi, ca in Everybody loves Raymond

Hi,hi,hi,hi exact

Oiski-Poiski, Felicitari Esti foarte inteleapta si sper ca am invatat si eu ceva de la tine azi...Buna idee...Oricum nu scapa ei asa usor de noi chiar daca o sa mai slabim putin lantul
Afrodita ai si tu dreptate, dar eu m-am referit la primele etape din viata copilului atunci cind se poate modela ...ca dupa aceea la virsta critica, nu mai ai ce face...Dar dupa cum stim, copii au aproape todeauna tendinta de a-si imita parintii si pe cei apropiati lor sau pe cei pe care ii admira asa ca parintii ar trebui sa se modeleze pe ei insisi, dupa cum ar vrea sa fie copii lor...Eu ramin totusi la parerea mea, ca nici un copil nu se naste vinovat si parintii pot influenta relatiile lor cu copii, dar este o munca grea si pentru a face dintr-un copil un om adevarat, ar trebui infiintate academii pentru parinti...caci sufletul unui copil cere o munca atit de fina si complicata incit cea mai mica greseala in educatia lui, poate avea urmari grave in viitor si apoi tot noi ne intrebam de ce? Asa cum o bataie de aripa a unui fluture la ecuator poate da nastere unui uragan in America, o greseala pe care parintii fara sa-si dea seama o fac in educatia copilului, are repercursiuni asupra omului pe care l-au format...

Interesante discutii...Toti suntem copiii unor parinti si suntem(sau vom fi!)parintii unor copiii...Cred ca vom avea batranetea pe care o meritam...Dragostea pentru copiii devine o sabie cu doua taisuri.Ori il sufocam si abia asteapta sa plece de langa noi ,ori ii dam sentimentul de siguranta si confort afectiv care-i va aduce la cuib si cand le va fi bine si cand le va fi greu.Ideea e sa nu le ingradim nazuintele,sa creasca in sanul unei familii calde si ajutorul va veni...Cel mai bine e sa ne ajutam singuri si sa ne asiguram batranetea ca sa nu cadem ca o greutate in spatele lor.Batranii au oricum nevoie de noi,de o vorba .de un control medical si mai ales de multa atentie.Cand sunt egoisti(ca in cazul prezentat de Oiski-Poiski) ...ghinion!E greu sa le explici ce e drept si ce nu...Da-ne Doamne minte sa nu ne chinuim copiii!

In tramvai urca un domn, se apropie de un scaun (nu era rezervat) si o apuca pe tanara care statea sprijinita cu capul de geam - parea o eleva- incercand sa o ridice, chiar la propriu.
Batranul avea ecuson de veteran, dar parea voinicel in elanul lui de a se aseza.
Eu, care am ramas masca, din reflex m-am ridicat brusc si i-am spus primei doamne care se afla in fata mea, sa se aseze. Femeia a refuzat, dar eu tot nu ma puteam aseza. Parca eram in transa.
Am auzit imediat cum o tanara a terminat o fraza cu "... ii e rau!?".
Doamna care statea pe un loc rezervat, ii ofera locul batranului, iar el cu incapatanare tot tragea de fata - acum depasita de situatie.

Scaparea : Domnule, nu vedeti ca ii este rau? Veniti si luati loc aici. Hmmm, ahaa, intelesesem si eu despre ce era vorba, in sfarsit imi revenisem.

Totul s-a terminat cu "sfaturile" unei doamne: nu vedeti ca ii este rau? Nu inteleg de ce nu-i intelegeti pe tineri. Cerem sa fim intelesi, dar nu depunem nici un efort sa incercam sa-i intelegem. Si sa nu ne miram ca sunt cum sunt. Noi nu mai stim sa imbatranim frumos, asa cum au au imbatranit bunicii nostri, pe care i-am respectat si nu ii vom uita...

Sper ca nu am fost chiar atat de off topic. Insa dascalita spunea ceva de "a imbatrani frumos".
Cred ca e o adevarata arta sa traiesti frumos pe lumea asta. Si sa ajungi la batranete fara sa deranjezi pe nimeni. Sa fie la un moment dat o bucurie pentru copil sa-si stearga parintele la fund, daca acesta este paralizat. Sau sa stie sa faca haz de necaz cand se trezeste buni sa tipe ca vrea sa mearga cu trasura la tara...

Nu am citit tot ce-ati scris pe-aici, imi expun pct meu de vedere:
Maica-mea si-a facut o asigurare pt batranete.
N-o s-o accept, dupa cum am vazut cum s-a chinuit cu maica-sa.
Nu-i vorba de bani, ci de sentimente. Mi-a sters fundul cand eram mic, la fel o s-o fac eu cand e batrâna.
Mama mea n-o sa moara in spital, ci in sânul familiei.

Curios cum toate generatiile dinaintea noastra au fost "de sacrificiu". Noua, celor ce ne zbatem fiecare cum putem sa scoatem tara din kk, ce incercam sa razbim prin padurile de probleme sociale ce ni le-au stiut lasa cei dinaintea noastra mostenire nu ne da nimeni insigne si nu ne ridica nimeni statui. Celor ce muncesc "la negru" prin tari straine, ce nu ies noaptea la un suc sa nu fie intrebati de sanatate, se imbolnavesc care pe unde, le mor fratii si nu se pot duce la inmormintare, li se insoara fratii/surorile tot asa, fara ei, ca daca-s ilegal n-au cum sa iasa... DOAR ca sa poata sa-si faca o viata mai buna, sa poata trimite bani rudelor, sa creasca puterea de cumparare/nivelul de trai... EI nu lupta? EI nu se sacrifica?
Am tras de nebuna de cind am venit aici, in vest. Cind ma intorc in RO vreau medalie si vreau loc in autobus!

