HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!
Haine Dama designer roman

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

> Dezbateri Filosofie

Acest subforum este destinat dezbaterilor filosofice. Pentru discutii religioase va initam sa vizitati subforumul Universul Credintei.

 
Reply to this topicStart new topic
> Analogia, Ce este şi la ce serveşte?
Amenhotep
mesaj 9 May 2005, 03:05 PM
Mesaj #1


Cronicar
******

Grup: Moderator
Mesaje: 2.132
Inscris: 16 June 04
Din: Bucuresti
Forumist Nr.: 3.862



Observând că în discuţii se folosesc adeseori analogiile şi că nu întotdeauna ele sunt înţelese/acceptate, mă gândesc să discutăm puţin pe tema aceasta: Ce este analogia şi la ce serveşte ea?

Eu cred că o analogie este aplicarea unui raţionament asupra unor obiecte/premise diferite de cele iniţiale. Cu alte cuvinte, cineva aplică raţionamentul R unor obiecte O, iar apoi aplică acelaşi raţionament R unor obiecte O' diferite. Această a doua aplicare se numeşte analogie.

Ea serveşte fie obţinerii unei cunoaşteri pozitive ("Da, ce interesant, uite că R se aplică şi în domeniul O', nu doar în domeniul O -- deci R este o lege mai generală decât părea"), fie obţinerii unei cunoaşteri negative ("Hmm... uite că R nu mai merge dacă schimbăm obiectele... deci probabil că nu poate fi invocat ca lege generală").

O caracteristică importantă a analogiei e că obiectele/domeniile trebuie să fie diferite. În principiu cu cât mai diferite, cu atât mai bine. Este în natura a analogiei să fie aşa. Nu putem critica o analogie pe motiv că "Aaa, păi nu ţine, pentru că O' nu-i tot aia cu O! Analogia nu e buna!" O' şi O trebuie să fie diferite, altfel nu mai avem de-a face cu o analogie, ci cu o simplă repetiţie a raţionamentului iniţial.

Analogiile sunt cu atât mai valoroase cu cât distanţa dintre O' şi O este mai mare. De exemplu, analogia între o colonie de albine şi una de viespi e mai puţin valoroasă decât analogia dintre o colonie de albine şi un oraş. De ce creşte valoarea analogiei o dată cu diferenţa dintre O şi O'? Pentru că funcţionarea robustă a raţionamentului poate fi probată mai bine în condiţii extrem de diferite. O probare în condiţii destul de asemănătoare este puţin relevantă şi nu ne ajută prea mult, nu putem trage cine ştie ce concluzii. De aceea e necesar ca prin analogie să ne îndepărtăm cât mai mult de domeniul/obiectele iniţiale.

Încă o observaţie: chiar dacă nu e mereu explicit, întotdeauna subiectul analogiei este un raţionament R. Simpla punere alături a obiectelor O şi O' nu este o analogie. Reluând exemplul cu colonia de albine vs. cea de viespi, analogia nu este între colonii, ci între nişte fenomene care se petrec în acele colonii. Precizând explicit fenomenul s-ar putea să constatăm că analogia nu ţine -- de exemplu dacă ceea ce ne interesează e obiceiul stocării hranei pe termen lung.

Că veni vorba de fenomene, mă gândesc acum că raţionamentul R despre care am tot vorbit poate fi şi o simplă constatare provenită din observaţie: în domeniul D se observă fenomenul F şi în domeniul D' se observă acelaşi fenomen F. Deci D şi D' sunt analoage prin prisma lui F.

Dar ce valoare are analogia atunci când de fapt domeniul care ne interesează este D, iar D' este un domeniu în care observaţia că şi-acolo se petrece fenomenul F este... inutilă (pentru D')? Eu zic că valoarea este potenţial mare, pentru că ne ajută să ne clarificăm lucruri despre F şi D. Iniţial, observând că în D se petrec fenomenele F1 şi F2, am putea fi tentaţi să explicăm "F1, deci F2". Dar ulterior, observând că într-un alt domeniu D' găsim F1, dar nu găsim şi F2, vom înţelege că "F1, deci F2" este o explicaţie greşită. Atenţie, asta nu schimbă cu nimic faptul că F1 şi F2 se petrec -- schimbarea e numai la nivel de explicaţie, de articulare cauzală, de decurgere a ceva din altceva.

Cam aşa văd eu lucrurile. (Da, şi încă o chestie, vizibilă în chiar mesajul de faţă: e mai greu de urmărit un raţionament general atunci când eşti forţat să te menţii la nivel abstract; invers, e mai intuitiv şi mai uşor de înţeles dacă în loc de F1, F2, R, D', O etc. folosesc "colonie de viespi", "oraş", "colonie de albine", "stocarea hranei" etc.)

Ziceţi şi voi, cum vedeţi problema? Ce face ca o analogie să fie bună/proastă? E bine să folosim analogii într-o discuţie? Care sunt riscurile? De ce uneori o analogie bună eşuează să ilustreze convingător o idee? Invers, există analogii greşite care totuşi conving?

a


--------------------
Trebuie să facem ceea ce credem că e bine, dar nu trebuie să credem că ceea ce facem e bine.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
bonobo
mesaj 13 May 2005, 06:03 PM
Mesaj #2


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 382
Inscris: 11 May 05
Forumist Nr.: 6.278



Analogie=un fel de izomorfism.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
jock
mesaj 26 May 2005, 03:42 PM
Mesaj #3


Vataf
***

Grup: Membri
Mesaje: 197
Inscris: 18 February 04
Forumist Nr.: 2.263



Amenhotep (9 May 2005, 04:05 PM)

In principiu, sunt de acord cu imaginea analogiei, asa cum ai prezentat-o tu. Inainte de a încerca să răspund problemelor pe care le-ai enuntat, as mai face totusi câteva precizări, punând accentul pe aspectul filosofic al conceptului.
In primul rând, cred că analogia este singura procedură de cunoastere atunci când suntem pusi în situatia de a aborda ne-cunoscutul. Ea reprezintă singurul răspuns la o veche aporie filosofică pe care am putea-o enunta astfel: cum putem cunoaste ceva ce ne este încă necunoscut, cum putem cunoaste înainte de a fi cunoscut deja sau, în general, cum rezultă cu necesitate ceva din altceva, diferit de acesta?
Logica a asezat aproape invariabil analogia alături de inductie, considerând-o o metodă imprecisă de rationare, mai slabă decât inductia. Unii au zis că analogia este un tip de rationament primitiv, propriu celor ce nu si-au format încă o gândire disciplinată, dar asta mi se pare o răstălmăcire grosolană, generată de ignorarea faptului că metoda propice de rationare nu depinde doar de subiect, ci si de obiectul vizat: când obiectul vizat este totalmente necunoscut nu avem altă solutie decât să aplicăm o schemă deja cunoscută acestuia si să vedem ce se potriveste si ce nu; avem nevoie de o referintă pentru a face să functioneze metodele mai precise de rationament, iar această referintă n-o putem fixa decât prin apelul la analogie.
Filosofii din toate timpurile s-au folosit mereu de analogie, dar curios mi se pare faptul că n-am găsit nicăieri o tratare sistematică a acestui concept, nici măcar în calitatea sa de metodă filosofică. Fiindcă mă interesează demult chestiunea si am tot căutat în scrierile filosofilor clasici, am să dau aici câteva exemple mai relevante:
Doctrina lui Platon se bazează pe analogia fundamentală dintre lumea necreată (modelul) si lumea creată (copia), o analogie imperfectă însă, pe care el o pune sub conceptul participării (methexis). Analogia perfectă consta, pentru el în proportie, în spetă, în asa-numita proportie de aur.
Aristotel s-a folosit explicit de analogie tocmai într-un punct crucial al metafizicii sale, si anume pentru a eluda marea aporie a reductiei nedistructive de la multitudinea nedefinită a lucrurilor la putinătatea principiilor: "cauzele si principiile diferitelor lucruri sunt, într-un sens diferite, dar în alt sens, dacă vorbim în general si prin analogie, ele sunt aceleasi pentru toate lucrurile", afirmă el (Metafizica XII, 1070a). Adică există patru cauze, apoi raportul materie - formă si cel potentă - act, care se manifestă însă diferit în lucruri de genuri diferite, ba chiar si în cele de acelasi gen, coborând până la treapta individului. Concluzia sa este că "nu se poate spune că există identitate de principii pentru toate lucrurile, decât prin analogie", cu acest concept reusind să traverseze si hiatus-ul dintre genuri, totusi fără a se preocupa în mod serios de statutul său ontologic. Esenta problemei ar fi fost aceasta: cum se face că se repetă, sub diverse determinări si pe domenii ontice complet izolate între ele (genurile), aceleasi scheme de existentă, pe baza cărora vorbim despre principii? Aristotel s-a multumit să constate, în special, caracterul aporetic al Unului si Fiintei, fără a găsi o cale de a împăca unitatea (în divers) a analogiei cu unitatea (în identic) a genului.
Scolasticii au vorbit destul de mult despre analogia entis, dar n-am investigat încă pe acest teren.
La Kant găsim analogiile experientei ca niste principii regulative ale intelectului. Viziunea sa este că analogia reprezintă, în esentă, egalitatea a două rapoarte care pot fi cantitative (constitutive) si dau proportia matematică (astfel încât, fiind dati trei termeni, se poate afla al patrulea) sau calitative (astfel încât nu poate fi cunoscut decât raportul fată de al patrulea termen, nu termenul însusi). In "Prolegomene", Kant revine cu afirmatia că analogia este unica metodă de cunoastere aplicabilă în cazurile limită ale metafizicii si moralei. Numai prin analogie putem "cunoaste" ne-cunoscutul absolut (neconditionatul, lucrul în sine), dar nu în ceea ce este el cu adevărat, ci numai potrivit raportului cu cunoscutul, adică cu lumea experientei noastre. Noi stim că există lucrul în sine, dar nu putem sti cum anume este el, nu-l putem asocia nici unei modalităti experimental-stiintifice; noi stim că există o Fiintă Supremă, un transcendent al lumii experientei (oricât de întinsă ar fi aceasta), deoarece trebuie să existe si celălalt termen al raportului (atât ar mai rămâne din argumentul ontologic), dar nu putem spune ce este si cum este acesta (chestiuni la care numai experienta poate da răspunsuri); noi stim că există limita, că lumea nu-si este suficientă siesi în măsura în care este lume, ci este prinsă într-un raport pe care-l cunoastem doar ca o schemă de raport si nu prin specificarea termenilor.