"Am tras de nebuna de cind am venit aici, in vest. Cind ma intorc in RO vreau medalie si vreau loc in autobus! "

Carmelita, te sfatuiesc sa cistigi suficient sa-ti faci medalie si sa-ti cumperi autobuz personal ca altfel o sa ai parte de dezamagiri si mai mari in propria-ti tara!!!

Acest topic a fost editat de flori: 10 Jun 2005, 06:28 PM

ti le las pe ale mele... si medalia si locul in autobuz...
acuma, sunt un pic magar... ca nu mi-am tras-o inca
serios acum, pare ca nu e nevoie sa ii intretin pe ai mei, dar sunt mindru ca nici ei nu au trebuit sa isi bata prea mult capul cu mine

nevarseinevar

Sa ne gandim la parintii care dadeau parintilor sa manance din blide de lemn ca sa nu se sparga.
Copiii acestor parinti gandeau sa procedeze la fel cu parintii lor.

Oare nu cumva unii dintre acestia isi prea merita soarta ?

Numai cate cazuri cunosc eu !

Acest topic a fost editat de contraste: 14 Jun 2005, 10:43 AM

Contraste, poate le dadeau sa manince din blide de lemn ca sa nu se sparga si sa se taie! si astazi sint blide speciale pentru copii din plastic...Ce-i rau in asta?
Eu cred ca si daca motivul ar fi fost sa-si protejeze blidele de portelan, tot nu-i un motiv de ai judeca pe parinti, pentru ca in fond sint si ei oameni si daca vrem sa ne fie noua mai bine ar trebui sa-i respectam si sa-i ajutam, caci daca sintem in stare s-o facem, inseamna ca au si ei un merit pe undeva! Iar daca o sa-i asezam la masa cu tacimurile cele mai frumoase ei vor fi cei ce se vor bucura sincer pentru noi ca le avem...pe cind altii s-ar putea doar sa ne invidieze!

Este adevarat FLORI, dar ma refer la specimenele care isi vand copii pentru prostitutie cu scopul de a bea alcool, de a manca, fara a munci.
Isi sacrifica copii cu reale calitati unii dintre ei - mi-a fost dat sa cunosc, tocmai cu scopul de a avea ei de profitat pe seama copiilor neajutorati.
Mi-a fost dat sa cunosc cazuri cutremuratoare, care oricum nu vor face placere nimanui sa le citeasca, doar unui sado-mado.
Nu se pot compara astfel de orori cu povestioarele bunicului tau... Acelea, da, pot realmente sa placa...De aceea nici nu vreau sa scriu despre ele.

Acest topic a fost editat de contraste: 14 Jun 2005, 11:10 AM

Da din pacate sint si asemenea creaturi pe fata pamintului, dar eu ma refeream la oamenii normali caci acestia nu cred ca merita statutul de om si societatea ar trebui sa ia masuri urgente impotriva lor!

societarea e formata in buna parte din ei

Hai sa nu exageram poate sint 10-20% denaturati de astia in functie de mediu si de educatie dar majoritatea parintilior isi iubesc copii si le doresc binele chiar daca uneori gresesc ( prea drastici ori prea iubitori si toleranti) asta nu cred ca trebuie reprosat unor parinti...pentru ca sint si ei oameni deci supusi greselii! Si uneori chiar ne par egoisti si-ii judecam ca nu s-au sacrificat destul pentru noi pe cind ei isi satisfaceau unele capricii sau poate isi puneau un ban deoparte sa nu ne fie noua povara la batrinete! Asta cred eu ca nu-i drept! Ca daca si-au strins banutii pentru batrinete, tot din dragoste pentru noi au facut-o ca sa nu ne fie povara! Majoritatea parintilor se simt datori sa-si ajute copii toata viata, dar multi copii uita de ei cind devin inutili si neajutorati!

dar multi copii uita de ei cind devin inutili si neajutorati!

Cat de adevarat!!!!!!!!!

Cat de pacat!!!!!!!!!! ma refer ca exista si o minoritate!!!

Sorin.

Parerea mea e ca fiecare om trebuie sa faca anumite lucruri in viata , pentru ca sa se simta om . Fiecare din noi trebuie sa avem grija de parinti/ bunici, sa fim nasi de cununie si de botez la cateva familii si sa si investim timp in relatia cu "rudeniile" respective . Cei care au copii trebuie sa ii creasca cum pot ei mai bine, sa ii tina in facultate si sa le faca o nunta . Asta numai in cazul in care au posibilitati.
Am auzit foarte multe cazuri in care "regulile "astea atat de simple nu sunt respectate si se ajunge la scandal, ura , resentimente , rautati . Nu putem trai frumos daca nu ne ingrijim si de bunastarea celor care sunt "dependenti " de noi .Parerea mea.