Confirmarea analogiei ca suport metodologic originar vine si din partea celor mai multe si mai eterogene domenii particulare ale cunoasterii si ale culturii: literatură si arte, stiinte umane si sociale, stiinte exacte. De exemplu, comparatia, alegoria, metafora, ca mijloace ale creatiei artistice au fost subsumate analogiei (încă Aristotel încercase să demonteze mecanismul lor în "Poetica") se vorbeste chiar despre o analogie a simbolului în general, în sensul că simbolul trebuie luat, pur si simplu, ca semnificant asociat unui semnificat, indiferent de natura concretă a acestei asocieri. Pe lângă un simbolism al mitului, al limbajului natural, al structurilor logico-matematice, etc., chiar si un simplu indiciu senzorial poate juca rolul de simbol (semnificant), în măsura în care trimite la ceva diferit de el însusi, în măsura în care prin el se deschide un orizont de perceptie, să zicem.
In stiintele exacte, dacă vom cerceta cu atentie notiunea de corespondentă, care a fost pusă la baza rela]iilor de ordine si de structură, depăsind astfel cantitativul pur (raportul numeric), eu zic că aici găsim ascunsă tot analogia. Cea mai simplă punere în corespondentă ar fi legată de procedeul numărării (G. Frege: corespondenta "unu la unu"). De la această corespondentă simplă între obiecte ca unu-uri (pe care as numi-o analogia unului) s-a făcut în mod firesc trecerea la corespondentele complexe între multiplicităti, pe care se întemeiază conceptul de număr (Russell: clasa claselor echivalente, echinumerice) si diferitele izomorfisme, toate acestea cuprinzându-se în ceea ce as numi analogia multiplului sau, cum se spune în termenii stiintei moderne, analogia structurală. Interpretând-o prin prisma raportului semnificant - semnificat, o astfel de analogie stă la baza notiunii de model. Având în vedere faptul că stiinta nu elaborează decât modele (teorii), cu pretentia de a încadra în ele o realitate exterioară sau ceva diferit de modelele însesi, putem conchide că întreaga stiintă este posibilă si functionează în definitiv pe suportul unei imense analogii.

Cred că m-am întins prea mult. O să continui altă dată.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Promo Contextual
mesaj 26 May 2005, 03:42 PM
Mesaj #


ContextuALL









Go to the top of the page
 
Quote Post
jock
mesaj 27 May 2005, 08:21 PM
Mesaj #4


Vataf
***

Grup: Membri
Mesaje: 197
Inscris: 18 February 04
Forumist Nr.: 2.263



Continuare:

Amenhotep:
QUOTE
Ce face ca o analogie să fie bună/proastă? E bine să folosim analogii într-o discutie? Care sunt riscurile? De ce uneori o analogie bună esuează să ilustreze convingător o idee? Invers, există analogii gresite care totusi conving?


Dacă a face o analogie înseamnă a transfera niste scheme de cunoastere (modele formale) de la un domeniu al existentei la altul, e clar că analogia va avea cu atât mai multe sanse să fie bună, cu cât schemele respective vor fi mai generale. Iar generalitatea acestora ne conduce la problema raportului formă-continut, mai bine zis la viziunea filosofică legată de aceasta.
Convingerea mea e că formele sunt, în general, dependente de continuturi, asa încât în lumea reală nu există analogie perfectă, la fel cum nu există două obiecte sau fenomene totalmente identice. Pe de altă parte însă, cred că putem vorbi, totusi, de niste forme ce pot îmbrăca orice continut, niste forme ale formelor, ca să le spun asa, si mă gândesc în primul rând la formele logice (principiile logice si diversele scheme de deductie din logica formală). Intrucât pe această temă s-a mai discutat pe forumul de filosofie (topicul "Logica si limitele ei"), n-am să mai intru în detalii. In orice caz, problema este că nu s-a putut trasa o granită precisă între o logică pură (ce s-ar ocupa doar de aceste forme) si diversele logici impurificate cu forme particulare. In afară de formele logice, cred că tot forme (scheme) pure sunt cea a unu-lui si a multiplu-lui, ultima fiind de fapt un set de scheme ce reprezintă numerele. Intre cele două tipuri de forme, logicienii s-au străduit din răsputeri să găsească o legătură, fără succes însă. Poate că formele aritmetice nici nu sunt atât de pure, sau poate că mai există niste forme intermediare, nedescoperite încă.

Asadar, dacă avem în vedere formele particulare, nu putem stabili a priori care analogii sunt bune si care nu. Există multe grade în aprecierea unei analogii, în functie de complexitatea schemei pe care o aplicăm noului obiect. S-ar putea ca analogia să meargă foarte bine până la un punct (până la un nivel al schemei) si apoi să apară diferente notabile. Exemple instructive în acest sens: modelul planetar al atomului si modelul eterului în fizică.

E bine să folosim analogii în discutii, mai ales pentru virtutile lor explicative. Dacă vrei să explici cuiva o chestiune cu care nu e familiarizat, îl pui de fapt fată în fată cu necunoscutul; ori aici, asa cum am subliniat în mesajul anterior, singura procedură de cunoastere este analogia. E chiar necesar, zic eu, să folosim analogii în aceste cazuri. Poate si acesta e un motiv pentru care Platon recurgea adesea la mituri pentru a-si expune conceptiile filosofice.
Singurul risc al folosirii analogiei în explicatie, în transmiterea cunostintelor, este folosirea unei analogii nepotrivite. In activitatea propriu-zisă de cunoastere (investigarea ne-cunoscutului) nu există nici un risc.

O analogie bună n-ar trebui să esueze în ilustrarea unei idei decât dacă este la fel de nefamiliară ca ideea respectivă. De aceea, alegerea unei analogii bune depinde si de cel căruia îi este destinată explicatia. Dacă ai multi interlocutori, e destul de greu să găsesti o analogie bună. In plus, având în vedere că nu există analogii perfecte, cineva care este interesat de un anume aspect special al ideii s-ar putea să nu găsească bine ilustrat tocmai aspectul în cauză si să respingă analogia.

Sunt multe analogii gresite care conving, dar asta se întâmplă din ratiuni pur psihologice.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Amenhotep
mesaj 10 Jun 2005, 12:12 PM
Mesaj #5


Cronicar
******

Grup: Moderator
Mesaje: 2.132
Inscris: 16 June 04
Din: Bucuresti
Forumist Nr.: 3.862



QUOTE (jock @ 27 May 2005, 09:21 PM)
S-ar putea ca analogia să meargă foarte bine până la un punct (până la un nivel al schemei) si apoi să apară diferente notabile.

Da, mi se pare excelent punctat!

Dată fiind non-identitatea a două obiecte/domenii/fenomene între care încercăm să stabilim o analogie, este limpede că orice similitudine am găsi ea este condamnată să fie relativă la un anume nivel/punct de vedere. Adică analogia e valabilă numai dacă adoptăm acel nivel schematic/punct de vedere din care a fost ea gândită. La alte nivele schematice este foarte posibil (chiar probabil) ca analogia să nu mai fie valabilă.

La prima vedere poate părea un mare neajuns. Dar eu zic că nu este, ci dimpotrivă: izolarea unor anumite "segmente" din schema generală este fix cheia putinţei de a face orice comparaţie. Dacă ne-am încăpăţâna să cerem identitate perfectă, la toate nivelele, cum am mai putea vorbi de "român"? Sau de "copil"? Sau de "inginer"? Oamenii sunt diferiţi şi doi români/copii/ingineri e clar că nu sunt similari decât din câte un anume punct de vedere (diferit de fiecare dată). Obiecţii de genul "nu putem vorbi de 'români', pentru că sunt diferiţi!" nu fac decât să stânjenească, să împiedice gândirea.

Un lucru important: punctele de vedere sunt la dispoziţia noastră. În principiu eu nu cred că există puncte de vedere "corecte" şi "incorecte". Dacă cineva gândeşte o clasificare a oamenilor după raportul dintre lungimea nasului şi numărul de carii... eu nu văd nimic greşit în asta. Problema e de utilitate, nu de corectitudine. Şi asta-i valabil şi pentru analogii: dacă cineva observă o analogie între fenomenul A şi fenomenul B dintr-un punct de vedere... neuzual, eu zic că e OK, ciudăţenia punctului de vedere nu-i în sine motiv de reproş. Trebuie văzut ulterior cât de folositoare este acea analogie, la ce ne ajută.

În concluzie: "Da, dar din alt punct de vedere (unul tradiţional, să zicem) analogia asta nu ţine!" nu mi se pare o obiecţie valabilă.

a


--------------------
Trebuie să facem ceea ce credem că e bine, dar nu trebuie să credem că ceea ce facem e bine.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
agora
mesaj 20 Jun 2005, 01:46 PM
Mesaj #6


Musteriu
*

Grup: Musterii
Mesaje: 20
Inscris: 14 June 05
Forumist Nr.: 6.451



Tema analogiei e interesanta dar oarecum ramane descoperita daca nu e pusa in relatie cu tema comparatiei
Go to the top of the page
 
+Quote Post
vertigo
mesaj 22 Jun 2005, 11:02 AM
Mesaj #7


Musteriu
*

Grup: Musterii
Mesaje: 9
Inscris: 31 January 05
Forumist Nr.: 5.606



QUOTE (jock @ 26 May 2005, 04:42 PM)
In primul rând, cred că analogia este singura procedură de cunoastere atunci când suntem pusi în situatia de a aborda ne-cunoscutul. Ea reprezintă singurul răspuns la o veche aporie filosofică pe care am putea-o enunta astfel: cum putem cunoaste ceva ce ne este încă necunoscut, cum putem cunoaste înainte de a fi cunoscut deja sau, în general, cum rezultă cu necesitate ceva din altceva, diferit de acesta?

Sunt de acord ca analogia reprezinta o metoda de descifrare a necunoscutului. In ce sens? Pe baza analogiei se pot formula ipoteze, ipoteze ptr care ulterior se vor cauta argumente ptr confimare/infirmare. Dar daca nu ai cu cine sa faci analogie (in sensul ca nu vezi nici un fenomen asemanator in lumea cunoscuta), sau toate analogiile au fost infirmate prin experiment. Cum se procedeaza in continuare? Newton cu cine a facut analogie cand a descoperit legea gravitatiei? A observat un efect (ex: caderea unui mar) si a incercat sa afle cauza. S-a uitat in jur si s-a intrebat cine putea sa genereze efectul asta, si a luat la verificat tot ce cunoastea. Sau alt exemplu ii descoperirea de medicamente sau materiale compozite noi: pur si simplu se fac combinatii de atomi si se teseaza proprietatile. Dupa mine analogia te poate ajuta sa ajungi mai repede la un raspuns dar nu reprezinta in sine o metoda de cunoastere.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
bathsheba
mesaj 25 Jun 2005, 12:20 AM
Mesaj #8


Musteriu
*

Grup: Musterii
Mesaje: 21
Inscris: 23 June 05
Forumist Nr.: 6.490



Nu. d fapt la ipoteze se ajunge in special prin inductie. Analogia este importanta ca schema d argumentare nu de rationare.


--------------------
Totu-i la fel, totu-i altfel, totu-i folositor si pagubitor, elocvent si mut, rational si irational. Si adesea ceea ce stim despre fiecare lucru in parte se contrazice.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Amenhotep
mesaj 25 Jun 2005, 02:20 PM
Mesaj #9


Cronicar
******

Grup: Moderator
Mesaje: 2.132
Inscris: 16 June 04
Din: Bucuresti
Forumist Nr.: 3.862



Bathsheba, bine ai venit!

welcome.gif

Sunt în mod entuziast de acord cu observatia ta: prin analogie nu descoperim nimic, ci eventual încercam sa-i facem pe altii sa descopere/înteleaga ceva.

a

Acest topic a fost editat de Amenhotep: 25 Jun 2005, 02:21 PM


--------------------
Trebuie să facem ceea ce credem că e bine, dar nu trebuie să credem că ceea ce facem e bine.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
agora
mesaj 27 Jun 2005, 09:54 AM
Mesaj #10


Musteriu
*

Grup: Musterii
Mesaje: 20
Inscris: 14 June 05
Forumist Nr.: 6.451



Analogia nu e atat o metoda de cunoastere cat un transfer de cunoastere, dar pentru a remarca elemetul comun a doua fenomene diferite imbogateste cunoasterea.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
vertigo
mesaj 30 Jun 2005, 04:19 PM
Mesaj #11


Musteriu
*

Grup: Musterii
Mesaje: 9
Inscris: 31 January 05
Forumist Nr.: 5.606



QUOTE (bathsheba @ 25 Jun 2005, 01:20 AM)
Nu. d fapt la ipoteze se ajunge in special prin inductie. Analogia este importanta ca schema d argumentare nu de rationare.

Nu vad cum se ajunge prin inductie la ipoteze. Inductia inseamna trecerea de la particular la general. Inductia o vad conform definitiei in felul urmator: un concept/formula/ipoteza vezi ca se aplica in mai multe situatii, si atunci extinzi si spui ca ptr toate situatiile de o anume natura ii valabila conceptul/formula/ipoteza respectiva. Inductia te ajuta sa gasesti elementele comune, te ajuta sa rafinezi o ipoteza, dar nu neaparat te ajuta sa ajungi la ea.

Un exemplu de analogie care a dus la o descoperire in fizica (chiar incununata cu premiul Nobel), a fost aplicarea principiului miscarii ondulatorii a lumini si asupra materiei. Louis de Broglie a pornit de la premiza de ce materia nu s-ar comporta in acelasi mod ca si un fotonul, ipoteza ce s-a dovedit adevarat prin experimente.

Analogia poate fi o schema de argumentare dar as completa, ii o unealta de a te face inteles celor cu care comunici. Facand analogie cu ceva din universul auditoriului tau reusesti sa-l introduci in logica ta, in modul tau de a vedea lucrurile.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Amenhotep
mesaj 30 Jun 2005, 04:31 PM
Mesaj #12


Cronicar
******

Grup: Moderator
Mesaje: 2.132
Inscris: 16 June 04
Din: Bucuresti
Forumist Nr.: 3.862



Vertigo,

welcome.gif

QUOTE
si atunci extinzi si spui ca ptr toate situatiile de o anume natura ii valabila conceptul/formula/ipoteza respectiva.

Păi asta-i ipoteza: când spui "Pentru toate situaţiile..." se cheamă că ai formulat o ipoteză.

a


--------------------
Trebuie să facem ceea ce credem că e bine, dar nu trebuie să credem că ceea ce facem e bine.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
vertigo
mesaj 1 Jul 2005, 10:51 AM
Mesaj #13


Musteriu
*

Grup: Musterii
Mesaje: 9
Inscris: 31 January 05
Forumist Nr.: 5.606



Ok, poti sa o iei ca si o ipoteza, dar de fapt se numeste inductie smile.gif . O inductie nu-ti prea spune mai nimic despre posibila cauza a fenomelui, ea doar constata ceva comun si generalizeaza. O ipoteza merge cu imagintia (intuitia) mai departe de atat. Ea formuleaza o explicatie folosinduse de experienta din trecut: fenomene similare (ajungem iara la analogie), bagajul de tipare (legaturi cauza-efect) si probabil mai intervine si un anume hazard in a formula combinatii noi (a caror potrivire nu a fost inca demonstrata).
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Amenhotep
mesaj 1 Jul 2005, 12:36 PM
Mesaj #14


Cronicar
******

Grup: Moderator
Mesaje: 2.132
Inscris: 16 June 04
Din: Bucuresti
Forumist Nr.: 3.862



QUOTE (vertigo @ 1 Jul 2005, 11:51 AM)
Ok, poti sa o iei ca si o ipoteza, dar de fapt se numeste inductie smile.gif

O, nu, chestia dintre ghilimele este o propoziţie (care mai departe poate juca rol de ipoteză). Inducţia nu e o propoziţie, ci e o metodă prin care obţii nişte propoziţii. Deci prin metoda inducţiei obţii o propoziţie, pe care o numeşti ipoteză dacă o foloseşti ulterior în alte raţionamente.

QUOTE
O ipoteza merge cu imagintia (intuitia) mai departe de atat.  Ea formuleaza o explicatie folosinduse de experienta din trecut: fenomene similare (ajungem iara la analogie), bagajul de tipare (legaturi cauza-efect)  si probabil mai intervine si un anume hazard in a formula combinatii noi (a caror potrivire nu a fost inca demonstrata).

Cred că nu vorbim despre acelaşi lucru. Eu prin ipoteză înţeleg o propoziţie care serveşte ca punct de plecare într-un raţionament deductiv. Atributul acesta îl capătă nu pentru că ea, propoziţia, ar avea nu ştiu ce calităţi (formulează explicaţii, foloseşte bagaj de tipare, legături cauză-efect etc.), ci datorită rolului pe care-l joacă într-un raţionament deductiv: acela de punct de plecare.

De exemplu propoziţia "Toate corpurile se atrag" nu oferă nici o explicaţie cauzală şi totuşi este o ipoteză în cadrul raţionamentelor din fizică. (Şi da, la ea s-a ajuns prin metoda inducţiei.)

a


--------------------
Trebuie să facem ceea ce credem că e bine, dar nu trebuie să credem că ceea ce facem e bine.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
yuanescu
mesaj 9 May 2007, 02:10 PM
Mesaj #15


Dregator
*****

Grup: Membri
Mesaje: 526
Inscris: 16 December 03
Forumist Nr.: 1.521



QUOTE (Amenhotep @ 9 May 2005, 05:05 PM)
Analogiile sunt cu atât mai valoroase cu cât distanța dintre O' și O este mai mare. De exemplu, analogia între o colonie de albine și una de viespi e mai puțin valoroasă decât analogia dintre o colonie de albine și un oraș.

Cred că e apparent, probabil trezirea e mai puternică …

QUOTE
Ce face ca o analogie să fie bună/proastă?

Rezultatul!
Ca să folosești analogii ai nevoie atât de ceva cunoștințe cât și de capacitatea de a le lega și a observa similitudinile dintre ele
QUOTE
E bine să folosim analogii într-o discuție? Care sunt riscurile?

În discuție nu există nici un risk să folosești analogii înafară de acelea de a fi pălmuit , luat la rost, sau luat în vizor ca “anti”
Pericolul e când pui analogiile în practică, că mulți au dorit să construiască păsări zburătoare și … s-au prăbușit cu tot cu ele
QUOTE
De ce uneori o analogie bună eșuează să ilustreze convingător o idee?

Păi dacă analogia e bună, ea ilustrează convingător o idée, problema e cu cei ce prezintă analogia, sau cu cei ce ar trebui să o înțeleaga
QUOTE
Invers, există analogii greșite care totuși conving?

Cred că nu, cred că sunt doar unii convinși cu analogii greșite
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Reply to this topicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 28 March 2024 - 08:12 PM
Ceaiuri Medicinale Haine Dama Designer Roman